Se afișează postările cu eticheta Ion Iliescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ion Iliescu. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Avem sărăcie pentru toți ! Ne garantează PSD de peste 25 de ani !


Sistemul oligarhic construit de PSD în România îl are ca „tată” pe Ion Iliescu. El a fost cel care a stopat cursul către NATO și Uniunea Europeană cât a putut. Când nu a mai putut, s-a lăudat că a creat condițiile pentru a ajunge acolo. De fapt, între declarațiile lui Ion Iliescu de-a lungul timpului se disting cele care îndeamnă la „ponderare”. Ponderare pentru că era în curs formarea oligarhilor români sub atenta lui îndrumare.

În anul 2000 când a redevenit Președinte al României, la concurență cu Vadim Tudor, prin grija tinerilor de acum 16 ani (!), procedura de aderare la NATO era începută. Procedura de aderare la UE era începută. În unele ministere, funcționari publici cu coloană vertebrală, s-au documentat la colegii din alte țări și au început să scrie documentele de poziție pentru capitolele de aderare. Adrian Năstase a prins ideea că poate intra în istorie ca prim-ministrul care a dus România în UE și a pus piciorul pe accelerație. Iliescu s-a supărat. Aderarea însemna reforme, însemna lupta anti-corupție iar sistemul oligarhic al baronilor roșii nu era bine conturat. Nu ar strica, măcar cei care mai știm câte ceva să ne amintim.

PSD nu se dezminte. Este partidul oligarhilor iar sărăcia pentru restul populației este condiția de bază ca oligarhii să domine politica românească. În plus, Justiția trebuie prinsă cu propriile legi modificate în noul Parlament dominat de PSD la înghesuială și încălecată. Supusă voinței partidului. De asta va avea grijă infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu. Coaliția anti-Justiție dintre PSD și ALDE are un obiectiv de bază în punerea Justiției la colț. O justiție independentă este „moartea” oligarhilor !


În acest tabel cu datele de la INS pentru anul 2015 vedem cum sub guvernarea PSD a lui Victor Ponta a crescut sărăcia în România. Creșterea economică reflectată în PIB nu este sustenabilă. Este temporară. Este determinată de scăderile de TVA, de salariile mai mari și nu de mai multă producție. S-a cumpărat mai mult dar bunurile și serviciile cumpărate sunt din alte țări și nu din România !

La fel ca la guvernarea controlată de Traian Băsescu la sânge a PDL, ies la iveală adevăratele creșteri urmărite de cei din PSD și PDL care au fost mai mereu în cârdășie. Oligarhii au fost adevărații beneficiari ! Iar oligarhii din fostul PDL sunt fie la pușcărie fie în partidul lui Traian Băsescu, PMP. Oligarhii din PSD sunt la locul lor, unii au ajuns deja după gratii, alții se pregătesc.

Votul de mâine ne va arăta dacă vrem să o rupem definitiv cu trecutul. Dacă vrem să aruncăm la gunoi, cu adevărat, „opera sărăciei” a lui Ion Iliescu.

luni, 25 aprilie 2016

PSD și meandrele concretului.

Vrei, nu vrei, bei Grigore aghiazma !

A trecut timpul și PSD a ajuns la vorbele clasicului în viață Ion Iliescu:

„Ancorat în realitate şi raportat la sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludeaza meandrele concretului”.

Cu probe. Indubitabile. Ba, chiar mai mult, procurorii au și „suspiciuni rezonabile” cu privire la faptele unora din PSD că ar fi autorii unor matrapazlâcuri cu conținut penal, asta însemnând alte procese și alte condamnări ale liderilor care aflați temporar la putere au băgat mâna în borcanul cu miere de la buget și au uitat să o mai scoată.

Liviu Dragnea, comandantul suprem al pesediștilor, a fost condamnat penal pentru fraudarea referendumului. Judecătorii ICCJ nu au vrut să accepte că faptele lui au fost „simple” activități politice, că au fost în limitele jocului politic practicat cu ocazia alegerilor și au considerat că forțarea unor oameni să meargă la vot prin folosirea unor amenințări este faptă penală. Judecătorii au considerat că Dragnea și cei care i-au executat dispozițiile au vrut să obțină un avantaj de pe poziții de putere, politică și administrativă. Dragnea și unii dintre cei care au participat la acțiune au fost condamnați, cu suspendare, dar condamnați, ceea ce înseamnă că se fac vinovați de săvârșirea unei infracțiuni. Suspendarea executării pedepsei nu înseamnă că fapta este minoră. Dragnea și ceilalți condamnați în cauză sunt pasibili de pedeapsa cu executare imediat ce comit o altă faptă penală în perioada de supraveghere stabilită de instanță.

Avem deci un lider politic major condamnat penal. Ca atare, i se poate pune calificativul „infractor” fără ca cel care face afirmația să fie acuzat că insultă personajul calificat.

Alături de Dragnea, PSD mai are în organele de conducere și alte persoane deja condamnate, pentru infracțiuni de drept comun dar și pentru infracțiuni de corupție sau de abuz de putere. Sunt apărate de ceilalți pesediști pentru considerente care ies din sfera rațiunii. A rațiunii celorlalți, nu însă a rațiunii membrilor PSD. Nu mai spun de membrii PSD care candidează la alegerile locale de peste o lună, suspecte de comiterea unor infracțiuni ca spălare de bani, abuz în serviciu, corupție sau infracțiuni asimilate faptelor de corupție etc. Față de acestea din urmă, se poate gândi, rezonabil, că sunt mai aproape de o condamnare penală decât de o achitare. Și totuși sunt propuse de către PSD pentru a deveni primari sau consilieri locali și județeni.

Ancorat în realitatea de mai sus și raportat la sinergia faptelor ce domină copios viața PSD - mișto formulare iliesciană -, nu putem evita adevărul (DEX: Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate !) care spune că PSD este un partid dominat de persoane certate cu legea. Eu am impresia că cei din PSD se chinuie să iasă în evidență cât mai negativ cu putință. Peste toate, publicitatea ce li se face de către cei din presă, chipurile în apărarea lor, le scoate în evidență și mai mult lipsa de moralitate. Este ciudat comportamentul celor din PSD. Pe lângă ciudățenie, liderii PSD se întrec în formulări cât mai ciudate.

Dragnea a afirmat cu nonșalanță că „Demisia mi-am cerut-o chiar eu mie însumi la aflarea sentinţei” ! Fascinant ! Și-a cerut demisia lui însuși ! Nu și-a acordat-o ! A considerat că face rău partidului și țării ! Fascinant ! Bag seama că Liviu Dragnea, la fel ca Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu face parte din clubul restrâns al celor care „sunt colegi cu Ludovic al XIV -lea”, care a rămas celebru cu zicerea „Soarele sunt eu !”.

Îmi imaginez scena. Liviu Dragnea își cheamă secretara și îi dă demisia lui în scris. Aceasta o ia, o înregistrează și o bagă în mapa de corespondență pentru a doua zi. Nu, nu este o urgență. A doua zi, Dragnea citește corespondența și alte documente, ajunge la cererea de demisie a numitului Liviu Dragnea, o analizează și decide că nu este momentul politic pentru aceasta și o respinge. Scrie de mână, cursiv, „se respinge”, motivează și semnează. Secretarea ia dosarul, înregistrează rezoluțiile șefului și în dă lui Liviu Dragnea, la plecare, soluția de respingere. Fascinant ! Mai mult, Dragnea vine și ne comunică faptul că forțat fiind de starea națiunii, de pericolele la care națiunea este sensibilă, nu și-a aprobat demisia ! De noaptea minții !

Hai că ajung la „meandrele concretului”, formulare iliesciană de înaltă valoare teoretică și practică. Să navigi urmând meandrele concretului cotidian este complicat. Trebuie să ai talent de navigator, Traian Băsescu fiind un fel de campion politic în astfel de realizare, numai în interes propriu. Un timp a reușit. A crezut că i se permite totul, a plusat, a riscat și constată azi că a eșuat. Încă nu crede că va rămâne împotmolit însă este și el lovit de sinergia faptelor. Procurorii l-au dibuit și îl urmează cu credința că adevărul va ieși la lumină. Dragnea însuși dă dovadă de talent „băsescian”. A pus vaporul PSD pe un banc de nisip și a eșuat. Vaporul PSD s-a înfipt temeinic în banc. Acum vrea să îl dea afară din partid pe Zgonea pentru că acesta i-a cerut demisia. Începe să devină o modă la PSD. Cum are probleme cu legea un lider, cum sunt dați afară cei care îl contestă în temeiul evidențelor penale și a actelor publice de urmărire penală. Așa au fost dați afară Geoană și alții. Mișcările astea sunt destul de dese, azi, în PSD. Momentele de unitate a partidului, momentele în care PSD își ținea aproape liderii cu orice risc au trecut. Acum se practică excluderile celor care contestă liderii penali.

Vaporul PSD s-a înfipt într-un banc de nisip. Meandrele concretului le-au fost și le sunt potrivnice. Sinergia faptelor îi duce nu doar către ridicol, îi duce către auto-distrugere. Să le fie de bine. Vorba aia, dacă lor le place, nu te aia în gusturile omului.

Am sentimentul că Liviu Dragnea și PSD seamănă din ce în ce mai mult cu Traian Băsescu și fostul PDL.

vineri, 15 aprilie 2016

Meandrele concretului interpretate de Mungiu Pippidi, Nicușor Dan, Monica Macovei ...

Am luat imaginea asta de pe pagina unui prieten (Marius Mitea). O pun aici pentru că este cea mai bună „imagine” pentru campania construită și dusă de Alina Mungiu Pippidi, Nicușor Dan și Monica Macovei împotriva PNL dar mai ales împotriva candidatului PNL la primăria Bucureștiului.

Trebuie să îmi cer scuze pentru că nu i-am pomenit pe toți ceilalți, participanți activi la campania de înfierare cu mânie proletară a adultului Marian Munteanu în timp ce își exprimă admirația sau satisfacția față de tânărul Marian Munteanu și Piața Universității din 1990 !

A, să nu uit, am citit și articolul lui Pora din „22” ! Intră și ea în „gașca” de mai sus.

Cea mai interesantă idee este lansată de cei ai lui Nicușor Dan: Marian Munteanu este un socialist naționalist !

A, Marian Munteanu este acuzat că promovează țărănimea, ca practică „etnocrația”, că extremism, că atacă rădăcinile antisemite ale poporului român (?!) afirmând că în popor sunt mai degrabă atitudini mai degrabă xenofobe ...

Bine-bine, din atâtea cuvinte „complicate” pentru oamenii mai simpli nu poate ieși decât o imagine catastrofală. Să ne amintim de „meandrele concretului” care au cucerit poporul iubitor de Iliescu, care au făcut istorie post-decembristă.

Cum naiba se face că Pippidi, Macovei și adulatorii îl copie pe Iliescu ?

Vorba aia veche: meandrele concretului !

vineri, 30 octombrie 2015

Un general de carton, de la penibil la sinistru.

Sunt câteva aspecte care deranjează la fostul căpitan de intendență în 1989 ajuns pe căi oculte general cu patru stele de jusiție (?!).

În primul rând să ne referim la grad militar. Acesta are reglementări clare pentru cei care sunt în activitate. De la nivelul de pregătire academică, obligatoriu pentru anumite grade, la un nivel de experiență acumulat în perioadele de stagii minime în gradul inferior (perioade necesare efectuării studiilor și acumulării experienței necesare primirii gradului superior legat, în general, de o anumită funcție sau un anumit nivel de lucru !), până la experiența în acțiuni operative (inclusiv în domeniul asigurării logistice unde numitul Gabriel Oprea se pare că avea competența profesională). Sunt reglementări și pentru cei care fac parte din rezervă, în special în situația în care serviciul militar este obligatoriu iar ofițerii în rezervă participă la activități periodice pentru perfecționarea pregătirii în profesia militară. Acum nu mai este cazul pentru că nu mai avem serviciul militar obligatoriu iar rezerva este foarte subțire, formată mai ales din ofițerii, maiștrii militari și subofițerii ieșiți la pensie precum și din cei care au fost militari pe bază de contract.

Căpitanul de intendență Gabriel Oprea la revoluție a primit, fără să se știe prea multe despre modalitatea sau meritele avute care au justificat primirile, grade militare succesive în afara serviciului militar. Imediat ce a ajuns în mediul politic a primit gradele de maior în rezervă, de locotenent-colonel în rezervă, de colonel în rezervă iar la propunerea lui Adrian Năstase de general maior (cu o stea) în rezervă. Toate, dar absolut toate gradele de ofițer superior le-a primit în timp ce era în rezervă, „peste rând”, în timp ce activa politic. Dintr-o dată ne aflăm în fața unei mascarade. Gradul militar a ajuns să fie desconsiderat tocmai de către politicieni din moment ce orice persoană poate primi un grad militar fără ca respectiva persoană să fie capabilă să îndeplinească atribuțiile minime pentru cei care primesc acel grad. Termenul de comparație se ia din structurile militare.

Pentru a fi completă bătaia de joc, individul numit Gabriel Oprea și-a adăugat și specializarea militară pe care însă nu a avut-o. Individul se împăiază cu specializarea „de justiție” ! Ofițer de justiție ! Este inadmisibil ! El a ieșit la pensie ca ofițer inferior de intendență și a ajuns ofițer superior și mai apoi general de justiție. Cum naiba ?! A fost procuror militar ? Nu. A fost judecător militar ? Nu. Cum naiba a devenit ofițer de justiție din intendent ! Ar putea fi vorba despre corupția din sistemul Apărării Naționale, corupție promovată politic de cei care au fost la putere în timp. Iar aici îi avem pe Ion Iliescu cu prim-miniștrii lui și pe Traian Băsescu care nu a mai avut nevoie de prim-miniștri. A dispus el, pentru avea „mușchi”.

Fără corupția din sistemul de învățământ, Gabriel Oprea nu făcea o facultate de drept, nu urma post-universitare și nu urma un doctorat în drept. Nu ajungea profesor universitar și nu conducea doctorate. Este mai mult decât evident că ascensiunea lui trucată politic în sistemul militar a fost însoțită și susținută de o ascensiune academică trucată politic în sistemul de învățământ. Iar de aici putem vedea corupția pe care sistemul politic a indus-o în două sisteme deosebit de importante pentru existența noastră ca țară - sistemul militar - și pentru evoluția noastră ca țară civilizată - sistemul de învățământ. Este deosebit de grav faptul că partidele politice au la vârf, acolo unde se face selecția pentru demnitarii țării, oameni care și-au trucat cariera - atât academică cât și profesională. De aceea avem în fruntea Guvernului un Ponta, un Oprea dar și pe alții, deveniți peste noapte doctori în științe, strategi militari sau profesori universitari.

În urma evenimentului tragic care l-a pus mai bine în lumină am observat cum motivează cei care îl apără „nevinovăția” lui Gabriel Oprea. Este un om bun. Iubește Armata și Poliția. Moare de grija militarilor și a polițiștilor. Este fidel Președintelui țării, oricare ar fi acesta. Apără securitatea națională. Dă stabilitate politică țării etc. Nimic despre ordinea publică, nimic despre concepte politice despre ordinea și liniștea publică. Nimic pentru nici el nu cred că știe cu ce se mănâncă acestea.

Apărările pentru Oprea mai dezvăluie ceva. Individul nu conduce de fapt MAI. Îl patronează. Se comportă ca feudalul care recompensează pe cei care îi slujesc. Nu pricepe ce fac oamenii aceia - iar oamenii din MAI fac treabă serioasă -, dar vrea să se laude cu realizările lor.

Una dintre apărările lui în fața jurnaliștilor sună așa: „nu am avut nimic în plus față de tot ce au avut toți ceilalți miniștri de Interne”.

Se pare că așa a vorbit și în fața procurorilor. Individul nu are capacitatea să creeze, este doar ca o placă de patefon.

Ce vor face procurorii (numai ei pot face, restul societății nu poate avea acces !) ? Pot cere MAI să le dea activitățile Poliției Rutiere pe anii anteriori, în special a cererilor de coloane oficiale cu antemergător. Se va vedea dacă Poliția Rutieră a respectat legea privind realizarea unor astfel de dispozitive, care sunt miniștrii care au apelat la astfel de dispozitive, care sunt, în special, miniștrii de interne care au folosit astfel de dispozitive și de câte ori. Numărul imens de dispozitive polițienești folosite de Gabriel Oprea numai în acest an - 1500 ! -, depășește orice imaginație. Obligatoriu, se cuvine a calcula și prețul acestor deplasări. Pentru că, fără îndoială, banii cheltuiți sunt de la bugetul de stat iar bugetul de stat primește banii din taxele și impozitele plătite de noi, atât ca persoane fizice cât și ca persoane juridice private.

Cu privire la observația de mai sus, nu există prevedere de lege care să permită unui demnitar să folosească banii bugetului de stat pentru satisfacerea propriului orgoliu.

Nu m-a surprins nici reacția lui Băsescu, care a spus jurnaliștilor că el îl știe pe Oprea un tip care exagerează. Hait ! Tu, Președinte al României, ai acceptat plimbările lui Oprea cu elicopterele armatei, cu coloanele oficiale ale Poliției Române la ședințele de partid ale UNPR  sau aiurea și nu ai cerut procurorilor începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu ? Nu cumva este caz penal ? Nu cumva aveai obligația de a sesiza procurorii ? Nu ai apărat tu, Traian Băsescu, cu sudoarea frunții, Constituția și democrația în România ? Ai apărat pe dracu. Pe zi ce trece, din munca procurorilor, vedem că ai apărat intrarea României în feudalism.

Mâine, la 10.00, noi, liberalii, vom merge în Piața Victoriei să le urăm de bine lui Ponta și Oprea. Din Piața Victoriei vom merge la MAI să îi spunem lui Oprea să plece. Ne alăturăm astfel manifestărilor organizate de societatea civilă, fie individuale fie colective.

sâmbătă, 28 februarie 2015

România se zbate între politic și infracțional.

Cap de afiș este Elena Udrea. Un fel de „Alba ca Zăpada” a „modelului politic băsescian” (zicere a la Lăzăroiu !) dovedită astăzi ca fiind „modelul mafiot băsescian în politică”.

După modelul Băsescu, Elena Udrea a cerut judecătorilor să îi permită să își apere mandatul de ministru, cel mai bun din România, acuzele ce îi sunt aduse având ca obiectiv discreditarea ei ca persoană și a activității ca ministru. Joacă tare, mafiota.

Băsescu a ieșit la atac, zilele trecute, pe la Congresul așa-zisei adunături numită PMP, pentru a-și apăra mandatele de Președinte. A constatat că doar el și le poate apăra, ceilalți neștiind ce anume să apere. Păi, cum să știe ?! Zilnic apar declarații și părți din denunțurile în fața procurorilor care eviscerează corpul politicii băsesciene scoțând la iveală o grozăvie mai mare ca alta.

Eu înțeleg că Băsescu și Udrea vor să dea o altă tentă activităților procurorilor care au dat iama în guvernanții de ieri și chiar de azi. Vor să inducă ideea, dragă și lui Tăriceanu, că procurorii nu au nici o competență de a cerceta guvernarea, ci doar faptele infracționale. Lor li se alătură cu mare drag Victor Ponta care a susținut această idee la bilanțul DNA.

Din nefericire, sunt și alții care cad în plasa mafioților politici.

Legea răspunderii ministeriale este „ținta” lor. Este legea care permite procurorilor să cerceteze actul de guvernare, nu oportunitatea unui act politic la guvernare. Legea asta nu se referă la actul de corupție - Tăriceanu și Vosganian au încercat să inducă ideea că doar actele de corupție săvârșite pe timpul mandatelor de ministru se cuvin a fi cercetate nu și alte acte -, se referă la acțiunile care sunt săvârșite profitând de puterea politică și administrativă deținută la un moment dat.

„Art. 8 
(1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 12 ani urmatoarele fapte savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor: 
a) impiedicarea, prin amenintare, violenta ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitarii cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor vreunui cetatean; 
b) prezentarea, cu rea-credinta, de date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului”.

„(2) In cazurile prevazute la art. 7 alin. (1) si la art. 8, pe langa pedeapsa principala se va aplica si pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a mai ocupa o functie de demnitate publica sau o functie publica de conducere pe o perioada de la 3 la 10 ani”.

Dosarele aflate în dezbatere publică, ale DNA sau DIICOT, ating prevederi ale acestei legi. De exemplu, Udrea a încălcat, cumulativ, prevederile acestei legi în dosarul Gala „Bute”. Descrierea modului de desfășurare a ședințelor în crucea nopții cu obligarea funcționarilor ministerului să încalce legea, funcționari care au arătat că dispozițiile ministrului nu sunt legale, are corespondență la art. 8 alin. (1) lit. a) iar actele întocmite ulterior, hotărâre de guvern, ordonanțe, expunere de motive sau note de fundamentare pot fi încadrate la art. 8 alin. (1) lit. b). În mod asemănător se pot judeca și acțiunile altor guvernanți, cum ar fi Vosganian și nu mai spun de cei care sunt acum în diferite faze procesuale pentru acțiuni ilegale pe timpul mandatelor de miniștri.

Este evident că actele de corupție (dacă există) sunt conexe abuzurilor comise din poziția de miniștri sau secretari de stat, directori generali etc.

Este o perioadă foarte urâtă, cum spunea și Iohannis. Se prăbușește sistemul mafiot băsescian și, ca un făcut, apar conexiunile infracționale dintre fostul PDL și actualul PSD.

Îndrăznesc să spun că acțiunile Justiției începute în forță anul trecut seamănă cu o veritabilă revoluție. De data asta de catifea (sunt și victime umane, între cei care nu pot rezista șa gândul că vor ajunge în pușcărie). Prin hotărârile Justiției se recuperează o parte a bunului național devalizat de mafioții ajunși lideri politici. Se schimbă întregul sistem al democrației în România. Epoca democrației de cumetrie moare. Odată cu ea, mor politic și nu numai adoratorii ei. După un sfert de veac ne lepădăm de ultimii reprezentanți ai comunismului. Ion Iliescu și gașca lui și Traian Băsescu și mafioții lui.


marți, 8 aprilie 2014

În viață încă, Băsescu se reîncarnează. În Victor Viorel Ponta !

Întâi am citit aici. Replici băsesciene la conferințele de presă de la Cotroceni în gura lui Victor Viorel Ponta la Palatul Victoria și cu alte ocazii.

Preiau de pe blog selecția făcută din blogul de mai sus:

„- Sunteţi de la B 1 TV? Văd că dumneavoastră ştiţi deja tot. Aveţi răbdare, o să primiţi şi alte stenograme. Şi dumneavoastră, la B1 TV, şi Gândul şi cine mai trebuie.

- Trafic de influenţă de la mine din birou? Eu ştiam că domnul Duicu e foarte bun prieten cu doi colegi de-ai dumneavoastră de la B1…

- Dumneavoastră nu ştiţi ce vorbiţi. Şi nici măcar nu v-aţi plătit taxele la stat. Datoraţi 70 de milioane de euro… ( catre Realitatea TV )”.

Am mai găsit replicile și la Agerpres. Vor mai fi și la alte publicații.

Încet-încet, între Traian Băsescu și Victor Viorel Ponta nu va mai fi nici o diferență. Comportamentală, politică, de vocabular.

Încet-încet, Traian Băsescu va transfera în favoarea lui Victor Viorel Ponta totul. Băsescienii vor fi atrași ca muștele la ... de „noul om forte”. Semnele sunt clare. O mare parte dintre pedeliști au ales să migreze la PSD. Baronii locali afirmă, ritos, că „se întorc oile rătăcite acasă”. Ponta a dat ordonanța cu alegerile parlamentare pentru a permite și altor pesediști mascați în băsescieni să acceadă în Parlament în detrimentul partidelor parlamentare actuale astfel încât puterea girată de el cu ajutorul partidelor băsesciene UNPR și UDMR să crească cu sprijinul PMP.

Mi-am adus aminte. Cândva, prin 2005, Ion Iliescu recunoștea în Traian Băsescu pe urmașul lui ! Un Ion Iliescu cu ceva în plus. Mai multă determinare, mai mult aplomb, mai multă acțiune.

Răspunsurile date azi jurnaliștilor dar și în zilele anterioare, ne arată un „Băsescu” în renaștere. Un Băsescu cu chipul și vorba lui Ponta.

Păi, nu are dreptate Crin Antonescu când afirmă că adversarul PNL este PSD ?!

miercuri, 4 decembrie 2013

Băsescule ! Te micșorezi pe zi ce trece.

Anul 2013 este „anul negru” pentru Traian Băsescu. L-a început prost și îl termină și mai prost. Legea lui Murphi își „arată colții”.

Astă noapte a fost votat în Parlament bugetul pentru anul 2014 pe articole. Amendamentele opoziției dar și ale parlamentarilor puterii au fost respinse, în majoritatea lor. Nu puteau fi aprobate pentru că ar fi făcut praf strategia bugetară și planificarea guvernamentală pentru anul viitor.

Ieri, Ponta a plusat politic. I-a cerut lui Băsescu o întrevedere pe tema bugetului, scopul fiind acela de a-i atrage atenția că opoziția anunțată de Băsescu prin respingerea bugetului și retrimiterea la Parlament dar și refuzul de a semna memorandumul cu FMI sunt încălcări ale deja celebrului „Pact de coabitare” dintre cei doi dar și un abuz în funcție, întârzierile la adoptarea legii bugetului putând avea unele repercursiuni asupra actului de guvernare. Inteligent, Ponta nu a vrut să discute cu Băsescu pe motivul acestuia vehiculat atât de mult în presă: acciza la carburanți. Se pare că fiecare și-a spus „lecția”, nici unul nu a auzit argumentele celuilalt și nici nu a dorit să le audă. Din acest punct de vedere, Ponta a fost înțelept. A punctat politic. A accentuat prin legarea opoziției lui Băsescu de mult discutata Comisie parlamentară care urmează să se nască cu privire la achiziția terenului din com. Nana. Din ce în ce mai mult se va discuta în media despre acțiunea lui Băsescu împotriva legii bugetului și a memorandumului cu FMI ca o acțiune de șantaj politic prin care acesta vrea să împiedice constituirea unei Comisii parlamentare care poate scoate la iveală o acțiune ilegală a lui. Că o fi ilegală sau nu, nu putem ști acum. Va trebui ca o astfel de încadrare să o facă o instanță de judecată competentă în cazul în care respectiva Comisie parlamentară va avea niște rezultate în urma cercetării. Se pare însă că Victor Ponta nu stă degeaba. Nu este zi să nu mai lanseze câte o „șopârlă” legată de achiziția terenului de la Nana. Zilele trecute a lansat ideea că Băsescu avea deja terenul achiziționat - în sens juridic, a bătut deja palma cu vânzătorul -, introducerea fiicei lui în ecuație cu împrumutul bancar fiind doar o formulă de „spălare de bani”. Dacă este așa, treaba poate deveni foarte gravă, fiica lui Băsescu nefiind beneficiara unei forme de imunitate. Devenită complice poate ajunge după gratii înaintea tatălui său. Dacă sunt reale „scăpările” în media ale lui Ponta, vom avea un an 2014 foarte, dar foarte fierbinte.

Băsescu dorește să atace. S-a legat de acciza la carburanți pe care Guvernul Ponta o introduce de la 01 ian. 2014. Toate susținerile lui Băsescu pentru critica accizei sunt construite pe baza teoriei lui „dacă și cu parcă”. Știind că opoziția parlamentară nu are cum bloca bugetul, un buget care poate aduce multe puncte albe și un avantaj electoral evident USL, Băsescu și-a atribuit statutul de opoziție politică la Guvern și a cerut părerologilor care îl înconjoară să construiască un scenariu apocaliptic pe baza acestei accize cu care să își justifice acțiunile. Scenariul este prost. Foarte prost. Guvernul are propriul scenariu cu care contracarează acțiunea băsesciană având la bază scenarii internaționale privind evoluția prețului carburanților și, mai mult, evoluția carburanților pe piața românească pe timpul sinistrelor guvernări băsesciene când, fără a fi mărite accizele, carburanții s-au scumpit cu peste 50%. Pe de altă parte, România ca stat membru al UE trebuie să aducă taxele și accizele în limitele folosite de celelalte state ale UE astfel încât în spațiul comunitar să nu fie obstrucționată concurența loială între firmele din România și firmele din celelalte state membre. Din punctul de vedere al acțiunii guvernamentale, Ponta se mișcă între parametri care primesc acceptul vieții reale. Băsescu însă, prin susținerile de acum este mai aproape de sistemele socialiste de guvernare, sisteme în care statul își propune să aibă controlul deplin asupra economiei și comerțului. Nu m-ar mira ca nu peste mult timp să văd un Băsescu care să susțină „planuri cincinale” ca pe timpul comunismului lui Ceaușescu. În plus, Ponta va aduce ca motiv și faptul că acciza care nu va scumpi carburanții la pompă devine o contribuție la bugetul de stat a firmelor firmelor de pe lanțul de producție și desfacere a carburanților. Pentru că acciza se va scade din beneficiile uriașe despre care se tot face vorbire de ani buni ale producătorilor și comercianților din domeniul carburanților. Fără creșterea prețului la pompă, acciza asta este. O taxă pe beneficiile producătorilor.

Alte motivări ale lui Băsescu, cum că banii ar putea fi luați de la dezvoltare regională, de la ministerul lui Dragnea, iar nu stau în picioare. Dragnea a spus presei cât este bugetul real al ministerului, unde se duc banii (culmea, la investițiile locale deschise de pedelepre pe timpul guvernărilor lor și neasigurate financiar !), cum se sting arieratele lăsate moștenire de guvernările băsesciene, cum sunt sprijinite administrațiile locale să asigure, cât de cât, trecerea iernii etc. Băsescu se face de rahat cu astfel de motivații. Prin motivările lui, Băsescu își arată adevărata față. Nu a guvernat pentru binele poporului, îl lasă rece problemele acestuia din comunitățile locale. Îl deranjează faptul că aceste comunități sunt îndrumate să devină autonome administrativ. Iar o astfel de politică guvernamentală este în opoziție, evidentă, cu modul lui de gândire și acțiune: controlul absolut de la nivel central. Comunism în capitalism. Băsescian.

Bugetul va trece și de Băsescu. Ar fi bine să treacă înainte de a intra în 2014. Vaietele politicienilor din PSD sunt doar „de ochii lumii”, politicianism curat. L-au prins pe Băsescu la înghesuială și îl duc, că vrea sau nu, în fața electorilor care urmează să își dea votul la europarlamentare. Acesta este „răul absolut” de care noi vrem să vă scăpăm. Ia uitați la el ce face. Numai rele. Toate împotriva țării, împotriva voastră ca cetățeni ai acestei țări. Nu dați votul politicienilor lui !

În plus față de faza asta cu bugetul și acciza, Băsescu a intrat și în colimatorul politicienilor din alte state ale Europei prin stupida afirmație că obiectivul strategic al României este unirea cu R. Moldova. Fără a nega că sunt, tutuși, sentimental, alături de un astfel de obiectiv, trebuie să remarc faptul că momentul ales pentru o astfel de afirmație a fost prost. Foarte prost. A inflamat spiritele tocmai în momentul deosebit de important al semnării Acordului de la Vilnius. Mai mult, reacțiile europene au fost de îngrijorare. Reacțiile politicienilor pro-români din R. Moldova au fost, de asemenea, de respingere. Toți cei care știu ce înseamnă politica la nivel înalt au concluzionat că Traian Băsescu a comis un act impardonabil atât pentru eforturile UE de a atrage în parteneriat statele est-europene cât și față de R. Moldova care a semnat Acordul de la Vilnius. A forțat o poziție politică de respingere tocmai de la cei de la care aștepta o aprobare. A dat apă la moară politicienilor comuniști din tot spațiul ex-sovietic care pot folosi această declarație iresponsabilă în sprijinul politicilor lor separatiste și pro-ruse. Nu mai spun de propaganda rusă care a primit, fără să vrea, muniție suficientă pentru descurajarea altor state fost sovietice să se apropie de UE.

Lui Băsescu îi merge de la prost la foarte prost. Zi de zi i se duce nu doar luciul vopselei de „mare om politic” ci îi apar și pete întunecate. Până și vopseaua îl părăsește. Se ivește, negru și hâd, adevăratul Traian Băsescu. Un „demn” urmaș al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Cucuveaua Ion Iliescu începe să crească având la dispoziție pe Traian Băsescu.

duminică, 21 aprilie 2013

Congresul PSD 2013. Ce înțeleg eu.










Nu am ce critica și nici ce lăuda la Congresul PSD. Nu mă interesează nici să speculez pe marginea cuvântărilor participanților. Deciziile luate sunt însă cele care reflectă o realitate. Iar cu această realitate vom trăi de aici încolo o bună bucată de timp.

Alegătorii PSD din sala Congresului au venit și validat o echipă care a avut succes. Situația este asemănătoare cu cea de la PNL. Victor Ponta reales a cerut iar pesediștii din sală i-au dat (nici nu doreau altfel) mai multă putere. O putere bicefală. Ponta și Dragnea, fiecare are ce nu are celălalt. A spus Ponta. A completat Dragnea. Au împărțit, cu această, ocazie și guvernarea. Ponta se va ocupa de justiție, agricultură, industrie, finanțe, politică externă iar Dragnea de tot ce ține de organizarea țării, administrație, dezvoltare locală și națională, ordine internă etc. Acolo unde Dragnea va cere bani și un anume comportament al anumitor domenii de activitate - industrie, agricultură, sănătate, învățământ etc. -, Ponta va impune luarea acelor măsuri. Practic, Dragnea va lucra la baza societății iar Ponta o va asigura financiar și logistic.

Pe de altă parte, Ponta fiind ocupat cu deciziile guvernării, Dragnea va avea grija organizațiilor locale având instrumentul administrației publice. Cumva, în viitor, de va avea succes, Dragnea se pregătește pentru a prelua partidul și guvernarea. Nu este o ipoteză fantezistă, pentru mine, este o ipoteză de lucru plauzibilă. Rămâne de văzut care este anul în care își propun cei doi să facă mișcarea. Pentru că nu va fi un schimb. Ponta nu mai are unde urca în partid, așa că va trece la un nivel superior, la cel al demnității publice care îl scoate din partid. La Președinție.

Iar aici sunt două ipoteze. Prima ne spune că va candida din partea PSD în 2014 prin ruperea alianței cu PNL și PC. Este o ipoteză de lucru care poate fi plauzibilă dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, prima dintre ele fiind obținerea unor rezultate excepționale la guvernare. Cum guvernarea nu are suficiente resurse pentru a obține „excepționalul”, probabilitatea ca acest eveniment să se producă scade serios.

A doua ipoteză mă duce la orizontul anului 2019 sau 2018, funcție de ce va prevedea Constituția revizuită. Această ipoteză spune că în 2014 Ponta va fi alături de Crin Antonescu pentru câștigarea prezidențialelor, așa cum a declarat și la Congres (îl cred), însă îl va concura pe Antonescu la următoarele prezidențiale. Iar această ipoteză îmi arată că în 2916, la următoarele parlamentare, USL este posibil să fie încă o alianță sau să existe o altă convenție între PNL și PSD cu privire la împărțirea puterii. Potrivit unui concept al Constituției revizuite, Președintele (în acest caz Crin Antonescu) va desemna pentru conducerea Guvernului pe reprezentantul formațiunii politice (partid sau alianță) care obține cele mai multe mandate în Parlament. Situația de acum ne arată că USL, dacă va mai fi o alianță, va avea, fără doar și poate, o largă majoritate parlamentară. Tot situația de acum ne arată că PSD, de se va rupe USL, va avea la următoarele parlamentare, cel mai mare număr de parlamentri. Cum-necum, Președintele (Crin Antonescu) va desemna fie pe reprezentantul USL (care va fi potrivit protocolului actual de la PSD) fie pe cel al PSD ca viitor premier. În cazul în care USL rămâne unit, nu se pune problema majorității parlamentare. În cazul în care partidele vor merge separat, PSD va face majoritate cu PNL, pe baza unui protocol de guvernare cu împărțirea portofoliilor potrivit rezultatelor alegerilor.

În funcție de evoluția politică și de rezultatele guvernării se pot face și alte mișcări politice ce pot duce la ipoteze de lucru diferite. De exemplu, se poate produce mult-dorita rupere a USL, atât de vehiculată de portocalezi, MRU-iști, băsiști și alte „viețuitoare” politice. Este singura lor speranță pentru supraviețuire pe scena politică. UDMR deja și-a nuanțat, la Congresul PSD, opțiunea pentru viitor. Va ține alături de partidele din USL. În oricare variantă. Dacă va fi necesar, va fi alături de PSD sau PNL funcție de anumite conjuncturi. De va mai crește PNL, va trece la dreapta. De nu va mai crește PNL, va fi lângă PSD pentru că așa cere interesul comunității maghiare. Celelalte formațiuni politice care chinuie ideea de dreapta în România nu pot fi luate în calcul azi. Nici una dintre ele nu confirmă, sunt confuze, ca omul beat care „merg pe gard de drum mă țin”. Nici alegerile europarlamentare nu vor fi suficiente pentru a le clarifica din punctul de vedere al viabilității pe scena politică.

Actualul Congres al PSD ne-a spus ce vor face pesediștii în viitor. Eu am tradus, cum am putut, mesajele.

Crin Antonescu le-a transmis pesediștilor de peste tot că liberalii vor ca alianța să ducă până la capăt mandatul dat de alegători. Începând cu reevaluatul „Jos Băsescu !”, care nu poate fi un program în sine însă este un început, obligatoriu și necesar al unui program de schimabare a țării, în mai bine. Victor Ponta a fost de acord, cu anumite nuanțe. Nuanțe care să „mângâie” urechile sensibile ale extremiștilor din PSD. Crin Antonescu a arătat că USL a câștigat alegerile pentru că s-a aplecat, cu seriozitate, asupra problemelor cetățenilor și că și-a luat angajamentul să le împlinească visele. Victor Ponta a vorbit despre aceleași alegeri ca despre o victorie personală a PSD - noi am câștigat, noi suntem puternici, noi suntem cei mai buni, noi suntem cei mai mari. Pot înțelege diferențele în abordarea problemei alegerilor și angajamentelor asumate, este vorba, până la urmă, despre un Congres de „dare de seamă și alegeri”, iar „darea de seamă” trebuie să fie glorioasă. Problema de fond este ca angajamentele să fie duse la îndeplinire. Repede sau mai încet funcție de resursele pe care guvernarea le va avea la dispoziție. Dacă este să mă iau doar după discursurile pesediștilor la Congres, ar trebui să mă tem. Pentru că ei nu s-au distanțat prea mult de epocile Năstase și Băsescu (la naiba, sângele apă nu se face !). Nu sunt dispuși să facă o altfel de politică. Iar unele informații care circulă lejer în media ne spun că tata-socru Sârbu are, deja, în lucru, niște aranjamente de culise care să ducă la „independența politică” a ginerelui Ponta față de PNL și PC dar și față de oricare altă formațiune politică autohtonă. Până acum, tata-socru a avut succes, tot ce a pitrocit el s-a întâmplat. Nu este de criticat acest comportament, este însă de luat aminte și de pregătit pentru eventuale „tulburări” în USL generate de aranjamentele de culise ale lui Sârbu acum în alianță cu Ioan Rus care a fost serios „reevaluat”.

Momentele festive cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, atât de comentate de jurnaliști și unii analiști, au fost doar ce au arătat. Momente festive. Nici Iliescu și nici Năstase nu mai fac parte din viitorul PSD sub autoritatea conducerii bicefale Ponta-Dragnea. În plus, în spatele lor s-au încolonat, deja, viitorii lideri ai PSD, pentru a căpăta experiență și a deveni mai puternici. Unii au făcut dovada „măiestriei politice” în fața ecranelor TV, în funcțiile de demnitate publică cu care au fost mandatați de Victor Ponta, în disputele cu partenerii politici dar mai ales cu adversarii. Din ce am văzut eu, nu sunt dispuși să lase din mână ce au apucat. De aceea cred că Adrian Năstase va fi o glorie a PSD, clamată public fără reținere însă va rămâne doar un sfetnic fără decizie. Va sfătui dar nu va mai putea impune.

Pe undeva acest Congres îmi spune că USL va merge bine sau binișor, cel puțin până în 2016. Normal, în 2014, la alegerile europarlamentare, partidele din USL vor merge separat. Unii vor să mărească grupul PES, alții vor să mărească grupul ALDE. După prezidențialele din 2014 se vor mai acutiza relațiile din USL. Se vor folosi cuvinte mai dure între parteneri, vor fi mai multe acuze, de o parte și de alta, se vor produce rupturi. La nivel local va fi un adevărat festin al ruperilor și pozițiilor revanșarde. Dar la nivel central, semnificativ din punctul de vedere al guvernării, USL va fi destul de unit.

duminică, 13 mai 2012

Îmi este dor de o suspendare

În Cațavencii citesc articolul lui Cristian Teodorescu: „Îl suspendă, nu-l suspendă ? Îl suspendă, nu-l suspendă ... ?”. Chiar așa. Îl suspendă ?

Dan Voiculescu, mogulul de la Grivco, vituperează pe unde poate în favoarea suspendării. Dă și termene. Clare, precise, motivate. Are omul fixul lui. Este dreptul lui iar eu îi respect dorința, mai ales că și eu o am. Autorul vorbește, cu temei, și despre Crin Antonescu. Și el își dorește suspendarea urgentă a lui Traian Băsescu. Numai că Antonescu nu se manifestă atât de virulent în public. Probabil că în cercul restrâns al conducerii PNL sau/și USL se discută cu mai multă sau mai mică intensitate despre subiect. Indirect, Ion Iliescu tratează subiectul, favorabil fiind șandramaua comunistă unei coabitări a lui Ponta cu Băsescu. În interesul PSD. Un fel de recomandare către Ponta să lase o ușă deschisă celor din PDL care încă mai au mantia roșie socialistă ascunsă sub mantia portocalie (care nu are în țesătură nici un pic de ideologie politică). Adică simulanților politici, oportuniștilor și afaceriștilor veroși care pot fi folosiți, ei și banii lor, ei și servii lor în viitoarea bătălie contra PNL. Ba Iliescu vine și cu recomandarea pentru Daniel Constantin de la PC să se distanțeze de Dan Voiculescu. Bine, lumea se uită la legătura financiară între Daniel Constantin și Dan Voiculescu, descrisă cu multe amănunte de presa noastră cea tenace, însă nu trebuie omise celelalte legături. Practic, Iliescu nu are ce se băga în borșul celor de la PC însă de o face, nu are dreptul, sub nici o formă, de a interveni în viața internă a altei formațiuni politice însă intervenția lui are un scop. PC să nu dea curs demersurilor lui Voiculescu în deciziile politice ce pot afecta interesele PSD. Șandramaua comunistă îl vrea pe Traian Băsescu aliat contra PNL și îi transmite periodic semnale. Îi spune pe șleau că el, Ion Iliescu, îi va fi alături în situația în care USL va face pasul către suspendarea lui dacă el, Traian Băsescu, va accepta să susțină PSD în contra PNL. Culmea este că Iliescu are dreptate, din punctul de vedere al jocului politic. Întârziind ascensiunea PNL este favorizată ascensiunea PSD. Bănui eu așa, ca omul, că în visele lui frumoase Iliescu se vede nășind refacerea FSN sub sigla PSD, prin absorbția PDL (minus aiuriții ăia care au pretenții de liberali sau creștin-democrați). Semnele spun că Iliescu judecă bine. Cei mai mulți pedeliști „trădători” au trecut la PSD. Deh, sângele apă nu se face. Este și normal. Ponta însă nu dă semne că ar marșa pe ideile lui Iliescu. Îi mulțumește pentru vorbele frumoase, îl apreciază în public pentru contribuția adusă la nașterea, construcția și creșterea PSD însă are gândurile lui, gânduri care îl duc nu doar în viitorul apropiat, cel în care PSD nu poate guverna singur, cel puțin un deceniu și are nevoie de un partener în care să aibă încredere. Iar partenerul la care s-a oprit și care nu l-a înșelat este PNL și Crin Antonescu.

Cristian Teodorescu pune degetul pe rană:


„Seriozitatea premierului s-ar putea să-i fi dat niscai fiori preşedintelui, căci relaţiile constituţionale nu exclud suspendarea care îl obsedează pe Băsescu. Iar asta nu e treaba prim-ministrului, ci a Parlamentului.


 Aşa că dacă noua majoritate va schimba legea demiterii preşedintelui prin referendum, impusă printr-o ordonanţă de urgenţă de guvernul Boc, ăsta ar fi primul semn că USL nu se mulţumeşte să-l ameninţe pe Băsescu, ci vrea să-l ajute să-şi înfiinţeze mai repede şcoala de politică, pe care spunea el că vrea s-o întemeieze după ce pleacă de la Cotroceni...”

Corect. Modificarea legii impuse cu brutalitate în Parlament pentru protecția lui Băsescu, precum și a legii care conferă CCR dreptul de a nega și anula voința Parlamentului, sunt semnalele clare că răsturnarea de acum a puterii nu este doar o luptă pentru ciolan. Fără demiterea lui Băsescu nu am făcut nimic. Rămânem la aceeași Mărie cu o altă pălărie.

sâmbătă, 12 mai 2012

Adio prag electoral.

VUM în sus, VUM în jos. VUM cu prag electoral o porcărie. VUM fără prag electoral înlătură inechitățile din sistemul de vot.

Crin Antonescu s-a pronunțat ferm pentru eliminarea pragului electoral de orice fel. Cine câștigă mai multe voturi ia mandatul. Indiferent din ce partid face parte sau dacă este independent. Abia la Parlament vor vedea partidele dacă au cu cine forma grupurile parlamentare, dacă și cum vor avea majoritate.

Agerpres îmi dă, pe lângă poziția lui Antonescu și poziția lui Iliescu. Iliescu vrea sistem de vot proporțional. Unii dintre prietenii mei se vor bucura că îl au aliat (sic !).

vineri, 29 aprilie 2011

Teama de suspendare a lui Băsescu

Ieri, butonând pe telecomandă, ba după campionatul mondial de snoker, ba după informații, am văzut pe bandă la emisiunea lui Mihai Gâdea enunțul lui Ion Iliescu: „Traian Băsescu se teme de suspendare”.

Raționamentul este cât se poate de corect. Iar acțiunile lui Băsescu sunt în motivarea acestuia. El joacă politic pentru menținerea actualei majorități parlamentare mai mult și cu mai mult succes decât PD-L prin liderii acestuia.

Iar formațiunea cea mai curtată este UDMR. Nu că este apreciată, Băsescu nu are capacitatea de a aprecia altceva decât propria persoană. Iar afirmația lui Lăzăroiu, potrivit căreia UDMR este o formațiune politică „tolerată”, afirmație în urma căreia au sărit de fund în sus Marko Bela și Kelemen Hunor, plus alți lideri ai maghiarilor, afirmație care a dus la încetarea concubinajului sociologico-politic a acestuia cu Băsescu, ne oferă dimensiunea disperării lui Băsescu și a PD-L pentru faptul că sunt la mâna unei formațiuni care acționează naționalist, iredentist, o formațiune care a preluat din politica Budapestei în relațiile cu Bucureștiul ce nu se mai poate face direct în relațiile dintre state. Budapesta nu mai poate emite pretenții teritoriale oficiale cu privire la România, statul maghiar semnând în 2004 Tratatul privind frontierele de stat cu România, tratat care confirmă și întărește frontierele româno-maghiare stabilite prin Tratatul de la Trianon. Pentru că oficial nu se mai poate face nimic, tratatul fiind depus la ONU, UDMR a preluat, din timp, sarcina de a forma pe teritoriul României un teritoriu sub control maghiar. Nu sunt mulțumiți cu teritoriul fostei Regiuni Autonome Maghiare construită sub presiune sovietică și dispărută imediat ce comuniștii din România au văzut că au apărut tendințe de secesiune și revenire în forță la teritoriul stabilit prin Dictatul de la Viena. Pe atunci erau constituite formațiuni paramilitare maghiare cu care securitatea română a ajuns să ducă adevărate lupte. Acum, UDMR încearcă să obțină teritoriul stabilit prin Dictat prin procesul de regionalizare a țării, propunerea lor, trecută de Senat fără dezbatere (?!), fiind un adevărat factor de risc pentru securitatea României, pentru integritatea națională și unitatea statului. Dezbaterile sunt mai mult pe net, în anumite cercuri intelectuale însă, din nefericire, nu este în stradă. Istoricul Dinu C. Giurescu pune punctul pe „i”. Actuala putere dorește să realizeze destrămarea României ? Iar prof. Andrei Marga preia semnalul și trage niște concluzii - „Încotro se îndreaptă România ?” - ce ar trebui să trezească la realitate pe cei care conduc dar și pe cei care doresc să înlăture de la putere pe Băsescu și șleahta lui. Sunt sigur că Băsescu și ai lui știu aceste lucruri. Iar comentariul lui Lăzăroiu, care a iritat atât de mult, are cumva, și aceste judecăți la bază. Totuși, teama lui Băsescu de a fi suspendat l-a determinat să îi cheme pe cei din UDMR la discuții imediat și să îi tămâieze cu promisiuni financiare și legislative pentru ca aceștia să nu facă pasul către USL.

Liderii USL au dat un mesaj clar privind soarta lui Băsescu. Obținerea unei majorități parlamentare înainte de alegerile la termen va duce, fără discuție, pentru motive anterioare sau pentru motive ce se vor naște imediat după obținerea respectivei majorități, la procesul de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de Președinte al României. La referendumul ce va urma, Băsescu știe că nu va mai fi susținut. Nici chiar de ai lui. Fricțiunile cu Blaga ne confirmă acest lucru. Cu consecințele de rigoare. Înlocuirea actualului guvern cu unul al USL, organizarea alegerilor locale și parlamentare fără „contribuția” PD-L, dispariția de pe scena politică a UNPR etc.

Băsescu se teme. Cred că are coșmaruri noaptea. Nu are siguranța zilei de mâine.

miercuri, 27 aprilie 2011

Acum și după 2012 ... ?!

La Ploiești, acolo unde s-a dus să își prezinte „platforma” de guvernare a PD-L, micul Boc a atacat, iar și iar, PNL. Acum, după mintea creață a ipochimenului, PNL „ ... continuă politica lui Iliescu din ultimii 20 de ani ”. Ipochimen, pentru că din cei 20 de ani pomeniți de retardat, Iliescu are abia ... 10. Ca președinte cu două mandate de câte 4 ani și 2 ani (așa, la grămadă) ca președinte al FSN - transformat, ulterior, în PD și mai apoi în PD-L.

Poți face politică într-un anumit sens, dacă însă nu ai puterea de decizie pentru a o impune poți să te ștergi la fund cu respectiva politică. Nu este mai puțin adevărat faptul că dacă politica pe care o impui are rezultate dezastruoase, te poți șterge la fund cu ea. Normal, fundul trebuie să fie din granit, ca bordurile lui Videanu, pentru că altfel ... adio viață.

Normal, la Ploiești, a fost însoțit de susținătorii săi de bază: Elena Udrea și Roberta Anastase. Două fufe date nouă, românilor, să ne conducă, de către cel mai incompetent Președinte dela înființarea statului român: Traian Băsescu.

Boc trăiește într-o altă lume. Vorbește anapoda. De fapt, își continuă cariera de utecist fruntaș al PCR.

De fapt este disperat. PNL confirmă, pentru mulți români și pentru alții, că este singurul partid care respectă proprietatea ca singura valoare economică reală într-un stat de drept. Iar PD-L se afirmă, din ce în ce mai mult și mai tare ca singurul partid capabil să reinstaureze o dictatură similară cu cea comunistă, că este singurul partid care ridică pe noi culmi concepțiile iliesciene potrivit cărora „proprietatea este un moft”, este singurul partid care încearcă să treacă „clasa” guvernării copiind de la alții iar acolo unde își prezintă propriile creații dă dovadă de prostie notorie. Nu degeaba Andrei Marga califica legea învățământului ca fiind o copie după alte legi similare din Europa iar acolo unde și-a adus contribuția Guvernul Boc și Băsescu cu ai săi consilieri cuvintele scrise „țipă” a prostie.

Măi Boc, măi. PNL nu are nici o legătură cu Iliescu. Ia mai scormonește pe la tine prin partid, chiar la Ploiești. Ia vezi, nu găsești acolo niște iliescieni ? Afirmațiile tale sunt politicaniste, adică nu au legătură cu realitatea. La portocalezi ține. În lipsă de valori și idei progresiste merge și așa. Dar, atenție piticanie, doar în cercul vostru strâmt de portocalii retardați. Știu, s-au adunat acolo și niște maghiari din UDMR și niște oportuniști din UNPR însă ... după mai toate sondajele, nu este exclus să adunați, la grămadă, în jur de 10-15% din voturile românilor pentru alegerile parlamentare. Ca să intrați în parlament va trebui să formați și voi o uniune. O uniune a idioților patentați. Că nu puteți fi calificați altfel.

vineri, 11 iunie 2010

Golăneala „golanilor”

Această postare se naște aproape singură. Contribuția mea va fi minimă. Doar aranjez. Cuvintele mari au fost spuse de alții, mai în măsură ca mine să aprecieze.

Bookfest 2010 are în prim plan pe scriitorul Ion Iliescu. Scriitorul. Are în spate ani mulți și grei de om politic. Pe partea politică are în mine un adversar. Mărunt el, dar cu ștampilă de vot în mână. Votul meu și votul altora l-au readus la putere în 1999 când „o glumă studențească” a dus pe Vadim în turul II la prezidențiale. Iar PRM în jur de 20% în Parlament ! Am votat cu disperarea în suflet. Doar ideea ca Vadim Tudor ar fi Președintele României îmi producea frisoane.

Oameni cu mai multă materie cenușie la purtător și cu instrucțiunile de folosire a acesteia nesigilate consideră pe Ion Iliescu un brand politic. Cam singurul în viața azi în România. Știu, vor veni unii și vor spune de Traian Băsescu. Aceștia sunt sinecuriștii. Traian Băsescu nu este un brand, este o maimuță politică. Încercând să imite ba pe unul ba pe altul dintre liderii politici români sau de pe aiurea a ajuns la performanța de a rămâne gol. Gol pușcă. Este doar un derbedeu, un bișnițar, un contrabandist care a reușit marea performanță de a dispune, după bunul plac de autoritățile care constituie forța coercitivă a statului. Nu mai dă el darul autorităților de control la frontieră ca în vremurile de glorie ale marinei comerciale românești din frumoșii ani ai contrabandei instituționalizate de comuniști - în jurul anilor 1980 -, el este azi acolo unde se duce „darul” !

Lăsând la o parte „păcatele” lui de om politic, dar neuitând care sunt acelea, Ion Iliescu este și are mari șanse să rămână cel mai mare om politic la început de veac în România. Traian Băsescu îl egalează și are șansa să îl depășească în ticăloșii. În ultimul an și jumătate acestea se adaugă, zi de zi, la CV-ul dezonorant al cotrocenistului șef. Eu unul am speranța că în societatea civilă, cea neinfectată de băsism, vom găsi la momentul potrivit acea personalitate care să ne facă mândri de conducătorul nostru. Dar până atunci, mai va ...

La eveniment au ieșit în evidență „noii golani”. Acțiunile lor au fost mediatizate suficient pentru a dezgusta pe cei decenți, a încânta pe băsescieni, a îngrozi pe cei care privesc mult mai departe decât ziua de mâine. Nu au întârziat reacțiile.

La temă mi-a plăcut foarte mult postarea epistolarului pentru zeus: aici. I-am și spus că sunt de acord cu el. La fel de mult mi-a plăcut postarea actorului Mihai Mălaimare.

Rămâne să clarificăm cine sunt „noii golani”. Când au apărut ei ? Pe site-ul lor își fac prezentarea. Cuvintele sunt mari însă comportamentul lor în spațiul public arată altceva, că sunt mici. Ei susțin că s-au săturat de cuvinte și că promovează acțiunea, inclusiv luarea puterii din mîinile politicienilor și aplicarea acesteia (nm. de către ei !) pe baza valorilor în care ei cred - libertate și democrație. Acesta este scopul final. Însă pentru aceasta trebuie să eliminăm Constituția și partidele politice. Trebuie să renunțăm la Parlament iar actul de guvernare se va săvârși în alte forme decât cele unanim acceptate. Acest grup promovează minciuna. Libertatea și democrația nu pot exista fără libertatea individului și reprezentarea acestuia în organele reprezentative ale statului. Iar formularea „luarea puterii” fără a folosi instrumentele democrației - alegeri libere și corecte, partidele politice ca organizații private ce reprezintă interesele cetățenilor etc. -, este un îndemn la anarhie. Iar aici este aplicabil art. 40 din Constituție alin. (2) care prevede că ”Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale”. Iar prevederile acestui articol trebuie coroborate cu prevederile art. 57 din Constituție care stipulează că „Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”. Așa că ne aflăm în prezența unei organizații care s-a înființat cu scopul de a destructura statul de drept așa cum este construit prin voința majorității cetățenilor țării - aprobarea, prin referendum a actualei Constituții -, și a impune o altă formă de organizare a statului, probabil „statul anarhist”. Nu m-ar mira ca Cotroceniul actual să nu fie străin de activitatea acestei organizații mai ales că unii dintre consilierii băsescieni au exprimat poziții comune cu ale „noilor golani”, mai ales în ultimii ani. Mă refer la Cătălin Avramescu sau Lăzăroiu. Dar mai sunt și alții. Dar avem și exemplul istoric al tolerării legionarilor de către Antonescu pentru ca mai apoi să instaureze dictatura. Mai știi ce i-a trecut prin cap matrozului cotrocenist ?

Având în vedere cele de mai sus nu văd reacția Ministerului Public ! Oare onorabilii procurori băsescieni nu mai citesc Constituția României ? Sau după ei ceea ce au făcut acești așa-ziși „noi golani” împotriva unei persoane fizice - Ion Iliescu nemaiavând o funcție publică care să „justifice” un protest public - face parte din comportamentul social normal, moral și sunt acoperiți de lege ?

Ieri, sub protecția „statului de drepți băsescian” s-a săvârșit un atac nedrept și injust asupra actului de cultură, o persoană fizică a fost agresată de un grup organizat pentru destabilizarea statului de drept iar media română a tratat subiectul de parcă ar fi transmis, în direct, o bătaie între nuntași. Tratarea unor astfel de evenimente cu superficialitate justifică aprecierea potrivit căreia ”România este un stat eșuat” (Gheorghe Piperea).

luni, 22 februarie 2010

PSD a ales sa scape de Geoana. Atat.

Sambata a fost ziua cea mai lunga pentru PSD. S-au luptat intre ei. Au castigat "pontistii". Au pierdut "geonistii" si "vangheliotii". Au mai pierdut si "nastasienii" si "mitristii", chiar daca ei au stat la baza succesului "pontistilor". Trebuie spus si acest lucru, nu de alta, dar Victor Ponta are destul sange in instalatie pentru a le da cu tifla cand o fi momentul. Momentul va veni, mai devreme sau mai tarziu.

Este evident ca o parte a PSD a dorit, cu disperare, o despartire de Mircea Geoana si Mariean Vanghelie. Cele doua nume sunt si vor fi asociate atunci cand se va face o referire, de orice natura, la perioada in care Mircea Geoana a condus destinele PSD. Autoritarismul lui Nastase a fost urmat de aiurismul lui Geoana si urmeaza, probabil, "amatorismul" lui Ponta. Pentru ca Ponta este un amator in materie. Nu il recomanda experienta in conducerea maselor. Procurorul este un singuratic, un supraveghetor al celor care fac investigatii. In rest, Ponta a fost omul unei echipe, a PSD, in toate celelalte ocazii. Are capacitati dar nu au fost utilizate iar eu nu cunosc rezultate care sa il confirme in calitate de lider. La acest capitol, Mariean Vanghelie ii da clasa. Dar poate ca in viitorul apropiat va exploda si ma va uimi. Dar ... eu nu cred. I se va pune repede "plapuma pe cap" si va primi "bataita".

"Greii" PSD i-au dat voturile. Fara ei, nu ar fi reusit. O buna perioada de timp, Ponta va cotiza la greii partidului. Ca va dori sau nu acest lucru. Mai ales ca echipa aleasa de Congres pentru conducere nu ii este favorabila. Numarul mare de vicepresedinti ostili este un factor de risc major. Acestia "ii vor manca ficatii".

Inclin sa cred ca primele actiuni ale lui Victor Ponta vor fi dure. Va da in PD-L si guvernarea de tot rasul a lui Boc-poloboc care va face poc pentru a castiga cat mai mult suport in partid dar va da, din greu, in adversarii din propriu partid. Va cere si va obtine decapitari si exterminari. Iar lista este lunga. Atata timp cat va urmari lista pentru a satisface orgoliile ranite ale greilor care l-au sustinut va castiga. De va ocoli pe unii si pe altii, va pierde. Este un principiu vechi de cand lumea. A fost aplicat in toate "bataliile". Tabara adversa trebuie decapitata iar nucleul dur trebuie exterminat. Chiar daca vor fi consecinte neplacute in primele momente, in timp se aseaza apele. Trebusoara asta va dura cel putin un an. Pana in 2011 in PSD se vor taia capete. Abia apoi se va putea purcede la o constructie, oarecare.

In PSD se vor face, dupa cortina, noi "alegeri". A picat Geoana si ramane "bun picat". "Tabara geonista" stie ca va urma sa fie decimata si are nevoie, ca de aer, de un lider informal si se va grabi sa il aleaga. Va fi Diaconescu ? Eu asa inclin sa cred. Dar poate sa fie si altul. Nu ii vad, pe toti, acceptand pe Victor Ponta. Nu ii vad acceptand pe Mitrea si Nastase. Nu ii vad dorind pe Iliescu ca indrumator.

Cristi Diaconescu, caruia unii analisti i-au cantat prohodul politic, are fata de Ponta avantajul experientei compromisului si stiintei acestuia. In plus, Cristi Diaconescu stie sa astepte. Are si intelepciunea varstei si are o imagine foarte buna la populatie. Distinctia, diplomatia, siguranta cuvantului spus, retinerea si modestia, atunci cand se impune, ii dau atu-uri deloc neglijabile. Dar va merge pe aceasta linie ? Nu il stiu pe Cristi Diaconescu ca ratat. A stiut, intotdeuna, sa puncteze cand a trebuit si sa evite depunctarea. Gestul lui de a renunta la candidatura si anuntul lui de sustinere a lui Geoana poate fi interpretat si ca o invitatie catre geonisti de a-l accepta ca lider dupa caderea lui Geoana din fruntea partidului. Ar fi fost un ratat daca ar fi sustinut pe Ponta. Pentru ca, este evident, anturajul lui Ponta nu este si al lui Cristian Diaconescu. Si, de ce sa nu o spunem si pe asta, o parte din greii partidului au in rezerva pe Cristi Diaconescu. Ma refer aici la Nastase si Mitrea cu care Cristi Diaconescu se afla in relatii bune. Nu mai spun de influentul doctor Sorin Oprescu, independentul de PSD capabil sa influenteze in PSD. De va rezista perioadei "razbunarilor" ce probabil a inceput, Cristi Diaconescu poate fi solutia pentru PSD.

Eu am senzatia ca in PSD nu s-au jucat toate cartile. S-a rezolvat o urgenta: debarcarea lui Geoana. Inclin sa cred ca Ponta este solutia de avarie aleasa in ultimul moment. La fel ca in 2005 cand PSD, sub puternica influenta a lui Ioan Rus si a ardelenilor din jurul acestuia, cu sprijinul generos al lui Miron Mitrea, au dorit sa scape de Iliescu si au ales pe Geoana, solutia de criza gasita atunci in conditiile cand Nastase cel autoritar nu a mai avut curajul sa-l infrunte pe Iliescu. Va mai amintiti ? Lipsa de curaj a lui Nastase de atunci i-a hotarat locul in PSD. In planul II. Nu va mai ajunge in primul plan. Si acum a renuntat atunci cand Victor Ponta a refuzat sa se retraga din competitie. Si acum Miron Mitrea este unul din artizanii debarcarii si alegerii unui lider de criza. Va mai merge mult PSD in varianta solutiilor de avarie ?

Palaria presedintiei PSD a fost prea mare pentru Mircea Geoana. Eu cred ca este la fel si pentru Victor Ponta. Geoana ne-a adus tot felul de "noutati" in materie de decizie politica. Ce va aduce Ponta ? Vom trai si vom vedea.

Pentru ca suntem sub "zodia cancerului basescian" nu pot trece peste "afectiunea" aripii Ponta, daca putem spune asa, pentru puterea alaturi de Basescu. Socrul Ilies Sarbu este unul din artizanii mezaliantei PSD-PD-L ! Victor Ponta a facut declaratii impotriva guvernarii si nu impotriva autorilor acesteia ! Mai mult, Victor Ponta are inclinatii catre "operele ascunse" si, nu este exclus, ca nu peste mult timp, Traian Basescu sa il invite la guvernare. Nu m-ar mira sa accepte, Miron Mitrea fiind favorabil unei astfel de "aliante", nu mai spun de o mare parte dintre pesedeii care vad actul de guvernare in oglida cu cel al PD-L. Pentru ca in esenta, si PSD vede guvernarea asa cum o practica PD-L.

Eu asa zic.

joi, 17 septembrie 2009

Despre discursul lui Basescu la Parlament. Curat-murdar, coane Fanica !

Nu l-am ascultat. Cum nu am avut rabdarea sa il ascult pe Boc. Boc era ca activistul PCR in plin avant revolutionar iar Basescu, de la primele cuvinte, era tansfigurat de propria creatie si incapabil de a transmite ceva, cat de putin, in stare sa ma determine sa stau cu ochii si gura cascata in fata televizorului.

Asa ca am luat presa la intrebari. Cel putin, aici, in presa, sunt unii condamnati prin fisa postului sa fie atenti la broscaiala prezidentiala sau boccista. Oamenii si-au facut datoria. Cei ce au observat ca Basescu a luat-o razna au cautat si pareri despre "opera" basesciana. Le-au gasit. Le-au gasit, normal, la adeversarii politici. Dar si ziaristii "neafiliati" si-au dat "obolul", astfel ca imaginea de panarama prezidentiala a capatat contur. "Prietenii politici" ai lui Basescu insa, au statut de slugi si asteapta, de la Cotroceni, fisa cu indicatiile pretioase ce vor fi comunicate presei. Pana una alta, forumistii portocalii au trecut la treaba si au constatat cat de geniala a fost expunerea lui Basescu, iar treaba asta ma dus la articolul "Alo, Presidente !" din "Gandul", unde Lelia Munteanu ii recomanda lui Basescu sa invete sa cante pentru a ajunge, cumva, la performantele lui Chavez, la televiziunea pe care tocmai si-a facut-o: Basescu Unu Tv (B1TV).

In "Cotidianul", ziaristul Cristian Oprea remarca acid ca "Traian Basescu a incheiat asumarea raspunderii Guvernului in Parlament cu un fas triumfal". Cu rabdare, autorul trece in revista, pe scurt, principalele obiective ale discursului ancorate in neadevar. Basescu a luat in brate propriul Guvern, laudand "reforma" la care acesta s-a angajat prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului. Un mare neadevar pentru ca actele normative propuse de Guvern nu au nici o treaba cu reforma. Sunt simple acte de reorganizare a unor domenii fara consecinte pe fond in mecanismul de functionare a societatii. Mai mult, fac mai mult rau sistemelor reorganizate. Dar asta vom vedea pe parcurs, pe masura ce actele normative vor fi adoptate si inceputa aplicarea lor. Deja, deja, s-au anuntat modificari ale acestora in partile esentiale. Ceea ce inseamna ca aceasta angajare a raspunderii Guvernului Basescu-Boc-Geoana nu este decat un act politicianist, nicidecum unul de "buna guvernare" !

In Ev.Z sub titlul "Basescu, de la tara muribunda la Romania perfecta", Roxana Preda puncteaza "momentele basesciene" din teribil de lunga cuvantare:

- Şeful statului a felicitat Guvernul şi Coaliţia PD-L-PSD pentru decizia de a-şi asuma cele trei legi importante şi a afirmat că adoptarea acestora ar semnifica faptul că România nu se mai poate întoarce din drumul spre modernizare;

O mai mare gogorita nu putea spune. De fapt, adoptarea acestora duce Romania la haos, la anarhie. Piticania prezidentiala nu pricepe ca aici nu sunt in cauza cateva zeci de servi din PD-L ci sunt milioane de romani care nu pot fi obligati sa ii accepte tampeniile.

- Reformarea serviciilor secrete şi consolidarea parteneriatului cu NATO, prin participarea la misiunile din Irak şi Afganistan;

-
"episodul răpirii jurnaliştilor în Irak", invocându-l ca un exemplu de foarte bună colaboare între instiutţiile statului;

Episodul este dubios pana la Dumnezeu si are niste legaturi tare curioase legate de comertul cu armament.

- preşedinte care nu a făcut niciun compromis politic; a susţinut că România a progresat enorm şi că a acţionat mereu cu gândul la aşteptările celor care l-au votat în 2004 şi care au dorit un preşedinte "implicat" şi "jucător", nu unul spectator;

Asta este de coma ! In permanenta a facut compromisuri politice. Pana si faptul ca din 2007 pune la cale Coalitia PD-L cu PSD ne arata ca marinarul minte de ingheata apele. Sau, nu cumva, el se refera la faptul ca nu s-a abatut de la calea stangii comuniste de la investire si pana in prezent ?! Nici macar pe timpul guvernarii liberale !

-
alegerea sa în 2004 a salvat România de un "partid-stat", un PSD corupt care controla totul, inclusiv presa;

Ei da. Aici are dreptate. A salvat Romania de partidul-stat PSD pentru a-i oferi "colacul" partidului-stat PD-L. Acum suntem in situatia in care PD-L, partidul corupt - Basescu cu afacerile lui, fratele Mircea, Videanu si Negoita de la S3, Berceanu, Udrea, Ridzi etc. toti potentati PD-L dovediti, mai mult sau mai putin a fi corupti - incearca sa controleze totul (vezi santajul aplicat alesilor locali din aceste zile) s-a asociat in coruptie cu PSD, expert national pana mai ieri cand PD-L a trecut in frunte.

- Băsescu s-a identificat cu reforma şi modernizarea statului, susţinând că, sub mandatul său, România ar fi progresat vizibil. Astfel, autorităţile nu se mai sfiesc să ancheteze foşti sau actuali minitri suspectaţi de corpuţie, Băsescu lăudând DNA în acest demers;

Pai nu se contrazice matrozul ? Progresul tarii nu se putea face fara reforme. Astea inseamna ca pe timpul Guvernelor Tariceanu au avut loc reforme de structura care, fara a fi spectaculoase, au dus la progres. Faptul ca el intelege reforma doar sub aspectul dosarelor DNA este altceva. Pentru ca el nu are cu ce intelege nu a priceput textul pe care l-a citit.

-
Presa îşi ia atâta libertate câtă vrea. Adevărul despre crimele comunismului a fost făcut public chiar aici, iar dosarele Securităţii au fost predate CNSAS;

-
creşterea pensiilor, simplificarea procedurilor de obţinere a cetăţeniei române şi consecvenţa politicii externe printre succesele mandatului său;

Ei bine, iti vine sa iei o piatra si sa i-o arunci in cap. Cresterea pensiilor este meritul Guvernului Tariceanu. Aflata ca obiectiv in Programul de guvernare liberal, cresterea pensiilor a depasit procentul planificat la presiunile parlamentare ale PSD. Resurse au fost, atat timp cat Guvernul a lasat economia libera sa se manifeste. Acum nu mai sunt, Guvernul Basescu-Boc-Geoana stranguland economia din dorinta de a avea controlul politic asupra mediului economic si financiar. Rezultatul este dezastrul actual.

- justiţia şi Parlamentul sunt în continuare restante, întrucât, a spus Băsescu, nu există nicio condamanrea a vreunui demnitar, iar Legislativul încă blochează dosarele unor foşti sau actuali miniştri. Faptul că lustraţia nu s-a produs, iarăşi nu este vina lui, întrucât, el şi-a făcut datoria de a preda arhivele Securităţii;

Ipochimenul cotrocenist nu le are cu Justitia. Cum sa existe condamnare fara probe ? Au dus procurorii lui probe pe baza carora sa fie condamnati cei doriti de el ? Nu. Acolo insa unde procurorii au fost profesionisti si independenti exista condamnari, chiar ale unor politicieni, mai mari sau mai mici insa acestia nu sunt in atentia lui Basescu si a camarilei prezidentiale pentru a putea fi exploatate politic. Iar unul dintre pedeleprele care au folosit abuziv banii publici are deja o nefavorabila, si este vorba despre Videanu ! Cum adica Justitia nu si-a facut treaba ? Aaaaaaaa. Da. Nu exista condamnarea lui Nastase iar lui Tariceanu inca nu i s-a lucrat un dosar "corect".

-
efectele actualei crize economice puteau fi atenuate dacă, imediat după integrarea în UE, în 2006 şi 2007, nu erau blocate reformele structurale;

Depinde cine si ce intelege prin "reforme structurale". Daca este sa ma iau dupa alegatiile lui si ale consilierilor prezidentiali, atunci este clar ca nu avem aceleasi pareri. Reformele structurale sunt viziuni politice. PD-L nu are asa ceva. PD-L are pe Basescu. Geoana nu are asa ceva. Geoana are PSD iar partidul are strategi mult mai intelepti decat Geoana. PNL are propriile viziuni despre reformele struturale necesare Romaniei, indreptate catre parlamentarism s eficienta economica la nivel personal al fiecarui cetatean, al libertatii pietei si al controlului minimal al statului. Sunt concepte ale statului modern care nu au legatura cu conceptele autoritariste ale statului socialist, de orice coloratura (fie portocalie, fie rosie).
-
"Nu am făcut niciun fel de compromis, nici măcar cel al tăcerii"; există politicieni şi oameni de afaceri, care nu aveau o relaţie bună cu instituţiile statului, şi care au încercat să acrediteze ideea că nu a fost preşedintele tuturor românilor;

Oamenii aia au dreptate. Nu a fost presedintele tuturor romanilor. A fost doar presedintele PD-L mascat in Presedintele Romaniei. Dezastrul actual este forma prin care Basescu incearca sa asigure PD-L sansa de a deveni partidul-stat. Cu cat tara va fi mai nevoiasa, cu atat sansele PD-L de a ajunge in pozitia PCR sunt mai mari.

- episodul supendării, acuzând comisia parlamentară condusă de Dan Voiculescu de faptul că a inventat încălcări ale Constituţiei acolo unde nu erau;

Regret faptul ca suspendarea nu s-a finalizat. Acuz public Curtea Constitutionala de politicianism pentru constatarea ridicola ca Basescu "nu a comis fapte de incalcare grava a Constitutiei". Basescu a depus Juramantul de credinta unde s-a angajat ca va respecta Constitutia si legile tarii iar grav inseamna ca faptele sunt de incalcare. Grav, mai grav, foarte grav are putina relevanta din moment ce exista o incalcare a prevederii constitutionale. Proba ca aceste incalcari au fost grave este degradarea continua a vietii economico-sociale, harababura administrativa si institutionala, pierderea increderii partenerilor interni si externi in capacitatea Romaniei de a trai prin propriile puteri.

Chiar si in penal, pentru o fapta "mai putin grava", tot exista o condamnare. Cu amenda, cu suspendare, cu o pedeapsa la limita minima. Nu si in cazul Basescu. Comite faptele insa scapa de condamnare datorita unor judecatori constitutionali obiedienti, servili, versatili. Pot trage concluzia, fara a gresi, ca CC este, prin decizia luata, vinovata pentru toate mizeriile pe care suntem obligati sa le suportam azi.

- La capitolul neîmpliniri, Băsescu a invocat lipsa unei reforme constituţionale, dar şi faptul că după 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, nu este cunoscut adevărul despre morţii din decembrie 1989. Preşedintele a făcut un apel pentru aflarea adevărului, precizând însă că nu doreşte să influenţeze justiţia pentru a da un verdict sau altul;

Este mereu in contradictie cu sine insusi. In tot discursul sau, Basescu nu doar a plicitisit, ci s-a contrazis in
mod repetat.

La un astfel de discurs au fost si reactii pe masura. Le iau din "Cotidianul".


Mircea Geoană: Băsescu, ultimul discurs de şef al statului
„După d
ouă ore care au trecut greu în Parlamentul României sunt tot mai convins că acesta este ultimul discurs pe care domnul Băsescu îl mai rosteşte în această calitate în faţa Parlamentului României. Când ai nevoie de două ore să te justifici şi când ai nevoie de un sfert de oră să vorbeşti despre problemele românilor este clar că în acest moment mandatul de cinci ani al domnului Băsescu se apropie de sfârşit.“

Ion Iliescu: „Cea mai slabă apariţie a lui Băsescu“
„Am asistat în Parlament la un discurs lung, mult prea lung. A fost cea mai slabă apariţie a preşedintelui Traian Băsescu, în cei cinci ani ai mandatului său. Cineva l-a
comparat cu Nicolae Ceauşescu; parcă avea dreptate. Preşedintele Băsescu a confirmat că nu şi-a însuşit prerogativele constituţionale de preşedinte al României: mediator şi nu jucător. Totodată a mai adăugat şi faptul că vrea o Adunare Naţională cu un mandat limitat şi că nu are nevoie de Parlament, vrând să fie, de fapt, un preşedinte executiv.“

"Papasa Ilici" cum este alintat Ion Iliescu are mare dreptate. Experienta isi spune cuvantul. A vorbit scurt, la obiect si a pus degetul pe rana.


Emil Constantinescu: „Discurs a la Ceauşescu“
„Discursul a fost total. S-a substituit în mod nejustificat unui raport anual al
Guvernului, anulând mesajul Executivului cu ocazia asumării răspunderii în Parlament. A avut un caracter triumfalist şi demagogic, nu a răspuns problemelor la zi ale crizei actuale care s-au pierdut într-o prezentare prolixă şi stufoasă şi a depăşit, prin durată, convenienţele din statele democratice. S-a apropiat mai mult de tipul de discurs al şefilor de stat din regimurile autoritare, amintind izbitor de ultimele tentative disperate ale lui Ceauşescu.“


Crin Antonescu: „Falsuri, aberaţii şi absurdităţi“
„Preşedintele n-a venit pentru a da un mesaj Parlamentului, ci pentru a-şi face campanie electorală.
N-am mai văzut un astfel de spectacol de pe vremea lui Ceauşescu. Băsescu, în aceşti cinci ani, nu s-a ţinut de cuvânt. Trebuie să plece! E foarte trist când un preşedinte la final de mandat nu se poate lăuda decât cu neadevăruri, jumătăţi de adevăruri sau lucruri făcute de alţii. Românii trăiesc prost - mai prost acum decât înaintea mandatului său. Ce a făcut Băsescu este o manipulare. Puţin a lipsit ca preşedintele să includă şi Casa Poporului sau canalul Dunăre-Marea Neagră la realizări. Cele mai multe însă erau falsuri, aberaţii şi absurdităţi. Băsescu i-a sfidat ieri pe toţi românii, afirmând că ţara o duce bine.“

Marko Bela a comparat discursul cu cel al unui premier, acuzându-l pe Traian Băsescu de faptul că se laudă cu perfomanţele guvernării.






Ei bine. Acum m-am lamurit. Dau dreptate lui Cristian Oprea de la Cotidianul care trage concluzia ca a fost "un fas triumfal".

Ma intorc la momentul in care eram in mijlocul sindicalistilor. Pancardele, strigaturile, afisele, toate erau impotriva lui Basescu si a adunaturii portocalii care ne-au dus la dezastru. Oare, maine, la alegrile prezidentiale, cu cine vor vota sindicalistii ? Nu de alta, dar si FEN era prezent in strada si participau la huiduiala nationala chiar daca, in sala Parlamentului, prin grija lui Croitoru PD-L (liderul mascat al FEN), erau dispus strategic sindicalistii pentru ca sarmanul Boc si aiuritul Basescu sa nu fie cumva deranjati de vociferari si huiduieli in direct. Roberta Anastase, gazda, a fost ferma. Dar se pare ca nu i-a prea folosit.