Se afișează postările cu eticheta Evenimentul Zilei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evenimentul Zilei. Afișați toate postările

joi, 21 septembrie 2017

Paranormal, ireal, absurd ... tot ce vrei. Kovesi este „marea țintă”

Agerpres dă niște știri. Citesc și înțeleg.

UPDATE Lazăr: Parchetul General a deschis un dosar penal în legătură cu plângerea depusă de Mihaela Focică

Informația spune că procurorul Mihaela Focică a depus o plângere penală la Parchetul General dar, nu împotriva Laurei Codruța Kovesi ci împotriva șefului ei, procurorul Gheorghe Stan pentru că a fost supravegheată și înregistrată în vederea unor acțiuni de șantaj. Procurorul General Augustin Lazăr spune presei:
Ieri, doamna Focică s-a prezentat la Parchetul General, a cerut să fie primită în audiență și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care ar fi supravegheat-o și care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca fiind șantaj, culegere de date și comunicarea lor public, după care domnia sa a și depus plângerea. A fost înregistrat un dosar penal
Tot Lazăr face și afirmația:
Am putea spune că, din păcate, e un impas al Inspecției Judiciare, care se află într-o situație fără precedent și care trebuie analizată de către CSM, urmând ca să se aprecieze care ar fi măsurile manageriale cele potrivite de ieșire din acest impas. Este fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei
Dacă nu urmăresc televiziunile, nici nu știu ce mai pun la cale unii și alții. Căutând am dat despre o acțiune a „luju.ro”, tipică pentru deja celebrul Savaliuc, o manipulare pentru discreditarea Laurei Codruța Kovesi. Nu am ajuns direct la „luju”, am intrat pe ocolite, pe la Evenimentul Zilei (aici, pentru 19 septembrie și aici, pentru 21 septembrie), alt mare „iubitor” de Kovesi. Savaliuc ne oferă un „material exploziv” (aici), în stilul pompos al publicației dedicate distrugerii Justiției, în special a unor slujitori ai ei care au avut neobrăzarea să îl trimită la pușcărie pe Dan Voiculescu dar și pe alți „nevinovați” prezentați intens la Antena 3. S-au alăturat, cu cățel și purcel, cei de la Evenimentul Zilei care au și ei de „răzbunat” supărările lui Băsescu.

Totul pleacă de la o înregistrare a discuției dintre procurorul Gheorghe Stan (șeful!) și procurorul inspector Mihaela Focică. Discuție „privată” cum se spune. Numai că, ce să vezi, discuția este înregistrată audio, este pomenită de Gheorghe Stan într-o „notă” internă pe 25 august, este pusă la dispoziția „luju.ro” care o publică pe 19 septembrie și este aprig disputată și manevrată de Evenimentul Zilei, Antena 3 printre alții.

Ca să fiu foarte sincer, scriptul înregistrării este al unei „bârfe”, abundă în impresii, „mi se pare”, „cred că”, „bănuiesc” nu sprijină nici o prezumție că ar fi vorba despre ce se insinuează. O discuție care „analizează” o altă discuție, sau mai multe discuții libere, care ar duce la niște păreri sau impresii. Fără probe materiale! Culmea, probele devin înregistrarea audio (ilegală!), plângerea penală depusă de procurorul inspector Mihaela Focică, „nota” lui Gheorghe Stan ... Mai mult, din discuția înregistrată reiese, mai mult decât clar, că procurorul Gheorghe Stan „indică” o vinovăție a Laurei Codruța Kovesi iar sentimentul meu pe timpul lecturii a fost că individul nu este străin de alte două reclamații la CSM, ale unor procurori inspector, privind intervenții ale conducerii Inspecției Judiciare pentru ca în controlul la DNA să se ajungă la o anumită soluție.

Nu mă mai surprinde apariția unor organizații ale magistraților, vizibile deja în „lupta” lor împotriva lui Kovesi și de curând împotriva lui Augustin Lazăr: Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România (aici). Este evident că cele două organizații profesionale ale magistraților au ce au cu Laura Codruța Kovesi. Deja sunt formulate acuze doar pe baza declarațiilor lui Gheorghe Stan! Nimic despre o declarație a celeilalte părți, Laura Codruța Kovesi! Iar asta se numește manipulare. Mai apare și o declarație a judecătorului Horațiu Dumbravă (aici) care, eu așa percep, și-ar dori „o funie de gâtul” lui Kovesi.

Să avem încredere în Justiție, să sperăm că urmărirea penală care a început odată cu depunerea plângerii penale de către Mihaela Focică nu va fi exercitată de un procuror care are ceva cu Kovesi iar judecata nu va fi făcută de un judecător care, la rândul lui/ei, are ceva cu Kovesi.

Nu sunt singurul care a scris despre „încălecarea Justiției” de către politic. Suntem în fața unui nou episod de „dărâmare” a lui Kovesi.

De ce oare cei care vorbesc despre caz nu văd că plângerea penală nu este împotriva lui Kovesi?!

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Afirmațiile liberalului Vlad Nistor sunt corecte. Sunt de acord cu ele.

Mereu în căutarea celor care au curajul să spună public ce cred ei despre viața lor, despre comunitatea lor politică - partidul în care activează -, am ajuns la interviul dat de liberalul Vlad Nistor ziarului Evenimentul Zilei. Interviul este publicat în ziua de 20 ianuarie, ieri.

Nu sunt singurul liberal care are în cap o adevărată furtună de idei privind soarta acestui partid. Sunt mai mulți însă unii au alte interese decât partidul ca atare. Nu îi interesează partidul decât ca o platformă de pe care să își etaleze interesele. Partidul ca instrument politic, văzut doar ca o masă de alegători liberali, oricând la dispoziție să le promoveze imaginea publică. Nu fac parte dintre ei ci din grupul acelor liberali care consideră că este nevoie de o reconstrucție politică plecând de la bază. De la doctrina politică, de la persoanele care acceptă acea doctrină, de la organizarea acelor persoane pentru a putea duce o muncă politică, de la declararea publică a doctrinei liberale și scopului de a guverna pe baza acelei doctrine. PNL și-a distrus, datorită unei lipse de consecvențe politice, doctrina și baza socială. Dacă nu se revine la reforma în baza socială a partidului, dacă nu se revine la o doctrină liberală clară orice altă acțiune este doar un foc de paie.

Am tentația de a prelua toate afirmațiile liberalului Vlad Nistor. Nu este corect față de munca jurnalistului care i-a luat interviul. De aceea voi prelua doar unele declarații ale liberalului. După cum mă duce mintea în acest moment.

Vlad Nistor: Din 2014 încoace, PNL a reușit să piardă cam jumătate din electoratul presupus și de vină este managementul partidului. Odată cu retragerea lui Klaus Iohannis din poziţia de preşedinte al PNL, noua conducere nu a mai fost în stare să respecte promisiunea făcută electoratului, să răspundă coerent simpatiei unei bune părţi a societăţii româneşti.
Notă: Am mai afirmat acest lucru, îl afirm și acum. Președintele Klaus Iohannis a rămas singurul liberal activ în politica mare ! Degringolada din PNL a ajuns la negarea legăturilor dintre partid și Președintele Iohannis. 
Vlad Nistor: Ruptura este în relaţia dintre cei de la vârful PNL şi baza activiştilor partidului, respectiv electoratul tradiţional al PNL. Cei care votau de zeci de ani dreapta liberală s-au văzut în situaţia de a nu mai ieşi la vot. Și sunt mulți, ceea ce explică, printre altele, decalajul atât de mare între PSD şi PNL.

Vlad Nistor:  Plecând de la ruptura dintre deciziile PNL, politicile de zi cu zi ale partidului şi electoratul tradiţional, orice tentativă de reconstrucţie a PNL nu se poate face astăzi decât ţinând cont de voința membrilor de rând ai partidului.

Vlad Nistor: Stilul lui Vasile Blaga a contaminat întregul partid - un stil de conducere uneori aproape ameninţător faţă de cei care îndrăzneau să aibă opinii, un stil care nu a făcut deloc bine spiritului democratic tradiţional acestui partid şi s-a văzut asta la alegeri.

Vlad Nistor: Eu nu cred că în clipa aceasta trebuie discutat despre cine va fi viitorul preşedinte al partidului. E complet nerelevant. Singura șansă a acestui partid este aceea de a se reconstitui din temelie. Pentru că încercarea de reorganizare cu aceiași oameni și schimbând doar scaunele în jurul mesei este sortită eșecului. Societatea românească niciodată nu va accepta o asemena ofertă perversă.

Vlad Nistor: Mai rău a făcut decât a ajutat. Da, aceea a fost una dintre greşeli... mai ales că domnul Cioloş nu s-a pronunţat niciodată în favoarea acestui partid. Era favorabil şi USR-ului, şi PNL-ului. Eu nu pot să nu mă gândesc cu durere la posibilitatea ca tragedia Partidului Naţional Ţărănesc să se repete în cazul PNL.

Vlad Nistor:
Unu: constituirea rapidă a unui grup de lideri formali al PNL și propunerea unei soluţii comune de reconstrucţie a partidului.
Doi: construirea rapidă a unui eşafodaj ideologic minimal în spatele căruia acest partid să îşi propună să funcţioneze în continuare.
Și trei: popularizarea primelor două în toate organizaţiile din ţară prin dezbateri directe cu membrii partidului, cu activiştii partidului şi, de ce nu, chiar cu societatea românească.

- Mai ales din direcția PNL-ului am auzit că este nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice. De ce nu se reîmprospărează? Cine blochează venirea unor oameni noi?
- Eu cred că Alina Gorghiu a înţeles foarte prost ce a recomandat Klaus Iohannis, pe bună dreptate, societăţii româneşti. Reînnoirea clasei politice nu înseamnă aducerea unor personaje fără de merite, cu o singură calitate: că sunt prietenii tăi. Eu cred că președintele se referea la identificarea în interiorul partidelor a unor personaje imaculate, sau cât mai puțin atinse de trecerea prin viaţă în sens negativ, care să aibă şi notorietate şi favorabilitate publică, ori nu asta s-a întîmplat în PNL şi, din acest punct de vedere, să ştiţi că PNL pe care îl cunosc bine e absolut comparabil cu PSD-ul.
- Cum adică e comparabil cu PSD-ul?
- Nu văd diferenţe de mentalitate, de atitudine în establishmentul din vârful PNL față de cel din vârful PSD.

- Asta e o altă problemă care nu a fost luată în calcul, faptul că acest partid nu mai are ideologie. Partidul acesta nu are o identitate doctrinară, iar inexistenţa unei identităţi doctrinare în acest moment este cea care ne face pe toţi să ne întrebăm cum şi când vom reuşi să dobândim o identitate doctrinară. Asta s-a văzut şi când partidul, din motive diverse, a atacat unele măsuri, care din nefericire nu au fos propuse de PNL, ci de către PSD, dar care erau fundamental liberale.

- Sunt marginalizați intelectualii în politică?
- Nu sunt marginalizați, sunt aproape excluși. Intelectualul intrat în politică are un defect fundamental: se și îndoiește. Se îndoiește că e bine, se întreabă dacă asta este soluția, încearcă să vadă dacă nu cumva e ceva fundamental greșit acolo, nu e cazul politicienilor.

Am preluat cam multe, recunosc. Am mai lăsat câte ceva acolo, în ziar.

Undeva am citit că marii înaintași ai liberalilor considerau că alegerea celor care vor reprezenta interesele comunităților în primării și ale națiunii, în Parlament sau în Guvern, este o treabă foarte serioasă, iar persoanele alese trebuie să fie de o înaltă calitate. Persoane cu experiență și foarte bune cunoscătoare a mersului treburilor. Am mai găsit acest principiu, al calității persoanelor alese și în politica unor partide istorice din alte state. Chiar și la partide cu orientare socialistă. De ce oare la noi s-a renunțat, mai ales la PNL, la acest principiu ? Unele idei vehiculate cu virulență în interiorul PNL privind eliminarea celor „vechi” și înlocuirea lor cu „tineri” sau cu „personalități ale societății civile” au generat acest cancer politic care poate duce la moartea politică a PNL. Lipsa de responsabilitate a conducătorilor distruge repede nu doar un partid, ci posibilitatea unui număr oarecare de cetățeni de a fi reprezentați politic.

miercuri, 25 mai 2016

Atac infam prin intermediul Evenimentului Zilei la Cristina Ancuța Pocora.


Sub semnătura unui anume Silviu Tudor, Evenimentul Zilei publică un articol defăimător la adresa candidatului PNL la primăria Sectorului 3 București, Cristina Ancuța Pocora. Articolul este preluat de ziarul „Ring”, unde Cristina este bălăcărită în fel și chip de cititorii acestuia. Nemilos și irațional.

Preiau de pe blogul Cristinei replica acesteia pentru că este sursa cea mai bună pentru a contracara mizeria imensă făcută de Evenimentul Zilei.

Nu am crezut că Traian Băsescu și PMP vor cade atât de jos încât să lucreze împreună cu Robert Negoiță pentru denigrarea candidatei Cristina Ancuța Pocora. Iar cei de la Evenimentul Zilei, după o astfel de porcărie jurnalistică, ar trebui să renunțe la pretențiile privind „calitatea” jurnalistică a produsului lor.

Sunt un om politic cinstit. Sunt un om care trăiește din salariu și doar din salariu, și care, de la lună la lună, își împarte veniturile între rate, facturi și cheltuieli zilnice

25 May 2016 ·
Drept la replica in privinta articolului apărut astazi, 25 mai 2016, in EVZ Online si print, „Candidatul cu patru case, două terenuri, dar și… ajutor social!” pentru toate organizatiile media interesate de subiect

Știu că vi se pare greu de crezut, dar sunt un politician cinstit. Sunt un om care trăiește din salariu și doar din salariu, și care, de la lună la lună, își împarte veniturile între rate, facturi și cheltuieli zilnice. Nu sunt o persoană bogată, ci o persoană fericită cu ceea ce are: nu averi, ci o familie minunată, un soț iubitor și un copil frumos. Iar lor mai ales, oameni care nu sunt implicați în luptele politice, care nu înțeleg cum cineva poate spune minciuni despre ei, articolul respectiv le-a adus grave prejudicii, atât morale, cât și de imagine.

Acest articol este un atac mizerabil venit pe filiera primarului actual al sectorului 3, Robert Negoiță. În repetate rânduri, acesta m-a amenințat prin interpuși că aș putea păți ceva. Mi-a transmis să am grijă cum conduc prin București, pentru că, Doamne ferește, aș putea face un accident. În plus, în repetate rânduri, el și camarila lui securistă au pus în aplicare acțiuni de filaj la adresa mea și a familiei mele.

În acest moment, mă tem pentru siguranța mea și a familiei mele, pentru că acest individ este în stare de orice. Este vârful unui sistem securist care controlează sectorul 3 și care se simte pus în pericol de candidatura mea.

Se pare că acest articol este doar începutul. Mi-e teamă, sincer, de ce ar putea urma.
Eu nu am sute de case, nu am averi în conturi, dar nici datorii la stat sau dosare penale. Spre deosebire de Robert Negoiță. Sunt un om politic cinstit, unul dintre puținii, care luptă pentru niște idealuri, care încă mai crede că țara asta se poate face bine, că lucrurile se pot face normal, civilizat și cinstit.

Și nu pot accepta ca, într-o țară europeană, în 2016, să fiu atacată, inclusiv fizic, pentru că vreau să fiu aleasă pentru o anumită funcție. Nu este normal și voi lupta până în pânzele albe, chiar și cu propria siguranță, ca societatea aceasta să se îndrepte.

Menționez că orice preluare a articolului din EVZ, a informațiilor defăimătoare scrise în acesta, de către alte instituții media, va fi supusă prevederilor legale. Fiecare instituție media care va continua să promoveze acest articol complet mincinos va fi parte a unui proces de defăimare pe care îl voi intenta imediat.

Orice jurnalist este liber să scrie orice, atât timp cât scrie adevărul. Dacă trunchiază intenționat adevărul sau chiar minte, însă, va trebui să suporte consecințele.

Iată de ce articolul din EVZ este o minciună sfruntată și de ce mă voi adresa instanțelor abilitate pentru a mi se face dreptate.

Dreptul la replică trimis redacției EVZ, acționarilor și trustului deținător și autorului articolului
Informațiile prezentate în articolul menționat sunt trunchiate, mincinoase și bazate pe fapte inventate. Ele aduc grave prejudicii de imagine și afectează nu doar propria persoană, ci și întreaga familie. Ați creat neadevăruri grosolane care, prin publicarea lor, nu fac altceva decât să defăimeze inclusiv imaginea dvs de redacție serioasă și profesionistă.

Ce vă imput:
– În primul rând, nu m-ați contactat în privința unui drept la replică. Regulile minime de jurnalism precizează clar că orice informație trebuie confruntată cu cele deținute de acuzat. Telefonul meu este public și ați fi putut oricând să mă sunați pentru a include în articol declarațiile mele. Dvs ați preferat să publicați niște informații mincinoase.

– Ați făcut un adevărat filaj la adresa familiei mele și a mea. Ne-ați fotografiat ca pe niște infractori, de la distanță, cu obiective ascunse, când ați fi putut, pur și simplu, să mă sunați și să stăm de vorbă. Vă invitam chiar și la o cafea în “faimoasa” casă pe care ați fotografiat-o.

– Mare parte dintre informațiile publicate sunt false și scrise intenționat tendențios. Pe acest subiect, mă voi adresa instanțelor competente pentru a-mi găsi dreptatea.

Ce neadevăruri conține articolul:
– Spuneți că locuința în care stau cu familia mea este o locuință socială. Locuința nu este una socială. Este construită printr-un program pentru tineri, care, ca să se califice pe lista de viitori proprietari, trebuia să îndeplinească inclusiv criterii de salarizare și nu să aibă venituri modeste.

– Locuința este achizitionată cu credit ipotecar și credit de nevoi personale. Și acestea sunt trecute în declarația de avere, sumele enorme pe care le am încă de plătit la bănci. Pe acestea le-ați omis însă.

– Spuneți în articol că dețin 4 case și două terenuri. Nimic mai fals. Locuința pe care ați fotografiat-o a fost dobândită înainte de căsătorie, prin credit ipotecar. Deci este încă a băncii. Soțul meu, înainte de căsătorie, a dobândit, tot prin credit ipotecar, un apartament care, acum, este mult sub valoarea achiziționării. Dar la care plătim, până în 2035, rate la bancă. Și pentru acesta. Tot prin rate la bancă, achităm și valoarea unui “imens teren din București” despre care faceți menționare în articol. Concret, sunt 50 de mp, o grădină, în spatele blocului pe care l-ați fotografiat. În urma decesului tatălui său, soțul meu a moștenit și 50% dintr-un mic apartament din Focșani, este casa în care el a copilărit. Celaltă jumătate îi aparține mamei lui. Încă o casă și un teren, despre care dvs spuneți că sunt în București, sunt, de fapt, așa cum precizez clar în declarația de avere, pe care dvs ați analizat-o selectiv și prin omisiune, moșteniri primite de soțul meu în urma decesului tatălui său. Este vorba despre o casă bătrânească și terenul aferent, la țară, în comuna Tătăranu, județ Vrancea. Sunt atât de valoroase, încât de 4 ani, nimeni nu vrea să le cumpere. În plus, dvs îmi imputați mie că aș deține toate aceste imobile și terenuri, pe când legea privind moștenirile spune clar că sunt doar bunurile moștenitorilor și nu ale soțiilor acestora. Repet, toate aceste informații sunt trecute clar în declarația de avere, pe care, însă, dvs le-ați omis. Vi le-aș fi putut spune eu, dar ați evitat să mă contactați.

– Vorbiți apoi despre o mașină în valoare de 70 de mii de euro, pe care aș deține-o. Din nou, un mare neadevăr. Mașina este proprietatea soțului meu, este cumpărată la mâna a doua, cu o valoare mult mai mică decât cea menționată de dvs. La vremea respectivă, soțul meu avea o serie de venituri importante, fiind angajat ca prezentator tv la cel mai mare trust media din România.

– Spuneți că sunt anchetată de ANI pentru că aș fi înfăptuit fapte penale pentru care aș putea ajunge la închisoare. În urmă cu doi ani, ANI a cercetat foarte mulți parlamentari, pentru a vedea dacă respectă legea în privința angajării anumitor persoane. În cazul meu, ANI a decis că nu am încălcat nicio lege și, drept urmare, anul trecut, a oprit cercetarea. Practic, dosarul a fost închis și nicio suspiciune nu planează asupra carierei mele. Ați fi putut afla și aceste lucruri, dacă m-ați fi contactat. Dar ați ales să nu o faceți.

Una peste alta, știu că vi se pare greu de crezut, dar sunt un politician cinstit. Sunt un om care trăiește din salariu și doar din salariu, și care, de la lună la lună, își împarte veniturile între rate, facturi și cheltuieli zilnice. Nu sunt o persoană bogată, ci o persoană fericită cu ceea ce are: nu averi, ci o familie minunată, un soț iubitor și un copil frumos. Iar lor mai ales, oameni care nu sunt implicați în luptele politice, care nu înțeleg cum cineva poate spune minciuni despre ei, le-ați adus grave prejudicii, atât morale, cât și de imagine.

Întreaga mea carieră m-am luptat pentru binele familiei. Am reușit dublarea alocației pentru copii, am eliminat plafonul pentru părinții aflați în concediul pentru creșterea copilului. Aceasta este cartea mea de vizită ca om politic, nu minciunile pe care le-ați enunțat dvs. Mă voi lupta pentru aceste valori și mai departe din postura de primar al Sectorului 3, începând din 5 iunie.

Dvs ați ales să publicați acest articol în plină campanie electorală, un articol mincinos, lipsit de argumentele mele, ale acuzatului. Prejudiciul de imagine pe care mi-l aduce este evident. Așa că mă voi adresa instanțelor compentente pentru a-mi cere dreptatea și repararea imaginii.

Până atunci, vă cer să-mi publicați dreptul la replică, potrivit legii, integral și în exact aceleași condiții în care ați publicat articolul defăimător, în următoarea dvs ediție print și să eliminați imediat articolul defăimător de pe editia onlina a EVZ.

Vă mulțumesc.
Cristina Ancuța Pocora
Deputat PNL
Candidat PNL la Primăria Sectorului 3 București

Uneori, o anume eleganță în campania electorală te expune la comportamentul incalificabil al unor troglodiți. Cum sunt cei de la Evenimentul Zilei, cum sunt cei de la Ring, cum sunt unii susținători ai lui Robert Negoiță sau Traian Băsescu.

marți, 5 aprilie 2016

Traian Băsescu a comandat, Evenimentul Zilei a scos un „excrement”. Tot al zilei. Nicușor Dan în locul lui Ludovic Orban.

Scena tactică: pre-campania pentru alegerile locale și localitățile semnificative. Localitățile mai mici sunt în „cadru” însă nu sunt semnificative.

Obiectivul principal: adunarea de semnături pentru validarea candidaturilor.

Actorii principali: PNL și PSD. În comunitățile cu populație majoritar maghiară, actorul principal este UDMR.

Actorii secundari: alte formațiuni politice cu oarecare vechime. UDMR, UNPR, posibil ALDE.

Se doresc actori: PMP, M10, USB, PNȚCD etc.

Traian Băsescu nu găsește semnatari pentru propria candidatură (dacă și-o va depune !) sau candidaturile celor desemnați de el. Nu este exclus ca Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu să nu poată depune candidaturi !

În stilul caracteristic, folosindu-se de oficinele de presă aservite (termenul „oficină” îl pun cu sensul figurativ din DEX: Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi !), atacă. Acum, pentru că acum are mare nevoie, disperată nevoie de semnăturile bucureștenilor pentru candidatura la primăria Bucureștiului. Dacă nu va avea semnăturile necesare, va desemna pe altul, în mod sigur. Nu mă mai gândesc la „lăturile/vomele” cu care va umple ecranele televiziunilor și paginile ziarelor.

Ziarul Evenimentul Zilei vine cu o știre „bombă” și cu un articol și „mai bombă”. Un anume Dan Dumitriu, se pare că de profesie „jurnalist”, specializat în „lături de presă” pe teme politice, anunță cu emfază: „MUTARE ȘOC ÎN PNL. LUDOVIC ORBAN, candidat la Primăria Capitalei, va fi înlocuit cu NICUȘOR DAN, liderul Uniunii Salvați Bucureștiul. Cum încearcă partidul lui KLAUS IOHANNIS să smulgă Bucureștiul din mâinile PSD”.

Conținutul articolului duce însă către altă concluzie. Mutarea șoc nu mai are loc, Nicușor Dan nu se va înscrie în PNL, Ludovic Orban este candidatul PNL, o evaluare SOCIOPOL sub îndrumarea lui Palada (?!) este doar o șmecherie politicianistă a PSD etc.

Beneficiarul tâmpeniei politice este, evident, „stăpânul” din umbră al Evenimentului Zilei. Traian Băsescu și partidulețul lui nesemnificativ.

Pentru că tot suntem sub avalanșa de impresii generată de „Panama Papers”, pentru Băsescu, ziarul „quality” Evenimentul Zilei este un fel de afacere „off-shore”. El ar fi „acționarul” care se ascunde, care se folosește de paravan fiind, de fapt, principalul beneficiar al politicii editoriale și, de ce nu, al eventualelor beneficii financiare. Încă îmi este neclară poziția lui Dan Andronic în această publicație. Ba este patron, după propriile declarații ba este un administrator pentru acoperirea adevăratului patron (Elena Udrea !). În fine, să mergem mai departe.

Articolul are scopul, evident, al producerii confuziei în rândul membrilor și susținătorilor PNL și ai lui Ludovic Orban dar și în rândul membrilor USB și al susținătorilor lui Nicușor Dan, în special în rândul bucureștenilor care ar sta în cumpănă până la actualele alegeri.

Confuzia ar fi urmată de deziluzie iar beneficiarul voturilor anti-PSD și anti-PNL ar deveni nimeni altul decât Traian Băsescu. Normal, politic ar beneficia PMP-ul, re-re-brănduit de curând după ce Tribunalul București nu a permis înscrierea partidulețului Mișcarea Populară.

Promovarea articolului pe rețelele de socializare este făcută ostentativ. Dan Andronic (patronul „dubios” al ziarului) postează „mirat”, de parcă nu ar ști mare lucru despre articol: ”Înlocuirea lui Ludovic Orban cu Nicușor Dan ? Ar fi o politică deșteaptă”. Marele „strateg” Dan Andronic are o variantă de „politică deșteaptă”. Aiurea !

Redactorul șef sau ce o fi pe acolo Simona Ionescu are și ea promovarea ei: „Cum ar fi să se producă schimbarea de candidaturi ? Am avea și noi alegeri interesante ... și cu emoțiile competiției”.

Cei doi corifei de la Evenimentul Zilei nu spun de faptul că o astfel de înlocuire este mai mult decât imposibilă. Bine, ei nu se adresează unor oameni care au capul pe umeri, ei se adresează celor care se pricep în egală măsură la politică, fotbal, agricultură, industria grea, comerț internațional, chiloții VIP-urilor și numărul de amante ale unora care stau zi lumină prin studiourile de televiziune. Bine, recunosc că mulți stau pe facebook.

În primul rând, mă duc direct la o problemă tehnică, listele cu semnături sunt aproape de finalizare. O astfel de schimbare, dacă ar fi posibilă (ținând cont și de alte considerente), ar impune colectarea semnăturilor pe alte liste. Ar fi o altă muncă, puțin probabil să mai fie acceptată fie de cei care au adunat până acum semnăturile pentru Ludovic Orban și Nicușor Dan și, mai mult ca sigur, de neacceptat de cei care au semnat până acum. Această problemă tehnică ar trebui să fie suficientă pentru a trimite la coșul de gunoi articolul din Evenimentul Zilei și ideile lansate de Dan Andronic și Simona Ionescu.

Nicușor Dan este președintele partidului Uniunea Salvați Bucureștiul. Dan Dumitriu, așa-zisul jurnalist de la Evenimentul Zilei, lansează ideea că acesta s-ar înscrie în PNL pentru a candida la PMB. Și cu partidul lui ce face ? Oamenii ăia care s-au dus lângă el să îl sprijine în demersurile politice, ce se întâmplă cu ei ? Ba, mai mult, cum va fi primit Nicușor Dan în PNL ? Nu are cum gândi acest așa-zis jurnalist, nu are cu ce. Cum ar renunța miile de simpatizanți ai lui Ludovic Orban din PNL la liderul lor pentru a susține un oarecine cu pretenții de vedetă adunat de pe stradă ?!

Am citit comentariile de la articol, în Evenimentul Zilei. M-am lămurit. Sunt aproape sigur că acei comentatori sunt membri ai cotidianului sub identități false.

Bine, nu m-am referit la „sursele” de încredere din anturajul Alinei Gorghiu și a lui Cătălin Predoiu care i-au comunicat acestui așa-zis jurnalist informațiile acestea „confidențiale”, cum ei, liberalii, s-au uitat la sondajul lui Palada și au decis să îl înlocuiască pe Orban cu Nicușor Dan. De noaptea minții !



Concluzia ? Simplă.

Traian Băsescu și PSD continuă coabitarea. Bulversarea electoratului PNL și a celui favorabil lui Nicușor Dan are ca beneficiar secund, PMP-ul - în privința unor posibile candidaturi la consiliile de sector și la cel al capitalei -, dar și un beneficiar major, PSD-ul care va câștiga nu doar capitala ci și o parte dintre sectoare. Dacă înțelegerea este mai profundă, nu este exclus ca un sector să îi fie oferit lui Tomac cu sprijinul PSD.

Părerea mea. Alții pot avea altă părere însă mie mi se pare plauzibilă.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Iohannis la CSM. Discurs despre normalitate. Anormalii atacă.

Klaus Iohannis a punctat, ieri, un moment important al mandatului său. În fața reprezentanților Justiției și-a expus crezul. Cum vede el Justiția și ce vrea de la Justiție. Ce trebuie să facă Justiția, ce va face el și ce vor face ceilalți pentru ca Justiția să fie împlinită. Să fie, pe deplin, o Justiție a statului de drept.

Preiau discursul lui de pe pagina oficială a Președintelui României (aici). Fac acest lucru pentru că am de gând să mă „războiesc” cu handicapații susținători ai altor „modele”. Handicapați și răuvoitorii care au și apărut ca ciupercile după ploaie imediat după susținerea discursului. Răuvoitorii care au urmărit discursul cu alte scopuri (în special distructive), handicapați care nu au înțeles ideile, habarniștii care au vrut să se bage în seamă.

Ref.: Discursul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii


Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a condus marţi, 6 ianuarie a.c., prima şedinţă din acest an a Consiliului Superior al Magistraturii. Vă prezentăm discursul susținut de șeful statului cu această ocazie:

„Stimată Doamnă Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Stimate doamne, stimați domni, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,

Înainte de toate, vreau să vă spun, sigur, «La Mulţi Ani!» şi un an nou 2015 cu împliniri, cu sănătate şi cu realizări profesionale.

Este un moment special pentru mine, fiind prima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii la care particip și pe care am onoarea să o prezidez. Sunt totodată bucuros să vă întâlnesc, acum, la începutul carierei mele prezidențiale, când beneficiez de multă simpatie și de mai puțină dezaprobare, deși sunt conștient că lucrurile se pot schimba uneori. Dar aici, între dumneavoastră, între magistrați, nivelul de neutralitate este mult mai ridicat chiar și la început, ceea ce îmi dă un sentiment de încredere.

Ședința dumneavoastră de astăzi este un moment de bilanț, dar și o adunare electivă în care vă alegeți colegii care vor conduce, pentru un an, Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, având în vedere scopurile întrunirii de astăzi, aș vrea să vă vorbesc despre viziunea mea asupra rolului și misiunii constituționale pe le aveți.

În șirul noțiunilor fundamentale pe care românii le-au redefinit după 1989, un loc aparte îl ocupă ideea de «justiție». Cu precădere însă în ultimii ani, românii au arătat că au înțeles că așezământul social al națiunii se sprijină în bună măsură pe justiție și că privilegiile de care se bucură se numesc drepturi, iar aceste drepturi trebuie apărate și respectate. Aceasta este, de fapt, demonstrația că oamenii onești și performanți din sistemul judiciar românesc au trezit în conștiința semenilor ideea de dreptate, un pas decisiv spre o democrație consolidată, pentru care merită cu prisosință să fie felicitați și încurajați.

Doamnelor și domnilor,

În calitate de președinte, este obligația mea constituțională să asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate.

Sistemul de justiție nu este ceva abstract, ci este compus din oameni și trasăturile personale ale acestora, iar abilitățile lor sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului. De aceea, dintre toate mijloacele prin care se realizează consolidarea sistemului judiciar, promovarea unor judecători și procurori, pe criterii ce țin exclusiv de competență profesională, experiență managerială și integritate, reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente. În același timp, trebuie să știm că niciun cadru normativ și nicio garanție încredințată de o altă putere a statului nu pot asigura independența personală a unui magistrat, dacă acesta nu își însușește și nu aplică ideea de independență. Cu alte cuvinte, un magistrat este atât de independent cât alege el să fie. Este, însă, rolul și responsabilitatea mea să mă asigur că Justiția va beneficia de liderii potriviți, acolo unde numirile imi revin în competență. Mai departe însă, performanța de caz și de sistem este responsabilitatea exclusivă a acesteia.

Este de datoria mea să arăt, totodată, că instituțiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu „aparțin” conducătorilor. Doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Așadar, instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT. De asemenea, din același punct de vedere al consolidării sistemului judiciar, opinez că, în perspectiva regândirii și modernizării arhitecturii instituționale a legilor siguranței naționale și a legii CSAT, este util să luăm în discuție dacă nu cumva între membrii CSAT ar trebui să se regăsească și procurorul general, nu o persoană anume, ci instituția procurorului general. De asemenea, cred că CSM, Înalta Curte și Parchetul General ar trebui să poată avea inițiativă legislativă pentru că reprezintă instituțiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiției.

Rolul meu constituțional de mediator mă obligă, totodată, să veghez la protejarea sistemului judiciar de orice ingerință din partea altor puteri ale statului sau a altor entități instituționale. Există linii roșii a căror traversare produce o periculoasă debalansare a echilibrului în stat, iar recalibrarea constituie un proces lung și dificil. Dumneavoastră știți cel mai bine că, inclusiv în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, magistratul trebuie să judece în baza probelor, nu în baza informațiilor, indiferent de unde ar veni acestea.

Un alt obiectiv pe care îl vom asuma împreună este garantarea integrității instituționale și funcționale a instituțiilor din sistemul judiciar. Aceasta este o chestiune ce ține de președinte întrucât orice tentativă de modificare a legislației în domeniul justiției trebuie sa treacă de promulgare.

Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În același timp, Justiția se face cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților civile, inclusiv a prezumției de nevinovăție și a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare să fie folosite în condiții de deplină concordanță cu Constituția și cu reglementările internaționale și doar sub controlul unui magistrat judecător. Astfel, este esențial ca magistrații judecători și procurori să exercite un control efectiv asupra proporționalității, legalității și utilității tuturor măsurilor procesuale. Aici nu e vorba de a apăra inculpații și faptele lor de ochii opiniei publice, ci de exercitarea cu decență a actului de justiție, de apărarea principiilor care stau la baza oricărei societăți democratice.

Așa cum am văzut cu toții, unii politicieni nu s-au ferit să atace independența justiției. Luând în considerare aceste antecedente, ca și misiunea dumneavoastră conferită de lege, de garant al independenței justiției, trebuie să dovediți în continuare că știți să apărați reputația, onoarea și independența colegilor și a sistemului în ansamblul său. Așadar, CSM trebuie să aibă reacții rapide și să sancționeze imediat orice atacuri, ingerințe, derapaje și imixtiuni în justiție, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau despre, de exemplu, un consilier comunal.

Cred că este necesar, de asemenea, să sublinez că, atât în Constițutie, cât și în legile organice ale Justiției, scrie foarte clar că Justiția se înfăptuiește în numele legii. Adică, nu în numele vreunei divinități sau a vreunei persoane, entități ori stări de lucruri. De asemenea, atât în materie civilă, cât și penală, actul de justiție trebuie îndeplinit într-un termen rezonabil, în mod unitar și cu garantarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Fiecare din puterile statului, precum și fiecare actor instituțional trebuie să se limiteze la cadrul normativ care îi este trasat prin Constituție și prin legile statutare într-un stat laic și nu religios, civil și nu militar. Doar astfel România va demonstra că este o democrație consolidată și puternică. În fapt, toate acestea reprezintă o Românie a normalității.

Doamnelor și domnilor,

2015 este al optulea an în care România se află sub instrumentul instituit de Comisia Europeană, numit Mecanismul de Cooperare și Verificare. De-a lungul timpului, acesta nu a fost o sperietoare, ci un instrument util, rezultat din parteneriatul cu Uniunea Europeană. MCV-ul a generat un exemplu de bune practici la multe din elementele cheie pe justiție și sunt convins că experiența României va fi fructificată în viitor de alte state care vor adera la Uniunea Europeană.

Au fost opt ani în care sistemul judiciar din România a înregistrat progrese majore în consolidarea statului de drept, sub această «umbrelă« instituțională. În ultimii ani însă, rapoartele MCV au constatat progrese importante realizate de aproape toate instituțiile din justiție și, de aceea, cred că este timpul pentru o schimbare.

Stimați membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,

Astăzi, aici, în fața dumneavoastră, declar cu responsabilitate că a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită și să se constate că acele condiționalități, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite. 

Așadar, cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, toate instituțiile din Justiție, dar și Parlamentul și puterea executivă trebuie să își dea concursul pentru ca, atunci când actualul CSM și actualul Parlament își termină mandatele, să putem bifa împreună această reușită. În încheiere, vreau să vă încurajez – judecători și procurori – să vă continuați munca de schimbare la față a României. Nu vă lăsați intimidați, nu vă lăsați pradă influențelor politice sau amenințărilor! Pentru că nu există altă șansă a acestei țări decât cu un stat de drept consolidat și cu o justiție independentă. Indiferent de natura și dificultatea obstacolelor, magistrații onești vor avea în mine un partener loial în depășirea oricăror piedici.

Vreau să fiți alături de mine, așa cum eu voi fi partenerul dumneavoastră instituțional. Să îmi fiți alături și să ne opunem împreună, din toate puterile, oricăror tentative de distorsionare a realităților și interacțiunilor specifice unui stat de drept, a unei lumi normale. Și nu mă aveți alături doar pe mine, ci și milioanele de cetățeni care au venit la vot, în noiembrie anul trecut. În final, urez succes candidaților înscriși în cursă și vă doresc tuturor multe împliniri profesionale și multă putere de muncă! Vă mulțumesc!”.
Departamentul de Comunicare Publică 
06 Ianuarie 2015”.

Am subliniat acele părți din discurs care au o importanță deosebită. Klaus Iohannis ne-a obișnuit (să sperăm că rămâne constant) cu un comportament bazat pe reguli. Discursul lui a enumerat regulile pe care el le va urma în relația cu Justiția și în relația altor instituții publice cu Justiția.

Imediat după discurs au apărut „criticile”. Monica Macovei a dat tonul pentru presa și susținătorii ei. Că nu trebuie renunțat la MCV, că procurorul general nu are ce căuta în CSAT. Alții au sărit de fund în sus că ICCJ, Ministerul Public și CSAT nu pot avea inițiativă legislativă etc. Presa de scandal, cum ar fi Evenimentul Zilei, HotNews, B1Tv, Antena 3, fiecare în felul său, au criticat cererea lui Iohannis ca din dosarele aflate pe rol să nu mai fie date informații la presă. Panarame. De sus până jos și de la stânga la dreapta.

Să fim clari. MCV a avut și are rolul său. Au trecut 8 ani. Justiția nu se poate reforma dacă nu își dorește să se reformeze. Iohannis i-a spus „Justiției” că este timpul să termine cu reformele, să ajungă la punctul final al reformelor cerute de MCV și să stea pe propriile picioare. A fost un sprijin pentru Justiție MCV-ul însă devine un balast pentru statul român care, păstrând MCV-ul, admite că este incapabil să aibă o Justiție independentă în afara unui control extern.

Intervențiile critice ale unor persoane la ideea finalizării acestui sprijin dar și sistem de supraveghere externă a Justiției sunt ostile statului român. Fac afirmația fără nici o reținere. Îmi vine să folosesc cuvinte mai dure la adresa acestor persoane însă mă abțin. Reacția Monicăi Macovei și a susținătorilor ei este un îndemn la renunțarea la independență. Renunțarea la suveranitate. Pe de altă parte, obiectivul stabilit Justiției de Președintele Iohannis va lipsi pe Monica Macovei și gașca de incompetenți sau oameni de rea credință care o acompaniază de un instrument de tortură mediatică la adresa politicienilor români, la adresa oamenilor care compun Justiția. Fără MCV, Macovei devine o nulitate (cum de fapt și este).

Prezența procurorului general în CSAT este văzută diferit. Bănuiesc că procurorii vor strâmba din nas. Pe de o parte, CSAT este un instrument de conducere administrativ, supra-guvernamental, așa cum are sarcinile constituționale:

Art. 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Țării

Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii”.

Membrii CSAT sunt stabiliți prin lege ! Este vorba despre Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT. Unii comentatori și jurnaliști puteau accesa pagina de pe site Președinției (aici) înainte de a spune tâmpenii la televizor.

Unii au sărit în sus pe motiv că procurorul general este magistrat și nu poate îndeplini o altă funcție, iar ca membru al CSAT ar fi o altă funcție. Greșit. Procurorul general conduce instituția care are rolul de acuzator public, singura instituție care poate duce în Justiție cauzele penale ce privesc apărarea țării și securitatea națională ! Ei bine, din punctul meu de vedere, soluția poate fi bună. Chiar foarte bună. Dacă ne uităm la actuala componență a CSAT observăm că acolo apare ministrul Justiției, ministru care are în subordine Ministerul Public (constituțional) însă nu are dreptul să intervină în activitatea acestei structuri. Aici apare o contradicție între competențe. Pentru problemele privind apărarea țării și securitatea națională, procurorul general are mai multe competențe (datorită atribuțiilor funcționale) decât ministrul Justiției !

Se va spune că instituțiile statului sunt obligate să ducă la îndeplinire hotărârile CSAT și că astfel Ministerul Public ar fi obligat să execute dispoziții ale unei instituții administrative. Pe undeva este corect, pe de altă parte este complet greșit. Ministerul Public și mai apoi Justiția au aceleași obligații ca oricare altă instituție a statului român pentru apărarea țării și pentru securitatea națională. Apoi, procurorul general, membru al CSAT, are dreptul și posibilitatea de a își spune cuvântul în cadrul ședințelor și chiar va vota o rezoluție sau alta. În acest fel, procurorul general va informa membrii CSAT care îi sunt limitele și care îi sunt obligațiile pentru fiecare situație în parte. În fine, dacă se ia „la puricat” fiecare idee ce se naște din analiza acestei idei de bază se va ajunge la concluzia că este vorba despre o idee bună.

Presa este nemulțumită pentru apelul lui Iohannis ca CSM să ia atitudine cu privire la „scurgerile nepermise de informații în presă, din dosarele aflate în curs de soluționare”. Primii care au sărit de fund în sus sunt tocmai jurnaliștii care au beneficiat de astfel de informații, cei de la HotNews, Evenimentul Zilei, Antena 3, B1Tv ... Ba, cei de la EvZ spun că informațiile provin de la avocați ! Hait ! Dacă este așa, procurorii se pot auto-sesiza că avocatul „X” a comis o infracțiune și îl pot duce în fața instanței de judecată pentru a fi condamnat. De fapt, nu este cum spun așa-zișii jurnaliști de la EvZ și ... Mare lucru dacă nu or fi procurori care dau cinstea pe rușine lăcomiți la niște „verzișori”. Cererea lui Iohannis este clară: „scurgeri nepermise” din dosarele aflate în curs de soluționare. Este vorba nu doar de protejarea muncii procurorului de caz (nu va mai fi supus presiunii media), este vorba despre protejarea persoanelor cercetate. Nu are ce căuta în presă date despre persoanele care, din varii motive, ajung să dea declarații la procurori. La un moment dat, dosarul devine public, curățat de suspiciuni și variante de lucru operative, cu autori clar determinați. Presa va putea scrie pentru „informarea publicului” (și constituirea dosarelor de șantaj mediatic !) fără nici o teamă.

Și aici a apărut Macovei și ciracii ei. S-au adăugat „salariații” lui Udrea. De aici trag concluzia, fără jenă, că Macovei ar cam fi la originea „justiției” prin intermediul presei. Prea a sărit baba asta de fund în sus.

În concluzie, Iohannis a pus prima „cărămidă” la relația sa cu Justiția. Pentru o țară a normalității.

Cât privește inițiativa legislativă a CSM, ICCJ și MP, eu sunt de acord. Administrarea Justiției se face de către Justiție și nu de către Guvern. Aici este nevoie de modificarea art. 75 alin. (1) din Constituție. Probabil că CSM ar fi cel mai indicat să fie introdus în prevederile constituționale. Guvernul va avea dreptul la un punct de vedere la cererea Camerei Deputaților. Parlamentul însă va hotărî. Am auzit păreri ale unora și altora care m-au făcut să îi privesc pe autori cu multă „reținere”. Geaba diplome dacă ideile sunt puține.

vineri, 24 octombrie 2014

Campanie de mahala. Demență electorală.

Vreau nu vreau, trebuie să constat că această campanie electorală a ajuns în troaca cu lături. Principalii autori sunt o parte a candidaților dar și susținătorii lor. De la susținători nu putem exclude media, ziare și televiziuni.

Ne place sau nu, avem două televiziuni reorganizate sau construite ca organe de propagandă a PSD și a candidatului Victor Ponta. Antena 3 a fost reorganizată iar România Tv a fost construită pentru acest scop.

De altă parte, B1Tv a pornit ca televiziune pro-Băsescu și a devenit, fără mult efort, o televiziune pro-Elena Udrea (fără însă a-l abandona pe Băsescu). De când Gușă a decis să o susțină pe Udrea în campanie, Realitatea Tv a trecut de partea acesteia cu excepția lui Rareș Bogdan. Asta este impresia acum. Este posibil să fie o stare tranzitorie.

HotNews (aici) vine și observă, în cadrul unui proiect de monitorizare a comportamentului televiziunilor, două momente penibile, petrecute la două televiziuni aparent independente.

La Realitatea Tv este invitată Monica Macovei. În timp ce răspundea la întrebări și își prezenta proiectul de campanie, în spatele său cei de la Realitatea Tv au pus imagini cu Elena Udrea. O atitudine evident ostilă invitatului aflat în platou. După respectiva emisiune a urmat Lavinia Șandru care îi face campanie Elenei Udrea în stilul celor de la Antena 3 lui Ponta. Atacuri asupra adversarilor politici și multe, multe laude la adresa blondei lui Băsescu.

La B1Tv, altă măgărie televizată. În timp ce Monica Macovei își expunea ideile, regia a întrerupt emisiunea pentru a da în direct un eveniment politico-monden în care Elena Udrea promova, chipurile, produsele românești (din întâmplare, unii au pozat exact „produsele românești” cu care candidata băsistă era îmbrăcată. Avea pe ea numai produse „românești” !).

De la începutul campaniei am concluzionat că între Monica Macovei și Elena Udrea va fi o luptă pentru atragerea acelei părți a electoratului care a rămas fidel lui Traian Băsescu. Nu mi-am închipuit că ziarele și televiziunile vor fi de partea uneia sau alteia în felul acesta. Bănuiam că Monica Macovei va fi susținută de cei de la B1Tv și Evenimentul Zilei, pentru că în aceste locuri aceasta a fost declarată, nu de puține ori, eroină politică. Ei bine, se pare că Macovei nu mai are nici aici susținători. Interesul poartă fesul. Dacă este adevărat că Elena Udrea este unul dintre finanțatorii celor de la B1Tv și celor de la Evenimentul Zilei, atunci este clar. Monica Macovei nu mai are unde să se ducă pentru sprijin.

PSD a ales să își promoveze „interesele” apelând la Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. O altă mahalagioaică. De același calibru cu Macovei și Udrea. Uneori, le și întrece. Până mai ieri alături de Firea era Șova. Alt mahalagiu. De când cu „auto-suspendarea” din PSD - altă mascaradă marca PSD -, Șova a trecut în spate, Firea preluând controlul asupra mesajelor media. Are sprijinul total al celor de la Antena 3 și România Tv. Ba chiar cred că este concurată de Mugur Ciuvică, individul care a ajuns să exceleze în murdărie propagandistică pentru Victor Ponta și, mai ales, pentru Dan Voiculescu. Nu mai spun de Stoiceasca, Grecu, Tudor, Gâdea, Badea, Liliana Ruse, Ciutacu, Striblea etc.

Nu credeam, sincer, că Vadim Tudor sau Dan Diaconescu pot fi întrecuți în mahalagisme televizate. Ei bine, au reușit să infesteze media română. Au reușit să impună mahalagismul nu doar în media ci și în comportamentul politic.

Victor Ponta este un individ nedemn. El vrea să apară ca fiind un om preocupat de „soarta națiunii”, motiv pentru care candidează la președinție însă o pune pe Gabriela Vrânceanu Firea Pandele purtător de cuvânt și tace, „tace asurzitor” când aceasta își pune poalele în cap. Ponta nu poate fi extras din cloaca construită de cei care îi fac campanie. El este în mijloc. El este cel care își dă acceptul pentru toate porcăriile care se fac în numele și pe seama lui.

Este obligatoriu să ne uităm și la șeful de campanie a lui Ponta. Nimeni altul decât Liviu Dragnea. Se ocupă Dragnea de organizațiile PSD și mobilizarea lor la vot însă este și cel care dă tonul, aprobă, impune tonul și comportamentul în campanie al echipei pe care o conduce. El este dirijorul acestei campanii a PSD de o murdărie fără margini.

Mă bucur pentru faptul că ACL nu se comportă la fel. Îmi place faptul că Iohannis nu răspunde la mahalagismele folosite de PSD-ul lui Ponta-Dragnea-Firea Pandele și nici atacurilor murdare ale celorlalți contracandidați. Este atacat. de la dur, la foarte dur și chiar absolut exagerat. Tăriceanu, Udrea, Macovei ceilalți contracandidați au ceva cu Iohannis. Rezultatul pozitiv al campaniei lui Iohannis începe să capete contur. Atitudinea de om normal, de om ne-conflictual, de om hotărât, de gospodar așezat, de proprietar își produce efectul benefic. Oamenii îl simt al lor. Dacă el a putut face pentru el, poate face și pentru noi, ceilalți. Dacă poate să se apere pe el, ne poate apăra și pe noi, ceilalți. Dacă el gândește așa, atunci știe cum gândim noi, ceilalți.

La campania de mahala a unor candidați s-a aliat ANI, prin acea persoană dubioasă numită Horia Georgescu. Nu s-a zbătut până acum cu „incompatibilitățile” (dubioase după cum au fost puse în lege, foarte active în a bloca activitățile publice !), acum moare de grija lor. Nu mai este coincidență aici, este prea superficială calificarea. Înclin să cred că este comandă politică, pentru că are un scop bine determinat. Cine câștigă de ce vrea ANI să facă ? Ponta și Băsescu în egală măsură.

ANI este alături de o altă instituție care excelează în această campanie. DNA. Coincidență sau nu, DNA își pune pe tarabă dosarele. Exces de zel ? Prea puțin. Interes ? Posibil, deși nu poate fi probat. Interes național ? Hm. Pentru unele cazuri, interesul național este fie întârziat fie insuficient documentat. Pică „hrebenciucii” pe capete. Iau ca „model” pe Hrebenciuc, marele combinator politic.

Mai avem puțin și vom ieși din zona asta mocirloasă. Nu ne vom curăța de zoaie pentru că au grijă panaramele arătate mai sus să inventeze alte situații și stări care să ne facă să le urâm existența.

miercuri, 24 septembrie 2014

Turcescu „locotenent-colonel sub acoperire” ?! Iar circ de slabă calitate.

A făcut o mărturisire pe blog. Și spovedanie, spune el. A fost pusă o imagine cu livretul militar de ofițer în rezervă. Au fost puse niște bilețele care să confirme că a primit niște bani. A mers la B1 Tv unde a recunoscut, prin spovedanie, cu multă mistică exaltată, că a fost „locotenent-colonel sub acoperire”. Reacțiile sunt de tot râsul. În special a celor i-au fost colegi. Dar și a altora.

Delirium tremens total. Unii, cei de la B1Tv și Evenimentul Zilei vor să îl scoată „erou”, un „erou” modern, un erou al luptei împotriva confiscării presei de către mogulii opoziției din anii guvernărilor Băsescu-Boc. Alții, cum este colegul lui de post Tv Radu Banciu, îl fac de rahat: „Era un om lipsit de caracter din toate punctele de vedere. De ce să ne ascundem? Ar trebui să ne bucurăm. Când un om este prins, el însuși recunoscând? Sigur că o luase un pic razna, părea dus spre o hipnoză aseară (duminică seară - nr.), asta pentru că fusese pur și simplu buimăcit probabil de revelațiile care existau la adresa lui și care l-ar fi condamnat. Eu spun că astăzi, dacă el nu se supunea acestui deal cu care a fost șantajat, astăzi era la pușcărie”. În toată presa există reacții. Cele mai multe sunt de condamnare.

Dacă leg declarația lui Banciu cu cea a lui Ponta iese un „iepuraș” la iveală. A fost prins Turcescu cu ceva meschin, ceva legat de acte de corupție pe timpul cât a fost la conducerea unor posturi radio și Tv ?! Este cineva sau sunt mai multe persoane care au decis să îi fluture pe la nas probele și să îl amenințe cu trimiterea în judecată ? Nu de alta, dar în delirul „spovedaniei” de la B1Tv individul tot îi dădea cu judecata divină și judecata unei instanțe competente (pământene, de data asta) să îl judece. Pentru faptul că a „turnat” diferitelor organe de informații sau la Cotroceni pe colegii din redacțiile prin care a umblat sau că a creat emisiuni radio și Tv după scenarii și cu teme stabilite politic sau în alt mod nu îl judecă nici o instanță. Îl judecă colegii. Frecție la un picior de lemn. Judecata în fața unei instanțe judecătorești se face pentru altceva. Trebuie să fie o cauză penală cu probe indubitabile, recunoscute de el care să îl sperie în halul în care l-a speriat. Și da, există probabil și o condiție care a favorizat spaima lui Turcescu. Cei care l-au „speriat” îi sunt „adversari”. Fie din presă, fie politici. Aici cred că exagerez. De fapt, presa este mai mult politică, el este băsist, este membru sau fost membru al PDL și acum al PMP așa că putem vorbi despre adversari politici. Nu trebuie să uit faptul că de Turcescu se leagă, cum-necum, și o afirmație a lui Băsescu care acuza, cu ceva timp în urmă pe cei din Justiție (în special procurorii) că au luat decizii în dosare sub influența unui cunoscut om de presă. O fi vrut Băsescu să lovească în procurorii care i-au arestat fratele sau care au deschis anumite acțiuni penale fără ca el, Băsescu, să fie de acord însă a dat și în omul care i-a fost credincios și care a deformat realitatea în folosul lui după cum i s-a dictat de la Cotroceni. Cea mai oribilă făcătură de presă este celebra, de acum, campanie împotriva „loviturii de stat” din 2012. Că tot sunt la acest capitol, înclin să cred că în curând vom afla și cine sunt „jurnaliștii” care au instrumentat cazul Turcescu și au obținut probele incriminatoare. Nu exclud varianta unei investigații de presă a unor jurnaliști temeinic ancorați în zona puterii. Cum ar fi cei de la Antena 3, România Tv, Jurnalul Național etc.

Ca fost ofițer activ (acum în retragere) mă irită și mă amuză, deopotrivă, declarația sau spovedania lui Turcescu. A fost „locotenent-colonel sub acoperire”. Individul este idiot. Sadea. Gradele militare sunt grade profesionale. Ele reflectă o anume cunoaștere, experiență, vechime în muncă și permit alegerea unui militar pentru îndeplinirea unei funcții de comandă sau execuție în cadrul sistemului din care face parte. Funcțiile în sistemul militar și în toate sistemele publice sunt condiționate de un nivel, oarecare, al gradului profesional a celui care ocupă funcția sau urmează să o ocupe. Așa cum sunt gradele profesionale în sistemul de învățământ, în sistemul de sănătate, în cercetare științifică, în oricare altă profesie care se respectă, așa sunt și gradele profesionale în armată sau în sistemul funcționarilor publici cu statut special. Gradul profesional este protejat, prin lege, ca un drept de proprietate. Persoana care a obținut un grad profesional are dreptul să îl poarte chiar și după încetarea activității profesionale. Pe timpul activității într-o instituție sau o societate comercială, gradul profesional este însoțit de o anume valoare, materializată în venitul profesionistului precum și în alte avantaje oferite potrivit legii. După cum s-a exprimat idiotul de Turcescu, înseamnă că putem avea sub acoperire tot felul de grade profesionale. De ce nu ?! Cercetător științific gardul I sub acoperire, conferențiar sub acoperire, judecător de CA sub acoperire, procuror DNA sub acoperire, inginer tehnolog sub acoperire, secretar II la Ambasadă sub acoperire etc.

Pe de altă parte, instituția „ofițerului sub acoperire” este altceva decât a arătat sau a lăsat Turcescu să se înțeleagă. Persoana care îndeplinește o astfel de misiune, pentru că este o misiune și nu un grad profesional, este în mod obligatoriu legată de o instituție publică, fie ca angajat fie în calitate de colaborator apropiat, o instituție din sfera puterii publice. O putere cu atribuții speciale de constatare și prevenire a actelor și faptelor cu caracter infracțional care pot afecta securitatea națională și ordinea publică. Sub acoperire mai sunt spionii, însă ei nu lucrează pe teritoriul statului care le-a dat misiunea decât în cazuri cu totul și cu totul excepționale și numai în legătură cu persoane care au altă cetățenie și care desfășoară activități ostile statului român. În fine, având în vedere aceste considerente, Turcescu nu putea fi „ofițer sub acoperire”. Putea fi doar un turnător. Activitatea lui nu s-a desfășurat în mod conspirat. A fost la vedere. A fost în cadrul profesiei sale, s-a referit la colegii săi, la angajații săi, la persoanele cu care, în calitate de jurnalist, a intrat în contact. Problema nu este acum turnătoria, reprobabilă dacă nu a avut rolul de a proteja statul român în sine, ci faptul că a fost un multiplicator de mesaje care nu aveau nici o legătură cu protecția statului. Mesaje care nu au fost rodul unei activități jurnalistice ci propagandă politică ordinară a unei formațiuni politice (care este de interes privat !). Mai mult, prin declarația lui a lăsat să se înțeleagă că acțiunile lui „jurnalistice”, inclusiv campaniile furibunde împotriva opozanților lui Traian Băsescu au fost, de fapt, acțiuni politice ale unui serviciu de informații ! Din acest motiv apar ca ciupercile după ploaie semne mari de întrebare. Cine este autorul campaniei politice „suspendarea lui Traian Băsescu în 2012 a fost o lovitură de stat” ?! A fost găselnița lui Băsescu și a slugilor lui de la Cotroceni, a fost găselnița PDL sau a fost punctajul unui serviciu de informații  din România ?! Dacă a fost punctajul unui serviciu de informații, atunci treaba nu este gravă, treaba este deosebit de gravă. Înseamnă că un serviciu de informații s-a apucat să facă politică, înseamnă că trăim într-un stat polițienesc. Înseamnă că acțiunile noastre politice în baza Constituției și a legilor în vigoare sunt o joacă de copii din moment ce decizia o ia un serviciu de informații.

Înclin să cred, pentru sănătatea democrației în România, că Turcescu a fost un turnător cretin, un multiplicator de mesaje politice cotroceniste și că nu are nici o legătură cu un serviciu de informații român. Nu este exclus ca un individ oarecare dintr-un serviciu de informații să fi lucrat cu Turcescu, prin depășirea atribuțiilor de serviciu, din exces de zel, dar asta nu înseamnă că serviciu de informații este ceea ce lasă Turcescu să se înțeleagă.

Dacă însă Banciu are dreptate, atunci mă aștept să văd o acțiune la o instanță de judecată unde Turcescu este învinuit pentru acele fapte de corupție ce se ițesc de după perdeaua zvonurilor.

joi, 24 octombrie 2013

PNL partid de stânga ?! Mircea Geoană dă dovadă de tembelism, dacă nu de dușmănie politică.

Invitat la Evenimentul Zilei, Mircea Geoană răspunde cu entuziasm și mă obligă, pe mine, liberalul, să citesc extrasul cu mare atenție. Nu de alta, dar EvZ are o lungă tradiție în dezinformare și măsluire a cititorilor săi. De aceea nici nu îl mai citesc. Ajung pe pagina lor de net obligat de câte o paparudă ca Geoană care se crede, încă, mare lider politic.

De fapt, prima mare constatare este credința lui Geoană că el este, încă, în rândul politicienilor care dau tonul evenimentelor. De aici și afirmația lui că a ajutat la succesul deplasării lui Ponta în Statele Unite. Plus afirmația lui, care angajează întregul PSD - oare ?! -, că alegerile din 2014 pot fi cu Antonescu sau fără, el fiind, evident, unul dintre pesediștii care nu agrează promovarea ideii că USL nu va mai fi împreună la alegerile prezidențiale. Asta înseamnă că în PSD se lucrează, destul de serios la această variantă. Pentru a pune mai multă confuzie în problemă, Geoană bagă și șopârla obligației ca economia să aibă cel puțin două luni de dezvoltare puternică pentru succesul la alegerile prezidențiale. În plus mai bagă și condiția susținerii de către PSD a lui Crin Antonescu de menținerea USL pe termen mediu și nu scurt. Ca să nu mai spun de zicerea potrivit căreia Antonescu are obligația să îi determine pe PSD-iști să îl voteze pentru că „nimeni nu poate să livreze voturi la pungă” !

Pe lângă toate astea, Geoană comite cea mai mare măgărie posibilă față de liberali atunci când, în „analiza politică” pe care o face pune la îndoială succesul la prezidențiale al USL. Se trezește Geoană „din somn” și afirmă franc: "Va depinde foarte mult de candidatul pe care în va propune Dreapta la alegeri. Mă gândesc la coalizarea în jurul PDL-ului ale acestor mici formaţiuni de dreapta. Nu au cum să risipească bruma de voturi pe care încă le mai au. PDL-ul are în spate o maşinărie. Poate produce voturi. Tot ce poate spera Dreapta şi domnul Băsescu este să influenţeze în turul doi alegerea viitorului preşedinte". Stop ! În contra tuturor declarațiilor lui Crin Antonescu că acesta refuză să fie candidatul unui sistem, fie că este el al PNL, fie că este al PSD, Mircea Geoană vine și dă cu „muci'n fasole”. Elimină, cu de la el putere, PNL de pe palierul de dreapta al politicii. Îl subordonează PSD ! Iar acestor declarații ale eternului candidat la președinție trebuie să i se răspundă pe măsură. PSD trebuie întrebat dacă este de acord cu declarațiile lui Geoană, iar dacă este de acord atunci se cuvine ca PNL să aibă o poziție tranșantă. Nu poți merge la infinit cu astfel de poziții ale pesediștilor.

Pesediștii au făcut mare tam-tam la unele declarații ale liberalilor. Ce ar trebui să facă liberalii acum ?

sâmbătă, 22 iunie 2013

Profesiune de credință. Dan Andronic al EvZ.

EvZ. Dan Andronic cu o profesiune de credință.

N-am încetat să publicăm anchete şi să cotrobăim prin vieţile puternicilor zilei, fiind convinşi că asta aşteaptă cititorii noştri. Că asta este datoria noastră de ziarişti”.

Acesta este de fapt EvZ. O publicație care „cotrobăie prin viețile puternicilor zilei” pentru a specula și a induce în eroare cititorii cu privire la adevăr. Pentru că unor fapte sau „bucăți” de fapte, jurnaliștii „reputați” ai acestei fițuici adaugă propriile interpretări care denaturează însăși esența informației.

EvZ s-a specializat în hărțuirea oamenilor. Citind eu despre Voltaire, am aflat că a fost, ani buni, în tinerețe, secretar al unui procuror la Chatelet unde s-a inițiat în arta hărțuielii, artă de care s-a folosit, mai apoi, fără limite, toată viața. EvZ și jurnaliștii săi au devenit experți în hărțuirea oamenilor, de multe ori făcând jocurile murdare ale procurorilor. Și acum am bănuiala, formată în timp, că EvZ a fost „mâna din presă” a procurorilor politici. Pentru că de la EvZ au pornit unele dintre cele mai nedrepte și ilogice acuze cu privire la viața privată a unor oameni. Trebuie să recunosc totuși că, probabil în contra-partidă, EvZ a făcut și unele dintre cele mai bune anchete sociale, aducând în atenția publicului drepturile și libertățile civile încălcate de companiile care trăiau din serviciile oferite populației.

Una peste alta, nu am fost un fan al EvZ. Era să fiu însă. Atenție ! Era să cad în plasă. Chiar am cumpărat, conștiincios, ziarul. Când însă am analizat rezultatele cotrobăielilor lor am ajuns la concluzia că EvZ nu mai trebuie urmărit. Rar, foarte rar, îl deschid pe net.

De un timp însă, EvZ a căzut într-un con de umbră. Din cauza B1 Tv care i-a luat „macaroana”. Pentru o parte dintre cititorii săi, EvZ a rămas același pentru că aici, la EvZ, se adună toată floarea „nemulțumiților neamului”, oameni cărora „le curg balele” citind bârfele jurnaliștilor bulinei. Bârfe, nu adevăruri, bârfe proaste pentru că sunt construite din vorbe proaste și minți tuburi.

Din jurnal de calitate, odată, nu când Cristoiu ne anunța că o găină a născut pui vii sau că au apărut iepuri cu cinci picioare (?!), EvZ a ajuns o simplă fițuică care rămâne pe tarabe.

Se vede că reputația „bulinei roșii” ca aducătoare a dezastrului nu se dezminte. Ce a fost și ce a ajuns. La jurnaliștii care au reprezentat-o nici nu putea ajunge altceva.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Într-un partid mare, nu e loc de tumbe mici





Aseară, în „imperiul  ciutăcesc”, la „Vorbe grele” de la Antena 3, Crin Antonescu a răspuns la întrebări, a comentat zvonuri și bârfe portocalii, și-a exprimat poziția față de „opozanții” din PNL. S-a comportat ca un om politic cu anvergură care are responsabilitatea de a reprezenta cel mai mare partid politic liberal din România. A doua forță politică a țării. Partener la o guvernare care are obligația politică de a repara daunele imense aduse țării de Traian Băsescu și partidul lui de mafioți afiliați Popularilor Europeni.

Pentru că nu am găsit, încă, înregistrarea emisiunii, iau de la fițuica lui Dan Andronic, Evenimentul Zilei, o înregistrare de la eveniment:

"Niciodată nu s-a pus problema excluderii acestor oameni", a spus președintele PNL despre Călin Popescu Tăriceanu sau Ludovic Orban. "Nu doresc să exclud pe nimeni. În ceea ce-l privește pe Chiliman, dacă colegii mei îi vor cere excluderea eu le voi cere să amâne aceasta chestiune. Eu doresc să facem un Congres", a declarat Antonescu. Acesta i-a poftit pe contestatarii săi din partid să candideze cu acest prilej, avertizându-i că după aceea va întoarce foaia. "După Congres, PNL va trebui să se comporte ca un partid mare, și într-un partid mare nu e loc de tumbe mici", a declarat el. "Oameni care să vorbească aceleași texte ca Elena Udrea și Traian Băsescu nu veți mai vedea în PNL".

Antonescu și-a exprimat însă îndoiala că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, unul dintre cei mai vocali contestatari ai săi, ar fi "unealta lui Traian Băsescu". "Nu e unealta lui Traian Băsescu. Dl Băsescu a jucat întotdeauna propriile sale partide politice, are o statură de jucător. Oamenii frustrați, care intră în această cruciadă împotriva lui Antonescu, n-au suficientă imaginație, forță sau credință în ceva ca să găsească alte formule de a se război cu Antonescu decât cele pe care le aud de la B1TV sau care le provin contra cost de la Dan Andronic", a continuat acesta atacul la adresa lui Chiliman, pe care l-a calificat drept "un spirit slab, adică manipulabil".

Antonescu i-a mai transmis lui Chiliman că liberalismul "mai înseamnă și altceva decât reanveloparea blocurilor la de trei ori prețul".

Președintele PNL s-a răfuit și cu Călin Popescu Tăriceanu, spunând că nu înțelege cum poate fi el acuzat că s-a abătut de la liberalism prin constituirea parteneriatului cu PSD când și Tăriceanu s-a menținut în fruntea guvernului, în 2007 și 2008, tot cu ajutorul social-democraților. Acesta a mai comentat că Monica Macovei, ale cărei greșeli trebuie acum să le" repare" USL, a fost numită în funcția de ministru al Justiției de Tăriceanu, la fel ca și fostul șef al ANI, Cătălin Macovei, și Horia Georgescu, care conduce instituția în prezent. "Sigur, fără să știe omul ce va face Monica Macovei", i-a acordat el circumstanțe atenuante fostului premier. Pe principiul divide et impera, Antonescu a adăugat că probabil Chiliman crede că Tăriceanu și-a pierdut curajul politic și ce aceea se angajează personal în lupta cu președintele PNL”
.

Este evident că în PNL se vor tranșa lucrurile în cadrul viitorului Congres. „Pucistul” Chiliman va fi invitat să se adreseze Congresului PNL cu acuzele pe care le aduce lui Crin Antonescu și să ceară Congresului alegerea unei alte conduceri pentru a sancționa astfel „derapajele pe care Crin Antonescu le are de la liberalism și democrație”. Ludovic Orban este invitat, de asemenea, să se adreseze Congresului, la fel oricare alt membru de seamă al PNL.

Crin Antonescu acționează inteligent. Duce problemele din interiorul partidului în fața Congresului, acolo unde se pot exprima, liber, toate organizațiile din țară. Acolo unde el își poate prezenta raportul de activitate, acolo unde acest raport va fi evaluat în mod oficial, acolo unde votul reprezentanților organizațiilor locale nu mai poate fi pus la îndoială. Acolo unde criticile la adresa lui Antonescu, aduse de Chiliman, Orban sau Tăriceanu pot primi acceptul sau refuzul reprezentanților la Congres a liberalilor români. La Congres se vor exprima intențiile de preluare a conducerii partidului de către Chiliman sau se va continua cu Antonescu. Dacă va recâștiga Antonescu, atunci este evident că se vor face propuneri de excludere din partid a unor „dizidenți” deveniți celebri. Iar Chiliman va fi unul dintre ei. Exclus în cadrul unui Congres, toate alegațiile cu privire la conducerea abuzivă a lui Crin Antonescu pică. Iar cei care vor rămâne în PNL vor avea posibilitatea să tacă, măcar până în 2014 când, după alegerile prezidențiale, când va avea loc un alt Congres.

Tot aseară, la B1 Tv, pupincuristul Dan Tapalagă se strofoca să îi creeze lui Chiliman toate condițiile pentru a mușca cu gura plină de venin și neputință din Crin Antonescu. Iau textul tot din EvZ.

”Pentru interesul personal de a ajunge președintele României a atentat la statul de drept în România. Asta s-a întâmplat. (...) Cred că pericolul este dorința aceasta extraordinară de putere a lui Crin Antonescu, care, de fapt, l-a făcut să calce pe orice (...) Eu am sancționat aceste lucruri când s-au întâmplat. Am primit multe telefoane de la mulți oameni din diverse organizații, unele foarte importante. Mi-au spus că mă susțin i i-am întrebat de ce tac. Aici eu sper ca ei să treacă peste fricile lor. Este frica de a fi exclus. S-au creat mecanisme de represiune în partid. (...) Pentru a ajunge președinte Crin Antonescu a atentat la statul de drept, astea nu sunt glume. A mai și semnat un acord prin care propunea desființarea Curții Constituționale și DNA. În momentul în care nu am un răspuns la aceste lucruri, nu este și tăcerea un răspuns? (...). Cred că s-a înconjurat cu oameni slabi. Conducătorii slabi au nevoie de oameni slabi (...) Toate lucrurile acestea arată că pentru interesul lui personal e dispus să calce în picioare orice, indiferent cum (...) Îl cunosc de foarte multă vreme pe Antonescu, din 1990, doar că am constatat acum, în ultimul an și jumătate, cât de puțin îl cunosc. Cred că pur și simplu ne-a păcălit pe toți. În momentul în care tu calci pe orice ca să-ți atingi scopul personal de putere poate să facă orice. Pentru el democrația chiar este ca o adunare unde sunt doi lupi și un miel care votează ce urmează să mănânce la prânz”, a spus Andrei Chiliman în emisiunea ”Discuția Săptămânii”.



Aceste lucruri va trebui să le spună Chiliman și în fața Congresului. Dacă are susținători, atunci vor trebui să formeze o majoritate care să sancționeze pe Crin Antonescu pentru conducerea abuzivă și dorința de a ajunge Președintele României ca reprezentant al PNL.

Chiar este culmea Chiliman. Prin criticile aduse lui Crin Antonescu critică PNL pentru că a luptat și a reușit să ajungă a doua forță politică a țării și că are intenția ca prin alianța cu PSD să dea primul Președinte al României din tabăra liberală. Eu constat că din cauza urii față de Crin Antonescu, Andrei Chiliman dă semne că regretă căderea PDL și pierderea puterii de către Traian Băsescu.

Mișcarea anti-Antonescu creată de Chiliman s-a transformat într-o mișcare anti-PNL, unde se luptă să se evidențieze mai multe grupuscule, printre care cel de la „România liberală”. Sunt curios să văd câți vor însoți pe Chiliman după Congres. Chiliman speră ca Tăriceanu să i se alăture. Eu nu cred, însă nu pot garanta că nu va fi așa. Nu cred că Tăriceanu se va complace jocurilor făcute de Chiliman și Moisescu, mai ales că Antonescu nu vrea să facă jocuri mici și duce „litigiul” în fața Congresului PNL. Acolo Chiliman este mic iar Antonescu mare.

Măcinat de orgolii, vanitos peste măsură, Chiliman se apropie de sfârșitul carierei politice. Asta simt eu.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Cristoiu, „acuzatorul public” constituțional. O panaramă de jurnalist.

Cristoiu interpretează Constituția după cum vrea mușchiul lui. Acum îl acuză pe Victor Ponta de încălcarea Constituției. Acuzație gravă, menită să scoată pe Băsescu (cel apărat/criticat) din mocirla în care singur s-a băgat în anii din urmă ca cel mai prolific politician în negarea normelor constituționale în litera și spiritul lor. Totuși, Cristoiu rostește și un mare adevăr: „Constituţia României e o capodoperă de echivoc, întrecînd orice produs liric la capitolul posibilități de interpretare”.

Păi măi Cristoiule, dacă este o capodoperă de echivoc, cum naiba vii tu cu interpretările din Evenimentul Zilei ? Să te faci singur de „cacao” ? Sau ai de justificat o plată ? Până și titlul articolului este o mare tâmpenie, raportat la acest caz. Este adevărat că Băsescu a închis ochii la încălcarea Constituției, nu însă în acest caz.

Cristoiu interpretează, în manieră personală, având ca fundal „echivocul” textului constituțional, art. 86: „Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”. Nu îl interpretează asupra conținutului, care constă în „problemele urgente și de importanță deosebită”, ci asupra modalității consultării. Consultarea însă nu oricum, ci după cum a fost formulată cererea: Victor Ponta împreună cu membrii Guvernului. Aici, evident, Cristoiu sare pârleazul. Ca puricele peste 7 cai.

Guvernul nu se supune Președintelui României. Nu îi este subordonat. Relația constituțională Președinte - Guvern nu presupune subordonare ci cooperare, colaborare, consultare. Atât. Există un singur moment în care Președintele conduce și poate solicita o anume abordare a problemelor din partea Guvernului, atunci când se convoacă CSAT unde se stabilește o linie comună de acțiune a Guvernului cu celelalte agenții ale statului pentru apărarea națională sau securitatea națională. În rest, Președintele nu are cum dicta Guvernului. Iar Constituția, echivocă cum este ea, spune clar acest lucru în art. 109 alin. (1).

Citind mai mult din Constituție și văzând că aceasta prevede altceva cu privire la raporturile dintre Președinte și Guvern, constat că Ion Cristoiu a luat-o razna pe arătură.

Nu Cristoiule, nu poate Băsescu să acuze încălcarea Constituției de către Ponta pentru că nu a mers cu miniștrii la consultare. Pentru că, poate nu știi, Ponta reprezintă Guvernul în relația acestuia cu Președintele, Parlamentul, Justiția, alte instituții ale statului independente, cu instituții și guverne străine. Apoi, interpretând cum vrea mușchiul meu, Băsescu a vrut să impună Guvernului, profitând de această consultare, măcar imaginea subordonării executivului Președinției dacă nu mai mult. Mai mult sigur că nu putea. Pentru că locul unde se iau hotărârile Guvernului este la ședința de Guvern, care are loc la Guvern și nu la Președinție, iar pentru participarea la ședințele de Guvern a Președintelui există articol distinct în Constituție. Și mai mult, consultarea se poate face în mai multe moduri. Putea să scrie Guvernului, putea vorbi la telefon cu Ponta, putea cere o poziție a guvernului față de problemele care îl interesează, fie că are, fie că nu are atribuții legale în domeniu. Bașca faptul că o consultare a Guvernului nu poate privi ceva ce este străin competențelor Guvernului. Ca atare, Băsescu dorind să știe poziția Guvernului în anumite probleme ce sunt de competența exclusivă a acestuia a trebuit să se mulțumească cu explicațiile Premierului. Ce ar fi făcut miniștrii ? Ar fi stat cuminți în scaune și ar fi ascultat pălăvrăgeala lui Băsescu cu Ponta. Iar dacă ar fi pus întrebări miniștrilor, ar fi încălcat prevederile constituționale, fiind evident o ingerință în viața internă a guvernului.

Cristoiu a luat-o razna.


marți, 30 octombrie 2012

Scenarii și scenarite marca EvZ.

Încerc să fiu conștiincios și să citesc acele comentarii cu caracter politic sau măcar cu tentă politică care au sens în acțiunea politică directă a unora sau altora. Sunt și comentarii, articole sau eseuri politice, bune și ele însă neadecvate scopurilor mele. Nu sunt citite decât de un grup restrâns de persoane care sunt dispuse la dialogul elevat, uneori fără finalitate.


Televiziunile și ziarele, în print sau în format electronic, aleg să evidențieze doar ce doresc cititorii lor. Iar aceștia sunt oameni de toată mâna, partizani ai unei formațiuni politice sau alta. Eu sunt cei care de fapt promovează în viața reală formațiunile politice, suplinind de multe ori politicianul.

EvZ vine cu propria campanie de denigrare a USL, luat pe fiecare partid component nu doar ca grup politic. Este evident faptul că undeva, în analizele modrogane, există constatarea unui risc pentru PDl în campania actuală, risc care se poate materializa prin pierderea votanților.

Dan Voiculescu este una din țintele preferate. Scenaritele lui Voiculescu sunt tratate cu predilecție.

 "Mai văd, din păcate, oportunismul politicienilor români care se va manifesta. Să ne închipuim că suntem pe 10 decembrie. USL câştigă alegerile, preşedintele va nominaliza un membru USL care nu va fi decât unealta lui pentru distrugerea USL. Acest om va primi mandat de premier desemnat, în 24 de ore îi va convoca pe preşedinţii PSD şi PNL să facă Guvernul, ei vor refuza să participe la negocieri, dar va fi un pesedist care merge la negocieri, se va găsi cineva din conducerea PNL să meargă la negocieri, premierul desemnat va găsi fisură în fiecare partid, le va oferi posturi de ministru, secretar de stat, director, îi va ruga să convingă membrii partidelor lor să voteze noul Guvern. În 48 de ore, vom avea un Guvern condus de un premier care va fi omul lui Traian Băsescu", spune Voiculescu la A3, la emisiunea lui Gâdea.

Am subliniat ceea ce Voiculescu aberează:

1. USL are în componență, pentru alegerile parlamentare, oameni de-ai lui Băsescu ?

2. La discuții cu Băsescu vor merge alții decât Antonescu, Ponta și Constantin ?

3. USL va accepta ce vrea Băsescu la intervenția unui individ, oarecare, din conducerea USL ?

Sunt afirmații halucinante. Inchipuiri. Pentru că Voiculescu își închipuie. Iar închipuirile lui Voiculescu (poate nu ar strica ca individul să se retragă un pic din prim-planul politic) fac deliciul presei portocalii și ajută, fără doar și poate, la decredibilizarea USL în fața propriului electorat.

Normal că plăcinta asta nu putea fi ratată. EvZ a marșat într-o știre de senzație. Lângă care mai apare o șopârlă. Ponta este lucrat de Antonescu și Dragnea.

Aici este băgat în scenă Lăzăroiu:

Lăzăroiu consideră că preşedintele PNL a decis să candideze în Teleorman pentru că a înţeles că are nevoie de „două capete de pod în PSD”, deoarece „ e clar” că Victor Ponta nu îi mai poate garanta că va ajunge şef de stat.

De fapt, Crin Antonescu a înţeles că are nevoie de două capete de pod în PSD. În caz că se năruie unul, să se sprijine pe celălalt. Cum Ponta s-a cam surpat, ar mai fi Dragnea. E clar că Ponta nu îi mai poate garanta lui Crin presedinţia ţării”, a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook.

Tot pe reţeaua de socializare, consilierul prezidenţial a creionat un scenariu conform căruia Liviu Dragnea este propus premier, după ce Băsescu îl respinge pe Ponta. „Dacă nu îl acceptă pe Dragnea încep suspendarea”, concluzionează Sebastian Lăzăroiu
”.



După toate aceste scenarii și scenarite date ca sigure îți pui, pe bună dreptate, întrebarea: oare de ce mai există USL ?


PDL lucrează intens. Simte cum se prăbușește.

duminică, 26 august 2012

Am lecturat niște aiureli


M-am dezinformat. Am frunzărit Adevărul și Evenimentul Zilei. Dâncu este la mare preț. Băsescu are un 23%, Blaga are 20% - dacă adun, ajung la 43% încredere pentru liderii PDL (!?) -, Antonescu este oaia neagră a PSD iar Ponta este băiatul bun care calcă în străchini prin „mariajul” cu Antonescu. Ufff. Colac peste pupăză PSD are 26% - rău frate, rău -, PNL 24% - șocant bre (!) -, PDL are 22% - de unde ?

Tismăneanu continuă portocalizarea punând pe Crin Antonescu în poziția de țintă politică, având ca înaintași pe Portocală și Pleșu. Nume grele, dom'le, nume grele. Cuvinte veninoase, grele, ucigătoare, asasine, pornite din inimi de lachei prinși cu mânuțele în sacul cu bani al stăpânului, cuvinte de mahala. Pentru că marii pupători de cururi au o particularitate. Devin jigodii atunci când orgoliul le este atins și vanitatea devoalată. Spoiala de educație de duce naibii pe apa sâmbetei și ne arată chipul hâd al parvenitului, al acelui Dinu Păturică din trecut adus cu mijloace moderne în timpul de azi.

Constat că au pus tunurile pe cei din PU. Adică pe noi. Suntem exemplul negativ al realității cotidiene. Suntem ca ciuma și există pericolul ca „ciuma civică” să mai aibă o evoluție (negativă !) ca astă iarnă, la nivelul întregii țări. Au dreptate. Atunci PDL a ajuns la 11%. Băsescu la 8%. Dacă noi continuăm, dacă Ponta și Dușa + Stroe actualizează listele electorale la sânge punând de acord populația existentă cu listele electorale (normal că se va da o altă Hotărâre de Guvern cu listele electorale), dacă se umblă la legile în materia alegerilor și se definesc listele electorale permanente ca fiind cele care cuprind doar pe cei cu domiciliul și reședința în România pentru a face astfel dreptate celor care suportă aici, în țară, mizeriile guvernanților, fără a neglija dreptul celor plecați în străinătate de a vota, chiar cu efortul financiar mai mare de a duce secții de votare acolo unde a înțărcat dracu bălaia, dacă se elimină cvorumul la referendum sau se aduce măcar la o cifră suportabilă (în concordanță cu media participării românilor la vot), atunci sunt au de ce să fie îngrijorați lătrăii portocalii. Se duce naibii PDL, se duce naibii contribuția României la apariția și dominația noului imperiu German.

Au imaginație indivizii. Dar am și eu. Ce naiba. Am dreptul la speranță având ca suport ce văd în piața publică, ce spun prietenii și ce lasă să se întrevadă și o parte a oficialilor fost pedelizați până mai ieri.

vineri, 8 iunie 2012

S-a terminat campania

Ieri seară s-a pus punct, oficial, campaniei electorale pentru alegerile locale. Oficial. Neoficial ea continuă. Diferite publicații de pe net au, încă, mesaje electorale în clar. Sportivele sunt în frunte. Noi, pe bloguri, continuăm. Pe rețelele de socializare continuăm să îi lămurim pe ai noștri că ai noștri sunt mai bun ca ai lor. Este din categoria bătutului apei în piuă. Sau a frecției la piciorul de lemn. Vorbim, vorbim și vorbim. Suntem buni.

Ieri USL și-a încheiat campania cu un mega-miting și un mic-interviu la grămadă la Gâdea în emisiune. Sinteza zilei. Gâdea era singurul penibil. Ceilalți, Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Constantin și mereu tânărul Oprescu au fost buni. Chiar foarte buni. Cu alt moderator emisiunea ieșea o bijuterie.

USL spune că va câștiga peste 50% din voturi. Unii spun mai mult, Crin Antonescu și Daniel Constantin, alții sunt mai reținuți deși speră la mai mult. O sinteză bună de la emisiunea lui Gâdea pe HotNews.

PDL, prin Ioan Oltean spune altceva. Postacii PDL se află la datorie și „confirmă” spusele individului. Să vedem duminică seară cine are dreptate.

Presa portocalie este în delir. Cartianu de la Adevărul lui Dinu Patriciu îndeamnă la sabotarea alegerilor prin neprezentarea la vot. Asta doar pentru că o prezentare la vot substanțială ar duce PDL undeva în negura istoriei. Iar dacă PDL dispare, dispare și Băsescu iar Grigore Cartianu rămâne fără cur politic de pupat. Are cur de patron dar nu este suficient pentru „intelectualul” Cartianu. Cei de la Evenimentul Zilei spumegă. Gogoașa atomică Cristoiu face clăbuci. Antonescu l-a pomenit în zemflemea la mitingul USL. Alături de alți „hanaliști” de seamă ca Turcescu și compania. Boc câștigă, fără probleme la Cluj, spune EvZ, fapt ce nu m-ar mira, mare parte dintre clujeni fiind ales pomeniți de fosta guvernare, unii au chiar autostrăzi ce trec prin fața casei. Tot EvZ continuă cu puricatul USL și cu inventarea găinilor fătătoare pe diferite teme care mai de care mai absurde și mai inutile binelui public. Iar Antena 3 nu a încetat cu susținerea lui Florescu în dauna lui Mănescu la Sectorul 6. Iar dacă ne uităm în adâncurile Antenei găsim jocurile de culise ale lui Voiculescu și ale lui Piedone de la Sectorul 4. Mare lucru dacă după campania asta nu se va încerca înlocuirea lui Daniel Constantin cu Piedone pentru că sub conducerea lui Constantin PC a ajuns „periculos” de apropiat de PNL. Iar dacă este să ne amintim de Voiculescu și opțiunile lui, mai degrabă îl văd pe acesta alături de Gabriel Oprea (acest general al izmenelor militare), de Onțanu, de Iordănescu ... toți oameni de bine ai unui regim comunistoid. Ieri nu am urmărit B1 Tv și pe Turcescu, mea culpa, precis ar fi fost Mihail Neamțu pe acolo cu ale lui idei de dreapta culese de pe nu știu unde aplicabile cu ajutorul unor lagăre de concentrare populației unei țări care își dorește o identitatea de care este mândră și nu o imitare sau maimuțărire a unor concepte de stat construite în laboratoarele unor indivizi care nu au nici o cât de mică capacitate de a empatiza cu cei care urmează a fi conduși. Tipul de conducere de dreapta fără empatie, foarte asemănătoare cu regimul fascist din Germania interbelică, a început să fie practicat de Băsescu și gașca lui și a sfârșit sau urmează să sfârșească prost.

Acum trebuie să ne întoarcem la treabă. Avem de dat jos pe Băsescu. Urgent. Pentru a avea puterea în România este obligatoriu să îl ducem pe Crin Antonescu la Președinția României. Urgent.