Epoca disperării

Citesc, ascult, văd și meditez. Avem media și avem, astfel, acces la informație. La secundă. Datorită net-ului ne manifestăm. Scriem, vorbim, cunoaștem pe alții pe care în alte condiții nu i-am fi văzut vreodată. Asta este partea bună. Partea mai puțin bună este că grupuri de interese promovează autodistrugerea, pierderea încrederii în oameni, pierderea încrederii în viață, promovează dezmățul social și apocalipsa omenirii. Pe lângă aceștia se manifestă cei care incapabili fiind își promovează superficialitatea, lipsa de discernământ, ura viscerală față de cei care nu le acceptă derapajele. Interacțiunea prin intermediul media scoate din gunoiul social și pune în locul altora, mult mai interesanți și mai utili, persoane pe care în modul normal de viață le eviți. Acum ești aproape obligat să le vezi, să le asculți, să le interpretezi aberațiile. Și sunt o groază. Media este plină de informații despre „viața și opera” rataților cățărați în vârful societății, media devenind astfel din condiție care favorizează promovarea insuficienței și a prostiei una din cauzele care determină alegerea acestora în dauna inteligenței și a echilibrului. Datorită media trăim într-o lume ireală, datorită media pierdem, zi de zi, valorile care stau la baza societății. Culmea este că media este ca un drog. Suntem disperați să avem acces la ea. O viață fără media este, azi, de neconceput. Ne-am condiționat viața de existența și dezvoltarea media. O idee superficială spune că lupta împotriva acestui flagel este imposibilă. Rațiunea, câtă a mai rămas, ne spune că lupta este posibilă. Media trăiește și se dezvoltă având acces la public. Dacă publicul ar fi mai selectiv, dacă publicul ar sancționa media pentru ceea ce face aceasta și-ar modifica comportamentul. Din nefericire, mare parte a publicului este disperat să se uite pe gaura cheii, să asculte prin ușă, să creadă irealul și să se vaite pentru riscuri ce se pot produce peste milioane sau miliarde de ani. Fantastic.

La modă este astăzi dezastrul european. Grecia are probleme politice și economice, probleme care au la bază un mixt toxic: bancherismul și proasta guvernare. Grecia s-a axat, comod, pe dezvoltarea turismului, cu un sprijin excesiv al guvernelor de la Atena pentru turism, miliarde de euro anual, în detrimentul formării și dezvoltării unei industrii prelucrătoare care să genereze constant și palpabil o avere națională. La aceasta s-a adăugat un aparat administrativ exagerat și o politică a pomenilor sociale excesive. Bunăstarea grecilor și a guvernului a fost în mod voit construită pe bunăstarea consumatorilor străini de turism. Când străinii stau acasă, când surplusul de bani care să permită turismul nu mai există, Grecia suferă și decade. Grecii care își așteaptă tainul de la stat ies în stradă. Distrug, ca formă de protest, bunurile create cu banii altora sau ai statului. Se autodistrug. Nu vor să accepte faptul că statul nu are bani cu care să continue politica pomenilor de stat. Nu au nici varianta ocupării unor locuri de muncă în industria prelucrătoare pentru că aceasta nu există. Turismul și serviciile, excelent dezvoltate în Grecia, sunt dependente de existența consumatorilor. Grecii consumă prea puțin din propriul sistem economic. Grecia nu mai are suficienți consumatori pentru a putea trăi la nivelul la care au fost obișnuiți. Consecința imediată va fi regresul țării și al nivelului de trai și, probabil, dezvoltarea inițiativei private în domenii lucrative care nu au existat până acum. Grecii vor fi obligați de viață să trăiască mai modest. Mult mai modest decât sunt obișnuiți. Între timp, băncile care au creditat cu inconștiență doar turismul și serviciile vor suporta pierderi. Majore. Creditele speculative pe aceste domenii de activitate au devenit toxice. Eu cred că o oarecare salvare a lor vine nu din creditarea lor guvernamentală ci din creditările făcute de sucursalele și filialele lor din alte state care au creditat industriile emergente. Va fi însă dificil să se întrețină doar cu dividendele din aceste acțiuni, statele în care funcționează aceste filiale și sucursale luând măsuri pentru a împiedica exodul de capital către Grecia în dauna lor și a mediului lor bancar și economic.

Probleme de genul Greciei au și alte state. Unele au alte cauze. Italia a excelat în consumul guvernamental de resurse și lipsa controlului social asupra mediului infracțional, Spania are probleme asemănătoare din cauze asemănătoare Greciei, alte state au alte probleme. Statele care au industrii prelucrătoare puternice și consumuri guvernamentale echilibrate nu au probleme grave. Totuși, sunt afectate de problemele statelor cu probleme pentru că acestea din urmă sunt o parte a piețelor lor de desfacere a produselor industriale. În plus, moneda comună pierde din putere astfel că statele puternice resimt dezmățul financiar din celelalte state. Independența economică a statelor membre ale UE și-a arătat fața hâdă. Trecerea la moneda comună nu a fost însoțită de o politică fiscală comună. A fost o greșeală care azi se răzbună.

Mă gândesc serios dacă, nu cumva, noi ar trebui să amânăm adoptarea monedei unice. Poate că ar trebui să creștem economic cu seriozitate și abia după ce avem o bază să trecem la acest pas. Guvernarea băsesciană indiferent de denumire, Boc sau Ungureanu, poate fi trecută la pierdere. Am pierdut un timp prețios, am pierdut resurse vitale, am pierdut industrii și investiții, am pierdut forța de muncă calificată, am pierdut ... Risipa dezmățată a ministerului condus de Elena Udrea alături de celelalte ministere nu este bine pusă în evidență de media și analiștii economici autohtoni. Analiștii străini se uită doar la deficitul bugetar, nu au interes să se uite în profunzimea fenomenului economic românesc. Pe ei nu îi interesează, cu mici excepții, de unde vin veniturile românilor. Ce se produce în România, ce este viabil economic și ce nu, cum sunt folosite resursele ... Pe ei nu îi interesează faptul că în România industria este subordonată intereselor investitorilor străini. Industria română este sublimă însă lipsește. România este țara filialelor și sucursalelor străine. România este o colonie economică. Industria românească produce după patente străine, folosește materie primă și semipreparate străine, deciziile tehnologice se iau în localități din străinătate, dezvoltarea se hotărăște în alte țări. De la produsele agricole la mobilier, încălțăminte, îmbrăcăminte și mașini. Capitalul autohton a fost sabotat, în primul rând, de Guvernul României. Investitorii români au fost acuzați de infracțiuni fiscale și distruși de guvernările Boc-Băsescu-Udrea-Isărescu. Consecința a fost una previzibilă. Oamenii capabili să creeze și să dezvolte industrii au plecat în străinătate. Acolo au fost primiți și au succes. Se dezvoltă la nivel individual și sprijină dezvoltarea statelor care i-au primit în dauna propriei lor țări care nu i-a dorit. Spun prostii ? Nu prea. Pentru că guvernul reprezintă, totuși, voința țării. Țara a votat PDL și UDMR, partidele care au distrus, planificat, industria românească. PDL pentru comisioane iar UDMR pentru favorizarea capitalului maghiar în spațiul transilvan. Distrugerea investitorilor români și favorizarea investitorilor maghiari are ca scop ocuparea teritoriului transilvan pentru a permite Budapestei exprimarea, motivată, a „îngrijorărilor” față de interesele cetățenilor maghiari în România. Este foarte periculoasă, pentru interesul național, ocuparea economică maghiară a Transilvaniei.

Tuturor problemelor trebuie să li se găsească soluții sociale. Asasinarea românilor pentru a reduce consumul nu a fost soluția cea mai bună aleasă de Traian Băsescu și coaliția PDL-UDMR-UNPR și minoritățile naționale. Coaliția asasină avea la dispoziție stimularea muncii și folosirea, fără limite, a tuturor cetățenilor pentru activitățile lucrative. Ei au făcut invers. Au descurajat sau chiar interzis aportul pensionarilor și a unor persoane cu unele dizabilități să înlocuiască forța de muncă care a migrat în străinătate. Coaliția asasină a ales autodistrugerea în locul menținerii la un nivel rezonabil a bunăstării. O bunăstare care nu era consumatoare de resurse guvernamentale, culmea.

Toate problemele de azi sunt tratate în media cu ingredientele disperării. Cei intervievați sunt aleși dintre cei care sunt disperați. Sunt cei care nu au fost independenți. Cei independenți sunt probabil liniștiți. Independența le permite să se limiteze la cât pot valorifica. Este evident faptul că cei independenți sunt puțini. Sunt prea puțini pentru a avea o influență semnificativă la nivel național însă ei există și vor exista. Ei nu sunt promovați. Promovați sunt doar cei dependenți de bugetul național. Dacă sunt deconectați de la buget, se reduce semnificativ numărul milionarilor și miliardarilor români. Industriile în care activează aceștia, industrii susținute financiar de guvernanții băsescinei, vor trebui să se reformeze. Fie vor dispare, fie se vor redimensiona.

Trăim în epoca disperării. Este o disperare a lipsei de soluții, este o disperare a lipsei de competență, este o disperare a lipsei de încredere. Culmea, contra disperării sunt soluții. Prima dintre ele este la îndemână. Debarcarea lui Traian Băsescu, reprezentantul mafiei economice internaționale în România. După debarcarea lui Băsescu vom intra în epoca încrederii în ziua de mâine.

Demențiada.

De la ultima postare am parcurs niște etape. Importante, spun eu, în pregătirea „luptei” cu regimul mafiot Băsescu-Isărescu-Boc-Udrea.

Am urmărit, destul de atent, zbuciumul presei în scopul demascării falsului în actul de guvernare. Păreri pro și contra (mai multe contra) guvernării. Normal. Cei mai mulți sunt nemulțumiți. Dacă erau mai mulți mulțumiți, raportul era invers. Am constatat că lumea începe să înțeleagă anumite „finețuri”, dacă le pot spune așa, despre viața militarilor și polițiștilor. Este bine, chiar foarte bine. Lumea trebuie să înțeleagă că ofițerul, fie el militar sau polițist, subofițerul/agentul de poliție, este „produsul” societății în care s-a născut, a fost educat, a fost îndrumat sau trăiește. Îmbrăcând haina militară sau de polițist, copilul lui Vasile, Ion, Gheorghe nu își pierde cultura, obiceiurile, tradițiile, respectul pentru familie sau înaintași. Va avea, totuși, un plus față de cei din jur prin cunoștințele militare sau polițienești, cunoștințe cu care omul obișnuit nu are ce face. Și nici economia privată. La fel, în cazul magistraților sau al altor profesii speciale, cum ar fi pompierii.

Am participat la marșul de protest al militarilor din 24 ianuarie. M-am întâlnit cu foștii colegi, unii mai în vârstă ca mine, alții mai tineri. Unii cu grade de generali cu trei stele, alții maiori. Am vorbit și am mers, am mers și am strigat. Am văzut că suntem de acord în multe probleme. Am mai văzut că nu s-au stins nemulțumirile unora de pe timpul vieții active. Este normal. Pe cel care îți face rău, din funcția de conducere pe care o are, nu îl uiți. Am încercat să îi împac și nu am reușit. S-au evitat unii pe alții însă au fost împreună în coloana rezerviștilor și a celor în retragere, au strigat aceleași sloganuri. Vor acționa împreună statul în judecată pentru abuzurile legislative și administrative.

Guvernul își arată „mușchii”. Face un pas înapoi și zece înainte. Înainte ... spre anii 1950-1960. Între acei ani s-a epurat armata de ofițerii care au fost formați la școlile regale, locul lor fiind luat de „ofițerii” și „subofițerii” proveniți din rândurile membrilor PRM (Partidul Muncitoresc Român). În 1972, când am ajuns la unitatea de grăniceri ca tânăr absolvent, comandantul meu de companie era un maior cu 7 clase. Locțiitorul comandantului de brigadă pentru instrucție era un colonel, „absolvent” al Academiei militare ”Frunze”, din URSS, care își termina liceul pe la Isaccea/Tulcea. Tot în acei ani au fost deposedați de pensiile militare (rentele de stat) toți ofițerii care au făcut parte din Armata Română și serviciile de ordine publică și siguranță națională. Acum se întâmplă cam același lucru. Guvernul se menține pe poziția de a desființa pensia de stat a militarilor, polițiștilor și a altor categorii profesionale sub sloganul „echității sociale” . Pute cam mult a comunism. Dar la ce te poți aștepta de la securistul Traian Băsescu și utecistul Emil Boc ?

Proiectul de ordonanță de urgență emis aseară de Guvernul incompetenței naționale este o reașezare a procedurilor după care se reduce pensia militarilor și polițiștilor. Mai mult, cei care s-au bucurat, până acum că le-a crescut pensia au avut surpriza să constate că banii le vor fi luați, dacă nu în acest an, anul viitor în mod sigur.

Pensiile nu pot crește. Până și subofițerii/agenții de poliție vor constata că la calculul pensiei așa cum vrea Băsescu nu se va ajunge ca un ofițer cu vechime minimă să aibă mai puțin ca un subofițer. Doar în această lună, ianuarie 2011, s-a putut ajunge la paradoxul situației ca un subofițer să ia mai mult la pensie ca un general. Eu conchid că, potrivit noii ordonanțe de urgență a Guvernului incapabililor naționali, pensiile militarilor, polițiștilor, celor de la penitenciare, sereiștilor precum și a tuturor celorlalte categorii profesionale „luate la ochi” de comunistoizii băsescieni vor scade. Asta s-a urmărit. Mai bănuiesc că Băsescu și ai lui știu că vor pierde la instanțele române și străine însă lasă „nota de plată” viitoarelor guvernări.

Noi trebuie să găsim metoda prin care să aducem în fața instanțelor românești civile pe membrii acestui Guvern pentru a a-i pune la plată. Nu am încredere în procurorii români. Chiar dacă, să zicem, există procurori onești, sunt sigur că șefii lor nu sunt. Ca atare, orice demers în penal, împotriva actualilor mafioți băsescieni, va fi blocat pentru mulți ani încolo de morari, țuluși și alte lichele portocalizate.

Azi, 14 mai, la „Leu”, să arătăm că ne pasă.

Azi, la Cotroceni, la ora 09.45, o mamă liberală, Andreea Iancu, vrea să depună o scrisoare adresată Președintelui Traian Băsescu, mă informează „Un blog cu atitudine”.

Cine poate să meargă să fie alături de Andreea Iancu, să o facă. Voi încerca să ajung. Nu are importanță că ne cunoaștem sau nu, important este să încercăm să fim uniți, ca membri ai comunității tuturor cetățenilor români victime ale guvernării băsesciene. Hai „să ajutăm” pe Băsescu să facă economii la buget.

Scrisoarea are următorul cuprins:

Excelenţei Sale
Domnului Traian Băsescu,
Preşedintele României

Domnule Traian Băsescu,

Noi, parintii liberali, v-am văzut la televizor foarte des în ultimul timp. Păreţi vesel, uneori prea degajat si chiar v-am auzit razand. Situatia din tara, cu toate astea, a scapat de sub control. Ati venit cu diverse solutii anticriza. Ati amintit faptul ca tara este in criza din cauza trusoului nesimtit pe care il ofera statul roman nou nascutilor. O alta masura anticriza ar fi sa reduceti indemnizatiile mamelor la 600 de lei.

Situaţia pe care aţi creat-o ne îngrijorează peste măsură. Ne aduce chiar in pragul disperarii! Ne face sa ne gandim la viitor si viitorul il reprezinta chiar copiii nostri. Sunteţi Preşedintele ţării, aveţi obligaţia constituţională să aveţi grijă de toţi românii. Intamplator, acesti copii, carora le negati un viitor, sunt aceia pe care se cladeste aceasta tara. Intamplator, trusoul pe care il ofera statul roman unui nou nascut este de 150 de lei. Este o cheltuiala imensa a statului roman si intelegem. Intamplator, o indemnizatie de 600 de lei ne ajunge doar pentru pampersi si lapte, dar intelegem si asta. Vom rupe de la gura copiilor si vom lua atitudine!
Am hotarat sa va ajutam, domnule Presedinte! Dorim sa facem ceva pentru a remedia situatia in care a fost adusa aceasta tara! Pentru ca Romania sa nu mai fie in criza, sa nu ne mai acuzati ca romanii cumpara mai multi pampersi decat orice alta tara, sa nu ajungem la momentul in care ne veti taia alocatiile si indemnizatiile, noi va dam pampersii inapoi! Veti avea nevoie de ei! Este principala arma pentru scoaterea Romaniei din criza! Intelegem!
Decat sa vorbim, sa va acuzam, preferam sa va ajutam, domnule Presedinte! Credem cu tarie ca un pachet de pampersi va scoate tara din criza!
Sperăm că inţelegeţi corect îngrijorarea noastră sinceră şi mâna de ajutor pe care v-o întindem!

Cu consideratie,
Parintii liberali