Ce trebuie schimbat
"După ce, în urma reformei 1996-2000, România a închis capitolul „Educaţie şi formare profesională“ în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, făcând singura reformă recunoscută internaţional, a urmat continua degradare a învăţământului".
Cateva extrase din textul comentariului sunt ca un aperitiv la o lectura incitanta.
"Proiectul PNL (2008) este prea puţin inventiv, iar cel al PDL (2009) este nevrotic (cu formulări de genul cutare este „obligat“, recunoaşterea este „automată“ şi multe altele care nu sunt proprii unei legi) şi nu aduce un pas înainte, chiar dacă plagiază reforma 1996-2000 sau buletinele informative ale Universităţii „Babeş-Bolyai“. Aceste proiecte nu-şi asumă schimbări destule, birocratizează soluţiile şi vor prelungi criza.Andrei Marga nu face referire la "Codul Andronescu", posibil sa nu il fi parcurs, nu ca ar fi de acord cu el. Daca ar fi fost de acord, atunci o spunea direct.
..........................
În intervenţia de faţă argumentez că, în România, este ora multor schimbări, care vor trebui asumate de legislaţie. Semnalez cât mai succint opţiuni majore indispensabile, dacă vrem ca universităţile româneşti să conteze, opţiuni rămase în afara celor două proiecte amintite.
........................
Sunt necesare schimbări adânci (de pildă, revenirea la distincţia dintre „universităţi“ şi „institute de învăţământ superior“), adânc fiind altceva decât „radical“ (în accepţia proiectelor amintite, în care se crede, de pildă, că registrul matricol, care oricum se face, ar preveni coruperea examenelor). Este nevoie însă de schimbări pentru a stabiliza durabil un sistem ponosit de prea multe cârpeli, în numele unor valori elucidate şi al interesului public. Numai aşa se poate pune capăt actualei crize din România, care este de fapt o criză multiplă, fără precedent: este, în acelaşi timp, criză de lideri, criză de pricepere administrativă, criză de legitimare, criză de motivaţie, de care se leagă criza economică.
Ar trebui lămurit ce fel de societate vrem în ţara noastră. Universităţile depind de societăţi (cum s-ar putea depăşi oare comercializarea examenelor într-un stat în care corupţia începe de la vârf?), dar şi prefigurează societăţile. Vrem astăzi o societate a sfertodocţilor validaţi, în mod paradoxal, de procedurile „asigurării calităţii“ şi căţăraţi în ierarhii administrative, sau o societate a oamenilor competenţi şi responsabili, care respectă, totuşi, reguli, inclusiv reguli de minimă morală? Aceasta este soluţia ce trebuie tranşată, de care depind multe alte variante. Din nefericire, proiectele de lege menţionate nu ajung nici măcar să sesizeze problema.
........................
Ma bucur, sincer, ca Andrei Marga a iesit din mutenie. Poate ca acest adevarat eveniment social va fi receptat cum trebuie de catre cei care se pricep in domeniul invatamantului. Categoric vor fi voci care vor contesta. Va fi bine pentru vom avea beneficiul unei confruntari de idei intre specialisti. Cu exceptia "specialistilor" politicianisti.
3 comentarii:
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4538871,00.html
http://www.adevarul.ro/articole/2008/andrei-marga-considera-ca-pactul-pentru-invatamant-e-lipsit-de-coerenta.html
Iata ce spunea Stolojan in 2003:
"trebuie sa reluam reforma Marga inceputa in invatamantul romanesc, deci e nevoie de o viziune liberala si sa imprimam mai adanc valorile liberale, in sensul implementarii principiului conform caruia finantarea sa urmeze studentul sau elevul".
Interesant. Sa vezi ce va iesi din aparitia lui Marga in piata publica !
Citeste ultima postare la Badin. Tot ceva in legatura cu Marga... Fooarte interesant. :)
Trimiteți un comentariu