PNL este un partid cu vocația guvernării. Este principalul partid de opoziție la guvernarea PSD-ALDE. Vizita face parte din pachetul de măsuri pentru stabilirea unor relații la nivel internațional între PNL și alte formațiuni politice cu care PNL are sau poate construi legături ideologice. Iar în ce privește SUA, există fundamentul necesar: parteneriatul strategic.
„Comunicat de presă privind vizita delegației PNL în Statele Unite ale Americii
În perioada 10-19 noiembrie 2017 membri ai conducerii PNL vor efectua o vizită în Statele Unite ale Americii. Delegația PNL va fi reprezentată la cel mai înalt nivel prin Președintele partidului, Ludovic Orban. Președintele va fi însoțit de Secretarul General al PNL- Deputatul Robert Sighiartău, de Vicepreședintele PNL- Deputatul Ben-Oni Ardelean (Vicepreședinte al Camerei Deputaților) și de Președintele PNL Diaspora- Senatorul Viorel Badea (Președinte al Comisiei românilor de pretutindeni din Senat).
Reprezentanții PNL vor vizita Washington, Maryland, Philadelphia, New York și Atlanta, unde vor avea întâlniri cu membri ai Congresului și Senatului Statelor Unite ale Americii, înalți oficiali ai Departamentului de Stat al SUA, reprezentanți ai think tank-urilor, mediului de afaceri și ai comunității românești din SUA.
Consolidarea parteneriatului special pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii este o componentă prioritară în viziunea politicii externe a PNL, iar în acest sens PNL va accentua dezvoltarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii de convergență. Totodată, PNL consideră extrem de importanță relația cu Diaspora românească din SUA, o resursă vitală în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor cu SUA și, deopotrivă, o resursă esențială în dezvoltarea României.
Biroul de presă al PNL”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu