sâmbătă, 12 mai 2018

Avem „mușchi”

Destul de neplăcută știre. România s-a alăturat Ungariei și Cehiei pentru a bloca o declarație comună a Uniunii Europene cu privire la  mutarea ambasadei SUA în Ierusalim. Culmea, din foarte multe puncte de vedere, declarația UE care a fost blocată, respectă deciziile ONU cu privire la problema Ierusalimului! Decizii pe care România s-a angajat să le respecte.

Art. 11 din Constituție, din Titlul I care stabilește „principiile generale” după care statul român este organizat și funcționează, cu referire la „dreptul internațional și dreptul intern” prevede clar, la alin. (1) : „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Iar la alin. (2) spune că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Preiau informația de la un News, pentru a nu avea surpriza deformării acesteia, practică a site-urilor care „slujesc” cu mare credință actuala putere PSD-ALDE.

Diplomații europeni consultați de jurnaliștii israelieni au schițat elementele principale ale declarației comunica în discuție:
Potrivit diplomaţilor europeni citaţi de timesofisrael.com, o versiune a declaraţiei cuprindea trei mari puncte:
„- Ierusalimul ar trebui să fie capitala ambelor state - Israel şi viitorul stat Palestina;
- Statutul definitiv al Ierusalimului ar trebui negociat şi determinat prin negocieri între părţi;
- Statele membre ale UE nu vor urma SUA şi nu îşi vor muta ambasadele la Ierusalim”.
Motivarea cu care a venit MAE român este stupidă:
„Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim.”
Trebuie să constat că cei de la MAE ne consideră pe toți idioți! Accentul nu este pus pe „mutarea ambasadelor” ci pe respectarea angajamentelor asumate de statele europene la ONU, respectarea deciziilor Consiliului de Securitate al ONU, respectarea acordurilor cu privire la conflictul israeliano-arab semnate sub umbrela ONU! Nu mutarea unei ambasade!

Ce a crezut că realizează coaliția roșie PSD-ALDE prin „instrumentul” Meleșcanu? Că blochează Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Marea Britanie etc. în intenția acestora de a respecta tratatele internaționale la care sunt parte? Că le va obliga să își mute ambasadele în Israel?

Să intrăm mai mult în problemă. România se alătură Cehiei și Ungariei ca opozant al integrării țării în structurile europene semnificative ale UE. Ce fac Cehia și Ungaria, este treaba lor. Treaba noastră este ce se întâmplă în România.

Titularul politicii externe a României este Președintele României, singurul demnitar care, potrivit Constituției, reprezintă România în relațiile cu alte state. Guvernul, executivul, asigură, din punct de vedere tehnic, realizarea liniilor de politică externă date de Președinte (decizii ale Curții Constituționale a României).

În acest caz, cunoscând poziția exprimată de Președintele României cu privire la „mutarea ambasadei României la Ierusalim de la Tel Aviv”, o altă inițiativă exclusiv a coaliției PSD-ALDE demarată fără consultarea Președintelui, îmi pun întrebarea: președintele Klaus Iohannis a fost informat despre ce va face ministrul de externe și diplomații români la reuniunea SEAE (Serviciul European de Acțiune Externă)? Se pare că nu. Din acest motiv sunt îndemnat să cred că ce a făcut Meleșcanu este un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis! Este o continuare a atacurilor pe care infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu le fac asupra poziției constituționale a președintelui Klaus Iohannis în vederea alegerilor prezidențiale de anul viitor.

Cum de au comis ticăloșia? Dau explicația în comunicatul MAE:
În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, a mai precizat MAE.
Aha! Fiind vorba „doar” despre un comunicat a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate al Comisiei Europene, coaliția roșie din România a folosit ocazia să pună pe președintele Klaus Iohannis în dificultate față de reprezentanții celorlalte state membre ale UE.

Președintele Cehiei, Miloš Zeman, este o figură aparte. Susținător pe față al lui Vladimir Putin și eurosceptic înverșunat se încadrează în acțiune. Viktor Orban face iar un gest de frondă pentru a demonstra că „el poate”. Că are „mușchi”. Șantajul în politica internațională practicat de Budapesta nu mai miră pe nimeni. Alăturarea Românie celor două state este cu atât mai ciudată cu cât titularul politicii externe a României este de altă părere decât membrii Guvernului român.

Până la urmă, cred că se va ajunge la un Consiliu European unde președintele Klaus Iohannis va exprima poziția normală a României cu privire la subiect. Din moment ce va exista o decizie a Consiliului European, și codecizia Parlamentului European, Guvernul României nu va putea avea propriile acțiuni în materie.

Ciuma roșie aflată la conducerea Românie vrea să ne ducă în afara spațiului european. Mizerabili!


Niciun comentariu: