Jean-Claude Juncker a prezentat o sumă de reflecții și scenarii privind Europa 27 sub titlul „Cartea albă privind viitorul Uniunii Europene”. Materialul poate fi descărcat de aici. Are 32 de pagini, este și în limba română, însă există și varianta sintetică de care mă voi folosi în articol.
De aici, au apărut poziționările și declarațiile. Unele prea focoase pentru timpul scurs de la momentul prezentării și până la declarație. S-a lucrat sub imperiul emoțiilor. Ceea ce nu este prea bine. Pentru că o parte dintre state vor ajunge la un consens asupra unei abordări sau a unui mixt de abordări pe când alte state care își vor păstra poziția exprimată „la cald” vor avea de ales: se mulțumesc cu ce rămâne sau se alătură majorității. Bine, există și opțiunea părăsirii Uniunii Europene însă mi se pare că ar fi chiar cea mai proastă abordare posibilă. Ba, din ce am citit până acum, nu există această intenție în grupul celor 27 de state care vor forma UE după cei doi ani de negocieri Brexit.
Cartea albă analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la îndoielile suscitate de globalizare, la preocupările în materie de securitate și la creșterea populismului. Cartea albă prezintă alegerea cu care ne confruntăm astăzi: fie ne lăsăm în voia acestor tendințe, fie dăm dovadă de deschidere și profităm de noile oportunități pe care le aduc cu sine.
Cartea albă prezintă cinci scenarii, fiecare dintre ele conturând modul în care ar putea arăta Uniunea la orizontul anului 2025, în funcție de alegerile pe care le va face Europa. Scenariile acoperă o gamă de posibilități și au un caracter ilustrativ. Ele nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive.
Scenariul 1: Continuând pe același drum - UE-27 se axează pe realizarea agendei sale de reforme pozitive
- Agenda pozitivă de acțiune continuă să producă rezultate concrete
- Unitatea UE cu 27 de membri este menținută
- Unitatea UE-27 poate fi încă pusă la încercare în cazul unor dispute majore
- Decalajul dintre promisiuni și rezultate va fi eliminat numai treptat și cu condiția să existe hotărârea de a acționa în comun pentru obținerea de rezultate
Scenariul 2: Accent exclusiv pe piața unică - UE-27 nu poate cădea de acord să realizeze mai mult în numeroase domenii de politică ce depășesc sfera pieței unice
- Procesul de decizie ar putea fi înțeles mai ușor
- Devine mai dificil să fie abordate chestiunile care privesc mai mult de un stat membru, decalajul dintre așteptări și rezultate crescând astfel în ceea ce privește provocările comune
- Drepturi ale cetățenilor care sunt garantate prin legislația UE ar putea fi restrânse în timp
Scenariul 3: Cei care doresc mai mult realizează mai mult - UE-27 își desfășoară activitatea ca și acum, dar le permite statelor membre care își doresc acest lucru să realizeze mai mult împreună în anumite domenii
- Unitatea UE cu 27 de state membre este menținută și, în același timp, statele membre care doresc să realizeze mai mult au posibilitatea de a merge înainte
- Decalajul dintre așteptări și rezultate se reduce în țările care doresc și decid să facă mai mult
- Apar semne de întrebare cu privire la transparența și răspunderea la diferitele niveluri decizionale
- Drepturi ale cetățenilor care sunt garantate prin legislația UE variază în funcție de locul unde trăiesc
Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient - UE-27 se axează pe rezultate mai multe și mai rapide în anumite domenii de politică, renunțând să acționeze în cele în care nu există percepția că ar avea o valoare adăugată
- Cetățenii europeni simt că UE acționează exclusiv în acele domenii în care are o valoare adăugată
- O concentrare mai clară a resurselor și a atenției asupra unui număr limitat de domenii permite UE-27 să acționeze mai rapid
- La început, UE întâmpină dificultăți în a ajunge la un acord cu privire la domeniile care ar trebui să fie prioritare
Scenariul 5: Mult mai mult, împreună - Statele membre decid să realizeze mult mai mult, colaborând în toate domeniile de politică
- Procesul decizional de la nivelul UE este mult mai amplu și mai rapid
- Cetățenii beneficiază de mai multe drepturi acordate prin legislația UE
- Există riscul înstrăinării acelor părți ale societății care consideră că UE nu are legitimitate sau că UE a preluat prea multe competențe de la autoritățile naționale
Nu pot să mă exprim cu privire la ce doresc. Una sau două lecturi sunt insuficiente, mai ales dacă nu cunosc abordările statelor membre. Abia după ce aceste aceste membre se vor pronunța se poate alege una dintre variantele posibile. Nu trebuie uitată afirmația: Ele nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive ! Există deci varianta ca aceste scenarii să sufere o serie de modificări, să fie combinate, negocierile ce se vor purta între statele membre vor duce la un consens.
Deocamdată, Președintele Klaus Iohannis s-a exprimat împotriva unei Europe cu două viteze - cel prevăzut la scenariul 3 -, ALDE din Parlamentul European susține un astfel de scenariu - Renate Weber spune să nu ne temem de a-l aborda, fără însă a fi de acord cu el -, Statele membre ale Acordului de la Vișegrad cer ca UE să asculte mai mult statele membre iar statele membre, parlamentele naționale să aibă acces la puterea Uniunii, statele membre să fie centrul de interes al UE.
Liviu Dragnea propune ca Președintele Iohannis să convoace la discuții partidele politice pentru a se forma o linie politică comună privind poziția României asupra viitorului UE - Agerpres, PSD îi propune președintelui Iohannis consultarea partidelor pentru o viziune comună privind viitorul Europei.
Între timp, România cere UE să devină furnizor de securitate iar asta înseamnă că UE trebuie să fie mai mult decât este acum - Agerpres, ministrul apărării la întâlnirea cu președintele comitetului militar al UE -, România vrea să devină asociat al Forumului de implementare a proiectului BEPS, să stea alături de membrii OECD și G20. Proiect ambițios, foarte ambițios pentru o țară care vrea să implementeze reguli ce pot fi aplicate de statele care au putere economică - Agerpres, Guvernul a aprobat, printr-un proiect de lege, aderarea ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS.
În statele Europei comunitare crește numărul celor care vor UE. Mai mult, a crescut, semnificativ, copleșitor, numărul celor care vor ca UE să devină un furnizor de securitate pentru statele membre și să existe o politică comună de apărare.
Să vedem ce va mai fi. Între timp, ne lămurim ce vrem. Este foarte important ca tinerii să conștientizeze că este vorba despre viitorul lor și că implicarea lor în conturarea deciziilor strategice este obligatorie.
Se afișează postările cu eticheta scenarii. Afișați toate postările

joi, 2 martie 2017
luni, 2 ianuarie 2017
Un scenariu de răspuns la alt scenariu
![]() |
| Infractorul Dragnea și „surcica” Grindeanu |
Jurnalistul Liviu Avram de la Adevărul are propria grijă. Posibilele mișcări obscure ale PSD pentru a-l duce în fruntea unui viitor Guvern pe însuși infractorul Liviu Dragnea.
Schema jurnalistului este ancorată pe „demisia” pe care Sorin Grindeanu urmează să și-o dea din cea de președinte al Consiliului Județean Timiș. Pentru că are un timp la dispoziție legal, până pe 14 ian., Grindeanu poate conduce una sau mai multe ședințe de guvern unde să adopte ordonanțe de urgență care să rezolve „problema” infractorului Dragnea, pe lângă alte urgențe „comandate”. Modificarea legii de organizare și funcționare a Guvernului (nr. 90/2001) prin eliminarea interdicției ca o persoană condamnată să fie numită ministru, ar fi unul dintre obiective. Ordonanța se dă imediat, pe 4 ian., la prima ședință de guvern Grindeanu, Parlamentul este încă în sesiune, se aprobă „mintenaș” în ziua următoare, ordonanța își produce deja efectele, Președintele Iohannis poate face ce vrea el (orice formă de opoziție îi trece prin cap !), Grindeanu își dă demisia imediat, PSD și ALDE propun un alt candidat ca prim-ministru în persoana infractorului Dragnea. Dacă Președintele Iohannis refuză candidatura, iar pe motiv că prevederea legală (art. 2 din Legea nr. 90/2001) nu mai este în vigoare PSD și ALDE deschid procedura de suspendare a Președintelui Iohannis din funcție iar în perioada de „campanie” până la referendumul de demitere a Președintelui Iohannis noul „Președinte al României”, probabil „interimarul” Tăriceanu, va desemna pe infractorul Dragnea candidat iar Parlamentul plin de penali și oameni cu probleme penale vor vota într-o voioșie.
Plauzibil ? Da.
PSD-iștilor și ALDE-iștilor le curg deja balele de plăcere. Dar și altora. Nu știu cum vor vedea situația cei peste 60% dintre românii cu capul plin de sictir la adresa României, cei care nu au fost la vot și au favorizat astfel un scenariu de acest gen. Dacă scenariu va începe să prindă viață, este meritul celor peste 60% dintre românii cu drept de vot care au avut altceva „mai bun” de făcut decât să își organizeze țara pentru următorii 4 ani de zile.
Ce ar mai putea reglementa guvernul Grindeanu, pe repede înainte ? Păi, în interesul penalilor și celor cu probleme penale din Parlament ar putea vota una sau mai multe modificări la codul de procedură penală prin care se suspendă acțiunile penale care au ca subiecți „aleșii poporului” pe perioada cât îndeplinesc mandatul electiv. Au această putere cei din PSD și ALDE ? Au. Le-a fost dată de cei 60% care nu au fost la vot, cei plini de propria importanță, cei care au vrut să „sancționeze” politicienii și partidele politice și au dat țara pe mâna infractorilor.
Scenariul lui Avram se oprește aici. Mai departe ce se poate întâmpla ?
Dacă referendumul de demitere al Președintelui Klaus Iohannis reușește, îndeplinindu-se condițiile legale mai noi de validare a lui și dacă peste 50%+1 dintre votanți sunt de acord cu demiterea (variantă posibilă având în vedere sictirul față de țară al celor 60% dintre românii care nu s-au prezentat la vot), vom avea alegeri anticipate la Președinție și pe infractorul Liviu Dragnea primul dintre cei iubiți de „popor” pe listă alături, evident, de eternul (de acum) candidat Tăriceanu, poate și Ghișe sau mai știu eu care fanfaron politic. Posibil ca infractorul Liviu Dragnea să câștige. Care este problema ? Poporul are întotdeauna dreptate, nu ?
Dacă referendumul de demitere nu reușește, Președintele Iohannis poate consulta Parlamentul pentru un referendum pe o problemă „de interes național”, cum spune art. 90 din Constituție. Este la mâna președintelui ! Iar problema poate fi demiterea guvernului condus de infractorul Dragnea. Știu, acest referendum nu este o formă prin care un guvern poate fi demis. Dar dacă este reușit, Președintele poate cere Parlamentului să demită Guvernul infractor. Sigur este că actualul nou Parlament, format cu o majoritate confortabilă din persoane certate cu legea nu va da curs cererii Președintelui de respectare a voinței cetățenilor.
Mai înainte am folosit sintagma „majoritate confortabilă din persoane certate cu legea”. Să îi dau o mică explicație. Legea cere să fie aplicată, ea fiind o exprimare a voinței unei majorități a populației prin intermediul aleșilor ei. Când parlamentarii nu o aplică, adică nu deschid acțiuni conforme cu legea, când parlamentarii deschid acțiuni dar în așa fel încât legea să nu fie aplicată în spiritul ei, atunci toți acei parlamentari, indiferent cât de cinstiți par ei după CV sunt în contradicție cu legea. Nici un parlamentar al opoziției nu s-a opus validării mandatului infractorului Liviu Dragnea, dar și a altora care au intrat în Parlament, prin atacarea deciziei în contencios și apoi prin excepția de neconstituționalitate a legii care le-a permis înregistrarea luând ca bază deciziile anterioare ale CCR privind pierderea integrității în urma unei condamnări definitive a celor aleși ! O puteau face dar s-au ascuns după „considerente politice înalte”. De aceea toți parlamentarii, fie ai puterii, fie ai opoziției sunt părtași la toată mascarada la care asistăm în aceste zile și sunt copărtași ai guvernării conduse de infractorul Liviu Dragnea.
miercuri, 2 septembrie 2015
Imigranții. Reacții la consecințele imediate. Haosul social în statele europene obișnuite cu ordinea socială.
Încep prin a recomanda acest articol din Adevărul (aici) - prin excepție de la regulă, au și materiale bune !
Sunt concluzii cu care sunt de acord. Sunt concluzii care au fost influențate de informația corectă primită de autor de la persoane care lucrează în materie. Este evident că avem în față un material de analiză. Și o prospectare a viitorul cu risc ridicat din cauza eternei probleme a națiunilor: invazia străinilor prin migrația scăpată de sub control.
Migrația la care asistăm este una organizată. Este organizată în statele sursă. Siria, Irak, Afganistan, Pakistan, Bangladesh, statele din Africa. Turcia intră și ea în ecuație, fiind teritoriul pe care imigranții s-au organizat pentru a „străpunge” frontiera Uniunii Europene. Străpungerea frontierei UE s-a produs la frontierele grecești. Aici în sud-estul Europei. Italia, Franța și Spania au frontierele străpunse de populațiile din Africa.
Străpungerea a avut loc pe mare. Aproape exclusiv. În cazuri izolate, foarte izolate, imigranții în grupuri foarte-foarte mici au urmat traseul pe uscat. Au trecut prin Turcia și au intrat în UE pe la frontiera turco-bulgară. Bulgarii notează și situații în care au ajuns la ei migranți din Grecia, Macedonia și Serbia. Probabil dintre cei care au hotărât la un moment dat că Germania sau Suedia sunt totuși prea departe. Majoritatea celor care au trecut frontiera în Bulgaria dinspre Turcia, Macedonia, Grecia și Serbia sunt migranți economici. Nu au nici o legătură cu statutul de refugiat chiar dacă inițial au fost refugiați.
Străpungerea frontierelor pe mare prezintă „un avantaj” din punctul de vedere al tacticii migrării. Este mai puțin probabil ca migranții să fie întorși la țărmul de unde au plecat. În majoritatea cazurilor, ambarcațiile folosite de migranți au fost distruse, aceștia fiind culeși din apă, salvați de gărzile de coastă ale statelor mediteraneene.
La frontierele de uscat, există posibilitatea aplicării acordurilor de readmisie, acorduri existente între toate statele din Balcani, în special între statele membre ale UE. Turcia va primi migranții pe care Bulgaria sau Grecia îi reclamă că au trecut de pe teritoriul turc. Bulgarii îi primesc pe migranții prinși în România la trecerea frontierei dinspre Bulgaria. Ungaria ne vor înapoia migranții trecuți din România în Ungaria etc.
Cu sau fără copii, cu sau fără studii universitare, migranții de azi, cei care îngroașă valul migraționist, au ținte precise: țările dezvoltate economic. O altă particularitate sunt și țările vulnerabile sub aspectul comportamentului social. Sunt țările în care există și activează cele mai multe și mai radicale ONG-uri „umanitare”. Sunt țările în care acuzațiile de rasism, fascism sau nazism la adresa conducătorilor statului provoacă reacții sociale radicale. Sunt țările în care politicienii se feresc ca dracu de tămâie de astfel de calificative. Sunt țări vulnerabile social chiar dacă sunt puteri economice redutabile.
Circulă scenarii care au sens. Au sens pentru că sunt legate de „istoricul” confruntărilor dintre est și vest în spațiul arab. Au sens pentru că avem și imagini cu migranții de azi în postura de susținători ai „invaziei lumii și instaurării islamului ca religie dominantă”. Au sens pentru că în statele europene sunt numeroase exemple ale conviețuirii „pașnice” între populația nativă și „musafirii” din spațiul arab. Au sens pentru că pe zi ce trece, islamiștii europeni cer mai mult spațiu, cer recunoașterea preceptelor religiei islamice și înlăturarea legii naționale în relațiile dintre oameni. Au sens pentru că au apărut și sunt din ce în ce mai violente relațiile între cetățenii nativi de religie creștină și cetățenii de religie islamică, admiși pentru considerente umanitare.
Sunt voci care consideră acest exod un pericol pentru toate națiunile Europei. Sunt de acord. Sunt voci care pervertesc starea de pericol, punând în față copiii aduși de migranți cu ei, persoanele migrante care declară că sunt posesoare ale unor diplome universitare, că fac parte din intelectualitatea țărilor din care provin. Nu sunt de acord cu ei. Sunt la fel de perverși ca migranții care își folosesc copiii ca arme împotriva polițiștilor din statele pe care le-au străbătut.
Între atâtea scenarii ar mai fi loc de unul. Organizațiile politice aflate în conflict în statele sursă de migranți și-au trimis afară din țară o parte a susținătorilor pentru ca războiul dus împotriva puterii de stat sau împotriva altor organizații radicale să nu mai aibă ca victime civilii (migranții de azi) care pot fi sursa puterii lor politice în viitor. Golirea statului sirian de persoanele necombatante, permite ducerea unui război fără limite. Este un scenariu pe care îl gândesc văzând ce se petrece. Este cu obiectiv pe termen lung. Migranții orientați exclusiv către țările cu potențial de susținere poate fi o probă. Mai târziu, scenariul ar putea să prevadă întoarcerea migranților în țara de origine dacă gruparea politică respectivă preia puterea. Dacă nu o preia, păgubește puterea politică dominantă de sursa umană necesară refacerii țării. Se poate judeca și așa. Aici au rostul și copiii.
Până una alta, statele europene au ajuns la limita conflictului. Germania acuză Austria și Ungaria că au încălcat acordul Schengen. Pe bună dreptate. Aceste două țări au acceptat intrarea pe teritoriul lor a migranților fără a stabili care le este statutul. La fel a făcut și Grecia. Macedonia și Serbia nu sunt state membre ale UE, sunt candidate însă și ele au încălcat grosolan acordurile internaționale. La nivelul cancelariilor europene aceste lucruri se văd exclusiv sub aspectul lor formal și vor avea consecințe în relații dintre state. Germania poate acuza aceste state de „agresiune”. Această invazie este, totuși, o agresiune. Îndreptată împotriva Germaniei și a altor state.
Joaca cu termenii în această problemă este periculoasă. Refugiați sunt doar cei care au părăsit teritoriul Siriei fugind de război în țările vecine. Se poate considera că din acele țări, pe baza relațiilor dintre statele din zonă, o parte a refugiaților va ajunge în alte state, dar nu în afara spațiului lor cultural. În valul de migrație din Europa sunt însă populații (se poate vorbi și așa, dacă ne uită la numărul migranților - aproape 350 de mii !) din alte țări, cum ar fi Irak, Pakistan, Afganistan etc., oameni care au copii cu ei, copii folosiți pentru a impresiona forțele de ordine publică (probabil că li s-a spus la plecare că existența copiilor va fi un fel de garanție împotriva expulzării !). Deja nu mai putem vorbi despre refugiați, vorbim în mod evident despre migranți. Vorbim despre persoane care au alt statut, persoane care pot fi refuzate. Avem o migrație a forței de muncă însă acesta este sub controlul stric al legii. Sunt foarte mulți străini care studiază sau lucrează în statele membre ale UE, însă aceștia au contracte de muncă, în societăți comerciale care au primit acest accept. Din declarațiile celor care migrează către Germania și alte state bogate iese în evidență speranța lor că vor primi ajutoare sociale. Mai puțin probabil că vor ajunge să aibă locuri de muncă. Vor intra în conflict cu cetățenii europeni din statele mai sărace plecați și ei în țările mai bogate să muncească pentru un venit mai bun. Ce vor face germanii ? Îi vor înlocui pe români, bulgari, polonezi, unguri, italieni sau spanioli cu sirieni, irakieni, afganistanezi sau pakistanezi ? Francezii vor mai expulza români pentru a face loc tunisienilor, marocanilor, algerienilor sau libienilor ?
Am citit undeva că deja, în mici localități din Germania, conflictele între populația locală și imigranți au devenit o obișnuință. Poliția locală nu intervine eficient din cauza deciziilor politice care le limitează acțiunile. Imigranții consideră că au ... drepturi. Comportamentul politic fricos al autorităților le întărește acestă convingere iar populația nativă suferă. Agresiuni fizice, interdicții după legea islamică, violuri, agresiuni verbale ...
Nu vreau să văd așa ceva în România. Comportamentul umanitar trebuie să se manifeste, cu maximă intensitate, către propriul neam. Nu pot fi de acord să dau în cap românului pentru a arăta „lumii” ce umanist sunt cu cei din altă țară. Mă lipsesc.

duminică, 15 decembrie 2013
Fascinația fabulării politice
Este posibil ca eu să greșesc în cele ce voi scrie azi însă simt nevoia să îmi exprim punctul de vedere.
Peste tot, nu doar în presă, observ o creștere periculoasă a nivelului adrenalinei. Toată lumea numără pașii și timpii până la spargerea USL. Pentru tot felul de motive care mai de care mai „serioase”.
La modă este majoritatea PSD împreună cu PC și UNPR la care se adaugă independenții și minoritățile naționale la Camera Deputaților. La Senat încă nu s-a ajuns la o astfel de majoritate însă se poate ajunge. PPDD este gata să o asigure prin transferul senatorilor săi la UNPR, partidul aspirator al generalului de izmene Gabriel Oprea. Politrucii și postacii IRL concubinat cu PNȚCD Pavelescu, alături de cei ai FC și cu largul concurs al politrucilor cotroceniști dau ca sigură ruperea USL pe motivul majorității simple și foarte relative (pe fond) a PSD în camerele Parlamentului. Este dorința lor supremă. Spargerea USL înainte de europarlamentare, înainte de prezidențiale, înainte de finalul anului 2014 ar fi o mană cerească.
Dorința le este realizabilă în măsura în care cei de la PSD nu mai au minte. Pentru că îi văd foarte activi politic și pentru că discursul lor principal nu a fost schimbat între timp - tachinările între politicienii PSD și PNL sunt doar sub forma de „antrenament”, având în vedere viitorul în care PNL și PSD vor fi adversare politice -, înclin să cred că cei din PSD nu vor face pasul la rupere. Majoritatea lor este foarte fragilă în contextul actual.
Traian Băsescu este încă Președintele României. Este, de fapt, riscul major în cazul unei eventuale rupturi. Ruperea USL înseamnă demisia Guvernului. Traian Băsescu nu va mai avea în față o majoritate copleșitoare cu care să se lupte ci o majoritate relativă, UNPR și PC având antecedente de neuitat privind alinierea la ciolan. PSD nu are capacitatea, singur, dar nici cu astfel de „aliați” să lupte cu Traian Băsescu. Traian Băsescu va avea eliberat terenul de joacă preferat: desemnarea candidatului la funcția de premier. Este evident că va face ce vrea mușchiul lui. În litera actualei Constituții. Nu este exclus ca în jocul practicat de Băsescu să se nască alte majorități, firave ele, însă suficiente pentru a duce PSD pe panta declinului. O pantă care se naște ca urmare a ruperii USL din vina PSD.
Ruperea USL rupe și actuala organizare în Parlament. În plus, toți noii aliați ai PSD veniți din PPDD direct sau pe filiera UNPR sau PC vor interpreta ruperea USL ca o îndepărtare a lor de la ciolan. Pentru că ei au venit la PSD gândind la USL, sperând că în această guvernare vor primi și ei acces la resurse. Căderea Guvernului actual este pentru ei un risc major. Îi îndepărtează de obiectivele avute în vedere când au părăsit PPDD. Să nu uităm că acești „parlamentari” sunt dubluri în colegiile în care titulari sunt PSD-iști sau liberali. PSD nu va da la o parte proprii parlamentari pentru a face loc noilor veniți ! De aceea eu cred că noii veniți vor pleca urgent de la PSD pentru că PSD va intra în declin. PSD rămâne puternic atât timp cât este în USL. Cei care interpretează „puterea politică” doar sub aspectul numărului de parlamentari sunt niște uituci. PDL a practicat același sport și nu a reușit să își ducă guvernarea până la capăt. Tocmai „atrașii” au fost cei care au părăsit PDL la momentul moțiunii de cenzură care a aruncat la gunoi caricatura de guvern MR Ungureanu.
Nu mai vorbesc despre angajamentele asumate de partidele componente ale USL la câștigarea alegrilor locale și parlamentare. Toate acestea pică iar ce a fost realizat până acum se poate degrada până la ajungerea la starea băsesciană, adică cu salariile tăiate (din nou), cu pensiile tăiate, cu corupția până peste cap. PSD va fi văzut ca principalul vinovat. Iar anul 2016 nu este departe din punct de vedere politic. Populația va ține minte că PSD nu și-a respectat angajamentele în USL, că se face vinovat de ruperea USL, că se putea face ceva bun iar PSD a generat răul. Anul 2014 s-ar transforma într-unul de coșmar. Căderea Guvernului și joaca lui Băsescu cu desemnarea premierului plus ostilitățile din parlament și nesiguranța în politicienii plimbăreți anulează totul. Guvernul demisionar nu va mai putea angaja nimic. Nici fonduri europene și nici surse financiare pentru funcționarea statului. Nici o bancă nu va da bani unui guvern demisionar. Debandada politică va avea efecte majore în disciplina financiară. Cine își va mai plăti dările la stat ? Nu vor fi mulți.
Cei care bat toba cu ruperea USL ar trebui să se mai gândească. Mai ales dacă sunt susținători declarați ai partidelor componente. Este corect să gândim și în sensul în care cei din UNPR și PC care nu au vocația guvernării își doresc harababura. Ei trăiesc și cresc din harababură. Ceilalți însă, social-democrații și liberalii ar cam trebui să bage picioarele în apă rece și să se mai gândească. Nu exclud nici faptul că unii dintre ei se uită cu jind la viitor, un viitor fantastic în care IRL renaște PNȚCD și îl face vizibil, PMP va înghite toată suflarea „de dreapta” și împreună cu PNȚCD să formeze o majoritate absolută în Parlament iar Traian Băsescu să le fie premier. Cine va fi Președinte are mai puțină importanță.
Dragilor, când mai fabulați cu majorități și cereri de demisii puneți puțin mintea la contribuție. Dacă se întâmplă ce cereți voi, ce urmează ?

marți, 30 octombrie 2012
Scenarii și scenarite marca EvZ.
Încerc să fiu conștiincios și să citesc acele comentarii cu caracter politic sau măcar cu tentă politică care au sens în acțiunea politică directă a unora sau altora. Sunt și comentarii, articole sau eseuri politice, bune și ele însă neadecvate scopurilor mele. Nu sunt citite decât de un grup restrâns de persoane care sunt dispuse la dialogul elevat, uneori fără finalitate.
Televiziunile și ziarele, în print sau în format electronic, aleg să evidențieze doar ce doresc cititorii lor. Iar aceștia sunt oameni de toată mâna, partizani ai unei formațiuni politice sau alta. Eu sunt cei care de fapt promovează în viața reală formațiunile politice, suplinind de multe ori politicianul.
EvZ vine cu propria campanie de denigrare a USL, luat pe fiecare partid component nu doar ca grup politic. Este evident faptul că undeva, în analizele modrogane, există constatarea unui risc pentru PDl în campania actuală, risc care se poate materializa prin pierderea votanților.
Dan Voiculescu este una din țintele preferate. Scenaritele lui Voiculescu sunt tratate cu predilecție.
"Mai văd, din păcate, oportunismul politicienilor români care se va manifesta. Să ne închipuim că suntem pe 10 decembrie. USL câştigă alegerile, preşedintele va nominaliza un membru USL care nu va fi decât unealta lui pentru distrugerea USL. Acest om va primi mandat de premier desemnat, în 24 de ore îi va convoca pe preşedinţii PSD şi PNL să facă Guvernul, ei vor refuza să participe la negocieri, dar va fi un pesedist care merge la negocieri, se va găsi cineva din conducerea PNL să meargă la negocieri, premierul desemnat va găsi fisură în fiecare partid, le va oferi posturi de ministru, secretar de stat, director, îi va ruga să convingă membrii partidelor lor să voteze noul Guvern. În 48 de ore, vom avea un Guvern condus de un premier care va fi omul lui Traian Băsescu", spune Voiculescu la A3, la emisiunea lui Gâdea.
Am subliniat ceea ce Voiculescu aberează:
1. USL are în componență, pentru alegerile parlamentare, oameni de-ai lui Băsescu ?
2. La discuții cu Băsescu vor merge alții decât Antonescu, Ponta și Constantin ?
3. USL va accepta ce vrea Băsescu la intervenția unui individ, oarecare, din conducerea USL ?
Sunt afirmații halucinante. Inchipuiri. Pentru că Voiculescu își închipuie. Iar închipuirile lui Voiculescu (poate nu ar strica ca individul să se retragă un pic din prim-planul politic) fac deliciul presei portocalii și ajută, fără doar și poate, la decredibilizarea USL în fața propriului electorat.
Normal că plăcinta asta nu putea fi ratată. EvZ a marșat într-o știre de senzație. Lângă care mai apare o șopârlă. Ponta este lucrat de Antonescu și Dragnea.
Aici este băgat în scenă Lăzăroiu:
„Lăzăroiu consideră că preşedintele PNL a decis să candideze în Teleorman pentru că a înţeles că are nevoie de „două capete de pod în PSD”, deoarece „ e clar” că Victor Ponta nu îi mai poate garanta că va ajunge şef de stat.
„De fapt, Crin Antonescu a înţeles că are nevoie de două capete de pod în PSD. În caz că se năruie unul, să se sprijine pe celălalt. Cum Ponta s-a cam surpat, ar mai fi Dragnea. E clar că Ponta nu îi mai poate garanta lui Crin presedinţia ţării”, a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook.
Tot pe reţeaua de socializare, consilierul prezidenţial a creionat un scenariu conform căruia Liviu Dragnea este propus premier, după ce Băsescu îl respinge pe Ponta. „Dacă nu îl acceptă pe Dragnea încep suspendarea”, concluzionează Sebastian Lăzăroiu”.
După toate aceste scenarii și scenarite date ca sigure îți pui, pe bună dreptate, întrebarea: oare de ce mai există USL ?
PDL lucrează intens. Simte cum se prăbușește.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)