Se afișează postările cu eticheta RFI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RFI. Afișați toate postările

vineri, 14 iunie 2019

Entuziasm franco-român: sfârșitul liberalilor în Parlamentul European

Două articole la RFI semnate de Mihaela Gherghișan Naum, corespondent RFI la Bruxelles, atrag atenția. Entuziasmul debordant cu care scrie despre eliminarea liberalilor din Parlamentul European și importanța lui Dacian Cioloș ca variantă franceză pentru președinția grupului Renew Europe care înlocuiește ALDE eu nu poate fi trecut cu vederea. Informarea este în limitele adevărului, entuziasmul cu care face afirmațiile o poziționează în „tabăra” anti-liberalilor. Are și femeia un vis. De ce să nu exagereze? Doar este visul ei!

12 iunie 2019 - Renew Europe: grupul politic care marchează sfârșitul liberalilor în PE.

Unde au dispărut liberalii europeni în urma alegerilor din 26 mai? Ei s-au pierdut în fostul grup ALDE, numit de acum Renew Europe – Reînnoim Europa, unde delegația franceză macronistă și cea română (USR Plus) sunt numeroase. 
Guy Verhofstadt, care dorește acum un  mandat de președinte al Parlamentului European pentru doi ani și jumătate, a fost imediat de acord să renunțe la propria-i ideologie si la poziția de șef de grup. 
Francezii au insistat ca mențiunea liberală să dispară complet din acest grup care numără astazi 110 membri, cu 41 mai mult decât ALDE. Cu o delegație de 21 de eurodeputați, Franța se simte în poziție de forță, dar n-a reușit să impună un nume franțuzesc pentru grup. 
Și tot francezii  au pus ochii pe șefia grupului care ar fi trebuit să-i revină macronistei Nathalie Loiseau, fosta ministră a afacerilor europene. Împreună cu Dacian Cioloș, ea asigură acum conducerea interimară a grupului. 
Dar negocierile nu merg așa cum crezuse Parisul, lui Loiseau i se opun deputata europeană veterană  Sophie t’Veld și suedezul Fredrick Federley. Iar Loiseau nu are simțul politic necesar în astfel de situații și nici nu dă dovadă de respect.

13 iunie 2019 - Surse: Dacian Cioloș candidează pentru președinția grupului Renew Europe

După multiple gafe politice, fosta ministră a afacerilor europene si șefa delegației franceze din noul grup centrist din Parlamentul European a fost nevoită să renunțe la ambiția de a prezida grupul.
Francezii au renunțat de altfel cu totul la idee, deși formează delegația cea mai numeroasă din Renew Europe. Ei doresc acum  obținerea președinției unei comisii parlamentare importante. 
De aceea, Dacian Cioloș are toate șansele dacă se înscrie în această cursă, iar surse apropiate lui afirmă că acesta este cazul. 
Cioloș figura deja teoretic pe lista contra candidaților lui Loiseau, dar acum șansele sale cresc. El are intenția de a juca pe cartea echilibrului dintre est si vest in raportul de forțe european. 
In plus, Cioloș – francofon -  s-ar putea baza pe susținerea delegației franceze din grup. Cioloș ar fi singurul si primul eurodeputat român președinte de grup politic în Parlamentul European. 
Renew Europe este acum al treilea grup ca importanță, el s-a născut din alianța macroniștilor cu USR-Plus, Ciudadanos, liberalii belgieni, cei olandezi si cei germani. 
Cioloș îi are drept contracandidați pe suedezul Fredrick Ferdeley si pe olandeza veterană la Bruxelles, Sophie in 't Veld. 
O altă știre, la altă publicație, spune că un fost ministru francez a justificat alegerea, de către francezi, a lui Dacian Cioloș pentru că are experiență de fost comisar european și prim-ministru al României.

Undeva, demult, am scris că Cioloș este, de fapt, un francez cu origine română. Chiar și mandatul lui de comisar european a fost obținut cu sprijinul Franței, proiectele lui ca „ministru european al agriculturii” au fost construite de specialiștii francezi și susținute de Franța cu cerbicie pentru că o avantaja în delicata problemă a politicii agricole europene. Cioloș s-a zbătut și a obținut menținerea supremației Franței în politica agricolă comună pe timpul mandatului său de comisar european acceptând doar acele intervenții ale altor state europene după ce Franța le negocia. Cu Spania, Italia, Polonia, Germania, Regatul Unit ... România nu a fost printre beneficiarele acelui mare program agricol aplicat de Cioloș în calitate de comisar european. Resturile aruncate agricultorilor români pe timpul mandatului lui Cioloș au purtat amprenta unei „sărăcii lustruite”. Motivul era sinistru: agricultorii români nu au cultura necesară pentru a intra în familia agricultorilor europeni civilizați. Iar de la „concept” la aplicarea lui s-a ajuns ca agricultura românească să fie „oaia neagră” a agriculturii europene deși existau toate condițiile ca tipul de agricultură al micilor fermieri să devină o poveste de succes. Nu se practică în toate țările europene agricultura socialistă a Franței!

Educația politică franceză a lui Dacian Cioloș este anti-liberală. Toate declarațiile lui Cioloș sunt în interiorul acestor convingeri căpătate în Franța. Dispariția liberalismului din viața politică europeană este și visul lui Emmanuel Macron, cel căruia Dacian Cioloș i-a devenit „locotenent”.

Îmi pare sincer rău că mulți dintre liberali dar și mai mulți dintre susținătorii liberalilor nu văd ceea ce este mai mult decât evident. Dacian Cioloș cu PLUS și Dan Barna cu USR au ales să facă parte dintr-un grup politic european anti-liberal. Și da, acolo a intrat și Victor Ponta cu ProRo dar anti-liberalismul lui Ponta nu mai trebuie explicat. Ar fi pierdere de timp.

Rețin că RFI a devenit o publicație media anti-liberală pe față. Recunosc și faptul că este, totuși, o publicație care respectă și adevărul. Chiar dacă reporterii RFI au lacrimi în ochi când oferă informații care nu le plac, au curajul de a se menține în limitele jurnalismului european.

Ei bine, Mihaela Gherghișan Naum și-a expus admirația față de Cioloș și susținerea. Doar că nu este așa cum spune ea! Liberalismul în Parlamentul European trăiește, este activ, este apreciat chiar dacă partidele liberale europene se găsesc fie în PPE cum este cazul PNL din România sau PL din Polonia ori în Renew Europe unde liberalii olandezi, danezi, finlandezi, germani, belgieni etc. au o cu totul altă poziție față de „progresiștii” francezi. Renunțarea francezilor la Nathalie Loiseau este consecința poziției partidelor liberale din fostul ALDE dar și a partidelor democrate din PDE/EDP care se pare că va exista în Renew Europe ca formațiune distinctă.

Mai rețin ceva. Franța, a dat cele mai multe voturi anti-liberalilor. Marine Le Pen a obținut 22 locuri iar En Marche a obținut 21 de locuri. Franța are 43 de europarlamentari anti-liberali, ca să vorbesc doar despre cele două partide majore apreciate de francezi. Periculos.

marți, 11 decembrie 2018

Amnistia şi graţierea ar fi o crimă împotriva României

Ludovic Orban critică ideea unei OUG pentru Codurile Penale (Foto: arhivă RFI-captură video)
LUDOVIC ORBAN LA RFI, DESPRE OUG PE CODURILE PENALE: TREBUIE SĂ FIM CU OCHII ÎN PATRU

Rfi.ro - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, critică la RFI intenţia Guvernului de a adopta o OUG pentru articolele declarate constituţionale din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. El spune pe de altă parte că propunerea USR ca preşedintele Klaus Iohannis să participe la toate şedinţele de Guvern până la sfârşitul anului este „o prostie fără margini”.

Ludovic Orban se aşteaptă la „orice fel de subterfugiu” în privinţa OUG pe Codurile Penale: „Ştiţi cum e vorba aia, după ce te-ai fript cu ciorbă, sufli şi-n iaurt. Întotdeauna, când PSD are o iniţiativă în domeniul justiţiei, trebuie să fim cu ochii în patru, pentru că ne putem aştepta la orice fel de subterfugiu, pentru a face servicii penalilor din coaliţia de guvernare. N-am văzut nici un text despre Ordonanţă, sunt împotriva reglementării, mai ales a domeniului politicilor penale, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, prin intermediul OUG”.

Întrebat cum i se pare sugestia făcută de USR, ca preşedintele Klaus Iohannis să participe la toate şedinţele de Guvern din acest an, pentru a preveni adoptarea unei OUG pe amnistie şi graţiere, liderul PNL a răspuns: „Mi se pare o prostie fără margini. Există o Constituţie a României. Preşedintele participă la şedinţele de Guvern la care se dezbat chestiuni legate de apărare, de siguranţă naţională, de politică externă, conducând şedinţele la care participă. Sigur, dacă sunt puncte pe aceste competenţe constituţionale conferite de Constituţie, preşedintele poate să participe la şedinţele de Guvern şi sunt convins că o va face, dar nici nu poate să se ducă în fiecare zi de şedinţă de Guvern, să ciocănească la uşa Guvernului şi să intre peste membrii Guvernului. Asta mi se pare chiar o propunere destul de ciudată şi de stranie”.

Ludovic Orban crede că amnistia şi graţierea ar fi o crimă: „De nouă luni de zile, aproape în fiecare săptămână apar informaţii despre emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă pe amnistie şi graţiere. Până astăzi, nu a fost adoptată o astfel de Ordonanţă. Adoptarea unei astfel de Ordonanţe practic ar scoate Guvernul României din Europa şi ar genera nişte consecinţe dramatice asupra României la nivel european. Cred totuşi că în pragul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, premierul şi membrii Guvernului nu vor avea o iresponsabilitate atât de mare, încât să emită un astfel de act normativ (...). Personal, nu pot să cred că acest Guvern ar putea să comită o asemenea crimă împotriva României”.
https://www.rfi.ro/politica-107894-ludovic-orban-oug-coduri-penale-ochi-patru

sâmbătă, 28 mai 2016

Românii au mentalitate de națiune mică, periferică


Undeva, pe Facebook, am văzut că Daniel Barbu a vorbit la RFI, în calitate de candidat al ALDE la primăria Bucureștiului. Am fost curios să văd ce spune. După cum bolmojea la Antena 3 am rămas cu impresia că nu prea are ce spune, cele spuse erau destinate altui public decât publicului postului Tv. Și acum am rămas cu convingerea că el ține mai mult o prelegere filosofică, destinată a oferi eventualilor ascultători impresia că el este „un munte” de înțelepciune. Nu este însă un candidat. Nu este pentru că verbul „a face” nu are în el un admirator.

Liberalismul este, prin excelență, un curent politic care ia verbul „a face” și îl pune la treabă, uneori îi mai dă și „bice” pentru a se mișca în pas vioi. Liberalul folosește verbul „a face” la prezent, la viitor, folosește verbul la conjunctiv și mai puțin la condițional.

Daniel Barbu, „liberalul” de la ALDE este doar un constatator. Un birocrat al filosofiei. Sastisit de „sarcina” dată de partid să candideze la primăria Bucureștiului își joacă rolul de „iepure” pentru candidatul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea. Rolul lui major este să tulbure campania candidaților liberali pentru atragerea electoratului cu vederi politice liberale dar și a nehotărâților, ca să nu mai spun de electoratul anti-PSD.

Are mai multe afirmații controversate însă una dintre ele este nedreaptă. Pentru întreg poporul român. Este ca o înjurătură. Spusă elegant, academic, dar tot înjurătură.

„ ... ideea unei Catedrale a Mântuirii Neamului e veche, e o idee de prestigiu, care este menită să marcheze locul pe care Biserica Ortodoxă îl ocupă în reţeta identitară românească, ăsta a fost proiectul încă din anii '20, există unele urme chiar şi în secolul 19 de biserică monumentală. Naţiunile mici, să o recunoaştem, au această ambiţie, Catedrala Nevski din centrul Sofiei, tot aşa o Catedrală a Mântuirii Neamului bulgar, la fel găsim la Belgrad. Românii nu puteau rămâne în afara acestei mentalităţi de naţiune mică, periferică, dar care are o părere despre sine cu totul impunătoare şi vrea să cazeze o asemenea părere bună despre sine într-o clădire care să fie monumentală”.

Mă deranjează mai multe lucruri. În primul rând faptul că duce în „cârca” națiunii române ambiția bisericii ortodoxe. O biserică care nu este nici ea mică, are un număr de credincioși relativ mare față de alte biserici ortodoxe, însă nu se poate compara cu biserica catolică, cu alte biserici ortodoxe mai mari sau cu bisericile protestante mari. Faptul că biserica ortodoxă din România își dorește grandoarea printr-o clădire monumentală, în mod greșit atribuind acesteia rolul de „mântuire a neamului”, nu are cum fi asociată măreției sau micimii națiunii. Daniel Barbu comite un act gratuit de insultă al propriei națiuni. Ba chiar a bisericii ortodoxe române.

Ca să mă refer la termenul „națiune”, plec de la definiția din DEX: Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. Observăm, cu destulă ușurință, că avem câteva condiții imperative, cum sunt unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale (este cumulativă) dar și o condiție supletivă. Posibilitatea unității de limbă și religie. Recitind textul, constat că Daniel Barbu nu face o precizare cu privire la națiunea română. Existența ei sub aspect formal, între granițe recunoscute de către celelalte state și existența ei sub aspect informal unde trebuie să fie luate în considerare persoanele care se reclamă aparținând de națiunea română însă trăitoare în alte state, în mijlocul altor națiuni. Una era națiunea română în secolul XVIII, alta era națiunea română în secolul XIX. În mod explicit din punctul de vedere al unității de teritoriu, condiție imperativă pentru definirea unei națiuni. Dacă ne referim la principatele române înainte de unirea din 1859, putem spune că s-au unit două națiuni mai mici într-una mai mare pe baza identității istorice, culturale, de limbă și religie. Unirea a consfințit uniunea teritorială care, recunoscută de celelalte state, a confirmat existența unei națiuni unitare. După marea unire de la 1 dec. 1918, s-a consfințit unitatea de teritoriu a națiunii române prin recunoașterea celorlalte state, confirmare care are la bază tratatele de la Trianon, Sevres așa cum în timp, până la ele dar și după ele, alte tratate (acorduri) au confirmat teritoriul națiunii române. După toate aceste uniuni de națiuni mici (moldoveană, munteană, basarabeană, transilvană, bănățeană etc.) este evident că s-a format o națiune mare. Este jenant să afirmi astăzi că o națiune cu peste 20 de milioane de cetățeni este o națiune mică ! Este jenant să spui că națiunile mici au mentalitatea „de națiuni mici”. Este absolut jenant să nu vezi marile națiuni (ca suprafață și teritoriu) care clădesc monumental pentru a evidenția supremația lor culturală, religioasă, politică sau de altă natură. Monumentalismul nu este o boală a națiunilor, este boala unor persoane, a unor lideri efemeri, care vor să rămână în istorie măcar cu un edificiu arhitectural monumental.

Mă dezamăgește discursul lui Daniel Barbu. După un asemenea discurs, de dispreț suveran față de „națiunile mici”, cum ar trebui să judecăm alte state ? Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, Elveția, Luxemburg, Malta, Portugalia, Olanda, Belgia, Danemarca, țările Baltice etc. ! În gândirea lui Daniel Barbu este multă defecțiune.

Politicianul are obligația „de serviciu” de a stimula credința în cetățenii cărora se adresează că pot face mai mult, că pot face mai bine, că bunăstarea vine atunci când te implici în viața comunității. Politica mare, indiferent de mărimea unei populații, indiferent de mărimea teritoriului ocupat de o populație, de o națiune, se face doar împreună cu cetățenii. Cu cât participă mai mulți cetățenii la actul politic, actul de guvernare de fapt, cu atât rezultatele sunt mai bune, cu atât progresul respectivei națiuni va fi mai vizibil și mai palpabil prin bunăstarea individuală.

Acum,  la final, mă întreb: cum dracu își permite acest individ să se declare liberal ? Ce mesaj vrea el să dea bucureștenilor pentru a lua voturi de la ei ? Că sunt niște neica nimeni din punctul de vedere al unei națiuni, că orice vor să facă este neînsemnat, că nu vor ajunge vreodată la calificarea de „mare națiune” !

Partidul pe care îl reprezintă, ALDE, ne transmite prin intermediul mult lăudatului Daniel Barbu mesajul că suntem niște nimeni. Partidul care este campionul curiozităților electorale de până în prezent. Are cei mai mulți candidați între 90 și 100 de ani ! Are printre cei mai mulți candidați copii, sub 23 de ani, mulți sub 20 de ani chiar. Are însă o calitate. Știe să fie un partid căpușă. Știe să înșele, știe să prostească oamenii.