Se afișează postările cu eticheta Adrian Nastase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Nastase. Afișați toate postările

marți, 19 martie 2013

Năstase este liber. Deocamdată.

Năstase este liber. SRS spune că unii au căzut pe gânduri, inclusiv în USL. Eu mă gândesc că urmează alegerile din PDL iar Năstase este liber. Liber să vorbească, să scrie, să se plimbe pe stradă, să meargă la expoziții, la evenimente sociale, culturale etc. Inclusiv la Tv. Are voie să vorbească despre procesul lui, despre comportamentul procurorilor, despre comportamentul politicienilor, despre Băsescu și PDL ... despre țară. Da, despre problemele țării pentru că executarea pedepsei în stare de libertate nu îl constrânge să nu își manifeste dragostea de țară prin exprimarea propriei opinii cu privire la administrarea ei, la organizarea ei, la securitatea ei, la apărarea ei, la demnitarii ei. Condamnarea îi interzice să mai săvârșească fapta pentru care a fost condamnat, iar cele de mai înainte sunt din alt domeniu.

Năstase este liber. Iar Băsescu este îngrijorat că PSD îl va folosi în lupta politică. Chiar și la alegerile din PDL.


Sunt curios să văd dacă procurorii vor avea succes cu celelalte dosare instrumentate lui Adrian Năstase. Este evident că Adrian Năstase a fost un persecutat politic. Iar Daniel Morar este „călăul” epocii moderne care are ca obiectiv al carierei profesionale condamnarea, dacă se poate, a tuturor adversarilor politici ai lui Băsescu și ai Monicăi Macovei. O adaug și pe Elena Udrea, înlocuitoarea lui Băsescu.

joi, 21 iunie 2012

Libertatea vs viața

AV. HURMUZ AZNAVORIAN

"Libertatea nu incape in orice suflet. Sunt suflete servile din nastere, care nu stiu sa pretuiasca libertatea, unicul sens al existentei umane."

Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani cu executare pentru o vină pe care eu nu o deslușesc, la această oră. Merg pe mâna instanței deși, din ce a apărut pe surse, una dintre judecătoare a motivat că este nevoie de această condamnare pentru a da un semnal pozitiv la Bruxelles. Dacă este așa, nu mai vorbim de supremația legii ci de supremația bâtei. În sensul că Justiția din România a confirmat, încă odată, că este doar bâta cu care Traian Băsescu își asuprește oponenții. 


Am luat poza de pe net. Nu m-am chinuit să văd cine este autorul. Fune(b)riu să facă bine să mă acuze de plagiat. Nu o pun nici între ghilimele, ca să îi fac în ciudă lui CTP, astfel că am onoarea să fiu, intelectual, imoral.

În mai vechiul și acutul conflict Băsescu-Năstase se pare că Băsescu a avut, cel puțin în procedura judiciară internă, câștig de cauză. Năstase a fost condamnat. Aseară, Năstase a comis un gest pentru care are toată admirația mea. A încercat să se sinucidă. Pentru un om care și-a construit o carieră pe onoare și libertate, viața nu are sens fără libertate și onoare. De aceea am pus citatul după  Aznavorian la început. 

Un comentariu de Răzvan Savaliuc în Lumea Justiției pune gaz pe foc. Nu neg faptul că am căutat despre procesele lui Năstase informații de-a lungul timpului. Năstase nu îmi place ca politician și ca om aflat la putere. Consider că pe timpul guvernării lui s-au comis abuzuri cu știința lui, consider că el a închis ochii când demnitarii aflați în subordine au comis abuzuri, abuzuri care au schimbat destine, abuzuri care au adus în față tot felul de handicapați cum ar fi acest general cu patru stele Gabriel Oprea (generalul izmenelor), pe timpul lui au fost promovați și avansați în grade profesionale peste nivelul profesioniștilor de carieră șoferii unor șefi, tot felul de parveniți, culmea imposturii fiind în timpul guvernărilor Băsescu. Dar nu pot să uit că același Năstase a acționat foarte bine, în interesul țării, în situații care impuneau o decizie curajoasă, chiar dacă nemernicul de Ilici (formalist de teamă) se opunea sau mârâia după producerea evenimentului.

Până una alta, Năstase a făcut un gest care merită respectat. Este gestul omului de onoare care știe că legea a fost aruncată la coșul de gunoi și se folosește în locul ei bunul plac sau comanda politică.

Sunt solidar cu Năstase, suntem leat, iar în cazul în care voi constata că ICCJ a comis o injustiție, îl voi susține fără nici un fel de opreliște. De este vinovat, să plătească. De nu este vinovat, cei care l-au lucrat pentru „interesul național” să plătească. 

Nu știu cum va acționa Năstase după ce se va însănătoși, dacă se poate vorbi despre așa ceva. Sunt convins însă că modul lui de a gândi nu se va modifica și nu este exclus să încerce, încă-odată să se sinucidă dacă nu își va repara onoarea și nu își va recuceri libertate. Nu poți învăța calul bătrân să joace în buestru.

duminică, 17 iunie 2012

Discuții normale la A3. Culmea !

Q&A cu Alessandra Stoicescu de sâmbătă. Emisiunea se poate vedea aici. Ieri am văzut-o pe viu, cu unele întreruperi din cauza unor condiții tehnice. Azi am reluat vizionarea. Eram curios să îl descifrez pe Adrian Năstase. Pus să dea răspunsuri directe, a dat. A fost sincer ? Nu cred. Nu în totalitate. Uneori a dat răspunsurile „corespunzătoare”, cele care se impuneau la un moment dat. În urma unei victorii politice la acre ai lucrat din greu nu te apuci, ipocrit, să îți faci autocritica sau să îți critici partenerii. Dacă erau alte rezultate ... altă poveste. Cred însă faptul că Adrian Năstase a ales dialogul direct, exprimarea clară și recunoașterea meritelor altora chiar dacă în propoziție se bagă și pe el, sub o formă sau alta. Este om politic și acest lucru este nu doar de înțeles, este de așteptat de la orice om politic care vrea să lase ceva în urmă. Iar el vrea să lase, mai ales că este foarte aproape o soluție judecătorească, definitivă, cu privire la unul din dosarele în care a fost implicat mai mult politic. Să fim sinceri cu așa ceva. În alte dosare a fost achitat. Achitările acelea și posibil ultima achitare pot constitui probe în fața instanțelor civile sau penale, la alegerea lui, pentru sancționarea civilă sau penală, tot la alegerea lui, a celor care au lucrat pentru ele cu rea credință. Juristul Năstase va ști ce să aleagă. Eu i-ași recomanda acțiunile în civil cu obținerea de daune, de care vrea el și abia apoi acțiunile în penal (care se pot duce până la calendele grecești).

Undeva, spre sfârșitul emisiunii, Adrian Năstase a făcut o observație care probabil nu va place alor lui: dacă PSD ar fi mers singur la vot ar fi obținut cam aceleași rezultate, similare cu cele din 2008, însă acum în alianță cu PNL a obținut mult mai mult, sub sigla USL a obținut puterea. Rezultatele PSD singur și în cadrul Uniunii Social-Liberale au arătat plaja pe care PSD stă, aceeași de ani buni. Evident, PSD nu poate prelua singur o guvernare. Este clar că Năstase nu judecă simplist ca unii baroni ai USL. Una este să obții un număr de consilii județene, primării și consilii locale, cel mai mare număr, alta este să obții puterea. De aceea Năstase a concluzionat că este foarte important acum să fie menținută uniunea cu PNL, nu doar pentru alegerile parlamentare ci și pentru cele prezidențiale. El știe că USL de se strică, din cauza PSD, duce PSD în opoziție. De aceea răspunsul lui dat lui Chireac cu privire la candidatul la Președinție al PSD este Crin Antonescu. Chiar dacă ideea nu îi convine. Însă pentru ca PSD să aibă putere trebuie să renunțe la ceva. Schimbul echivalent. Dau ca să am. 50% cu 50%. Mulți nu înțeleg acest lucru. Inclusiv la noi, la PNL sau la cei care se declară a fi liberali.

Mi-a plăcut emisiunea. Consider că Adrian Năstase rămâne unul dintre politicienii de vârf care au și vor avea și în viitor un cuvânt de spus. Nu cred, părerea mea, că Năstase la vârsta de 60 de ani se va mai băga în față, ca râia Iliescu. Posibil să rămână în eșalonul doi, cu recunoașterea și stima colegilor asigurată, cu reputația reparată și cu respectul adversarilor politici.


marți, 25 octombrie 2011

Un gest inteligent


Adriana Năstase mă surprinde. A oferit azi parlamentarilor câte un plic cu timbre tipărite în 1947 cu chipul Regelui Mihai. Normal și cartea lui de vizită era acolo. Am luat și știrea și poza de la Gândul.

Este gestul unui om inteligent, opțiunea lui republicană nefiind în pericol. Sunt sigur că deși republican, Adrian Năstase nu ar fi deranjat de trecerea la monarhie. Pentru că monarhia modernă este una constituțională, democrația fiind temelia existenței statului modern, așa cum reiese și din discursul Regelui ținut în Parlament.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Liberalism la social-democrații din PSD

Citind documentele prezentate participanților la Consiliul Național al PSD am constatat că ideile liberale, liberalismul clasic și intenția PSD de a ocupa partea doctrinară a social-liberalismului sunt preocupări reale ale unei părți a conducerii PSD, cel puțin. Nu speculez cam ce ar spune Ion Iliescu, de exemplu sau nu știu mai care personalitate politică a PSD rămasă cu mintea în anii socialismului pur și dur. Nu mă interesează. Practic, prin vot, CN al PSD va valida aceste documente, pesediștii prezenți exprimând astfel adeziunea lor față de orientarea politică a partidului.

Trebuie să constat că dorința de liberalism a cuprins și „frățiorul” PSD la un moment dat, PDL având atârnată în coada titulaturii „L”, de la liberal, odată cu absorbția așa-zișilor liberali conduși de cuplul „SS” - Stoica-Stolojan (sau invers, la alegere). Ce s-a ales de liberalismul PDL, se vede cu ochiul liber. Mai sunt pe acolo niște voci care țipă că ele sunt liberale. Cine le mai crede ?

Să revin la „oile” zilei. Înainte însă de a trece la documentele CN al PSD se cuvine, așa simt eu, a reproduce o povestioară a lui Adrian Năstase la atelierul pentru Justiție:

Albert Einstein, profesor și el, a fost atenționat de asistentul său că întrebările pentru un examenul ce urma sunt la fel ca cele de la examenul din anul anterior. Einstein i-a replicat că da, întrebările sunt aceleași, răspunsurile sunt însă altele.

Prin această povestioară, Adrian Năstase a atras atenția că lumea este în schimbare. Speculez acum asupra faptului că pozițiile exprimate de reprezentanții PSD în documente și în expunerile lor ar fi putut ridica semne de întrebare, atât activului PSD - care vede că social-democrația începe să aibă haine noi - cât și invitaților politici care văd că PSD intră pe terenul lor doctrinar - PNL și PC. Or mai fi fost și alții, însă la Justiție am văzut doar pe Bolcaș și nu știu în ce barcă mai este acum. De asemenea, cei din societatea civilă și reprezentanții autorităților publice participante vor transmite colegilor că PSD și-a luat haine noi, social-liberale și că de au gusturi pe măsură pot să îi dea votul. La alte ateliere au fost, în mod sigur, reprezentanții sindicatelor, iar ideile din materialele PSD sunt deosebit de generoase, sunt foarte atrăgătoare pentru mișcarea sindicală.

În documentul intitulat ”Partidul Social Democrat promovează și apără democrația și libertatea”, se afirmă că „social-democrația luptă pentru libertate încă de la începuturile ei. Originile noastre ideologice sunt indisolubil legate de libertate și democrație. Libertatea individuală se poate dezvolta cel mai bine într-o democrație, pentru că democrația este modul de viață al libertății”. Ei bine, pentru a accentua idea de libertate, social-democrații susțin că libertatea are nevoie, pentru a fi reală, de asigurarea unor premise favorabile din punct de vedere material și cultural, legând aceste premise de solidaritatea dintre cetățeni. Îl aduc în sprijinul afirmațiilor lor și pe Isaiah Berlin, un important liberal al secolului trecut care a afirmat: Ce înseamnă libertatea pentru un om lipsit de hrană, de medicamente și de adăpost ? Concluzia pesediștilor este că „pentru a fi liber înseamnă să ai un nivel de trai care să îți permită să nu depinzi de alții sau de stat”. Bună concluzie însă mai departe nu se dezmint. Statul social responsabil, din alt material al CN al PSD, este cel care va facilita toate aceste „libertăți”. 

Cam atât despre liberalism, pur și dur în documentele PSD. Totuși, trebuie să recunosc faptul că în conceptele din documentele prezentate idea de libertate este prezentă constant, la fel de prezentă ca intervenția statului în viața publică - culturală, socială, economică, juridică etc. Citite cu atenție, documentele PSD ne spun că da, își schimbă haina recunoscând libertatea individuală însă rămâne un partid care promovează statul intervenționist. Că intervenția statului va fi după modelul suedez, francez sau german, este mai puțin important. Oricum, pentru o mare parte a populației care urmărește viața politică, PSD se prezintă cu niște idei care pot fi foarte atrăgătoare, în special cele care prevăd un control al statului asupra comportamentului corporatist ceva mai accentuat și mai dur decât îl prevăd liberalii.

Deși am căutat cu speranța că voi găsi temeiul libertății individuale în conceptele PSD, dreptul de proprietate și protecția lui, am constatat că lipsește. O fi o scăpare, o fi cu intenție ?! Bănuiesc că nu au considerat că dreptul de proprietate este un moft, așa cum l-a calificat, mai anii anteriori, „tătucul” Ion Iliescu.

luni, 3 octombrie 2011

La cort sau la ... copertină

Sâmbătă, de la 11.00 la 14.00 am fost la „cort”, în spatele magazinului Unirea, mai la stradă, pe gangul ce duce la intrarea Carrefour. O copertină cu acoperiș albastru, o măsuță și un scaun. Pliante cu scrisoarea concetățeanului nostru, din Sectorul 3, Crin Antonescu, către locuitorii sectorului, în care îi îndeamnă să cunoască și să aprecieze pe Florin Alexe, tânărul liberal, președinte al filialei PNL din Sectorul 3, președinte al TNL și una dintre propunerile noastre pentru primăria Sectorului 3. O broșurică cu viziunea PNL Sector 3 cu privire la sectorul nostru și care este viitorul pe care liberalii îl văd pentru dezvoltarea sectorului și un tabel cu inițiativa PNL Sector 3 de înființare a unui spital generalist în sector în care să funcționeze și o maternitate.

Acțiunea este abia la început, nici „cortul” nu era dotat cu un banner care să stimuleze privirea trecătorilor, nici pliantele nu erau foarte atrăgătoare, în sensul că folosirea doar a culorii albastre, o culoare rece, nu stimulează curiozitatea. Abia cei care au dorit lămuriri au înțeles despre ce este vorba și au fost de acord cu inițiativa însă ... majoritatea nu erau din sector și nu aveau un interes imediat pentru susținerea, prin semnătură, a inițiativei. O doamnă, cu copii (două fete) a cerut mai multe detalii și, normal, am ajuns la discuții despre învățământ combinate cu cele despre sănătate și necesitatea de a se administra o localitate în funcție de necesitățile populației, necesități cerute de aceasta și nu impuse de un atotștiutor lider politic. Doamna a semnat cu plăcere și cu speranța că ideea se va materializa, în viitor, după ce guvernarea dezastruoasă a PD-L și haita politică care îl acompaniază va pleca de la putere, după ce legislația va fi modificată în ideea de a pune în valoare inițiativa cetățenească și autoritatea locală ... Sunt multe de spus.

Normal că am avut timp de meditație. Am meditat. Miercurea trecută am avut ca invitat pe Adrian Năstase. Colegii mei au pus pe blogul Clubului înregistrările de la eveniment. Unii au scris imediat. Eu am gândit. Am încercat să îl văd pe A. Năstase altfel decât s-a prezentat el. Să îl înțeleg „printre rânduri”. Cumva am ajuns la niște concluzii.

Adrian Năstase declară, postând pe blogul său, că s-a simțit bine în compania noastră, i-a plăcut și speră că evenimentul se va repeta. Adevărul este că s-a comportat excelent. A avut grijă să evite situațiile de conflict ce ar fi putut apare în urma „interogatoriului” la care a fost supus, a tratat cu grijă fiecare întrebare și a fost suficient de deschis atunci când a răspuns. Dovada faptului că a agreat întâlnirea cu o parte dintre cei care au scris împotriva lui ani de zile pe forumurile ziarelor este că a discutat cu noi aproape 3 ore și jumătate. Mult. Cred că este printre cele mai lungi, ca timp, întâlniri pe care le-am avut. Pentru că am avut ce discuta. Pe de o parte întrebările colegilor mei liberali (și nu numai), pe de alta dorința lui de a clarifica și motiva, acolo unde a simțit nevoia, aspecte ale acțiunilor lui individuale, statale, politice etc.

Ei bine, aceste clarificări mă determină să nu devin un susținător al lui Adrian Năstase. Este departe, totuși, de gândirea liberală. Ambițios, are unele judecăți care îl apropie, cumva, de Traian Băsescu și alții asemenea lor. A acționat pe timpul cât a guvernat, și nu regretă acum, în totalitate, deciziile pe care le-a luat, în funcție de cum a considerat el că ar trebui făcut sau cum erau interesele PSD la acel moment. Nici o diferență față de modul de gândire și acțiune a lui Băsescu și PD-L. Nu necesitățile comunităților locale care formează România au fost la baza deciziilor luate de Guvernul Năstase ci vrerea premierului Năstase și, de foarte multe ori, ale Președintelui Ion Iliescu. Iar aceste „vreri” aveau în spate interesele private ale liderilor locali ai PSD. Acesta este adevărul rezultat în urma unei discuții foarte sincere și directe. Dacă sunt urmărite cu atenție răspunsurile date de Adrian Năstase la întrebări și se dau la o parte farmecul vorbitorului, mimica și tonul agreabil, se vede omul puternic hotărât să impună interlocutorilor ideile lui. Se vede, uneori profesorul care agrează doar unele concepte nu și pe cele care au alți autori. Cel mai bine se observă acest lucru la discuția cu privire la Constituție. Nu admite că aceasta are prevederi care permit interpretări abuzive și că ar cam trebui completată pe ici pe colo, prin părțile pe care însăși Constituție le admite. În rest, Adrian Năstase este un politician pragmatic care știe să facă diferența între măsuri utile la un moment dat chiar dacă este posibil să fie calificate de analiștii cu greutate ca fiind de dreapta și măsuri populiste, cum sunt cele luate de Guvernul de tristă amintire Boc. Cu umor, Adrian Năstase a calificat Guvernul Boc de extremă stângă fără a greși cu ceva.

Discuția cu Adrian Năstase a fost miercuri. Joi, am participat, tot la Cafeneaua liberală, la ședința Grupului Seniorilor Liberali din Sectorul 3 unde am stabilit cum vom desfășura campania pentru înființarea spitalului generalist din sector și ne-am dat cu părerea despre „Gazeta Sectorului 3”, publicație PNL, ce urmează să apară de mâine, marți, într-un format agreabil, color, ce va conține materiale de informare despre sector și liberalii sectorului și va avea și două interviuri ce au fost luate lui Mircea Diaconu și Florin Alexe, propunerile PNL pentru o eventuală desemnare a acestora în calitate de candidați ai USL pentru primăria sectorului.

Sub conducerea lui Florin Alexe s-a desfășurat ședința pe filială unde am fost informați despre activitatea conducerii PNL S3 în săptămâna ce trecu și activitățile pe care urmează să le desfășurăm în următoarea săptămână, adică cea de acum. Interesant, Florin Alexe (consilier la capitală) ne-a informat despre modul în care Consiliul General al Capitalei era să se afle pentru a treia oară în ilegalitate, majoritatea PD-L+PRM+PNG care nu doreau discutarea unor proiecte de interes general au boicotat alegerea președintelui de ședință. Dacă nu se finaliza actul formal, exista posibilitatea dizolvării Consiliului general potrivit legii. Comportamentul pedeliștilor și a aliaților lor este total anapoda. Nu au treabă cu interesul comunității pe care o reprezintă. De fapt, se poate pune cu temei întrebarea : ei mai reprezintă pe cineva ?

După ce și Cristian Tudorache (consilier la sector, și vice PNL la capitală) ne-a informat despre modul cum s-a desfășurat ședința și la Sectorul 3, comparând cu ce se petrece în Parlament, am ajuns la concluzia că cei din PD-L se comportă la fel peste tot. Se confirmă astfel faptul că PD-L își urmărește, în actul de guvernare și administrare a localităților interesul de partid și averea publică pe care încearcă să o ciuntească în interes personal.

Este obligatoriu ca noi, împreună cu toți cei care doresc îndepărtarea de la putere a PD-L și a mafioților afiliați lor, în cadrul USL, să facem tot ce este omenește posibil pentru ca aceștia să nu mai ajungă la putere și să facem demersurile legale necesare pentru tragerea lor la răspundere civilă sau penală, după caz. Crin Antonescu a atras deja atenția, la Suceava, că trebuie să ne radicalizăm. Iar Victor Ponta a anunțat deja că există intenția ca dosarele închise de procurorii aserviți puterii băsesciene, ce privesc notabilități ca Gheorghe Flutur să fie redeschise după ce USL preia puterea. Nu se mai poate. Ori noi, ori ei !

luni, 18 iulie 2011

Despre statul social

După ce am citit „o căruță de vorbe” despre statul social am ajuns să le dau dreptate tuturora. De ce nu ?! Fiecare dintre noi are dreptul să aibă propria viziune cu privire la statul în care trăiește și plătește taxe, la funcțiile sale, la modul în care statul trebuie să relaționeze cu alte state în folosul, normal, al cetățenilor săi. Le respect opțiunile însă nu voi fi de acord cu ele. Nu le voi încuraja și voi combate, de fiecare dată, preluarea și promovarea unor astfel de opțiuni. Am observat însă faptul că viziunile sunt radicalizate. Că au un ce anume ce le face de nesusținut, în integralitatea lor. De aceea am propria viziune, mai aproape cumva de cea liberală, pentru că o găsesc realizabilă fără costuri sociale inutile.

Plec de la principiile liberale, expuse pe site-ul PNL, deoarece le găsesc ca fiind suficient de simplu expuse și complete pentru a construi viziunea pe care o agreez despre statul social românesc. Mă refer doar la cele despre stat, fără a omite faptul că ele se completează cu celelalte principii despre om și libertățile acestuia, despre economie, despre celelalte funcții ale statului așa cum sunt ele văzute în doctrina liberală. Mai apoi voi merge la un articol al lui Dinu Patriciu din „Adevărul” și la o postare a lui Adrian Năstase pe blogul personal. De oi mai găsi ceva în timp ce scriu, voi folosi.

Liberalii din PNL consideră că :


„2. Societatea nu este exterioară indivizilor. Ea nu îi domină precum o forţă străină, impusă şi suprapusă lor, ci este exclusiv ceea ce rezultă din cooperarea dintre indivizi, atunci când fiecare individ în parte acţionează potrivit alegerilor şi preferinţelor sale. Modelele sociale (de ex. statul social, modelul european) nu au valoare decât dacă sunt interiorizate în relaţiile concrete dintre indivizi, iar credinţa în existenţa unor legi imuabile ale societăţii reprezintă o iluzie periculoasă. 

În privinţa organizării societăţii, sunt posibile două atitudini. Societatea poate fi organizată de sus în jos, atunci când un grup de oameni puternici îşi propune să transforme relaţiile dintre indivizi potrivit unor idei abstracte, cu ajutorul ingineriei sociale. Acesta este modelul constructivist şi voluntarist de societate, pe care liberalii nu îl agreează. Societatea poate fi însă organizată de jos în sus, atunci când legislatorii ascultă tradiţiile încorporate în viaţa de zi cu zi a oamenilor şi se străduiesc să valorifice puterea de organizare a libertăţii. Acesta este un model de societate bazat atât pe raţionalitatea ordinii legiferate, cât şi pe aceea a ordinii spontane. Liberalii favorizează organizarea de jos în sus, deoarece ei cred că nu guvernanţii fac societatea, ci indivizii şi tradiţiile care încorporează formele cele mai fertile de cooperare.

Liantul social nu poate fi nici prestabilit, nici inventat. Relaţia dintre indivizi rezultă din ceea ce ei aleg să facă în mod efectiv, în fiecare clipă a existenţei lor; relaţia inter- individuală este forma în care se realizează convieţuirea umană.

Viitorul acestei convieţuiri nu este predeterminat, iar societatea liberală - în măsura în care face din libertate reperul ei esenţial - este o societate deschisă, care valorifică la maximum potenţialul fiecărui individ în parte”.

Ca să am un stat social, un stat dedicat societății care l-a creat trebuie să am o societate. Cum este cea descrisă mai sus, o societate conștientă de propria sa valoare și putință. Societatea română actuală, în totalitatea ei, nu este în măsură să răspundă la cerința de valoare iar cu privire la putința ei de impune statul social, cu atât mai puțin. Din această cauză suntem în situația neplăcută de a suferi consecințele organizării societății după modelul constructivist și voluntarist de societate, model practicat și de comuniști, și de cei de dinaintea lor (în special în perioada dictaturii carliste, guvernarea legionară și în perioada autoritarismului antonescian) dar și de cei care au ajuns la putere imediat după toamna-iarna lui 1989. Aproape fără excepție. Și Ileascu a guvernat încercând să construiască societatea românească după cum a considerat el mai mai bine (voluntarism), și Constantinescu a guvernat după aceleași principii, și Isărescu a știut el cel mai bine ce le trebuie românilor, nu mai vorbesc de Năstase pe timpul guvernării acestuia iar Băsescu ... ei bine, Băsescu vrea să modifice tot ce au făcut ceilalți pentru a arăta că el are alte viziuni. Modelul constructivist și voluntarist de societate are în Băsescu cel mai de seamă reprezentant, comparabil doar cu Ceaușescu. Nu l-am uitat pe Tăriceanu, însă guvernarea liberală sub conducerea acestuia nu are atâtea păcate câte au celelalte. Mai mult, pe timpul guvernării liberale s-a constatat că statul a intervenit mai puțin în viața economică a societății, pe ici pe colo a mai ajustat legile și normele de stat pentru a elibera libera inițiativă iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pentru că toți ceilalți au dorit să impună, de sus în jos, altceva decât au făcut anteriorii, suntem în situația actuală o țară fără busolă, o țară a deznădejdii, o țară sărăcită, o țară nevolnică.

Am pomenit mai sus pe Dinu Patriciu cu un material din „Adevărul”. Intitulat „Între înjurături”, anunță falimentul statului social din poziția întreprinzătorului însă vede aplicarea unor soluții tot de sus în jos. Legate ideile din acest articol de alte idei expuse anterior, Dinu Patriciu vede o diminuare a rolului statului în economie - idee liberală, excelentă -, pornind tot de la voința unui lider național. Cel puțin așa înțeleg eu. În partea opusă acestuia, Adrian Năstase vorbește despre statul social din perspectiva socialistă, dar tot de la nivelul liderului național. De fapt, tot un drac. Dinu Patriciu își poate găsi aliații în Băsescu și ai lui, pentru că ce promovează el se poate obține în timp scurt doar prin aplicarea brutală a forței statului. Ce spune Năstase este cam la fel. Chiar dacă liberalii ar găsi în expozeul lui Patriciu idei dragi lor, modul de aplicare este la fel de nociv. Pentru că el privește problema de pe poziția șefului unei corporații uită că în spatele convențiilor sociale sunt oameni. Se ajunge ușor la ideile tâmpite expuse de reprezentanții PD-L cu privire la eficiența economică a funcțiilor publice: învățământ, sănătate, apărare, securitate, ordine publică ! Iar de aici se ajunge, fără doar și poate, la o altă tâmpenie, venită din laboratoarele BRN, a preemțiunii legilor economice față de legile naturale și sociale care protejează drepturile și libertățile civile ale oamenilor. de parcă legile economice sunt cele care stau la baza formării și evoluției omenirii și nu drepturile naturale ale oamenilor, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la identitate, dreptul la sănătate, dreptul la proprietate la care s-au adăugat drepturile sociale cum ar fi dreptul la muncă, dreptul la învățătură, dreptul la asistența socială etc.

Băsescienii, și nu numai, au lăudat părerile exprimate de Patriciu. Au găsit „izvorul” ce le justifică măsurile luate cu parul. Eu nu agreez modul. Ideile sunt bune, aplicarea lor este proastă. Nu subordonez statul imperativelor economice mondiale, permit acestora să intre în viața publică a cetățenilor mei doar dacă le aduce bunăstare. Dacă nu, iau măsurile de protecție necesară pentru a împiedica multinaționalele să își deconteze erorile de prin alte părți pe spinarea românilor. Nu a aplici ca orbetele măsuri luate de alții pentru ca să arăți, în cercurile de interese în care vrei să ajungi, că ești un globalist, pui interesul național în fața intereselor corporațiilor multinaționale și a intereselor altor state și alegi calea care să te protejeze chiar dacă nu place unora sau altora. Iar modele de urmat, de este nevoie de ele, sunt suficiente, chiar în Europa.

Adrian Năstase o ține pe a lui. România trebuie să fie stat social. Da, dar unul care să aibă din ce în ce mai puțini cetățeni care să apeleze la solidaritatea socială, un stat care să se dezvolte prin încurajarea liberei inițiative, un stat care să favorizeze personalitatea individului și libertățile acestuia. Ce observ eu la Năstase este faptul că principiul solidarității sociale a devenit suportul statului social, iar de aici la nemuncă (rezultă persoane defavorizate !) și pomană, inclusiv electorală, nu este decât un pas. Nu mai spun de autoritarismul guvernării Năstase și apetența lui pentru a impune de sus în jos modelele de urmat.

România trebuie să devină statul care să asigure tuturor cetățenilor săi accesul la bunăstare. Pentru asta trebuie să elimine o mulțime de legi, legi care supranormează în fiecare domeniu drepturile și libertățile civile, obligațiile instituțiilor publice, metodele și procedurile de urmat. Rămâne să determinăm cât participă statul la asigurarea sănătății, în mod direct, la asigurarea învățământului, la asigurările sociale, la sistemele de pensii etc. Dar asta se poate face doar în timp, pentru că schimbarea unor sisteme, apropierea lor de nevoile cetățenilor și eliminarea intereselor de stat din domenii în care nu are ce căuta cere timp și multă înțelepciune. Suntem moștenitorii unor sisteme construite de sus în jos care își dovedesc ineficiența socială, complicată de consumarea haotică a resurselor alocate acestora, trebuie să le modificăm însă nu cu prețul suferinței beneficiarilor acestor sisteme.

 Este clar că nu pot fi nici de partea celor care îmbrățișează pe Năstase și nici de partea celor care îl iau ca model pe Patriciu. Eu spun că statul social nu este falimentar. El va trebui să existe însă, va trebui să fie redefinit și redimensionat. Îmi amintesc de începutul guvernării Boc cu PSD în coadă când au introdus acel venit minim pentru toate persoanele care nu au alte resurse. Așa au primit, de exemplu, părinții lui Boc câte o „pensie” din bugetul de asigurări sociale, la fel ca mulți-mulți alții care nu au contribuit vreodată la bugetul de stat și la cel al asigurărilor sociale de stat. O astfel de măsură nu are treabă cu statul social. Are treabă cu pomana socială ceea ce este cu totul și cu totul altceva.

luni, 22 februarie 2010

PSD a ales sa scape de Geoana. Atat.

Sambata a fost ziua cea mai lunga pentru PSD. S-au luptat intre ei. Au castigat "pontistii". Au pierdut "geonistii" si "vangheliotii". Au mai pierdut si "nastasienii" si "mitristii", chiar daca ei au stat la baza succesului "pontistilor". Trebuie spus si acest lucru, nu de alta, dar Victor Ponta are destul sange in instalatie pentru a le da cu tifla cand o fi momentul. Momentul va veni, mai devreme sau mai tarziu.

Este evident ca o parte a PSD a dorit, cu disperare, o despartire de Mircea Geoana si Mariean Vanghelie. Cele doua nume sunt si vor fi asociate atunci cand se va face o referire, de orice natura, la perioada in care Mircea Geoana a condus destinele PSD. Autoritarismul lui Nastase a fost urmat de aiurismul lui Geoana si urmeaza, probabil, "amatorismul" lui Ponta. Pentru ca Ponta este un amator in materie. Nu il recomanda experienta in conducerea maselor. Procurorul este un singuratic, un supraveghetor al celor care fac investigatii. In rest, Ponta a fost omul unei echipe, a PSD, in toate celelalte ocazii. Are capacitati dar nu au fost utilizate iar eu nu cunosc rezultate care sa il confirme in calitate de lider. La acest capitol, Mariean Vanghelie ii da clasa. Dar poate ca in viitorul apropiat va exploda si ma va uimi. Dar ... eu nu cred. I se va pune repede "plapuma pe cap" si va primi "bataita".

"Greii" PSD i-au dat voturile. Fara ei, nu ar fi reusit. O buna perioada de timp, Ponta va cotiza la greii partidului. Ca va dori sau nu acest lucru. Mai ales ca echipa aleasa de Congres pentru conducere nu ii este favorabila. Numarul mare de vicepresedinti ostili este un factor de risc major. Acestia "ii vor manca ficatii".

Inclin sa cred ca primele actiuni ale lui Victor Ponta vor fi dure. Va da in PD-L si guvernarea de tot rasul a lui Boc-poloboc care va face poc pentru a castiga cat mai mult suport in partid dar va da, din greu, in adversarii din propriu partid. Va cere si va obtine decapitari si exterminari. Iar lista este lunga. Atata timp cat va urmari lista pentru a satisface orgoliile ranite ale greilor care l-au sustinut va castiga. De va ocoli pe unii si pe altii, va pierde. Este un principiu vechi de cand lumea. A fost aplicat in toate "bataliile". Tabara adversa trebuie decapitata iar nucleul dur trebuie exterminat. Chiar daca vor fi consecinte neplacute in primele momente, in timp se aseaza apele. Trebusoara asta va dura cel putin un an. Pana in 2011 in PSD se vor taia capete. Abia apoi se va putea purcede la o constructie, oarecare.

In PSD se vor face, dupa cortina, noi "alegeri". A picat Geoana si ramane "bun picat". "Tabara geonista" stie ca va urma sa fie decimata si are nevoie, ca de aer, de un lider informal si se va grabi sa il aleaga. Va fi Diaconescu ? Eu asa inclin sa cred. Dar poate sa fie si altul. Nu ii vad, pe toti, acceptand pe Victor Ponta. Nu ii vad acceptand pe Mitrea si Nastase. Nu ii vad dorind pe Iliescu ca indrumator.

Cristi Diaconescu, caruia unii analisti i-au cantat prohodul politic, are fata de Ponta avantajul experientei compromisului si stiintei acestuia. In plus, Cristi Diaconescu stie sa astepte. Are si intelepciunea varstei si are o imagine foarte buna la populatie. Distinctia, diplomatia, siguranta cuvantului spus, retinerea si modestia, atunci cand se impune, ii dau atu-uri deloc neglijabile. Dar va merge pe aceasta linie ? Nu il stiu pe Cristi Diaconescu ca ratat. A stiut, intotdeuna, sa puncteze cand a trebuit si sa evite depunctarea. Gestul lui de a renunta la candidatura si anuntul lui de sustinere a lui Geoana poate fi interpretat si ca o invitatie catre geonisti de a-l accepta ca lider dupa caderea lui Geoana din fruntea partidului. Ar fi fost un ratat daca ar fi sustinut pe Ponta. Pentru ca, este evident, anturajul lui Ponta nu este si al lui Cristian Diaconescu. Si, de ce sa nu o spunem si pe asta, o parte din greii partidului au in rezerva pe Cristi Diaconescu. Ma refer aici la Nastase si Mitrea cu care Cristi Diaconescu se afla in relatii bune. Nu mai spun de influentul doctor Sorin Oprescu, independentul de PSD capabil sa influenteze in PSD. De va rezista perioadei "razbunarilor" ce probabil a inceput, Cristi Diaconescu poate fi solutia pentru PSD.

Eu am senzatia ca in PSD nu s-au jucat toate cartile. S-a rezolvat o urgenta: debarcarea lui Geoana. Inclin sa cred ca Ponta este solutia de avarie aleasa in ultimul moment. La fel ca in 2005 cand PSD, sub puternica influenta a lui Ioan Rus si a ardelenilor din jurul acestuia, cu sprijinul generos al lui Miron Mitrea, au dorit sa scape de Iliescu si au ales pe Geoana, solutia de criza gasita atunci in conditiile cand Nastase cel autoritar nu a mai avut curajul sa-l infrunte pe Iliescu. Va mai amintiti ? Lipsa de curaj a lui Nastase de atunci i-a hotarat locul in PSD. In planul II. Nu va mai ajunge in primul plan. Si acum a renuntat atunci cand Victor Ponta a refuzat sa se retraga din competitie. Si acum Miron Mitrea este unul din artizanii debarcarii si alegerii unui lider de criza. Va mai merge mult PSD in varianta solutiilor de avarie ?

Palaria presedintiei PSD a fost prea mare pentru Mircea Geoana. Eu cred ca este la fel si pentru Victor Ponta. Geoana ne-a adus tot felul de "noutati" in materie de decizie politica. Ce va aduce Ponta ? Vom trai si vom vedea.

Pentru ca suntem sub "zodia cancerului basescian" nu pot trece peste "afectiunea" aripii Ponta, daca putem spune asa, pentru puterea alaturi de Basescu. Socrul Ilies Sarbu este unul din artizanii mezaliantei PSD-PD-L ! Victor Ponta a facut declaratii impotriva guvernarii si nu impotriva autorilor acesteia ! Mai mult, Victor Ponta are inclinatii catre "operele ascunse" si, nu este exclus, ca nu peste mult timp, Traian Basescu sa il invite la guvernare. Nu m-ar mira sa accepte, Miron Mitrea fiind favorabil unei astfel de "aliante", nu mai spun de o mare parte dintre pesedeii care vad actul de guvernare in oglida cu cel al PD-L. Pentru ca in esenta, si PSD vede guvernarea asa cum o practica PD-L.

Eu asa zic.

joi, 8 octombrie 2009

Motiunea de cenzura si Constitutia.

Ieri, in Parlament, a inceput circul. PD-L a iesit din sala pentru a bloca citirea motiunii de cenzura (lipsa de cvorum) pe motiv ca este neconstitutionala. In interpretarea PD-L, liberalii si udemeristii nu mai pot depune o motiune de cenzura deoarece au avut una picata la angajarea raspunderii Guvernului pe Legea salarizarii unitare.

Ce spune Constitutia ? Pentru ce se introduce o motiune de cenzura ?

Din Constitutie, reiese ca o motiune de cenzura se initiaza si se depune pentru:

- retragerea increderii acordata Guvernului (de catre Parlament), cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor ((art. 113 alin. (1)) - pentru orice motiv de incalcare a angajamentelor. Este motiunea la dispozitia opozitiei prin care sa atace Guvernul;

- retragerea increderii acordata Guvernului ca urmare a respingerii unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege ((art. 114 alin. (1)). Este o motiune provocata de atitudinea Guvernului care vrea sa verifice Parlamentul, care vrea o reactie a Parlamentului pentru diferite alte scopuri (cum s-a vazut in aceste luni, Boc dorea sa verifice "fidelitatea" PSD).

La art. 113 alin. (4), se prevede ca in cazul in care motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit art. 114.

Este evident ca motiunea de cenzura initiata pentru a sanctiona situatiile de la art. 114 alin. (1) nu sunt limitate si nici nu acopera motiunea de cenzura care priveste Guvernul in intreaga sa activitate.

Ioan Oltean, vocal si impulsiv, a declarat: "Senatorii si deputaţii care au semnat-o nu mai pot susţine o altă moţiune de cenzură decât în cazul în care guvernul îşi asumă răspunderea pe o nouă lege".

Replica a venit de la Adrian Nastase si Puiu Hasoti, sub aspect comic, insa sub aspect juridic, opozitia "reunita" a motivat ca " interdicţia se aplică pentru două moţiuni de cenzură iniţiate fără ca acestea să fie urmarea angajării răspunderii Guvernului".

Adrian Nastase are o interventie cu umor, umorul fin si sfatos al juristului care este bine documentat asupra problemei:

"Eu propun nu să trimitem moţiunea la comisiile juridice, ci să-l trimitem pe domnul vicepreşedinte Oltean pentru ca să-i mai explice o dată sensul articolelor 113 şi 114 din Constituţie", a spus Năstase.

Năstase a afirmat că articolele din Constituţie referitoare la moţiunile de cenzură arată că semnatarii unei moţiuni pot semna oricâte alte moţiuni de cenzură provocate prin angajarea răspunderii Guvernului. Năstase a arătat că există două regimuri diferite pentru moţiunea de cenzură.

"Unul pentru moţiunea de cenzură care este la dispoziţia opoziţiei pentru a ataca Guvernul şi care, pentru ca acesta să nu fie şicanat, nu poate fi repetat în cursul aceleiaşi sesiuni. Al doilea există la angajarea răspunderii Guvernului când acesta provoacă Parlamentul pentru a verifica dacă are susţinere. Este firesc să existe un răspuns din partea Parlamentului, este o moţiune de cenzură provocată. Dacă avem 20 de asumări, sunt posibile 20 de moţiuni", a explicat Năstase.
Sunt de acord cu Adrian Nastase.

Puiu Hasoti, in dragostea lui profunda pentru pedelei are o replica acida:

"Colegului Ioan Oltean i-o fi ieşit acum o săptămână broscoiul din gât, dar acum îi ies porumbei din gură. Dacă Emil Boc, expert în drept constituţional, încalcă Constituţia, nu ne putem aştepta la mai mult din partea domnului Oltean, distins coleg, dar departe de a fi jurist"
Intre timp, se pare ca pedeleii au deschis Constitutia, au recitit textele sacre si au dat-o la intors, incercand marea cu degetul. Daca opozitia accepta ca Guvernul sa isi angajeze raspunderea pe legea pensiilor, atunci si ei, PD-L, vor considera motiunea de cenzura ca fiind constitutionala.

Stupida actiune. Constitutia a devenit o hartie de sters la cur daca isi permite un partid politic sa ii dea valoare sau nu functie de cum isi rezolva problemele. Mai trogloditilor, Constitutia are valoare nu ca vreti sau nu voi !



Este evident ca PD-L are o alta interpretare a valorilor democratiei. In fapt, PD-L este disperat sa pice, daca tot pica, pe un proiect de lege si nu ca urmare a constatarii de catre Parlament a incompetentei guvernamentale.

De la Iosif Buble am luat ce a cerut Boc, azi, de la parlamentarii PD-L:

"Vreau pensii, pensii, pensii, pensii, pensii, pensii... asta vreau eu azi. Vreau să faceţi tot ce ştiţi, tot ce puteţi ca angajarea răspunderii Guvernului să fie programată înaintea moţiuni de cenzură."


Este destul de clar jocul PD-L. Au ceva astia cu democratia ? Concluzia: NU !


Vor reusi pedeleii in jocul lor murdar ?