Se afișează postările cu eticheta Realitatea Tv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Realitatea Tv. Afișați toate postările

vineri, 12 octombrie 2018

Campania „oameni noi în politică” dă primele rezultate

Cosmin Gușă ne ajută și comunică producerea evenimentului extraordinar al depunerii actelor la Tribunal pentru înființarea „Partidului Realității”.

Cei mai cei și cei mai hăis dintre petenții cauzei sunt Edward Pastia, directorul postului de știri și Octavian Hoandră, plus încă trei doamne care lucrează la acest post (mai puțin cunoscute).

Nu apar printre membrii fondatori Cosmin Gușă, deși el vine cu informația și Rareș Bogdan. Probabil că ei vor fi în spatele scenei având rolul de „Guru cu schimbul”.

Scopul înființării partidului este explicat foarte succint de Cosmin Gușă.
Ideea de a forma un partid a apărut pentru că, în fața intenției PSD a a închide sau prelua acest post critic, "nimeni din clasa politică, de la Iohannis în jos, nu ne-a sprijinit."
În esență, Partidul Realitatea este un partid al „salvării”. Deocamdată a postului Realitatea Tv, aflat sub cizma cruzilor PSD-iști care fie vor să îl închidă, fie vor să îl preia. Iar ei, Gușă și ai lui, nu sunt de acord.

Este interesantă ideea. Vrei să salvezi o entitate juridică de la faliment sau preluare, formezi un partid politic cu care ataci puterea politică. Cred că „sămânța” a fost pusă de USR care, la rândul lui, este provenit din USB care „salvează Bucureștiul”. Nu l-au salvat ba chiar l-au dat cu „cățel și cu purcel” pe mâna „dușmanilor” de la PSD iar acum sunt deciși să „salveze țara”.

Urgența demersului este dată de proiectul de modificare al legii insolvenței, clocit la Ministerul de Finanțe, care ar provoca mari daune firmelor care o țin cu insolvența la nesfârșit.
Realitatea TV este în insolvență din 2011. La sfârșitul anului trecut, datoriile sale totale se ridicau la 68,9 milioane de euro. Potrivit datelor disponibile pe site-ul ANAF, obligațiile fiscale totale, la mijlocul anului, se ridicau la 26 milioane de euro.
Mie îmi este neclară acuza adusă de Gușă „celor din clasa politică” și „președintelui Iohannis”! Ce ar fi trebuit să facă aceștia? Să intervină în favoarea postului Realitatea Tv iar Guvernul să nu îi mai execute financiar? Înclin să cred că Gușă sugerează ca în România să aplice „politica de stat” a lui Putin. Și așa are el niște „codițe” cu relațiile sale de pe zona de est-est a Europei.

În fine, se pare că vom avea, de va trece de Tribunal, încă un partid din clasa „salvatorilor”. Bine-bine, rămâne să vedem cât de puternic va ajunge! După unele reacții de pe Facebook, are niște membri asigurați (cel puțin cei care „mi-au băgat mie la frigider” 😂). După ce vor salva Realitatea Tv vor trece la „alte salvări”. Se anunță vremuri interesante!

Ce este sigur, în politică intră oameni noi! Nu doar la USR sau MRÎ, uite că și la PR. Stai! PR? Iar vor fi confuzii.

vineri, 16 februarie 2018

Ludovic Orban la Realitatea Tv

Sinteza declarațiilor președintelui Ludovic Orban la emisiunea Realitatea Tv 

Despre scandalul din justiție

Despre doamna Koveși vreau să spun că această ieșire era absolut necesară, fiindcă a existat o clară inegalitate de tratament în ceea ce privește comunicarea publică. În timp ce doamna Koveși a fost tocată zi de zi de doi ani și ceva, la mai multe canale media, televiziuni, de cele mai multe ori cu informații transmise într-un mod insidios, cu acuzații fără niciun fel de fundament real încercând să i se pună în cârcă lucruri care nu au niciun fel de legătura cu activitatea domniei sale. A făcut necesară această ieșire. Ieșirea după părerea mea a fost una extrem de convingătoare și de clarificatoare în ceea ce privește toate ciorbele reîncălzite pe care le servesc seară de seară niște oameni care nu au în cap decât un singur lucru, și anume să distrugă DNA. Prestația doamnei Kovesi a fost extrem de echilibrată, extrem de convingătoare, cu multe argumente.

În ceea ce ne privește pe noi ca si partid, considerăm că justiția, puterea judecătorească reprezintă o putere în sine care trebuie să acționeze în baza Constituției a legilor.

Mă așteptam din partea ministrului Justiției să cunoască mai bine legea. Nu prezintă niciun raport în fața Parlamentului. Nicidecum el nu poate să prezinte un raport, ci numai anumite concluzii asupra raportului.

Poziția publică a doamnei Koveși a fost o poziție necesară, clarificatoare, și care după părerea mea a convins foarte mulți români de partea cui este adevărul în această chestiune.

Ignorarea sfidătoare din partea lui Dragnea și a lui Tăriceanu a pozițiilor atât de clare exprimate de Departamentul de Stat al Statelor Unite, de Comisia Europeană, ignorarea pozițiilor principalelor țări europene prin ambasadori arată că oamenii aceștia nu vor binele României.

În privința poziției președintelui s-a văzut o poziție extrem de clară care arată ca aceasta agitație care exista este o agitație care nu poate sa-i clintească hotărârile mari.

De asemenea, am remarcat ca aproape toți cei care au pus întrebări erau cu întrebări care cred că au fost planificate și am apreciat în mod deosebit modul în care președintele Iohannis a dat răspunsuri.


Despre sesizările la CCR asupra modificărilor Legilor Justiției

Am atacat  la CCR cele trei legi ale justiției. Legea 303, 304 si 317. Alături de noi a atacat și ICCJ pe anumite articole. Important este că toate cele trei legi se reîntorc în Parlament spre dezbatere ca urmare a declarării neconstituționalității mai multor articole din fiecare lege. Singurul eșec major pe care l-am întâmpinat este cel privitor la înființarea Direcției Speciale de Investigare a Judecătorilor și Procurorilor. Aici nu am înțeles poziția CCR pentru că din perspectiva mea nu poți să înființezi entități care să judece categorii socio-profesionale. Oricum la reîntoarcerea în Parlament noi din nou reluăm toată povestea. Solicităm din nou punct de vedere din partea Comisiei de la Veneția. 

Despre trecerea contribuțiilor  de la angajator la angajat

A fost o șmecherie prin care PSD-ul a vrut să-i păcălească pe oameni că le măresc salariile, dar de fapt, prin transferul contribuțiilor, să nu le mărească veniturile. Transferul contribuțiilor este una dintre cele mai aberante măsuri.

Readuc aminte că am sesizat Avocatul Poporului când a fost adoptată Ordonanța 79, dar Ciorbea nu a făcut nimic. Evident vom ataca dacă legea se adoptă în forma în care a fost adoptată Ordonanța 79, vom ataca la CCR

Au venit cu Ordonanța 3, care este iar o altă aberație care nu poate fi acceptată. Încalcă etica fiscală și orice principiu de bună guvernare. Ce au făcut? Ei nu au calculat... Când au făcut transferul contribuțiilor, au redus impozitul pe venit fără să se gândească că există categorii care nu plătesc impozit pe venit. Și atunci lor, evident că le scade netul. Și iată la ce soluție au ajuns... După ce au promis ajutor de minimis, care era o aberație, au venit cu ideea atât de cretină încât niciunui om normal nu i-ar fi trecut prin cap... Pentru aceste categorii, să plătească statul asigurările de sănătate. Este aberant. Orice om care este angajat poate să ceară în mod legitim statului ca statul să-i plătească contribuțiile de sănătate. Mâine, cei care lucrează în salubritate pot să ceară să li se plătească contribuțiile la pensii și așa intrăm într-un carusel populist, care nu duce nicăieri.
Este o prestație catastrofală, au ajuns într-un asemenea hal de incompetență.

Despre SPP

Noi am încercat să dezamorsăm această bombă având președinția Comisiei de Apărare. Am vrut să îl chemăm pe Dragnea să vedem ce documente are ca să ancheteze SPP-ul. I-a pus pe senatorii PSD să voteze împotriva propunerii președintelui , pentru  ca i-a fost frică să vină în fața Comisiei.

Nu poți să faci un bâlci din această comisie de anchetă. SPP este o instituție extrem de importantă, este o instituție cu o structură militară, care are niște reguli de funcționare extrem de strictă. Nu poți sa faci un balamuc din povestea asta, să faci o comisie de ancheta pe niște chestiuni care nu au absolut niciun fundament.

Despre constituirea unui front comun anti-PSD cu USR

Comunicăm, colaborăm, avem demersuri comune. Chiar astăzi am avut o discuție cu președintele de la USR privitor la atacarea la CCR, știți că au modificat legea Curții Constituționale.
Eu sunt președintele PNL și am obligația să fac tot ce depinde de mine ca PNL să își îndeplinească misiunea de principală forță de luptă împotriva PSD-ului și mai ales  alternativă solidă și credibilă la guvernarea PSD

sâmbătă, 19 august 2017

Guvernare iresponsabilă: 80 % din venituri sunt date pe cheltuieli de personal sau ajutoare sociale

Invitat la Realitatea Tv, cu un studiou la Arad, într-o emisiune a lui Octavian Hoandră, Ludovic Orban a fost foarte tranșant cu privire actuala guvernare. Pun mai jos o sinteză a declarațiilor lui Ludovic Orban.

„SINTEZA DECLARATIILOR PRESEDINTELUI PNL , LUDOVIC ORBAN , IN CADRUL EMISIUNII 'REALITATEA ROMÂNEASCĂ', DE LA REALITATEA TV


Despre guvernarea PSD

Se intampla lucruri prin lume din punct de vedere geopolitic, Romania are o fereasta de oportunitate pe care poate sa o foloseasca pentru dezvoltarea economica . Guvernul actual ramane cu aceeasi mentalitate, ei distribuie resursele pe care nu le au, in loc sa asigure o politica economica pentru a dezvolta cu adevarat tara. Gradul de indatorare a crescut in doua luni cu 2 grade procentuale, inseamna aproape 4 miliarde de euro datorii, ritmul de creditare este ingrozitor de mare, pentru ca nu exista resurse financiare pentru a face platile pe care ei le-au generat cu legile pe care le-au adoptat. 

Deficitul bugetar este de 6, 2 miliarde, este cel mai mic nivel de investitii publice in ultimii 10 ani, in conditiile in care Romania are nevoie de aceste investitii si de infrastructura. Trebuie sa inchidem coridorul 4 , trebuie sa asiguram Autostrada Transilvania . Fluvial nu s-a asigurat niciun proiect . Acestea sunt prioritati 0. Noi sigur ca le putem face, le-am si facut  si le-am sustinut in scurtele perioade cand am fost la putere. Cei care guverneaza astazi Romania nu au interes sa se dezvolte tara pentru ca, cu cat se dezvolta mai mult Romania,  cu atat cei asistati social, care nu au nici macar o viata decenta cu acest ajutor social, ci doar o subzistenta rusinoasa , nu vor mai fi electoratul captiv al PSD.  Atunci cand ai investitii, cand ai dezvoltari economice, cand oamenii traiesc pe propriile picioare, pot sa isi faca afaceri, sa dezvolte anumite meserii, nu mai sunt atunci dependenti de stanga aceasta care sunt anti-dezvoltare .

Despre economia Romaniei

Investiile au scazut cu peste 12 %, exact cand exista un interes din partea investitorilor straini, SUA, Germania, de ce nu se investeste in Romania? Din cauza instabilitatii legislative si fiscale, administratia are o atitudine de respingere. De ce in judetele care sunt administrate de PSD nu sunt investitii, una dintre locatiile vizate de Pirelli a fost chiar in judetul Teleroman, a fost respinsa investitia si s-au orientat catre Slatina. Noi nu avem niciun parteneriat public- privat in Romania dupa 27 de ani de la Revolutie, mai ales in domeniul transporturilor. Nu se stimuleaza investitiile in proiecte de dezvoltare. In strainatate s-a construit in mare parte pe parteneriate public –privat. Uitati-va la Spania care nu aveau autostrazi, astazi au o retea de trenuri rapide spectaculoasa . Avem proiecte simple, sustinem fiecare om care doreste sa investeasca sa isi deschida o firma.

Uitati-va ce disperare are acest guvern ca nu mai au cum sa suporte cheltuielile cu pensiile si cu salariile si cauta acum tot felul de tertipuri. Noi cand am fost la putere am marit veniturile prioritar profesorilor si medicilor. Nicio administratie nu are prevazuta in acest moment in buget banii necesari pentru a suporta cheltuielile pentru salarii pana la sfarsitul anului, este nevoie de rectificare bugetara. La rectificarea bugetara cea mai mare parte a banilor se va duce pe cheltuielile de personal. De unde sa asigure investitii publice, daca 80 % din venituri sunt date pe cheltuieli de personal sau ajutoare sociale?  

Ei vor sa ia actiunile de la societatile profitabile, Hidroelectrica , Transgaz, Transelectrica, Romgaz sau altele, le baga intr-un fond si le folosesc ca gaj pentru a emite titluri de valoare. Ce vor sa faca cu banii aceia? Vor sa ii bage in strazi, in spitale , aceste lucruri nu iti aduc bani in prima faza. Aceste lucruri trebuiau facute cu parteneriate public -privat. Dar ei asa fac rost de bani si la un moment dat va trebui sa ii dea inapoi, dar daca ei nu vor avea profit, nu vor avea de unde sa dea banii si atunci oamenii vor lua actiunile companiilor . Facand aceste investii ele nu vor mai fi calculate in deficitul bugetar, nu se vor aplica procedurile de achizitie si atunci aceste companii vor incapea pe mana clientelei politice.

Aceasta este realitatea, ei nu pot fi cinstiti pentru ca au castigat alegerile prin minciuna. Va mai amintesc transferul cotelor de asigurari sociale, de sanatate si de somaj catre angajator. Efectul va fi ca va creste salariul brut, impozitul se va aplica pe un salariu mai mare, iar ca rezultat va fi ca statul va lua impozite mai mari. Oamenii sa fie pregatiti ca acesta este un „hocus-pocus” fiscal. In sectorul privat nu poti face aceste lucruri,  solutiile nu sunt acestea, ci trebuie sa ai o stabilitate fiscala, in care oamenii de afaceri sa simta simplificarea in dezoltarea afacerilor. Uitati-va ceea ce se intampla in Arad, chiar acum de zilele Aradului , micii comercianti au fost impiedicati. Avem o regresiune. Peste 4 milioane de oameni traiesc la pragul saraciei din cauza guvernarii actuale. Iesirea din saracie nu se face dand omnului ajutor social, ci ajutandu- l sa isi gaseasca un loc de munca, sa dezvolte o afacere.

In loc sa isi dea demisia Ministrul Educatiei, pentru ca nu sunt gata manualele scolare au fost demisi prin fax 13 inspectori scolari, ei urmaresc sa isi puna cat mai mult oamenii lor.

De ce sa ii distrugi pe cei care iti duc tara inainte, intr-o tara in care afacerile merg bine, oamenii traiesc mai bine, intr-o tara in care companiile o duc rau, nu se poate sa fie decat saracie, trebuie lasata deoparte aceasta demogagie, liderii PSD sunt atat de bogati, dar ei se dau aparatorii oamenilor saraci.”

Declarațiile lui Ludovic Orban au fost neplăcute pentru „patronul” emisiunii. Care a vrut să pareze avalanșa acuzațiilor privind politica iresponsabilă a PSD și a guvernului său cu formularea că „stânga se gândește la oameni și nu la bani”. De parcă oamenii la „care se gândește” stânga ar trăi cu aer ! Hoandră chiar a fost măgar când în partea a doua a emisiunii a lăudat „societatea civilă” pe care o avea invitată ca fiind mai credibilă decât „politicienii”. „Lauda” era cu adresă precisă. L-au deranjat politicienii liberali, Ludovic Orban și Gheorghe Falcă.

Imaginea actualei guvernări nu este completă, desigur, avem doar comentariile făcute la o televiziune, într-o emisiune care, probabil, își dorea o altă abordare, ceva mai formal: am făcut-o și pe asta. Nu a fost să fie. A ieșit altceva, pentru că Ludovic Orban a vrut să transmită telespectatorilor poziția PNL cu privire la actuala guvernare iar cum ocazia ca PNL să poată transmite ceva telespectatorilor sunt rare, Ludovic Orban nu a ratat ocazia de a face ce și-a dorit. Ca să fiu sincer, Hoandră a fost surprins de viteza de reacție a lui Ludovic și de insistența cu care și-a transmis mesajele. De aceea a fost Hoandră măgar după partea de emisiune cu liberalii.

marți, 11 octombrie 2016

Prostituție morală la superlativ.

Revin pe blog după ceva timp. Pauza mi-a folosit, am zăcut, conștiincios, și am luat tot ce mi s-a recomandat pentru a combate virusul. De când mi-a s-a limpezit privirea,  inima îmi dă ghes să trec pe aici pentru că este câte ceva de spus. Ba de una, ba de alta.

Alexandru Căutiș, jurnalistul fanatic pro-Băsescu, a trecut cu morală cu tot la PSD. A mirare, nu prea cad eu la așa știre. Am senzația doar că indivizii precum acest Căutiș au participat la „protestul lui Băsescu” care și-o fi dorit omul să preia PSD cu totul, fără concurență. Nu i-a ieșit lui Băsescu. Nu i-a ieșit nici distrugerea PNL. Băsescu a dorit enorm de mult ca „domnia” lui să fie un nou început în politica țării și a lucrat cu îndârjire la „decapitarea” vechilor valori politice: PNL și PNȚ. Pe unii i-a terminat. Ceilalți, l-au terminat. Chiar dacă a fost sprijinit puternic de PSD, cu indiferent cine era la conducere.

Vânzoleala este mare. S-a prostit lumea ? Sau este momentul în care „marea spaimă” vrea să iasă la iveală ? Marea spaimă, desigur, exemplul dat de Căutiș fiind de rău augur pentru tagma jurnaliștilor vocali, fanatizați, a toate-știutori și întemeietori de modele sociale. Că ca ei, nu e nimeni ! Căutiș, un fel de „stâlp” al băsismului înfloritor și „modernizator” (ciuciu !) a șubrezit toată șandramaua jurnalistică. Și-au pierdut credibilitatea. Iar ieri, se pare că la Realitatea Tv, niște meschine ființe s-au bălăcărit „la liber” în cea mai anti-socială emisiune Tv. Lumea a fost curioasă, scârbită, oripilată, satisfăcută ... vorba aia, foaie verde lobodă, gura lumii slobodă. Din ce am citit, se pare că niște indivizi cu pretenții de jurnaliști au înlocuit o vidanjă și au răscolit rahatul imens ce poartă numele „jurnalism românesc”. Pute ! Și este scârbos ! Autorii sunt ceea ce s-au prezentat. Niște scârbavnice „mădulare” a unui „corp” prost întocmit. Corpul presei. O hidoșenie socială.
Eu m-am dus la ei. Am vrut ca gestul meu să fie foarte vizibil. Am vrut ca oamenii să înțeleagă că este singura șansă de a spera într-o schimbare a clasei politice din România. Nu cred că în momentul de față este diferență între partidele politice consacrate din România. Să fim serioși, au avut alianțe fiecare cu fiecare. Dacă ar fi fost atât de diferite, nu s-ar fi aliat. După ce s-au despărțit, acum trebuie să-l considerăm pe unul alb și pe altul negru. M-am dus acolo unde am știut, cel mai bine poate, cu cine am de-a face. Interviu dat „paginii de media”.
El, Căutiș întâiul, vrea să reformeze clasa politică ! A decis să ia taurul de coarne. Să înceapă cu PSD. Deocamdată, celelalte partide l-au dezamăgit ! Ca să vezi ! Înseamnă că i-au dat un șut în cur de nu s-a văzut. Evident, sunt partide care nu au nevoie de „băsiști” reșapați. Nu au nevoie de abramburiști. Nu au nevoie de „întemeietori”. Tupeu greu de acceptat. Golănie în faza terminală.

Am citit că PSD, prin gura infractorului Liviu Dragnea, l-a trimis la plimbare. Nici PSD nu vrea să fie confundat cu spitalul de nebuni !

Infractorul Liviu Dragnea îmi strică schema. Unde se duc băsiștii când se duc ? La PSD, spun eu, acasă la ei, la casa părintească. Ei bine, uite că unul a fost renegat. Cui rămâi tu Căutișule ?

Să așteptăm. Să sperăm că mai ies la iveală niște jurnaliști făuritori de țară și de politică de tipul radical arătat de Căutiș. La Realitatea Tv, Rareș Bogdan țipa la Căutiș. Acum, sincer să fiu, era supărat că i-a luat-o înainte Căutiș ?

duminică, 8 noiembrie 2015

Miroase a „război politic”.

Fără a uita evenimentul tragic de la „Colectiv”, fără a neglija cumplitele știri date de spitalele în care sunt internate victimele, victime care mor din cauza multiplelor afecțiuni generate de gazele toxice inhalate, trebuie să fim atenți la ce urmează. Să fim atenți la cum ne pregătim pentru viitor, viitor care începe din ora care urmează, din ziua care urmează, din lunile care urmează.

Tragedia de la „Colectiv” a declanșat aproape cea mai mare criză de la Revoluția din 1989 încoace. Poate fi asociată ca amploare mineriadelor. Cu marea diferență că mineriadele au avut loc pentru a păstra un sistem, sistem care nu s-a reformat deplin și a făcut posibilă tragedia de la „Colectiv” iar acum avem o revoltă împotriva sistemul nereformat devenit nociv. Nu sistemul sanitar este „buba”, ci întreg sistemul autorității publice. Cauza tragediei la care ne raportăm este modul de funcționare al sistemul autorității publice. Nu degeaba procurorii au identificat acte de corupție sau asimilate actelor de corupție când au cerut arestarea preventivă (și au obținut-o) a lui Cristian Popescu Piedone, primarul demisionar al Sectorului 4 și a funcționarelor care l-au asistat în comiterea faptelor penale.

Indiferent de modul în care presa tratează problema crizei, indiferent de numărul celor care vor să fie băgați în seamă, scena politică are doi mari actori. Președintele Iohannis care vrea reformarea sistemului, chiar sub presiunea forței și Liviu Dragnea, Președintele PSD, care are sarcina de a apăra sistemul. Dragnea nu are altceva ce face. Nu poate. Întreg partidul pe care îl conduce s-a format și a funcționat având structura sistemului corupt pe care azi îl neagă majoritatea românilor. Liderii centrali și locali ai PSD sunt șefii unităților administrative de putere publică. Au fost și vor să fie și în continuare „abonați” la aceste funcții de conducere, de decizie administrativă. Ba unii au încercat să instituie linii succesorale asupra unor teritorii administrative. Părinții și-au adus copii în politică pentru a le succede în funcțiile publice pe care le-au cucerit. Exemple avem. Cu duiumul. Traian Băsescu cu EBA a lui, Gabriel Oprea cu fiul lui, președinți de consilii județene cu odraslele lor, Mazăre cu fratele lui etc. Sunt exemple. Pe unele nu le știu, le știu alții.

Deocamdată suntem încă în faza înjurăturilor de mamă și amenințărilor. Actorii sunt mulți. Cei mai vizibili sunt structurile media însă nu trebuie să uităm ONG-urile care sunt legate, ombilical, de anumite partide politice. Nu trebuie să ne mire alianțele formate ad-hoc. Așa-zisul mare dușman al PSD, Traian Băsescu și MP-ul lui, la care adăugăm fără nici o greșeală presa care îl deservește (EvZ, B1Tv, Nașul Tv etc.) atacă cot la cot cu pesediștii. Îl atacă, punctual, pe Klaus Iohannis. Prin ricoșeu și pe liderii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Le este teamă. Reforma sistemului îi scoate în afara spațiului cunoscut, îi duce către alt spațiu decizional unde nu au cunoștințele, nu au alianțele necesare. Îi duce către un spațiu concurențial unde nu știu să lucreze. Au fost obișnuiți cu alianțele obscure pe bază de servicii și contraservicii finanțate de la bugetul de stat.

Cei mai înjurați sunt Klaus Iohannis, văzut ca marele pericol, Alina Gorghiu și Vasile Blaga văzuți ca „locotenenți” ai lui Iohannis, Cătălin Predoiu văzut ca viitorul premier care ar pune în operă „cerințele” lui Iohannis. Au apărut injurii serioase și la adresa lui Gabriel Oprea, în afara celor cauzate de abuzurile acestuia la conducerea unor ministere (MApN și MAI), mai ales după ce Oprea a anunțat public că UNPR va urma decizia Președintelui Iohannis pentru rezolvarea crizei. Toți, dar absolut toți, de la pesediști la aldiști și până la mepiștii lui Băsescu au sărit în sus ca arși. Trădare ! Numai că Oprea și ai lui știu că salvarea lor este tocmai predarea în fața învingătorului potențial cel mai bine plasat. Nu mai spun de udemeriști.

Înclin să cred că Piața Universității a fost deja „confiscată” de „oștile” pesediste, aldiste și băsiste. Ba chiar și uneperiste. Nu strică, la o adică, să spună că și ei au fost acolo. Și-au împărțit-o frățește. Au un interes comun. „Jos Iohannis !”, „Iohannis demisia !” etc. Televiziunile aservite scot în evidență, cu obstinație, aceste mesaje. Populația privitoare, dependentă de emisiunile acestor televiziuni a preluat deja mesajele agresive formulate de „ideologii” partidelor și promovate de jurnaliști (cu atributele pe care le merită, nu le mai înșir). Înclin să cred că aceste oști, locale de astă dată, încep să ocupe teritoriul principalelor localități din țară.

Mă „mâncă deștele” să scriu o comparație. Cu ani în urmă, PSD a adus minerii să apere sistemul. Împotriva protestatarilor din Piața Universității. Sistemul „a fost apărat”, cu multă „greutate” iar apoi au plantat flori pe bulevarde. Nu mai sunt mineri la dispoziție așa că „sistemul” a apelat la membrii de partid și susținătorii plus mercenari. Mai peste tot sunt mercenari. Cine plătește are de la protestatari la bătăuși și chiar huligani. În funcție de nevoi. Televiziunile îi țin la curent cu „crimele” săvârșite de Iohannis și, mai ales, cu ce are de gând să facă Iohannis. Bine, chiar dacă Iohannis tace, televiziunile cu reporterii lor din categoria „superman” știu totul. Inclusiv ce urmează să gândească Iohannis peste trei zile. Ce naiba !

La fel ca în campania de anul trecut de la prezidențiale s-a trecut la defăimare agresivă. Klaus Iohannis nu este iertat. Soția acestuia este făcută „albie de porci” de tot felul de specialiști și specialiste. Dacă a făcut, de ca a făcut, dacă nu a făcut, de ce nu a făcut. De ce respiră, de ce se îmbracă, de ce nu se îmbracă, de ce vorbește, de ce nu vorbește etc. Doar cei de la România Tv, Antena 3, B1Tv și alte posturi Tv ne pot explica de ce. Ce îi mână în luptă.

Toate aceste acțiuni vor avea un singur rezultat previzibil. Dezbinarea societății. De la stimularea ostilității față de liderii informași sau formali se va ajunge la ostilitate între persoane fizice. Întâi verbală și mai apoi fizică. Ca persoană care scrie comentarii văd și simt acest lucru. Am mai pățit asta în 2013 și 2014. Când am pierdut prietenia unor foști colegi de liceu apărători aprigi ai PSD.

Am auzit și o părere corectă, a unui profesor de PR. Mulțimea personalizează actul politic. Este o catastrofă. Persoana politică la care se raportează nu poate reprezenta politica. Un om nu poate fi „o știință”, „o metodă”, „o procedură” despre guvernare. Un om poate fi cel mult un lider al unui grup care are o anumită orientare politică. Și atât. Astăzi avem pe „eroul Ponta” dat jos pe nedrept de persoane rău-voitoare, îl avem pe „marele erou Traian Băsescu” care s-a luptat (până a fost învins !) cu sistemul corupt (sistem pe care îl apără acum !). Și mai sunt, la nivele mai mici.

Trebuie să remarc că în tot acest zbucium, Președintele Iohannis tace cu măsură, face doar acte strict legate de atributele constituționale, vorbește foarte, dar foarte scurt și punctual. Trebuie să remarc că liderii PNL care îl susțin nu practică „războiul de pârjolire” practicat de PSD sau anumite grupuri din PSD și aliații acestora. Acest comportament a mai fost folosit la alegerile prezidențiale. A fost bun. Se cuvine a nu renunța la el. Face parte din conceptul „altfel de politică”.

Zilele ce urmează vor fi foarte tensionate. Populația se încarcă negativ. Am văzut cum au apărut susținători ai PSD dar și de la aliații lor care îi înjură și blestemă pe cei care au murit în cumplita tragedie de la „Colectiv” și pe cei care sunt sub sabia morții prin spitale. Acești indivizi (primitivi, spun eu), îi văd ca vinovați pe cei care sunt victime ale incompetenței politicienilor pe care îi susțin. Acest tip de comportament am mai văzut însă acum este mult accentuat.

Înclin să cred că „tăcerea” Președintelui Klaus Iohannis are un scop. Să scoată la lumină cât mai mult din mizeria umană și politică ascunsă „sub preș” până acum. Asta înseamnă că este hotărât să impună o altă paradigmă în modul de a face politică. Înseamnă că vrea să termine ce au început tinerii anului 1990 în Piața Universității. Trecerea României la statul de drept, cel real nu cel imaginar, cel construit cu multă migală de Ion Iliescu și acoliții lui din PSD.

sâmbătă, 28 martie 2015

Spălătorii media de cadavre politice.

Mai sunt și altele, am ales această imagine pentru că le cuprinde pe principalele „societăți media de spălat cadavre politice”. Din toate punctele de vedere sunt cele mai proaste televiziuni din România. Nu pentru că nu ar avea informații, ci pentru că distorsionează, deformează orice informație care apare în mediul public.

Nu vorbesc doar despre cei care prestează seară de seară pe ecran, spre aburirea telespectatorului, vorbesc și despre invitații lor, unii cu statut permanent, invitați la fel de ipocriți ca presupușii jurnaliști.

Nu pomenesc despre ziarele care participă la crasa dezinformare a publicului. Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, România Liberă, 22 și altele. Au foarte puțini cititori. Există doar pentru a avea niște jurnaliști locuri de muncă, nu pentru a fi utili societății.

Nu pomenesc nici despre „modernele” publicații on-line. La fel de nocive.

La pachet, acum, sunt apărați de televiziunile de mai sus Dan Șova și Darius Vâlcov.

La Darius Vâlcov, cele mai puternice apărări le-am văzut la Antena 3 și la România Tv. Nici Realitatea Tv nu este departe, mai ales prin intervențiile atot-știutorului patron Cosmin Gușă.

Stupide sunt apărările în cazul lui Vâlcov. Vor să îl scoată nevinovat pe motivul că tablourile găsite ar fi niște copii, cumpărate cu 200-300 de euro, că nu ar fi originale ... Motivarea tembelă în condițiile în care există documente la DNA privind achiziția unora la licitații. Bine, se poate accepta ideea, pe care „specialiștii” posturilor respective nu au pus-o în discuție, că acestea ar fi copii făcute ulterior. Rămâne întrebarea: dacă sunt falsuri, de ce au fost ascunse ?

Dan Șova are mai mulți apărători. Aprigi. Toți gargaragii. Ce nu am auzit ! Eugen Nicolicea (UNPR - intersul național !) a făcut, în mod expres, o diferențiere între „imunitatea parlamentară” care se referă la imunitatea pentru declarațiile politice și votul dat în Parlament și „inviolabilitatea” drepturilor cetățeanului privind libertatea individuală, siguranța persoanei, a domiciliului. Lumea „interesată” a acceptat ideea și a marșat pe ea. Numai că ... aceeași lume interesată nu știe nici constituția și nici legea. În esență, Parlamentul nu poate apăra „inviolabilitatea” unei persoane, indiferent care este aceasta. Parlamentul nu se poate transforma în instanță de judecată pentru fapte care sunt dincolo de declarațiile politice și voturile parlamentarilor. Așa cum s-a petrecut în cazul lui Dan Șova, acuzat de procurori că a instigat la săvârșirea unor abuzuri în serviciu în interes propriu. Refuzul parlamentarilor de a permite procurorilor să urmeze o procedură penală imperativ prevăzută de Codul de procedură penală, într-o cauză ce nu ține de activitatea de parlamentar a lui Dan Șova este o ingerință nepermisă în actul de justiție.

Cei de la Antena 3 sunt de o agresivitate greu de înțeles. Răzvan Dumitrescu, Radu Tudor, Stoiceasca, alte ființe de pe acolo parcă au creierul spălat. Nu mai spun de cei de la România Tv.

Am rămas neplăcut surprins de poziția unui alt „civilist”. Aseară la Realitatea Tv a „evoluat” Cristian Pârvulescu. Deranjat de protestele din stradă a celor care au ieșit să manifeste împotriva apărării lui Șova în Senat. A afirmat că aceștia nu reprezintă societatea românească ! Eronat, domnule profesor. Ei o reprezintă în aceeași măsură în care tu, Cristian Pârvulescu te declari ca fiind membru al societății civile. Fără a fi, poate, la fel de erudiți ca domnia ta, ei își spun punctul de vedere. Faptul că ei au ieșit în stradă este o dovadă că societatea civilă acționează împotriva abuzurilor puterii. Ce s-a întâmplat în Senat, domnule Pârvulescu, a fost un abuz de poziție dominantă. Domnia ta faci confuzie între imunitatea parlamentară și, cum spune Nicolicea, inviolabilitatea unor drepturi și libertăți fundamentale. Faci o gravă confuzie între autoritățile care lucrează cu aceste instituții juridice. Doar instanța de judecată competentă poate stabili dacă o măsură preventivă în procesul penal poate fi luată sau nu. Parlamentul dă o aprobare procurorilor de a iniția procedura luării unor măsuri preventive în procesul penal sau nu. Doar o instanță de judecată competentă poate stabili dacă fapta unui parlamentar este protejată de imunitate sau nu. Ești varză domnule „pro-democrația”. Ai luat-o rău pe arătură.

Mă gândesc la situația în care Senatul aproba cererea procurorilor iar instanța de judecată competentă admitea motivarea acestora și dispunea arestarea preventivă a lui Șova. Este o urmare juridică plauzibilă. Atitudinea senatorilor este, în acest caz, o ingerință gravă în calea înfăptuirii justiției.

Apărările aduse lui Vâlcov și Șova sunt urmate, abrupt, de acuze brutale și grave aduse lui Klaus Iohannis și Alinei Gorghiu. Vasile Blaga stă el cuminte în banca lui însă are și el parte de o campanie furibundă împotrivă.

B1Tv și „asociații” lucrează din greu la spălarea cadavrului politic Traian Băsescu. Elena Udrea este la arest și are puține șanse de a mai ieși de acolo spre libertate, este candidată sigură la niște ani grei de pușcărie. Iar Traian Băsescu atacă. Atacurile lui Băsescu sunt urmate la B1Tv de invențiile „jurnaliștilor asociați”. PNL și Klaus Iohannis sunt țintele principale.

M-am gândit la scop. Există. PNL finalizează reînscrierile membrilor PNL și PDL în noua formațiune rezultată prin fuziune. Băsescu trage tare să atragă cât mai mulți dintre foștii membri PDL către PMP. Este singura posibilitate logică ca acest gunoi politic să ajungă la un procent semnificativ care să îi asigure o prezență în Parlament, să prindă niște primării și posturi de consilieri locali și județeni.

Băsescu știe că Iohannis este perceput ca fiind locomotiva PNL și că va da PNL multe voturi. Aceleași lucruri le știu și cei din PSD-UNPR-UDMR și de aceea atacă și ei, furibund, alături de Băsescu. Coabitarea merge înainte. Prăbușirea în sondaje a PSD și creșterea (excesivă, deocambată) a PNL îngrijorează nu doar PSD ci mai ales pe Băsescu și camarila care i-a rămas alături. PMP nu trece de 2%. Este în marja de eroare. PSD are un 31% împreună cu UNPR, PC-ul divizat a lui Voiculescu și PLR-ul lui Tăriceanu. Cât are în realitate doar PSD ? Trece de 25% ?

Spălătorii media de cadavre politice au sarcina de a provoca pe Iohannis și PNL să intre într-un joc perdant de reacție la provocările politice și jurnalistice. Până acum, Iohannis nu a intrat în joc. PNL îl urmează. Mai mult, PNL atacă. Nu reacționează, atacă. Atacă prin vechii liberali și mai puțin prin vechii pedeliști. Normal. Vechii pedeliști sunt mai vulnerabili. În plus, nu se știe care este opțiunea lor. Se reînscriu sau se înscriu în PMP. Unii s-au dus la UNPR - deh, interesul național.

Dacă la nivelul lui Iohannis și al PNL există o evidentă reținere, lăudabilă în același timp, de a intra în rahatul promovat de media, nimic nu împiedică pe cei care îi susțin să se ia la trântă cu gunoaiele jurnalistice. Cineva trebuie să îi provoace să spună tot. Nu doar să lanseze mizerii.

sâmbătă, 14 martie 2015

Conjurații.

Mare tămbălău, mare. Procurorii DNA au încurcat borcanele. Au avut îndrăzneala să pună în referatul de urmărire penală a lui Marean Vanghelie o înregistrare a unei convorbiri telefonice în care este pomenit Rareș Bogdan, ca realizator Tv, capabil să controleze pe Președintele Klaus Iohannis în vederea stopării dosarului penal al lui Vanghelie !

Reacția lui Rareș Bogdan este de domeniul prostiei cu diplomă. Amenință procurorul de caz cu judecata, amenință DNA-ul și pe Laura Kovesi.

O fi Vanghelie o legendă a lipsei de instruire (celebrul „almanahe” face audiență) însă se vehiculează și varianta că Vanghelie nu minte. Hait !

Agerpres (aici). Vanghelie „dă asigurări” iar procurorii sintetizează:

„(...) inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a înțeles, în încercarea sa de a o determina pe o persoană să dea declarații favorabile acestuia, să o convingă pe aceasta de faptul că are capacitatea ca, prin intermediul jurnalistului Rareș Bogdan, să exercite presiuni asupra președintelui țării, presiuni care, în aprecierea inculpatului, ar avea aptitudinea de a influența cercetările în prezenta cauză”.

Agerpres (aici). Rareș Bogdan se transformă în „leu-paraleu”:

„„Asistăm la un nou abuz, abuzul înfiorător al procurorilor. N-ar fi primul. Abuz al procurorului de caz în cazul Vanghelie, care încearcă să creeze o presiune suplimentară pe Înalta Curte prin introducerea numelui meu și al președintelui României în această ecuație. N-am nicio legătură cu această ecuație, președintele României nu are nici atât vreo legătură. (...) Nu știu ce zicea Vanghelie sau nu zicea Vanghelie, nu e treaba mea. Dar să mă introduci pe mine într-o ecuație ca asta spunând, făcând speculația că eu aș fi nu știu ce și dând înregistrarea în referatul prin care Marian Vanghelie este dus pentru judecată (...) mi se pare un abuz înfiorător. (...) Îl voi da în judecată pe procurorul de caz și cer acum (...) să fiu chemat la DNA să îl văd față în față pe acest individ. Eu vreau să stau față în față cu individul care m-a băgat în acest caz”, a spus Rareș Bogdan, într-o intervenție telefonică la Antena 3”.

Acum, întrebarea care mă chinuie este următoarea: de ce nu cere să fie pus față'n față cu Vanghelie, cel care a generat situația ?! Ce treabă are el, Rareș Bogdan, buricul pământului la Realitatea Tv, cu procurorul de caz ? Procurorul construiește referatul cu ce are la dispoziție nu cu grija ca, nu cumva, pomenind pe unul să aibă o reacție a de frondă a respectivei persoane.

Păi are treabă. Încerc eu să înțeleg. Dacă se confirmă ce spune Vanghelie, este de rău. Tare rău. Înseamnă că Rareș Bogdan devine candidat la studii aprofundate în penitenciar. Un capăt de ață există. Rareș Bogdan a recunoscut că este prieten cu Vanghelie. Bârfa televizată spune că Vanghelie i-ar fi dat lui Rareș Bogdan niște bănuți, ca între „oameni de bine”, la pungă - România Tv (aici). Ia'uzi brâul : „I-am dat 350.000 de euro la pungă lui Rareş Bogdan că se ruga de mine că nu are după ce să bea apă. E pungaş mare, n-are mamă, n-are tată. Îmi place de el, este conectat şi la Mircea Geoană şi la Klaus Iohannis”!

Treaba este tare ... neplăcută. Pentru individul Rareș Bogdan. Se pare că cineva a promis sau a lăsat să se înțeleagă că este conectat la Președintele Klaus Iohannis și că are puterea de a influența deciziile acestuia. Schema asta seamănă a naibii de mult cu schema Mircea Băsescu, Căpățână, Bercea Mondial.

În afara necazului viitor cu procurorii, Rareș Bogdan intră direct în colimatorul Cotrocenilor. Nu de bine ! De la rău la foarte rău în sus. Treaba asta pute a complot împotriva Președintelui României. Din câte îmi dau eu seama, procurorii vor fi mult, mult mai aplecați asupra problemei, pentru că este vorba despre Președintele României care, după mintea lui Vanghelie, poate fi influențat de un terț, cum este Rareș Bogdan și să intervină pentru a stopa acțiunile Justiției ! Treaba este tare periculoasă.

SRI are acum obligația de a cerceta, în profunzime, posibilele legături. Declarația lui Vanghelie și reacția vinovată a lui Rareș Bogdan investesc, fără nici un dubiu, SRI și Ministerul Public cu cercetarea cauzei. Avem o cauză cu Președintele României la mijloc. Este Klaus Iohannis un infractor sau nu ? A promis Klaus Iohannis lui Rareș Bogdan că va interveni atunci când Rareș Bogdan îi va solicita intervenția ? Ce legături sunt între Klaus Iohannis și Rareș Bogdan. Legături periculoase, desigur. A spus Rareș Bogdan că nu are nici o treabă cu Klaus Iohannis dar ... cine îl mai crede fără o cercetare serioasă a declarațiilor lui Vanghelie.

O altă legătură periculoasă în urma declarațiilor lui Vanghelie este cea potrivit căreia el, Vanghelie, era destinat să asigure, în folosul lui Klaus Iohannis (?!), o majoritate în Senat. Stop. Vanghelie nu spune că a vorbit el cu Klaus Iohannis pe această treabă dar dă de înțeles unei interlocutoare că legătura lui cu Iohannis este prin Rareș Bogdan ! Să fie Rareș Bogdan cel care a avut inițiativa creerii unei majorități parlamentare favorabile lui Klaus Iohannis iar vanghelie să fie instrumentul ?

Treaba asta va avea consecințe. Trebuie să aibă consecințe. Klaus Iohannis va trebui să aibă nu doar o reacție publică, ea nu va fi crezută, va trebui să ceară clarificarea deplină a situației de către SRI și procurorii Ministerului Public. Este, până la urmă, o agresiune asupra statului.

Când toată lumea se aștepta ca Vanghelie „să dea pe goarnă” din PSD, observăm că prima lui acțiune este îndreptată împotriva lui Klaus Iohannis și în favoarea PSD.

Geoană a anunțat că noul partid va merge înainte. Va merge pe naiba. Fără Vanghelie și relațiile lui va muri și ce s-a încropit. Iar PNL se va feri ca dracu de tămâie de o înțelegere cu Geoană și ai lui. Ar fi ilogic ca PNL să facă pași care să creeze impresia că ar fi alături de Vanghelie și Rareș Bogdan.

Este de urmărit. Va fi interesant.

joi, 5 martie 2015

Părerologie constituțională la Realitatea Tv. Deontologie ... sufletul.

Ieri, seara, m-am uitat, fugitiv, pe la mai multe posturi Tv. Un fel de informare în fugă despre ce mai bârfesc unii și alții. La Realitatea Tv, sub regia lui Rareș Bogdan se masacra un drept fundamental: libertatea conștiinței. La fel ca la alte posturi Tv.

Am urmărit puțin emisiunea. Profesorul de filosofie care a câștigat 2 procese civile contra fundamentalismului religios din școlile noastre a fost logic. A fost logic pentru că nu s-a ascuns după teorii răsuflate privind interpretările constituționale ale unora sau altora și pentru că a știut legea. Pură și dură. A fost logic și în interpretarea deciziei Curții Constituționale. A criticat, corect, lipsa de atitudine a miniștrilor pesediști care s-au făcut că nu înțeleg.

Ce m-a surprins, în mod neplăcut, a fost intervenția lui Gheorghe Iancu, avocatul poporului destituit în 2012. Ca să se impună, individul a atras atenția că este profesor de drept constituțional la facultatea de drept din cadrul Universității București. Ca atare, ce spune el este literă de lege. Ei bine, ce a bolmojit el pe acolo a fost o tâmpenie. Mi-am amintit de interpretările lui aiurea din anii anteriori, interpretări care au stat la baza destituirii lui.

La susținerea ideii că ministerul educației trebuia să pregătească sistemul pentru aplicarea deciziei Curții Constituționale, susținere a profesorului de filosofie, acest individ, profesor universitar de drept constituțional vine și afirmă că prevederile constituționale nu sunt de directă aplicare, așa că ministerul nu era obligat să facă ceva. Că trebuie să aștepte modificarea legii de către Parlament. Greșit idiotule ! Prin publicarea în MOf a deciziei Curții Constituționale, prevederile declarate ca neconstituționale sunt suspendate de drept ((art. 147 alin. (1), ultima ipoteză - Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept). Obligația principală a ministerului este de aplicare a legii. Din moment ce norma de lege a fost declarată ca fiind neconstituțională și este suspendată, sistemul de învățământ nu o mai poate folosi. Mai mult, după 45 de zile, norma își încetează efectele juridice. Ca atare, toate actele și faptele săvârșite în temeiul acelei norme își încetează efectele de la termenul prevăzut de Constituție. Este o normă imperativă care se adresează legii și are efecte directe asupra celor care sunt obligați să o aplice. Nu poți veni tu, marele constituționalist, să spui că dacă Parlamentul nu modifică norma în termenul prevăzut de Constituție se poate merge înainte așa cum spune legea. Mai mare tâmpenie nu mi-a fost dat să aud. Ba, stai, am auzit, de curând, la PSD cu aplicarea deciziei CCR privind neconstituționalitatea OUG 55, aia cu traseiștii politici. Neconstituțional-neconstituțional însă noi, parlamentarii puterii, hotărâm să păstrăm efectele juridice ! Chiar dacă sunt neconstituționale. ne ștergem la cur cu Constituția. Pe aceiași baricadă se postează și acest Gheorghe Iancu. Din nefericire, mai sunt niște constituționaliști care au interpretări ce duc sărmana Constituție în derizoriu.

Mai mult, fără reglementare, materia se suspendă de drept. Cererile făcute de părinți în sensul că nu vor învățământ religios pentru copii lor își încetează valabilitatea la împlinirea celor 45 de zile prevăzute în Constituție de la publicarea deciziei CCR în MOf. Decizia CCR condiționează existența materiei „învățământ religios” de cereri ale părinților ca materia să existe iar copiii lor să participe la ore. Nu există cereri, nu există materia respectivă și nu i se pot aloca orele de predare. Mai pe șleau, materia religie devine facultativă din obligatorie. După mine, o încărcare inutilă a programei școlare.

Susținerea, pompoasă, a prevederii alin. (4) din art. 147 că decizia are efecte doar pentru viitor nu ajută la nimic. Norma de lege verificată pentru constituționalitate dispare indiferent că Parlamentul modifică legea sau nu. Constituționalistul lui pește a mâncat rahat, cu prețiozitate, pentru a arăta cât este el de deștept.

Cele câteva minute petrecute alături de Realitatea Tv m-au dezgustat atât de mult încât îmi vine să o scot din grilă. Din nefericire, nu pot. La unele televiziuni sunt aduse pe scenă individe dispuse să își arate nurii, la altele sunt aduși pe scenă indivizi dispuși să își arate prostia. Pentru telespectatorii neavizați este un dezastru. Prostia și prostituția sunt contagioase.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Confruntarea de la Realitatea Tv a avut și părți bune și mai puțin bune. Ponta este un nou Băsescu ?!

Am urmărit emisiunea. Slaba organizare din partea postului, proasta concepere a emisiunii din partea realizatorilor au influențat, decisiv, rezultatul confruntării. Rezultatul a fost nul deși postul, prin jurnaliștii prezenți, s-a chinuit să îi aducă puncte lui Ponta. Așa cum și-au propus, de fapt.

Nu sunt de acord cu părerile celor care au emis judecăți asupra „pregătirii” candidaților. Majoritatea au văzut o bună pregătire a staff-ului lui Ponta și una slabă a staff-ului lui Iohannis. Aceste aprecieri suferă, cumplit, de superficialitate. Cei care au făcut aceste aprecieri sunt tributarii unor standarde inventate de politruci așa că nu au capacitatea de a observa candidații ca indivizi.

Ca să nu depășesc momentul, voi atrage atenția asupra unor informații care au scăpat dezbaterii, chiar dacă au fost consemnate. Iohannis a venit la emisiune după ce inițial a refuzat participarea (folosind diferite motive), și-a anunțat participarea cu doar 45 de minute înainte, a venit însoțit de o consilieră a ACL. Candidatul Iohannis a decis să participe la confruntare ca persoană nu ca produs al unui staff ! Nu ca produs al unei alianțe politice.

Postul a pregătit o emisiune similară celei din ziua precedentă când l-a avut invitat pe Klaus Iohannis ! Ponta s-a prezentat la emisiune fiind pregătit pentru același tip de emisiune. A adus cu el un vraf de hârtii și bilețele cu care să „rupă gura târgului”. Model Băsescu ! Ponta a participat ca produs al unui staff de campanie ! Ponta s-a prezentat ca produs al unui sistem politic.

Iohannis s-a prezentat ca un candidat la președinție, păstrând pe timpul confruntării linia adoptată de la bun început, aceea a ideilor exprimate cu ajutorul cuvintelor clare, puține, la obiect.

Ponta s-a prezentat ca premierul în funcție decis să își apere actul de guvernare. Eu unul nu am văzut candidatul la președinție Victor Ponta, mai ales după ce la conceptele economice a căzut în plasa explicațiilor stupide. La ideea lansată de Iohannis privind reducerea TVA, a taxelor și impozitelor, prin revederea și perfecționarea luptei împotriva evaziunii fiscale, în principal, Ponta a început să apere TVA-ul actual, taxele și impozitele actuale venind cu cifre care să arate cât înseamnă o reducere de TVA de un procent și alte amănunte tehnice care nu au nici o relevanță pentru telespectatorul care nu are cunoștințele tehnice necesare.

I-au dat lui Ponta notă bună pentru detalierea, la relațiile internaționale, cu privire la Moldova, Georgia și Ucraina. Cei care au făcut asta sunt superficiali. M-au dezamăgit. Relațiile cu statele vecine, în detaliu, cu alte state au un cadru general stabilit prin relațiile de bază; tratatele cu UE, NATO, parteneriatul strategic cu SUA, tratatele de bază încheiate cu acele state. Președintele nu se ocupă de politica externă a României în partea ei de execuție ! El se ocupă de cadrul general, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituție: „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”. Asta face Guvernul, în ton cu ce a prezentat Ponta aseară. Președintele României „încheie tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului ...” ((art. 91 alin. (1) din Constituție)). În concluzie, Parlamentul este cel care prin acceptarea programului de guvernare dă linia de politică externă viitoare peste ceea ce s-a realizat până la acel moment, Guvernul negociază cu statele țintă tratatele iar Președintele le semnează în numele României. Foarte bine s-a limitat Iohannis la arătarea celor 3 (trei) piloni de politică externă, aceștia fiind baza actuală și viitoare a relațiilor internaționale. Faptul că România va încheia tratate comerciale cu China, India, mai știu eu ce altă țară, este o problemă de guvernare nu de Președinție. Din moment ce Parlamentul acceptă aceste relații, Președintele nu se poate opune.

M-a intrigat, recunosc, mișcarea lui Iohannis. M-am mai gândit, în afara detaliilor din emisiune.

Ponta a fost la televiziunile de casă și s-a prezentat cum a vrut el. Așa-zișii jurnaliști și alți invitați l-au pupat în fund pe întrecute. Cu o zi înainte, Iohannis a fost la Realitatea Tv. Interviu. S-a prezentat cum a vrut el. Ponta a venit la emisiune având în vedere precedenta emisiune, pregătit să se laude ca premier și să facă promisiuni aiurea. În plus, să fie pupat în cur ca la precedentele intervenții (Lavinia Șandru era gata-gata să o facă și la propriu, nu doar la figurat). Venirea lui Iohannis a stricat planurile. Nu putea fi refuzat. Afla lumea și ajungea Realitatea Tv la coșul de gunoi (unde are locul bine păstrat) înainte de a se împlini 48 de ore.

Strategic, Iohannis a surprins „inamicul” nepregătit pentru confruntare. Mișcarea este bună. Îi dau bilă albă. Iohannis a acceptat o confruntare nepregătită de postul Tv pentru că el era pregătit față de jurnaliștii postului și de adversar. Practic, Iohannis a condus ostilitățile în platou, Ponta și salariații Realitatea Tv au fost obligați să improvizeze.

Iohannis a pozat. Din timpul emisiei am observat că el se uita la o cameră Tv și nu la „adversar”. Iohannis se adresa telespectatorilor, îi „privea în ochi”, deschis, ostentativ, nu se uita la moderator (se întorcea către moderator ostentativ, mișcare evidentă), nu se uita la adversar, când trebuia să îi răspundă (întotdeauna cu întârziere !) sau să îi pună întrebări se mișca cu tot corpul, nu îndrepta sau întorcea capul. Nu a intervenit peste „adversar” așa cum făcea Ponta. A protestat față de tratamentul preferențial al moderatorului față de Ponta.

Aceste observații mă determină să cred că Iohannis și-a pregătit intervenția pentru că în acțiunile lui nu au existat sincope. Îmi place să cred că staff-ul lui Iohannis a fost la curent și a acceptat această mișcare cu suficiente elemente de risc. Practic, Iohannis și staff-ul lui l-au citit pe Ponta. În plus, îmi place să cred, a dat o palmă duplicității postului Realitatea Tv !

Diseară este întâlnirea de la B1Tv. Bănuiesc că analiștii postului au văzut dezastrul Realității Tv (îl compar cu dezastrul produs la Antena 3 când Crin Antonescu a acceptat invitația lui Gâdea și l-a făcut de două parale în direct !) și se pregătesc în consecință. Bănuiesc. Voi vedea pe timpul emisiunii dacă au gândit bine sau nu. Practic, la Realitatea Tv, Iohannis a transmis celor de la B1Tv cum vrea să aibă loc confruntarea. Le-a transmis „în direct”, regulile de confruntare pe care le acceptă.

Pe de altă parte, înclin să cred că staff-ul lui Iohannis (absent la Realitatea !) știe acum ce poate și ce nu poate Ponta, care îi sunt punctele de sprijin, cum pot fi contracarate etc. Probabil că diseară vom asista la adevărata confruntare între candidați.

Ca militar, nu pot să nu apreciez ideea lui Iohannis. A făcut un antrenament „pe un câmp de luptă asemănător”, cu viitorul adversar, „citind-ul” și știind ce poate acesta. Iohannis i-a verificat lui Ponta apărarea și i-a evaluat atacul. Militarii au ca tehnică procedeul „culegerii informațiilor prin acțiuni de luptă”. Rușii foloseau „batalioanele de sacrificiu”. Nu numai ei. Procedeul este vechi cât omenirea.

Nu pot scrie tot ce îmi trece acum prin minte. Ar fi prea mult de scris și nu am de gând să stau toată ziua scriind.

Nu pot însă trece peste observația că Ponta a fost o copie a lui Băsescu. Nereușită ea, în special pentru faptul că a avut apărarea vraiște. Totuși el s-a vrut un alt Traian Băsescu. Eu i-am înțeles mesajul. Îl cred. Va fi, de va ajunge Președinte, un Traian Băsescu de nivel inferior. Iar prin asta cu atât mai ticălos.

vineri, 24 octombrie 2014

Campanie de mahala. Demență electorală.

Vreau nu vreau, trebuie să constat că această campanie electorală a ajuns în troaca cu lături. Principalii autori sunt o parte a candidaților dar și susținătorii lor. De la susținători nu putem exclude media, ziare și televiziuni.

Ne place sau nu, avem două televiziuni reorganizate sau construite ca organe de propagandă a PSD și a candidatului Victor Ponta. Antena 3 a fost reorganizată iar România Tv a fost construită pentru acest scop.

De altă parte, B1Tv a pornit ca televiziune pro-Băsescu și a devenit, fără mult efort, o televiziune pro-Elena Udrea (fără însă a-l abandona pe Băsescu). De când Gușă a decis să o susțină pe Udrea în campanie, Realitatea Tv a trecut de partea acesteia cu excepția lui Rareș Bogdan. Asta este impresia acum. Este posibil să fie o stare tranzitorie.

HotNews (aici) vine și observă, în cadrul unui proiect de monitorizare a comportamentului televiziunilor, două momente penibile, petrecute la două televiziuni aparent independente.

La Realitatea Tv este invitată Monica Macovei. În timp ce răspundea la întrebări și își prezenta proiectul de campanie, în spatele său cei de la Realitatea Tv au pus imagini cu Elena Udrea. O atitudine evident ostilă invitatului aflat în platou. După respectiva emisiune a urmat Lavinia Șandru care îi face campanie Elenei Udrea în stilul celor de la Antena 3 lui Ponta. Atacuri asupra adversarilor politici și multe, multe laude la adresa blondei lui Băsescu.

La B1Tv, altă măgărie televizată. În timp ce Monica Macovei își expunea ideile, regia a întrerupt emisiunea pentru a da în direct un eveniment politico-monden în care Elena Udrea promova, chipurile, produsele românești (din întâmplare, unii au pozat exact „produsele românești” cu care candidata băsistă era îmbrăcată. Avea pe ea numai produse „românești” !).

De la începutul campaniei am concluzionat că între Monica Macovei și Elena Udrea va fi o luptă pentru atragerea acelei părți a electoratului care a rămas fidel lui Traian Băsescu. Nu mi-am închipuit că ziarele și televiziunile vor fi de partea uneia sau alteia în felul acesta. Bănuiam că Monica Macovei va fi susținută de cei de la B1Tv și Evenimentul Zilei, pentru că în aceste locuri aceasta a fost declarată, nu de puține ori, eroină politică. Ei bine, se pare că Macovei nu mai are nici aici susținători. Interesul poartă fesul. Dacă este adevărat că Elena Udrea este unul dintre finanțatorii celor de la B1Tv și celor de la Evenimentul Zilei, atunci este clar. Monica Macovei nu mai are unde să se ducă pentru sprijin.

PSD a ales să își promoveze „interesele” apelând la Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. O altă mahalagioaică. De același calibru cu Macovei și Udrea. Uneori, le și întrece. Până mai ieri alături de Firea era Șova. Alt mahalagiu. De când cu „auto-suspendarea” din PSD - altă mascaradă marca PSD -, Șova a trecut în spate, Firea preluând controlul asupra mesajelor media. Are sprijinul total al celor de la Antena 3 și România Tv. Ba chiar cred că este concurată de Mugur Ciuvică, individul care a ajuns să exceleze în murdărie propagandistică pentru Victor Ponta și, mai ales, pentru Dan Voiculescu. Nu mai spun de Stoiceasca, Grecu, Tudor, Gâdea, Badea, Liliana Ruse, Ciutacu, Striblea etc.

Nu credeam, sincer, că Vadim Tudor sau Dan Diaconescu pot fi întrecuți în mahalagisme televizate. Ei bine, au reușit să infesteze media română. Au reușit să impună mahalagismul nu doar în media ci și în comportamentul politic.

Victor Ponta este un individ nedemn. El vrea să apară ca fiind un om preocupat de „soarta națiunii”, motiv pentru care candidează la președinție însă o pune pe Gabriela Vrânceanu Firea Pandele purtător de cuvânt și tace, „tace asurzitor” când aceasta își pune poalele în cap. Ponta nu poate fi extras din cloaca construită de cei care îi fac campanie. El este în mijloc. El este cel care își dă acceptul pentru toate porcăriile care se fac în numele și pe seama lui.

Este obligatoriu să ne uităm și la șeful de campanie a lui Ponta. Nimeni altul decât Liviu Dragnea. Se ocupă Dragnea de organizațiile PSD și mobilizarea lor la vot însă este și cel care dă tonul, aprobă, impune tonul și comportamentul în campanie al echipei pe care o conduce. El este dirijorul acestei campanii a PSD de o murdărie fără margini.

Mă bucur pentru faptul că ACL nu se comportă la fel. Îmi place faptul că Iohannis nu răspunde la mahalagismele folosite de PSD-ul lui Ponta-Dragnea-Firea Pandele și nici atacurilor murdare ale celorlalți contracandidați. Este atacat. de la dur, la foarte dur și chiar absolut exagerat. Tăriceanu, Udrea, Macovei ceilalți contracandidați au ceva cu Iohannis. Rezultatul pozitiv al campaniei lui Iohannis începe să capete contur. Atitudinea de om normal, de om ne-conflictual, de om hotărât, de gospodar așezat, de proprietar își produce efectul benefic. Oamenii îl simt al lor. Dacă el a putut face pentru el, poate face și pentru noi, ceilalți. Dacă poate să se apere pe el, ne poate apăra și pe noi, ceilalți. Dacă el gândește așa, atunci știe cum gândim noi, ceilalți.

La campania de mahala a unor candidați s-a aliat ANI, prin acea persoană dubioasă numită Horia Georgescu. Nu s-a zbătut până acum cu „incompatibilitățile” (dubioase după cum au fost puse în lege, foarte active în a bloca activitățile publice !), acum moare de grija lor. Nu mai este coincidență aici, este prea superficială calificarea. Înclin să cred că este comandă politică, pentru că are un scop bine determinat. Cine câștigă de ce vrea ANI să facă ? Ponta și Băsescu în egală măsură.

ANI este alături de o altă instituție care excelează în această campanie. DNA. Coincidență sau nu, DNA își pune pe tarabă dosarele. Exces de zel ? Prea puțin. Interes ? Posibil, deși nu poate fi probat. Interes național ? Hm. Pentru unele cazuri, interesul național este fie întârziat fie insuficient documentat. Pică „hrebenciucii” pe capete. Iau ca „model” pe Hrebenciuc, marele combinator politic.

Mai avem puțin și vom ieși din zona asta mocirloasă. Nu ne vom curăța de zoaie pentru că au grijă panaramele arătate mai sus să inventeze alte situații și stări care să ne facă să le urâm existența.

marți, 14 octombrie 2014

Slab, Băsescule, slab. Stai jos, nota 4.

Declar, cinstit, că nu am urmărit emisiunea lui Rareș Bogdan. Nu îmi place moderatorul, nu îmi place invitatul, nu îmi place campania Realitatea Tv de promovare a lui Udrea.

Scormoneam pe facebook când s-a fâsâit „bomba”. Băsescu acuză pe Ponta că a fost ofițer sub acoperire în perioada 1997-2001. Na belea. În timp ce era procuror, cu acte în regulă, Ponta era și ofițer activ al SIE ! Măi să fie ! Prea este cusută cu ață albă. Cel puțin din partea SIE. Cum naiba ! Ce fel de serviciu de informații o fi SIE de este capabil să își creeze singur o vulnerabilitate ?! Nu cred că SIE a făcut așa ceva.

Găsesc la Mediafax (aici) o informare privind presupusa „bombă”. Sursa lui Băsescu este senatorul fost PSD Valer Marian. Stop ! Intrăm pe nisipuri mișcătoare. Valer Marian este sursa mai multor „scenarii” și fantezii cu procurori și securiști. Are omul o înclinație aparte pentru scenarii și fantezii.

Preiau de la Mediafax ce a spus Băsescu:

„Şeful statului a explicat că "neliniştea" i-a fost stârnită în momentul în care senatorul Valer Marian a făcut o interpelare privind calitatea de ofiţer SIE a lui Victor Ponta. "Nu atât interpelarea, cât lipsa de răspuns şi pe urmă discuţiile din presă", a mai spus Băsescu”.

Motivarea afirmației este idioată. Sincer. A mai venit cu un HG promovat de Meleșcanu, cu care Ponta a fost de acord, pentru protecția celor care au lucrat în servicii și după întreruperea activității.

În primul rând se cuvine a face o precizare. Băsescu nu știe ce este cu instituția „ofițerului acoperit”. Nu este prima oară când observ asta. Valer Marian a aruncat în media „informația” că Ponta a fost racolat de un ofițer de securitate pentru a supraveghea o anume persoană - Carla Del Ponte. Nu este exclus, însă este puțin probabil ca un „neica nimeni” din delegația României la negocierea Tratatului privind înființarea Tribunalului Penal Internațional să fie o persoană atât de apropiată de reputata Carla Del Ponte pentru a putea obține informații utile pentru un serviciu de informații !

Hai să fim serioși. Victor Ponta în 1997 avea 25 de ani, avea 2 ani de când terminase facultatea, era procuror la o unitate de parchet a unei judecătorii de sector, abia în 1998 ajunge (foarte curios !) la unitatea anticorupție din Parchetul General, în 2000 devine coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor iar din 2001 devine membru al PSD, părăsind magistratura. Cariera lui de magistrat a fost la fel de fulminantă cum a fost cariera lui Băsescu ca marinar, comandant de cursă lungă. O carieră specifică „turnătorilor” talentați.

Informația lui Valer Marian scârțâie rău de tot pe la încheieturi.

Cu toată bunăvoința de care mă simt în stare, nu pot da lui Ponta decât o calitate, relativă, de posibil informator. Cu sau fără voia lui. Cine știe, la o întâlnire oarecare, un ofițer de securitate a observat că vorbește mult, a scos de la el niște informații oarecare, posibil să îl fi contactat ulterior ca „să îi afle părerea” cu privire la ceva ce era din domeniul de activitate al lui Ponta, posibil ca Ponta, tânăr de 25 de ani să fi vorbit vrute și nevrute însă până la a vorbi de „ofițer sub acoperire” este cale lungă.

Băsescu este penibil. Tâmpenia lansată de el este pur și simplu can-can. Intră la categoria „chiloții divei erau roșii”.

Cu această ocazie, renunț la postul Realitatea Tv. Este o scursură media.

marți, 19 august 2014

Crin Antonescu: nu sunt piesă de schimb !

Aseară, la Realitatea Tv (aici), într-o emisiune lungă, prea lungă chiar, Crin Antonescu a clarificat, după mine, multe dintre semnele de întrebare puse în dreptul lui atât de către susținători cât și de adversari.

Din noianul de întrebări puse de Rareș Bogdan, Crin a răspuns, cu bunăvoință, la majoritatea. La unele a refuzat să răspundă pentru a rămâne, ferm, în zona omului civilizat. A rămas.

Sunt sigur că majoritatea celor care au urmărit emisiunea, se pare că a fost urmărită de un număr mare de persoane, în special de către politicieni, au dorit să afle pașii următori ai omului politic Crin Antonescu. A fost, este și va mai fi, chiar dacă el va mai explica că nu, un mare semn de întrebare atunci când se vor face calcule politice și se va „juca” cu potențiali politicieni de putere. Că vrea el sau nu, va fi cotat, cel puțin o perioadă de timp, ca un potențial jucător important pe scena politică.

Ce nu va mai fi sau nu va fi, ce nu va mai face, ce nu face:

- nu va mai fi președinte de partid. Speranțele unora că va candida după alegerile prezidențiale pentru șefia marelui PNL ar cam trebui să pălească, dacă nu se sting. Nu fuge de răspundere însă îi ajunge ce a trăit până acum. Nici nu are de gând să se sacrifice pentru unii și alții. Conducerea unui partid este condiționată de susținerea din interiorul partidului. Pe timpul emisiunii a tot punctat pe concluzia desprinsă din sondajele interne că el nu mai are susținere populară, cei 5-6% cu care a fost cotat, mult sub toți ceilalți competitori, îl exclude din calculul posibililor candidați. Nu vrea să forțeze lucrurile. Un eventual eșec, i-ar distruge și bruma de imagine publică pozitivă pe care o mai are. Așa o fi ?! Nu știu;

- nu va mai candida (cel puțin acum !) la Președinția României. Nu va candida ca independent. Nu este „piesă de schimb, nu este roată de rezervă” ! A mulțumit celor care au adunat și adună semnături pentru o candidatură a lui ca independent însă nu le va urma îndemnul. O candidatură ca independent nu are șanse de reușită iar el nu se joacă de-a candidatul. Rămâne fidel PNL și acceptă decizia partidului;

- nu îl va susține pe Klaus Iohannis și nici nu știe dacă îl va vota. Această poziție are însă unele condiționări. Decizia de a nu participa la campania electorală a lui Klaus Iohannis este una personală. Reflectă și starea de nemulțumire pentru schimbarea de opțiune a partidului. Chiar a admis, fără a fi forțat, că renunțarea la poziția de candidat al PNL pentru Președinția României ar putea fi o greșeală. Este. O spun cu toată convingerea. A forțat astfel luarea unei alte decizii din partea colegilor săi. Dacă nu renunța, azi era candidatul ACL la prezidențiale. Refuzul de a-l susține pe Iohannis în mod manifest a fost explicat, cu o anume „satisfacție”, prin rezultatele sondajelor prezentate de echipa de experți aleși de PNL pentru evaluarea dintre el și Iohannis. Dacă el, Crin Antonescu, are o asemenea lipsă de simpatie în masa electoratului (după cum au arătat sondajele !), o prezență a lui lângă Klaus Iohannis pe timpul campaniei electorale va dăuna sigur acestuia ! Nu știe dacă îl va vota pentru că nu îl cunoaște pe Klaus Iohannis în postura de candidat la Președinția României. Îl va urmări și îl va vota dacă va găsi în comportamentul acestuia ceea ce el crede că trebuie să fie un Președinte de țară. Oricum, nu va vota cu Victor Viorel Ponta pe care îl consideră un băsist mai tânăr. Nu ia în considerare celelalte candidaturi, pentru că le consideră minore. Ca de obicei, Crin judecă și lucrează numai cu certitudini. Lucrează numai cu valori mari, așa cum sunt aceste prezidențiale. Este absolut convins să turul II va avea față în față pe Victor Ponta și Klaus Iohannis. Crede, cu sinceritate, că deși va fi o luptă relativ echilibrată cu un ușor avantaj în partea lui Ponta (acum), Klaus Iohannis poate câștiga alegerile din partea opoziției.

Sub presiunea campaniei electorale, aceste trei subiecte au fost pe primul plan, spun eu, pentru majoritatea telespectatorilor și a politicienilor care au urmărit emisiunea. Sunt subiecte de moment, interesante, urgente însă nu au fost singurele. Alte subiecte foarte interesante, stresante chiar pentru unii dintre noi sunt cele legate de substanța politică a țării, de starea morală a nației, de viitorul nostru legat, că vrem sau nu, de cele două.

Starea morală a fost exemplificată atât de poziția categorică a lui Crin Antonescu față de torționarii regimului comunist, față de care consideră că „mila este o crimă”, cât și față de procesele actuale în care unele personalități publice au primit condamnări cu ani grei de închisoare (dosarul ICA !). Crin Antonescu dorește clarificări din partea Guvernului, a Președintelui României, a ministrului justiției, a CSM a tuturor celor care au treabă cu actul de justiție (organizare și funcționare) cu privire la acuzele aduse procesului și soluțiilor date în proces. A fost sau nu a fost un proces corect ? Răspunsul la această întrebare ne definește ca un stat de drept sau ca o tiranie. El își dorește ca soluția acestui dosar să fie o urmare firească a unei judecăți drepte. Dar sunt acuzații în mediul public că aceste condamnări sunt politice. Consideră că acuzațiile aduse judecății și condamnării de către Antena 3, de către jurnaliștii de la trustul lui Voiculescu dar și de către unii oameni pot fi întemeiate și că cei care răspund de justiție trebuie să iasă în fața cetățenilor și să dea explicațiile necesare. Fără explicațiile ce se impun, populația poate crede că actualul regim nu este cu nimic diferit de regimul comunist al torționarilor față de care nu trebuie să avem milă. Au suficientă minte cei de la putere să demonstreze că procesul ICA a fost un act de justiție normal ?!

Un alt subiect foarte interesant a fost legat de substanța ideologică a partidelor politice. Am apreciat (a câta oară ?!) dorința lui de clarificare ideologică a dreptei. Fără o definire a dreptei în România nu putem spune că avem partide de dreapta. Efortul lui Băsescu timp de 10 ani de zile de a identifica „dreapta” ca fiind „împotriva PSD” a dat roade. Dreapta a fost distrusă, lumea este confuză. Nu se mai concep politici de dreapta, se reacționează la acțiunile (nu le pot spune politici publice) guvernamentale sau mediatice ale PSD. De aceea nu avem obiectiv politic național, nu avem strategii doctrinare, nu avem dezvoltare economică, nu avem stare morală. Crin Antonescu a dat exemplul celor care au luptat în munți împotriva regimului comunist/bolșevic instaurat după 1947, evidențiind caracterul doctrinar al convingerilor individuale ale acelor luptători, al sacrificiului în numele unui ideal politic - al libertății ! Ce avem azi ? Avem tineri care, întrebați dacă se vor duce la încorporare să apere țara de o potențială agresiune a rușilor, au exclus o astfel de acțiune. Au refuzat gândul că ar merge să își apere țara. Unul dintre ei chiar a acuzat țara că nu i-a dat nimic pentru ca el să meargă să își pună viața în pericol pentru ea. Nu mai spun de cele citite pe facebook despre subiect. Nu avem, din cauza lipsei de definire a conceptelor politice substanța morală a unei nații care se vrea liberă și democrată. Trist. Trăim primitiv, reactiv, fiecare ia ce poate, cât poate, cu violență sau prin dol și considerăm că este normal să fim așa. Nu avem empatie, nu avem orizont. Nu avem viitor.

Intervenția telefonică a lui Victor Ponta a fost interesantă, a fost mai mult politică. Împăciuitorul Victor Ponta a profitat de prezența lui Crin Antonescu în platou pentru a mai smulge niște voturi. Voturile „antonescienilor” ! A reușit ?! Vor înțelege susținătorii lui Crin Antonescu că mesajul major dat de acesta în emisiune a fost acela că Victor Viorel Ponta este un Traian Băsescu mai tânăr și mai periculos ?!

miercuri, 6 august 2014

Se limpezesc apele în politică. Justiția duce un proces de asanare a societății. Candidați peste candidați.

Săptămână de foc. În prim plan, procesul ICA. Dan Voiculescu are rolul eroului pozitiv pentru cei de la Antena 3 dar și pentru Victor Ponta și al său PSD și rolul eroului negativ pentru restul lumii. Mi se pare normal. Dan Voiculescu este „soluția imorală” pentru toate combinațiile politice și comerciale derulate în România sau chiar în afara ei dinainte de 1989 ! Și-a turnat rudele la securitate, instanța supremă hotărând în acest sens, a manevrat fondurile securității pentru propriul folos astfel că imediat după 1989, firmele securității și ale statului comunist aflate sub controlul său și-au vărsat „activele” în buzunarul lui Voiculescu (fiind firme paravan pentru acțiuni de spionaj economic și aranjamente comerciale „la negru”, nu au avut o contabilitate la suprafață !), a speculat spațiul politic cu partidulețul său care s-a tot rebrănduit funcție de „nevoi” încât a ajuns să fie partener la mai toate guvernările punând în funcții publice pe toți cei care au lucrat sau încă mai lucrează pentru grupul de firme deținut de familie. PC este, în fond, o afacere de familie, așa cum este Grivco sau Grupul de presă „Intact” (cu Antenele în vârf de băț). Particularitatea legăturilor lui Voiculescu cu angajații lui de frunte este că toți aceștia îi sunt datori ! Toți au împrumutat bani de la Voiculescu ! Toți prestează în favoarea lui Voiculescu, indiferent dacă protestul lor este văzut de opinia publică ca fiind întemeiat sau nu.

Procesul ICA a mers destul de repede în faza apelului. Luni a fost o înfățișare, ieri a fost alta. Voiculescu a ales tactica hărțuirii și agresării completului de judecată pentru a-l intimida și a da o soluție favorabilă lui. Doar lui, atenție, nu și altora. Spun aceasta deoarece prin cererile repetate ale avocatului Mateuț s-a urmărit schimbarea încadrării juridice din autor al infracțiunii de spălare de bani și de folosire a banilor rezultați din infracțiune în tăinuitor. Adică, el, Dan Voiculescu a știut despre intențiile infracționale ale celorlalți însă nu le-a adus la cunoștința procurorilor pentru a împiedica săvârșirea infracțiunilor ! Egoism, egocentrism, lipsa onoarei, dispreț față de cei cu care „a lucrat” etc. Comportamentul turnătorului la securitate s-a manifestat și prin această cerere.

Ce se va întâmpla cu PC, partidul condus de marioneta Daniel Constantin, dacă instanța va da o sentință de condamnare a lui Dan Voiculescu ? Naiba știe. PC a dus-o bine și după rămânerea definitivă a hotărârii ICCJ cu privire șa statutul de colaborator al securității a lui Voiculescu. A fost în alianță cu PNL, a trecut la alianța cu PSD, are membri promovați în funcție de demnitate publică - mare lucru dacă nu cumva în viitorul apropiat vor apare alte porcării marca „Dan Voiculescu” cu actualii demnitari PC în rol de executanți fideli -, are meritul principal în ruperea USL prin pretențiile punerii la egalitate a PC cu PNL în cadrul alianței și susținerea PSD în încercarea de a subordona PNL ! O eventuală comdamnare cu executare a lui Dan Voiculescu și a celorlalți apropiați ai lui din dosarul ICA va avea o oarecare influență, mai ales sub aspect mediatic asupra PC.

Ieri, a ieșit pe sticlă și Traian Băsescu. La B1Tv împreună cu „deotologii” de la Evenimentul Zilei, Andronic și Marian. Noutăți ?! Destule. Cu promisiunea lui Băsescu de a mai veni cu câteva, atunci când îi va „dezbrăca” pe candidații la alegerile prezidențiale. Lui Ponta i-a pus deja niște etichete. Pe bună dreptate. Pactul de coabitare a fost obținut prin înșelăciune. Băsescu l-a considerat util pentru el în poziționarea față de Ponta care avea în spate 80% din Parlament. Ponta, prost el ca om dar și sfătuit de alții mai proști ca el a mușcat nada. Nu a avut încredere în forța Parlamentului și a trădat prin semnarea pactului întreaga alianță USL. S-a pus la dispoziția lui Băsescu prin semnare. Avea dreptate Crin Antonescu. Acum, Băsescu a confirmat, indirect, dreptatea lui Antonescu. Acel pact nu trebuia semnat. Băsescu a mai evidențiat comportamentul lui Ponta în cadrul discuțiilor de la Cotroceni. Ponta este slab, are comportament de slugă. Ceva-ceva a răsuflat în presă. Ponta se gudura și se bucura slugarnic la unele „soluții” recomandate de Băsescu pe problemele bugetului. În fața lui Băsescu se gudura ca o javră, în fața presei îl acuza pe Băsescu că este tiran și o javră iar în execuția problemei respecta la literă „soluțiile” Băsescu. Ce fel de om poate fi Ponta ? Cum să ai încredere într-un astfel de personaj ?! Ce țară se poate lăsa pe mâna unui astfel de individ ? Nu are coloană vertebrală, nu are cunoașterea vieții, nu are voința de a învinge, el, ca om. Dacă este așa, cum pot avea eu încrederea că acest maimuțoi numit Victor Ponta mă poate reprezenta în fața altor state, că poate dispune apărarea mea la nivel național sau asigurarea securității mele ?! Nu pot avea.

Ieri și-a anunțat candidatura ca independent la președinție matracuca Monica Macovei. Sinistră făptură. Băsescu nu a iertat-o. A taxat-o fără milă. Individa este un adevărat maestru în compromisuri compromițătoare, este o profitoare ordinară. Și-a asigurat un nou mandat la PE pentru a beneficia de o pensie uriașă pentru înțelegerea noastră, a compromis toate înțelegerile politice pe partea lui Băsescu cu ideile ei habotnice pentru a obține vizibilitate și recunoaștere publică etc. Iar astea le-a spus Băsescu în fața tocmai a lui Marian, cel care o pupa'n cur pe Macovei cu fiecare articol. Este sigur că Macovei va fi unul dintre candidații pe care Băsescu îl va lăsa în curul gol prin unele dezvăluiri. Imaginea va fi scârboasă. Reacția lui Băsescu va fi cu atât mai dură cu cât Macovei va lua din voturile PMP. Pentru că susținătorii lui Macovei sunt majoritatea în PMP, nu în PDL.

Tot ieri a ieșit la Realitatea Tv Klaus Iohannis. Am urmărit. Mulțumit. Vorbește mai bine ca înainte. Are ideile clare și vorba articulată. A fost chiar surprinzător. Este evident că până nu se anunță, în mod oficial, candidatul dreptei la Cotroceni nu se va manifesta explicit. Ieri s-a comportat ca un candidat la candidatură. A dat dreptate lui Cătălin Predoiu cu prezentările în media pentru a fi mai bine cunoscut. A dat dreptate și lui Traian Băsescu și chiar așteaptă ca acesta să scoată în media acele acte și fapte ale candidaților care pot duce la o mai bună cunoaștere și apreciere a lor. Le așteaptă, lăsând impresia că el va fi unul din beneficiarii acestor dezvăluirii băsesciene, în sensul pozitiv al rezultatelor. A clarificat și aspectul de incompatibilitate cu ANI. Dacă este așa cum spune, nu are nici o problemă. Dacă acea regie are caracter regional, prezența primarilor localităților deservite de regie în CA nu mai este incompatibilă. Mai ales dacă regia are ca spațiu de activitate localitățile din două județe ! Sibiu și Brașov (aici). De aceea, data unui proces în recursul ANI, nu mai are relevanță. ANI este obligată să facă recurs pentru a epuiza, ca instituție publică, toate căile de atac. Vii se acoperă cu hârtii.

Azi va fi la Realitatea Tv Cătălin Predoiu. Dar este și meciul Stelei. În mod sigur voi urmări meciul și dacă Predoiu va mai fi în emisiune voi urmări și ce spune el.

marți, 8 iulie 2014

Crin Antonescu la Realitatea Tv. Concluziile mele.

Aseară, la Realitatea Tv, Crin Antonescu a vorbit, neutru, despre procesul lui Dan Voiculescu și aplicat despre procesul alegerii candidatului PNL pentru Președinția României.

Ca să fi sincer, am urmărit cu atenție anumite cuvinte. Am vrut să văd dacă este convins că el este o soluție pentru Președinție. Nu s-a exprimat imperativ, a fost o exprimare echilibrată. Crede că el este o soluție mai bună decât altele. Numai că a venit imediat și a făcut precizări care impun o abordare ceva mai detaliată. Crede în el însă pentru obținerea succesului, este nevoie ca alegerea candidatului comun al dreptei să fie precedată de o analiză sociologică mai amplă, o analiză care să aibă în vedere nu doar potențialii candidați ai PNL și PDL ci și potențialul lor adversar în turul II al alegerilor prezidențiale.

Intrând în astfel de explicații, Crin Antonescu pune punctul pe „i”. Așa este. Degeaba intru cu un candidat în turul II, în mod sigur, dacă acesta nu va avea capacitatea de a câștiga alegerile. Dacă nu i se pregătește o strategie de campanie pe profilul lui uman, cu țintă pe plusuri, cu evitarea minusurilor și chiar pregătirea reacției la riscurile ce pot apare. Și vor apare, PSD fiind maestru în manipulare, bătălia electorală ce va urma fiind un bun prilej pentru desființarea în media a adversarului.

Sunt câteva repere în acest an care devin obligatorii la alegerea candidatului. Nu aleg un candidat ca să mă aflu în treabă sau să fiu fidel unui partid politic. Nu plec la luptă convins că pierd, ca să mă țină minte „poporul” de erou. Ar fi o prostie. Plec la luptă să câștig. Nu am șanse de câștig, continui să mă pregătesc pentru viitor. Nu am de gând să „mângâi sentimental” pe nimeni. La fel ca oricare alt cetățean am interese directe în alegerea Președintelui țării și nu vreau să fiu parte la varianta perdantă, doar pentru orgoliu sau un interes dubios.

Crin Antonescu a pus în discuție una din problemele dificile ale acestor alegeri pentru candidatul PNL-PDL. Raportarea la Traian Băsescu. Aici s-a referit la cramponarea celor din PDL pe ideea că suspendarea lui Traian Băsescu în 2012 a fost „o lovitură de stat”. Are dreptate spunând că în cadrul discuțiilor pentru fuziune între cele două partide această problemă trebuie clarificată. Având în vedere că ambele partide și-au propus să aprobe fuziunea la 26 iulie, clarificările sunt absolut necesare iar consensul trebuie făcut public. Între cele 7,4 mil de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu și cei aproape 1-2 milioane de români care nu s-au prezentat la vot în apărarea lui, PNL și PDL trebuie să îi atragă pe cei 7,4 milioane plus electoratul PDL. PDL trebuie să renunțe la Traian Băsescu, complet. Că vor sau nu. Orice formulare de sprijinire a memoriei lui Traian Băsescu și a guvernării lui va alunga electoratul anti-PSD ! Un electorat extraordinar de prețios. Având în vedere faptul că până acum, candidatul PDL - Cătălin Predoiu -, a tot făcut apologia guvernării PDL sub conducerea lui Traian Băsescu, este foarte puțin probabil ca în cursul bătăliei electorale pentru prezidențiale acesta să nu fie văzut ca un continuator al lui Traian Băsescu. Este mai mult ca sigur că o mare parte din electoratul PNL și electoratul anti-Băsescu nu vor da votul pentru Cătălin Predoiu. Poate se vor abține de la vot însă este mai mult ca sigur că vor vota pe Victor Ponta. Pe undeva, Cătălin Predoiu obliga electoratul să se comporte ca în anul 2000, când pentru a împiedica alegerea lui Vadim Tudor ca Președinte al României a votat cu Ion Iliescu !

În PDL nu este nici liniște și nici nu s-au clarificat treburile. Unii o țin gaia-mațu cu Traian Băsescu. Alții sunt pentru „o renaștere” ca urmare a fuziunii cu PNL. Vasile Blaga are de luptat cu o opoziție dură, de aceea a avut intervenții pe măsură în discuțiile interne la partid (aici).

„„Vasile Blaga a cerut colegilor de partid o poziție tranșantă în ceea privește fuziunea: ori facem fuziunea, ori eu nu mă întorc în trecut alături de Traian Băsescu. Pe orice va pune mâna Traian Băsescu se va usca ca vrejul de fasole.

Surse din cadrul BPN al PDL au declarat pentru just-news.ro că congresul de fuziune a fost stabilit pe data de 26 iuie. Discuțiile în cadrul ședinței au fost destul de tranșante, liderul PDL, Vasile Blaga, fiind foarte dur în declarații. Pentru a elimina orice tensiuni induse cu precădere din afara partidului, Blaga a declarat că PDL are de ales între crearea noii formațiuni politice prin fuziune și votul pentru o nouă conducere. "Congresul va avea loc oricum, pe 26 iulie. Fie votăm fuziunea, fie vom vota o nouă conducere a partidului", a spus Blaga””.

Omul acesta nu a vorbit aiurea. A se reține ideea din prima frază: ori fuziune ori el pleacă, pentru că nu vrea să se întoarcă la Traian Băsescu !

Asta înseamnă că PDL are doar două căi. Fie fuzionează cu PNL pentru a forma un puternic pol politic de dreapta, fie va fi preluat de Traian Băsescu (PDL este plin de membri ai Fundației Mișcarea Populară !).

Studiul cerut de Crin Antonescu trebuia să aibă concluzii cu privire la imaginea publicului cu privire la candidații PNL și al PDL vizavi de această problemă spinoasă, o problemă speculată intens în programele de propagandă ale posturilor de televiziune Antena 3 și România Tv. Dacă această problemă nu este tranșată definitiv, va duce la pierderea alegerilor de către candidatul dreptei în turul II.

O altă problemă serioasă, foarte serioasă, a fost ridicată de curând în media. Candidatura lui Klaus Iohannis este „minată” de trei probleme grave, spun eu. Procesele legate de proprietatea asupra unor imobile, acuzațiile ANI - incompatibilitate și conflict de interese -, confesiunea lui. Presa a tratat mai amplu primele două însă nu este exclus ca a treia să devină cea mai complicată. Fiind de confesiune luteran, Klaus Iohannis se va confrunta cu ostilitatea creștin-ortodocșilor. PSD nu va rata ocazia de a face campanie împotriva lui Iohannis pe această temă sensibilă: stat ortodox condus de un luteran ! Nu este exclus ca BOR să treacă de partea candidatului PSD pe față. Din acest motiv, nu sunt sigure nici voturile liberalilor ! În special a celor care așteaptă de la BOR „lumina politică”.

Mai sunt o groază de probleme care pot deveni deosebit de sensibile pentru candidații PNL-PDL. Nu mai spun de opoziția la fuziune care aduce și ea nesiguranță în opțiunile de vot.

Cam atât despre necesitatea unei analize sociologice aprofundate reclamată de Crin Antonescu. Înțeleg că din cauza unei anume adversități în PNL, s-a evitat. S-a greșit. Cuvintele frumoase, înălțătoare, nu au cum compensa înfrângerea. Nu este exclus ca o astfel de analiză să fi dus la concluzia că nici unul dintre cei măsurați nu are șanse în turul II. Nu este exclus ca cel care să aibă șansele cele mai mari să fie undeva alături, în societatea civilă.

Crin Antonescu a clarificat și controversatele lui decizii (aici). Pentru mine au fost suficiente explicațiile lui. L-am înțeles. Îl aprob. Din moment ce proiectul asumat la Congresul în care a fost ales nu a putut fi finalizat, retragerea lui din funcția de Președinte al PNL a fost obligatorie. Pentru orice om care are rațiune suficientă, o astfel de opțiune este normală. Retragerea din postura de candidat la Președinția României a fost însă o eroare. Spun eu.

„Nu anunţul meu l-a determinat pe Iohannis să depună candidatura la preşedinţie ci invers, candidatura sa a determinat retragerea mea, în ideea că, imediat, în jurul său, se va declanşa un consens. Nu sunt două tabere în PNL, dar sunt două opţiuni. Nimeni nu va putea spune că Antonescu nu şi-a asumat pierderea competiţiei, dacă te temi de aşa ceva nu intri în politică”.

Cei care l-au împins în față pe Klaus Iohannis sunt politicieni vechi însă nu au suficientă „pricepere politică”. De fapt, dacă le privim „trecutul”, nu vedem cine știe ce succese notabile în el. Klaus Iohannis este foarte vulnerabil, așa cum am arătat mai sus. Și Crin Antonescu a greșit retrăgându-și candidatura în primă fază. A judecat superficial. Da, în PNL, Klaus a declanșat un consens. Nu foarte mare, să fim foarte serioși. Este acceptat în PNL ca lider formal însă nu va fi acceptat ca prezidențiabil. Liberalii, în majoritatea lor, sunt mai deschiși la nou. Multiculturalismul are sorginte liberală, originea etnică și confesiunea nefiind obstacole în mediul liberal pentru promovarea valorilor. Când vorbim despre stat însă, ne lovim de istorie, de tradiție, de adversități confesionale. Confesiunea majoritară va avea o mare influență în alegerea conducătorului național. Istoria ne vine în ajutor. Conducătorii statelor au religia poporului. 

Nu pot încheia, cel puțin pentru liberalii care îmi vor citi gândurile, fără a pomeni de o expresie repetată insistent de Crin Antonescu: „Nu sunt două tabere în PNL, dar sunt două opţiuni”.