Daca a facut greseli, are de aparat prorpia piele, decaderea din functia de mare demnitate publica in care a fost cocotata de cotrocenistul sef prin infiintarea aiurea a unui minister fantoma. Sinecura pedelista.
Daca nu a facut greseli, inseamna ca vrea sa obtina mai multa imagine publica, pentru a se impune in fata pedeleiilor care au intampinat-o cu flori (?!). Cine stie, pota vrea sa ajunga prezidenta.
Dupa cate am vazut, cred ca are de aparat propria piele. Facuta din aceleasi aluat ca Gigi Becali s-a comportat in fata comisiei ca o tata, o mahalagioaica de cartie sau de pe centura politicii.
Cotidianul reda succint evenimentul. Chipurile "vizita fulger". Buna replica lui Banicioiu : "E atitudine de Elena Ceauşescu, doamna ministru!".
"Din respect faţă de instituţia Parlamentului, m-am prezentat în faţa dumneavoastră. Nu accept însă ca din comisia parlamentară să facă parte oameni care s-au decredibilizat într-o înregistrare apărută în mass-media. Cred că ar trebui să vă daţi demisia din comisie şi din Parlamentul României. Acţionaţi ilegal, abuziv şi încercaţi să fabricaţi un dosar penal unui ministru, folosind metode ale fostei Securităţi. Am venit să vă privesc în ochi şi vă spun că atât timp cât veţi face parte din această comisie, nu voi putea să cred în imparţialitatea ei. Mă voi întoarce atunci când partidele din care faceţi parte vă vor înlocui".Elena Ceausescu redivivus. Lipseste Marea Adunare Nationala.
Prostia doare ?
Faptul ca a depus plangeri penale este o frectie la picioare de lemn. Faptele incriminate de matracuta nu exista, din punct de vedere juridic. Fara prea multe amanunte.
Mi-a placut pozitia lui Orban. Inregistrarea de la Realitatea TV este semnificativa.
REALITATEA.NET - Ludovic Orban: Elena Udrea a venit şi a sfidat comisia
Elena Udrea nu a respectat nici una din conditiile impuse de lege cu privire la audierea unui ministru de catre o comisie a Parlamentului. Poate nu stie, insa conditiile sunt cumulative: se prezinta in persoana, prezinta documentele cerute de comisie si da explicatiile cerute de membrii comisiei. Simpla prezentare in fata comisiei nu are relevanta din moment ce nu au fost indeplinite toate conditiile. Cel putin, din relatarile presei, nu s-a indeplinit conditia explicatiilor. Declaratia ei politica nu are valoare. Asa ca s-a consumat un alt moment de circ politic marca PD-L cu Elena Udrea pe post de clovn.
6 comentarii:
Buna intrebare [ la titlu ma refer], cred ca sunteti in masura sa dati in raspuns.Zi buna.
@Gerula
Nu eu trebuie sa dau raspunsul. Sa il dea cea care a generat intrebarea. S-a comportat prosteste.
Lilick spune sa ne descretim fruntile cu o leapsa, cu propuneri pentru un guvern de vis, pe care o primiti de la mine.
@Deceneu
Cred ca e plecat. Dar o sa preia cand revine! :)
Buna ,CEPECA..Sper ca ai ajuns cu bine la destinatie..Avem la ce ne gandi ,mult timp de-acum inainte..GERULA e un baiat de milioane ,ca si tine ,stii cum se spune... "available" .Te pup ,ne-om mai intalni pe strasse
Salut tuturor. Azi, pe la 17.30, am ajuns acasa. In jur de 21.00 am deschis calculatorul. Acum ma documentez. Am mult de lucru.
Trimiteți un comentariu