Istoria nu poate fi ștearsă. Poate fi doar interpretată

Îmi place faptul că istoria noastră este din ce în ce mai prezentă în viața noastră. Redevenim o nație care își cunoaște trecutul. Pentru viitor, are o mare importanță. Știm, din ce în ce mai bine, cine suntem.

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia 15 oct 1922

Nu am învățat, la tinerețe, în anii de școală, despre așa ceva. Am aflat câte ceva în timp, mai ales după 1989, de multe ori din relatările trunchiate ale unora și altora. relatări la fel de utile ca propaganda comuniștilor.

Dar, să revenim la încoronare.

În presă sunt multe detalii. Cu imagini, cu declarații, cu liste ale participanților. Guvernul Brătianu, cel care a organizat evenimentul, a avut parte și de obstrucții. Toate însă pe fondul lipsei de tradiție în noua Românie privind astfel de evenimente mărețe. De aceea am preluat o parte a unei note a Reginei Maria despre eveniment:

„Îmi displace toată povestea asta. Este trist și foarte umilitor să nu-i avem pe toți ai noștri în jurul nostru, într-un asemenea moment (...). (...). Transilvănenii (partidele din Transilvania - n.r.) se află în opoziție fățișă cu guvernul Brătianu (...) și declară că nu vor veni la încoronare. Firește că este absurd și totodată dezgustător, pentru că, la urma urmelor, regele a fost eliberatorul lor și ne mâhnește faptul că ura lor față de ceilalți este mai mare decât loialitatea față de coroană. De ce nu se comportă ca niște domni și nu ca niște copii urâcioși și trufași?”, a scris Regina Maria în septembrie 1922 în memoriile sale.

Nu doar politicienii au pus „bețe-n roate” evenimentului. Și Bisericile au avut rolul lor. Biserica catolică i-a interzis Regelui Ferdinand (cu religie catolică), sub sancțiunea anatemei, să fie încoronat în biserica ortodoxă și uns cu mir! De aceea, încoronarea s-a ținut în fața bisericii, pe un podium special (cum spune Regina, de față cu tot poporul!).

„... totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în țara noastră toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind că nu există tradiție, totul trebuie inventat de cei care știu prea puțin”, scria Regina Maria

Recomand celor destul de curioși să știe mai multe să caute pe Google informațiile despre încoronarea din 1922 de la Alba Iulia. Sunt multe lucruri de aflat. Inclusiv faptul că biserica ortodoxă în care s-a ținut slujba de sfințire a coroanelor a fost construită special pentru eveniment, într-un „orășel” de 10-15.000 de locuitori, un orășel care și-a întărit, cu această ocazie, menirea de simbol al unității românilor!

„Alba Iulia este frumoasă. Un orășel-cetate vechi și acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (condus de Alexandru Averescu - n.r.) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurat de o clădire, ca o mânăstire. A fost foarte mult criticată și are, firește, greșeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă și plăcută și a fost minunat împodobită și îngrijită”, scria Regina Maria

***

Eu am de observat doar marea caznă a noastră în a nu fi de acord unii cu alții. Avem vechime! Mare vechime! Ură între Biserici, ură între politicieni, ură între grupuri. Oare fără ură, nu se poate?!

Decorarea istoricului american Keith Hitchins pentru lucrările istorice referitoare la Marea Unire din 1918

profesorul Keith Hitchins

Ambasadorul George Maior a înmânat, în numele președintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Național „Pentru Merit” al României, în grad de „Mare Ofițer”, profesorului Keith Hitchins de la Universitatea din Illinois, care „a demonstrat, în lucrările sale, legitimitatea istorică a cauzei naționale române și valențele reale ale Marii Uniri din 1918, într-un context geopolitic complex și dificil. A făcut acest lucru cu o rigoare academică remarcabilă, într-un câmp intelectual de mare competitivitate cum este cel american”.

Uite o veste bună, frumoasă, o înaltă decorație oferită pentru lucrări științifice de mare valoare, unui adevărat om de știință.

Mulțumesc, Keith Hitchins, pentru contribuția la clarificarea istoriei țării mele !

Sursa: Agerpres.

Guvernarea este un act de cultură.

Academicianul Nicolae Manolescu a ținut un discurs frumos, interesant, destul de lung (am constatat că nu mai am exercițiul urmăririi discursurilor !), mobilizator. Este liberal, o mărturisește fără echivoc, este sentimental și un foarte bun promotor al culturii.  A dat multe exemple din istoria liberalismului, a dat multe exemple din realizările primarilor liberali de-a lungul timpului însă și a unor primari de altă culoare politică care au aplicat în actul de guvernare locală politici specifice gândirii liberale (a dat exemplul fostului primar „comunist” de la Onești/Bacău care a făcut o sală de sport în localitate împotriva voinței șefilor lui, sală care a adus în prim planul vieții sportive pe Nadia Comăneci, pe Teodora Ungureanu dar și multe alte sportive de top din gimnastica românească ! Acel primar a avut inteligența de a da Oneștiului, devenit un conglomerat de oameni cu culturi diferite, o cultură proprie).

Primarii liberali ai Bucureștiului au luat o localitate medievală și au transformat-o într-o capitală modernă a unei țări europene. Primarii liberali au introdus progresul. Iar progresul s-a măsurat și prin cultură. Nu în principal, nu doar datorită ci și prin cultură.

Când se vorbește despre cultură există pericolul ca unii să vadă doar literatura, poezia, teatrul, cinematograful, pictura, sculptura. Există pericolul de a se limita doar la produsul unor acte culturale. Este o eroare care este corectată de DEX și de oricare alt dicționar al limbii unui popor.

CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație.

A atras atenția tuturor celor prezenți, după ce „a umblat” prin extraordinar de bogata istorie a liberalismului românesc, că guvernarea - plecând de la o localitate și până la o țară -, este de fapt un act de cultură. Politica, în înțelesul ei deplin ca știință și practică a guvernării, este o componentă a culturii unui popor, a unei comunități sociale și politice.

A atras atenția asupra menirii PNL, de când s-a născut (la 1875) și până astăzi. PNL este partidul care s-a constituit pentru a conduce România, pentru a o transforma la cerințele epocii în care România ajunge. PNL este un partid al progresului. Peste tot unde au fost liberalii la conducere, de la localități la nivelul țării, au avut loc transformări benefice fie localității, fie țării. Începând cu Bucureștiul - devenit simbol al eficienței guvernărilor liberale -, terminând cu comunități locale mai mici care, în timp, au crescut, s-au impus ca centre ale evoluției umane, au devenit orașe și mai apoi municipii.

Chiar dacă academicianul Nicolae Manolescu nu a spus-o, o spun eu. Cultura, în oricare dintre formele ei de manifestare, poate fi creată doar de persoanele care au nivelul de cunoaștere corespunzător aspirațiilor cetățenilor la un moment dat. Definiția „omului de cultură” din DEX este cuprinzătoare: persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice.

Ca să faci din actul de guvernare al unei localități un act de cultură, îți trebuie în fruntea obștii oameni de cultură. Avem posibilitatea de a face comparații. Chiar între sectoarele Bucureștiului. Acolo unde au condus oameni de cultură, Bucureștiul a progresat. În alte sectoare, nu. Progresul nu înseamnă borduri, pavaje, mobilier stradal, ele sunt un produs cultural în măsura în care nu devin un abuz, o cheltuială voluptorie. Progresul înseamnă cu totul și cu totul altceva. De exemplu, guvernarea lui Pache Protopopescu (1888-1891) este considerată astăzi ca cea care a dat Bucureștiului identitatea de capitală europeană (un articol foarte bun în Adevărul). Bucureștiul are nevoie de o nouă guvernare curajoasă, o guvernare care să redefinească o capitală care are vocația de a deveni un centru politici, financiar, economic și cultural în sud-estul Europei. Asta se poate realiza, astăzi, doar dacă populația va alege în fruntea ei alți liberali, oameni cu un nivel ridicat de cultură, oameni cu temeinice cunoștințe despre guvernare și despre comunitățile în care candidează. Așa cum sunt candidații liberali.

Maghiarii vor să ocupe teritorii după modelul rușilor.

Mediafax (aici). ”Focuri de veghe” aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea ”Ţinutului Secuiesc”.

Acțiunea este anticonstituțională. Nu trebuie să mă mire. Este încă o acțiune pentru ocuparea unei părți a teritoriului statului român și stabilirea unei alte administrații decât cea a statului. Istoria este chemată în ajutor în speranța că cei care văd ce fac maghiarii nu se uită cu atenție la istoria României și a Ungariei, de bună seamă. Este încă o acțiune de destabilizare a statului român cu concursul declarat sau nu al altor state.

Statul maghiar are o contribuție directă pentru că finanțează organizațiile maghiarilor care organizează aceste acțiuni. Având în vedere „dragostea” mare dintre ruși și unguri, mai ales când este vorba despre România dar și despre alte state unde trăiesc comunități maghiare - Ucraina, Slovacia, Serbia -, nu pot trece cu vederea posibilitatea ca rușii să fie, din umbră, susținători ai destabilizării României. Au toate motivele, mai ales în ultima perioadă. Scutul de la Deveselu stă ca un pai în ochii strategilor de la Moscova. Ca o curiozitate (și nu prea !), campania anti-NATO a Moscovei este însoțită de mișcări destabilizatoare în statele țintă. În cazul nostru, al României, „himera” ținutului secuiesc este o componentă de bază, pe lângă acțiunile unor organizații zis civice care luptă cu pieptul dezgolit pentru pace și natură, pentru „păstrarea” unor valori care nu mai au valoare sau pentru blocarea unor acțiuni statale pentru folosirea, în interes național, a resurselor existente fie pe sol fie în subsolul țării.

Maghiarii sau secuii care se declară maghiari au aprins focuri pentru delimitarea „ținutului secuiesc”. Proclamația difuzată cu ocazia acțiunii mi-a atras atenția cu următorul text:

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. (…) Vrem să dispunem de dreptul nostru la autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ţinutului Secuiesc în cadrul statului român! Ţinem la hotarele Ţinutului Secuiesc compus din opt scaune şi 153 municipalităţi secuieşti, hotare care vor fi definitivate prin referendumuri locale”.

Este normal că m-am dus la „istorie”, să văd mai bine ce și cum. Wikipedia are o pagină cu „Ținutul secuiesc” (aici). Este evident că nu a fost scrisă de un român ci de unul care știe limba română sau a fost tradusă (din limba maghiară) de unul care știe limba română, textul și nu conținutul fiind edificator. Ca să dau unele exemple:

„Fauna regiunii este extrem de variat ...”,

„Cea mai întinsă de pădure din municipiul Târgu Mureș ...”

etc.

Există și contradicții de fond. În prezentarea etniei, pentru ziua de astăzi, se spune că secuii sunt „subgrup etnic maghiar”. Când se ajunge la pomenirea istorică a secuilor, textul este mai mult decât clar:

„Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[17] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței sudest-transilvane nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei”.

Secuii au fost „popor asociat maghiarilor” ! Deci, nu maghiari, nici măcar ca subgrup etnic maghiar !

Aflați în serviciul militar al regilor maghiari, secuii au fost colonizați pe teritoriul de graniță al regatului maghiar care stăpânea Principatul Transilvaniei, în sud-estul teritoriului cucerit prin forța armelor. Colonizarea nu presupune împroprietărirea ci punerea la dispoziție a unui teritoriu pentru nevoile de trai ale unei populații.

Istoric, secuii nu sunt proprietarii teritoriului în care au fost colonizați ci uzufructuari. Împărțirea lor pe „scaune secuiești” este o împărțire administrativă cu caracter juridic, secuii având dreptul la propriile instanțe de judecată și la propria administrație comunală. Este evident că secuii erau altceva decât maghiarii. Faptul că au vorbit limba maghiară și că au combinat-o în timp cu limba vorbită de ei nu îi face maghiari. Sunt tot „popor asociat”.

„Scaunele secuiești și desființarea lor în 1876

Cele șase Scaune Secuieşti (în afara Scaunului Arieș): Scaunul Mureș, Scaunul Odorhei (Tileagd), Scaunul Ciuc, Scaunul Sepsi, Scaunul Chizd și Scaunul Orbai. Cele trei din urmă s-au unit sub nume de "Trei Scaune".
Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[25] Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în maghiară gyepű) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvaniei.

Scaunele secuiești au fost unitățile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV-lea. În 1867 autoritățile maghiare de la Budapesta au decis desființarea scaunelor secuiești, iar în locul lor au fost înființate patru comitate (vármegyék).

Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, prevedea ca "Scaunele secuiești" să fie una din cele 15 „țări” alcătuitoare ale confederației.

Scaunele secuiești, existente până în 1876, se întindeau pe mare parte din actualele teritorii ale județelor Covasna și Harghita, precum și în partea de mijloc a actualului județ Mureș; în afara acestei zone, scaunele secuiești cuprindeau și câteva localități din județele Alba și Cluj (între Turda și Vințu de Sus, care țineau în trecut de Scaunul Secuiesc al Arieșului), trei comune din județul Neamț (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean și Dămuc) și o comună din județul Bacău (Ghimeș-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din 1968 în cele două județe moldovene.

Scaunele secuiești, inițial șapte la număr, apoi cinci (prin constituirea celor Trei Scaune în unul singur), au fost desființate în anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, în sensul extinderii organizării comitatelor la nivelul întregii țări. Teritoriul fostelor scaune secuiești nu are în prezent un statut administrativ deosebit de mulțimea de ținuturi istorice românești, deci are administrație publică de tip județean”.

Câteva constatări:

1. Secuii au locuit pe diferite teritorii, pe măsură ce Imperiul Austro-Ungar își extindea granițele prin acțiuni militare. Locul unde au rămas să trăiască astăzi este limita maximă de extindere a Imperiului. Ca atare, ei nu sunt proprietari ai teritoriului, proprietatea fiind a împăratului Austriei sau a regelui Ungariei. În fond, a statului care îi folosea ca oaste de graniță.

2. Scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar în 1876. Dreptul secuilor la auto-determinare nu există în decursul istoriei. Ce fac secuii/maghiarii astăzi este o interpretare abuzivă a istoriei și a drepturilor pe care o populație le are asupra teritoriului locuit. Faptul că scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar este o dovadă clară a lipsei acestora de autonomie. Nu au avut-o. Ca exemplu, împotrivirea lor la formarea regimentelor grănicerești ale Imperiului Austro-Ungar a fost înnăbușită în sânge de armata austro-ungară. Este pomenit „masacrul de la Siculeni”, din 1764 unde „istoricul” care a scris pagina de pe Wikipedia nu pomenește decât de armata austriacă, evident cu scopul de a scoate maghiarii din cauză.

3. Cât timp Regatul Maghiar a fost pașalâc turcesc, Principatul Transilvaniei a fost autonom. Secuii au fost „grănicerii” principatului și nu ai regatului maghiar.

4. Unirea Transilvaniei cu Regatul României îi prinde pe secui ca populație etnică de sine stătătoare, la fel ca sașii, nu de etnie maghiară.

Ce se întâmplă astăzi este o încercare a guvernului de la Budapesta de a dezgropa morții și de a destabiliza România. Cu sprijin de la Moscova, evident.

Secuii sunt, așa cum au fost de-a lungul istoriei, doar niște instrumente ale politicii Budapestei și nu exclud niște încurajări de pe la Viena.

Ce cer secuii acum este aberant ! Desființarea scaunelor secuiești a fost hotărâtă și realizată de Regatul Ungar în 1976 și nu de Regatul Român sau de România. Nu s-au împotrivit pentru că statutul lor în Regatul Maghiar era acela de coloni, de soldați cu simbrie care aveau dreptul să folosească teritoriul pe care au fost dispuși pentru a trăi. Puteau fi scoși din teritoriul respectiv și duși în alt teritoriu în funcție de interesele Ungariei. Abia după unirea Transilvaniei, a Bucovinei și a Crișanei cu România secuii au fost considerați populație conlocuitoare. Abia după acest moment istoric au devenit sedentari.

Istoria, chiar cea scrisă de maghiari, nu le este favorabilă. Ce fac acum politicienii maghiari și cei care încă se mai declară secui este o acțiune în forță pentru destabilizarea statului român. Unirea Transilvaniei cu România a schimbat definitiv situația administrativă a teritoriilor. Sunt proprietate a statului român și nu pot fi preluate, prin nici un fel de acțiune, de către o populație conlocuitoare indiferent cum se va numi ea. Cu atât mai puțin maghiarii.

Tot istoric avem și niște repere clare. Maghiarimea din România, din noul stat român, nu a recunoscut autoritatea statului român. Unirea Transilvaniei cu Regatul României are un moment în care maghiarii au jurat credință statului Maghiar, devenit sub Bella Kun republică socialistă. Nu am citit că secuii să fi jurat credință statului maghiar. Ucrainenii nu au mai votat unirea cu România, s-au retras, în 1918.

Cumva, statul român va trebui să stopeze, prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, apetența unor politicieni care își doresc să devină „făuritori de țară”. Tot ce fac politicienii maghiari este împotriva mersului istoriei în Europa. Sunt, evident, agenți ai unei puteri străine rămasă ca mentalitate în evul mediu.

Motivarea unui maghiar că teritoriile cucerite sunt ale cuceritorului pică. Cuceritorul nu mai există, cel puțin în teritoriul care este spațiul administrativ al României. România este azi stăpânul teritoriului. Fostul cuceritor a fost învins. Să stea în banca lui. Nu mai are drepturi. Dacă nu îi place, se poate recoloniza în teritorii din afara României.

PNL după 140 de ani. A redevenit cel mai puternic partid din România.

Au avut loc festivitățile la împlinirea a 140 de ani de la formarea PNL la 24 mai 1875, partidul care s-a născut ca proiect de țară pentru România. Atunci, la 24 mai, în casa lui Mazar Pașa (născut Stephen Bartlett Lakeman, nobil englez, fost guvernator al Bucureștiului pe timpul războiului Crimeii), s-au adunat doisprezece bărbați politici (cei care au reușit să intre în Cameră, în ciuda opoziției conservatorilor care au falsificat alegerile) care au semnat o înțelegere sub forma unui program de acțiune, cunoscut în epocă sub denumirea de programul de la Mazar Pașa (Lucrețiu Tudoroiu - „24 mai 1875. Înființarea Partidului Național Liberal”. Studiu publicat sub egida Institutului pentru Memorie Vizuală).

Nu intru în mai multe amănunte. Pentru cei curioși, studiul arătat mai sus este cuprinzător. Este acolo și programul de la Mazar Pașa. Chiar dacă voi comite o impietate, afirm că am avut senzația ciudată că urmașii conservatorilor vremii, cei care au falsificat și falsificau alegerile, cei care au dus în derizoriu Constituția, cei care „interpretau” după bunul plac legile seamănă nepermis de mult cu PSD, în toate formele în care acesta a existat din 1990 și până azi. Am auzit ieri, la simpozionul organizat de PNL București, o afirmație care mi-a plăcut: PSD este copilul nedeclarat al PCR. Bag seamă că aici se cuvine a preciza faptul că PSD s-a născut ucigându-și părintele, mama. Cine să îl mai declare ?!

Evenimentul de duminică a fost reușit. Anul acesta au fost mai mulți participanți ca anii anteriori. Și, o observație, au fost împreună liberali din toate formațiunile care au participat la formarea Noului PNL.

Din partea Președintelui Klaus Iohannis a fost Dan Mihalache. O prezență cu profunde semnificații politice.

Să trec mai departe.

Am preluat poza aceasta de la evenimentul omagial când am avut împreună trei președinți ai PNL. Mircea Ionescu Quinuts, Klaus Iohannis și Alina Gorghiu. În sală era și Crin Antonescu, la fel și Vasile Blaga, co-președinte al PNL ca urmare a fuziunii PNL cu PDL.

Sâmbătă a avut loc CN al PNL. La Pitești. Acolo, după niște sincope generate de orgolii și vanități tembele, s-a adoptat programul de guvernare al PNL, construit prin dezvoltarea programului politic al Președintelui Klaus Iohannis. A fost prezentat de Cătălin Predoiu, candidatul de premier desemnat de PNL. L-am luat și eu. Îl voi studia. A fost aprobat în unanimitate. Asta înseamnă că toate acțiunile viitoare ale PNL se vor axa pe prevederile acestui program chiar dacă PNL nu va fi la guvernare. Tot la CN a fost aprobată și tema moțiunii de cenzură, votul prin corespondență (PSD încearcă să îi împiedice nașterea legislativă !).

Sunt probleme importante. Foarte importantă este însă poziția fermă a conducerii PNL privind finalizarea procesului fuziunii și unitatea partidului.

Înainte de CN, Vasile Blaga a afirmat/avertizat:

„Am pornit un mare proiect și nu mai există cale de întors. Să înțeleagă toți, indiferent de orgoliile fiecăruia. Nu mai există "fost PNL" și "fost PDL". Niciunul nu e mai prejos decât celălalt, niciunul nu deține monopolul integrității. Cine crede că poate juca personal în detrimentul celorlalți va sfârși așa cum spunea și Alina (Alina Gorghiu, n.r.) în irelevanță și ratare politică”.

La CN, Alina Gorghiu a făcut următoarea declarație:

„Votul din noiembrie a fost un vot de încredere și de validare parțială pentru noua formațiune. A fost un îndemn la schimbare în clasa politică românească. Știu că nu vom mai face din nou greșeala de a ne raporta dual la PNL. Începutul de an a însemnat un nou mare partid. Cine nu se va adapta și cine nu va putea să înțeleagă această nouă realitate va fi respins”.

Ei bine, sunt de acord cu ei. Știu că există orgolii, vanități, teama că la următorul exercițiu parlamentar unii dintre actualii deputați și senatori ai PNL nu vor mai fi candidați. Unii vor părăsi partidul, alții vor încerca să facă presiuni ca să își urmeze cariera parlamentară (se pare că a devenit atrăgătoare, din punctul de vedere al carierei profesionale !). Toți cei de mai sus vor continua să se refere dual la PNL, sprijiniți de presa ostilă partidului. Eu văd în acest comportament o lipsă de onestitate. Cei care vor proceda astfel nu se vor deosebi de tăriceniști sau alte specimene politice care au pus interesul personal peste interesul general.

PNL are un puternic sprijin de mase. A reușit acest lucru după fuziunea cu PDL și FC însă nu trebuie neglijat aportul deosebit al Președintelui Klaus Iohannis care îi aduce enorm de multă notorietate și încredere a populației. Este partidul Președintelui. Este o zestre pe care PNL trebuie să o gestioneze cu multă înțelepciune și determinare.

Mă aștept ca declarațiile de mai sus ale Alinei Gorghiu și Vasile Blaga să fie urmate de acțiuni concrete pentru a fi întărite, pentru a suda partidul și mai mult, pentru a putea guverna. Fără onestitatea membrilor de partid, în special a celor care îndeplinesc funcții de demnitate publică în partid dar și în administrația publică (lideri, parlamentari, președinți de consilii județene, primari, consilieri), partidul nu își va putea îndeplini proiectele politice. Cei care au alte opțiuni pot alege să plece. Politica PNL nu se poate face în afara partidului. Cât privește liberalismul ( sub forma teoriei, a conceptelor) se poate dezvolta și în cadrul societății civile fără însă a fi obligatorie preluarea ideilor ong-iștilor de către partid fără o foarte severă cercetare. Mai ales a acelor idei pe care partidul în interiorul organizației nu le-a tratat.

PNL are ocazia să guverneze. Această primă guvernare liberală va fi testul de încercare al PNL în actuala formulă. Dacă este să creditez programul prezentat de Cătălin Predoiu, va fi un test cu mari șanse de reușită dacă și numai dacă obiectivele vor fi îndeplinite fără abatere.

Oficial. În R. Moldova se vorbește limba română. Unele consecințe.

De ieri, 5 decembrie 2013, R. Moldova a revenit la propria Declarație de Independență din 1991 prin decizia Curții Constituționale.

Preiau de la ziarul „Timpul” textul de mai jos:

„Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii.

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

Curtea Constituțională din R. Moldova a luat această decizie, care este istorică, ca urmare a investirii ei cu o cerere de a se interpreta prioritatea Declarației din Independență față de Constituția republicii, în special cu privire la limba de stat, de către deputatul liberalilor reformatori din Parlamentul R. Moldova, deputatul Ana Guțu și de către facțiunea PL.

Academia de Științe a R Moldova și Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti au avut poziții favorabile soluționării în sensul declarării limbii române ca limbă oficială a R. Moldova.

Decizia Curții Constituționale a R. Moldova are consecințe majore. Pune capăt campaniei furibunde a comuniștilor și rusofonilor de a continua să despartă, artificial, poporul român.

Aflat la sediul Academiei de Științe al R. Moldova, Crin Antonescu a făcut afirmații care au conturat o viziune mult mai largă al actului decizional al Curții Constituționale moldovene. Practic, despre importanța istorică a acestei decizii vom vorbi și în zilele următoare pentru că decizia are valoare de adevăr istoric care răstoarnă deciziile politice de zeci și sute de ani ale „vecinului” de la răsărit.

"E o decizie pe care pot să o numesc istorică, o decizie extraordinar de importantă, pe care Curtea Constituţională a Republicii Moldova a luat-o astăzi şi care nu doar statuează termenul oficial de limbă română pentru ceea ce este – aşa cum noi ştim de atâta vreme – limba pe care o vorbim şi în România şi pe care o vorbesc românii şi în Republica Moldova, dar care întemeiază această decizie pe considerarea declaraţiei de independenţă din 1991, drept document constitutiv şi prioritar al Constituţiei şi corpului de documente constituţionale ale Republicii Moldova"

Antonescu a mai susţinut că semnificaţia deciziei Curţii Constituţionale are "repercusiuni favorabile pentru cauza românilor şi din alte părţi, din Ucraina de exemplu, nu doar din Republica Moldova". (Timpul).

Reacția deputatului comunist din Parlamentul R. Moldova, Mark Tkaciuk este semnificativă. Recunoașterea priorității Declarației de Independență a R. Moldova în raport cu Constituția R. Moldova este considerată de acest comunist ca „un pericol la statalitatea” republicii ba, mai mult, „ ... că decizia CC este o dovadă a faptului că membrii Curții Constutiționale care dețin cetățenie română au dovedit că ”Populația Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța au fost ocupată cu forța în 28 iunie 1940”. (Timpul).

Imediat, azi, au apărut reacțiile de la Moscova. Ziarul „Timpul”: „Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, vede ca o amenințare pentru integritatea Republicii Moldova "egalarea de către Curtea Constituțională a limbii moldovenești cu cea română".

Printre consecințele cele mai importante ale acestei decizii se vor regăsi lucrările tehnice ale Guvernului și Parlamentului R. Moldova de corectare a întregii legislații - atât acte normative de nivel superior cât și actele normative de nivel inferior sau subsecvente - pentru înlocuirea termenului „moldovenesc” cu termenul „român” atunci când este vorba despre limbă, introducerea oficială a conceptului potrivit căruia cetățeanul R. Moldova este etnic român - cu consecințe directe asupra identității naționale și culturale a rezidenților din alte state care, potrivit politicilor Rusiei și Ucrainei erau calificați din punct de vedere etnic în valahi, moldoveni și români -, documentele oficiale ale R. Moldova ce urmează a se încheia cu alte state și cu UE vor cuprinde sintagma „încheiată în limba română și ...”, astfel că pe plan internațional limba oficială a R. Moldova va fi recunoscută ca fiind limba română. Vor dispare toate manualele „de limbă moldovenească”.

Teama cea mare a comuniștilor din R. Moldova și a susținătorilor lor din Rusia și Ucraina este că istoria are acum o decizie politică puternică pentru a fi corectată. Da, „tovarășilor”, această declarație a Curții Constituționale moldovene afirmă și nu doar confirmă, că Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost ocupate cu forța în 28 iunie 1940. Faptul că R. Moldova nu mai susține propaganda rusească în această materie are consecințe și asupra românilor botezați în fel și chip rezidenți în Ucraina, le arată că sunt sub ocupație străină, că ei sunt români și nu altceva, că au dreptul la identitatea lor reală nu la una inventată de cotropitorul rus alături de cel ucrainean.

Consecințele acestea dar și altele care nu au mai încăput aici se vor exprima în comportamentul politicienilor din Rusia, Ucraina și aliatele lor. Pe de altă parte, statele membre ale Uniunii Europene favorabile minciunilor moscovite vor trebui să facă corecturi în propriile documente, secrete sau nu. R. Moldova este stat românesc, domnilor ! Este un adevăr nu doar istoric, este contemporan, este recunoscut de la Președintele R. Moldova - Nicolae Timofti, ca răspuns la solicitarea Curții Constituționale -, până la membrii Curții Constituționale care au statuat în acest sens. Este un adevăr recunoscut de majoritatea cetățenilor R. Moldova.

Această decizie vine și obligă România să recunoască faptul că aceste consecințe sunt obligatorii pentru politica internă și externă a României. „Frații noștri de peste Prut” nu mai este o exprimare folclorică, este un adevăr istoric. Este un adevăr recunoscut, oficial, de statul moldovean prin reprezentanții săi. România este obligată azi, în interiorul Uniunii Europene, beneficiind de comportamentul UE în situații similare să ceară și să impună ca în relațiile României cu statul român numit R. Moldova să fie instituite reguli privilegiate, fără însă a scuti R. Moldova de obligațiile ce și le asumă pentru parcurgerea pașilor către aderarea deplină la UE. Iar viitorul aderării este azi mai sigur ca oricând. UE va trebui să își reorganizeze planurile și programele privind aderarea R. Moldova având acum o realitate geopolitică și nu o „ficțiune” politică. Recunoașterea de către R. Moldova a adevărului că este „stat român”, o apropie mai mult de UE.

Sunt sigur că Moscova și Kievul nu agrează această situație. R. Moldova le-a scăpat din mână. Trebuie să recunosc faptul că această decizie va da multe bătăi de cap diplomațiilor continentale. Și UE și Rusia cu aliații săi au ajuns, că au dorit sau nu, la un capăt de linie. Sunt curios să văd reacțiile vecinilor noștri. Pentru că vecinii noștri au lucrat, constrânși de „adevărul politic”, cu „moldoveni” aflați sub influență rusă și ucraineană. Acum trebuie să lucreze cu „români”, pentru că limba lor este română.

Sunt foarte multe consecințe care produc schimbări majore. Iar cele istorice vor fi aprig disputate.