Mai sunt și altele, am ales această imagine pentru că le cuprinde pe principalele „societăți media de spălat cadavre politice”. Din toate punctele de vedere sunt cele mai proaste televiziuni din România. Nu pentru că nu ar avea informații, ci pentru că distorsionează, deformează orice informație care apare în mediul public.
Nu vorbesc doar despre cei care prestează seară de seară pe ecran, spre aburirea telespectatorului, vorbesc și despre invitații lor, unii cu statut permanent, invitați la fel de ipocriți ca presupușii jurnaliști.
Nu pomenesc despre ziarele care participă la crasa dezinformare a publicului. Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, România Liberă, 22 și altele. Au foarte puțini cititori. Există doar pentru a avea niște jurnaliști locuri de muncă, nu pentru a fi utili societății.
Nu pomenesc nici despre „modernele” publicații on-line. La fel de nocive.
La pachet, acum, sunt apărați de televiziunile de mai sus Dan Șova și Darius Vâlcov.
La Darius Vâlcov, cele mai puternice apărări le-am văzut la Antena 3 și la România Tv. Nici Realitatea Tv nu este departe, mai ales prin intervențiile atot-știutorului patron Cosmin Gușă.
Stupide sunt apărările în cazul lui Vâlcov. Vor să îl scoată nevinovat pe motivul că tablourile găsite ar fi niște copii, cumpărate cu 200-300 de euro, că nu ar fi originale ... Motivarea tembelă în condițiile în care există documente la DNA privind achiziția unora la licitații. Bine, se poate accepta ideea, pe care „specialiștii” posturilor respective nu au pus-o în discuție, că acestea ar fi copii făcute ulterior. Rămâne întrebarea: dacă sunt falsuri, de ce au fost ascunse ?
Dan Șova are mai mulți apărători. Aprigi. Toți gargaragii. Ce nu am auzit ! Eugen Nicolicea (UNPR - intersul național !) a făcut, în mod expres, o diferențiere între „imunitatea parlamentară” care se referă la imunitatea pentru declarațiile politice și votul dat în Parlament și „inviolabilitatea” drepturilor cetățeanului privind libertatea individuală, siguranța persoanei, a domiciliului. Lumea „interesată” a acceptat ideea și a marșat pe ea. Numai că ... aceeași lume interesată nu știe nici constituția și nici legea. În esență, Parlamentul nu poate apăra „inviolabilitatea” unei persoane, indiferent care este aceasta. Parlamentul nu se poate transforma în instanță de judecată pentru fapte care sunt dincolo de declarațiile politice și voturile parlamentarilor. Așa cum s-a petrecut în cazul lui Dan Șova, acuzat de procurori că a instigat la săvârșirea unor abuzuri în serviciu în interes propriu. Refuzul parlamentarilor de a permite procurorilor să urmeze o procedură penală imperativ prevăzută de Codul de procedură penală, într-o cauză ce nu ține de activitatea de parlamentar a lui Dan Șova este o ingerință nepermisă în actul de justiție.
Cei de la Antena 3 sunt de o agresivitate greu de înțeles. Răzvan Dumitrescu, Radu Tudor, Stoiceasca, alte ființe de pe acolo parcă au creierul spălat. Nu mai spun de cei de la România Tv.
Am rămas neplăcut surprins de poziția unui alt „civilist”. Aseară la Realitatea Tv a „evoluat” Cristian Pârvulescu. Deranjat de protestele din stradă a celor care au ieșit să manifeste împotriva apărării lui Șova în Senat. A afirmat că aceștia nu reprezintă societatea românească ! Eronat, domnule profesor. Ei o reprezintă în aceeași măsură în care tu, Cristian Pârvulescu te declari ca fiind membru al societății civile. Fără a fi, poate, la fel de erudiți ca domnia ta, ei își spun punctul de vedere. Faptul că ei au ieșit în stradă este o dovadă că societatea civilă acționează împotriva abuzurilor puterii. Ce s-a întâmplat în Senat, domnule Pârvulescu, a fost un abuz de poziție dominantă. Domnia ta faci confuzie între imunitatea parlamentară și, cum spune Nicolicea, inviolabilitatea unor drepturi și libertăți fundamentale. Faci o gravă confuzie între autoritățile care lucrează cu aceste instituții juridice. Doar instanța de judecată competentă poate stabili dacă o măsură preventivă în procesul penal poate fi luată sau nu. Parlamentul dă o aprobare procurorilor de a iniția procedura luării unor măsuri preventive în procesul penal sau nu. Doar o instanță de judecată competentă poate stabili dacă fapta unui parlamentar este protejată de imunitate sau nu. Ești varză domnule „pro-democrația”. Ai luat-o rău pe arătură.
Mă gândesc la situația în care Senatul aproba cererea procurorilor iar instanța de judecată competentă admitea motivarea acestora și dispunea arestarea preventivă a lui Șova. Este o urmare juridică plauzibilă. Atitudinea senatorilor este, în acest caz, o ingerință gravă în calea înfăptuirii justiției.
Apărările aduse lui Vâlcov și Șova sunt urmate, abrupt, de acuze brutale și grave aduse lui Klaus Iohannis și Alinei Gorghiu. Vasile Blaga stă el cuminte în banca lui însă are și el parte de o campanie furibundă împotrivă.
B1Tv și „asociații” lucrează din greu la spălarea cadavrului politic Traian Băsescu. Elena Udrea este la arest și are puține șanse de a mai ieși de acolo spre libertate, este candidată sigură la niște ani grei de pușcărie. Iar Traian Băsescu atacă. Atacurile lui Băsescu sunt urmate la B1Tv de invențiile „jurnaliștilor asociați”. PNL și Klaus Iohannis sunt țintele principale.
M-am gândit la scop. Există. PNL finalizează reînscrierile membrilor PNL și PDL în noua formațiune rezultată prin fuziune. Băsescu trage tare să atragă cât mai mulți dintre foștii membri PDL către PMP. Este singura posibilitate logică ca acest gunoi politic să ajungă la un procent semnificativ care să îi asigure o prezență în Parlament, să prindă niște primării și posturi de consilieri locali și județeni.
Băsescu știe că Iohannis este perceput ca fiind locomotiva PNL și că va da PNL multe voturi. Aceleași lucruri le știu și cei din PSD-UNPR-UDMR și de aceea atacă și ei, furibund, alături de Băsescu. Coabitarea merge înainte. Prăbușirea în sondaje a PSD și creșterea (excesivă, deocambată) a PNL îngrijorează nu doar PSD ci mai ales pe Băsescu și camarila care i-a rămas alături. PMP nu trece de 2%. Este în marja de eroare. PSD are un 31% împreună cu UNPR, PC-ul divizat a lui Voiculescu și PLR-ul lui Tăriceanu. Cât are în realitate doar PSD ? Trece de 25% ?
Spălătorii media de cadavre politice au sarcina de a provoca pe Iohannis și PNL să intre într-un joc perdant de reacție la provocările politice și jurnalistice. Până acum, Iohannis nu a intrat în joc. PNL îl urmează. Mai mult, PNL atacă. Nu reacționează, atacă. Atacă prin vechii liberali și mai puțin prin vechii pedeliști. Normal. Vechii pedeliști sunt mai vulnerabili. În plus, nu se știe care este opțiunea lor. Se reînscriu sau se înscriu în PMP. Unii s-au dus la UNPR - deh, interesul național.
Dacă la nivelul lui Iohannis și al PNL există o evidentă reținere, lăudabilă în același timp, de a intra în rahatul promovat de media, nimic nu împiedică pe cei care îi susțin să se ia la trântă cu gunoaiele jurnalistice. Cineva trebuie să îi provoace să spună tot. Nu doar să lanseze mizerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu