vineri, 29 noiembrie 2013

Lăcustele birocratice. Jaful din descentralizate.

Au început să apară semnalele din teritoriu că a început invazia lăcustelor birocratice. Prăduiesc tot. Apucă, iau cu japca, ascund, mistifică, mint de îngheață apele.

Cunosc comportamentul. Am trecut prin așa ceva. Nu este o noutate, are rădăcini adânci, face parte din educația birocratică a funcționarilor publici. Lăcomia este considerată o calitate. Fii lacom. Fii apucător. Fii nesimțit. Consideră bunul statului ca fiind o avere personală.

Liberalul Horea Uioreanu nu a tăcut. Sunt sigur că la Liviu Dragnea au ajuns semnale de același fel și de la colegii de partid. Probabil la fel de nemulțumiți. Pe bună dreptate. Degeaba transferi un departament public de la un minister către autoritățile locale dacă nu îi transferi și oamenii și mijloacele. Nu doar fondurile. Tâlhăria acceptată ar obliga consiliile locale și primăriile să folosească primii bani pentru dotarea descentralizatelor, nu pentru asigurarea salariilor și a funcționării instituțiilor. Iar asta este o mare prostie.

Horea Uioreanu a tras semnalul de alarmă public. Să știm și noi, nu doar ministrul de resort:

Bunurile materiale ale acestora sunt transferate pe șest și extrem de rapid de la actualii administratori spre agențiile și instituțiile care rămân în subordinea ministerelor. Astfel, autoturismele din patrimoniul Agențiilor Județene de Protecție a Mediului au fost transferate, printr-o simplă semnătură, spre Garda de Mediu, structură care rămâne la ministerul de resort. Probabil că mai sunt situații similare, eu fac referire la cele care mi-au fost deja aduse la cunoștință.

...

Sunt convins că vă doriți, cel puțin la fel de mult ca și noi, președinții de consilii județene, ca acest prim pas în descentralizare să fie unul de succes, iar administrația locală din România să funcționeze eficient. Nu este corect să transferați instituții fără patrimoniu și să ne obligați să cheltuim bugetele județelor și municipiilor pentru achiziționare de autoturisme, tehnică IT sau mobilier pentru a asigura funcționalitatea noilor subordonate”.

Remarc poziția lui Liviu Dragnea, ca răspuns la solicitarea lui Horea Uioreanu:

În cursul zilei de astăzi, voi solicita oficial tuturor ministerelor implicate în procesul de descentralizare să nu permită niciun fel de transfer de bunuri de la structurile care urmează să fie descentralizate către cele care vor funcționa în continuare la nivelul administrației publice centrale”.

„Această tendință de a păstra cât mai mult la centru este expresia rezistenței uriașe a actualului sistem administrativ față de reforma de descentralizare. Este o problemă mai profundă de mentalitate ce se manifestă la nivelul unor funcționari din sistemul centralizat care se comportă ca și cum bunurile statului ar face parte din averea lor personală”.

Nu voi permite ca o reformă majoră pentru administrația publică din România să fie afectată de încercarea unor funcționari de a-și conserva privilegiile pe care le-au avut în actualul sistem centralizat”.

Sunt de acord cu el. Poate nu ar strica să ia și unele măsuri acolo unde „inițiativele” au fost particulare. Niște destituiri și niște schimbări din funcție nu dăunează sistemului funcționăresc. Iar dacă sunt implicați miniștri, aceștia vor trebui sever atenționați chiar de către premier și organizațiile politice din care fac parte. Până la urmă, comportamentul acesta de lăcustă pusă pe distrugere este un atentat la proiectul descentralizării. Toți care au conceput și realizat aceste fărădelegi trebuie considerați ca opozanți ai acțiunii guvernamentale și trebuie să își primească „plata”. Până la excluderea din administrația publică. Iar dacă sunt miniștri implicați, atunci ar cam trebui remaniați.

Un comentariu:

Suraj spunea...

Informații frumoase aici, aș dori să vă împărtășesc toată experiența mea încercând să obțin un împrumut pentru a-mi extinde activitatea de îmbrăcăminte aici, în Malaezia. Într-adevăr a fost greu ca afacerea mea să se reducă din cauza bolii mele de scurtă durată, atunci când m-am vindecat am avut nevoie de un fond pentru a-l înființa din nou pentru a începe, așa că l-am întâlnit pe domnul Benjamin, un ofițer consultant de împrumut la Le_Meridian Funding Service. eu de proiectul meu de afaceri și i-am spus că dețin deja One și am nevoie doar de un împrumut de 200.000,00 USD mi-a dat un formular pentru a completa și am făcut și el mi-a cerut ID-ul meu valabil în câteva zile. Au făcut transferul și mi-a fost acordat împrumutul . Vreau cu adevărat să apreciez efortul de a încerca, de asemenea, să aduc acest lucru oricui caută împrumuturi de afaceri sau alte probleme financiare pentru a contacta Serviciul de finanțare Le_Meridian Pe e-mail: lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.com El este disponibil și pe WhatsApp Contact: +1 -9893943740.