Un liceu, „Bolintineanu”, are niște probleme. După anunțurile firoscoase ale unor needucați, ar fi probleme de sistem, furt, înșelăciune etc. Să avem pardon, nu este furt, nu este înșelăciune, nu este nimic de competența procurorului sau a polițistului care a intrat ca boul în clasă, care a verificat „antitero” elevii care au intrat sau au ieșit de la examene, nu este nici de competența unora care își spun profesori și care au decis măsuri complet abuzive pe baza unor așa zise probe. Pentru că este evident, probă este doar obiectul folosit la săvârșirea unei fapte iar în cazul elevei date afară de la bac pe baza unei perechi de căști găsite în buzunar nu ne aflăm în fața unei probe. În primul rând, lucrarea ei nu este încă cunoscută, nu se știe ce a scris în lucrare, nu au găsit asupra ei nici aparatul care să permită stabilirea unui contact cu exteriorul ba, mai mult, nu sunt probe că a avut căștile pe urechi. Acest exemplu este doar cazul excepțional care confirmă idioțenia măsurilor luate de puterile polițienești ale statului acolo unde ar trebui ca ele să fie absente.
Ce rost are învățământul azi dacă îi punem la ușă polițiști și procurori ? Ce rost ? Cui folosește învățământul sub teroare ? De ce trimitem copiii la școală ? Să fie maltratați psihologic și fizic de niște needucați ajunși profesori, procurori, judecători sau polițiști ? Mai mult, îi obligăm pe părinți să își trimită copiii la școală sub sancțiune publică. Practic am instituționalizat teroarea asupra copiilor prin lege. Iar noi îi votăm pe idioții care susțin aceste măsuri polițienești în școli. Ba mai mult, aplaudăm satisfăcuți acțiunile procurorilor sau ale polițiștilor în mediul școlar. Și mai grav, SRI - Serviciul Român de Informații - este implicat în supravegherea școlilor să nu se adune „banii de protocol” sau să se descopere așa-zisa mită dată profesorilor pentru o notă mai bună.
O mulțime de cretini speculează pe tema „furtului” la examen de către elevi. Cretini care se alătură handicapatului Funeriu, consilierul derbedeului de la Cotroceni. Cretini care au denaturat prin comportamentul lor sensul școlii. Acela de a da informație pentru educarea tinerilor. Într-un cadru organizat, pentru a obține o nouă generație ce intră în viață mai bine informată. Examenele de finalizare a unor studii trebuie să fie o evaluare a elevului pentru el însuși, după un anumit barem. Măi copile, atât știi și nu mai mult. Mai ai de învățat, poți ajunge mai mult sau te oprești. Copiind sau primind un sprijin pentru un alt calificativ acel copil sau părinții acelui copil se înșeală pe ei, nu pe alții. Își fură singuri viitorul. Pentru că după ce intră în viață va avea parte de surprize mult mai neplăcute decât cel care merge „pe bune”.
Cred că procurorul sau procurorii care au instrumentat aceste cazuri, polițiștii care au participat și instigatorii Funeriu și alții care au susținut aceste măsuri polițienești ar trebui arestați și demiși din funcțiile publice pe care le dețin. Sunt niște idioți patentați care ar fi mai buni la săpat șanțuri pentru conductele de apă. Funcțiile ocupate acum sunt prea înalte pentru inteligența lor.
2 comentarii:
Acelaşi regim de băseală poliţienească. Iar ăştia se hlizesc şi le arde de constituţii încă şi mai băsiste!
Unora, Donkey, unora.
Trimiteți un comentariu