CNCD a concluzionat că cei trei nu au discriminat minoritatea maghiară și motivează, în detaliu chiar, că dreptul la liberă exprimare nu poate fi îngrădit, mai ales oamenilor politici.
Nu a spus CNCD că formularea CNS cuprindea „un schepsis”. Un schepsis care se traduce, nici mai mult și nici mai puțin decât într-o recunoaște, cumva, a drepturilor colective. Practic, prin sesizare, CNS a vrut ca CNCD să scape „un porumbel” potrivit căruia politicienii români nu au dreptul să planifice, să organizaze, să dispună politic de teritoriul pe care CNS în consideră cu de la ei putere că nu aparține României (ei sunt cei care susțin, prin vorbă și faptă, că Ardealul nu este pământ românesc). CNCD și-a luat seama și dă o motivare inteligentă.
Problema este însă hărțuirea românilor practicată de UDMR și CNS cu ajutor de la Budapesta mai peste tot în Europa. Odată cu regionalizarea, toate „ținuturile” și „parohiile” etnice dispar, de drept, fiind înglodate în noile forme de organizare administrativă.
Mă deranjează lentoarea cu care vârfurile politice tratează acest extremism maghiar de factură medievală. Ar trebui să fim mai fermi. Ținutul „secuiesc” este al românilor. Istoric, ei sunt niște strămutați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu