duminică, 19 martie 2017

La ALDE se lucrează intens.

Imaginea este luată de pe internet

Mare știre mare ! La ALDE au avut delegația permanentă. Astăzi. Tăriceanu vrea Congres de „unificare” cât mai repede. Daniel Constantin vrea întâi alegeri libere în teritoriu și mai pe la toamnă congres.

Secretariatul lui Tăriceanu a convocat o delegație care nu prea corespunde cu cea din statutul ALDE. Constantin s-a supărat și a plecat din sală împreună cu o parte dintre colegi. Unii dintre membrii delegație din echipa lui nu erau convocați. Avantaj Tăriceanu !

Fără membrii fostului PC, cel încă condus de Daniel Constantin, Delegația a votat ce a vrut Tăriceanu. Congresul pentru alegerea conducerii unice a ALDE va avea loc la 21 aprilie. Cu Tăriceanu președinte, în ALDE vor fi la conducere cei care îl „pupincuresc”. Chestia aia cu democrația alegerilor, cu respectarea votului sau a voinței alegătorilor de la baza partidului nu este de ALDE. Este evident că în 21 aprilie delegații vor fi aleși cu mare, mare grijă.

Ce vor face, vor face. Treaba lor. Pentru mine au fost interesante câteva informații date, la cald (la supărare) de Daniel Constantin.

„Suntem într-o situație pe care nu ne-am dorit-o. ALDE s-a format acum doi ani de zile, ca o înțelegere verbală și nescrisă între mine și Călin Popescu-Tăriceanu. De doi ani de zile și până acum am fost în situația în care ne-am respectat toate angajamentele și toate promisiunile. (...) Din păcate, încerc de câteva săptămâni de zile să am discuții constructive cu cei care au format fostul Partid Liberal Reformator, în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu. Aceste discuții constructive n-au ajuns la un punct comun

Nașpa ! Constantin are un as în mânecă ? Sediile ALDE sunt sub administrarea ALDE sau sub administrarea vechilor organizații ale PC ?

Motivele neînțelegerilor au fost legate de modalitatea în care se iau decizii în ALDE. N-am acceptat și nu o să accept ca cineva din afara partidului din care fac parte să ia decizii în partidul nostru, cu acceptul unuia dintre copreședinți. Asta este marea problemă pe care o avem și ăsta este pericolul pe care îl avem... din păcate îl va avea ALDE în perioada următoare. (...) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral

Ca să vezi minune ! Cineva din afara partidului ia decizii cu acceptul unuia dintre co-președinți, decizii care sunt aplicate în partid chiar dacă celălalt copreședinte nu este de acord !

Păi, să ne fie cu iertare, dar au dreptate cei care îl acuză pe Tăriceanu că a devenit „ordonanța lui Dragnea” ! Tăriceanu the best ! Inculpatul Tăriceanu a prins momentul prielnic, a pus mâna pe „afacerea politică” a infractorului Vocilescu după ce a amăgit „vătaful” Constantin iar acum s-a pus la dispoziția infractorului Dragnea. Afacere între infractori cu inculpat în coadă. Cel mai fraier aici este însă Constantin. Și dator la Voiculescu și cu „partidul/preș” luat de sub picioare, și bătut și cu banii luați. Acum, după momentele de „nemulțumire” de la începutul zilei dă mesaje de pace. Dar, dar mai încearcă câte ceva.

Eu nu am vrut să ajungem în această situație dar, din păcate, este o situație delicată pentru ALDE. Nu vom pleca din ALDE. Nu am ținut niciodată la funcții, Oricând, chiar și mâine, voi avea o discuție cu prim-ministrul Grindeanu și, dacă decizia coaliției va fi într-un sens, nu regret. Am făcut parte și din Guvernul Victor Ponta și cred că am îndeplinit pentru partidele din care provin o misiune bună. Am ajutat prin activitatea pe care am avut-o acolo, eu, Sorin Câmpeanu, Cotovelea. (...) Cred că întotdeauna am reprezentat cu cinste și am făcut-o bine. Dar nu am pus mai presus funcțiile decât pozițiile pe care oamenii care ne-au adus în acele funcții. Țin mai mult la oameni decât la funcții

Păi bine, Constantine ! După ce critici cu mânie proletară, indirect pe inculpatul co-președinte, pentru prea multă supușenie față de „terțul” politic, te duci la „locțiitorul” „tiranului infractor” pentru a vedea ce urmează ? Păi ... nu ai reținut că nu ești tare pe poziție ? Nu ți-a transmis „tiranul infractor” că vorbești prea mult și că nu ești bătut în cuie ?

Mai ieri parcă, la Galați, Grapini (europarlamentara !) a avut o ședință locală cu membrii partidulețului încropit la despărțirea de PC-ul lui Voiculescu confiscat de Constantin în numele și pe seama lui Tăriceanu, la rândul lui „agent” al lui Ponta și reorientat spre Dragnea.

Încurcate sunt căile democrației socialiste !

Niciun comentariu: