Individul a făcut dovada unor apucături sinistre. Narcisism, paranoia, vanitate, prostie, lipsă de educație, limbaj suburban, lipsă de respect pentru cei din jur ... și se poate continua.
În media părerile sunt împărțite. Am senzația, fără a face o distincție precisă, că unii ocolesc aceste apucături absolut de neacceptat și îl văd pe individ altfel decât ceea ce este iar eu consider că acest mod de tratare a problemei face parte dintr-o formă de înșelăciune publică. Că este un fb diplomat - apucăturile spun că nu, este probabil, în anumite momente, un speculant -, că a fost președintele PSD ales - da, așa este, însă nu a ajuns în această postură prin merite recunoscute ci ca urmare a unor aranjamente de culise a celor de la Cluj (opa !), pesediști buni prieteni cu ai lui Băsescu, Geoană acceptând să concureze pe Iliescu -, că este un om educat (aiurea !), că este instruit (aiurea !), că se duce naibii democrația în România dacă individul este lăsat fără a doua funcție în stat. Dispreț pentru acești propagandiști tembeli.
Geoană a pierdut tot ce s-a putut pe bază de mandat electoral. A fost și este, deocamdată, campion pe linia primirii unor funcții publice ca urmare a unor aranjamente politice. Și când a fost ambasador la americani, și când a fost ministru de externe și când a ajuns Președinte al Senatului. La Senat a ajuns ca urmare a acceptului lui Băsescu, Geoană asigurând și garantând, împreună cu alții din conducerea PSD - Sârbu, Ponta etc. -, alianța la guvernare cu PDL. Îmi amintesc că Geoană nu s-a mulțumit doar cu atât, a cerut și modificarea legii CSAT astfel ca el, din postura de Președinte al Senatului să fie și vicepreședinte al CSAT - o struțo-cămilă politico-administrativă la care Băsescu a fost de acord pe principiul că dușmanii se țin mai aproape ca prietenii. Iar dacă adun toate minunile cerute sau impuse de Geoană pot ajunge cu mare ușurință la concluzia că individul este un adevărat pericol pentru orice structură în care ajunge. Dar cum naiba de a ajuns atât de „folosit” deși cred că apucăturile ipochimenului erau cunoscute de cei cu care a intrat în contact ?
Culmea, în 2009 noi, liberalii, i-am dat și votul pentru a învinge pe Băsescu. Bine, de acord, dacă candida o mătură noi dădeam votul măturii, sau unei pisici sau unui iepure. Dar l-am dat ipochimenului care l-a pierdut fără onoare, unele analize spunând că pierderea alegerilor prezidențiale de către ipochimen nu ar fi străine de nu știu ce aranjamente de culise între Geoană și Băsescu. Mare lucru de nu o fi așa din moment ce alte analize ne spun că din postura de Președinte al Senatului a jucat mai mult la cartea puterii decât la cea a opoziției, el având de multe ori puncte de vedere diferite față de PSD dar, în special, față de PNL devenit partener al PSD în cadrul USL. Nu mai spun de criticile politicilor liberalilor din guvernarea Tăriceanu, Geoană acuzând cu sârg „dreapta liberală” pentru „moștenirea grea” pe care guvernarea PDL-PSD trebuie să o suporte și că de aceea sunt necesare toate legile care au urmat la finalul lui 2008 și începutul lui 2009 - „pensia minimă garantată”, forfetarul, politizarea funcțiilor publice dar și a celor de întreținere logistică a aparatului de stat etc. Da, așa este, dezastrul național pe care l-a promovat și dezvoltat PDL sub conducerea lui Băsescu are și substanțiala contribuție a PSD în special a unora din PSD apropiați de Geoană. Ei bine, unii dintre ei au votat excluderea lui din PSD. S-au aliniat în spatele noii conduceri sub flamura lui Ponta însă nu și-au schimbat năravul.
Pentru Geoană se termină povestea de succes a liderului politic iubit de 5 mil. de români. Narcisismul care îl caracterizează nu îl lasă să vadă că cei care i-au dat votul erau împotriva lui Băsescu și că de era alt candidat contra Băsescu acela lua tot atâtea voturi dacă nu mai multe.
Geoană este terminat. Modul cum s-a adresat colegilor lui din PSD la ședința de excludere - "Sunteti niste nesimtiti. Unii dintre voi mi-ati facut pantofii" -, mă înfioară. Mă îngrijorează enorm, mai ales pentru faptul că eu voi vota mai mereu după cum îmi recomandă partidul. Așa am dat votul lui Băsescu - mai apoi putea PNL să mi-l recomande eu nu mai respectam indicația -, așa am dat votul lui Geoană, așa am dat votul pentru candidații pe care PNL i-a recomandat, cel puțin în colegiile în care votez. Dar cum pot să mai votez, chiar dacă este candidat un liberal pe care nu îl cunosc, din moment ce, până acum, sunt destule exemple care îmi arată că unii dintre cei recomandați nu garantează fie aplicarea politicilor PNL fie respectarea alianței cu PNL ? Iar aici mă gândesc cu preocupare la alegerile viitoare unde candidații PSD sau ai PC pe care noi, liberalii va trebui să punem ștampila sunt dintre cei care au contribuit la dezastrul în care este România azi ! Culmea, este dat afară Geoană de la PSD iar un deputat de la PC găsește în asta un motiv să plece din USL ? El, chipurile, este al lui Geoană dar activa în PC. Oare cum va prezenta PC situația propriilor alegători dar și celor din PNL sau PSD ? Pentru că noi trebuie să îi dăm, de va fi stabilit în acest sens, votul unuia din PC care, după practica de acum, poate spune la un moment dat că el este geonist sau băsist.
Epopeea lui Geoană este la ultimele rânduri. Geoană a fost un mare risc al USL. Asta este important pentru mine, ca liberal. Episodul Geoană ne arată că PSD și PC au niște probleme de rezolvat și asta repede pentru că a apărut, cel puțin din partea mea, o mare neîncredere în persoanele care au capacitatea sau sunt avute în vedere pentru alegerea lor în funcții de demnitate publică în legislatura viitoare. În loc să dau un vot util, pentru că aceasta este caracteristica acestui vot, parcă văd că îmi irosesc votul pe o lepră care se declară băsesciană imediat ce se vede cu sacii în căruță.
Se afișează postările cu eticheta alianta PD-L si PSD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alianta PD-L si PSD. Afișați toate postările
joi, 24 noiembrie 2011
vineri, 21 octombrie 2011
Am fost la CN al PSD
Nu am stat la toate manifestările de azi. Am fost doar la discuțiile de la Atelierul de lucru privind Justiția. Imaginea este de acolo. Vorba lui Victor Ponta: la celelalte toată lumea se pricepe. La justiție sunt mai puțini, mare parte dintre cei prezenți fiind persoane ce se cunosc destul de bine.
PNL a fost reprezentat de Tudor Chiuariu. Au fost de față și reprezentanți ai instituțiilor publice care administrează justiția, sub diferite forme și competențe diferite. Bogdan Ciucă a fost din partea PC.
Victor Ponta și Adrian Năstase au trecut pe la atelier pentru a adresa câteva cuvinte membrilor și invitaților.
Florin Iordache, președintele Departamentului Justiție, politici legislative și protecția drepturilor cetățenești din Consiliul Național al PSD a prezentat proiecția PSD pentru Justiție. Am luat-o pentru a o studia cu atenție. Din ce am văzut, în grabă, din ce am auzit, principalele preocupări sunt legate de independența instanțelor judecătorești, finanțarea actului de justiție, depolitizarea justiției etc. Ideile sunt foarte bune, le avem și noi, liberalii și, nu este exclus, să fie cumva și la PDL, problema este însă cum le pui în practică. Din fuga calului, cum se spune, eu concluzionez că PSD vede tot guvernul ca fiind acela ce asigură finanțarea Justiției, chiar dacă ei introduc conceptul de parteneriat între guvern și Justiție. Hmmm. Aici am eu o reținere, pentru că nu este dată prin lege, măcar printr-o definiție, statutul de putere al ICCJ egal cu cel al Guvernului sau Parlamentului. Dar asta urmează să pun pe hârtie după ce mă mai liniștesc.
Foarte supărați au fost avocații, proiectul PSD neavând, explicit, o referire la o lege prin care barourile paralele (ale lui Bota) să își înceteze activitatea. Fiecare cu ce-l doare. Nu mai spun de faptul că reprezentantul avocaților a exagerat spunând că avocații sunt cei mai importanți exponenți ai actului de justiție. Exagerare, ce mai.
Tudor Chiuariu a spus că speră ca invitația la lucrările acestui atelier să fie începutul unui dialog în vederea construirii unui program pe justiție al USL. De acord. A atras atenția asupra faptului că justiția a devenit un „țap ispășitor” pentru toate nerealizările guvernului incompetentului Boc. Just. Iar presă dispusă să inducă în eroare există. Mai mult, unii procurori șefi de secții sau unități de parchet de pe lângă diferite instanțe au devenit vedete media criticând judecătorii care le resping dosarele. Practic, puterea judecătoreasc este sub asediul puterii executive. Ceea ce este total în afara existenței unui stat de drept. Cu referire la materialul prezentat, a cerut „colegilor” pesediști să nu rămână ancorați în guvernările trecute. Există niște pasaje în care își ridică osanale pesediștii pentru ce au făcut în guvernarea Năstase și cât de rău au acționat cei care au urmat la guvernare după 2004. Nu au făcut distincție între perioada ministeriatului Monicăi Macovei și cel al lui Chiuariu. Iar pe timpul lui Chiuariu s-au realizat multe lucruri bune, pentru că altfel, PSD aflat în opoziție cruntă nu ar fi susținut Guvernul Tăriceanu.
Nu mai detaliez ce a zis Ponta și Năstase, punctez doar faptul că Ponta a solicitat reprezentanților partidelor politice dar și reprezentanților instituțiilor publice prezenți să își aducă contribuția la îmbunătățirea proiecției PSD pentru Justiție, să se creeze astfel condiții pentru ca noua guvernare să aibă posibilitatea să ia decizii politice în consens cu celelalte instituții interesate. Aici este vorba despre timbrul judiciar care ar constitui o sursă de finanțare exclusivă a Justiției, este vorba despre bugetul Justiției care ar urma să fie dat în administrare la ICCJ, este vorba despre rolul CSM, cariera în magistratură etc.
Mâine nu mă mai duc, chiar dacă la lucrările CN în plen va fi și Crin Antonescu care le va adresa pesediștilor câteva cuvinte.

luni, 22 februarie 2010
PSD a ales sa scape de Geoana. Atat.
Sambata a fost ziua cea mai lunga pentru PSD. S-au luptat intre ei. Au castigat "pontistii". Au pierdut "geonistii" si "vangheliotii". Au mai pierdut si "nastasienii" si "mitristii", chiar daca ei au stat la baza succesului "pontistilor". Trebuie spus si acest lucru, nu de alta, dar Victor Ponta are destul sange in instalatie pentru a le da cu tifla cand o fi momentul. Momentul va veni, mai devreme sau mai tarziu.Este evident ca o parte a PSD a dorit, cu disperare, o despartire de Mircea Geoana si Mariean Vanghelie. Cele doua nume sunt si vor fi asociate atunci cand se va face o referire, de orice natura, la perioada in care Mircea Geoana a condus destinele PSD. Autoritarismul lui Nastase a fost urmat de aiurismul lui Geoana si urmeaza, probabil, "amatorismul" lui Ponta. Pentru ca Ponta este un amator in materie. Nu il recomanda experienta in conducerea maselor. Procurorul este un singuratic, un supraveghetor al celor care fac investigatii. In rest, Ponta a fost omul unei echipe, a PSD, in toate celelalte ocazii. Are capacitati dar nu au fost utilizate iar eu nu cunosc rezultate care sa il confirme in calitate de lider. La acest capitol, Mariean Vanghelie ii da clasa. Dar poate ca in viitorul apropiat va exploda si ma va uimi. Dar ... eu nu cred. I se va pune repede "plapuma pe cap" si va primi "bataita".
"Greii" PSD
i-au dat voturile. Fara ei, nu ar fi reusit. O buna perioada de timp, Ponta va cotiza la greii partidului. Ca va dori sau nu acest lucru. Mai ales ca echipa aleasa de Congres pentru conducere nu ii este favorabila. Numarul mare de vicepresedinti ostili este un factor de risc major. Acestia "ii vor manca ficatii".Inclin sa cred ca primele actiuni ale lui Victor Ponta vor fi dure. Va da in PD-L si guvernarea de tot rasul a lui Boc-poloboc care va face poc pentru a castiga cat mai mult suport in partid dar va da, din greu, in adversarii din propriu partid. Va cere si va obtine decapitari si exterminari. Iar lista este lunga. Atata timp cat va urmari lista pentru a satisface orgoliile ranite ale greilor care l-au sustinut va castiga. De va ocoli pe unii si pe altii, va pierde. Este un principiu vechi de cand lumea. A fost aplicat in toate "bataliile". Tabara adversa trebuie decapitata iar nucleul dur trebuie exterminat. Chiar daca vor fi consecinte neplacute in primele momente, in timp se aseaza apele. Trebusoara asta va dura cel putin un an. Pana in 2011 in PSD se vor taia capete. Abia apoi se va putea purcede la o constructie, oarecare.
In PSD se vor face, dupa cortina, noi "alegeri". A picat Geoana si ramane "bun picat". "Tabara geonista" stie ca va urma sa fie decimata si are nevoie, ca de aer, de un lider informal si se va grabi sa il aleaga. Va fi Diaconescu ? Eu asa inclin sa cred. Dar poate sa fie si altul. Nu ii vad, pe toti, acceptand pe Victor Ponta. Nu ii vad acceptand pe Mitrea si Nastase. Nu ii vad dorind pe Iliescu ca indrumator.
Cristi Diaconescu, caruia unii analisti i-au cantat prohodul politic, are fata de Ponta avantajul experientei compromisului si stiintei acestuia. In plus, Cristi Diaconescu stie sa astepte. Are si intelepciunea varstei si are o imagine foarte buna la populatie. Distinctia, diplomatia, siguranta cuvantului spus, retinerea si modestia, atunci cand se impune, ii dau atu-uri deloc neglijabile. Dar va merge pe aceasta linie ? Nu il stiu pe Cristi Diaconescu ca ratat. A stiut, intotdeuna, sa puncteze cand a trebuit si sa evite depunctarea. Gestul lui de a renunta la candidatura si anuntul lui de sustinere a lui Geoana poate fi interpretat si ca o invitatie catre geonisti de a-l accepta ca lider dupa caderea lui Geoana din fruntea partidului. Ar fi fost un ratat daca ar fi sustinut pe Ponta. Pentru ca, este evident, anturajul lui Ponta nu este si al lui Cristian Diaconescu. Si, de ce sa nu o spunem si pe asta, o parte din greii partidului au in rezerva pe Cristi Diaconescu. Ma refer aici la Nastase si Mitrea cu care Cristi Diaconescu se afla in relatii bune. Nu mai spun de influentul doctor Sorin Oprescu, independentul de PSD capabil sa influenteze in PSD. De va rezista perioadei "razbunarilor" ce probabil a inceput, Cristi Diaconescu poate fi solutia pentru PSD.Eu am senzatia ca in PSD nu s-au jucat toate cartile. S-a rezolvat o urgenta: debarcarea lui Geoana. Inclin sa cred ca Ponta este solutia de avarie aleasa in ultimul moment. La fel ca in 2005 cand PSD, sub puternica influenta a lui Ioan Rus si a ardelenilor din jurul acestuia, cu sprijinul generos al lui Miron Mitrea, au dorit sa scape de Iliescu si au ales pe Geoana, solutia de criza gasita atunci in conditiile cand Nastase cel autoritar nu a mai avut curajul sa-l infrunte pe Iliescu. Va mai amintiti ? Lipsa de curaj a lui Nastase de atunci i-a hotarat locul in PSD. In planul II. Nu va mai ajunge in primul plan. Si acum a renuntat atunci cand Victor Ponta a refuzat sa se retraga din competitie. Si acum Miron Mitrea este unul din artizanii debarcarii si alegerii unui lider de criza. Va mai merge mult PSD in varianta solutiilor de avarie ?
Palaria presedintiei PSD a fost prea mare pentru Mircea Geoana. Eu cred ca este la fel si pentru Victor Ponta. Geoana ne-a adus tot felul de "noutati" in materie de decizie politica. Ce va aduce Ponta ? Vom trai si vom vedea.
Pentru ca suntem sub "zodia cancerului basescian" nu pot trece peste "afectiunea" aripii Ponta, daca putem spune asa, pentru puterea alaturi de Basescu. Socrul Ilies Sarbu este unul din artizanii mezaliantei PSD-PD-L ! Victor Ponta a facut declaratii impotriva guvernarii si nu impotriva autorilor acesteia ! Mai mult, Victor Ponta are inclinatii catre "operele ascunse" si, nu este exclus, ca nu peste mult timp, Traian Basescu sa il invite la guvernare. Nu m-ar mira sa accepte, Miron Mitrea fiind favorabil unei astfel de "aliante", nu mai spun de o mare parte dintre pesedeii care vad actul de guvernare in oglida cu cel al PD-L. Pentru ca in esenta, si PSD vede guvernarea asa cum o practica PD-L.
Eu asa zic.
luni, 5 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)