vineri, 13 aprilie 2018

GRECO a pus degetul pe rană


Place sau nu, Grupul Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a făcut public miercuri Raportul referitor la România în care îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de anumite aspecte ale legilor adoptate de Parlament privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii precum şi privind amendamentele propuse pentru legislaţia penală.

Interpretarea Raportului GRECO este diferită. În timp ce structurile care compun a treia putere în stat, Justiția, atrag atenția asupra faptului că raportul le confirmă temerile și avertismentele repetate asupra intențiilor politicienilor din actuala coaliție de guvernare, PSD-ALDE, de a modifica brutal legislația privind organizarea și funcționarea structurilor care compun Justiția, parlamentarii coaliției de guvernare acuză GRECO de încălcarea suveranității României, de eludare a unor „aspecte” constatate de ei, de parlamentari, majoritatea „supăraților” fiind fie persoane condamnate pentru fapte penale prin sentințe definitive, fie condamnate în primă instanță fie în procese penale în care dețin prima poziție a acuzării.

Este evident că cei care nu sunt specialiști în domeniul tratat de raport - organizarea și funcționarea instituțiilor care compun Justiția - se lasă păcăliți de propaganda și știrile false lansate de presa aservită puterii PSD-ALDE. Curtea Constituțională a respins o parte dintre articolele în cauză ca fiind neconstituționale iar la altele a dat dreptul Parlamentului să ia o decizie - asta nu înseamnă că decizia este bună, înseamnă că nu încalcă Constituția. Ca atare, faptul că a trecut de CCR nu înseamnă că este bună! Este foarte posibil să fie catastrofală!

Toate legile au fost contestate la Curtea Constituțională atât de Partidul Național Liberal cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit competențelor lor constituționale și legale. Toate au fost întoarse la Parlament pentru motive de neconstituționalitate ale unor articole.

Care va fi viitorul acestor legi? Este simplu de bănuit. Imediat ce alte formațiuni politice vor deține majoritatea parlamentară și vor forma executivul, acele prevederi de lege criticate vor fi abrogate și se va analiza și adopta o formă care să satisfacă necesitățile Justiției de a funcționa imparțial. Îți pui întrebarea: cunoscând viitorul acestor norme, care este rațiunea PSD-ALDE de a se crampona pe ele? Fiind vorba despre o stare la nivel național, am convingerea că doar disperarea poate duce la un astfel de comportament. Iar pentru că disperarea nu poate fi ajutată de oameni cu rațiune, la „căruță” au fost „înhămați” tot felul de habarniști cu pretenții.

Aceste modificări nu au viață lungă! Nu este exclus ca după alegerile din 2020, odată ce noul Parlament se va constitui, să existe o procedură de urgență de modificare și corectare a acestor legi atât de importante pentru o democrație constituțională.

Mă deranjează obtuzitatea cu care acționează PSD și ALDE. Chiar se cred „nemuritori” la putere în România?

Un comentariu:

Unknown spunea...

Sunt de acord cu ultimele 2 paragrafe ale acestui articol:

"Aceste modificări nu au viață lungă! Nu este exclus ca după alegerile din 2020, odată ce noul Parlament se va constitui, să existe o procedură de urgență de modificare și corectare a acestor legi atât de importante pentru o democrație constituțională.
Mă deranjează obtuzitatea cu care acționează PSD și ALDE. Chiar se cred „nemuritori” la putere în România? "

Cred ca asa este normal sa se intample daca o societate vrea sa progreseze si in asta consta puterea democratiei, in posibilitatea de a corecta in permanenta o legislatie impusa de anumite interese ale unui grup la un moment dat ajuns majoritar.