Crin despre Iohannis : ”un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte” !

Am ascultat interviul lui Crin Antonescu la „Gândul”. Am citit atent ce au publicat cei de la Gândul (aici). Am ajuns, la final, la concluzia că este o exprimare a unor gânduri fără pretenții personale asupra modului în care se vor comporta diferitele personaje ale lumii politice. Cu o excepție. Viitorul posibil al lui Traian Băsescu în PNL. Teoretic, dacă Băsescu vrea să intre în PNL și cei din PNL îi acceptă cererea, Băsescu ar intra în tabloul „foștilor președinți” ai noului partid (realizat din fuziunea dintre PNL și PDL).

Sintetic, Crin se bucură pentru înfrângerea PSD și a aliaților lui și nu vrea ca viitorul lui să fie legat de Traian Băsescu. A rămas cu nostalgia proiectului USL, cu regretul că acesta nu s-a materializat, normal spun eu (și eu am acest regret), fără a credita însă PSD-ul. Are, încă, pentru Victor Ponta, o anume „simpatie” fără a fi însă mai mult decât o apreciere oarecare. Nu este legat sentimental de Ponta. Faptul că îi evidențiază negativ pe cei care i-au făcut campania (brutală, comunistoidă ...) arată că îi pare rău de imaginea pe care Ponta și-a construit-o sau i-a fost construită. Un fel de românescul „brânză bună în burduf de câine”.

Nu am sesizat atitudinea negativă față de Iohannis. Crin spune despre Iohannis că este „un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte”. Avem două idei exprimate într-o frază. Iohannis „vorbește puțin” și Iohannis „gândește cât vorbește”. Jurnaliștii fără prea multă minte și cei interesați să vadă altceva decât a exprimat Crin, au amestecat propozițiile și înțelesul lor, au legat adverbul „puțin” folosit ca o caracteristică a modului de a vorbi de propoziția următoare fără nici o logică. Jurnaliștii și analiștii de mântuială nu au observat că în a doua propoziție există conjuncția „cât”, care introduce propoziția modală. Astfel, alte formulări ar fi că Iohannis „gândește în timp ce vorbește”, ba chiar „vorbește după ce gândește”, dacă folosim conjuncția sub forma introducerii propoziției temporale. Ba chiar „gândește doar la ce vorbește”.  Dacă este să apreciez corect, Crin îl laudă, de fapt, pe Iohannis pentru „cumpătarea în vorbă”, pentru echilibrul în dialog, pentru acribia cu care respectă timpul, conceptele, ascultătorul.

Bine, acum nu am pretenții de la toți „jurnaliștii”, sunt și ei niște oameni cu pretenții intelectuale, știu să scrie, știu să citească și să socotească însă până la a comunica idei mai este drum lung. Au și ei nevoie de bani, de sinecuri, au familii de întreținut (unii), au poșete de cumpărat (altele) etc. Mă deranjează superficialitatea cu care unii jurnaliști și analiști cu oarecare vizibilitate se grăbesc să dea cu piatra. Înclin să cred că vor să devină „VIP”-uri.