Agerpres. Susținători ai independenței Cataloniei au protestat la Bruxelles cerând UE să 'apere democrația' în Spania
M-am exprimat cu privire la mișcarea de independență a unor forțe politice din Catalonia.
Este o problemă internă a Spaniei. Din moment ce Constituția Spaniei a fost votată de poporul spaniol, corect este ca o eventuală independență a unor regiuni (foste domenii feudale ale Reagatului!) să fie acceptată de poporul spaniol. „Modelul” Cataloniei poate fi urmat de oricare altă regiune din Spania astfel că Spania, ca stat unitar să dispară. Ar fi o întoarcere la un fel de feudalism.
Implicarea Uniunii Europene în favoarea antidemocrației promovată de cercurile politice de stânga (nu toate însă!) din Catalonia ar fi o mare greșeală. Iar ce fac catalonezii, atât acasă cât și acum la Bruxelles, este inadmisibil. Este inadmisibil să ceri Uniunii Europene să se destrame pentru că unii politicieni au chef să iasă în evidență, să intre în istorie.
El Pais și El Periodico au, constant, articole despre Catalonia și urmăresc evenimentele cu mare atenție. O parte dintre catalonezi trăiesc într-o lume paralelă. Propaganda socialiștilor favorabili independenței este dură.
Am mai spus faptul că Spania „a dormit în papuci” acceptând ca în Catalonia să se promoveze liber, de ani buni (poate greșesc, dar am reținut de prin 2004!), ruptura între spanioli și catalonezi, promovarea agresivă în școli a separatismului, discriminarea pe față a spaniolilor dar și a altora în timp ce Catalonia a beneficiar de „favoruri” guvernamentale pentru a fi o regiune foarte prosperă.
Timpul a trecut. Susținătorii separării de Spania nu mai au „argumente” economice în favoarea lor. Un articol din El Pais arată că au început să apară cifrele reale despre consecințele instabilității din Catalonia. După trei trimestre de creșteri la superlativ vin și descreșterile. Crește însă șomajul! Iar descreșterile sunt foarte sensibile la instabilitatea politică.
Urmează alegerile regionale. Puigdemont aflat în faza judecății la o instanță belgiană pentru extrădare promovează o campanie prin care partidele secesioniste să obțină succesul. În Barcelona au loc mișcări ale secesioniștilor care cer libertate pentru oficialii arestați de instanțele din Catalonia și Madrid. Secesioniștii neagă Justiția spaniolă. Chiar și pe cea din Catalonia care are procurori și judecători catalani! Secesioniștii catalani nu se deosebesc de socialiștii români. Nici aceștia nu vor să accepte independența Justiției.
Puterea economică a Cataloniei este dată de firmele străine. Instabilitatea politică din Catalonia le afectează. O eventuală altă încercare a secesioniștilor de a declara independența de Spania va duce la plecarea lor. De la un PIB de peste 240 mld euro, Catalonia se va prăbuși la un PIB dat doar de agricultura de subzistență. Deja peste 20 din spanioli nu mai cumpără produse din Catalonia sau care conțin materia primă din Catalonia. Băncile au plecat. Cele semnificative. Nu au schimbat doar sediul central, au schimbat și sediul fiscal.
Secesioniștii o țin langa-balanga. Catalonia este în Europa și de aceea Uniunea Europeană nu va avea cum să nu recunoască „Republicii Catalane” apartenența la Uniunea Europeană. Iar unii oameni îi cred. Inclusiv cei care s-au dus la Bruxelles să certe Europa. Au și catalanii oameni cu ochelari de cal.
Secesioniștii catalani și-au trimis emisari în toate statele europene în care există formațiuni politice secesioniste. A fost un individ și la noi. Normal, ca invitat al unor formațiuni maghiare care doresc, la rândul lor, independența „ținutului secuiesc”. O altă anomalie bazată pe o istorie falsificată.
Anul acesta va fi cum va fi, din punct de vedere economic pentru Catalonia dar și pentru Spania. Dacă incertitudinile continuă, Spania va trebui să suporte scăderi majore. În orice caz, Catalonia va suferi cel mai mult. În cazul în care unioniștii vor câștiga alegerile, nu este exclus ca pagubele să își mai reducă intensitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu