Ca să vezi minune. Gardienii Revoluției !

Un interesant articol al lui Cristoiu în Adevărul. „Gardienii Revoluției”, adică cei identificați de noi, popular, ca fiind „intelectualii lui Băsescu” - GDS, SAR, IPP și alte alea -, s-au întors la Băsescu pentru motivul că PNL în frunte cu Crin Antonescu s-a aliat cu PC - „un titirez al lui Dan Voiculescu -, cum spune Cristoiu.

Înterpretări ar fi destule. Ce nu accept eu, deh, sunt ceva mai „taliban” în materie, este faptul că ni se impută nouă, liberalilor, că nu ne așezăm în genunchi în fața respectivilor „gardieni” și nu le acceptăm „sentințele”. Articolul m-a dus cu gândul și la Hurezeanu aseară cu Vosganian, la Mungiu Pippidi cu Crin Antonescu și la alte întâlniri între lideri liberali și tot felul de pupincuriști băsescieni.

Apropo. Nu vi se pare că s-au înmulțit întâlnirile dintre „gardienii revoluției băsesciene” și liberali ? La cererea cui ? Oricum, postul Realitatea Tv este, se pare, organizatorul evenimentelor.

Dementul.

Citesc un interviu luat dementului Stolojan de cei de la „Adevărul”. Individul este blocat într-un tip de gândire ce are ca finalitate existența bugetului. Moară țara, bugetul să trăiască. Din păcate, nu este singurul. Am văzut că și la liberali sunt unii care consideră bugetul statului un scop și nu un instrument. Nu mai spun de „analiștii economici” care și-au pus bugetul în icoană și nu mai văd nimic altceva în față. Niște cretini.

„Ce şanse există, în opinia dvs., ca în faţa unor proteste de stradă de amploare, Guvernul să renunţe la măsurile de austeritate şi să asistăm până la urmă la o creştere a TVA şi a cotei unice?
Guvernul nu va renunţa la aceste măsuri de austeritate pe care le-a decis pentru că pur şi simplu, într-un astfel de moment, practic Guvernul nu şi-ar mai avea sensul. Din moment ce a căzut de acord cu aceste măsuri, le-a anunţat deja, a nu le aplica ar fi un lucru foarte grav.”

Înainte de a trece la interviul trogloditului, arăt faptul că eu consider bugetul de stat doar un instrument prin care guvernantul își aplică politica din programul de guvernare. Consider că bugetul poate fi mai mare sau mai mic funcție de resursele țării la un moment dat și că principalele funcții ale acestuia sunt plata salariilor și pensiilor, cheltuielile de administrare (care pot fi mari, mijlocii și mici) și datoria publică. Singurele componente ale bugetului de care un guvernamental nu are dreptul să se atingă sunt cele referitoare la salarii și pensii și datoria publică. Componentele care pot fi micșorate, drastic, sunt investițiile și cheltuielile materiale. Mai mult, componenta investiții poate fi redusă la minim, mai ales în vremuri de criză, un guvernant deștept creind condiții mediului privat să investească în obiective de interes național prin politici care să încurajeze acest lucru. Mă refer aici la autostrăzile care ne mănâncă zilele de ani buni, drumurile și șoselele de interes local (inclusiv celebrele „ocolitoare” din jurul marilor localități plătite azi din banii bugetului central în loc să fie plătite din banii bugetelor locale - adică, din banii celui de la Botoșani și Vaslui s-au plătit „ocolitoarele” de la Cluj, Constanța, Sibiu, Pitești sau mai știu eu pe unde iar în acele zone sărăcia joacă tontoroiul !), bisericile lui Daniel și alte minuni și minunății investiționale care au mâncat banii de pensii și salarii.

Idioțeniile debitate de Stolojan susțin și încurajează Guvernul portocaliu să meargă până la capăt indiferent de protestele din stradă. Și toate astea pe fondul celor mai aberante politici economice și administrative luate de actualul Guvern până acum, politici care au distrus mediul investițional privat, care au umflat aparatul administrativ portocaliu cu amatori de chilipiruri funcționărești, politici care au dezechilibrat grav relațiile sociale învrăjbind cetățenii între ei și categoriile socio-profesionale care au ajuns să se întrebe, total aiurea, care este cel mai cel și cel mai hăis din țară ! Ei bine, rațiunea este în comă, dezbinarea ducând până la negări stupide a funcțiilor statului și ale societății civile, mai mult, s-a ajuns, în aceste zile la negarea dreptului la viață. A copiilor, a bătrânilor, a femeilor, a șomerilor, a bugetarilor, a veteranilor de război și văduvelor acestora (vorba lui Diana Tușa - mai sunt 5.000 dintre ei ?) etc.

Este copleșitor să vezi până unde poate merge disprețul trogloditului finanțist, profitor al tuturor guvernărilor de când a ieșit de pe băncile facultății. În regimul comunist, la o vârstă destul de imatură, a lucrat direct în Ministerul Finanțelor, ajungând directorul sinistrei Direcții valutare, acea direcție care dădea Securității indicatorii care duceau către „evazioniștii valutari”. Consecințele au fost triste. După '90, ajuns premier, a confiscat valuta și a produs, în mod real, cele mai mari pagube în bugetele importatorilor și exportatorilor români, un adevărat sabotaj asupra economiei naționale. A susținut pe Iliescu, a fost preluat de Stoica (pe atunci Președinte al PNL, aflat pe topogan) și adus Președinte al PNL , s-a înhăitat cu Băsescu și a încercat să distrugă PNL, să îl desființeze pentru a asigura lui Băsescu împlinirea visului acestuia de a nu mai avea partide istorice „în viață”, a rupt din PNL o bună bucată și a întărit PD-L. Toată viața lui a primit. Nu a dat. A luat. A luat cu ambele mâini, a profitat la fel ca oricare dintre troglodiții portocalii care azi se îmbogățesc din jaful banului public. Este un cameleon care are, chipurile, culoare liberală. Pe dracu liberal. Ia uitați ce spune trogloditul:

Am putea să asistăm deci, în cele din urmă, şi la aşa ceva?
Nu. Eu nu pot să cred aşa ceva. Cred că Guvernul a înţeles despre ce este vorba, la fel FMI şi Comisia Europeana. Şi cred că acest Guvern, şi indiferent ce Guvern ar fi fost în locul lui şi-ar putea permite să nu respecte acest acord.
Sindicatele n-au decât să iasă în stradă, dar nu trebui să ajungem la violenţe ca în Grecia.

Măsurile de austeritate s-ar putea prelungi şi după finele acestui an?
În mod normal ar trebui să închidem şi noi această etapă proastă la sfârşitul anului, deci în 2010. Mai ales că economia din zona euro prevede totuşi o creştere de 0,8% în acest, deci şi exportul nostru ar primi un punct de sprijin. Dacă Guvernul împlineşte acest program la care s-a angajat, câştigă un lucru şi mai important: încredere, credibilitate, iar credibilitatea aduce după sine investiţii.

Încrederea cui ? A investitorilor ? Ce fel de investitori ? Păi nu mai înțeleg. Dacă nu mai am piață, nu mai am cerere, distrusă prin măsurile pe care criminalul Băsescu încearcă să le impună, de ce să mai vină cineva să învestească în România ? Gândirea asta suferă sever de logică. Trogloditul vorbește în paradigme, are prea puțin de a face cu realitatea. Păi, să ne mai mire că Boc și gașca acționează în acest fel ? Nu ar trebui. Ce mă miră pe mine este că unii reprezentanți ai oamenilor de afaceri s-au raliat ideilor băsesciene. Bănuiesc eu că sunt contribuabilii serioși ai campaniei electorale băsesciene și își dau seama că fără jefuirea românilor nu au prea multe șanse să își recupereze cheltuielile (în special cele ascunse) și nici să înmulțească profiturile din dividende. Dacă ne uităm la propunerile din proiectul de OUG pitrocit la Ministerul Muncii, unde se prevede impozitarea dobânzilor la depozitele bancare, a dividendelor și a tuturor veniturilor indiferent de proveniență (inclusiv a celor reparatorii), chiar că nu îi mai înțeleg. Ăștia își doresc revenirea la comunismul înfloritor la orașe si sate !

Soluții pentru ieșirea din dezastrul pregătit de Băsescu sunt. Pe blogul său, Mihai Voicu vorbește despre întâlnirea conducerii PNL cu reprezentanții patronatelor. Dar pentru asta trebuie să gândești la viitor și nu la costul împrumuturilor de stat pentru guvernarea portocalie, așa cum gândește, criminal, trogloditul Stolojan.

Cu inflaţie foarte mare, cu recalibrarea economiei, pentru că în lipsa acestor măsuri, România nu s-ar mai putea împrumuta. Nici pe piaţa internă, nici pe piaţa externă, la nişte costuri rezonabile. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Grecia. A sărit costul împrumutului la nişte niveluri inacceptabile. Ori dacă se întâmplă şi la noi, şi nu ne mai putem împrumuta, începe deprecierea leului, începe inflaţia şi economia se recalibrează ca în 97-2000, cu o sărăcire masivă a populaţiei.

Este sinistru să gândești că „uciderea” unor cetățeni de către guvernanți are ca finalitate posibilitatea de a împrumuta niște bani (indiferent de scop) cu dobânzi mai mici ! Pentru că morțile ce se vor produce în rândurile pensionarilor și a bugetarilor din cauza stresului provocat de astfel de decizii prezidențiale și guvernamentale pot fi catalogate ca acțiuni de omor, cu premeditare.

Nu trec mai departe fără a pomeni de propunerea lui Varujan Vosganian de a se face un nou buget. Un buget care să respecte realitatea. Bugetul actual de care se cramponează Guvernul Boc-Udrea condus de Băsescu este sursa tuturor acestor dezastre sociale. Are obiective imposibil de atins fără masacrarea populației !

Auzi dementule Stolojan ? Ia fă bine și ajută, dacă ești capabil, incompetenții guvernanți din partidul tău să facă un buget pe realitățile economice și sociale ale țării și nu unul care să umple conturile lui Băsescu, ale tale, ale lui Videanu, Udrea, Blaga, Berceanu, Hoară și alți șmecheri și șmecherași portocalii.

Când te gândești că totul este doar pentru a accesa o tranșă din împrumutul de la FMI te apucă toate cele.

Asa este coane Dinu. Basescu ne duce la groapa pentru ca de operatie pe sine insusi nu a auzit.

Nu pot sa trec peste articolul lui Dinu Patriciu din Adevarul. Il iau si il pun aici. Spre citire si luare aminte. Ca ne place sau nu, Dinu are dreptate.

Murim din prostie?

"M-am săturat. Când scriu despre criză sunt ca un disc uzat. Sentimentul că vorbeşti în pustiu e poate cel mai rău dintre toate. Cu atât mai mult cu cât „restructurare”, „reformă”, „modernizare”, „liberalizare” au devenit locuri comune. Fiecare înţelege ce vrea.

Ne supărăm, ne înfricoşăm, ne înviorăm, devenim optimişti sau trişti cu toţii la unison, pentru că aşa ne arată televizorul. Clanuri politice, profesionale, locale sunt în conflicte ireconciliabile şi violente terminate totuşi brusc prin „pupat piaţa Independenţii”. Cum spuneam odată, vaca rumegă în grajd, câinele o latră, ciobanul supărat se scoală şi împuşcă vaca de lapte. Facem asta în toate domeniile. Îi oropsim pe profesori, nu-i plătim pe doctori, suntem supăraţi pe magistraţii care judecă totuşi 100 de procese pe zi.

Uneori deştepţi, ne comparăm cu alţii. Auzeam un prieten la televizor că Norvegia are aproape de două ori mai mulţi bugetari decât noi, raportat la populaţie. Uită că Norvegia are un surplus bugetar de 7,1% din PIB, chiar şi anul acesta, iar excedentul contului curent e de aproape 15%. Şi mai uită de tradiţia de viaţă comunitară a ţărilor nordice. Socialismul este un lux inutil şi uneori periculos al unor ţări bogate. Noi nu putem creşte aşa.

O ţară îşi întemeiază prosperitatea pe trei tipuri de resurse: umane, financiare şi naturale. Evident, cei mai importanţi sunt oamenii. Măsura succesului este cât ai investit în cultură, educaţie, motivaţia şi sănătatea oamenilor. A spune că nu ai bani pentru asta e cel puţin criminal. Redistribuţia forţată, prin intermediul statului, nu este singurul mod de a face această investiţie. Mult mai eficientă e calea naturală, prin finanţarea elevilor şi nu a sistemului şcolar. Concret, ce ar fi de exemplu să deducem fiscal dublul cheltuielilor legate de educaţie atât ale persoanelor, cât şi ale corporaţiilor. Unii mai radicali susţin astăzi că impozitele directe ar trebui eliminate. Ele nu fac decât să taxeze munca, deci creativitatea. Din banii obţinuţi în plus, oamenii pot finanţa singuri educaţia.

Resursele financiare sunt atrase de cei care nu înjură. Pentru asta ne trebuie stabilitate politică, administrativă, fiscală, linişte şi pace. Am un dispreţ profund pentru cei care afirmă că suntem o ţară muribundă. Spuneam săptămâna aceasta că suntem doar conduşi de nişte idioţi, tiptil tiptil spre cimitir, ca să nu provocăm panică. Libertatea economică şi uşurinţa de a face afaceri nu costă bani. Din păcate, în clasamentele mondiale ale acestor indicatori ne aflăm pe locuri ruşinoase. Între timp, ne consumăm vajnic energiile pentru a fura sau a omorî capra vecinului.

Vrem să creştem capitalul românesc. Uneori devenim naţionalişti. De unde Dumnezeu să vină banii, dacă nu de acolo de unde ei există? Întâi trebuie să dovedeşti că ştii să-i foloseşti pe ai tăi. Să luăm ca exemplu o ţară cu un venit pe cap de locuitor doar puţin mai mic decât România, dar care a ştiut să transforme fondurile de pensii şi asigurări sociale într-un motor al creşterii economice, fără să le lase pradă decidenţilor bugetari prin alocare birocratică. Acestea finanţează în Malaysia autostrăzi, oraşe noi, cresc direct calitatea vieţii oamenilor, într-un sistem ce nu e gestionat, ci doar supervizat de stat.

Între timp noi luăm lecţii proaste de la birocraţii din afară. „Nu scăpaţi din mână deficitul bugetar sau de cont curent!”. În Statele Unite sau Anglia deficitul bugetar este în jur de 14% din PIB. În Spania e de peste 10% datorită gogoaşei imobiliare care a explodat. Nu ne compar pe noi cu ele, dar nu pot să nu remarc că multe alte ţări au lăsat în plata Domnului echilibrele macroeconomice, pentru a stimula creşterea prin consum (Franţa - 8, Grecia - 7, Japonia - 8 deficit bugetar).

În ceea ce priveşte resursele naturale, în goana după creşterea imediată a producţiei, în timpul socialismului şi în veşnica tranziţie care a urmat, ne-am exploatat cu sălbăticie resursele uşor de atins de la păduri la ţiţei. Nu ne-a preocupat niciodată, în ultima jumătate de secol, cercetarea celor mai greu de folosit, cum ar fi depozitele de hidrocarburi la mari adâncimi. Până şi astăzi fugărim aventurierii care ar avea curajul să-şi cheltuiască banii la noi, de frică să nu ne vindem ţara. Sunt blestemat. Tot la criză am ajuns. Cu aceeaşi concluzie: ea vine din prostie".

Patriciu la Adevarul

Interesant, foarte interesant interviu. Patriciu a vorbit pe larg, coerent, ca om responsabil despre multe. Tare multe lucruri. Unele deranjeaza, altele dor, altele incanta. Eu sunt unul dintre cei care apreciaza pe Patriciu. Nu am ascuns vreodata aceasta apreciere. Din acest motiv vin acum si semnalez acest interviu deosebit de interesant in care cred ca fiecare dintre noi va gasi ceva util si chiar placut. Normal, sunt si comentarii neplacute. Dar trebuie sa vedem oportunitatea pe care o ofera un moment sau un fenomen din viata societatii.

Fac o precizare. Desi sunt de acord cu Patriciu atunci cand spune ca aparatul administrativ este supraponderal, desi sunt de acord ca acesta trebuie redus si reformat, nu sunt de acord cu masurile absolut aberante luate de Basescu si slugoii lui din PD-L si PSD in aceste zile. Metode prin care aparatul administrativ poate fi redus sunt la indemana. Insa ele nu trebuie sa fractureze oamenii, nu trebuie sa ii maltrateze fizic si psihic. Deja, in presa, au aparut cazuri de sinucideri in randul functionarilor publici locali determinate de disperare. Mie mi se pare extrem de grav faptul ca o campanie media basesciana a dus la pierderea de vieti omenesti.

Cei de la Adevarul au ales un titlu neinspirat: Dinu Patriciu: „Leul n-are legătură cu economia reală”.

Explicatiile sunt in interviu. Eu voi prelua doar unele idei pe care le pun mai jos, ca un fel de aperitiv la o lectura interesanta, incitanta.

Pentru mulţi români ar fi extrem de neplăcută prăbuşirea cursului leu/euro...

Discutăm mereu despre cursul monedei naţionale. El nu este decât rezultanta speculaţiei. Cu ceva vreme în urmă spuneam că până la sfârşitul anului căderea economică va fi între 7 şi 10%, şi ea este azi 8,8%. Tot atunci spuneam că spre sfârşitul anului cursul ar trebui să fie 4,7 – 4,8 lei pentru un euro.

Nu e o predicţie, ci pur şi simplu o părere asupra nivelului de echilibru între stimularea exporturilor, pe de o parte, şi creşterea producţiei interne în dauna importurilor. Cu toată buna-credinţă, când vorbesc despre aceste lucruri, sunt acuzat mereu că aş avea tot felul de interese ascunse. De fapt, sunt mai preocupat de raportul dintre euro şi dolar (moneda pe care se bazează economia chineză...) decât de jocul abstract între leu şi euro. Încerc doar să mă gândesc cum ne-ar fi mai bine tuturor.

........................................

Europa a resimţit mai puţin criza...

Astăzi e pe cale să se instaureze un fel de euforie pornită din credinţa că s-a terminat criza odată ce economia americană dă palide semne de redresare. Nu înseamnă însă că acelaşi lucru se va întâmpla în Europa. Este unul dintre lucrurile pe care analiştii economici încep să le accepte, adică faptul că Europa va ieşi mult mai greu din criză şi încă n-a ajuns la fundul „prăpastiei”... Din păcate, Europa de Est este încă victima unei furtuni puternice, iar ochiul furtunii este sistemul bancar austriac. Noi trebuie să fim extrem de atenţi la ce se întâmplă în continuare.

......................................

Vorbiţi despre cartiere integrate...

Da, pentru că altfel nu vom ajunge decât să plantăm „cioburi” în oraş. Nu e vorba de mici oraşe sau de oraşe satelit – asta era viziunea „oraşului dormitor” de pe vremea socialismului. Trebuie construite puncte generatoare de ţesut urban: spaţii pentru servicii, cultură, divertisment, campusuri universitare, infrastructură pentru clasa mijlocie – suportul pe care se construieşte un oraş. Pipera este antimodelul, este o aglomerare de „cioburi”.

...................................

A avut România cu adevărat o şansă în decembrie 1989?

Nu a avut o şansă numai în decembrie ’89, ci cred că în primii doi ani de după Revoluţie a avut o colosală şansă. Uităm mereu că în acei doi ani nu numai că au fost puse bazele unei economii de piaţă, a unei economii capitaliste, dar s-au pus înainte ca în celelalte ţări fost socialiste măcar să se gândească cineva la un program coerent în această direcţie. Atunci spuneam că trebuie tăiată coada câinelui şi chiar începuse să se pregătească operaţiunea.

Reacţia a fost extrem de violentă şi după cele două veniri ale minerilor în 1991 a început o perioadă de reacţiune absolut dură împotriva unei economii care o apucase pe calea capitalistă extrem de hotărât şi dintr-odată, timp de 12 ani, până în 2005, am intrat într-o perioadă de stagnare. În primii patru ani, extrem de nociv – amintiţi-vă că au fost anii ’92-’96, când s-a produs catastrofa privatizării prin metoda mebo, cel mai bun sistem în care poţi falimenta întreprinderile unele după altele, transformând sindicatele în patronate. După care, în 1997-1998 am trecut prin urechile acului faţă de un crah economic major, atunci când rezervele BNR ajunseseră de ordinul sutelor de milioane. Încercările guvernării 1996-2000 de a răsturna situaţia au fost în cea mai mare parte, cu excepţia guvernării Isărescu, nereuşite. S-au înnămolit şi ele în mlaştina populismului demagogic.

Patidele emiteau mesaje total nediferenţiate adresate tuturor şi nimănui, nereuşind să iasă dintr-o banalitate absolută a mesajului politic şi fără să gândească o reformă structurală fără prejudecăţi. Între 2000 şi 2004, au urmat anii unei înfruntări în interiorul puterii, în care, pe de o parte, forţele legate de evoluţia birocraţiei foste comuniste se înfruntau cu oameni care încercau să facă reformă. În jurul celor două palate se strânseseră grupuri complet diferite ca şi mentalităţi, ca şi percepţie a realităţilor, ca şi soluţii politice.

Situaţia s-a perpetuat până astăzi?

Din păcate, după 2005 acest război a luat o formă virulentă, dar e acelaşi, cu acelaşi tip de oameni, cu alte personaje: reformatori în tabăra guvernului şi oameni ai vechiului sistem în jurul preşedintelui. De fapt, asistăm la aceeaşi poveste de 20 de ani. Din această înfruntare, rezultă stagnarea în care ne zbatem, nereuşind să facem niciun fel de modificare profundă de sistem. Birocraţii sunt de patru ori mai mulţi decât în 1992.

Structurile administrative ale ţării, în ciuda sloganurilor, au devenit mai rigide şi mai corupte. Mă refer în special la corupţia de la bază. Sistemul statal a rămas să gestioneze, într-un fel sau altul, mai mult de jumătate din ceea ce se tranzitează prin economie. Astăzi, concomitent cu criza globală, trăim un moment în care acest sistem nu mai este funcţional. De fapt, criza noastra e mult mai veche decat criza economico-financiară izbucnită în 2008.

....................................

Cum vi se pare că s-au comportat românii pe fondul crizei?

Avem tendinţa de a fi un pic autişti, de a accepta totul şi de a trece pe deasupra lucrurilor. E un fel al nostru spiritual. Mai există şi nişte plase de siguranţă în societatea românească. De exemplu, faptul că 22% din populaţia ţării era urbană în 1948, iar în 1990 a ajuns la 55% a creat o legătură între mediul rural şi cel urban. Migraţia s-a inversat după 1990. La ţară viaţa e mai ieftină.

...................................

„Bogăţia nu înseamnă furt”

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să admitem că aţi avea putere de decizie în cadrul statului. De unde v-aţi selecta miniştrii - din mediul privat, dintre tehnocraţi sau din clasa politică?

Nu există tehnocraţi, există oameni care se pricep să facă un lucru sau altul şi în primul rând business. Din mediul de business trebuie luaţi cei care să devină manageri ai treburilor publice. Şi asta e principala schimbare care ar trebui să se producă: să acceptăm că între mediul de afaceri şi sistemele statale trebuie să existe un transfer de know-how şi resurse umane permanent. Ţările cele mai echilibrate sunt cele care asigură acest transfer, această continuă mişcare a oamenilor între privat şi domeniul în care reprezentanţi ai privatului îşi pun, la un moment dat, energiile în slujba comunităţii. Asta e definiţia perfectă a unei societăţi democratice.

Se pare că românii mai degrabă aleg să lucreze la stat decât la privat...

Românii, astăzi, sunt victimele unor idei preconcepute şi mentalităţi depăşite. Li s-a insuflat timp de şase decenii ideea că bogăţia înseamnă furt. Că acumularea de capital înseamnă un fel de haiducie, în care furi de la unii şi-ţi dai ţie însuţi.

Ce nu înţeleg românii, în accepţiunea dumneavoastră?

Românii încă nu sunt conştienţi că prosperitatea tuturor şi a fiecăruia în parte depinde în mod direct de numărul de capre aflate în vecini. Cheltuiesc o imensă energie pentru a omorî sau a fura capra vecinului. Unii mai agresivi plănuiesc chiar să omoare vecinul sau rămân la visul despre cum ar fi să aibă o capră. Turma creşte astăzi prin creativitate, prin inventivitate, punându-ţi mintea la contribuţie. Capitalismul presupune să accepţi ideea că vecinul posesor de capre trebuie preţuit.

....................................

Dintre candidaţii la Preşedinţie anunţaţi până acum, sunteţi dispus să susţineţi vreunul?

Da, şi cred că este evident că ideile cele mai pragmatice şi de altfel singurul program pus pe hârtie este al lui Crin Antonescu. E singurul care poate fi judecat.

Deci îl veţi susţine pe Crin Antonescu.

De la început am spus chestia asta şi nu văd ce este în neordine.

Toată lumea a speculat că veţi face tot posibilul, implicându-vă financiar în apropiata campanie, să-i baraţi accesul lui Traian Băsescu la un nou mandat prezidenţial. Aşa este?

Cred că orice om de bun-simţ, care ştie ce înseamnă o societate deschisă, modernă, contemporană, trebuie să încerce să contribuie la eliminarea fantomelor trecutului, a celor care contribuie la teoria conspiraţiei din confuzia între a conduce şi a guverna, între statutul de arbitru şi cel de jucător. Nu văd nimic rău în faptul că societatea românească se trezeşte din ce în ce mai tare. Şi aş zice că aici e cumulat şi efectul benefic al integrării în lumea europeană şi cel al milioanelor de români care emigrează economic, iar unii dintre ei se mai şi întorc – oricum îşi păstrează legătura acasă.

Mentalităţile se schimbă şi oamenii înţeleg că nu există un stat al bunăstării redistribuite, ci trebuie să existe un stat arbitru care să asigure fair-playul competiţiei. De asemenea, că nu există niciun model european care să tindă către dictatură, că nu se poate imagina în lumea europeană de astăzi o viaţă politică bazată pe înjurături, şi nu pe idei. Nu neg că peste tot există spectaculosul politic, şi derapaje, şi populism. Sunt ţări mai politice şi ţări mai puţin politice. Nu cred că vom involua. Sunt personaje pe care istoria le ejectează şi ajunge să le considere accidente.

„Sunt personaje pe care istoria ajunge să le considere accidente”

........................................

De ce nu se întâmplă lucrul acesta?

Pentru că există o mentalitate atotstăpânitoare în ţara asta, care s-a tot osificat în ultimii 20 de ani, în loc să se deschidă. Birocraţia este încremenită în proiect. Vorbim cu limbă de lemn ca pe vremea socialismului nu despre viitorul luminos al comunismului, ci despre noile noastre succese pe calea economiei de piaţă. Birocraţia n-are alt scop decât acela de a-şi multiplica funcţiile. E invers decât în teroria lui Darwin: nu funcţia îşi dezvoltă organul, ci organul dezvoltă funcţii pentru a putea supravieţui. De aici, sutele de impozite şi taxe speciale, încetineala proceselor administrative – doar ne lăudăm că o firmă poate fi înfiinţată în două zile, descurajant e ceea ce se întâmplă după aceea.

Relaţia administrativă a mediului privat cu statul e un coşmar, mult mai grea decât în ţările fost-comuniste din Estul Europei. În România orice fel de decizie politică e înnămolită de justificarea ei birocratică, fixată deja într-un cadru legislativ. Avem zeci de mii de legi, legi speciale, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern, care reglementează contradictoriu mediul economic. De aici milioanele de procese civile şi penale, interpretări absolut subiective ale faptelor economice, comerciale. Nu se poate trăi şi creşte într-un astfel de hăţiş. În trei vorbe se închide ce avem de făcut: să debirocratizăm, să dereglementăm şi să descentralizăm, apropiind astfel decizia de cetăţean. Sigur că aceste vorbe magice le folosesc toţi politicienii. Ele trebuie umplute şi de conţinut. Descentralizarea administrativă neînsoţită de cea financiară e o glumă proastă. Degeaba îi dai primarului responsabilităţi, dacă nu-i dai şi mijloace.

....................................

De ce nu reuşiţi să vă impuneţi punctul de vedere în PNL?

Dar poate că nu încerc. Poate că încercarea mea sunt editorialele din „Adevărul” sau conferinţele pe care le ţin studenţilor. Încercarea mea este fundaţia pe care am creat-o pentru a se ocupa de învăţământ. Cred că educaţie e principalul motor al creşterii unei colectivităţi. Eu cred că avem nevoie astăzi, în România, de un punct de vedere care se întemeiază pe credinţa în virtuţile pieţei libere, pe convingerea că piaţa este morală, cu atât mai mult în epoca globalizării. Din păcate, nu există încă o formaţiune politică, coerent aşezată pe aceast mod de gândire. PNL-ul este cel mai aproape, dar suferă şi el de bolile cronice ale tuturor formaţiunilor din spectrul nostru politic. Ele nu dezbat idei, ci poziţionează persoane prin intersecţiile unui imens labirint administrativ-birocratic.

Ar trebui să te apuci de politică doar după ce ai dovedit că eşti capabil să faci ceva pentru tine însuţi, ceea ce e o dovadă că ai putea face şi pentru ceilalţi.

Desi nu este corect, zic eu, fata de Dinu Patriciu, nu ma pot abtine de la a pomeni de interventia lui Petre Lificiu, devenit mare pedelist, la RTv, cu privire la masurile de "reforma" a aparatului administrativ luate de Guvernul tristei figuri Boc-poloboc care face poc. Dur, nedrept, badjocoritor fata de oameni si destinele acestora, Lificiu a tratat problema prin o noua clasificare sociala a functionarilor ce urmeaza a fi disponibilizati: nu mai erau fiinte ci bunuri cu numere de inventar. Chiar exemplul dat de el, chipurile pentru comparatie, ducea la aceasta concluzie.

Alooooooo ! Basesculeeeeee ! Oamenii sunt oameni si nu obiecte !

Elite, elitisti, eruditi, inadecvari

Imi place Andrei Plesu. Nu sunt singurul. Cand il citesc ma duc mereu cu gandul acolo unde el vrea sa ma trimita, pe mine, cititorul. Uneori reusesc. Alteori nu. Sunt destul de superficial incat sa nu am probleme de constiinta ca nu am aprofundat un text. Nu ma impinge nimeni de la spate, nu am norma profesionala.

In "Adevarul" este un interviu luat in redactie. Filosoful afirma ca "n-am sa mai apuc un alt chip al acestei tari". Nu este singurul. Citesti interviul si te pui in postura lui. Citesti interviul si cuvintele filosfului se transforma in imagini. In functie de imaginatia fiecaruia apar de undeva din ceata chipuri cunoscute, altele mai putin cunoscute insa prezente in imaginile cu care televiziunile ne coplesesc permanent. Oameni si oameni. Elite, dar si elitisti. Pseudo-profesionisti in ale politicii. Putini sunt cei care sunt prezentati pe sticla si care sa faca parte din clasa elitelor. Cei din elite, cu mici exceptii, sunt cunoscuti mai repede prin ceea ce lasa in urma lor. O casa bine construita, o instalatie sanitara curata si eficienta, o operatie care reda viata, o indrumare care duce la succes s.a. Mai putin in politica. Aici, in politica, au loc la televiziunile noastre mai mult elitistii: Basescu, Boc, Hoara, Elena Udrea, Ridzi, EBA, Videanu, Pogea, Geoana ...

Pentru ca eu nu pot scrie mai bine decat au scris profesionistii, recomand lectura interviului. Sunt enorm de multe interpretari si pozitionari care plac, care obliga la reflectie.

Nu pot sa nu leg interviul din "Adevarul" de comentariul lui Andrei Plesu din "Dilema Veche". Imi este imposibil sa trec mai departe. Eu simt ca se leaga. Bine, se leaga in mintea mea care a luat-o razna. Dar poate ca s-a legat ori se va lega si in mintea altora.

Chiar daca maestrul are un alt material de lucru, savantii, formularile lui pot fi luate si duse alaturi, la pseudo-savantii care ne guverneaza azi. Hai sa vedem daca merge.

"Fără erudiţie nu se poate. Adică se poate, dar cu mari riscuri. Erudiţia produce însă, uneori, şi grave accese de inadecvare...Savanţii, răpiţi de un soi de furor al detaliului marginal şi al competenţei ne-orientate, se trezesc, din cînd în cînd, în postura ridicolă a zăbăucului solemn: sînt nuca din perete, bîta din baltă, musca din lapte. Nimic nu e mai rău decît gafa, în afară de gafa doctă".

Hai sa ne imaginam. Avem voie. Suntem oameni. Hai sa inlocuim "savantii" cu "politicienii". Hai sa mergem si mai departe cu imaginatia si sa vedem ce ar trebui sa fie politicienii, cei alesi de noi sau de semenii nostri, politicieni care ocupa, in prezent functiile de decizie in stat.

Politicienii, rapiti de un soi de furor al detaliului marginal si al competentei ne-orientate, se trezesc, din cand in cand, in postura ridicola a zabaucului solemn: sunt nuca din perete, bata din balta, musca din lapte.

Exemple avem. Multe. Enorm de multe. Ia incercati sa va imaginati pe Pogea. Ei ?! Ce va comunica el ? Sau sa mergem la "excelentul" profesor universitar de drept constitutional Emil Boc. Cum vi se par interventiile lui ? De ce sa nu mergem la Basescu ? Ba sa mergem si cu zicerea in fata sa constatam cum si acesta, in ciuda pretiozitatii de care da dovada este tot un zabauc. sa nu mai spun de Geoana.

Asa cum explica AP in Adevarul, elita vine de la "a alege". Elite sunt alesii. Barrr. Noi am ales insa cei care sunt in Parlament, la Cotroceni sau la Palatul Victoria numai elite nu sunt. Cersesc adjectivul "de elita" insa nu poti sa le dai asa ceva nici daca bei matraguna.

Va mai amintiti nasterea Coalitiei PSD&PD-L ? Va mai amintiti cum Basescu a calificat componentii acestei grupari politice ca fiind cei mai buni pentru a conduce Romania patru ani de zile ? Ei bine, ei, coalitarii, se considera elite. Noi avem toate motivele sa consideram ca autoaprecierea lor este o inadecvare iar ei sunt inadecvati functiilor pe care acum de indeplinesc. Pentru ca am ajuns la inadecvare, hai sa vedem ce spune AP.

"Experienţa zilnică ne confruntă cu inadecvări infinit mai dramatice în imediateţea lor: inadecvarea dintre legi şi viaţă, dintre politicieni şi populaţie, dintre oameni şi funcţii, dintre cetăţeni şi instituţii, dintre merit şi cîştig, dintre calitate şi succes, dintre vorbe, promisiuni şi fapte, dintre elevi şi profesori, primari şi oraşe, administraţie clericală şi viaţă duhovnicească, speranţe şi realităţi. Ca să nu mai vorbim de inadecvarea perpetuă, de neocolit şi de nezdruncinat, dintre noi şi noi înşine, dintre ce vrem şi ce facem, ce vrem şi ce putem, ce ne propunem şi ce realizăm. Materia primă a lumii este inadecvarea. Iar a te salva e a obţine, la răstimpuri, fie şi pentru o clipă, mici episoade de adecvare ordonatoare".

Intre politicienii Coalitiei FSN si noi exista o inadecvare profunda. Urmeaza ca in toamna, daca avem luciditatea, sa corectam cumplita inadecvare de azi si sa beneficiem de un "mic episod de adecvare ordonatoare". Trebuie nu doar sa vrem, trebuie sa lucram pentru asa ceva.