UNESCO și patrimoniul mondial. Roșia Montană, calificare.

Roșia Montană naște pasiuni arzătoare. Pe de o parte sunt cei care cu ani în urmă au inițiat acțiuni civice pentru identificarea zonei Roșia Montană și a urmelor exploatărilor aurifere romane ca valori ale patrimoniului cultural național și mondial și cei care se opun acestei identificări „de-a valma”, fără însă a exclude posibilitatea ca porțiuni din site arheologic să fie păstrate ca „reflexie și expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor” umane de-a lungul timpului legate de exploatarea aurului în munții Apuseni.

„Patrimoniul cultural este un grup de resurse moştenite din trecut pe care oamenii le identifică, independent de proprietarul lor, ca o reflexie şi expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor. Include toate aspectele mediului înconjurător ce rezultă din interacţiunea între oameni şi locuri de-a lungul timpului. (Convenţia Cadru privind Valoarea Patrimoniului cultural pentru societate, 2005)”.

Până aici totul este în regulă. De aici încolo, făcând o mică analiză, apar neregulile.

În primul rând constat că înscrierile în patrimoniul cultural mondial a unor „resurse moștenite din trecut” se referă explicit la trecut. La ceva care se dorește a fi păstrat așa cum a ajuns la maxima dezvoltare. Am urmărit listele UNESCO și am văzut că „valorile” înscrise în liste și-au epuizat dezvoltarea, că acțiunea umană a încetat, pentru că au fost epuizate resursele care au determinat acțiunea umană sau au ajuns la maxima dezvoltare arhitecturală specifică. Aici intră clădiri sau perimetre arhitectonice la care nu se mai intervine și se convine păstrarea lor așa cum sunt ele astăzi pentru a evidenția astfel acțiunea umană la un moment istoric dat. Sunt și „valori” aflate în dezvoltare naturală - delte - sau parcuri naturale în care nu se permite intrarea oamenilor pentru dezvoltarea urbană însă aici, la Roșia Montană, suntem în fața unui sistem pe care ar trebui să îl considerăm închis, oprit. Îmi confirmă cele de mai sus exemplul Dresdei, care a introdus Valea Elbei în lista patrimoniului UNESCO și a pierdut listarea din cauza construcției unui pod peste Elba necesar, evident, populației locale. Acest exemplu confirmă faptul că introducerea în lista UNESCO trebuie făcută doar atunci când obiectivul vizat nu mai presupune dezvoltarea ulterioară.

Roșia Montană nu este la finalul interacțiunii omului cu natura. Pentru unele resurse minerale, locația este abia la început. Nu doar aurul și argintul sunt importante aici, deși zăcămintele nu sunt de neglijat, ci și celelalte minerale care prezintă interes pentru industriile moderne, în special pentru cele viitoare. În condițiile în care unele zăcăminte sunt din categoria minereurilor rare, explotarea lor este cu atât mai importantă cu cât ele nu se găsesc peste tot. Este evident că la Roșia Montană, chiar dacă există un perimetru bine determinat de galerii romane și alte forme de exploatare minieră pe o perioadă de 2000 de ani, nu putem vorbi doar despre trecut ci trebuie să vorbim în special despre viitor. Din punctul meu de vedere, punct de vedere care are aceeași valoare ca punctele de vedere contrare, la Roșia Montană nu se poate vorbi doar despre „resurse moștenite din trecut”.

La întâlnirea cu ministrul Daniel Barbu am arătat că și în Delta Dunării au fost făcute prospecțiuni pentru căutarea resurselor minerale, în special a celor rare. Este normal să fie așa din moment ce delta este formată prin colmatare, nisipurile „îmbogățite” aduse de Dunăre de pe întreg continentul fiind depozitate între cele trei mari brațe ale Dunării: Chilia, Sulina și Sf. Gheoghe. Undeva, în timp geologic, delta își va opri dezvoltarea. Fie va dispare, ca urmare a încălzirii globale și topirii ghețarilor Terrei. Se pare că mai aproape de noi este dispariția ei ca urmare a inundării de către mare prin procesul de creștere a nivelului oceanului planetar. Insulele populate din oceanele lumii resimt azi această evoluție, populațiile pleacă, sunt țări, cum ar fi Australia și Noua Zeelandă care le oferă găzduirea. Acesta este viitorul plauzibil și atunci, când așa ceva se va întâmpla, delta nu va mai fi în lista UNESCO. Va deveni exploatabilă.

Dar să revin la Roșia Montană. Consider că pot fi incluse în lista potrimoniului mondial doar acele galerii de exploatare auriferă de pe timpul romanilor care sunt separate sau pot fi separate de viitoarele exploatări. Sau, acelea care pot fi ocolite de viitoarele exploatări. Sunt convins că la un moment dat, în viitor, când nu vom mai fi cei care „cârcotim” azi, cerințele vieții vor deveni mai mari astfel încât oamenii vor considera că este mai important să exploateze ce se mai găsește în piatra munților decât istoricul exploatărilor.

Mai cred că cei care se bat cu atâta ardoare pentru a introduce Roșia Montană, de-a valma, în lista UNESCO sunt dintre cei care își doresc să intre, pe parcursul vieții, într-o listă „de onoare” a celor care au făcut ceva pentru cultură. Vor ca numele să le fie consemnat pentru istorie. Cu placă comemorativă, neaparat. Ei bine, pentru mine ei intră în categoria egoiștilor bolnavi. Ei vor să oprească timpul în loc, ei desconsideră tocmai ființa umană, pentru că o asemenea listare presupune „înghețarea zonei într-un timp trecut”. Obligă oamenii din zonă să accepte condițiile de viață din perioada medievală sau să plece. Spre satisfacția lor, a „culturnicilor” de rit nou.