Presa și alți comentatori anunță „triumfător” că Iordache și gașca PSD-ALDE au făcut un pas înapoi. Unii au spus că s-au speriat de „amenințarea lui Iohannis”. Treburile nu sunt așa de simple.
Sunt prevederi constituționale pe care autorii inițiativei legislative, Iordache, Șerban, Nicolicea, Cătăniciu și care or mai fi pe acolo nu știu cum să le ocolească dacă nu pot trece cu „tancul” peste ele. Când liberalii dar și alți parlamentari fac observații legate de decizii ale CCR pe subiect, după o vânzoleală nervoasă, autorii își neagă propria creație. Culmea-culmilor, își dau vot de respingere! De râsul lumii.
Agerpres. Alina Gorghiu despre deciziile din Comisia specială privind legile Justiției: Opoziția a obținut o victorie de etapă
„Aș spune că e o victorie de etapă a PNL și a Opoziției în general sau o victorie a raționalului din sala asta, pentru că, practic, a rămas reglementarea din legea actuală. Eu nu pot însă să zâmbesc și nu vreau să mă bucur deloc pentru că toate amendamentele despre care ați auzit că ar fi putut să modifice substanțial legea au rămas la amendamente respinse. Într-un limbaj cât se poate de comun, asta înseamnă că se pot face modificări în plenul Parlamentului, astfel încât președintele României să fie scos de tot, definitiv, din procedura de numire a procurorilor șefi”
„Evident că sunt aspecte în continuare de neconstituționalitate în modificările făcute cel puțin în ultimele zile. Ne vom gândi foarte clar cum le sumarizăm astfel încât să putem să atacăm la Curtea Constituțională modificarea pe legea 303. Luni subiectul la comisie va fi legat de răspunderea magistraților, unde iarăși vom avea o multitudine de opinii și veți vedea atunci poziția PNL. (...) Ce m-a surprins însă este că CSM a venit cu niște propuneri nu chiar bune pentru sistemul judiciar, dar nu am să critic CSM acum, cred că e mai important că s-a ajuns la un text civilizat. Curtea Constituțională vede cum am susținut și noi, și anume că scoaterea președintelui din procedura de numire a procurorilor cu funcții înalte înseamnă golirea de conținut a atribuțiilor președintelui, motiv pentru care sunt convinsă că și cei din majoritatea parlamentară au acceptat până la urmă varianta pe care o propunem noi”
Între timp, Iordache având alături pe Nicolicea și pe Șerban, fără a o uita pe Cătăniciu de la ALDE, au refuzat orice observație a CSM dar și a procurorilor sub motivarea că Justiția, prin membrii săi, nu are drept constituțional de inițiativă legislativă! Însă, foarte-foarte ciudat, unei anume Dana Gârbovan, judecătoare la Cluj, șefă a unui ONG aproape fără membri, îi acceptă propunerile cu motivarea că vine de la o organizație profesională a magistraților judecători! O organizație dominată copleșitor de votul magistraților împotriva modificărilor propuse de comisia de măcelărire a Justiției inventată de PSD și ALDE cu sprijinul UDMR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu