CCR a trecut o linie roșie. Tudorel Toader dă garanții. Cine îl mai crede?

S-a produs ce nu trebuia să se producă. Dar, ca să fiu foarte sincer, societatea a avut la dispoziție semnale în urma unor decizii ale CCR că „onorabilii” judecători constituționali au chef să „rescrie legile”. Și-au atribuit „competențe de legiferare pozitivă”, o încălcare gravă a prevederilor Constituționale! În această decizie, care „soluționează” conflictul de natură constituțională între Președintele României și Guvernul României suntem în fața unei noutăți din mai multe puncte de vedere, printre care și cea a „legiferării” impunând Președintelui României un mod de acțiune!

CCR încalcă, astfel, un principiu de bază: libertatea înseamnă responsabilitate. Constrângerea, elimină responsabilitatea. Prin această decizie, CCR restrânge libertatea de decizie constituțională și legală a Președintelui României, îl transformă într-un „notar” care are doar rolul să semneze, pentru formalitatea actului, decizia unui ministru! Pur și simplu, decizia CCR îl pune pe Președintele României din postura de reprezentant al statului în postura de executant al deciziilor Guvernului! Ba chiar în subordinea ministrului justiției! Inadmisibil!

În explicațiile date de ministrul justiției, Tudorel Toader, care reclamă expertiza lui de „judecător constituțional”, eu găsesc contradicții pentru că individul judecă și se pronunță limitat, fără a dori să accepte faptul că el are obligația să urmeze o linie politică în materie judiciară care să îmbunătățească starea actuală și nu să o compromită.

"Sigur că am aşteptat-o cu interes, cu preocupare (...), dar, pe fond, ce am scris acolo, ce am susţinut la Curte este în deplin acord cu convingerea mea profesională din domeniul dreptului constituţional şi zic eu şi astăzi este în deplin acord cu exigenţele constituţionale. Prin urmare, am aşteptat decizia cu preocupare. În acelaşi timp, profesional vorbind, am primit-o ca pe o revenire sau un început de revenire spre normalitate"

"Cineva spunea că fraza aceea, sintagma aceea din Constituţie, că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu are nicio reflectare în activitatea judiciară. (...) Ce face decizia de astăzi? Valorifică principiul constituţional care dă această autoritate ministrului Justiţiei în raport cu activitatea procurorilor, dar în raport cu activitatea administrativă, (...) nu cu activitatea de realizare a urmăririi penale"

Citind cele de mai sus, am impresia că Tudorel Toader și-a propus, ambițios, să „rezolve” dilema autorității ministrului justiției în relația cu procurorii asupra cărora are o autoritate potrivit apendicului din articolul 132 alin. (1): „... sub autoritatea ministrului justiției”. O scaldă, avocățește, cu formularea „... dă această autoritate ministrului Justiţiei în raport cu activitatea procurorilor, dar în raport cu activitatea administrativă ...” numai că, să ne fie cu iertare, dar din moment ce poate schimba statutul unui procuror care îndeplinește o funcție de conducere, după cum consideră el, Președintele României care numește acel procuror în funcție fiind obligat, potrivit acestei decizii a CCR, să emită decretul prezidențial necesar (evident, pentru că așa vrea ministrul justiției!), stabilitatea și independența procurorilor se duce pe apa sâmbetei.

Vorbim de oameni, da, de oameni, pentru că procurorii sunt și ei oameni, la fel ca judecătorii dar și alte persoane care activează în sfera judiciară, vorbim despre cariere profesionale, vorbim despre ambiții, dorințe etc. Exemplul la îndemână este chiar Tudorel Toader care și-a pus ambiția la încercare, a ales „o victimă” pe placul puterii politice PSD-ALDE și a acționat pentru „lămurirea” competențelor ministrului justiției față de statutul procurorilor. Evident că nu poate interveni în dosarele penale, așa spune constituția dar le poate opri, le poate întârzia, poate determina punerea lor la sertar. Procurorii șefi au competența controlului ierarhic asupra procurorilor din subordine iar etapele pe care dosarul penal le parcurge până ajung în fața unei instanțe de judecată sunt aprobate de procurorul ierarhic superior. Ei bine, dacă aprobarea acestuia nu vine, dosarul intră la sertar până procurorul ierarhic superior îi dă acceptul! Așa s-a procedat înainte de anul 2004, așa se va proceda de acum înainte! Această decizie ne întoarce la perioada de dinaintea integrării în Uniunea Europeană!

Consider perversă următoarea declarație a lui Tudorel Toader, tocmai pentru considerentele de mai sus:

"Decizia nu afectează, nu diminuează independenţa funcţională a procurorilor. De ce? Pentru că, iar, scrie în Constituţie şi Constituţia nu poate fi schimbată decât prin revizuire. Prin urmare (...), statutul de magistrat şi independenţa procurorului - convingerea mea fermă este că nu va fi afectat statutul de către această decizie"

O consider perversă și pentru că nu s-a abținut și a mai pus la dispoziție „o judecată”. Una care scoate în evidență una din „durerile” avocaților, statutul de egalitate în fața instanței cu procurorii.

"Sigur că şi procurorii şi judecătorii se numesc în Constituţie magistraţi. Sigur că mai mult procurorii ţin la această asociere cu judecătorii de magistraţi, dar funcţional, constituţional sunt competenţe diferite şi moduri de organizare, funcţionare diferite. Spre exemplu, procurorii funcţionează pe principiul subordonării ierarhice, faţă de şefii lor, principiu pe care nu-l găsim la judecători"

Cum ar veni, procurorii sunt magistrați dar nu prea sunt magistrați. O gândire îngustă. Foarte îngustă. De aceea mă voi folosi de terminologie pentru a arăta că individul este de rea credință.

Termenul „magistrat” (din latină de la magistratus = autoritate)

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus. DEX 2009

Procurorul este magistrat pentru că el este o autoritate, constituțională! Nu este doar o favoare profesională. Potrivit art. 131 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor și își exercită atribuțiile prin procurorii constituiți în parchete. În activitatea judiciară, procurorii nu se supun nici unei alte autorități! Ei se supun doar legii.

Ei bine, explicațiile lui Tudorel Toader capătă, în înțelesul corect al prevederilor constituționale, un alt înțeles. Ne arată un comportament superficial al individului, ba chiar este o explicație care, făcută public, exprimă disprețul față de procurori și dorința lor de a li se recunoaște calitatea de autoritate în materie judiciară! Acest mod de gândire simplist, întărește convingerea mea că acest Tudorel Toader a urmărit o răzbunare pe procurori și în special pe Laura Codruța Kovesi care l-a „neglijat” în importanta lui funcție de ministru al justiției. Nu este exclus ca acasă, Tudorel, în fața oglinzii, să fi luat o atitudine „războinică” și să fi exclamat: le-am tras-o!

Reacțiile procurorilor și nu numai a lor (!), sunt semnificative:

Declarația de principiu a procurorilor

"Activitatea noastră se va derula întotdeauna în conformitate cu rolul constituţional prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituţia României, apărând interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Respectăm competenţele ministrului Justiţiei privind politica penală a statului, precum şi atribuţiile concrete în anumite domenii, dar aceste competenţe nu validează în niciun fel implicarea factorului politic în modul de instrumentare şi soluţionare a cauzelor penale. Ministrul Justiţiei nu are şi nu va avea nicio implicare şi niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă pe care o avem spre soluţionare sau la care participăm în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Public. Singura instituţie care gestionează cariera procurorului şi singurul garant al independenţei procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii, (...) ministrul Justiţiei neavând şi neputând să aibă niciun fel de rol sau implicare în cariera individuală a procurorului, acest principiu neputând să fie modificat prin inserarea unei alte sintagme în decizia Curţii Constituţionale, instituţie ce nu are competenţă de legiferare pozitivă"

Daniel Horodniceanu, procurorul-șef al DIICOT

"Prin decizia de astăzi, Curtea Constituţională a plasat de fapt parchetele nu sub autoritatea, ci sub exerciţiul potenţial discreţionar al ministrului Justiţiei, care este om politic sau, după caz, susţinut politic. Garantul constituţional al independenţei Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, a fost redus la un rol steril, invitat să facă figuraţie"

"Este o aberaţie logică dacă vrem o justiţie independentă. În această consacrare a interpretării legii, linia de demarcaţie între puterile statului este ştearsă în detrimentul independenţei unei părţi din autoritatea judecătorească, magistratul procuror. Asta fără a pune în discuţie caracterul obligatoriu al deciziei CCR"

DNA

"Este momentul să tragem un semnal de alarmă şi să ne exprimăm îngrijorarea faţă de potenţiala afectare a statutului de independenţă a procurorilor, care reprezintă o premisă esenţială a luptei împotriva corupţiei. Fără garanţiile legale existente în prezent, lupta împotriva corupţiei nu ar fi fost posibilă, iar pierderea acestor garanţii riscă să afecteze grav investigaţiile desfăşurate de procurorii anticorupţie"

CSM

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale şi aşteaptă cu interes motivarea acesteia, în principal pentru clarificarea naturii avizului CSM în procedura revocării din funcţia de conducere a unui procuror-şef. Secţia pentru procurori reiterează în acest context necesitatea garantării independenţei magistratului procuror, ca o condiţie a unei justiţii independente"

Evident, trebuie să remarc și poziția luată de Partidul Național Liberal. Nu este de acord cu această decizie a CCR și va căuta să acționeze, în limitele legii, pentru a o anula. Chiar dacă va fi nevoie de o modificare a Constituției!

Am lecturat și o parte din discuțiile care au avut loc în cadrul comisiei parlamentare de revizuire a Constituției finalizate cu Legea de revizuire a Constituției din 18 septembrie 2003.

Am remarcat o singură poziție care cerea ca ministrul justiției să nu facă parte din CSM și măsuri pentru întărirea independenței justiției. Autorul lor, Emil Boc, parlamentar al PD. Nu a reușit. Majoritatea parlamentară era asigurată în 2003 de PSD și PRM!