vineri, 21 iunie 2013

Dracu mai înțelege. PC a fost de acord cu coabitarea iar Antenele nu ?

Agerpres. Crin Antonescu. Declarație. Printre altele: '„Nu am încercat niciodată să estompăm, să ecranăm, să marginalizăm cu ceva PC şi nici măcar nu am făcut caz de faptul că în anumite situaţii ei au avut opţiunii comune mai curând cu PSD, decât cu PNL, vezi tema coabitării”.

„Având în vedere și luând în considerație” evoluția moderatorilor de la Antena 3, în special a lui Radu Tudor și Dana Grecu, mă întreb, nu cumva „mogulul” a fost „exclus” de la deciziile PC ?! Mare este grădina Ta, Doamne ! Ar spune credincioșii.

Acum, fiind eu la ora ipotezelor, pot face și aprecierea că Dana Grecu, cea mai vocală în „acuzele” aduse liberalilor prezenți la emisiunile ei cu privire la coabitare - acuze în sensul că PNL a acceptat coabitarea pentru a înșela votanții (!) -, face de fapt jocul PC. Induce ideea că PNL a acceptat coabitarea pentru a nu rămâne PC agățat, de unul singur, în actul politic băsesciano-pontist.

Nu mai este mult și vor apare semne mai clare cu privire la „partizanatul” antenelor. Antena 3 va pedala pe interesele PC și va începe să atace PNL pentru segmentul de votanți din IMM-uri, România Tv va apăra interesele PSD - cu acțiuni ostile fără precedent la adresa PNL și în special a liderilor acestuia -, B1 apără băsescianismul în special subspecia Udrea. O să profite Realitatea Tv de conjunctură pentru a fi asociată liberalilor ?

Înclin să cred că acuzele aduse de moderatorii antenelor coabitării are drept scop „apărarea” PC. Sună ca dracu însă asta ar fi realitatea. Tot USL-ul a fost pentru coabitare iar declarațiile PNL sunt pentru a induce alegătorii în eroare. Manevră de securist trecut prin „ciur și dârmon”. Vorba aia, ce vezi nu este ce pare a fi.

Niciun comentariu: