duminică, 13 noiembrie 2011

O fi ? N-o fi ? Dar dacă ... nu va fi ?

Brr, brr, brr ... sssst. Geoană clocește, adică gândește. CNAIM condus de tânărul și energicul Șova a hotărât, azi, înainte de orele 14.00 să propună CExN al PSD excluderea lui Geoană din partid.

Europarlamentarul Corina Crețu sintetizează bine, zic eu, situația într-un comunicat din 9 noiembrie 2011:

„Nu înțeleg de unde atâta încrâncenare pentru a-l menține cu forța pe domnul Mircea Geană lângă noi, după cum nu înțeleg agresivitatea acestuia din ultimele zile. Singur a vrut să se ajungă aici și este deplasat să ne gândim cum să facem să îl menținem la conducerea Senatului. Această funcție nu ne-a folosit cu nimic în ultima perioadă. Domnul Mircea Geoană a folosit-o doar în interes personal sau pentru a face concurență partidului. Nu este normal. Au fost zeci de discuții cu dânsul, dar nu s-a schimbat nimic”.

Iar Corina Crețu este pupila lui Iliescu.

Toată lumea ziaristică anunță, cum știe ea mai bine pentru a induce în eroare, că CNAIM a hotărât excluderea lui Geoană. Internauții și unii dintre comentatori, printre ei și ziariști, încep să judece de parcă excluderea a fost deja finalizată. Numitorul comun este catastrofa politică ce urmează a se produce prin pierderea Senatului și plecarea lui Geoană la alții. Generalul cu izmenele, Gabriel Oprea îl așteaptă lângă ei, trădătorii, la UNPR. A uitat excluderea lui din PSD și contribuția lui Geoană la acesta. Coloană vertebrală ? Aș, de unde ? Nu au așa ceva.

Oamenii lui Geoană din teritoriu, primari și consilieri, au anunțat părăsirea PSD. La Comisie a fost scandal. Mariana Negoiță a făcut scandal cu Geoană alături.

Get Adobe Flash player

Geoană mai are niște speranțe. Se leagă de ele. Va contesta la CExN hotărârea CNAIM în speranța că va duce decizia la Congres și acolo speră să obțină altceva. Poate o sancțiune mai blândă. Geoană se leagă de PSD așa cum s-a legat, cu ani în urmă, de PNȚ-CD. La Lilick este o istorioară hazlie pe temă. O reuși și de data aceasta ? Șandramaua comunistă, Ion Iliescu, pune „pe țambal” toate cârpele pe care le are pentru a mai atenua zgomotul. Înclin să cred că eliminarea lui Geoană, dușmanul lui totuși, după metodele iliesciene, reprezintă și sfârșitul domniei lui în PSD. Ponta va puncta decisiv. Iar alți baroni iliescieni vor privi mai atent mâna „dirijorului” Ponta. USL devine prea puternic pentru a mai alege altă formațiune politică. Așa că nu este exclus ca această acțiune să fie începutul unei noi ere în viața politică a PSD. Cu condiția ca aceste metode iliesciene să moară odată cu această excludere. V. Dancu în VoxPublica vine cu niște interpretări cu care pot fi, până la un punct, de acord. Iau de la Gondolin postarea pentru a exemplifica.

Geoană și apropiații lui speră să nu se ajungă la excludere. Eu, ca să fiu sincer, sper ca acțiunea să fie finalizată pentru a mai tăia din moțul baronilor iliescieni. Băsescu are însă un pion important mai puțin în PSD. Asta este clar. Geoană chiar dacă nu știe a fost pionul lui Băsescu.

6 comentarii:

Lilick Auftakt spunea...

Geoana e pionul lui Basescu la fel de mult ca si Ponta. Pana acum Ponta i-a oferit lui Basescu CCR-ul, a absentat de la legea lui Cezar Preda fara explicatii, iar acum ii ofera pe tava Senatul. PSD e un partid in care nu se poate avea incredere in lupta impotriva lui Basescu pe care o ducem.

Crăciun Florin spunea...

Lilick,

O știm cu toții. Măcar să se mănânce între ei. Sunt canibali. Totuși, cu mai puțini canibali în USL parcă ar fi mai bine. Să nu ne contaminăm.

ADRIAN spunea...

Eu nu mai pot vazand cu ce mizerii isi pierd timpul"oamenii politici". Noi cascam gura la ei iar oportunitatile pentru o economie, o morala si, in final, o viata mai buna trec pe langa noi din cauza lor ...
Am tratat-o cu mijloacele mele, in cheie usor comico-cinica, in ultima mea postare

radu spunea...

Aici sunt de acord cu Orban. Ludovic Orban. Trebuie sa facem asa incat ce mai ramane din PSD sa fie in acord cu dorintele PNL.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Da, un loc în piață. Comic. Și trist, după cum arăți.

Crăciun Florin spunea...

radu,

Orban are perfectă dreptate.