vineri, 25 noiembrie 2011

Mizeriile lui Geoană la DNA

Campania pentru prezidențialele din 2009 a lui Mircea Geoană își arată „roadele”. DNA spune că sunt niște lucruri în neregulă. Pe partea legală a folosirii unor bani. Nereguli sunt însă și pe altă parte. Cea a promisiunilor făcute „investitorilor” după obținerea rezultatului dorit. Adică, după ce Geoană va ajunge Președinte. Nu a ajuns. Dar asta este altă poveste.

Iau știrea de pe Antena 3. Oamenii lui Geoană au promis în numele și pe seama lui dar și a PSD, funcții și sinecuri celor care ar fi finanțat campania. Ioan Nicolae, patronul S.C. INTEAGRO S.A. ar fi beneficiat de numirea la Ministerul Economiei și Comerțului a unei persoane agreate de el iar la Transgaz și Romgaz a altor persoane care să îi protejeze interesele. În jocul murdar a intrat și INSOMAR, firma ce se ocupă de studii de piață.

În această „afacere” a lui Geoană noi, liberalii care i-am dat votul, am fi devenit complici. Asta simt eu acum.

Acest individ jegos, această ființă ordinară mi-a cerut votul pentru a comite, dacă ar fi avut succes, fapte pe care eu le consider inacceptabile. Cred că PNL și Crin Antonescu nu au știut nimic de aceste aranjamente ale PSD și ale lui Geoană. Însă nu pot băga „mâna'n foc” pentru asta. Ceva, de undeva din interiorul meu, îmi spune să nu o fac. Înclin să cred că au bănuit că sunt posibile astfel de aranjamente însă au presupus că într-o viitoare guvernare cu PSD ar fi putut să pună stavilă ilegalităților. Însă cei din conducerea actuală a PSD au știut despre ele. Așa înclin să cred. Dacă au știut, dacă încă mai sunt la putere unii dintre cei care au știut și au susținut aceste murdării îmi pun problema asupra seriozității celor din PSD în alianța cu PNL. Cum să faci o altfel de politică cu oameni care se pretează la astfel de murdării ?

Până unde va merge DNA ? Deocamdată l-au chemat pe Geoană în calitate de martor. Nu este exclus să i se schimbe calitatea dacă și numai dacă interesele politice ale lui Traian Băsescu nu se interpun între interesul public și interesele sale. Dacă are nevoie Băsescu de Geoană pentru atingerea obiectivului ca USL să nu obțină peste 50% din sufragii, atunci este posibil ca procurorii să se oprească în cercetări la limita martorului Geoană. Dacă Băsescu nu intervine sau, de ce nu, procurorii să își respecte integritatea, nu este exclus ca Geoană și proiectele sale politice să ajungă la coșul de gunoi al istoriei.

2 comentarii:

Alioșa. spunea...

@ Florine,
Salut !
„ Acest individ jegos, această ființă ordinară ” mi-a cerut și mie votul în turul doi, m-a păcălit și pe mine !
Siner, de știam ce-am aflat acum de la tine și multe , alte multe murdării făcute de individul ce era cât pe ce s-ajungă președintele țării, în 2009 de ziua Sfântului NICOLAE nici n-aș fi ieșit din casă .....
Despre USL, altă dată.
De vrei să vezi BUNIC în mintea NEPOTULUI, intră pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/11/27/Cascada „ Vălul miresii...” si tiroliana !
O săptămână plină de bucurii !
Alioșa.

Crăciun Florin spunea...

Salut Alioșa,

Am văzut, zilele trecute, bunicul care a dat în mintea nepotului. Mi-a plăcut enorm. Este bine că îl înveți să prețuiască ciupercile. Mă uitam cu jind la voi.