Turcia laică pe cale de dispariție. Turcia alege alt drum pentru viitor.

Erdogan alături de soție salutând „victoria” la referendum la Istanbul

Peste 51% dintre cetățenii Turciei au votat la referendum pentru schimbarea direcției de mers a țării în viitor. Sunt destule elemente care pot fi interpretate, cum ar fi faptul că în marile orașe majoritari au fost cei care au votat împotriva modificărilor constituționale. Rămân doar elemente care pot fi luate în considerare într-un viitor care încă nu se vede clar. Pentru că nu știm clar ce anume va aduce țării modificarea Constituției Turciei. Iar eu nu am de gând să accept tot felul de analize emoționale.

Data de la care propunerile de modificare a Constituției intră în vigoare este 3 noiembrie 2019. Când vor avea loc alegerile prezidențiale. Până atunci, Turcia va funcționa după regulile constituționale actuale. Constituție care dă Armatei rolul de garant al laicității statului turc și apărător al Constituției. Armată care a intervenit militar de mai multe ori de-a lungul timpului pentru a opri „ofensiva” islamistă asupra statului întemeiat de Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Se cuvine a face o oarecare comparație între ceea ce am citit despre Mustafa Kemal Ataturk și Recep Tayyp Erdogan. Pentru că eu cred că Erdogan vrea să devină al doilea „tată al turcilor - Ataturk” .

Mustafa Kemal Ataturk a avut o linie ideologică foarte dură. Republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Planul general era secularismul și modernizarea Turciei. Iar sub aspectul „revoluției” a făcut tot ceea ce și-a propus. A abolit Califatul turc și a desființat legea musulmană, Șaria și școlile islamice și le-a înlocuit cu codurile civil (elvețian), penal (italian) și comercial (german). A interzis pălăria musulmană care a fost considerată ca un simbol al feudalismului. A încurajat egalitatea femeilor cu bărbații și a introdus legile care au permis divorțul. Femeile au căpătat dreptul de vot și dreptul de a fi prezente în Parlament pentru a hotărî asupra legilor țării. În 1928 a înlocuit alfabetul  arab cu alfabetul latin iar în 1934 i-a obligat pe turci să adopte numele de familie după stilul vestic. A încurajat apariția partidelor de opoziție.

Pentru a putea realiza toate acestea, Mustafa Kemal Ataturk s-a comportat ca un dictator. Atributul „moderat” folosit nu reflectă realitatea. Este evident faptul că multe comunități turce l-au considerat un dictator „crud”.

Recep Tayyp Erdogan se arată a fi un fel de continuator al lui Ataturk. Pentru ce vrea el să facă, trebuie să fie un dictator. Prima constatare este că atenuează secularismul. Normal din moment ce educația lui de bază este una religioasă (liceul). Ba, în 1999 a făcut și închisoare pentru că a adus atingere secularismului. Mai mult, în 2002 înființează AKP, partid ce este continuatorul partidului islamist Fazilet (Partidul Virtuții). Turcia va fi în viitor o țară musulmană cu identitate clar definită. Ataturk visa la păstrarea tuturor ținuturilor în care sunt etnici turci. Erdogan nu se dezminte, în Siria are această acțiune. Față de Ataturk, Erdogan vrea să ducă islamul în Europa, mai ales în teritoriile în care există comunități turce. Cumva, Erdogan revine (mascat sau nu) la Califat. Etatismul impus de Ataturk a suferit, deja, unele modificări. S-a „dezvoltat”. Ataturk a avut nevoie de etatism pentru a impune reformele de modernizare ale Turciei. Erdogan are nevoie de mai mult etatism pentru a impune reformele de revenire la islam ca parte a politicii de stat. Ataturk nu a lucrat cu o populație evoluată cultural, Erdogan are în față, în opoziție, oameni educați, oameni evoluați, oameni civilizați iar opoziția lor îi îngreunează aspirațiile. Acești oameni opun proiectelor lui democrația.

Erdogan a anunțat deja un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. Ca stat care candidează la integrarea în Uniunea Europeană, această situație devine foarte periculoasă. Ce anume va promova Erdogan ? Acum a obținut un succes, modificarea Constituției (când vom ști mai bine ce anume se va modifica vom interpreta mai bine ce se va întâmpla). Mai are nevoie de introducerea pedepsei cu moartea ? Pentru că reintroducerea ei ar anula toate relațiile actuale  cu statele membre ale UE dar și cu alte state.

În timp ce avem o susținere omogenă pentru Erdogan, opoziția este eterogenă. Unii nu îl doresc de loc, alții nu îl doresc pe el, deși sunt de acord cu majoritatea măsurilor propuse de Erdogan și AKP. Culmea este faptul că adepții lui Gulen nu îl doresc pe Erdogan la conducere nu îi neagă intențiile ! Bănuiesc că și Gulen alături de adepții lui ar cam vrea să fie în locul lui Erdogan. Rămâne totuși o parte a poziției care nu dorește aceste „reforme”. Indiferent cine le face. Această parte nu este foarte numeroasă însă există. Mai ales în comunitățile care au ales să trăiască în alte state. Sunt comunități care au reușit să se integreze în societățile democratice.

Consiliul Europei, Comisia Europeană, liderii unor state din Europa au transmis Turciei că așteaptă să vadă cum vor arăta modificările constituționale pentru a avea o poziție. Toți au cerut ca Erdogan să țină seama de puternica opoziție care a ieșit în evidență cu ocazia referendumului și să facă modificările constituționale care să întrunească acordul tuturor părților.

Undeva am citit (normal, nu în presa din România !), că intențiile lui Erdogan sunt de a conferi Președintelui Turciei atribuții similare cu cele din Constituția SUA pentru Președintele SUA. De aici ajung la concluzia că republicanismul nu este pus în pericol. Nu este exclus însă ca legea islamică, Șaria, să primească un spațiu de manifestare fără însă a depăși limitele Constituției Turciei și ale legilor. Va fi o poziție de echilibrul. Se va încerca împăcarea caprei cu varza. Armata Turciei va pierde atribuțiile actuale din Constituție. Nu va mai fi garanta laicității statului turc și nici apărătoarea Constituției. Rolul va fi preluat de Președintele Turciei. Armata devine instrumentul de care se va folosi Președintele Turciei pentru apărarea Constituției. La fel cum va deveni Parlamentul.

Să las pe „dacă și cu parcă” pentru alte vremuri și să vedem că Turcia vrea să rămână, deocamdată, în NATO și să continue să rămână un candidat la aderare la UE. Cumva va umbla pe sârmă. Ca stat, nu își va duce problemele interne în exterior. Ca atare, alianțele rămân și nu este exclus să ceară chiar întărirea unor relații. În problema organizațiilor teroriste, Turcia condusă de Erdogan este de partea statelor  europene. Cât privește kurzii, aici lucrurile se schimbă. Kurzii vor să își formeze un stat independent pe teritoriile pe care le ocupă populația kurdă în Turcia, Iran, Irak și Siria. Turcia îi împiedică pe kurzi să își formeze în Siria un teritoriu autonom. Sprijină în schimb pe sirienii etnici turci, de confesiune sunită, vânați cu bombe chimice de șiiții lui  Assad. Complicat. Este o zonă în care Rusia s-a băgat de partea șiiților aflați în ofensivă împotriva suniților, având ca aliați pe Assad și Hezbollah, iranienii venind și ei în sprijin. De aceea nu cred în relațiile de lungă durată ale Turciei cu Rusia. Deocamdată.

Să vedem ce va face Erdogan. Ne interesează care va fi comportamentul lui în viitor. Avem, cu Turcia, din 1934, un „Tratat de Prietenie Veșnică”, adoptat în perioada „Înțelegerii Balcanice” - Turcia, România, Grecia și Iugoslavia -, în vigoare și astăzi. Este un tratat care a pus bazele relațiilor speciale dintre România și Turcia. Relații care sunt și astăzi favorabile celor două țări.

Să lăsăm deoparte emoțiile și să încercăm să fim raționali. O metodă folosită de propaganda rusă este aceea de a induce „griji” populației țintă pentru „problemele omenirii”. Iar consumatorii informațiilor rusești au grija „capitaliștilor” răi din SUA, dezbat acerb soarta bieților americani sau europeni aflați sub crunta dictatură și nu mai au timp să vadă ce li se întâmplă. Să urmărim ce se întâmplă în Turcia dar să fim foarte, foarte atenți la ce avem aici, acasă. Unde se manifestă niște „clone” ale dictatorilor lumii.

Surse:  Agerpres, RFI, Wikipedia

Dictatorii

În fața poporului, îi țin în brațe pe cei ce formează viitorul. În spatele scenei le ucid părinții și bunicii, pe cei mici și neajutorați le taie ajutoarele, dacă au crescut ceva mai mari și sunt neastâmpărați, le dă „peste bot”, le închid școlile și le aruncă în dispreț varianta plecării din țară dacă nu văd că au un viitor.

Trei dictatori care, în esență, au făcut aceleași acte și fapte contra celor mici. În cazul lui Băsescu, părintele care i-a dat copilul în brațe ar trebui decăzut din drepturile părintești.

O seară în Piața Universității

Aseară am fost în Piață. Tot așa îmbrăcat, am împărțit flyere, am pus lumânări, am discutat cu niște persoane despre viața de acum și cea de atunci, am socializat.

Există o confuzie, întreținută de tot felul de „vuvuzele” portocalii, cu privire la fenomenul „Piața Universității”. Sigur, fără a nega cumva rolul și locul lui Ion Iliescu atunci trebuie să vedem cu ochii larg deschiși ziua de azi. Atunci exista pericolul ca Ion Iliescu să ducă societatea românească din nou în comunism. Un „comunism de omenie”, de parcă ar putea exista așa ceva. Comunismul, ca politică de guvernare este frate de sânge cu fascismul și nazismul. Toate au rădăcinile adânc băgate în seva național-socialismului. Fenomenul „Piața Universității” a fost reacția societății civile la aceste intenții iar scopul acțiunii a fost enunțat de cei din piață prin susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.

Punctul 8
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte (...)".

Revin asupra unei idei mai vechi expusă de mine într-un articol anterior și anume că Ion Iliescu nu mai poate fi acum subiectul unei acțiuni de contestare. Dacă ar fi îndeplinit în aceste zile o funcție de demnitate publică cu atribuții de decizie asupra vieții noastre, da. Dar este doar un particular. Rămâne vinovat pentru multe și cumplite acte antinaționale săvârșite în perioadele în care a avut putere de decizie ca Președinte al României dar azi, când suntem victimele unor acțiuni politice și administrative similare celor aplicate de regimul comunist al lui Ceaușescu începând cu anii 1980, subiectul contestării trebuie să fie cel care dispune, discreționar, de drepturile și libertățile noastre, cel care consideră că este dreptul lui de a umbla fără jenă în buzunarele noastre, cel care conduce direct și autoritar un Guvern de marionete portocalii în defavoarea întregii nații însă în beneficiul familiei sale și a apropiaților săi. Azi este la putere tot un lustrabil, potrivit punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, Traian Băsescu. Individul a fost și una și alta. Și activist și ofițer de securitate. Nu mai spun de Emil Boc dar și de alții din această guvernare portocalie. Presa a dat suficiente date cu privire la trecutul lor. Pentru că părerile în aceste probleme sunt împărțite, am dreptul să mă susțin cu părerile celor care gândesc la fel ca mine. De aceea recomand o altă opinie, a lui Marian Sultănoiu, în ziarul „Gândul” : Iliescu, golanii vechi și noi.

Pentru că noi, cei care susținem „Mișcarea Violet”, mișcare civică îndreptată împotriva „noului Ceaușescu, noului Iliescu” - Traian Băsescu -, am înțeles că Traian Băsescu este marea problemă a României așa cum a fost Ion Iliescu atunci, în 1990, ne-am hotărât să participăm la campania de sensibilizare a opiniei publice asupra pericolului real care ne grevează existența prin acceptarea acestui activist comunist și securist la putere, ne-am concentrat acțiunile pentru a arăta adevărata față a dictatorului de la Cotroceni. Și suntem activi și în mediul virtual și în piața publică acolo unde putem fi văzuți de oameni, acolo unde putem fi întrebați asupra susținerilor noastre acolo unde din discuții în contradictoriu se poate ajunge la un punct de vedere comun. Știm că există mulți oameni care gândesc ca noi. În mediul virtual și nu numai au pornit și se desfășoară campanii care au ca scop opoziția față de regimul autoritar și nedrept al partidului-stat, PD-L, al aliaților acestuia, al personalităților care susțin aberațiile de guvernare ale acestui „nou Ceaușescu”. Dar sunt insuficiente aceste acțiuni. Fără dezbaterea problemelor în agora, fără confruntarea de idei care să genereze poziții comune și ca o consecință acțiuni comune, nu se realizează mare lucru.

Noi am fost în piață. Am făcut o cruce din lumânări în amintirea victimelor mineriadei din 1990. Victime atât ale minerilor dar, în special, victime ale securității ceaușiste și miliției folosite de puterea iliesciană împotriva populației nemulțumite. Le-am aprins ziua, ne-am retras un timp și, revenind, le-am văzut reaprinse de cei care au trecut pe acolo. Alte persoane au văzut acțiunea, și-au cumpărat lumânări și le-au pus, aprinse, printre cele puse de noi. Aceste gesturi au un cuvânt care le definește - solidaritate.



Astăzi are loc și se manifestă cu violență, o altă mineriadă. Puterea portocalie nu a mai adus mineri ci își aduce în sprijin puterile statului, autoritățile de stat care pot, într-un fel sau altul să propage programul de teroare băsescian împotriva poporului român. Parlamentarii PD-L înfrățiți în nesimțire și ură față de români cu cei ai UDMR, sprijiniți de cei ai partidului nou înființat care are ca temei și liant trădarea și încălcarea jurământului - UNPR -, cei ai minorităților naționale altele decât cea maghiară care una au declarat și susținut și alta votează, liderul lor Pambucian făcând echilibristică filosofică și economică în emisiunile televizate cot la cot cu cei ai PD-L. Curtea Constituțională a României a devenit, deocamdată, loc de aranjamente politice prin intervențiile lui Traian Băsescu în numirile pe funcții și „indicațiile prețioase” ale acestuia - la fel ca ale lui Ceaușescu -, care pun în sarcina CCR „bunul mers al economiei” băsesciene, o economie a sărăciei bazată pe jaful practicat de PD-L asupra resurselor financiare și nu numai ale țării. Ministerul Public și serviciile fac liste, la Prefecturile județene se fac liste, Poliția Română face liste, Jandarmeria face liste ... iar în liste sunt protestatarii, funcționari publici, pensionari, oameni de afaceri care nu sunt de acord cu modul în care guvernarea băsesciană distruge țara. Statul polițienesc ceaușist a murit, trăiască statul polițienesc băsescian !

Da, noi, românii, îl deranjăm pe dictatorul Traian Băsescu pus, prin votul unor români, din nou, în fruntea țării. Îl deranjăm pentru că ne apărăm drepturile, pentru că vrem democrație și nu mai vrem dictatură, pentru că viața noastră și a celor apropiați nouă ne este mai dragă decât politica lui care are ca rezultat, previzibil, mizeria și sărăcia, ura și infracțiunea, moartea și boala.



Actualizare:

Epistolepentruzeus a adunat imaginile din pasaj. Este foarte interesantă „lectura” lor.

Cand ai cu ce ... poti sa ...

Victor Ciutacu are o postare extraordinara. Cititi si vizionati.

Presedintele ... care este.

Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Asa a jurat Basescu.

Asa se comporta Basescu.