Altfel.

Fie este așa, fie am eu senzația că în viața noastră politică s-a produs o schimbare.

De la „lasă că avem aceste relații și ne descurcăm” la „avem aceste relații și trebuie să facem”.

Agerpres (aici). Klaus Iohannis la Forumul „Noi Perspective ale Parteneriatului Strategic Statele Unite — România”.

S-a tot vorbit despre dorința noastră ca SUA să depășească statutul de partener strategic politico-militar al României și să dezvolte mai mult componenta economică, investițională cu țara noastră. De ani de zile auzim sau aud eu așa ceva. Până acum am stat mai mult pe loc. Poate nu au fost condițiile necesare dezvoltării lor. Nu a existat o siguranță politică internă, pe de o parte dar nici un stimulent deosebit. Acum a apărut stimulentul. Intern și extern. Iar Iohannis promite și siguranța politică internă.

Dinu Patriciu spunea, la fel ca mulți alții, că banul este laș. Cum simte pericolul, fuge. De aceea România nu este tentantă. Nu prezintă siguranță. Trebuie să recunoaștem că așa a fost. Corupția instituțională a fost cumplită. Zăngănitul de cătușe care ține loc de „melodia preferată” din ultima jumătate de an confirmă cele mai negre previziuni. În România au ajuns la putere mafioții, transpartinici. Acum îi adună DNA. Nici o pagubă, ba chiar trebuie să ne bucurăm. Are cine le lua locul. Sunt suficienți de mulți necunoscuți cu expertiză și competențe care pot îndeplini sarcinile funcțiilor publice fără a avea și apucăturile hulpave ale celor care acum devin clienți ai penitenciarelor.

Iohannis a făcut o afirmație care va încinge niște spirite:

„Stabilitatea politică și macro-economică a României, pe fundalul tulburărilor din vecinătatea sa, constituie argumente puternice pentru a deveni un hub al investițiilor americane în regiune”.

Cumva a definit „stabilitatea politică”. Nu este vorba despre lupta pentru putere între partidele parlamentare sau neparlamentare. Este vorba despre lipsa luptei pentru putere între instituțiile statului. Între Președintele țării și Guvern, între Președintele țării și Parlament, între Parlament și Justiție, între Guvern și Justiție. Are, până acum, un comportament care îl confirmă.

A intervenit cu sesizarea CCR pentru un conflict constituțional de natură juridică între Parlament - prin Senat -, și Justiție. Pentru cei de rea-credință, nu este vorba despre procurori, cei care potrivit legii trebuie să „ceară voie” de la Parlament să ducă mai departe un proces penal (o aberație în condițiile în care prevederile Constituției în materie sunt de la 1991 iar actualele prevederi procesual penale sunt de anul trecut). Este vorba despre instanțele de judecată, opoziția Parlamentului în cauzele procesual penale fiind de fapt piedici puse judecătorilor în luarea unor măsuri procedural penale.

Azi a investit noii miniștri, la finanțe și fonduri europene fără a proceda ca Traian Băsescu. Nu a inventat motive pentru respingerea lor. De fapt, Traian Băsescu s-a băgat singur în seamă cerându-i lui Iohannis să refuze o nominalizare pe motiv de vot în Parlament ! Contrar prevederilor Constituției care interzice acuzarea parlamentarilor pentru votul lor.

Pe de altă parte, vorbind despre stabilitatea macro-economică, Iohannis ne spune că va lăsa guvernul să își facă programul așa cum și la propus. Asta nu înseamnă că nu va avea o poziție față de actele normative adoptate de Parlament însă nu va face din ele un capăt de țară așa cum a făcut Băsescu care a blocat activitatea guvernelor care nu i-au plăcut.

Alte afirmații ale lui Iohannis vor avea, probabil, mai mult efect decât au avut afirmațiile lui Băsescu.

„Considerăm că trebuie să depunem eforturi și să avem aceeași ambiție pentru a atinge și în relațiile comerciale și în domeniul investițiilor americane în România același nivel de colaborare ca în domeniul politico-militar. Investițiile americane nu reprezintă doar o sursă de finanțare, ci și un instrument de modernizare economică prin transferul tehnologic și dezvoltarea resurselor umane”.

Este o invitație adresată Guvernului către o anume cale în viitor dar și o invitație adresată partenerilor americani să participe la această activitate. Este, în același timp, și o promisiune spre știința partenerilor americani că România va fi un partener de încredere.

Observ intenția lui Iohannis de a sprijini Guvernul Ponta să nu piardă timpul. Să judece serios asupra problemei și să ia acele măsuri care să permită partenerului american să vină cu încredere în România. Banul, laș cum este, să știe că aici are un spațiu în care se poate manifesta fără teamă. Este protejat politic și militar și are o plajă largă de manifestare. Exact unde îi place lui în aceste timpuri. În energie, infrastructură strategică, IT, cercetare, inovare, educație plus posibilitatea de a se extinde pe piețele vecine.

Este altfel. Epoca Traian Băsescu a murit. Mor, încet-încet, epocile Iliescu și Năstase, încă prezente în comportamentul celor din PSD.

Tăriceanu a ajuns fazanul PSD. Se comportă ca „prostul satului”.

După ce a călcat într-un rahat, fără să aibă parte de noroc, Tăriceanu s-a aruncat în budă. Nu am cum să îmi explic ultimele lui acțiuni.

Omul suferă. Își dorește ce nu poate. Mânat de orgoliu, vanitos până peste poate, a decăzut. Lumea în care trăiește nu este cea în care el ar fi un om de succes. În orice caz, este evident că lumea asta este peste măsura capacităților lui. Este un tiran ratat.

A călcat în străchini în cazul Dan Șova iar acum a ieșit să îi atace pe cei care îl critică sau nu au fost de acord cu decizia conducerii Senatului. Este penibil.

În primul rând se cuvine a arăta lipsa de consecvență în activitatea instituției pe care o conduce.

În 18.11.2014 s-a votat începerea urmăririi penale pentru doi foști miniștri, în prezent senatori.

Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu. La Andronescu au votat „pentru” 72 de senatori iar „împotrivă” 62. La Mihăilescu au votat „pentru” 77 senatori iar „împotrivă” 51. Ambele acțiuni au fost finalizate cu o hotărâre a Senatului de încuviințare a urmăririi penale. Tăriceanu cel atât de vehement azi nu a ridicat problema „necesarului de voturi pentru ca cererea DNA să fie admisă”, așa cum susține acum.

În cazul lui Șova, au votat „pentru” 79 de senatori iar „împotrivă” 67. Se vede și de pe Lună că în cazul Șova au votat mai mulți senatori pentru (mai mulți chiar și decât în cazurile Andronescu și Mihăilescu !) însă, ce să vezi, Tăriceanu și gașca din Senat care îl acompaniază constată că nu este împlinită majoritatea.

Mai mult, Tăriceanu susține și faptul că nu trebuie emisă o hotărâre de respingere în acest caz pentru că ... din moment ce este o cerere respinsă ea nu mai există ! Sună tare ciudat și este total împotriva constituției sau a legii. Senatul trebuie să emită o hotărâre de admitere sau de respingere. Este un act formal care reprezintă un act de voință. Fără o hotărâre de respingere cum poate ști DNA care este voința Senatului ? Constituția și legea spun că Senatul „încuviințează” prin vot secret cererea. Este evident că dacă are obligația de a încuviința o are și pe aceea de a nu încuviința. Formal, pentru a da substanță prevederilor legale, Senatul trebuie să emită o hotărâre. După Tăriceanu, nu. Ciudat om și ciudați consilieri mai are.

Nici o problemă. Președintele CCR s-a scăpat și a declarat presei că ei pot fi sesizați și în situația în care una din Camerele Parlamentului nu emit o hotărâre. Poate că Tăriceanu nu a fost atent la evenimentul de presă, poate că sfătuitorii lui nu au fost atenți sau au tratat cu superficialitate problema însă este evident că ce spune Tăriceanu a fost deja altfel definit de Zăgrean. În plus, Zăgrean a mai afirmat că una din regulile democrației este și aceea că cei care fac legile trebuie să se supună lor. Atenție Tăriceanu ! Nu faci după cum te duce pe tine capul.

În ieșirea șifonată în presă după apariția criticilor la adresa lui și a Senatului, după ce Klaus Iohannis a sesizat CCR pentru conflictul juridic de natură constituțională, după ce CSM și DNA au exprimat puncte de vedere prin care critică ce s-a întâmplat după votul din Senat, Tăriceanu acuză Președinția, CSM și DNA de „uzurparea unor atribuții ale Senatului”, de „încălcare a independenței acestuia”.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, se pare că aceste idei au fost exprimate mai întâi de Victor Ponta, nu cu mult timp în urmă. Pe Tăriceanu nu îl duce mintea la așa ceva. Este peste puterea lui de înțelegere.

PSD și-a îndeplinit obiectivul. A întârziat arestarea preventivă a lui Șova concomitent cu verificarea reacției Președinției. Avea nevoie să știe dacă Președintele Iohannis se menține ferm cu privire la independența Justiției. Au vrut să vadă dacă există o portiță la Cotroceni, ca pe timpul lui Băsescu, pe unde să intre „negociatorii”. Pentru că, de bună seamă, urmează, probabil, să aibă parte de un tratament DNA și alte persoane, mai importante decât Șova.

Pentru că Ponta nu are de gând să se ia la trântă cu Iohannis, din cauză de pierderi politice serioase, au căutat un fazan care nu are ce pierde. L-au găsit în persoana lui Tăriceanu. Iar acesta se comportă așa cum cei din PSD s-au așteptat. Ca prostul satului.

Ca tacâmul să fie complet, la România Tv a apărut, halucinant, Daniel Barbu (i-am dat votul pentru a ajunge senator, lichea !), care a afirmat fără să se împiedice în limbă că sesizarea CCR și acuzele aduse conducerii Senatului sunt „un atac la democrație”. Asta m-a dat pe spate.

Voit sau din rea credință, posibil și din prostie, Tăriceanu amestecă niște articole de lege și regulament ca să dea impresia de cunoaștere a problemei.

Art. 24 din Legea privind statutul senatorilor și deputaților cuprinde la alin. (4) cum se stabilește rezultatul votului: majoritatea senatorilor. Art. 172 din Regulamentul Senatului cuprinde numai procedura la care a făcut referire DNA când a trimis adresa la Senat. Rezultatul votului este prevăzut la art. 173 ! Nu are nici o treabă cu neconstituționalitatea art. 172 din Regulamentul Senatului (cum „se apără” Tăriceanu). Nici celelalte alineate din art. 24 mai sus pomenit. Sunt neconstituționale doar cele care se referă la rezultatul votului. În concluzie, Tăriceanu mănâncă rahat spunând că este dintr-o felie de tort.

Spălătorii media de cadavre politice.

Mai sunt și altele, am ales această imagine pentru că le cuprinde pe principalele „societăți media de spălat cadavre politice”. Din toate punctele de vedere sunt cele mai proaste televiziuni din România. Nu pentru că nu ar avea informații, ci pentru că distorsionează, deformează orice informație care apare în mediul public.

Nu vorbesc doar despre cei care prestează seară de seară pe ecran, spre aburirea telespectatorului, vorbesc și despre invitații lor, unii cu statut permanent, invitați la fel de ipocriți ca presupușii jurnaliști.

Nu pomenesc despre ziarele care participă la crasa dezinformare a publicului. Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, România Liberă, 22 și altele. Au foarte puțini cititori. Există doar pentru a avea niște jurnaliști locuri de muncă, nu pentru a fi utili societății.

Nu pomenesc nici despre „modernele” publicații on-line. La fel de nocive.

La pachet, acum, sunt apărați de televiziunile de mai sus Dan Șova și Darius Vâlcov.

La Darius Vâlcov, cele mai puternice apărări le-am văzut la Antena 3 și la România Tv. Nici Realitatea Tv nu este departe, mai ales prin intervențiile atot-știutorului patron Cosmin Gușă.

Stupide sunt apărările în cazul lui Vâlcov. Vor să îl scoată nevinovat pe motivul că tablourile găsite ar fi niște copii, cumpărate cu 200-300 de euro, că nu ar fi originale ... Motivarea tembelă în condițiile în care există documente la DNA privind achiziția unora la licitații. Bine, se poate accepta ideea, pe care „specialiștii” posturilor respective nu au pus-o în discuție, că acestea ar fi copii făcute ulterior. Rămâne întrebarea: dacă sunt falsuri, de ce au fost ascunse ?

Dan Șova are mai mulți apărători. Aprigi. Toți gargaragii. Ce nu am auzit ! Eugen Nicolicea (UNPR - intersul național !) a făcut, în mod expres, o diferențiere între „imunitatea parlamentară” care se referă la imunitatea pentru declarațiile politice și votul dat în Parlament și „inviolabilitatea” drepturilor cetățeanului privind libertatea individuală, siguranța persoanei, a domiciliului. Lumea „interesată” a acceptat ideea și a marșat pe ea. Numai că ... aceeași lume interesată nu știe nici constituția și nici legea. În esență, Parlamentul nu poate apăra „inviolabilitatea” unei persoane, indiferent care este aceasta. Parlamentul nu se poate transforma în instanță de judecată pentru fapte care sunt dincolo de declarațiile politice și voturile parlamentarilor. Așa cum s-a petrecut în cazul lui Dan Șova, acuzat de procurori că a instigat la săvârșirea unor abuzuri în serviciu în interes propriu. Refuzul parlamentarilor de a permite procurorilor să urmeze o procedură penală imperativ prevăzută de Codul de procedură penală, într-o cauză ce nu ține de activitatea de parlamentar a lui Dan Șova este o ingerință nepermisă în actul de justiție.

Cei de la Antena 3 sunt de o agresivitate greu de înțeles. Răzvan Dumitrescu, Radu Tudor, Stoiceasca, alte ființe de pe acolo parcă au creierul spălat. Nu mai spun de cei de la România Tv.

Am rămas neplăcut surprins de poziția unui alt „civilist”. Aseară la Realitatea Tv a „evoluat” Cristian Pârvulescu. Deranjat de protestele din stradă a celor care au ieșit să manifeste împotriva apărării lui Șova în Senat. A afirmat că aceștia nu reprezintă societatea românească ! Eronat, domnule profesor. Ei o reprezintă în aceeași măsură în care tu, Cristian Pârvulescu te declari ca fiind membru al societății civile. Fără a fi, poate, la fel de erudiți ca domnia ta, ei își spun punctul de vedere. Faptul că ei au ieșit în stradă este o dovadă că societatea civilă acționează împotriva abuzurilor puterii. Ce s-a întâmplat în Senat, domnule Pârvulescu, a fost un abuz de poziție dominantă. Domnia ta faci confuzie între imunitatea parlamentară și, cum spune Nicolicea, inviolabilitatea unor drepturi și libertăți fundamentale. Faci o gravă confuzie între autoritățile care lucrează cu aceste instituții juridice. Doar instanța de judecată competentă poate stabili dacă o măsură preventivă în procesul penal poate fi luată sau nu. Parlamentul dă o aprobare procurorilor de a iniția procedura luării unor măsuri preventive în procesul penal sau nu. Doar o instanță de judecată competentă poate stabili dacă fapta unui parlamentar este protejată de imunitate sau nu. Ești varză domnule „pro-democrația”. Ai luat-o rău pe arătură.

Mă gândesc la situația în care Senatul aproba cererea procurorilor iar instanța de judecată competentă admitea motivarea acestora și dispunea arestarea preventivă a lui Șova. Este o urmare juridică plauzibilă. Atitudinea senatorilor este, în acest caz, o ingerință gravă în calea înfăptuirii justiției.

Apărările aduse lui Vâlcov și Șova sunt urmate, abrupt, de acuze brutale și grave aduse lui Klaus Iohannis și Alinei Gorghiu. Vasile Blaga stă el cuminte în banca lui însă are și el parte de o campanie furibundă împotrivă.

B1Tv și „asociații” lucrează din greu la spălarea cadavrului politic Traian Băsescu. Elena Udrea este la arest și are puține șanse de a mai ieși de acolo spre libertate, este candidată sigură la niște ani grei de pușcărie. Iar Traian Băsescu atacă. Atacurile lui Băsescu sunt urmate la B1Tv de invențiile „jurnaliștilor asociați”. PNL și Klaus Iohannis sunt țintele principale.

M-am gândit la scop. Există. PNL finalizează reînscrierile membrilor PNL și PDL în noua formațiune rezultată prin fuziune. Băsescu trage tare să atragă cât mai mulți dintre foștii membri PDL către PMP. Este singura posibilitate logică ca acest gunoi politic să ajungă la un procent semnificativ care să îi asigure o prezență în Parlament, să prindă niște primării și posturi de consilieri locali și județeni.

Băsescu știe că Iohannis este perceput ca fiind locomotiva PNL și că va da PNL multe voturi. Aceleași lucruri le știu și cei din PSD-UNPR-UDMR și de aceea atacă și ei, furibund, alături de Băsescu. Coabitarea merge înainte. Prăbușirea în sondaje a PSD și creșterea (excesivă, deocambată) a PNL îngrijorează nu doar PSD ci mai ales pe Băsescu și camarila care i-a rămas alături. PMP nu trece de 2%. Este în marja de eroare. PSD are un 31% împreună cu UNPR, PC-ul divizat a lui Voiculescu și PLR-ul lui Tăriceanu. Cât are în realitate doar PSD ? Trece de 25% ?

Spălătorii media de cadavre politice au sarcina de a provoca pe Iohannis și PNL să intre într-un joc perdant de reacție la provocările politice și jurnalistice. Până acum, Iohannis nu a intrat în joc. PNL îl urmează. Mai mult, PNL atacă. Nu reacționează, atacă. Atacă prin vechii liberali și mai puțin prin vechii pedeliști. Normal. Vechii pedeliști sunt mai vulnerabili. În plus, nu se știe care este opțiunea lor. Se reînscriu sau se înscriu în PMP. Unii s-au dus la UNPR - deh, interesul național.

Dacă la nivelul lui Iohannis și al PNL există o evidentă reținere, lăudabilă în același timp, de a intra în rahatul promovat de media, nimic nu împiedică pe cei care îi susțin să se ia la trântă cu gunoaiele jurnalistice. Cineva trebuie să îi provoace să spună tot. Nu doar să lanseze mizerii.

Ori la bal, ori la spital. Nu mai merge cu șmecheriile avocățești.

Cazul Șova a impus adoptarea unei poziții tranșante din partea Președintelui Klaus Iohannis cu privire la „puterea” unor demnitari de a fenta constituția, așa cum a procedat Călin Popescu Tăriceanu.

Cu o notă particulară în comunicare, Klaus Iohannis și-a arătat nemulțumirea pe facebook, acolo unde sunt „prezenți” mulți dintre susținătorii săi. Presa a preluat „comunicatul” de pe rețeaua de socializare și l-a făcut public consumatorilor ei. Toată lumea a aflat că Iohannis nu este de acord cu ce s-a petrecut la Senat în cazul Șova. Scopul informării populației a fost atins. Gargara cu pioneze a „nemulțumiților” rămâne doar ca o pată de culoare.

Ieri după-amiază, Administrația Prezidențială a făcut pașii finali. A comunicat decizia Președintelui Iohannis de a se adresa Curții Constituționale pentru soluționarea „conflictului juridic de natură constituțională”.

Preiau textul comunicatului prezidențial și al sesizării de pe site-ul Președinției (aici).

Președintele Iohannis acuză, cu această ocazie, Parlamentul pentru neîndeplinirea atribuției fundamentale de legiferare, de punere de acord a prevederilor legale și regulamentare cu prevederile Constituției. Prin omisiune ! Eu spun că dintr-un interes pervers. Nu pot trece cu vederea faptul că majoritatea parlamentară a fost asigurată, de când s-au constatat disfuncțiile acestea, de către PDL și aliații pe timpul guvernărilor Boc cele fără de număr și PSD, o parte din timp cu PNL.

Intervenția lui Iohannis este foarte bună. Radicală. La fel ca lupta împotriva corupției dusă de DNA.

„Comunicat de presă
(26 martie 2015)

Ref.: Blocajul instituțional între Ministerul Public și Parlamentul României

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită Curții Constituționale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești. Atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Șova a condus la un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție, se arată în scrisoarea domnului Președinte Klaus Iohannis.
Departamentul de Comunicare Publică 
26 Martie 2015”

„Comunicat de presă
(26 martie 2015)

Ref.: Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 26 martie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte.

Vă transmitem textul integral al cererii:
____________________

Bucureşti, 26 martie 2015

Domnului Augustin Zegrean

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

În conformitate cu prevederile Art. 146 lit. e) şi ale Art. 80 din Constituţia României, republicată, precum şi ale Art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), Art. 34, Art. 35 şi Art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, formulez următoarea:

CERERE DE SOLUŢIONARE A
CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ
dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte

I. Temeiul legal:
1. CONSTITUŢIA
Art. 61 alin. (1) - Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. 
Art. 76 alin. (2) - Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.
Art. 80 alin. (2) - Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.
Art. 133 alin. (1) - Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
Art. 146 - Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: (…) e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii; (…).
Art. 147 alin. (4) - Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

2. LEGEA nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată
Art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) - (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează: A. Decizii, în cazurile în care: (…) e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii; (…).
Art. 34. - (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii.
Art. 35. - (1) Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor. (2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. (3) Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin. (1), a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor.
Art. 36. - Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

II. Starea de fapt:

În conformitate cu prevederile Art. 72 alin. (2) din Constituție, republicată, cele două Camere ale Parlamentului au fost sesizate de ministrul Justiției, potrivit legii, cu cereri de încuviințare a reținerii și/sau arestării preventive a unor deputați și senatori în dosare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. La data de 25 martie a.c., pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a fost înscrisă cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Theodor-Cătălin Nicolescu aprobată cu 174 de voturi pentru și 99 de voturi împotrivă, hotărârea fiind adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (2) din Constituție. La aceeași dată, pe ordinea de zi a Senatului au fost înscrise două cereri de încuviințare a reținerii și arestării preventive pentru doi senatori, respectiv pentru Darius Bogdan Vâlcov și Dan-Coman Șova. Supusă la vot, cererea referitoare la domnul Darius Bogdan Vâlcov a întrunit 97 de voturi pentru și 48 de voturi împotrivă, 5 fiind anulate, iar hotărârea a fost adoptată în conformitate cu prevederile Art. 76 alin. (1) din Constituție; supusă la vot, cererea referitoare la domnul senator Dan-Coman Șova a primit 79 de voturi pentru, 67 de voturi contra și 5 anulate și, motivat de faptul că nu a întrunit voturile senatorilor, această cerere a fost respinsă. Aplicarea diferită a normelor legale și regulamentare referitoare la majoritatea necesară încuviințării acestor cereri a creat un statut juridic diferențiat între deputați și senatori, fapt ce contravine prevederilor Art. 69-72 coroborate cu cele ale Art. 65 alin. (2) lit. j) și ale Art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituție, republicată, ce consacră un statut nediferențiat deputaților față de senatori. În mod concret, în timp ce la Camera Deputaților, asupra cererilor de încuviințare a reținerii și/sau arestării preventive a unor deputați s-a hotărât, potrivit Art. 195 alin. (8) din Regulament, cu votul majorității deputaților prezenți, la Senat, asupra cererilor de încuviințare a reținerii și/sau arestării preventive a unor senatori s-a hotărât, potrivit Art. 173 din Regulamentul Senatului, cu votul majorității senatorilor. În acest mod, una dintre cererile menționate a fost respinsă de Senat, pe motiv că acestea nu au întrunit numărul de voturi necesare adoptării. 

III. În drept:

Solicităm Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea judecătorească, reprezentată în cauză de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de-o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispozițiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, și ale Art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituție, republicată.
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, noţiunea de conflict juridic de natură constituţională constă în „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor" (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Astfel, pentru a interveni Curtea Constituţională în vederea soluţionării unui conflict apreciem că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii, respectiv:
a) conflictul să fie între autorităţi publice;
b) conflictul să fie juridic;
c) conflictul să fie de natură constituţională.

Cu referire la prezenta cerere, condițiile existenței unui conflict juridic de natură constituțională sunt îndeplinite, pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Autorităţile mai-sus enunţate, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul, respectiv Camera Deputaților și Senatul, sunt autorităţi publice, fiind reglementate în Titlul III „Autorităţile publice” din Constituţie. 

Conflictul este unul de natură juridică, având în vedere că izvorul acestuia îl reprezintă inacțiunea Parlamentului prin care nu a fost pusă în acord legea organică cu dispozițiile Legii fundamentale. 

În ceea ce privește cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a senatorilor referitor la majoritatea necesară aprobării prin hotărâre a acestora, sunt aplicabile următoarele prevederi:
- Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi;
- Art. 173 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul majorităţii membrilor săi;
- Art. 195 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenți.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2007 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 325 din 15 mai 2007), Curtea Constituțională a statuat că, de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. În același sens, menționăm și Decizia Curții Constituționale nr. 990/2008 privind constituționalitatea dispozițiilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 716 din 25 martie 2008) – referitor la majoritatea necesară adoptării hotărârilor Senatului privind cererile de urmărire penală în cazul senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului; prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor Art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, statuând că cererile anterior menționate se aprobă printr-o hotărâre a Senatului, cu votul majorității senatorilor prezenți, întrucât Constituția nu prevede în această situație o altă majoritate necesară adoptării acestui tip de hotărâri.

Obligativitatea deciziilor Curții Constituționale (exprimate, în cazul de față, și printr-o jurisprudență constantă a acesteia) generează, în conformitate cu dispozițiile Art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, obligația de respectare a acestora de către toate autoritățile publice, pe cale de consecință, Parlamentul avea obligația de a modifica Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, iar Senatul avea obligația de a modifica și Art. 173 din regulamentul propriu de organizare și funcționare.

În consecință, conflictul ivit este unul de natură constituţională, purtând asupra competențelor Parlamentului care, în conformitate cu prevederile Art. 61 alin. (1) și ale Art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, avea obligația constituțională de a modifica dispozițiile Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, în sensul respectării caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Această omisiune a generat un regim juridic diferit în soluționarea cererilor de încuviințare a reținerilor și arestării preventive a unui deputat față de un senator și a condus la un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție. Astfel, prin raportare la o majoritate – în esență neconstituțională - Parlamentul a blocat posibilitatea instanțelor de judecată/procurorului de a se pronunța asupra temeiurilor cererii de arestare preventivă/reținerii în condițiile prevăzute de lege, prin prisma imperativului asigurării intereselor urmăririi penale sau a judecății, și a fost încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și cel al obligativității unui comportament loial al autorităților publice față de Constituție. 

În considerarea argumentelor expuse mai sus, vă solicit să constataţi existenţa unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS
____________________
Departamentul de Comunicare Publică 
26 Martie 2015”

Cu această acțiune, se va închide și posibilitatea PSD și a aliaților lor de a mai fenta cererile DNA. Manevrele murdare ale PSD și aliaților vor fi blocate. Mai mult, modificarea prevederilor constituționale care acordă mai multă imunitate parlamentarilor și membrilor guvernului decât este necesar va deveni posibilă cu mai puțin efort. Informarea președinților celor două Camere despre procedurile penale la care perlamentarii sunt supuși este suficientă.

Reacțiile internaționale sunt corecte. Când ceri, promiți ceva și te ții de cuvânt.

Am observat că în presă dar și la unii dintre cei cu care am relații de socializare o stare de revoltă față anunțurile că unele ambasade au au reacționat în urma votului din Senat la solicitarea procurorilor privind pe Dan Șova.

O observație se impune. Reacțiile au survenit ca urmare a cererilor venite din presa română ! Mediafax (aici).

Chiar și fără cererile din partea presei, exprimarea de către ambasade a unui punct de vedere cu privire la aplicarea unor principii ale democrației, din partea statelor partenere - rog a se reține observația cu privire la caracterul special al relației -, nu constituie o problemă.

În primul rând suntem membri ai NATO. Aderând la tratat, ne-am luat niște angajamente privind un anume comportament politic. Aceeași situație este și când vorbim despre apartenența noastră la UE. Ne-am angajat să asigurăm independența Justiției și democrația, să respectăm legile. Când noi ne comportăm ca „în codru”, este normal ca partenerii din NATO și UE să facă ochii mari și să se exprime. Da, se pare că noi nu ne exprimăm cu privire la deciziile Camerei Reprezentanților din SUA, nu ne exprimăm cu privire la deciziile parlamentelor statelor din UE însă trebuie să observăm că nu avem de ce. Noi trebuie să ajungem la nivelul de democrație din aceste state nu acestea trebuie să decadă la nivelul la care se practică democrația în Senatul României, dacă ne luăm doar după decizia absurdă de ieri în cazul Șova.

Tot o precizare. Nici o ambasada nu a depășit linia roșie a discursului diplomatic. Nu au depășit-o însă noi vom primi din partea Olandei dar și a altor state un NU hotărât atunci când acestea vor trebui să își dea acceptul ca noi să intrăm în spațiul Schengen sau, atunci când aceste state vor da OK-ul pentru investițiile în România.

Marea Britanie:

„Ambasada britanică monitorizează evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară. Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Documentul remarcă, totodată, cu îngrijorare, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigaţii şi aplicarea măsurilor de arest preventiv.

...

Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental şi anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu”.

SUA:

„Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane”.

Olanda:

Ambasada Olandei a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte "cu îngrijorare şi cu surprindere" evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei.

Olanda, alături de alte state UE sunt curtate de reprezentanții noștri politici și diplomatici pentru a-și da acceptul la aderarea României la spațiul Schengen. Ei, olandezii, să fie de acord ca România să le asigure securitatea internă cu privire la migrația transfrontalieră din terțe țări, cu privire la prevenirea introducerii în Olanda a produselor neconforme cu standardele UE, cu privire la prevenirea introducerii în Olanda a produselor interzise, cu privire la combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere. Păi, cum dracu că aibă încredere Olanda în România dacă al doilea om în stat, Președintele Senatului apără infractorii !?

Hotărârea de ieri a Senatului anulează toate eforturile de până acum pentru recunoașterea României ca stat integrat în UE. Rămânem la margine, ca niște cerșetori „șmecheri” de fonduri europene.

Creaturile care laudă comportamentul Senatului de ieri fie nu au creer, fie sunt de rea-credință.

Absurdul, motivat cu ... „grație”.

Ca orice om, am căutat o motivare a hotărârii conducerii Senatului privind încuviințarea cererilor procurorilor în cazul Dan Șova. Am găsit la Agerpres (aici) explicațiile (aiuritoare) ale lui Ioan Chelaru, senator PSD, vicepreședinte al Biroului Permanent - cel care a luat hotărârea în urma votului -, membru în comisia juridică. Sunt pur și simplu penibile. Un penibil grotesc.

Normal că cei care au preluat explicațiile se vor uita la actele normative la care senatorul face tot felul de trimiteri.

Stupid, individul pune accentul pe „secretul votului”. Ce are tanda cu manda ? Nu secretul votului a fost deranjant, pentru ei a fost, sigur, pentru că senatorii PNL au votat la vedere astfel că nu au putut mânări imaginea publică a unei tâlhării. În sensul că senatori din toate formațiunile politice ar fi fost împotrivă. Aiurea. Au fost împotrivă cei de la guvernare și cei din UDMR. Cu unele excepții.

Problema este hotărârea Senatului pitrocită la Biroul Permanent, cu încălcarea evidentă a prevederilor constituționale.

Este vorba despre art. 173 din Regulamentul senatului care spune că încuviințarea cererii procurorilor se face „... cu votul secret al majorității membrilor săi”. Și punct. Prevedere care încalcă, flagrant, prevederile constituționale, prevăzute la art. 76 alin. (2): „Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare cameră”.

Culmea ipocriziei individului și a colegilor care au mânărit votul din Senat în cazul Șova, este că aduce în discuție două decizii ale CCR care stipulează, în cauze anterioare, că hotărârile Senatului se adoptă cu votul majorității celor prezenți dacă legea fundamentală nu prevede altfel. Iar legea fundamentală spune, clar, la art. 76, care sunt majoritățile. Le legile organice și regulamentele Camerelor Parlamentului majoritatea este cea a membrilor fiecărei Camere iar la legile ordinare și hotărâri, majoritatea este cea a membrilor prezenți.

Decizia CCR din 990/2008 a fost aplicată, prin modificarea art. 150 din Regulamentul Senatului prin hotărârea Senatului nr. 7/2009 însă „onorabilii” senatori nu au făcut și pasul următor să modifice art. 173 care se referă tot la o hotărâre.

Chiar el recunoaște că Senatul trebuia să își modifice propriul regulament însă nu a făcut-o. Aici este o șmecherie odioasă.

PSD a comis o nouă ticăloșie. PNL va ataca hotărârea Senatului la CCR, azi va depune sesizarea de neconstituționalitate la art. 173. Normal, CCR va constata neconstituționalitatea hotărârii. PSD va spune că decizia CCR este ... pentru viitor, așa spune art. 147 alin. (4): „Deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Ticăloșia conducerilor succesive ale Senatului este mai mult decât evidentă. La art. 150, modificat în urma deciziei CCR din 2008, hotărârile de încuviințare a cererilor procurorilor privind membrii guvernului se iau cu votul majorității senatorilor prezenți, la art. 173 este altfel, când este vorba despre membrii Senatului astfel că ajungem la o situație absurdă.

Dacă membrul guvernului nu este senator, hotărârea pentru cererea procurorilor se ia cu votul majorității senatorilor prezenți, dacă este însă senator se aplică prevederile de la art. 173, care impune raportarea la toți senatorii.

Cei care nu au răbdarea de a citi și urmări în actele normative vor fi înșelați de talmeș-balmeșul „explicat” de pesedistul Chelaru. Se plictisește omul și renunță la a mai înțelege după lege, așa că ia de bună, după orientarea politică sau sentimentală, cele spune de unul sau altul.

PSD devine, pe zi ce trece, cea mai odioasă formațiune politică. Întrece PDL-ul băsescian.

Cât despre Tăriceanu și acoliții care îi stau aproape, am din ce în ce mai mult convingerea că aceștia nu au fost, vreodată, liberali.

Parlamentarilor nu le-o fi greu cu atâta „conștiință” ?!

Urmează ca parlamentarii să își exercite dreptul de a arăta că „au mușchi” la conștiință. O conștiință care îi chinuiește rău de tot.

Grea misie să îți exerciți mandatul de parlamentar, ca reprezentant al unui număr oarecare de cetățeni, atunci când consideri că trebuie să judeci și să acționezi după propria conștiință. Nu de alta, dar nu este exclus ca acțiunea ta să fie contrară voinței celor pe care îi reprezinți.

Ce este mai important în activitatea parlamentarului ? Să acționeze după cum consideră el, determinat de propria „conștiință” sau să acționeze după cum a fost mandatat de alegători, potrivit angajamentelor luate pe timpul campaniei electorale ?

În campanie, toți actualii parlamentari s-au angajat să susțină un stat de drept, un stat în care legea să fie aplicată, în care instituțiile statului să își exercite atribuțiile fără a fi îngrădite de „interesul privat al mediului politic”, un stat în care Justiția să fie independentă. Ne trezim acum, când o instituție a statului cere ca parlamentarii să investească acuzatorii publici (procurorii) cu soluționarea unor acte de încălcare a legii, acte săvârșite de către colegii lor, parlamentari, că îi lovește pe parlamentarii noștri „propria conștiință”. O conștiință care este legată de subiectul acțiunii procurorilor, coleg de partid sau de Cameră parlamentară. Băiat bun. Om serios. Cum naiba să îl las eu la greu ?! Mai ales dacă am „lucrat” împreună la propășirea nației.

Ajung la concluzia că suntem excesivi în folosirea noțiunii „conștiință”. Să o luăm din DEX și să o „smotocim” puțin. Pentru a vedea la urmă dacă acea conștiință, atât de clamată de unii parlamentari își are locul în diferitele acțiuni la Parlament.

„CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc.”.

Ce să vezi ?! Noțiunea de conștiință nu are nimic a face cu „modelul de conștiință” clamat de politicienii români când este vorba despre votul pentru încuviințarea măsurilor asiguratorii pe care procurorii le cer într-o anumită cauză penală. Normal, legal (legal înseamnă totuși normal, până la urmă !), în majoritatea cazurilor votul la cererea procurorilor ar trebui să fie pozitiv. Excepție face o singură situație. Când procurorii au un dosar pentru declarații ale unui parlamentar, făcute în Parlament sau în afara acestuia și pentru care o persoană se consideră vătămată, persoană ce depune o plângere penală. Abia în aceste cazuri este chemat Parlamentul să analizeze și să stabilească dacă parlamentarul în cauză poate fi urmărit penal pentru acea declarație sau pentru votul în Parlament pentru un act normativ. Aici intră „în scenă” art. 72 alin. (1) din Cosntituție care spune că „Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.

Este adevărat că în Constituție, la același articol însă la alineatul (2) apare o formulare ce poate fi interpretată.

„(2) Deputații și senatorii pot fi trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile lor politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.”

Voi folosi aici noțiunea „încuviințare”. O voi lega și de „conștiință”. Așa e'n tenis !

„ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment”.

Suntem în fața unei fapte penale săvârșită de un parlamentar. Spun că suntem pentru că în procedura penală, procurorul a cercetat fapta semnalată, a ajuns la concluzia că a fost săvârșită, că există o vătămare cu sau fără pagubă materială, că există făptuitor. Unul sau mai mulți făptuitori sunt parlamentari. Fapta este încadrată în legile penale între anumite limite de pedeapsă. Pentru faptele care prezintă o gravitate mai mare, legea penală stabilește pedepse mai mari. Modalitățile de comitere a faptelor, devin circumstanțe agravante sau atenuante la stabilirea pedepselor, astfel că aceeași faptă poate avea, funcție de circumstanțe și de persoana făptuitorului pedepse diferite.

În procedura penală, se prevăd măsuri asiguratorii ce se iau de către instanțele de judecată competente, în diferite faze ale judecății, în funcție de faptele și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite. Pentru infracțiunile care sunt pedepsite cu închisoare de 5 ani de zile sau peste, procedura penală prevede măsuri mai severe, inclusiv arestarea preventivă a învinuitului. Pentru infracțiunile cu pedepse mai ușoare, procedura penală permite luarea unor măsuri asiguratorii mai ușoare. Simplu.

Ce se presupune că ar trebui să facă parlamentarii ?! Să vadă dacă faptele pentru care este acuzat colegul lor se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru măsura asiguratorie. Dacă procurorii cer încuviințarea în limitele prevăzute de lege. Dacă procurorii fac exces de zel, vor refuza încuviințarea. Parlamentarii nu au pregătirea necesară dar, în special, nu au competența necesară de a evalua probele procurorilor. Ca atare, controlul exercitat de parlamentari este limitat strict la limitele de pedeapsă pentru a aproba măsura asiguratorie. Să fim bine înțeleși ! Parlamentarii nu pot acționa altfel pentru că ar comite o acțiune împotriva actului de justiție. Și dacă mă uit la noțiunea de „conștiință”, văd că există „împăcarea cu propria conștiință, că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice”.

Ascultarea parlamentarului în cauză are un rol formal. Parlamentarii iau cunoștință de poziția parlamentarului acuzat de procurori că este autorul, complicele la comiterea infracțiunii. A lua o decizie ca urmare a explicațiilor învinuitului înseamnă că parlamentarii se substituie instanțelor de judecată. Nu procurorilor. Pur și simplu instanțelor. Procurorii la rândul lor duc toate declarațiile luate pe timpul urmăririi penale la instanța de judecată care va hotărî dacă acele declarații sunt suficiente sau nu pentru clarificarea cauzei penale.

Ajungem la ciudățenia „conștiinței” care îi lovește din când în când pe parlamentarii noștri. Parlamentarii au impresia că ei sunt deasupra legii. Că ei pot suspenda legea, în exercițiul ei de normă socială. Că ei pot lua o măsură contrară legii fără ca legea să fie schimbată.

Greșit. Așa cum instanța de judecată este obligată să judece legată de norma aplicabilă faptei deduse judecății, așa și parlamentarii sunt obligați să se limiteze la prevederile legii. Cu sau fără „mușchi” la conștiință. Legea, constituția, nu le permite să ia locul procurorului sau instanței de judecată, așa cum fac ei acum. Și fac. Cer noi probe de la procuror pentru a „vedea” dacă s-a comis o infracțiune ! Cazurile Vosganian și Borbely, la fel ca multe alte cazuri sunt exemple concludente. Admit sau nu trimiterea în judecată. Cazul la Senat, unde au introdus, peste constituție și lege, clauza avizului pentru trimiterea în judecată.

Fiecare instituție trebuie să se limiteze la competențele pe care le are. Parlamentul nu are dreptul să devină „Guvern”, „unitate de parchet”, „instanță de judecată” etc. Parlamentul nu are dreptul să interpreteze legea pe un caz particular. Instanța de judecată este singura instituție cu astfel de competențe. Tot constituțional. Art. 126 alin. (1) din Constituție este imperativ: „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. Toate acțiunile parlamentarilor de „analiză a dosarelor procurorilor” sunt încălcări ale prevederilor Constituției arătate mai sus, sunt un abuz. Nicăieri nu spune că încuviințarea măsurilor cerute de procurori sunt condiționate de o cercetare a dosarului penal !

Am văzut fronda pesediștilor și a lui Tăriceanu. Încep să cred că ăștia au cap dar îl au degeaba.

Distrugerea naște distrugere. Un atac nuclear primește un răspuns nuclear. Simplu.

Rusia forțează nota. Atenționarea ambasadorului Rusiei în Danemarca a primit o replică, diplomatică, din partea statului Danemarca, a SUA și a altor state, inclusiv România. S-a mers prea departe.

Nonșalanți, diferiți scriitori la ziare și analiști de doi bani bucata s-au apucat să facă aprecieri. Penibile pentru mine, înspăimântătoare pentru unii dintre cei care au citit tembelismele (în presa românească !). Sunt sigur că și în presa străină s-au repezit unii să mănânce rahat.

Ambasadorul rus în Danemarca a comis un act incalificabil. A amenințat statul în care reprezintă pe Președintele Putin. Indiferent în ce mediu a pronunțat amenințarea, chiar și o declarație într-un interviu, obligă Danemarca să ceară clarificări de la Moscova. Reprezintă poziția oficială a Rusiei sau ambasadorul a luat-o razna ? Oricum, Rusia va trebui să își retragă ambasadorul dacă nu vrea să îi fie expulzat (așa ar fi o reacție normală a Danemarcei).

Pentru că afirmația ambasadorului din Danemarca a acoperit un spațiu mai larg - toate statele care participă la sistemul de apărare anti-rachetă al NATO -, România va trebui (așa este normal), să ceară explicații de la ambasadorul Rusiei în România plus explicații de la Moscova. În cazul în care Moscova confirmă, toate țările care au devenit ținte ale posibilelor lovituri nucleare rusești sunt în drept să își ia măsuri urgente de apărare. Și de răspuns. Din punct de vedere militar nu se poate judeca cu jumătate de măsură.

Până în prezent, Rusia s-a menținut în limitele unor „agresiuni” politico-diplomatice consecință a nemulțumirii ei de a vedea că statele europene își iau măsuri pentru a limita capacitatea Rusiei de a le lovi armat. Sistemul de apărare anti-rachetă asta face. Reduce riscurile pentru cei aflați în apărare de a fi loviți de arme cu diferite încărcături purtate de rachete. Cu rază scurtă, medie și lungă. Se elimină astfel sau se diminuează o componentă militară pe care Rusia și-a dezvoltat-o și pe care ar fi putut să o folosească. Fie pe scară largă - în special împotriva statelor cu care are frontiere comune (sub diferite pretexte) -, fie punctual, asupra unui obiectiv ales strategic (așa cum a procedat și Israelul când a distrus ținte din Siria sau Iran). Aceste tipuri de lovituri nu duc la un război, chiar dacă încordează sensibil relațiile internaționale. Sistemul anti-rachetă instalat în România și Polonia nu mai permite astfel de acțiuni. Mai departe de Europa centrală și de est, Rusia nu și-a propus să meargă. În Europa de vest sunt state cu propriul arsenal nuclear care au adoptat conceptul distrugerii reciproce - Franța și Marea Britanie -, fie state cu vechime în NATO. Instalarea sistemului anti-rachetă NATO elimină Rusiei posibilitatea de a lovi armat fără a se ajunge la război.

Cei care nu au renunțat să se informeze au aflat deja reacțiile celor mai bine informați cu privire la ce se poate și ce nu. Exagerat sau nu, ambasadorul Rusiei a continuat politica Moscovei de a pune presiune pe țările europene care participă la instalarea și operaționalizarea sistemului anti-rachetă NATO.

O Europă capabilă să se apere iese din sfera de influență a Moscovei. Amenințarea nucleară pronunțată de ambasadorul rus va avea un rezultat. Poziționarea statelor europene în fața amenințărilor nucleare rusești.

Să fie clar, pentru toți cei care comentează dar nu înțeleg mare lucru, un atac nuclear nu afectează doar zona atacată ci și vecinii. Mai ales dacă aceștia sunt în „aceeași barcă” cu țara atacată. Un atac nuclear la Deveselul, în funcție de puterea armei folosite, va avea efecte și asupra Bulgariei. În funcție de curenții atmosferici din zonă, efectele se vor întinde și peste munți, în Serbia și Ungaria.

Un atac nuclear asupra forțelor armate ale SUA implică SUA. SUA va fi obligată la un răspuns de aceeași manieră. Contribuabilul american va cere socoteală conducerii țării pentru cheltuielile făcute și pentru pierderile de vieți omenești din rândul cetățenilor americani. SUA se va implica. Logica aceasta este valabilă pentru oricare punct din Europa ce poate fi atins de arme nucleare rusești.

Neimplicarea nucleară a Franței și Marii Britanii este aproape exclusă. Orice atac rus asupra unei țări membre UE/NATO obligă cele două țări la reacții adecvate. În caz contrar, UE se rupe iar statul care se retrage pentru că nu vrea „război” cu rușii devine, aproape automat, aliatul rușilor ! Consecințele vor fi absolut teribile. Istoria îi va reține ca fiind complicii unui nou război mondial.

Nu cred că Rusia își propune să declanșeze un nou război mondial. Nu are capacitatea să îl ducă. Toate manevrele rușilor din aceste zile urmăresc să arate că sunt puternici din punct de vedere militar. Ei vor să își lămurească propriul popor că au redevenit o mare putere militară.

Rusia își duce acum luptele pe teritoriul altor state. Georgia, Ucraina, Moldova. Ce va fi când localitățile rusești vor fi afectate de război ? Ce vor spune moscoviții atât de încântați acum când rachetele statelor membre NATO vor exploda la Moscova ? Ce vor spune cei din Kaliningrad când vor fi ocupați ? Ce vor spune cei din Sankt Petersburg când vor deveni ținte militare ? Ce vor spune cei din Murmansk când vor fi mereu și mereu sub bombardamente pentru distrugerea bazelor militare ? Are Putin suficiente cuvinte pentru a le spune rușilor că a început războiul pentru că cei din Europa sunt răi ? Ce vor spune rușii când propriile rachete nucleare vor exploda pe amplasamentele lor sau vor fi distruse în timpul deplasării. Nu este exclus ca unele să explodeze și să radă de pe fața pământului comunități rusești întregi.

Să nu gândim doar la ce pot face rău rușii. Să gândim ca subiecți de drept internațional. Și noi suntem capabili să le punem rușilor sabia la gât.

Langa-langa. Și balanga. Ponta și PSD la struțo-cămila ideologico-administrativă numită Consiliul Național.

Nu am de gând să pun aici toate aberațiile lui Ponta de la Consiliul Național al PSD. Mă voi opri doar la unele declarații, le voi comenta folosind și alte păreri. În concluzie, PSD devine, pe zi ce trece, un talmeș-balmeș. Nu are la baza guvernării o linie politică clară, social-democrată sau o combinație cu liberalismul (cum a fost ideea inițială, la formarea USL - cel veritabil, nu porcăiala de acum), ci o îmbârligătură politico-ideologică.

Până și Adrian Năstase, vulpe bătrână, a constatat că acest Consiliu Național este „viciat”, transformându-se din platformă de dezbateri ideologice în structură de decizie administrativă. Nu l-a răbdat inima, pe aeroportul străin unde medita, să nu arate, cu subiect și predicat că PSD a comis un păcat destrămând USL (cel veritabil) și obligând pe Ponta să devină „numărul 1” deși acesta nu era pregătit. La fel cum PSD a forțat urcarea pe tronul partidului a lui Geoană, la rândul lui, atunci, nepregătit să conducă un partid.

Eu voi reține ideile lui Năstase. Le voi reține pentru că ele arată disfuncția majoră a acestei construcții politice numită PSD. Merg pe ideea, general valabilă, că un contract făcut cu puncte slabe nu se va finaliza cu rezultatele dorite. PSD și-a viciat dezvoltarea. Își construiește viitorul pe minciună. Din acest motiv este slab, chiar dacă apare în fața oamenilor ca fiind mare. Este un colos cu picioare de lut.

Discursul lui Ponta la CN a fost torpilat de discursul lui Georgică Severin.

Ponta a declarat, ritos:

„Cu cine o să guvernăm în continuare — cu Uniunea Social Liberală, cel mai important și mai corect proiect politic din ultimii 20 de ani. Și vreau să vă spun că eu cred în acest proiect, cred că față de revenirea PDL-ismului la guvernare, putem împreună să guvernăm bine până la sfârșitul lui 2016 și după 2016. Și o spun cu încredere. UNPR și Gabi Oprea au fost niște adversari teribili în 2010 — 2011, dar de atunci au fost cei mai loiali parteneri ai noștri și am încredere ca vor fi în continuare alături de noi, așa cum cred că cele mai bune idei liberale din programul Uniunii Social Liberale au venit de la Călin Popescu Tăriceanu, de la Daniel Constantin, care e cel mai vechi ministru. Va juca alături de mine în filmul 'Greu de ucis', cred. Și cred în faptul că cei doi parteneri ai noștri, Partidul Liberal Reformator și Partidul Conservator, împreună vor putea să reprezinte locul lăsat gol de către fostul PNL, și anume, politici liberale, locul în familia liberală europeană, lucrurile de guvernare pe care noi, PSD, trebuie să le punem în programul în care guvernăm o țară întreagă, nu doar o țară a votanților PSD sau a celor care cred în social-democrație”.

Eu cred că intervenția lui Severin a fost o replică, o declarație de credință a unui alt curent din PSD:

„Cred că cea mai mare eroare pe care am putea să o facem ar fi să încercăm un compromis cu valorile dreptei pentru că, de data aceasta, paradigma politică și electorală s-a schimbat radical. Din 1992 până acum, dacă nu mă înșel, PSD sub o formă sau alta a fost cel mai mare partid din România

Noi ne-am obișnuit, fiind cel mai mare partid, să facem diverse compromisuri logice ca să putem să aducem lângă noi un aliat, fie că, la un moment dat, a fost PD, că a fost PNL, fie altcineva. De data aceasta, perioada compromisurilor, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în politică, s-a încheiat.

Avem două blocuri mari, de dreapta și de stânga, și, sincer, după sondaje, în momentul de față cred că suntem pe locul II, deși din punct de vedere al electoratului suntem în continuare numărul unu. Deci nu mai avem o motivație să încercăm compromisuri ca să atragem dreapta”.

Am mers la fondul problemei. Una spune Ponta, alta spun ceilalți. Este evident că Ponta va pierde. Sigur va pierde. El se bazează pe PLR-ul lui Tăriceanu (în curs de destrămare) și PC-ul lui Constantin (alt partid cu frământări existențiale) însă aceștia sunt din altă carte. Mai grav, Ponta impune CN-ului PSD ideea potrivit căreia social-democrația are nevoie de „politicile liberale pentru a guverna”, descalificând astfel ideologia social-democrată. Ponta recunoaște, fără umbră de îndoială, că liberalismul este calea unei guvernări. Atunci, se pune întrebarea: de ce mai există social-democrația ?!

Pentru mine, lauda adusă de Ponta liberalismului mi se pare o blasfemie. Premierul „copy-paste” aruncă în derizoriu ideea de liberalism. Conceptul de viață liberal. Iar faptul că îl sprijină un fost premier liberal, care chiar îl laudă pentru succesele obținute, agravează sentimentul de respingere. Călin Popescu Tăriceanu a întărit, în cuvântul său, caracterul „liberal” al guvernării Ponta. Absolut inadmisibil:

„Sunt aici în calitate de președinte al PLR, ca partener loial de guvernare și sunt aici pentru a vă spune că apreciez foarte mult seriozitatea și deschiderea de care ați dat dovadă în toți acești ani pentru derularea proiectului politic numit USL. Am primit pentru acest proiect un mandat de patru ani și avem obligația față de cetățenii care ne-au votat să-l ducem la bun sfârșit și am convingerea că împreună vom reuși acest lucru. Îmi face plăcere să revăd și să discut cu oamenii cu care alături am trecut prin momente politice importante, fie că sunt cei din PSD, PC, fie că sunt cei din UNPR. (...) Împreună am câștigat bătălii electorale importante împotriva lui Traian Băsescu și a PDL. În acest moment, cea mai importantă constatare este că economia României are o tendință de creștere solidă și stabilă, care nu poate fi de nimeni contestată. Am reușit să ieșim din criza în care ne-au dus Traian Băsescu și PDL în perioada prim-miniștrilor Boc și Ungureanu. În momentul de față, o serie de proiecte de succes pe care le promovăm au o componentă liberală autentică bine definită”.

Știu că sunt subiectiv în aprecierile mele când este vorba despre Ponta și aliații săi. Subiectiv sau nu, nu pot trece cu vederea punctele de vedere diametral opuse ale lui Ponta și Georgică Severin. În timp ce ponta duce PSD către o struțo-cămilă politico-ideologică așa cum a fost PDL-ul sub conducerea lui Băsescu, Severin reclamă păstrarea identității politice și impunerea pe scena politică a partidului ca unul pur social-democrat. Mai mult, cere ca social-democrația să aibă propria agendă de guvernare, fără compromisuri cu liberalismul. Îl va da Ponta și echipa care îl susține pe Severin afară din partid ? Nu știu. La PSD tot ce este interzis în alte medii politice este permis și de așteptat.

Nu pot încheia fără a puncta o altă lălăială pontistă. Cea referitoare la integritatea politicienilor din PSD. Frământă Ponta ideea până o duce în bășcălie. Până îi scoate toată substanța. Impresia celui care citește cu atenție ce a spus Ponta este că PSD este obligat să ia unele măsuri pentru a „da bine în fața oamenilor”, pentru a-i păcăli.

„Rezoluția este necesară pentru a arăta oamenilor că PSD a înțeles mesajul că este cel mai bun la guvernare, dar, atât timp cât vom fi acuzați de faptul că nu respectăm regulile de integritate, că nu ne îndepărtăm colegii care sunt vinovați sau care au greșit sau care sunt doar acuzați, nu este suficient. Din acest punct de vedere vreau să vă spun un lucru pe care trebuie să-l acceptați: oamenii care ne-au dat puterea, cei care ne votează sunt și cei mai exigenți în ceea ce ne privește. Nu au timp și nu-i interesează să vadă diferența dintre diverse lucruri, să analizeze dosare, ei spun: 'Sunteți acolo, v-am votat, atunci când apare o acuzație clară gravă de corupție, trebuie să vă asumați această răspundere'. Și, din acest punct de vedere, vreau să vă rog să ne luptăm cu toată puterea și energia cu adversarii noștri politici, dar să nu ne luptăm niciodată cu ce cred oamenii, pentru că nu vom câștiga niciodată”.

Mai clar de atât nu se poate.

Ponta invită colegii din PSD să dea o pospăială partidului pentru a da impresia oamenilor care merg la vot că partidul este integru.

Prezentând ca un mare succes această rezoluție, Gabriela Vrânceanu Firea a făcut afirmația că va fi direct aplicabilă fără a mai aștepta ca rezoluția CN să fie adoptată de Congresul PSD pentru modificarea statutului.

Evident, PSD este campionul suspendărilor. Au suspendat prevederi de lege pentru a-și realiza scopurile politice, acum și-au suspendat Statutul (rezoluția asta în Consiliul Național seamănă cu o ordonanță de urgență guvernamentală !), au de gând să suspende adevărul promovând ideea că ei iau măsuri de integritate chiar dacă pesediștii urmăriți penal sunt nevinovați.

„Și aceasta este una dintre obligațiile pe care trebuie să ne-o asumăm. Știu sigur ca unii dintre colegii noștri sunt nevinovați. Alții însă știți și dvs. ca și mine că sunt vinovați și că ne-au făcut rău nouă și lor prin ceea ce au făcut în acești ani. Trebuie să înțeleagă că, dacă țin la acest partid, atunci da, își asumă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu există un partid numai cu oameni perfecți. Nu există un partid numai cu oameni buni, iar noi trebuie să arătăm că avem cei mai mulți oameni buni, corecți, competenți și că alianța pe care am făcut-o poate să aducă cea mai bună guvernare”.

Langa-langa, balanga-balanga, langa-langa. Bla, bla, bla. Ponta a vorbit la acest CN al PSD pentru ca să nu tacă. Nu este exclus ca acest discurs să îi dăuneze, în curând, grav „sănătății sociale”.

Dacă nu este doar demagogie, atunci este prostie calificată.

Iar a apărut Gabriela Vrânceanu Firea - Pandele.

Declarația dată de ea presei în numele PSD este fie o culme a prostiei, fie una a demagogiei.

„Gabriela Firea (PSD): PNL se face de râs. PSD a luat decizii ferme în zona integrității, cu aplicare imediată, în timp ce liberalii așteaptă

Am văzut că pedeliștii de rit nou, conduși de doamna Gorghiu și de domnul Blaga, s-au apucat să își dea cu părerea pe tema integrității, lansând atacuri la PSD. Noi astăzi am adoptat o rezoluție cu prevederi clare pe zona de integritate, a căror aplicare nu așteaptă modificarea Statutului. Cei din PNL au făcut niște propuneri despre care promit că vor fi adoptate, cândva, prin modificarea Statului.

Poate colegii din opoziție se uită mai atent la propunerile noastre și le adoptă pe acestea. Propunerile noastre înseamnă sancțiuni reale, nu' suspendări', așa cum prevăd cele ale PNL. Deci, în loc să vorbească, liberalii poate ar trebui să ia învățăminte de la PSD și să își reunească rapid forurile de conducere pentru a impune criterii cel puțin la fel de ferme că cele adoptate de noi.

Gabriela Firea,

Purtătorul de cuvânt al PSD
vineri, 20 Mar 2015, 19:54”.

PSD moare de grija PNL. PSD plusează. Ponta a declarat că în 5 ani de zile PSD va ajunge cel mai curat partid din România.

După ce PNL a propus măsuri privind starea propriilor membri în funcție de acțiunile în Justiție ale procurorilor, PSD a trecut la contraatac și a luat măsuri, spun ei mai dure, cu aplicabilitate imediată. Stop.

PNL va supune propunerile avansate BPN organismelor statutare competente să modifice Statutul. Statutul fiind „constituția” partidului. Orice acțiune a membrilor PNL sau a organizațiilor acestuia sunt statutare doar în măsura în care statutul le prevede. Nu sunt prevăzute în statut, acțiunile devin nulă. Nulitatea este opozabilă „erga omnes”, reținută ca atare și de către instanțele de judecată competente în cazul în care se ajunge la un proces civil. Normal, din moment ce un statut de partid este valabil doar după ce Tribunalul îl admite. Practic, un statut de partid devine o normă legală prin acceptarea de către instanța de judecată competentă.

La PSD se poartă „suspendarea”. Din declarația lui Firea, statutul PSD este suspendat de facto din momentul în care au luat aceste decizii la Consiliul Național al PSD.

Legând acum declarația șocantă a renumitei habarniste Firea de situația juridică a unui statut de partid, mă întreb cum vor rezolva PSD-iștii eventualele litigii. Degeaba vor lua ei anumite măsuri din moment ce instanța de judecată le poate anula ! Sigur le vor fi anulate dacă cei în cauză vor acționa partidul în judecată.

Imaginea este din ce în ce mai clară. De o parte este PNL, un partid care are respect față de lege și acționează riguros doar în interiorul prevederilor legale , de cealaltă parte este PSD un partid care atât în practica internă cât și la guvernare încalcă legea sau o suspendă pentru realizarea unui obiectiv imediat, politicianist.

Măsurile luate acum de PSD - doar propuneri până când organul lor competent va aproba modificarea statutului lor -, sunt din categoria „copy-paste”, domeniu în care Ponta și ai lui sunt deja experți cu o largă recunoaștere internațională. PSD știe că fără aceste măsuri clamate atât de zgomotos, nu vor primi voturile la alegerile viitoare. Vom vedea ce fac pesediștii în aceste zile, când vor trebui să voteze ridicarea unor imunități în Senat și la Camera Deputaților. Cât de profund sunt ei angajați să aplice o părticică din angajamentul asumat ieri.

Demagogie la PSD așa cum le este Firea.

A reapărut, în forță și cu chef de harță. Gabriela Vrânceanu Firea măritată cu Pandele de la Voluntari.

Tema: alocațiile pentru copii. Primul-ministru Victor Viorel Ponta s-a apucat să se laude că a mărit alocațiile pentru copii. Că le-a dublat. Că au ajuns la suma enormă de 84 de RON ! Realitatea este alta. Nu a făcut așa ceva. A mai dat un ajutor de la stat, absolut minor, familiilor fără venituri, acelor familii care deja primeau ajutor de stat. Nu s-a preocupat să vadă care este cauza pentru care oamenii nu au venituri, să lucreze - de aceea este prim-ministru -, pentru a stimula în acele localități, zone, spații activități lucrative pentru ca oamenii să aibă locuri de muncă și astfel să aibă venituri, a luat o măsură pur și simplu comunistă. Le-a mai dat niște lei. Ca Ceaușescu la balcon. Vă mai dau 100 de lei.

Realitatea este aceasta. Alocația pentru copil a rămas tot 42 lei. Cuponul este din 15 februarie acest an.

Lauda de sine în varianta Ponta a primit replica celor din PNL. Cristina Ancuța Pocora, cea care se ocupă intens cu problemele de muncă, familie și asistență socială (specialistă) îi dă peste nas mincinosului național Victor Viorel Ponta într-un comunicat care ridică părul din cap oricărui om de bună credință (aici).

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, arată, fără dubiu, că Ponta minte (aici).

„Dl Victor Ponta susține, în scris, pe Twitter, că Guvernul a dublat alocația pentru copii. Fals. Nu a dublat alocația pentru copii, aceasta este tot 42 de ron. Guvernul a majorat nu alocațiile copiilor, ci pe ale familiilor, nu pentru toate, ci doar în cazul acelora care au un venit net lunar de până la 530 de lei pe membru de familie. Aceasta informație falsă, aruncată de dl Ponta în spațiul public, este dovada că prim-ministrul României nu se poate opri în a minți populația României”.

Dacă a văzut că a fost prins cu minciuna, Ponta a lăsat pe Gabriela Vrânceanu Firea să „răspundă” acuzelor care i se aduc:

„Constat cu regret că, în loc să vină în spațiul public cu o viziune proaspătă, doamna Alina Gorghiu preia de la cei din PDL același model ipocrit și demagogic de a face politică.

Măsura prin care Guvernul Ponta a dublat alocația pentru 500.000 de copii din familiile sărace este una cât se poate de bună și necesară. Doar o persoană rău-voitoare ar putea vedea lucrurile altfel!”.

Este o vorbă românească: prostul, până nu'i fudul, parcă nu este prost destul.

Guvernul Ponta nu are cum mări alocațiile doar pentru unii copii. Ar fi un act de discriminare socială care ar avea drept consecință declararea actului normativ ca neconstituțional. Acest argument este suficient pentru a vedea că acest Guvern nu a mărit alocațiile pentru copii. Ele au rămas neschimbate.

Ca senator al României, cum se pretinde mahalagioaica Firea, ar fi trebuit să știe acest lucru. Dar, în fața presei, ea suferă de amnezie, se comportă ca o țață în călduri și debitează tot felul de tâmpenii. Oamenii simpli care nu au informațiile necesare, unii chiar nu pot asimila astfel de informații (rezultatul educației de mântuială pe care au primit-o în școli), o cred pe apucată în loc să îi creadă pe cei care le spun adevărul.

În concluzie, Ponta minte de îngheață apele. Cei care au primit o majorare a ajutorului social vor trăi tot în sărăcie cât timp nu vor avea un loc de muncă, cât timp la nivelul localității în care trăiesc nu se preocupă cineva de crearea de locuri de muncă. Guvernul Ponta ar trebui să se preocupe de așa ceva dar ... nu are timp. Acum este foarte preocupat să își salveze miniștrii și parlamentarii proprii dar și pe ai aliaților de mâna lungă a legii. Bașca „oamenii de afaceri” din curtea proprie vânați de procurori pentru devalizarea bugetului de stat.

De peste trei ani la guvernare este Ponta și ai lui. Firea a rămas pe placa veche. De vină este guvernarea PDL. Măi frate, mai ! Ce are sula cu prefectura ? Ia veniți voi mai d'incoace, mai d'incoace ! Ce se petrece rău acum în țară, este consecința guvernării voastre, a deciziilor luate acum un an, acum doi ani, acum trei ani. Decizii care au dus țara din rău în mai rău.

Văzând cum se comportă cei din PSD am mare dorința de a vedea pe cei din DNA terminând treaba. Când o vor termina ei, nu voi mai vedea pe Ponta, Firea sau alte figuri sinistre pe la televizor.

Arestul preventiv. Campania mincinoasă din media și în Parlament.

În ultimul timp, DNA și DIICOT lucrează din greu la finalizarea dosarelor de corupție, de abuz în serviciu, trafic de influență, fraude financiare etc. Printre măsurile cerute de procurori sunt și cele de asigurare a desfășurării cu celeritate și în mod corespunzător a cercetărilor pentru finalizarea dosarelor. Percheziția, reținerea și arestul preventiv sunt cele mai vânate de jurnaliști pentru a fi înfierate (cu mânie proletară) dar și de politicienii care vor să împiedice procurorii să finalizeze mandatele.

Cu referire la politicieni, azi am auzit încă una: arestul preventiv cerut de procurorii DNA pentru Șova și Vâlcov au ca scop pierderea de către PSD a majorității la Senat ! A declarat-o cu emfază un senator PSD la Antena 3, „aplaudat” pentru zicere de Stoiceasca și Ursu. Cei de la România Tv spun că DNA vrea să schimbe guvernul. De noaptea minții.

Să luăm articolul în materie din Codul de procedură penală - Arestul preventiv.

„Sectiune 6
Arestarea preventivă
Art. 223
(1) - Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a. inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b. inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c. inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d. există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
(2) - Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Am auzit, peste tot, că arestul preventiv este o măsură excepțională, gravă prin lipsirea de libertate a persoanei, că cercetarea în libertate a învinuitului este o stare de normalitate iar cercetarea în stare de reținere este o anormalitate. Politicienii care se opun cererii procurorului comit un act de nedreptate. Ei sunt cei care prin vot au aprobat acest Cod de procedură penală. Prin fața ochilor lor au trecut prevederile art. 223 pus de mine mai sus, ei l-au aprobat ca articol și apoi legea în sine.

Trebuie de reținut niște „mici” amănunte:

- arestul se dispune de judecător - judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorii care formează instanța de judecată, procurorii fiind doar cei care propun măsura;

- dacă alin. (1) din normă are la bază evaluarea procurorului cu privire la comportamentul inculpatului, alin. (2) se referă la fapta pentru care persoana este urmărită penal, fără ca procurorul să mai poată face o interpretare. Toate interpretările se fac de către judecătorul care dispune arestarea preventivă și forma acesteia;

- Udrea, Vâlcov, Șova și toți ceilalți sunt acuzați de spălare de bani, șantaj, evaziune fiscală, infracțiuni de corupție sau infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă a închisorii de 5 ani sau mai mare.

Pe de altă parte, Cristina Ancuța Pocora a pus bine problema, la o emisiune Tv la Digi24. Ea nu are pregătirea juridică necesară să aprecieze un dosar penal. Așa cum nu au această pregătire foarte mulți alți parlamentari. Nu este exclus ca unii parlamentari să aibă o astfel de pregătire însă ei sunt insuficienți pentru a susține o măsură sau alta, nu mai spun de faptul că noua calitate, de parlamentar, nu le mai conferă dreptul de a se comporta ca avocați, procurori sau judecători. Practic, prin prevederile actuale ale diferitelor reglementări, parlamentarii își dau cu părerea fără a fi în măsură să dea soluția corectă. Exercitarea votului în astfel de cazuri se face nu după propria conștiință - cei care susțin acest lucru sunt niște mincinoși, indiferent de pregătirea lor -, ci sub influența acelor parlamentari care au tot interesul ca acțiunile procurorilor să nu fie finalizate în fața instanțelor de judecată.

Ajungem la o concluzie fără mare greutate. Camera Parlamentului care nu este de acord cu cererea procurorilor comite o ingerință în actul de justiție. Se substituie fie judecătorului de drepturi și libertăți, fie instanței de judecată.

Problema este că procurorul va reuși, cumva, să îl agate pe ministrul în cauză sau pe parlamentar și să facă proba actelor infracționale. Îl duce în fața instanței de judecată. Instanța ajunge la concluzia că este nevoie de o măsură preventivă de arestare. Ajungem la situația în care Parlamentul se poate opune, pentru că așa vor parlamentarii. Sau, mai bine spus, așa au primit ordin de la șefii lor. Dacă însă un parlamentar se transformă peste noapte în „cavalerul libertății” și votează împotrivă, că așa consideră el își dă astfel măsura incapacității de a participa la construirea legilor. Este absurd să mai crezi că un parlamentar este util la construcția legilor dacă nu este în stare să le înțeleagă. Așa cum este cazul încuviințării cererilor procurorilor.

Am mai citit o gogomănie, azi. La RFI.ro am dat de Iordache, parlamentar PSD care a susținut că în Constituție se prevede că foștii miniștri nu pot fi urmăriți penal dacă nu este de acord Camera din care face parte. Spune o tâmpenie cu spume. Nu există o astfel de prevedere în Constituție. Art. 109 vorbește numai de membrii Guvernului. Foștii miniștri nu sunt membri ai Guvernului. În plus, legea răspunderii ministeriale stabilește, imperativ, că procedura pentru membrii Guvernului nu se aplică foștilor membri ai guvernelor !

Concluzia ? Politicienii și jurnaliștii tâmpesc poporul cu televizorul.

Era să uit.

Constituția României, are în materia protecției parlamentarilor și a membrilor Guvernului reglementări din 1991. Este foarte important acest lucru. Pe atunci, procurorul era investit cu puterea de a dispune arestarea preventivă, reținerea era pentru 48 de ore etc.

Toți parlamentarii care fac gargară cu pioneze că ei nu se opun justiției au rămas în timpurile de acum 25 de ani. Culmea, tot ei sau o mare parte a lor, au fost cei care au luat procurorilor competențele avute după procedura penală veche !

Astăzi, refuzul Parlamentului de a permite judecătorului de drepturi și libertăți sau instanței de judecată să dispună arestarea preventivă sau o altă măsură procesual penală se poate traduce fără a greși ca o ingerință în actul de justiție.

Uniunea Energiei a Uniunii Europene va asigura independența energetică statelor UE.

La Bruxelles are loc Consiliul European de primăvară. Klaus Iohannis ne spune, la plecare, ce obiective are. Foarte, foarte importante.

Integrarea statelor membre în Uniunea Europeană schioapătă. Avem o piață comună, ne-am construit reglementări comune privind comerțul și producția, am eliminat vama între statele membre, am eliminat piedicile la migrația forței de muncă (ce vedem ca fiind în opoziție cu aceste reglementări sunt doar populisme, naționalisme ale unor politicieni fără anvergură, chiar dacă au notorietate) etc. Avem chiar poziții comune în plan internațional, cu excepții ce țin de politica economică a unor state, dependente mai mult sau mai puțin de o sursă de materii prime, în special energetice.

Nu vreau să compar pe Iohannis cu Băsescu sub aspectul comportamentului față de Uniunea Europeană. Observ doar că Iohannis vorbește mai mult despre proiectele strategice majore ale Uniunii Europene și mai puțin despre cele de altă natură. Acum are în vedere proiectele economice majore, proiecte discutate ani și ani în UE însă nefinalizate. O piață comună a energiei, politicile economice pentru ocuparea forței de muncă, comerțul privilegiat cu SUA, conectarea statelor partenere din estul Europei la Uniunea Europeană.

Problema energiei este foarte sensibilă. Unele state europene au resurse energetice însă le comercializează în exteriorul uniunii în timp ce alte state au nevoie de aceste resurse și le-au procurat, tradițional, din Rusia sau din statele arabe. Realizarea unei Uniuni a Energiei în Uniunea Europeană ar înlătura dependența unor state de producătorii externi. Nu mai spun despre faptul că ar fi posibilă înlocuirea, acolo unde se poate, a hidrocarburilor cu resurse regenerabile.

Klaus Iohannis a comunicat succint obiectivul:

România susține crearea unei uniuni a energiei bazate pe cele cinci dimensiuni propuse de Comisia Europeană — securitate energetică, piață internă a energiei, eficiență energetică, protecția mediului, precum și cercetarea, inovarea și competitivitatea în domeniu. În evaluarea noastră, crearea Uniunii Energiei va duce avantaje importante pentru statele membre. Prioritățile care trebuie avute în vedere sunt crearea unei reale piețe interne în domeniul energiei, valorificarea mai eficientă a resurselor energetice indigene, diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie, dezvoltarea infrastructurii care să permită o mai bună conectare între statele membre ale Uniunii.

Din moment ce le pomenește, aceste probleme nu sunt rezolvate. În Parlamentul European, reprezentanta PNL, eurodeputatul Adina Vălean, a primit premiul „MEP Awards 2015” la secțiunea „Energie” tocmai pentru activitatea ei intensă în vederea realizării acestei Uniuni a Energiei, o necesitate pentru UE, stringentă, obiectiv strategic al procesului de integrare.

Trebuie să reținem faptul că lipsa acestei uniuni este la originea disensiunilor între statele membre cu privire la atitudinea față de Rusia. Chiar și față de excesele unor state din zona Golfului.

Avem nevoie de această formă integrare. Cum avem nevoie de integrarea comunicațiilor, a rețelelor de transport, a legislației civile, comerciale și penale etc. După ce reușim aceste integrări vom putea vorbi despre uniuni sensibile, cum sunt cele privind politica externă, apărarea, securitatea, ordinea publică etc.

Eroul național Avram Iancu. Este nevoie de o lege adoptată după aproape 200 de ani pentru a i se recunoaște calitatea ?

O inițiativă legislativă, onorabilă de altfel, naște „monștri”. În cei care se apucă, fără o minimă judecată, să califice naționalist și populist o recomandare/cerere a Președintelui Iohannis.

Printr-o lege s-a convenit, de către parlamentari, să se acorde postum, conducătorului revoluției de la 1848 din Transilvania, Avram Iancu, titlul de „Erou al Națiunii Române”. În regulă. Totuși, este vorba despre o lege și despre un Parlament național care emite legi pentru interesul general și nu particular. Pentru că anul 1848 nu are doar pe Avram Iancu lider național în Transilvania aflată sub dominația Austro-Ungariei ci și pe alții care s-au evidențiat în susținerea „Națiunii Române”.

De ani și ani Avram Iancu este sărbătorit la Țebea, ca erou al neamului românesc. Fără să existe o lege în acest sens. De fapt, cinstirea memoriei lui Avram Iancu nu are nevoie de o lege. Momentele de cinstire și recunoștința populară sunt atât de adânc înregistrate în memoria colectivă încât o lege nu aduce nimic în plus. Culmea este și faptul că o lege nu poate aduce nimic în minus.

Klaus Iohannis a cerut parlamentarilor să revadă legea pentru ca aceasta să fie astfel construită încât să respecte prevederile legale pentru acceptarea ei. Îi dau dreptate.

Parlamentul trebuie să instituie, prin lege, un titlu. Ceea ce face prin această lege care este trimisă la reexaminare. Parlamentul trebuie să adopte o lege de înființare a titlului de „Erou al Neamului Românesc”. Până la urmă, așa ceva se dorește. Cu stabilirea procedurii de acordare a acestuia și modalitatea de atestare: plachetă, însemn onorific ...

Tot în lege, Parlamentul trebuie să stabilească condițiile în care titlul se acordă, condițiile ca o personalitate să poată primi titlul, instituția care acordă titlul, procedura de acordare etc. O lege cu mai multe articole, cu reglementări clare. Acum are un articol. Jenant.

Cererea de reexaminare a lui Iohannis a dus, cum este și normal la noi, la reacții stupide, politicianiste, populiste. Mă întreb, de multe ori, unii oameni chiar nu au minte ?!