vineri, 20 aprilie 2018

Conferința de presă a președintelui PNL, Ludovic Orban – 20.04.2018


Bună ziua! 

Am urmărit cu stupoare declarațiile președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, la o emisiune la care a fost invitat aseară, la un post de televiziune și am simțit obligația de a organiza această conferință de presă pentru a prezenta punctul de vedere al Partidului Național Liberal față de o serie de luări de poziții ale lui Liviu Dragnea. 

Memorandumul adoptat de Guvern privitor la mutarea ambasadei României la Ierusalim.

Primul subiect la care mă voi referi este anunțul făcut de Liviu Dragnea privitor la memorandumul adoptat de Guvern, privitor la mutarea ambasadei României în Ierusalim.

Din capul locului vreau să fac precizarea că Dragnea nu are nici o calitate în materie de politică externă a statului român și că nu mi se pare normal ca un lider de partid, chiar dacă este partidul de guvernământ, să facă anunțuri care privesc politica externă a statului român, să influențeze decizii privitoare la politica externă a României.

Guvernul a greșit grav dacă a adoptat acest memorandum. Prin această decizie dă cu piciorul în câteva secunde unui efort constant de peste 30 de ani de politică externă a statului român în zonă.

De asemenea, încalcă grav Constituția României deoarece, nici o decizie de politică externă nu poate fi luată fără ca decizia să-i aparțină titularului stabilit de Constituție în privința politicii externe și anume președintelui României.

Prin această decizie, Guvernul PSD-ALDE se situează în afara multor decizii ale Organizației Națiunilor Unite, la care România este parte. De asemenea, acționează în contradictoriu cu decizii luate la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu.

O astfel de decizie riscă să genereze efecte grave pentru România, efecte nu doar de moment, ci efecte negative care pot să dureze ani sau zeci de ani . Fără  a fi ostili unei astfel de decizii, vrem să spunem foarte clar că o astfel de decizie nu poate fi luată decât de președintele României și o astfel de decizie nu poate fi luată decât în contextul negocierilor de pace din Orientul Mijlociu, după finalizarea acestor negocieri, în special a negocierilor între cele două părți.

Somăm Guvernul să renunțe la orice demers instituțional în această direcție, să revină în cadrul constituțional și de asemenea, să respecte deciziile Organizațiilor în care suntem parte, cum este Organizația Națiunilor Unite și de asemenea, deciziile luate la nivelul Uniunii Europene, privitor la situația din Orientul Mijlociu.

Aderarea României la OECD și promisiunile făcute de Liviu Dragnea premierului Ungariei 

A doua temă la care mă voi referi este legată tot de politică externă. Din nou dracu, mă refer la Dragnea, și-a băgat coada tot în probleme de politică externă de care nu are habar și prin care riscă să creeze efecte extrem de grave.

Știți foarte bine că ministrul de Externe al României, a anunțat înainte de reuniunea OECD, care a avut loc în aprilie, că se va discuta subiectul aderării României la OECD. Nu s-a discutat acest subiect. De ce nu s-a discutat acest subiect? Pentru că Ungaria și-a menținut poziția de împotrivire, prin exercitarea dreptului de veto la solicitarea noastră de aderare la OECD.

România a făcut cerere de aderare la OECD de mai mult timp. Aderarea la OECD presupune îndeplinirea foarte multor condiții. În raportul de monitorizare privitor la România, care a fost făcut de OECD pentru anul 2016, s-a luat decizia ca România să fie monitorizată în cinci domenii importante: centrul de guvernare, managementul strategic al resurselor umane, guvernanța bugetară, guvernanța deschisă, guvernanța digitală.

Nici una dintre aceste teme în care România este supusă unui proces de monitorizare nu are legătură cu discuțiile private dintre domnul Dragnea și premierul Ungariei.

După cum bine știți, după decizia instanței prin care s-a anulat actul administrativ de înființare a Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș, premierul maghiar a anunțat această opoziție față de aderarea României la OECD.

Fără să aibă nici un fel de atribut de politică externă în privința acestui subiect și încălcând poziția corectă a Ministerului de Externe al României, care a menționat foarte clar că nu există nici o legătură între criteriile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la OECD și situația Liceului Romano-Catolic maghiar din Târgu Mureș, Dragnea a anunțat că a intervenit personal pe lângă premierul Ungariei, că i-a promis că se va înființa Liceul maghiar și de altfel, a și făcut acest demers pentru că PSD-ALDE au votat în Parlament un act normativ care a fost declarat neconstituțional și anume, au votat  prin lege înființarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș.

După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea acestei legi, iată că din nou Dragnea intră cu bocancii în politica externă a României și se laudă că și cu sprijinul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit din nou cu premierul Ungariei și că din nou i-a promis că se va implica în înființarea acestui liceu, pe cale administrativă de data asta, nu știu cum o va putea face, și că în felul acesta poate să dea o veste bună, că Ungaria nu se va mai opune aderării la OECD.

Vreau să fac o observație foarte clară și foarte precisă! Aderarea României la OECD nu depinde de relațiile personale și de promisiunile pe care i le face Liviu Dragnea premierului Ungariei. Ungaria nu este singura țară în OECD. Dacă mâine o altă țară din OECD, pentru a ne acorda sprijinul, ne va cere să favorizăm o companie sau să înființăm cine știe ce instituție, sau o altă țară din OECD ne va cere alt lucru care nu are nici o legătură cu procedura de aderare la OECD, ce va face Dragnea, le va promite premierilor din aceste țări lucruri care nu au nici un fel de legătură cu demersul instituțional de aderare la OECD?

Nu putem accepta ca Dragnea să rezolve solicitări care nu au legătură cu chestiuni de politică externă și care privesc chestiuni de politică internă, solicitări care nu sunt normale, care nu sunt firești și care, la urma urmei, riscă să-l pună pe Dragnea în poziția de trădător al interesului național pentru cine știe ce interese personale are domnia sa.

Rata anuală a inflației 

A treia temă la care mă voi referi este cea legată de minciunile, gogomăniile și aberațiile spuse de Dragnea pentru a încerca să explice fenomene economice care sunt provocate de aberațiile guvernului.

Prima minciună pe care a spus-o domnul Dragnea este o minciună pe care o voi demonta prezentându-vă tabelul oficial cu rata anuală a inflației în luna Martie 2018, rata inflației care este calculată de EUROSTAT, este adevărat, este preluată și de INS dar este calculată de EUROSTAT.

Dintre toate țările Uniunii Europene, veți vedea care este rata inflației în România, 4%. Rata medie a inflației la nivelul Uniunii Europene este 1,5%. Deci Dragnea îi minte cu nerușinare pe români.  Următoarele minciuni pe care le spune domnul Dragnea, de altfel sunt specifice partidelor de guvernământ , și primărița Capitalei face același lucru nefiind capabilă să facă nimic în doi ani de zile, caută vinovați.

Deci, Domnul Dragnea face lista vinovaților pentru faptul că există inflație în România. Pe această listă a așa-zișilor vinovați, evident că în capul listei, domnul Dragnea pune Banca Națională a României. Aici trebuie să vă spun poziția clară a Partidului Național Liberal. Respingem categoric o astfel de afirmație, că Banca Națională ar fi vinovată pentru creșterea accelerată a inflației în România.

Pârghiile care sunt la dispoziția Băncii Naționale pentru a ține inflația sub un anumit nivel, au fost folosite de Banca Națională. Aceste pârghii înseamnă controlul masei monetare aflată în circulație și slava Domnului, nu s-au tipărit bani care să ducă la inflație. A doua pârghie este dobânda de referință, a fost folosită de Banca Națională și această dobândă de referință, este adevărat, după creșterea dobânzii pe piață și mai ales după semnale foarte clare că este necesară creșterea dobânzii de referință.

Și în fine, a treia pârghie a fost folosită de Banca Națională, și anume oprirea unui derapaj al leului în raport cu principalele valute, în special cu euro. Slava Domnului, Banca Națională a încercat, a făcut tot ce a putut pentru a menține leul la un nivel cât de cât acceptabil și pentru a împiedica prăbușirea monedei naționale.

Ca atare, Banca Naţională a făcut tot ceea ce trebuia făcut pentru a împiedica inflaţia. Singura sursă de inflaţie sunt politicile guvernamentale. Al doilea vinovat descoperit, care el deja face parte din propaganda mizerabilă a partidelor de guvernământ, deci a doua categorie de vinovaţi, sunt Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Domnul Dragnea, incearcă să justifice creşterea preţului la utilităţi, la energia electrică, la gaz, prin faptul că ne-a fost impus de către Uniunea Europeană şi de către FMI să liberalizăm preţurile la energia electrică, la gaze şi la alte lucruri. Nu poate fi vinovată Uniunea Europeană pentru faptul că respectă legităţiile economiei de piaţă. România din momentul aderării la Uniunea Europeană, şi chiar anterior aderării la Uniunea Europeană, ştia foarte bine că aceste preţuri trebuie liberalizate şi că este normal şi firesc, ca într-o economie capitalistă să existe o piaţă şi în domeniul energiei. Nu poţi să consideri şi mai ales să îi păcăleşti pe români că aceste creşteri de preţuri se datorează liberalizării. Aceste creşteri de preţuri se datorează tot Guvernului! În domeniul energiei Guvernul are un cvasi-monopol. Companiile de stat producătoare de energie sunt principalele vinovate pentru creşterea preţului la energia electrică, de exemplu, prin fapul că au ieşit pe piaţa la nişte preţuri foarte mari, în special la tranzacţiile la piaţa pentru ziua următoare.

De asemenea, toate celelalte politici guvernamentale au fost de natură a aduce la creşterea preţului la utilităţi. 

A treia vinovăţie descoperită de domnul Dragnea, şi care este o altă minciună gogonată, este aceea că, de exemplu, preţul la carburanţi a crescut din cauza creşterii preţului la baril pe piaţa internaţională. Eu nu ştiu ce îşi imaginează Dragnea. Că românii au uitat faptul că, deşi în campanie Dragnea şi cu Tăriceanu au promis eliminarea supraaccizei la combustibil şi au şi facut-o, acelaşi Guvern care în campanie a promis eliminarea supraccizei la combustibil, a reintrodus această supracciză la combustibil şi toate creşterile de preţuri la carburanţi se datorează în proporţie zdrobitoare reintroducerii supraccizei la carburanţi.

Nu puteţi minţi oamenii la nesfârşit domnule Dragnea! Credeţi că avem memoria chiar aşa scurtă, că nu înțelegem care sunt mecanismele care stau la baza fixării prețului? Prețul a crescut din cauza deciziilor guvernamentale.

De asemenea, tot din repertoriul propagandistic extras parcă din bagajul național comunist din perioada ceaușistă, de vină pentru creșterea prețurilor sunt companiile străine și importatorii care au profitat de creșterea salariilor și pensiilor pentru a mări prețurile sau care au creat diverse carteluri pentru a beneficia de aceste creșteri de salarii și pensii.

Domnule Dragnea, sunteți un analfabet în materie de economie de piață. În economia de piață, prețurile se stabilesc prin echilibrul dintre cerere și ofertă. De fiecare dată când cererea crește, și mai ales crește spectaculos, oferta urmează cererea. Normal că dacă au crescut salarii și pensii și există o putere de cumpărare mai mare, dar nu există o creștere a producției aferentă a producției interne, este firesc să crească importurile și este firesc să crească prețurile.

Nu poți să spui că toate aceste fenomene, de fapt, au blocat creșterea producției interne, așa cum minte cu nerușinare Dragnea. Producția internă nu a crescut pentru că s-au blocat investițiile și pentru că harababura fisală generalizată, instabilitatea legislativă și fiscală din România au determinat și companiile private să fie mai prudente în investiții, în investiții noi, în cazul unor investitori care ar fi vrut să investească în România și care nu au investit. Ca atare, faptul că nu a crescut producția este tot vina guvernelor dumneavostră, domnule Dragnea, și nicidecum vina unor altor companii, mai ales companiile străine care văd că le acuzați în mod nedrept cu fiecare ocazie. Și tot pentru cultura dumneavoastră, uitați-vă pe datele INS și veți vedea că toate companiile care au avut posibilitatea au crescut prețurile, nu numai companiile care importă, nu numai companiile străine.

Sistemul de justiție 

Nu pot să nu spun câteva cuvinte despre demagocia cuplului Dragnea-Tăriceanu privitor la justiție și mai ales la declarațiile mincinoase, prin care Dragnea și Tăriceanu încearcă să se prezinte în mari apărători ai drepturilor oamenilor, în mari luptători împotriva abuzurilor.

Tot ceea ce face actuala majoritate în materie de justiție nu are nicio legătură cu cetățeanul, cu drepturile și libertățiile cetățeanului. Tot ce face actuala coaliție în materie de justiție are legătură numai cu Dragnea, cu Tăriceanu și cu ceilalți lideri ai celor două partide de guvernământ care sunt certați cu legea. Singurul lor scop este să scape de condamnare și de asemenea urmăresc ca să nu mai existe în sistemul de justiție oameni care să aibă curajul să-i ancheteze.

Doresc readucerea sistemului de justiție la control politic, astfel încât să nu mai existe niciun risc pentru vreun deținător de putere din zona PSD-ALDE, ca în cazul în care îndrăznește să fure să fie pedepsit.

Închei într-un ton amuzant. L-am văzut pe domnul Tăriceanu și nu mi-a venit să cred. Marele cruciat în lupta contra statului paralel, marele cruciat al luptei contra protocoalelor, am văzut cu stupoare, că întrebat fiind dacă are acoperiți în partidul pe care îl conduce, a spus că da. Am și eu așa câteva întrebări pentru domnul Tăriceanu. De unde știți, domnule Tăriceanu, că aveți acoperiți în partid? Dacă știți că aveți acoperiți în partid de ce nu i-ați dat afară? Îi țineți cumva în partid pentru că sunteți și dumneavoastră sau colegii dumneavoastră parte așa zisului stat paralel pe care îl tot blamați și îl acuzați în declarațiile dumneavoastră publice?

Niciun comentariu: