Tăriceanu disidentul. La B1 Tv cu Turcescu.

După lansarea Inițiativei România Liberală pitrocită de peste un an de zile de teologul politic Bogdan Duca, adept, cel puțin din vorbe, al unui soi de conservatorism la care vrea să adauge ceva liberalism, un fel de struțo-cămilă politică, lansare la care Tăriceanu nu a fost din teamă (unii ar spune calcul politic), ieri l-am văzut pe Tăriceanu la B1 Tv. Cu Turcescu. L-am văzut în fugă. Pac-pac și am trecut la alt canal urmărind ceva mai serios, mai aproape de satisfacerea curiozităților mele.

Am găsit în „Evenimentul Zilei” o sinteză a emisiunii. Câteva vorbe au fost suficiente. Simbolistic, poporul pro-Băsescu și pro-MRU a aflat că Tăriceanu poate fi un disident al lui Antonescu în interiorul PNL. Și cu asta, ce-am făcut ?! Păi mare lucru, nu. Ce a spus ieri Tăriceanu spune de când a pierdut șefia PNL. Semn că a dorit să se păstreze pe o linie de disidență lipsită de durități pentru persoana lui. Nu a fost în ton cu Chiliman, la lansarea IRL. Nu. Dacă a urmărit să confirme disidența lui față de Antonescu, o disidență cuminte, acceptată în PNL pentru toți disidenții, a reușit. Dacă Turcescu și stăpânii lui au urmărit altceva, au eșuat.

„În PNL constat un deficit de democracție și dezbatere. Deficit de democratie pentru că în opinia mea, un partid democratic trebuie să conțină mai multe puncte de vedere, trebuie să fie un partid al incluziunii și nu al excluderii. Nu trebuie să ne mirăm că încet încet o să apară inițiative care o să încerce să facă dezbateri în afara partidului”, spune Tăriceanu.

Pe de o parte, tradițional, în PNL se exprimă mai multe puncte de vedere. Ca să ne referim la partea politică a abordării. Problema este că după ce sunt exprimate, acele puncte de vedere sunt supuse votului pentru luarea deciziei care să impună unul dintre ele. În situația în care punctul tău de vedere nu a fost votat, iar tu ieși supărat în presă să îți pârăști colegii care nu te-au susținut nu înseamnă că în PNL este deficit de democrație. Democrație, puterea poporului, se exprimă prin deciziile luate prin vot. Din moment ce o poziție politică a picat testul votului, la un moment dat, ea poate fi promovată în altă perioadă când condițiile care o pot impune îi sunt favorabile. Nu are rost dle Tăriceanu să ții active puncte de vedere care nu sunt utile. Pot duce la confuzie, pot face rău. Găselnița cu respectul față de opiniile contrare atât de clamate de unii „disidenți” care se doresc băgați în seamă are o limită. Votul pentru sau contra. Democrație înseamnă puterea majorității. Dacă apar inițiative care duc în afara partidului dezbateri politice înseamnă că respectivii nu au treabă cu partidul. Înseamnă că își doresc un partid al lor. Fie urmăresc cu totul și cu totul altceva.

„Un partid cu cât reuseste să stimuleze debazterile interne devine mai puternic și mai unit, în mod paradoxal, pentru că oamenii aia se simt părtași la luarea unei decizii. Un partid modern nu poate să meargă pe o linie dictată de o majoritate care neglijează minoritatea” a mai afirmat Tăriceanu.

Ideea asta am auzit-o mai mereu de la Duca și Chiliman. Este absolut ciudată. După această logică, dacă o majoritate alege o linie de conduită politică și administrativă organizația va trebui să o părăsească și să meargă pe linia care a pierdut la vot. Păi, să avem iertare, de ce se mai votează ? De ce mai este nevoie de toate organismele interne de conducere unde hotărârile se iau prin votul majorității ? Poate că Tăriceanu își dorește o altfel de conducere, nedemocratică. O conducere autoritaristă unde deciziile se iau de către cel care ajunge Președinte al partidului prin lupta fizică cu ceilalți candidați, într-un ring cum este cel de box. Cel care îi bate pe toți devine Președinte și ia decizii de unul singur chiar dacă ceilalți membri nu sunt de acord cu ele. Organele de conducere colective actuale vor fi alese tot în urma unor lupte fizice și vor avea rolul de a ține de urât șefului suprem în momentele de plictis ale acestuia. Din când în când pot face propuneri urmând ca șeful suprem să le valideze sau nu.

„Ce se întâmplă în PNL acum este marca prezenței la guvernare, există o anumită dedicație, preocupare pe aspectele guvernării. Foarte mulți colegi din PNL sunt convinși că cel mai important scop este câștigarea alegerilor prezidențiale. Care este avantajul dacă din 2014 dă președintele României. Este un avantaj în sensul percepției publice. Și după aceea? Ce urmează? Cel mai important este postul de prim-ministru pentru proiectele noastre”, a gândit, iar, profund ca să nu spun cu fundul, Tăriceanu.

Dacă punem cap la cap declarațiile lui Tăriceanu la Turcescu show, iese următoarea idee:

„Din cauza prezenței la guvernare, a dedicației pentru guvernare, a preocupărilor pentru aspectele guvernării, în PNL există un deficit de democrație și dezbatere care neglijează liniile politice secundare față de linia principală. Din această cauză, a guvernării, apar „minoritari” (eu le spun veleitari) care merg în altă parte, chiar la adversarii politici, pentru a discuta problemele interne ale partidului”.

Cred că am acoperit cam tot ce a vrut să spună Tăriceanu. Și cu asta ce a făcut ? Nimic. A vorbit ca să se afle în treabă și să acopere timpul de emisiune al lui Turcescu la care a fost invitat.

Logic, un partid aflat la guvernare se află în fața examenului principal pentru obținerea recunoașterii publice. Trebuie să confirme votul democratic dat de cetățeni la alegerile parlamentare. Trebuie să își îndeplinească angajamentele asumate. Așa cum au fost ele asumate la momentul votului. Nu încap alte „linii de conduită”, nu se permit schimbări în conduită care să modifice, schimbe angajamentele asumate. Ce face Tăriceanu prin astfel de exprimări duce în derizoriu însăși vocația de a accede la putere a unui partid politic. Prin aceste vorbe, Tăriceanu se pliază pe comportamentul lui Băsescu de până acum. Una promit și alta fac.

Cu timp în urmă am fost unul dintre cei care au considerat pe Tăriceanu o valoare politică și administrativă. A rămas un simbol. Cei care nu sunt atenți la ceea ce spune vor fi în continuare păcăliți de imaginea unui Tăriceanu bun guvernant, serios politic, liberal și adversar al lui Băsescu. Dacă îl iei de craci și îl scuturi bine, prin buzunare îi rămân doar niște firimituri din ce a fost dar mai ales din ce se consideră că ar fi. Este un epuizat politic. Să se ia de mână cu Patriciu care a luat-o rău razna. Averea nu ține loc de inteligență.

S-a terminat campania

Ieri seară s-a pus punct, oficial, campaniei electorale pentru alegerile locale. Oficial. Neoficial ea continuă. Diferite publicații de pe net au, încă, mesaje electorale în clar. Sportivele sunt în frunte. Noi, pe bloguri, continuăm. Pe rețelele de socializare continuăm să îi lămurim pe ai noștri că ai noștri sunt mai bun ca ai lor. Este din categoria bătutului apei în piuă. Sau a frecției la piciorul de lemn. Vorbim, vorbim și vorbim. Suntem buni.

Ieri USL și-a încheiat campania cu un mega-miting și un mic-interviu la grămadă la Gâdea în emisiune. Sinteza zilei. Gâdea era singurul penibil. Ceilalți, Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Constantin și mereu tânărul Oprescu au fost buni. Chiar foarte buni. Cu alt moderator emisiunea ieșea o bijuterie.

USL spune că va câștiga peste 50% din voturi. Unii spun mai mult, Crin Antonescu și Daniel Constantin, alții sunt mai reținuți deși speră la mai mult. O sinteză bună de la emisiunea lui Gâdea pe HotNews.

PDL, prin Ioan Oltean spune altceva. Postacii PDL se află la datorie și „confirmă” spusele individului. Să vedem duminică seară cine are dreptate.

Presa portocalie este în delir. Cartianu de la Adevărul lui Dinu Patriciu îndeamnă la sabotarea alegerilor prin neprezentarea la vot. Asta doar pentru că o prezentare la vot substanțială ar duce PDL undeva în negura istoriei. Iar dacă PDL dispare, dispare și Băsescu iar Grigore Cartianu rămâne fără cur politic de pupat. Are cur de patron dar nu este suficient pentru „intelectualul” Cartianu. Cei de la Evenimentul Zilei spumegă. Gogoașa atomică Cristoiu face clăbuci. Antonescu l-a pomenit în zemflemea la mitingul USL. Alături de alți „hanaliști” de seamă ca Turcescu și compania. Boc câștigă, fără probleme la Cluj, spune EvZ, fapt ce nu m-ar mira, mare parte dintre clujeni fiind ales pomeniți de fosta guvernare, unii au chiar autostrăzi ce trec prin fața casei. Tot EvZ continuă cu puricatul USL și cu inventarea găinilor fătătoare pe diferite teme care mai de care mai absurde și mai inutile binelui public. Iar Antena 3 nu a încetat cu susținerea lui Florescu în dauna lui Mănescu la Sectorul 6. Iar dacă ne uităm în adâncurile Antenei găsim jocurile de culise ale lui Voiculescu și ale lui Piedone de la Sectorul 4. Mare lucru dacă după campania asta nu se va încerca înlocuirea lui Daniel Constantin cu Piedone pentru că sub conducerea lui Constantin PC a ajuns „periculos” de apropiat de PNL. Iar dacă este să ne amintim de Voiculescu și opțiunile lui, mai degrabă îl văd pe acesta alături de Gabriel Oprea (acest general al izmenelor militare), de Onțanu, de Iordănescu ... toți oameni de bine ai unui regim comunistoid. Ieri nu am urmărit B1 Tv și pe Turcescu, mea culpa, precis ar fi fost Mihail Neamțu pe acolo cu ale lui idei de dreapta culese de pe nu știu unde aplicabile cu ajutorul unor lagăre de concentrare populației unei țări care își dorește o identitatea de care este mândră și nu o imitare sau maimuțărire a unor concepte de stat construite în laboratoarele unor indivizi care nu au nici o cât de mică capacitate de a empatiza cu cei care urmează a fi conduși. Tipul de conducere de dreapta fără empatie, foarte asemănătoare cu regimul fascist din Germania interbelică, a început să fie practicat de Băsescu și gașca lui și a sfârșit sau urmează să sfârșească prost.

Acum trebuie să ne întoarcem la treabă. Avem de dat jos pe Băsescu. Urgent. Pentru a avea puterea în România este obligatoriu să îl ducem pe Crin Antonescu la Președinția României. Urgent.

Încrederea populației. Comentariu

IMAS, aprilie 2012, la comanda ziarului Adevărul. 

Cucerirea încrederii populației de către USL este obiectivul major în aceste momente. Până și la Adevărul, ziar anti-USL, în special anti-PNL, cu precădere anti-Crin Antonescu, se reflectă creșterea încrederii în USL a populației. IMAS este institutul care a dat mereu date care au plasat USL, în special PNL, sub valorile celorlalte institute de sondare. Pe datele IMAS au prorocit mai mereu Lăzăroiu și Cartianu destrămarea USL sau absorbția PNL în PSD. În fine, propaganda băsistă a ziarului sub patronajul liberalului Dinu Patriciu continuă. Chiar alterate în jos, datele au importanța lor. Ele arată nivelul sub care nu se pot duce manipulările „sondorilor” din Modrogan. Ele mai arată și nivelul peste care nu pot trece oamenii PDL, începând cu Băsescu.

Primii trei sunt importanți. Fiecare dintre ei reprezintă câte o instituție. Victor Ponta reprezintă USL și Guvernul USL. Este foarte important ca oamenii să aibă încredere în guvernul lor. Foarte important. Ținta lui Victor Ponta trebuie să fie trecerea peste pragul de 50% a încrederii populației. Trebuie totuși observat că are cu aproape 20% mai puține procente față de intențiile de vot ale USL (intenții de vot ce se pot vedea în alte sondaje). Misiunea lui Ponta ar fi să săvârșească acele acte de guvernare care să urce încrederea populației în el, ca persoană și Guvern, ca reprezentare a USL la nivelul intențiilor de vot. Misie grea, misie cu mari dificultăți având în vedere ostilitatea unor ziare generaliste cum ar fi Adevărul, Evenimentul Zilei dar și a fițuicilor băsesciene ca 22, Dilema Veche etc.

Mugur Isărescu are un procentaj bun. BNR este o instituție echilibrată, activă în sistemul bancar, severă cu băncile care activează în România și garantă a stabilității României în fața haosului financiar-bancar care domină Europa. Oamenii au încredere în puterea lui Isărescu de a da stabilitate României. Este bine, însă Isărescu este într-o ușoară scădere. Trendul nu îi este favorabil, iar asta înseamnă că oamenii percep o oarecare nesiguranță în șansele țării de a face față șocurilor financiar-bancare europene. Nesiguranța este dată, exclusiv, de avalanșa „știrilor” catastrofice ale jurnaliștilor de la posturile Tv și din presa scrisă. Practic, Isărescu are mai mulți dușmani „acasă” decât în străinătate.

Crin Antonescu este pe locul trei. Pentru candidatul la președinția României este un loc bun. Foarte bun. Încrederea în Crin Antonescu este în creștere, chiar la IMAS, lucru de ținut minte. Campania pentru locale îl  duce pe Crin în fața oamenilor, discursul lui place, nu uită să spună oamenilor din țară cu subiect și predicat că el și PNL susțin pe Victor Ponta și candidații USL la alegerile locale, nu uită să critice fostele guvernări PDL, să îi arate cu degetul pe cei care au susținut, care au sprijinit, care au cauționat guvernările criminale Boc-Ungureanu și care în fiecare localitate în care ajunge vin în fața oamenilor, în majoritatea cazurilor sub alte sigle și culori, pentru a cere un nou mandat, pentru un mandat, pentru putere. Perpetuarea puterii portocalii este combătută de Crin Antonescu iar Victor Ponta trebuie să săvârșească acele acte guvernamentale prin care fosta putere să fie vizibil eliminată din aparatul de stat. Zilnic, cu măsură, de la Guvern vin semnale că actele guvernului sunt în acest sens. Oamenii ascultă, văd, simt cum portocalii pleacă din posturile călduțe care le-au permis să se comporte cu populația ca o armată de ocupație străină.

Ponta și Antonescu au trendul în creștere. Este evident chiar și la IMAS. Mihai Răzvan Ungureanu este în scădere. A beneficiat de o cifră a încrederii nemeritată atunci când a fost nominalizat pentru funcția de Prim-ministru. Înlocuirea catastrofelor din PDL cu figuranții din eșalonul  doi a fost o șmecherie care a ținut foarte puțin timp. Eu cred că acel procent de încredere dat lui Ungureanu este pe de o parte o reminiscență a celor încă nelămuriți și o parte este lucrătură din creion. PDL încearcă să țină pe Ungureanu în viață cu orice preț. Iar Cartianu și Adevărul sub conducerea lui Dinu Patriciu speră să ajute la salvarea PDL de la dispariția totală ca formațiune politică. Un alt semnal este dat de încrederea sub 10% de care se bucură Traian Băsescu și Emil Boc. Cei doi sunt la egalitate cu Corneliu Vadim Tudor. În marja de eroare sunt egali. Băsescu se menține la acest procent. Este constant. Poate este și o lucrătură din condei de la IMAS. Boc însă crește. Culmea. Bănuiesc că cei din Modrogan au început campania de salvare a lui Boc pentru că au nevoie de „rezultatele” guvernărilor sale în vederea confirmării ca „bune” a măsurilor lui Ungureanu. Treabă complicată. Finalitatea este în toamnă, atunci când PDL se va prezenta în fața alegătorilor pentru mandatele de parlamentar. Cred că liderii PDL care candidează acum la locale au ca scop să își îmbunătățească imaginea în fața populației urmând a candida la parlamentare în colegiile în care vor avea cele mai multe voturi. PDL știe că va pierde localele. Participarea lor la locale are ca finalitate parlamentarele. Să fie clar. Cel puțin pentru mine așa este. VUM îi obligă, îi forțează să depună eforturi disperate în scopul refacerii încrederii folosind localele ca trambulină de lansare. Paleologu în Sectorul 1 este unul din cazurile emblematice. Sulfina Barbu în Sectorul 4 și Liviu Negoiță la Sectorul 3. La Sectorul 5 este fostul prefect al Capitalei care acționează în acest sens. Exemplele pot continua. Alți lideri ai PDL au probabil alte planuri, urmează să le văd în viitor. Oricum, unii au conștientizat că sunt la finalul carierei politice. Elena Udrea se retrage să facă un copil, posibil să fie urmată de Roberta Anastase care se mărită, celelalte pupile ale lui Băsescu își caută, probabil, alte ocupații. Până și pupila Elena Băsescu își termină cariera politică la Parlamentul European. Dracu o mai votează acolo sau în Parlamentul României.

Mă întreb, ca omul, cum de mai are PDL peste 10% în intențiile de vot ? Când liderii lor sunt sub 10% !

Meleșcanu a ales Traian Băsescu

Teodor Meleșcanu a ales să meargă alături de Traian Băsescu. Poți spune că este un gest normal, dar nu prea este. Așa că, alături de alte aprecieri ale gestului simt că eu am dreptul să mă exprim cumva, fiind unul care am acordat o anume apreciere omului politic.

Meleșcanu are antecedente. A părăsit PDSR formând APR atunci când PDSR era în opoziție. APR era o speranță pe atunci pentru cei care doreau o social-democrație după modelul european. Era la concurență cu PD-ul lui Petre Roman. Pentru că șansele APR de a face pureci și a intra în parlament nu erau prea mari, Meleșcanu a debarcat în curtea PNL, cu întregul partid. Cred, și acum, că Meleșcanu era în PNL unul din liderii informali reprezentând o parte dintre liberalii care au o orientare politică social-liberală. Ce vor face apropiații lui acum ? Vor rămâne sau vor pleca din PNL ? Vom vedea.

Meleșcanu urmează să împlinească 71 de ani. Nu 51, nu 61 ci 71 ! O vârstă la care foarte mulți oameni sunt deja scoși din viața activă, pentru considerente reale care au ca fundament vârsta. În nici un caz nu îți faci proiecte pe termen scurt, mediu și lung cu persoanele în vârstă. Nu ai nici o garanție asupra viitorului alegând ca lider o persoană în vârstă. Consiliere da, conducere ... ba. O astfel de numire dar, mai ales acceptarea unei astfel de nominalizări mă duce cu gândul la faptul că ea are altă conotație decât în cazul unei numiri normale. Așa că, speculațiile, de tot felul care se prezintă prin media au avantajul de a fi credibile.

Băsescu a vrut să refacă majoritatea în Senat a găștii de la guvernare. Este o explicație care are cel mai înalt grad de veridicitate. Lipsa cvorumului în Senat a fost „cuiul lui Pepelea” al opoziție aflate în protest parlamentar. Acum nu va mai fi. Acum, gașca băsesciană va putea să treacă legile de care are nevoie pentru a se face că guvernează. Protestul parlamentar al USL și-a pierdut, momentan, puterea. Cade în sarcina USL să încerce să coopteze parlamentari ai puterii, unul sau doi în Senat, cel puțin, pentru a reveni la controlul acestuia. Cred că acum va fi mai greu. Totuși, în ideea alegerilor parlamentare viitoare gestul lui Meleșcanu nu are mare influență. De fapt, cred că Băsescu nici nu s-a gândit la această posibilitate. Nu îl interesează.

Meleșcanu a vrut să îl sancționeze pe Crin Antonescu pentru refuzul acestuia de a-l nominaliza la candidatura pentru Consiliul Județean Argeș. Este veridică aprecierea. Având în vedere că de PNL Argeș sunt legate și alte nume cu o anume notorietate în viața politică, având în vedere faptul că Meleșcanu însuși are niște legături strânse cu acele nume, având în vedere că la Pitești activează și din partea PDL niște personalități destul de cunoscute cu relații în mediile liberale, având în vedere că o parte dintre membrii PNL Argeș au hotărât să protesteze public împotriva conducerii centrale a PNL pentru măsuri organizatorice luate în cadrul filialei ... toate acestea se leagă și conduc, fără echivoc, la concluzia că Meleșcanu a vrut o răzbunare. O are. A reușit. Dar este efemeră. Mediatic se va vorbi despre asta un timp după care se va pierde, dominată de evenimentele ce vor veni. PNL Argeș se va reface, cred eu, prin măsuri organizatorice severe. Sunt convins că nu toți argeșenii sunt „în solda” lui Patriciu.

În considerarea celor expuse mai sus, concluzionez că gestul lui Meleșcanu va fi, mâine, ca o frecție la un picior de lemn. Pe de altă parte, chiar dacă omul Meleșcanu era o valoare, luată individual, a PNL, plecarea lui din PNL, neaparat prin excludere, este o curățire a partidului de voiajorii politici. Pentru că Meleșcanu revine, cu această ocazie, la statutul de voiajor politic. Momentul ales de Meleșcanu și efectul imediat al gestului său are conotația unei trădări a cauzei USL pentru momentele politice din acest an. Este ca generalul care s-a înțeles cu inamicul și a părăsit câmpul de luptă pentru ca acesta să obțină victoria. Băsescu are o victorie, de care avea nevoie ca de aer, pentru a face Senatul viabil pentru gașca portocalie. Războiul îl va pierde, pentru că este puțin probabil că liderii USL vor trece de partea lui în următoarea perioadă de timp. Nu exclud, totuși, posibilitatea ca alți lideri ai USL, nu mai spun de membrii simpli ai formațiunilor politice, să defecteze. Vor fi însă insuficienți pentru că populația are deja conștiința răului pe care Băsescu și partidele care îl acompaniază îl reprezintă pentru ea.

Meleșcanule, vârsta îți crează probleme, ai grijă !

Intoxicați cu „premierul” Patriciu

Știrile au ajuns bun de larg consum. Sunt multe, enorm de multe, imposibil de urmărit. Iar domeniile pe care le copleșesc sunt prea multe pentru a putea fi acoperite. Bașca faptul că multe dintre știri sunt bulevardiere, mai aproape de bârfa satului decât de interesul general.

Patriciu a intrat în calculele lui Băsescu pentru postul de premier în locul lui Boc. De la Stelian Tănase citire, pe blogul lui, în gura tuturor comentatorilor Tv de pe la oricare stație Tv din România până la băncile parcurilor unde se întâlnesc prietenii la o vorbă „înțeleaptă” sau la marginea șanțului din sat. Patriciu a dezmințit, ferm, o atare posibilitate, iar cei care au mai mult de un neuron în tărtăcuță au înțeles că omul este sincer. O analiză detaliată a posibilului dar improbabilului eveniment ar cuprinde prea mult spațiu aici și mi-ar ocupa ziua cu nimicuri. Totuși, cel mai puternic argument este acela că Băsescu are agenda și modul lui de a guverna iar Patriciu are altceva în minte. Este om de afaceri și nu are de gând să renunțe la ele pentru a deveni sluga lui Băsescu. Pentru că trebuie să fie clar. O acceptare a lui Patriciu, pentru năstrușnicia aruncată în piața de știri de Stelian Tănase, presupune o acceptare de către acesta a politicilor lui Băsescu, controlul în Parlament al majorității lui Băsescu (majoritatea verde+portocalie+roșie comunistoidă a UNPR și niște unii ce se vor reprezentanți ai românilor minoritari de alte etnii), guvernul lui Băsescu ... la naiba, prea mult Băsescu. Nu mai spun despre pierderile pe care Patriciu le va suporta în plan personal, începând cu actele notariale și comerciale prin care ar trebui să iasă din toate afacerile pe care le are, să nu se mai implice în derularea lor ... pierderi financiare imense dacă nu stagnare. Măi fraților, este cam prea mult.

Stelian Tănase revine, pe blog, la gânduri mai bune. Bănuiesc eu că nu s-a gândit la toate cele de mai sus, pentru că altfel ... nu dădea cu bomba. Gata, am scăpat de bomba cu Patriciu, chiar dacă moderatorii Tv își satisfac plăcerea insistând asupra subiectului când au ca invitat pe Crin Antonescu.

Dinu Patriciu, omul.

Ieri seară, la 18.00 trecute fix, nu a fost Ludovic Orban a fost Dinu Patriciu. O surpriză de proporții. Plăcută, chiar foarte plăcută, sentiment căpătat după finalizarea discuțiilor. Omul Patriciu a confirmat. Liberalul Patriciu a garantat că el rămâne liberal până în ultima celulă din care este construit. Omul de afaceri Patriciu și-a arătat interesul, atât cât putea încape în dialogul cu bloggerii liberali, priceperea și concepțiile despre afaceri, stat, prezent și viitor. De toate și din destul pentru puținul timp petrecut în dialog. Eu rămân cu impresia, puternică, că această întâlnire este un câștig. Cel puțin din punctul meu de vedere.

A răspuns invitației la întâlnire chiar dacă dimineața a fost plecat din țară. De la aeroport a venit direct la Cafenea. A spus că încă îi huruie motorul avionului în cap. Respect. A luat bile albe, un coș plin pentru gest. Prima impresie, extrem de favorabilă despre omul Dinu Patriciu, a fost completată, mai apoi liberal și omul de afaceri. Dinu Patriciu nu mai este om politic. Este bine să separăm apele de la început pentru că ideea politicianului Patriciu deformează realitatea. A fost om politic însă a renunțat în momentul în care, cu ani în urmă, un ministru de finanțe a emis un ordin ce obliga oamenii de afaceri onești să nu mai facă politică. Cei rămași în politică au probleme cu onestitatea. Este plin Parlamentul de ei.

Omul Patriciu avea trac, la începutul întâlnirii. Părerea mea. A evaluat sala și persoanele prezente. Hârtia cu întrebările i-a dat posibilitatea să „se pună în ordine”. A citit întrebările în diagonală. Avea agenda lui iar întrebările erau, unele, pe agendă. Altele ... au fost tratate deschis și fără menajamente.

Prima și cea mai stresantă problemă a noastră a fost aceea a relațiilor lui Dinu Patriciu cu Traian Băsescu. Abia apoi s-au descătușat mințile și limbile, abia apoi s-au putut pune întrebările fără ipocrizie, abia apoi întâlnirea a devenit pur și simplu un atelier al schimbului de idei. Pentru că așa a fost. Pe lângă ideile expuse de Dinu Patriciu au fost și ideile participanților. Concluzia a fost clară. Dinu Patriciu nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu. Evenimentul din 2004, de la Ploiești, filmat de o televiziune locală aparținând unui PD-ist pe atunci, azi se pare un „independent”, dar la care Dinu Patriciu a fost prezent ca Președinte al filialei PNL Prahova, a dus la despărțirea de Băsescu. Patriciu a spus că după ce a văzut ce a făcut Băsescu a plecat de pe scenă. De atunci Băsescu nu mai prezintă interes pentru el. Ca atare, bârfa politică despre susținerea lui Băsescu de către Patriciu a picat. Cu brio. A afirmat răspicat că în relațiile inter-umane este un conservator. Dacă și-a format o impresie despre un om nu și-o mai schimbă. Suficient. Și clar. Așa că ce au scris jurnaliștii portocalii în EvZ după interviul acordat de Dinu Patriciu sunt simple fabulații. Dinu Patriciu a recunoscut că în urma interviului dat EvZ au apărut în media tot felul de fabulații pe temă. Nu sunt realități.



Dinu Patriciu nu este „dușmanul” USL. Chiar a contribuit la formarea acestei alianțe. Dorința lui este însă ca PNL să fie locomotiva alianței și nu vagonul remorcat !



În linia dialogului bloggerilor liberali cu personalitățile invitate, Dinu Patriciu și-a exprimat opțiunea monarhică, justificând-o, pragmatic, cu nevoia de stabilitate, respectarea tradițiilor și echilibru în stat.



A arătat că el consideră Constituția de la 1923 ca fiind mult mai consistentă și mai democratică ca actuala Constituție a României, de aceea el o preferă. Ideea de revenire la Constituția de la 1923 este mai veche, are fundamente obiective tocmai în prevederile acesteia, parte dintre acele prevederi fiind de actualitate și în prezent. Problema este că trecerea la monarhie sau o formă de guvernământ diferită de cea de acum se poate face doar prin schimbarea actualei Constituții. Inconvenientul este că adepții schimbării Constituției sunt mai puțini decât adepții modificării ei. PSD vrea modificări ale actualei Constituției și nu vor fi de acord cu revenirea la monarhie. Adepții PSD sunt mulți, un impediment major. Este însă posibil ca în urma modificărilor să se ajungă la soluția gândită de Călin Popescu Tăriceanu, republica parlamentară, unde Președintele României să aibă limitate acele atribuții care permit azi lui Traian Băsescu să își bată joc de o întreagă țară.

O parte consistentă a dialogului a fost ocupată de economie, finanțe, afaceri, statul social.



Video are o foarte mică parte din discurs. Dinu Patriciu a făcut „o călătorie” lungă, pentru exemplificarea opțiunilor lui, până în Statele Unite, unde a evidențiat că datoria publică americană are ca structură împrumutul de la proprii cetățeni în proporție de 75% (bondurile de stat), față de datoria publică din statele UE care are o structură diferită, ponderea principală constituind-o împrumuturile de la bănci care s-au internaționalizat, astfel că SUA are o poziție mult mai bună decât coana Europa. Malaezia este iar unul din exemplele preferate de Patriciu prin politicile economice luate, politici care fac din acest stat un exemplu de succes. În special a lăudat faptul că Malaezia a oferit capitalurilor străine condițiile obligatorii pentru ca acestea să devină o prezență consistentă în economia țării: stabilitate politică și profitabilitate financiară. Iar o astfel de politică de stat ar trebui să aibă și România. Normal, cu actuala guvernare este imposibil, Patriciu fiind clar în această privință.

A insistat destul de mult asupra separării Europei comunitare în două zone economice distincte. Nordul, cu state organizate în jurul ideii potrivit căreia comunitatea este mai importantă decât individul și sudul care situează în centru atenției individul și mai apoi comunitatea în care acesta trăiește. Din acest motiv Patriciu crede că nu poate să fie acceptată o politică fiscală comună a UE. Cei din nord nu vor accepta să plătească fanteziile individualismului uman ale celor din sud iar cei din sud nu vor accepta impozitări ca a celor din nord. Ajuns aici, a vorbit despre Turcia ca aparținând zonei de sud, lăudând pe premierul Erdogan pentru inteligența cu care a reușit să implice moscheia în relația Guvernului cu cetățenii. Precizarea și amănuntele date de Patriciu mi-au fost de un real folos pentru a înțelege anumite aspecte rezultate din informațiile trunchiate apărute în presa română despre vecinul nostru de la Marea Neagră.

Patriciu a confirmat o idee a lui referitoare la regenerarea, naturală, a resurselor minerale, de toate felurile. Discuția a fost deosebit de interesantă și a confirmat și faptul că are un interes major în exploatarea resurselor din Marea Neagră, altele decât hidrocarburile în modul deja cunoscut. Deja a investit bani serioși în vederea materializării acestei idei. Are convingerea că România stă foarte bine cu privire la resursele naturale necesare unei economii performante, problema este însă în legislația proastă și în mentalitățile comuniste care persistă în modul de organizare și funcționare a statului. După el, toate formațiunile politice românești au mentalități socialiste, mentalități ce reies atât din comportamentul Guvernului Boc și al lui Băsescu cât și din proiectele de programe ale USL. Ne place sau nu, Dinu Patriciu are, pe undeva, dreptate.

O altă idee a lui, mai veche, a fost pusă în discuție, la întrebarea unui blogger. Bucureștiul, capitală economică și financiară, a unei zone ce poate fi acoperită cu avionul într-o oră. Mi-a plăcut ideea și atunci când a lansat-o, îmi place și acum, impedimentul este că nu avem stabilitate politică iar de condiții de profitabilitate pentru capitalul investit nici vorbă. Guvernarea portocalie a început prin ai declara pe investitori „infractori fiscali” !

Bucureștiul este un oraș al calcanelor. Afirmația lui Dinu Patriciu a fost urmată de poziția lui față de preocupările unora sau altora de a construi în București. Discuția a fost foarte interesantă. Opinia lui Patriciu fiind aceea că dacă trebuie tăiat un bulevard care să satisfacă necesitățile de transport în capitală, atunci trebuie făcută treaba. Iar cu privire la monumentele istorice din București care nu pot fi dărâmate, părerea lui Patriciu este fermă: nu există. A dat exemplul pieței Matache. Dacă sunt nostalgici care vor să o salveze, să pună bani la bătaie și să o mute. Mai clar de atât nu se poate. Nu mă pronunț, deși parcă, parcă i-aș da dreptate. Remarc, și aici, absența lui Adrian Crăciunescu. Un schimb de replici între doi arhitecți cu viziuni cumva diferite ar fi fost interesant.

A prezentat, succint, ideile lui cu privire la holdingul Adevărul, la ziarul cu același titlu, la faptul că se va adăuga un post de radio și o televiziune, din toamnă. El consideră televiziunile ca fiind perdante în fața presei scrise în special a celei on-line. Conceptual, Dinu Patriciu construiește compania media având în centru o structură care produce și care distribuie celorlalte componente media ale grupului produsele ce urmează a satisface cerințele pieței. Interesant, el vrea să facă din ziarul Adevărul a platformă liberală în presa scrisă, contrar ideilor lui Cartianu care își dorea ca Adevărul să nu promoveze politicul. Totuși, Cartianu a devenit un limbist băsescian alături de Cristoiu și Turcescu. În fața reacțiilor noastre negative față de Gregoar cel băsescian Patriciu i-a luat apărarea lăudând comportamentul acestuia la conducerea ziarului (este un manager care duce o treabă la sfârșit) și ușurința cu care mânuiește condeiul. Sunt sigur ca a receptat mesajul nostru nefavorabil băsescianului Cartianu. S-o schimba Cartianu în timp ? Iată o întrebare care își va aștepta răspunsul.

Să nu uit. Cu referire la articolele lui din Adevărul s-a exprimat în sensul că deși scrisul lui este apreciat, ca formă, inclusiv de noi, lui îi vine greu să își păstreze acest stil. Ar prefera să își formuleze ideile într-un stil care să fie mai aproape de limbajul economiștilor și finanțiștilor. Are două incoveniente: 1/ ziarul Adevărul este generalist și are cititorii majoritari nespecialiști în aceste domenii și 2/ imaginea lui (la care ține) va avea de suferit.

Ne-a făcut o propunere. Promovarea în spațiul virtual a unor concepte și idei liberale, cum ar fi cele despre fiscalitate. Urmează ca propunerea să îmbrace forma unui proiect ce ne va fi prezentat în toamnă, după ce și noi ne vom face calculele necesare. Ideea este interesantă. Să vedem ce va fi.

Regret că nu mai pot scrie. Și așa m-am întins. Pentru că despre această întâlnire se poate scrie mai mult. Fie sunt alte informații aduse în dialog de Dinu Patriciu, fie sunt opinii separate, fie sunt comentarii de făcut. Sunt însă consemnări despre întâlnire la bloggerii prezenti. Lilick, Ionuț Iancu, Clubul Bloggerilor Liberali, Tudor Mihăescu și alții.

Despre statul social

După ce am citit „o căruță de vorbe” despre statul social am ajuns să le dau dreptate tuturora. De ce nu ?! Fiecare dintre noi are dreptul să aibă propria viziune cu privire la statul în care trăiește și plătește taxe, la funcțiile sale, la modul în care statul trebuie să relaționeze cu alte state în folosul, normal, al cetățenilor săi. Le respect opțiunile însă nu voi fi de acord cu ele. Nu le voi încuraja și voi combate, de fiecare dată, preluarea și promovarea unor astfel de opțiuni. Am observat însă faptul că viziunile sunt radicalizate. Că au un ce anume ce le face de nesusținut, în integralitatea lor. De aceea am propria viziune, mai aproape cumva de cea liberală, pentru că o găsesc realizabilă fără costuri sociale inutile.

Plec de la principiile liberale, expuse pe site-ul PNL, deoarece le găsesc ca fiind suficient de simplu expuse și complete pentru a construi viziunea pe care o agreez despre statul social românesc. Mă refer doar la cele despre stat, fără a omite faptul că ele se completează cu celelalte principii despre om și libertățile acestuia, despre economie, despre celelalte funcții ale statului așa cum sunt ele văzute în doctrina liberală. Mai apoi voi merge la un articol al lui Dinu Patriciu din „Adevărul” și la o postare a lui Adrian Năstase pe blogul personal. De oi mai găsi ceva în timp ce scriu, voi folosi.

Liberalii din PNL consideră că :

„2. Societatea nu este exterioară indivizilor. Ea nu îi domină precum o forţă străină, impusă şi suprapusă lor, ci este exclusiv ceea ce rezultă din cooperarea dintre indivizi, atunci când fiecare individ în parte acţionează potrivit alegerilor şi preferinţelor sale. Modelele sociale (de ex. statul social, modelul european) nu au valoare decât dacă sunt interiorizate în relaţiile concrete dintre indivizi, iar credinţa în existenţa unor legi imuabile ale societăţii reprezintă o iluzie periculoasă. 

În privinţa organizării societăţii, sunt posibile două atitudini. Societatea poate fi organizată de sus în jos, atunci când un grup de oameni puternici îşi propune să transforme relaţiile dintre indivizi potrivit unor idei abstracte, cu ajutorul ingineriei sociale. Acesta este modelul constructivist şi voluntarist de societate, pe care liberalii nu îl agreează. Societatea poate fi însă organizată de jos în sus, atunci când legislatorii ascultă tradiţiile încorporate în viaţa de zi cu zi a oamenilor şi se străduiesc să valorifice puterea de organizare a libertăţii. Acesta este un model de societate bazat atât pe raţionalitatea ordinii legiferate, cât şi pe aceea a ordinii spontane. Liberalii favorizează organizarea de jos în sus, deoarece ei cred că nu guvernanţii fac societatea, ci indivizii şi tradiţiile care încorporează formele cele mai fertile de cooperare.

Liantul social nu poate fi nici prestabilit, nici inventat. Relaţia dintre indivizi rezultă din ceea ce ei aleg să facă în mod efectiv, în fiecare clipă a existenţei lor; relaţia inter- individuală este forma în care se realizează convieţuirea umană.

Viitorul acestei convieţuiri nu este predeterminat, iar societatea liberală - în măsura în care face din libertate reperul ei esenţial - este o societate deschisă, care valorifică la maximum potenţialul fiecărui individ în parte”.

Ca să am un stat social, un stat dedicat societății care l-a creat trebuie să am o societate. Cum este cea descrisă mai sus, o societate conștientă de propria sa valoare și putință. Societatea română actuală, în totalitatea ei, nu este în măsură să răspundă la cerința de valoare iar cu privire la putința ei de impune statul social, cu atât mai puțin. Din această cauză suntem în situația neplăcută de a suferi consecințele organizării societății după modelul constructivist și voluntarist de societate, model practicat și de comuniști, și de cei de dinaintea lor (în special în perioada dictaturii carliste, guvernarea legionară și în perioada autoritarismului antonescian) dar și de cei care au ajuns la putere imediat după toamna-iarna lui 1989. Aproape fără excepție. Și Ileascu a guvernat încercând să construiască societatea românească după cum a considerat el mai mai bine (voluntarism), și Constantinescu a guvernat după aceleași principii, și Isărescu a știut el cel mai bine ce le trebuie românilor, nu mai vorbesc de Năstase pe timpul guvernării acestuia iar Băsescu ... ei bine, Băsescu vrea să modifice tot ce au făcut ceilalți pentru a arăta că el are alte viziuni. Modelul constructivist și voluntarist de societate are în Băsescu cel mai de seamă reprezentant, comparabil doar cu Ceaușescu. Nu l-am uitat pe Tăriceanu, însă guvernarea liberală sub conducerea acestuia nu are atâtea păcate câte au celelalte. Mai mult, pe timpul guvernării liberale s-a constatat că statul a intervenit mai puțin în viața economică a societății, pe ici pe colo a mai ajustat legile și normele de stat pentru a elibera libera inițiativă iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pentru că toți ceilalți au dorit să impună, de sus în jos, altceva decât au făcut anteriorii, suntem în situația actuală o țară fără busolă, o țară a deznădejdii, o țară sărăcită, o țară nevolnică.

Am pomenit mai sus pe Dinu Patriciu cu un material din „Adevărul”. Intitulat „Între înjurături”, anunță falimentul statului social din poziția întreprinzătorului însă vede aplicarea unor soluții tot de sus în jos. Legate ideile din acest articol de alte idei expuse anterior, Dinu Patriciu vede o diminuare a rolului statului în economie - idee liberală, excelentă -, pornind tot de la voința unui lider național. Cel puțin așa înțeleg eu. În partea opusă acestuia, Adrian Năstase vorbește despre statul social din perspectiva socialistă, dar tot de la nivelul liderului național. De fapt, tot un drac. Dinu Patriciu își poate găsi aliații în Băsescu și ai lui, pentru că ce promovează el se poate obține în timp scurt doar prin aplicarea brutală a forței statului. Ce spune Năstase este cam la fel. Chiar dacă liberalii ar găsi în expozeul lui Patriciu idei dragi lor, modul de aplicare este la fel de nociv. Pentru că el privește problema de pe poziția șefului unei corporații uită că în spatele convențiilor sociale sunt oameni. Se ajunge ușor la ideile tâmpite expuse de reprezentanții PD-L cu privire la eficiența economică a funcțiilor publice: învățământ, sănătate, apărare, securitate, ordine publică ! Iar de aici se ajunge, fără doar și poate, la o altă tâmpenie, venită din laboratoarele BRN, a preemțiunii legilor economice față de legile naturale și sociale care protejează drepturile și libertățile civile ale oamenilor. de parcă legile economice sunt cele care stau la baza formării și evoluției omenirii și nu drepturile naturale ale oamenilor, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la identitate, dreptul la sănătate, dreptul la proprietate la care s-au adăugat drepturile sociale cum ar fi dreptul la muncă, dreptul la învățătură, dreptul la asistența socială etc.

Băsescienii, și nu numai, au lăudat părerile exprimate de Patriciu. Au găsit „izvorul” ce le justifică măsurile luate cu parul. Eu nu agreez modul. Ideile sunt bune, aplicarea lor este proastă. Nu subordonez statul imperativelor economice mondiale, permit acestora să intre în viața publică a cetățenilor mei doar dacă le aduce bunăstare. Dacă nu, iau măsurile de protecție necesară pentru a împiedica multinaționalele să își deconteze erorile de prin alte părți pe spinarea românilor. Nu a aplici ca orbetele măsuri luate de alții pentru ca să arăți, în cercurile de interese în care vrei să ajungi, că ești un globalist, pui interesul național în fața intereselor corporațiilor multinaționale și a intereselor altor state și alegi calea care să te protejeze chiar dacă nu place unora sau altora. Iar modele de urmat, de este nevoie de ele, sunt suficiente, chiar în Europa.

Adrian Năstase o ține pe a lui. România trebuie să fie stat social. Da, dar unul care să aibă din ce în ce mai puțini cetățeni care să apeleze la solidaritatea socială, un stat care să se dezvolte prin încurajarea liberei inițiative, un stat care să favorizeze personalitatea individului și libertățile acestuia. Ce observ eu la Năstase este faptul că principiul solidarității sociale a devenit suportul statului social, iar de aici la nemuncă (rezultă persoane defavorizate !) și pomană, inclusiv electorală, nu este decât un pas. Nu mai spun de autoritarismul guvernării Năstase și apetența lui pentru a impune de sus în jos modelele de urmat.

România trebuie să devină statul care să asigure tuturor cetățenilor săi accesul la bunăstare. Pentru asta trebuie să elimine o mulțime de legi, legi care supranormează în fiecare domeniu drepturile și libertățile civile, obligațiile instituțiilor publice, metodele și procedurile de urmat. Rămâne să determinăm cât participă statul la asigurarea sănătății, în mod direct, la asigurarea învățământului, la asigurările sociale, la sistemele de pensii etc. Dar asta se poate face doar în timp, pentru că schimbarea unor sisteme, apropierea lor de nevoile cetățenilor și eliminarea intereselor de stat din domenii în care nu are ce căuta cere timp și multă înțelepciune. Suntem moștenitorii unor sisteme construite de sus în jos care își dovedesc ineficiența socială, complicată de consumarea haotică a resurselor alocate acestora, trebuie să le modificăm însă nu cu prețul suferinței beneficiarilor acestor sisteme.

 Este clar că nu pot fi nici de partea celor care îmbrățișează pe Năstase și nici de partea celor care îl iau ca model pe Patriciu. Eu spun că statul social nu este falimentar. El va trebui să existe însă, va trebui să fie redefinit și redimensionat. Îmi amintesc de începutul guvernării Boc cu PSD în coadă când au introdus acel venit minim pentru toate persoanele care nu au alte resurse. Așa au primit, de exemplu, părinții lui Boc câte o „pensie” din bugetul de asigurări sociale, la fel ca mulți-mulți alții care nu au contribuit vreodată la bugetul de stat și la cel al asigurărilor sociale de stat. O astfel de măsură nu are treabă cu statul social. Are treabă cu pomana socială ceea ce este cu totul și cu totul altceva.

Codul muncii

Boc și gașca au angajat răspunderea Guvernului pe modificările la Codul muncii. Opoziția, USL, a depus o moțiune de cenzură și un proiect „propriu” de lege pentru modificarea Codului muncii, de fapt varianta compromisului patronate-sindicate. De aici, discuții și bârfe.

Boc și PD-L au primit „miruirea” de la Dinu Patriciu, motiv pentru care propagandiștii PD-L afirmă pe unde pot că PNL ar fi de acord cu modificările lor. Crin Antonescu are o replică ce arată un anume disconfort. Totuși, după părerea mea, este o replică bună. La fel, Dinu Patriciu, are o replică pe măsură. Eu văd, totuși, în replicile celor doi un punct de vedere comun. Piața muncii trebuie reglementată având la bază, deocamdată, acordul între angajator și angajați, statul fiind doar arbitru între cele două părți și nu dirijor. Așa cum de fapt se întâmplă acum.

Până la a comenta despre disputa, dacă pot spune așa deși este cam exagerat spus, dintre cei doi să vedem ce este cu acest Cod al muncii și filosofia lui, așa cum o văd eu. Normal, eu am alt punct de vedere.

Actualul cod al muncii pleacă de la filosofia potrivit căruia omul, ajuns la maturitate, trebuie să se angajeze la o instituție publică sau o societate privată, persoană juridică sau nu, pentru a avea un venit ce ar constitui o sursă de venituri pentru bugetul de stat, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat ... Deci, omul trebuie să devină o sursă de venituri pentru bugetul de stat. Concepție simplistă, primitivă, comunistoidă.

Nu această abordare deranjează pe protestatari ci alte alea. De exemplu faptul că sunt atinse interesele controlului sindical în spațiul privat. Dacă privatul nu va dori să rețină la sursă cotizația sindicală se duce dracului sindicatul. Dinu Patriciu are și el această observație într-un comentariu în Adevărul. Este, pentru sindicate, cea mai neplăcută dereglementare. Apoi, sunt exagerate perioadele de probă. Indiferent cât ar fi de lungi, perioadele de probă băgate în lege sunt o sursă de abuz. Un abuz cumplit al statului asupra sorții celor care doresc să se angajeze. La ce dracu îți trebuie perioadă de probă pentru oricare persoană pe care tu o soliciți să se angajeze la tine ? În construcții ai perioade de muncă limitate la obiectivul de construit și la anotimp. Angajezi un om pentru 60 de zile, chipurile în probe, iar lucrarea ta se termină. Aut. Gata. Nu ai trecut proba. În cazul celor pe funcții de conducere te duci la 90 de zile. În agricultură, diferitele campanii nu durează mai mult de trei (3) luni. Dar sunt alte și alte situații care provoacă confuzie în cazul în care omul dorește să se angajeze pentru a avea un venit sigur o perioadă mai lungă de timp. Disfuncțiile în relațiile de muncă pe care pedeleprele bocciste doresc să le impună cu titlul de „liberalizare a pieței muncii” sunt multe. Nu am de gând să ocup spațiul cu tâmpeniile lui Boc și Botiș.

Eu cred că modificările la Codul muncii ne întorc în timp. Din dorința idioată de a avea controlul absolut al statului asupra tuturor aspectelor economico-sociale ale țării ne pricopsim cu o întoarcere în timp, la o epocă a începutului industrializării, în condițiile în care lumea a evoluat, oamenii nu mai pot fi „servitori”, „slugi”, „scalvi”.

În loc să se emită o lege prin care să se asigure trecerea de la relațiile dintre angajatori-angajați la relații parteneriale între un antrepenor/investitor și persoanele cu o anume calitate lucrativă, să marcăm astfel trecerea la etapa postindustrială, la etapa informațională, noi ne întoacem în timp. Iar Boțiș, acest idiot portocaliu se mai și vede în calitate de Mesia, la HotNews:

"Ca sa ma exprim crestineste, noul Cod al Muncii spune in felul urmator: ridicati-va voi cei care ati lenevit si munciti, caci rasplata voastra va fi bunastarea. Asta spun ca sa dau o traducere crestineasca Codului. E mesajul pe care il transmit tuturor. Acesti oameni care au loc de munca, muncesc, ei tin societatea asta in spate. Eu spun ca noul Cod al Muncii pe cei lenesi trebuie sa-i aduca la munca si asta va face", a declarat Botis.

Mai clar de atât nu se poate. Gândirea etatistă a pedeleprelor este mai mult decât evidentă. Iar aici, nu pot să nu îl aduc în prim plan pe Dinu Patriciu cu ultima lui intervenție în Adevărul. Doar că nu sunt de cord cu el întru-totul. El vede, pe undeva, relațiile de muncă din perspectiva angajatorului, a corporatistului așa cum se exprimă. Eu le văd din perspectiva libertăților individuale și a disponibilității omului de a lucra undeva sau nu, o perioadă mai mare sau mai mică de timp, de a presta o anume activitate profesională sau alta, de a fi lucrător independent sau angajat etc. Totuși, Patriciu face și pasul înapoi, după intervenția lui Antonescu. Îi gratulează pe pedelești chiar dacă are „cuvinte frumoase” și despre alte persoane.

Hai să le evidențiez, pe unele le consider, totuși, nedrepte:

Andreea Vass - „Puterea, specialista în jumătăţi de măsură împotmolite în mlaştina crizei, se ascunde în faldurile unei teleconsiliere, statuie a libertăţii înveşmântată în statistici. Ştie că pierde oricum”.

La individa asta nu a greșit.

Mariana Câmpeanu - „Opoziţia se înregimentează cuminte, în spatele unei bunicuţe fără minte, pe care liderii au pus-o să recite de la tribuna Parlamentului o moţiune sub care îşi ascunde goliciunea sfrijită, fostă cândva marxistă. Chestie de imagine!”.

Aici este efectul relației cu Antonescu.

Mugur Isărescu - „Puterea e obsedată de teoriile prăfuite ale unui bătrânel duelist cu inflaţia, care a acceptat, acceptă şi va accepta robia FMI-ului. Nu înţelege altfel”.

Just.

Boc și Botiș - „Ne batem de muşte în lozinci staliniste „munciţi, munciţi, munciţi", în loc să lăsăm dezechilibrele să funcţioneze, să stimulăm consumul, investiţiile şi capitalul să se acumuleze”.

Eiii !

Pentru a îi da lui Patriciu ce este al lui, trebuie să pun conceptul exprimat de el: „De fapt, este vorba de o treabă simplă. Cu cât statul intervine mai puţin în relaţia firească de parteneriat între angajat şi angajator, cu atât aceasta poate fi mai profitabilă pentru amândoi. În lumea postindustrială, relaţia între individ şi corporaţie, fie ea companie sau comunitate, devine mai personală şi mai directă”.

Statul trebuie să intervină mai puțin între angajat și angajator. De aceea consider că acțiunea USL de a pune pe masa Parlamentului odată cu moțiunea de cenzură proiectul de lege de modificare a Codului muncii asupra căruia au căzut de acord patronatele (mai puțin cei reprezentați de Agathon - și Patriciu este reprezentat de individ !) și sindicatele reprezentative este singura acțiune logică și normală la acest moment. Mai târziu este posibil să fie modificat și în sensul acordării omului ce vrea să își câștige existența, cumva, mai multă libertate de mișcare.

De aceea voi merge la mitingul din 16 martie, la Parlament. Eu protestez pentru metoda pumnului în gură aplicată de băsescieni și pentru respectarea compromisului patronat-sindicate de către guvernanți. Doar nu ne întoarcem la comunismul ceaușist. Numai ăia știau mai bine ca noi ce avem nevoie.

La o cafea

Beau o cafea superbă. Făcută de mine. Alături o țigară, un drog pentru care plătesc de mă usuc. Plus criticile soției. Citesc. Bloguri, site, o carte (mai rar). Calculatorul ocupă mult, uneori prea mult din timpul pe care îl am la dispoziție.

Am deschis Adevărul.ro. Ieri l-am citit pe Dinu Patriciu. Mi-a plăcut ce scrie însă am ai aduce acuza că exagerează. Iar aici mă refer la ce a scris, scrie și vorbește în general. Pragmatismul lui uită omul simplu, cel pe care omul de succes îl folosește. Succesul omului de acțiune, al investitorului, nu ar exista fără omul simplu, valoarea acestui succes ar fi egală cu zero dacă omul simplu, să-i spun consumatorul, nu ar avea cu ce să cumpere produsul de succes. Bun sau serviciu.

Azi am citit pe Florin Iaru. Despre „Demonul consumismului”. Are un punct de vedere cu care sunt de acord. Cu care Mugur Isărescu nu este. Cu care Traian Băsescu nu este. Cu care guvernarea portocalie nu este. Cu care comuniștii nu au fost. Ei, cei care nu sunt de acord azi sunt neocomuniștii. Ei impun cu forța consumul limitat „la resursele” pe care le are țara. L-am auzit pe Băsescu perorând pe la RRA despre consumul limitat, dându-se pe el exemplu și băgând o întreagă națiune în concept. Nu pot decât să declar că individul este cretin. Și el și Mugur Isărescu și toți cei care îi susțin. O societate comunistă poate exista pe baza acestui concept. Am trăit în astfel de vremuri până în 1989. De vreo doi ani se pare că ne întoarcem la la conceptul sărăciei comuniste. Limitarea consumului pentru că atât poate țara ! Idee cretină prin ea însăși. Idioții ăștia, cei care sunt azi la butoanele guvernării, sunt limitați. Cumplit de limitați.

Fără consum și consumismul populației nu poate exista progres. Fără consum și consumism nu ar fi evoluat omenirea. Fără cererea populației de a avea produse și servicii noi, diferite de cele avute până la un moment dat, nu se făcea cercetare fundamentală, nu se făcea cercetare tehnologică, nu se căutau și nu se descopereau fenomene, metode, tehnici noi. Nu apăreau produse noi și nu scădeau prețurile produselor acceptate de consumatori. Consumismul este de fapt motorul dezvoltării. Consumismul este cel care stimulează investitorul să caute și să încerce altceva. Consumismul duce la concurența între cei care produc. Tot consumismul este la baza dezvoltării sociale sub forma serviciilor de stat. Fără cererea cetățeanului de a primi din partea statului servicii de sănătate, învățământ, apărare națională, ordine publică și act de justiție acestea nu ar fi existat. Am fi trăit ca în junglă, după regula celui mai puternic. Nu ne-am mai fi constituit ca o civilizație. Nu am mai fi avut ordine de drept, stat de drept.

Comunismul a denaturat statul de drept. Mă deranjează faptul că „ideologul” Mugur Isărescu atacă, de pe poziția înaltă de Guvernator al Băncii Naționale, motorul libertății noastre economice și al statului de drept. Mă deranjează pentru că ideile lui Isărescu sunt puse în practică de Traian Băsescu și gașca de idioți portocalii care îl susțin. Ne întoarcem la comunism. Ne întoarcem la sărăcia planificată. Ne întoarcem la consumul după capacitatea statului de a ne da bani ! Cretinism în stare pură.

Guvernarea liberală a lui Tăriceanu a fost criticată la un moment dat, de unii analiști - Ilie Șerbănescu era unul - și jurnaliștii de doi bani bucata, că a lăsat economia de capul ei și că nu a emis acte normative care să o reglementeze după „interesul național”. Interesul național fiind, în tărtăcuța lor, controlul statului asupra economiei, de stat sau private. De fapt, pe timpul guvernării liberale a fost aplicat singurul principiu corect într-un stat care se dorea cu o economie de piață. Atunci a fost lăsat liber dreptul la consum. Trebuia continuat pentru ca investitorii să își consolideze poziția, cei care au dorit să tragă tunuri să piară, în timp iar cei care aveau gânduri serioase să poată acumula pentru o mai mare stabilitate. Trebuiau lăsate să se manifeste și consecințele abuzului de consum, tot după regulile pieței. Cei care s-au lăcomit trebuiau lăsați să plătească, fără ca statul să intervină. Singura intervenție benefică a statului ar fi trebuit să se producă asupra sistemului bancar. Acel idiot credit cu buletinul trebuia stopat tocmai de Mugur Isărescu și BNR. Da de unde. Isărescu s-a făcut complice cu băncile iar la venirea la putere a portocaliilor lui Băsescu a intervenit, nepermis într-un stat în care economia de piață este liberă, în favoarea băncilor care au spoliat și fraierit pe români. Iar pentru asta a luat din banii bugetului, în forma principală a împrumutului de la FMI, și a băgat bani în băncile lacome și neperformante. Iar catastrofa intervenției BNR și a Guvernului băsescian este vizibilă în sărăcirea populației și distrugerea statului de drept. Ne întoarcem la comunism. Asta se vede și de la marginile galaxiei.

Sper să scăpăm de cretinii ăștia portocalii cât mai repede. Și, apropo, nu am putut sta la Ciutacu cu panarama aia de Țurcan, am prin doar câteva crâmpee. Idiota promova și motiva folosirea forței în schimbarea statului după modelul băsescian de gândire urmând ca în timp, noi, populația, să vedem că au făcut bine ! În timp ! Păi între timp unii dintre cei maltratați de actuala guvernare portocalie vor trece la cele sfinte. Între timp, copiii care nu au mai mâncat bine se vor dezvolta cu sechele majore care îi va marca toată viața. În timpul actualei guvernări unii tineri și-au pierdut oportunitățile pe care le-ar fi avut dacă continuam să fim o țară normală. În acest timp oamenii, în general, și-au epuizat rezervele și au intrat, cu pași hotărâți, în „clubul” sărăciților naționali. În acest timp am involuat de parcă țara ar fi suportat un război de cucerire. Venitul per cetățean a scăzut la nivelul anilor de tristă amintire ai epocii Ceaușescu iar bruma de „temelie” a micii economii a fost spulberată de măsurile aberante băsesciano-isăresciene. Iar pierderile sunt imense. Sunt cumplite. Sunt pierderile provocate de plecarea absolvenților români ai facultăților peste hotare către o viață mai bună. Noi, o țară sărăcită de o politică bolnavă, de sorginte comunistoidă, cheltuim cu învățământul românesc iar beneficiile sunt pierdute. De aceste beneficii au parte alte state, acolo unde acești tineri își găsesc un loc sau sunt irosite prin lipsa posibilităților acestor tineri de a se pune în valoare în țară. Iar cretina aia de Țurcan încerca să ne convingă, pe noi, pe cei care am urmărit emisiunea, că ceea ce fac ei va fi bine.

Cum se înfoia cretina aia de Țurcan se comportă mai toți portocalii care ies în media. Dacă indivizii ăștia cred ceea ce spun atunci este imposibil să accept ca liberalii, cei adevărați nu cei auto-declarați ce sălășuiesc pe la PD-L, să aibă o colaborare cu pedeliștii atât timp cât aceștia vor face umbră pământului.

Da, Iaru îmi place. Sunt adeptul consumismului. Sunt adeptul societății bazate pe consum și sunt împotriva statului autoritar, băsescian.

O rectificare. Și mai multe întrebări.

În postarea „Moțiunile mele” am scris, acuzator, la adresa lui Dinu Patriciu. Nu îmi retrag acuza și voi da niște explicații. Dar este drept să arăt care este poziția acestuia față de așa-zisele măsuri ale Guvernului Băsescu-Boc-Udrea.

Până la dezvoltarea „rectificării” sunt obligat să explic de ce nu îmi retrag acuza.

Plec de la considerentul că Dinu Patriciu este președintele unei asociații patronale membră a ACPR reprezentată de Dan Matei Agathon în relațiile cu Guvernul, sindicatele, societatea civilă. Dacă în relația oficială a ACPR cu Guvernul se dă un aviz favorabil măsurilor guvernamentale, înseamnă că și asociația patronală a lui Dinu Patriciu își dă acordul. Iar părerea lui Dinu Patriciu, expusă în analiza la care voi face trimitere, are doar rolul de a informa cititorii ziarului Adevărul asupra părerii lui, părere care nu angajează ! Ca să fiu mai clar, consider că expunerea părerii contrare față de poziția exprimată oficial este ca o frecție la un picior de lemn.

Analiza lui Dinu Patriciu la care fac referire se numește „Ciuma FMI” și este publicată în Adevărul la 20 mai 2010. Este o analiză bună, expusă simplu, abrupt, așa cum Patriciu ne-a obișnuit. Păcat însă că în urma CES unde Dan Matei Agathon a guițat comunistoid că asociația patronală pe care o reprezintă susține măsurile Guvernului nu a ieșit cu un comunicat în care să declare că el, Dinu Patriciu și asociația lui nu susțin aceste măsuri. La fel ca el ar fi trebuit să facă și alți membri ai patronatului român, măcar cei care au răspuns întrebărilor ziriștilor de la Adevărul.

Trebuie însă să fac precizarea că acea celebră prin expunere media ședință CES nu avea puterea de a schimba ceva din decizia dementă a lui Băsescu de a aplica aceste măsuri inumane și neeconomice. Fac și precizarea că, în urma unor analize proprii, mai ales sub aspect juridic și moral, am ajuns la concluzia exprimată în vorba bătrânească „prostul până nu'i fudul parcă nu e prost destul”. Iar aici intră inclusiv Băsescu, contrar părerilor pupincuriste că ar fi un mare om politic. Nu mai spun de micul Boc, de idiotul de Funeriu sau de perversul Videanu.

Pun din analiza lui Patriciu doar două paragrafe. Am și eu offul meu. Nu ?!

Pentru orice om cu capul pe umeri, dilema din care războinicul pitic nu poate ieşi este falsă. Statul este un prestator de servicii pentru comunitate plătit prin impozite şi taxe. Serviciile sunt proaste şi scumpe, deci sistemul trebuie reformat. Problema falsă are o soluţie falsă. Tăierea uniformă a salariilor şi pensiilor nu este decât o reminiscenţă a mentalităţii comuniste care stăpâneşte încă birocraţia românească. Politicienii nu sunt decât papagali. Ei sunt ecoul a ceea ce birocraţii le impun prin statistici strâmbe şi propuneri în interesul sistemului.

Ca să alergi mai repede, trebuie să scapi de kilograme! Eliminaţi toţi atârnătorii inutili şi nu vor mai trebui tăiate veniturile oamenilor! Birocraţii pot fi ajutaţi să se reintegreze în lumea reală nu dându-le un număr de salarii în momentul plecării, ci garantându-le contravaloarea a 3-5 ani de salariu pentru a fi investită. Pe baza garanţiei de stat, băncile le-ar putea da credite dacă dovedesc că modul în care vor folosi banii e profitabil. Ar putea face investiţii directe sau în fonduri de investiţii şi de pensii.

Ei bine, sunt de acord. Pentru cei care doresc mai mult să citească în adevărul materialele la care am făcut trimitere.

Fac precizarea că analiza lui Patriciu și a celorlalți oameni de afaceri este doar administrativă, de management guvernamental. Asta nu elimină analiza juridică a acelorași aspecte - încercata de mine până acum și incompletă încă - și poate fi completată cu o analiză organizatorică și organizațională care să permită punerea în aplicare a ideii expusă, plastic, de Patriciu: eliminarea atârnătorilor inutili.

Cu referire la analiza organizațională fac precizarea că aceasta trebuie să plece de la faptul că statul este un prestator de servicii către comunitate. O spune f.b. și Patriciu : „Statul este un prestator de servicii pentru comunitate plătit prin impozite şi taxe. Serviciile sunt proaste şi scumpe, deci sistemul trebuie reformat”. Ca să reformezi trebuie să gândești. Iar gândirea în domeniu nu există în tărtăcuța lui Băsescu, nu mai spun de piticania Boc sau alți „deștepți” din PD-L și nu numai care ne intoxică prin intermediul media. Iar eu am tot scris despre faptul că idioții pedeliști nu știu cum să gândească administrația publică pentru că nu știu ce este aia funcție publică, serviciu public, necesitate publică etc.

Sunt într-o situație delicată. Nu am informația necesară pentru a vedea dacă asociațiile patronale membre ale ACPR i-au dat cu sictir lui Agathon sau nu prin comunicate oficiale. Chiar dacă nu pot schimba decizia băsesciană pot aduce un sprijin moral populației, consumatorilor produselor lor, că ei nu sunt de partea Guvernului. Pentru că sunt poziții opuse ideilor băsesciene în declarațiile publice ale patronilor. Unii însă au dat declarații favorabile măsurilor guvernamentale. Probabil că sunt printre beneficiarii mitei portocalii.

Asa este coane Dinu. Basescu ne duce la groapa pentru ca de operatie pe sine insusi nu a auzit.

Nu pot sa trec peste articolul lui Dinu Patriciu din Adevarul. Il iau si il pun aici. Spre citire si luare aminte. Ca ne place sau nu, Dinu are dreptate.

Murim din prostie?

"M-am săturat. Când scriu despre criză sunt ca un disc uzat. Sentimentul că vorbeşti în pustiu e poate cel mai rău dintre toate. Cu atât mai mult cu cât „restructurare”, „reformă”, „modernizare”, „liberalizare” au devenit locuri comune. Fiecare înţelege ce vrea.

Ne supărăm, ne înfricoşăm, ne înviorăm, devenim optimişti sau trişti cu toţii la unison, pentru că aşa ne arată televizorul. Clanuri politice, profesionale, locale sunt în conflicte ireconciliabile şi violente terminate totuşi brusc prin „pupat piaţa Independenţii”. Cum spuneam odată, vaca rumegă în grajd, câinele o latră, ciobanul supărat se scoală şi împuşcă vaca de lapte. Facem asta în toate domeniile. Îi oropsim pe profesori, nu-i plătim pe doctori, suntem supăraţi pe magistraţii care judecă totuşi 100 de procese pe zi.

Uneori deştepţi, ne comparăm cu alţii. Auzeam un prieten la televizor că Norvegia are aproape de două ori mai mulţi bugetari decât noi, raportat la populaţie. Uită că Norvegia are un surplus bugetar de 7,1% din PIB, chiar şi anul acesta, iar excedentul contului curent e de aproape 15%. Şi mai uită de tradiţia de viaţă comunitară a ţărilor nordice. Socialismul este un lux inutil şi uneori periculos al unor ţări bogate. Noi nu putem creşte aşa.

O ţară îşi întemeiază prosperitatea pe trei tipuri de resurse: umane, financiare şi naturale. Evident, cei mai importanţi sunt oamenii. Măsura succesului este cât ai investit în cultură, educaţie, motivaţia şi sănătatea oamenilor. A spune că nu ai bani pentru asta e cel puţin criminal. Redistribuţia forţată, prin intermediul statului, nu este singurul mod de a face această investiţie. Mult mai eficientă e calea naturală, prin finanţarea elevilor şi nu a sistemului şcolar. Concret, ce ar fi de exemplu să deducem fiscal dublul cheltuielilor legate de educaţie atât ale persoanelor, cât şi ale corporaţiilor. Unii mai radicali susţin astăzi că impozitele directe ar trebui eliminate. Ele nu fac decât să taxeze munca, deci creativitatea. Din banii obţinuţi în plus, oamenii pot finanţa singuri educaţia.

Resursele financiare sunt atrase de cei care nu înjură. Pentru asta ne trebuie stabilitate politică, administrativă, fiscală, linişte şi pace. Am un dispreţ profund pentru cei care afirmă că suntem o ţară muribundă. Spuneam săptămâna aceasta că suntem doar conduşi de nişte idioţi, tiptil tiptil spre cimitir, ca să nu provocăm panică. Libertatea economică şi uşurinţa de a face afaceri nu costă bani. Din păcate, în clasamentele mondiale ale acestor indicatori ne aflăm pe locuri ruşinoase. Între timp, ne consumăm vajnic energiile pentru a fura sau a omorî capra vecinului.

Vrem să creştem capitalul românesc. Uneori devenim naţionalişti. De unde Dumnezeu să vină banii, dacă nu de acolo de unde ei există? Întâi trebuie să dovedeşti că ştii să-i foloseşti pe ai tăi. Să luăm ca exemplu o ţară cu un venit pe cap de locuitor doar puţin mai mic decât România, dar care a ştiut să transforme fondurile de pensii şi asigurări sociale într-un motor al creşterii economice, fără să le lase pradă decidenţilor bugetari prin alocare birocratică. Acestea finanţează în Malaysia autostrăzi, oraşe noi, cresc direct calitatea vieţii oamenilor, într-un sistem ce nu e gestionat, ci doar supervizat de stat.

Între timp noi luăm lecţii proaste de la birocraţii din afară. „Nu scăpaţi din mână deficitul bugetar sau de cont curent!”. În Statele Unite sau Anglia deficitul bugetar este în jur de 14% din PIB. În Spania e de peste 10% datorită gogoaşei imobiliare care a explodat. Nu ne compar pe noi cu ele, dar nu pot să nu remarc că multe alte ţări au lăsat în plata Domnului echilibrele macroeconomice, pentru a stimula creşterea prin consum (Franţa - 8, Grecia - 7, Japonia - 8 deficit bugetar).

În ceea ce priveşte resursele naturale, în goana după creşterea imediată a producţiei, în timpul socialismului şi în veşnica tranziţie care a urmat, ne-am exploatat cu sălbăticie resursele uşor de atins de la păduri la ţiţei. Nu ne-a preocupat niciodată, în ultima jumătate de secol, cercetarea celor mai greu de folosit, cum ar fi depozitele de hidrocarburi la mari adâncimi. Până şi astăzi fugărim aventurierii care ar avea curajul să-şi cheltuiască banii la noi, de frică să nu ne vindem ţara. Sunt blestemat. Tot la criză am ajuns. Cu aceeaşi concluzie: ea vine din prostie".

Patriciu la Adevarul

Interesant, foarte interesant interviu. Patriciu a vorbit pe larg, coerent, ca om responsabil despre multe. Tare multe lucruri. Unele deranjeaza, altele dor, altele incanta. Eu sunt unul dintre cei care apreciaza pe Patriciu. Nu am ascuns vreodata aceasta apreciere. Din acest motiv vin acum si semnalez acest interviu deosebit de interesant in care cred ca fiecare dintre noi va gasi ceva util si chiar placut. Normal, sunt si comentarii neplacute. Dar trebuie sa vedem oportunitatea pe care o ofera un moment sau un fenomen din viata societatii.

Fac o precizare. Desi sunt de acord cu Patriciu atunci cand spune ca aparatul administrativ este supraponderal, desi sunt de acord ca acesta trebuie redus si reformat, nu sunt de acord cu masurile absolut aberante luate de Basescu si slugoii lui din PD-L si PSD in aceste zile. Metode prin care aparatul administrativ poate fi redus sunt la indemana. Insa ele nu trebuie sa fractureze oamenii, nu trebuie sa ii maltrateze fizic si psihic. Deja, in presa, au aparut cazuri de sinucideri in randul functionarilor publici locali determinate de disperare. Mie mi se pare extrem de grav faptul ca o campanie media basesciana a dus la pierderea de vieti omenesti.

Cei de la Adevarul au ales un titlu neinspirat: Dinu Patriciu: „Leul n-are legătură cu economia reală”.

Explicatiile sunt in interviu. Eu voi prelua doar unele idei pe care le pun mai jos, ca un fel de aperitiv la o lectura interesanta, incitanta.

Pentru mulţi români ar fi extrem de neplăcută prăbuşirea cursului leu/euro...

Discutăm mereu despre cursul monedei naţionale. El nu este decât rezultanta speculaţiei. Cu ceva vreme în urmă spuneam că până la sfârşitul anului căderea economică va fi între 7 şi 10%, şi ea este azi 8,8%. Tot atunci spuneam că spre sfârşitul anului cursul ar trebui să fie 4,7 – 4,8 lei pentru un euro.

Nu e o predicţie, ci pur şi simplu o părere asupra nivelului de echilibru între stimularea exporturilor, pe de o parte, şi creşterea producţiei interne în dauna importurilor. Cu toată buna-credinţă, când vorbesc despre aceste lucruri, sunt acuzat mereu că aş avea tot felul de interese ascunse. De fapt, sunt mai preocupat de raportul dintre euro şi dolar (moneda pe care se bazează economia chineză...) decât de jocul abstract între leu şi euro. Încerc doar să mă gândesc cum ne-ar fi mai bine tuturor.

........................................

Europa a resimţit mai puţin criza...

Astăzi e pe cale să se instaureze un fel de euforie pornită din credinţa că s-a terminat criza odată ce economia americană dă palide semne de redresare. Nu înseamnă însă că acelaşi lucru se va întâmpla în Europa. Este unul dintre lucrurile pe care analiştii economici încep să le accepte, adică faptul că Europa va ieşi mult mai greu din criză şi încă n-a ajuns la fundul „prăpastiei”... Din păcate, Europa de Est este încă victima unei furtuni puternice, iar ochiul furtunii este sistemul bancar austriac. Noi trebuie să fim extrem de atenţi la ce se întâmplă în continuare.

......................................

Vorbiţi despre cartiere integrate...

Da, pentru că altfel nu vom ajunge decât să plantăm „cioburi” în oraş. Nu e vorba de mici oraşe sau de oraşe satelit – asta era viziunea „oraşului dormitor” de pe vremea socialismului. Trebuie construite puncte generatoare de ţesut urban: spaţii pentru servicii, cultură, divertisment, campusuri universitare, infrastructură pentru clasa mijlocie – suportul pe care se construieşte un oraş. Pipera este antimodelul, este o aglomerare de „cioburi”.

...................................

A avut România cu adevărat o şansă în decembrie 1989?

Nu a avut o şansă numai în decembrie ’89, ci cred că în primii doi ani de după Revoluţie a avut o colosală şansă. Uităm mereu că în acei doi ani nu numai că au fost puse bazele unei economii de piaţă, a unei economii capitaliste, dar s-au pus înainte ca în celelalte ţări fost socialiste măcar să se gândească cineva la un program coerent în această direcţie. Atunci spuneam că trebuie tăiată coada câinelui şi chiar începuse să se pregătească operaţiunea.

Reacţia a fost extrem de violentă şi după cele două veniri ale minerilor în 1991 a început o perioadă de reacţiune absolut dură împotriva unei economii care o apucase pe calea capitalistă extrem de hotărât şi dintr-odată, timp de 12 ani, până în 2005, am intrat într-o perioadă de stagnare. În primii patru ani, extrem de nociv – amintiţi-vă că au fost anii ’92-’96, când s-a produs catastrofa privatizării prin metoda mebo, cel mai bun sistem în care poţi falimenta întreprinderile unele după altele, transformând sindicatele în patronate. După care, în 1997-1998 am trecut prin urechile acului faţă de un crah economic major, atunci când rezervele BNR ajunseseră de ordinul sutelor de milioane. Încercările guvernării 1996-2000 de a răsturna situaţia au fost în cea mai mare parte, cu excepţia guvernării Isărescu, nereuşite. S-au înnămolit şi ele în mlaştina populismului demagogic.

Patidele emiteau mesaje total nediferenţiate adresate tuturor şi nimănui, nereuşind să iasă dintr-o banalitate absolută a mesajului politic şi fără să gândească o reformă structurală fără prejudecăţi. Între 2000 şi 2004, au urmat anii unei înfruntări în interiorul puterii, în care, pe de o parte, forţele legate de evoluţia birocraţiei foste comuniste se înfruntau cu oameni care încercau să facă reformă. În jurul celor două palate se strânseseră grupuri complet diferite ca şi mentalităţi, ca şi percepţie a realităţilor, ca şi soluţii politice.

Situaţia s-a perpetuat până astăzi?

Din păcate, după 2005 acest război a luat o formă virulentă, dar e acelaşi, cu acelaşi tip de oameni, cu alte personaje: reformatori în tabăra guvernului şi oameni ai vechiului sistem în jurul preşedintelui. De fapt, asistăm la aceeaşi poveste de 20 de ani. Din această înfruntare, rezultă stagnarea în care ne zbatem, nereuşind să facem niciun fel de modificare profundă de sistem. Birocraţii sunt de patru ori mai mulţi decât în 1992.

Structurile administrative ale ţării, în ciuda sloganurilor, au devenit mai rigide şi mai corupte. Mă refer în special la corupţia de la bază. Sistemul statal a rămas să gestioneze, într-un fel sau altul, mai mult de jumătate din ceea ce se tranzitează prin economie. Astăzi, concomitent cu criza globală, trăim un moment în care acest sistem nu mai este funcţional. De fapt, criza noastra e mult mai veche decat criza economico-financiară izbucnită în 2008.

....................................

Cum vi se pare că s-au comportat românii pe fondul crizei?

Avem tendinţa de a fi un pic autişti, de a accepta totul şi de a trece pe deasupra lucrurilor. E un fel al nostru spiritual. Mai există şi nişte plase de siguranţă în societatea românească. De exemplu, faptul că 22% din populaţia ţării era urbană în 1948, iar în 1990 a ajuns la 55% a creat o legătură între mediul rural şi cel urban. Migraţia s-a inversat după 1990. La ţară viaţa e mai ieftină.

...................................

„Bogăţia nu înseamnă furt”

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să admitem că aţi avea putere de decizie în cadrul statului. De unde v-aţi selecta miniştrii - din mediul privat, dintre tehnocraţi sau din clasa politică?

Nu există tehnocraţi, există oameni care se pricep să facă un lucru sau altul şi în primul rând business. Din mediul de business trebuie luaţi cei care să devină manageri ai treburilor publice. Şi asta e principala schimbare care ar trebui să se producă: să acceptăm că între mediul de afaceri şi sistemele statale trebuie să existe un transfer de know-how şi resurse umane permanent. Ţările cele mai echilibrate sunt cele care asigură acest transfer, această continuă mişcare a oamenilor între privat şi domeniul în care reprezentanţi ai privatului îşi pun, la un moment dat, energiile în slujba comunităţii. Asta e definiţia perfectă a unei societăţi democratice.

Se pare că românii mai degrabă aleg să lucreze la stat decât la privat...

Românii, astăzi, sunt victimele unor idei preconcepute şi mentalităţi depăşite. Li s-a insuflat timp de şase decenii ideea că bogăţia înseamnă furt. Că acumularea de capital înseamnă un fel de haiducie, în care furi de la unii şi-ţi dai ţie însuţi.

Ce nu înţeleg românii, în accepţiunea dumneavoastră?

Românii încă nu sunt conştienţi că prosperitatea tuturor şi a fiecăruia în parte depinde în mod direct de numărul de capre aflate în vecini. Cheltuiesc o imensă energie pentru a omorî sau a fura capra vecinului. Unii mai agresivi plănuiesc chiar să omoare vecinul sau rămân la visul despre cum ar fi să aibă o capră. Turma creşte astăzi prin creativitate, prin inventivitate, punându-ţi mintea la contribuţie. Capitalismul presupune să accepţi ideea că vecinul posesor de capre trebuie preţuit.

....................................

Dintre candidaţii la Preşedinţie anunţaţi până acum, sunteţi dispus să susţineţi vreunul?

Da, şi cred că este evident că ideile cele mai pragmatice şi de altfel singurul program pus pe hârtie este al lui Crin Antonescu. E singurul care poate fi judecat.

Deci îl veţi susţine pe Crin Antonescu.

De la început am spus chestia asta şi nu văd ce este în neordine.

Toată lumea a speculat că veţi face tot posibilul, implicându-vă financiar în apropiata campanie, să-i baraţi accesul lui Traian Băsescu la un nou mandat prezidenţial. Aşa este?

Cred că orice om de bun-simţ, care ştie ce înseamnă o societate deschisă, modernă, contemporană, trebuie să încerce să contribuie la eliminarea fantomelor trecutului, a celor care contribuie la teoria conspiraţiei din confuzia între a conduce şi a guverna, între statutul de arbitru şi cel de jucător. Nu văd nimic rău în faptul că societatea românească se trezeşte din ce în ce mai tare. Şi aş zice că aici e cumulat şi efectul benefic al integrării în lumea europeană şi cel al milioanelor de români care emigrează economic, iar unii dintre ei se mai şi întorc – oricum îşi păstrează legătura acasă.

Mentalităţile se schimbă şi oamenii înţeleg că nu există un stat al bunăstării redistribuite, ci trebuie să existe un stat arbitru care să asigure fair-playul competiţiei. De asemenea, că nu există niciun model european care să tindă către dictatură, că nu se poate imagina în lumea europeană de astăzi o viaţă politică bazată pe înjurături, şi nu pe idei. Nu neg că peste tot există spectaculosul politic, şi derapaje, şi populism. Sunt ţări mai politice şi ţări mai puţin politice. Nu cred că vom involua. Sunt personaje pe care istoria le ejectează şi ajunge să le considere accidente.

„Sunt personaje pe care istoria ajunge să le considere accidente”

........................................

De ce nu se întâmplă lucrul acesta?

Pentru că există o mentalitate atotstăpânitoare în ţara asta, care s-a tot osificat în ultimii 20 de ani, în loc să se deschidă. Birocraţia este încremenită în proiect. Vorbim cu limbă de lemn ca pe vremea socialismului nu despre viitorul luminos al comunismului, ci despre noile noastre succese pe calea economiei de piaţă. Birocraţia n-are alt scop decât acela de a-şi multiplica funcţiile. E invers decât în teroria lui Darwin: nu funcţia îşi dezvoltă organul, ci organul dezvoltă funcţii pentru a putea supravieţui. De aici, sutele de impozite şi taxe speciale, încetineala proceselor administrative – doar ne lăudăm că o firmă poate fi înfiinţată în două zile, descurajant e ceea ce se întâmplă după aceea.

Relaţia administrativă a mediului privat cu statul e un coşmar, mult mai grea decât în ţările fost-comuniste din Estul Europei. În România orice fel de decizie politică e înnămolită de justificarea ei birocratică, fixată deja într-un cadru legislativ. Avem zeci de mii de legi, legi speciale, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern, care reglementează contradictoriu mediul economic. De aici milioanele de procese civile şi penale, interpretări absolut subiective ale faptelor economice, comerciale. Nu se poate trăi şi creşte într-un astfel de hăţiş. În trei vorbe se închide ce avem de făcut: să debirocratizăm, să dereglementăm şi să descentralizăm, apropiind astfel decizia de cetăţean. Sigur că aceste vorbe magice le folosesc toţi politicienii. Ele trebuie umplute şi de conţinut. Descentralizarea administrativă neînsoţită de cea financiară e o glumă proastă. Degeaba îi dai primarului responsabilităţi, dacă nu-i dai şi mijloace.

....................................

De ce nu reuşiţi să vă impuneţi punctul de vedere în PNL?

Dar poate că nu încerc. Poate că încercarea mea sunt editorialele din „Adevărul” sau conferinţele pe care le ţin studenţilor. Încercarea mea este fundaţia pe care am creat-o pentru a se ocupa de învăţământ. Cred că educaţie e principalul motor al creşterii unei colectivităţi. Eu cred că avem nevoie astăzi, în România, de un punct de vedere care se întemeiază pe credinţa în virtuţile pieţei libere, pe convingerea că piaţa este morală, cu atât mai mult în epoca globalizării. Din păcate, nu există încă o formaţiune politică, coerent aşezată pe aceast mod de gândire. PNL-ul este cel mai aproape, dar suferă şi el de bolile cronice ale tuturor formaţiunilor din spectrul nostru politic. Ele nu dezbat idei, ci poziţionează persoane prin intersecţiile unui imens labirint administrativ-birocratic.

Ar trebui să te apuci de politică doar după ce ai dovedit că eşti capabil să faci ceva pentru tine însuţi, ceea ce e o dovadă că ai putea face şi pentru ceilalţi.

Desi nu este corect, zic eu, fata de Dinu Patriciu, nu ma pot abtine de la a pomeni de interventia lui Petre Lificiu, devenit mare pedelist, la RTv, cu privire la masurile de "reforma" a aparatului administrativ luate de Guvernul tristei figuri Boc-poloboc care face poc. Dur, nedrept, badjocoritor fata de oameni si destinele acestora, Lificiu a tratat problema prin o noua clasificare sociala a functionarilor ce urmeaza a fi disponibilizati: nu mai erau fiinte ci bunuri cu numere de inventar. Chiar exemplul dat de el, chipurile pentru comparatie, ducea la aceasta concluzie.

Alooooooo ! Basesculeeeeee ! Oamenii sunt oameni si nu obiecte !