19:30 | 07 Mai 2018
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 7 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
„Bună seara!
Astăzi despre banii românilor.
S-au publicat astăzi datele care arată execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018, date publicate cu întârziere.
Mă voi referi la aceste date, care arată execuția finanțelor publice. Dar înainte de asta, câteva aprecieri mai generale.
Aș începe cu o constatare pe care am mai făcut-o în diferite formule. Programul de guvernare PSD, de la bun început, s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.
După cum se cunoaște, PSD a propus românilor, pe de-o parte, scăderea taxelor și impozitelor, o acțiune începută acum doi ani cu scăderea TVA. Pe de altă parte, au propus o creștere puternică a cheltuielilor bugetare, pentru salarii, pentru pensii, pentru drumuri, au spus ei, pentru autostrăzi, au spus ei, pentru școli, au spus ei.
Pentru economiști, dar și pentru cei interesați, această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care cu greu poate fi dusă la bun sfârșit. Și, într-adevăr, trebuie să vedem un pic cât va ține această iluzie creată de PSD.
În privința creșterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reușit contraperformanță rară. Până și cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulțumiți. S-a promis o creștere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, și astfel s-a anulat practic această creștere.
După deja aproape un an și jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale așa-zise, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici școli, nici spitale. Nimic!
Pe de altă parte, lumea se întreabă totuși de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat și, dacă ne uităm cu atenție, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii, și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general.
Acum, din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul național este supus unei presiuni imense. Pe fondul creșterii cheltuielilor totale cu peste 22%, atât este creșterea față de anul trecut, această presiune trebuia, repet, trebuia atenuată printr-un efort consistent, vizibil, de creștere a veniturilor. Deci, de creștere a încasărilor, or aici lucrurilor nu s-au întâmplat deloc așa. Din contră, execuția bugetară, și o să detaliez imediat, arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului. Atenție, program nu impus de cineva, program prezentat tot de guvern. Deci nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit.
Acest lucru arată ceva trist. PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice!
Iar după trei prim-miniștri, și tot atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.
Acum, la venituri bugetare totale. În primul rând, este important să observăm că guvernarea PSD nu reușește în niciun chip să transforme creșterea economică în creștere a veniturilor.
De exemplu, în 2017 - fiindcă avem datele întregului an 2017 – noi am avut o creștere de peste 7%, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba, dimpotrivă, surpriză, veniturile în 2017 au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD, programul guvernelor, mai exact, ale PSD.
Pe trimestrul I 2018, că despre aceste date vorbim acum, veniturile totale au crescut în termeni nominali, suma totală însă, ele sunt cu aproape 5% – 4,5% sub programul bugetar trimestrial. Deci ele sunt sub valoarea programată chiar de Guvern.
Și ca să detaliez un pic, că aici apar noi și noi vești proaste. Veniturile fiscale – acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, și aici s-a ratat ținta programată cu 5%. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestru I 2017. Și aici avem o nouă contraperformanță a PSD. De la momentul crizei economice din ultimii 9 ani, este prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.
Pe urmă, veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. Această chestiune este la fel de gravă. Este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile. Veniturile pauză.
Veniturile din TVA, TVA trebuia să fie așa, stâlpul de bază, pilonul de bază al bugetului. Aici nerealizarea față de program este de 9% și, poate vă amintiți, eu am avertizat atunci când s-a discutat bugetul pe 2018 că este nerealist, se bazează pe un optimism nemotivat.
Vă reamintesc, PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA și, iată că în primul trimestru suntem cu 9% sub ceea ce a fost programat. Veniturile din accize, aici este un lucru foarte special. Veniturile din accize reflectă probabil cel mai fidel degringolada din finanțele publice gestionate de PSD.
Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare și, totuși, colectarea de către ANAF se află la 12% sub program.
Aceasta este performanța PSD! Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici școli, nici autostrăzi, nici spitale.
Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Pe partea de venituri, suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuși mult sub ce s-a programat și este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului.
Dar de ce să ne mirăm? PSD are tot felul de priorități: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaționalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, pentru că, dacă s-ar lupta în interesul românilor, ar trage banii și ar realiza investiții. Măcar de acolo, dacă din fonduri proprii nu reușesc să facă acest lucru.
România - aceasta este un lucru negativ - se află în procedura privind deviația semnificativă a deficitului bugetar. Și aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviația semnificativă a deficitului și dacă nu se corectează atunci acest lucru se va agrava, doar că nu se vede nicio intenție și nicio măsură corectivă.
Invit să-și revină pe guvernanții PSD. Per ansamblu, o evoluție total, total nesatisfăcătoare a finanțelor publice.
Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți!
Și, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă.
Vă doresc o seară bună!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu