Marga răspunde unui Patapievici mahalagiu

Cotidianul. Publică o scrisoare a lui Andrei Marga intitulată „Patapievici se bagă în seamă”. Din conținutul scrisorii, reiese clar faptul că Andrei Marga nu a pomenit numele lui Patapievici atunci când a acuzat că la ICR s-au comis abuzuri imense în perioada anterioară directoratului său. Arată și cu această ocazie că ICR s-a axat în activitatea anterioară pe alte obiective decât cele de promovare a culturii românești peste hotare. Textual, Marga spune: „Nu îmi pot reprima constatarea că, pe măsura scurgerii timpului, devine tot mai limpede cine se afla efectiv în spatele cheltuirii enorme de energii şi de bani – cum observau ziarişti foarte informaţi – nu pentru a construi ceva, ci pentru a măslui date şi a doborî persoane care au cu totul altă concepţie. Altfel nu se poate explica recursul cuiva, care se prezintă drept cugetător sapienţial, la sofisme elementare, precum derivarea de concluzii din premise preluate după ureche sau desfigurarea prealabilă a opiniei altuia spre a putea fi combătută cu uşurinţă”.

Punct pe „i”. Am căutat să văd de unde această reacție, echilibrată și intelectual dezvoltată, a lui Marga. Am găsit repede. În EvZ este redată, succint, intervenția lui Patapievici la o manifestare de la Cluj. Nu este o intervenție intelectuală, este o intervenție de mahala, de „poarta curții”, vorbe de clacă. Mai corect, bârfă în public.

În afara demolării lui Marga, Patapievici se remarcă printr-o aberație. El afirmă că a așteptat ca ICR să fie apărat de public. Public care însă nu a făcut-o. În linia modului în care și-a prezentat expunerea acuzatoare, publicul se face vinovat că „Marga a distrus ICR”. Cred, cu putere, că Patapievici este bolnav cu capul. Este o aberație constatarea lui.

Înțeleg comportamentul egocentrist al omului de cultură, al filosofului, al omului de știință. Dacă nimeni nu îl laudă, trebuie să își facă loc în conștiința publică cu „laudă-mă gură, că ți-oi da friptură”. Dar individul este peste acest nivel. Este la nivelul superior al bolii, la nivelul demenței, aproape. Că îl critică pe „adversarul” lui este una, că îi critici pe beneficiarii acțiunii tale publice că nu te apără, este alta. Dacă avea minte și nu tărâțe în tărtăcuță, Patapievici trebuia să observe că munca lui la ICR este defectă din moment ce populația țării nu o recunoaște ca fiind bună. Faptul că în susținerea lui au venit doar un număr mic de persoane, unii în stradă, cu papioane la gât, trebuia să îi dea de gândit. La fel cum trebuia să îi dea de gândit și faptul că majoritatea susținerilor lui au venit pe filieră politică și nu culturală ! A devenit victima propriului orgoliu și a interpretării greșite a valorilor. A luat-o razna. Dacă mă gândesc mai bine, este în linia scrierilor lui care abundă în „aprecieri” denigratoare cu privire la poporul pe care îl aștepta în apărare. Chiar din povestirile lui cu privire la experiențele din piața publică poate trage concluzia că una este imaginea pe care o vede în oglindă și alta este imaginea în ochiul poporului „prost”. De aceea a fost scuipat pe stradă. Pentru că imginea lui publică, reală, este a unui rău-făcător cultural, a unui politruc băsescian care a distrus imaginea culturii române în străinătate promovând tot felul de tâmpenii când avea de ales și promovat valori pe care populația le acceptă și le apreciază. Patapievici nu poate înțelege, din cauza unui orgoliu deformat (cancerigen) și a vanității care îi însoțesc viața, că a ratat și că va fi ținut minte ca un ratat.

Scrisoarea lui Andrei Marga din Cotidianul arată diferența dintre un intelectual și un mahalagiu cu pretenții intelectuale.