Senzațional, formidabil, exploziv, de neînchipuit, bla-bla-bla titrează mediile de informare favorabile noului guvern Ponta, unul restrâns, remaniat, reformat, reașezat, o strânsură cu nume, unele onorabile însă cu puteri mici. Foarte mici. Nu are viitor. Sper eu. Speră mai mulți.
Azi, Ponta îl va anunța. Mâine poate să îl prezinte Parlamentului. O zi-două durează votul în comisii și aprobarea lui în plen odată cu legea bugetului. Mare parte dintre miniștrii nou veniți nu au treabă cu bugetul. Nu au lucrat la el, vor fi simpli executanți ai unor „ordine” politice. Până la depunerea jurământului de către Klaus Iohannis, noul Cabinet va depune jurământul în fața lui Băsescu. Ar fi ultimul act al coabitării Băsescu-Ponta.
Nu am de gând să apreciez pe vreunul dintre cei care vor fi miniștri. Nici nu am de gând să gândesc ce ar putea face ei pentru mai binele țării. Am vaga impresie că această remaniere, reorganizare este doar pentru a fi făcută. PSD readună, sub umbrela ministerelor tradiționale, toate ramificațiile secundare ale ministerelor inventate de ei în 2012 pentru a împiedica PNL (pe atunci partener de guvernare) să își pună în aplicare programele proprii, așa cum au fost ele convenite la formarea USL.
Noul guvern Ponta umple spațiul mediatic. Legea bugetului a trecut pe planul II. Impresia generală este că PSD este singurul care există. Undeva, acoperit de ceața tăceii, PNL clocește. Nu spune mare lucru, nu critică excesiv, nu contrează. Tace și dracu știe ce face. A tăcut pe timpul campaniei pentru prezidențiale și a câștigat Iohannis. Candidatul la funcția de premier al PNL își vede de treabă. Construiește programul alternativ de guvernare, proiectul alternativ de buget, alege viitorii candidați pentru funcțiile de miniștri, se gândește la viitoarele alianțe și stabilește cât și cum vor da din putere. Nu tac ei degeaba, ce naiba !
Tăcerea PNL scoate în evidență gălăgia din PSD și contrele dintre noii aliați. Presa, avidă de informație, nu scapă ocazia să apeleze la cei vizibili pentru „bombele de presă”. Și vin, vin unele după altele. În PSD se ascut cuțitele și se comit agresiuni, Tăriceanu a devenit important, mai important ca UNPR-ul interesului național al lui Oprea care s-a hotărât să dea un șah periculos PSD - ei susțin doar un cabinet condus de Victor Ponta ! Tăriceanu a devenit mai important chiar și decât PC-ul lui Voiculescu condus de „băiatul cu mapa a lui Ponta”, Daniel Constantin. Nici UNPR și nici PC nu trec pragul lui 5% în toate sondajele, măsluite sau nu. Tăriceanu are acel 5% care îl face „credibil”. Cât timp ? Nu prea mult.
Peste toate se suprapune tâmpenia politică. Tehnic, orice idee de organizare a statului și a funcționării instituțiilor acestuia este posibilă. Politic însă, poate avea consecințe nu doar nedorite ci chiar catastrofale, mai ales pentru un stat care are pretenția că este democratic. Ce mă deranjează pe mine, este faptul că cei din PSD, în special Ponta, Dragnea și toți cei care îi susțin, vor să modifice organizarea și funcționarea statului pentru că ei nu mai pot controla propriul partid. Este un comportament tipic unui partid care vrea să fie confundat cu statul. Așa a procedat PSD sub conducerea lui Năstase când au modificat Constituția. Nu mai spun de legile țării. Comportamentul PSD nu s-a schimbat. Este același partid care vrea să fie statul.
Ce viitor va avea noul guvern Ponta ? Dracul știe. Eu nu îl văd. Așa cum nu cred în bugetul făcut acum. După cum este făcut, Ponta și ai lui spun că alimentarea bugetului este sigură, că vor avea chiar un surplus de finanțare pentru scăderea sau eliminarea unor impozite. Aiureli. Din ce au planificat anterior, nu au putut cheltui pentru că fie nu au avut bani, fie au dat drumul la pomeni. cel puțin o treime din bugetul anual pentru investiții nu a fost nici acumulat și nici consumat. Degeaba au băgat acum cu 9 miliarde mai mult dacă ei în 2014 au cheltuieli mai mici, efectiv realizate, decât în 2013. Și în 2014 au planificat mai mult ca în 2013 ! Degeaba asigură cheltuieli, pe hârtie, pentru cofinanțare dacă legislația aferentă nu a fost promulgată. Unele acte normative nici nu sunt scrise ! Degeaba planifici acțiuni dacă nu ai fost în stare să pui de acord legislația română cu acquis-ul comunitar. Marii specialiști ce au îndeplinit demnități în guvernele Ponta de până acum au fost atât de performanți încât am ajuns în criză. O criză legislativă. După ce vom fi sancționați de UE pentru că nu am reformat legile le vom reforma, vom adăuga legile pe care le-am ocolit și abia apoi vom constata că planificarea bugetară propusă de guvernul Ponta III este cam pe alături.
Nu trebuie să ne punem speranțe în noul guvern pentru că odată cu instalarea în funcție a lui Klaus Iohannis nu știm ce urmează să se întâmple. Pe ici colo apare câte un pesedist sau aliat al PSD care îi dă „sfaturi” lui Iohannis să nu influențeze cumva majoritatea din Parlament și să sprijine demiterea guvernului Ponta. Că vezi Doamne ar fi împotriva Constituției. Ei bine, PSD face acum valuri însă are „morcovul” băgat în fund cu tot cu frunze. După investirea lui Iohannis, ce se va alege de toată „munca” lor ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu