Învățământul „sacrificat”, eterna poveste

Comunicat de presă al deputatului PNL, Marilen Pirtea: 

Deciziile Guvernului PSD în domeniul educației – de la ridicol și haos la incertitudinea plății salariilor profesorilor

România este un stat în care, din păcate, marea majoritate a cetățenilor săi nu au economii în bănci. Oamenii simpli, cei modești și serioși, aceia care trudesc zilnic în toate sectoarele de activitate (educație, sănătate, administrație, industrie, servicii, etc.) sunt dependenți de salariul lunar și de regularitatea cu care acesta este încasat.

Reprezentanții acestor categorii sociale au, cel mai adesea, credite care trebuie rambursate lunar, la o dată care a fost corelată cu data încasării salariului. Peste 350.000 de profesori și funcționari din învățământul preuniversitar sunt din această lună puse într-un disconfort maxim și anume acela de a nu-și putea achita cheltuielile planificate astfel de ani și ani de zile. Zeci, poate chiar sute de mii de salariați sunt puși pe drumuri pentru a-și renegocia termenele contractuale. De ce? Pentru că Guvernul PSD-ALDE dă dovadă de incompetență și nepăsare față de cetățeni. Decizia Guvernului (prin OUG 90 / 2017 – act normativ care nu a avut parte de nicio consultare sau dezbatere publică ori de o minimă consultare a celor implicați) de a modifica modul în care se face plata salariilor angajaților din învățământul preuniversitar, inclusiv data la care se efectuează plata (ziua 14 a lunii în loc de ziua 9 ca până acum) aduce atingeri nu doar de genul celor prezentate mai sus ci și privind modernizarea și reformarea învățământului preuniversitar dar și echitatea sistemului de educație din România.

Într-o lume în care descentralizarea și creșterea autonomiei școlilor este un trend mondial de management a sistemului de învățământ, trend susținut de studii care arată impactul creșterii autonomiei asupra performanțelor la testele PISA (Busemeyer 2012; Schlicht, Teltemann, Windzio, 2011; OECD PISA 2009), guvernul de amatori PSD-ALDE, crește nivelul de centralizare în sistemul de învățământ național, lăudându-se că face reformă. Consecințele negative au și apărut, amatorii din conducerea MEN au reușit să întârzie primirea salariilor de către profesori chiar de la început de an.

Ca atare motivul centralismului promovat de guvernul PSD-ALDE, probabil și ca nostalgie pentru perioada comunistă, este evident: un debușeu menit să mascheze problemele financiare create în sistem de politica guvernamentală care cu o mână se face că dă și pe la spate să pregătește să ia și ce nu a dat. Această re-centralizare nu face altceva decât să întărească politizarea sistemului, să crească nivelul de dependență al inspectoratelor școlare generale, al unităților de învățământ și al conducătorilor acestora de sistem / minister. Haosul creat vizează inclusiv modul în care sumele provenite per elev se repartizează în cheltuieli salariale, cheltuieli pentru funcționare și utilități, cheltuieli pentru investiții. Primăriile și consiliile locale ce vor gestiona?

În actualul sistem, categoric nu cel perfect, existau mecanisme de compensare, se puteau transfera sume de la unitățile de învățământ cu excedent înspre cele cu deficit. Să nu uităm că o condiție esențială pentru un stat de drept este echitatea cu care sunt tratați cetățenii săi. Cu atât mai mult cu cât discutăm despre copii. Toți copiii României, fie că învață în mediul rural sau urban, fie că învață la o școală centrală sau la una din periferie, au dreptul la aceeași educație: același nivel de pregătire al cadrelor didactice, același condiții igienico – sanitare, aceeași bază materială. Acesta nu trebuie să fie un deziderat, ci o realitate.

Măsurile luate de PSD adâncesc inechitățile sociale, lasă copiii din zonele rurale și din cele urban periferice fără șanse la o dezvoltare intelectuală sănătoasă, iar cadrele didactice din mediul preuniversitar, sunt, oare a câta oară, sacrificate și mințite.

Marilen Pirtea,

Deputat PNL

Coordonator al Comisiei de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL

Proteste peste proteste.

Sunt dintre cei care consideră că protestele diferitelor categorii sociale, afectate de abuzurile administrării țării de către Băsescu & Boc și camarila portocalie, au un mare rol social și politic. Nu sunt de acord cu părerile celor care doresc ca protestatarii să se adune o singură dată în număr mare, dacă se poate de ordinul sutelor de mii. Găsesc că a ieșit mai bine așa.

În primăvară a fost o mare acțiune. Între 40 și 50 de mii de protestatari în Piața Victoriei. Câteva zile de comentarii televizate și atât. De ceva timp însă, aproape zilnic sunt aduse în fața opiniei publice diferitele categorii sociale cu problemele specifice lor, cu doleanțele lor legate de sistemul în care funcționează. Ies în evidență diferitele personaje implicate din Guvern, de la sindicate, oameni din marea masă a protestatarilor. Câștigul, dacă pot să spun așa, este mai mare față de manifestația din primăvară. Cititorii de presă și televizionarii au posibilitatea să observe că sunt mult mai multe probleme făcute prost sau create de lăcomia sau prostia portocalie decât în cazul unei simple manifestații de amploare. Cel puțin eu așa văd lucrurile.

Începem să înțelegem și să comentăm, ducând astfel concluziile în marea masă a populației, rolul și locul fiecărei categorii profesionale, bugetare sau nu. Ne putem întrebări. Multe. Cum ar fi de exemplu dacă avem nevoie de învățământ de stat, în ce forme și în ce situații. Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii ((art. 32 alin. (4) din Constituție)) . Păi dacă este gratuit se mai poate pune problema „eficienței” financiare a actului de învățământ ? Se mai poate pune problema existenței unităților de învățământ după modelul unităților economice ? După părerea mea nu. Portocalii ăștia judecă cu mintea Elenei Udrea, afacerista care a găsit în poziția de ministru cea mai mare oportunitate pentru a-și spori averea. Nu singură. În gașcă cu ceilalți pedelei dar și cu maghiarii din UDMR și nu mai spun de panaramele din UNPR.

Într-un Guvern nu se poate judeca pe oportunități economice. Este o greșeală fundamentală. Trebuie judecat în funcție de realitățile sociale. Iau exemplul unei școli dintr-o comună bănățeană care a fost închisă de sinistrul Funeriu pentru că potrivit unor norme stabilite de ei, portocalii hrăpăreți, numărul mai mic de copii școlarizați impune „cheltuieli nejustificate” din partea Guvernului pentru menținerea școlii în activitate. Dacă ar fi judecat din punctul de vedere al mediului social, al unității administrativ-teritoriale, și-ar fi pus problema, în calitate de guvernanți, de a activa respectivul mediu, de a-l face atractiv pentru dezvoltarea economico-socială pentru a stimula stabilizarea populației și a spori natalitatea. Asta ar face un guvernant. Dar ei, portocalii băsescieni, sunt orice altceva decât guvernanți.

Statul trebuie să sprijine comunitățile să se dezvolte. Să ia mai puțini bani de la ele și să le permită să hotărască asupra viitorului lor. Să facă legi care să permită oamenilor să desfășoare activități lucrative aducătoare de venituri și să încurajeze actele de caritate socială ale celor care ajunși la o anume stare pot și simt nevoia participării la dezvoltarea localității din care provin sau în care locuiesc. Azi, mâine, guvernanții trebuie să propună Parlamentului abrogarea multor acte normative date aiurea în timp, legi strâmbe, făcute pe picior sau urmărind interesele de afaceri ale unui Băsescu, Udrea, Videanu sau mai știu eu care panaramă politică ajunsă prin minciună și hoție la putere.

Zilele trec iar eu îmi formez convingerea că protestele în cascadă ale diferitelor categorii sociale sunt mai bune decât un mare protest. Țara este în priză. Oamenii văd realitatea ascunsă de propaganda portocalie, oamenii își dau seama, unii destul de târziu, că puterea a mințit atunci când a încercat să dezbine categoriile socio-profesionale, să îi facă pe unii suspicioși față de „bogăția” celorlalți, să facă populația să se încaiere. Părinți cu copii, frate cu soră, polițist cu profesor, medic cu militar, doctor cu pacient ...

Justiția revine la protest. La fel ca militarii și polițiștii nu are voie să facă grevă. Nu vor ieși în stradă însă formele de protest găsite de magistrați se vor reactiva. Pactul convenit cu unul dintre guvernele Boc nu a fost respectat. Motiv suficient de temeinic pentru ca judecătorii Curții de Apel București să hotărască în Adunarea generală din 30.09.2010 reluarea protestelor. Pentru asta au hotărât să convoace Adunarea generală a judecătorilor din întreaga țară. Hotărârea adoptată în septembrie vine în ajutorul tuturor bugetarilor afectați de aberantele măsuri luate de Guvernul Boc „XXX”. Pun doar punctul 2 din hotărâre:

Art. 2: Atrage atentia puterii executive asupra necesitatii respectarii dispozitiilor deciziei nr. 872 din 25 iunie 2010 a Curtii Constitutionale cu privire la caracterul temporar al restrangerii cu 25% a cuantumului salariului ca un corolar al dreptului la munca, in contextul in care prin norma de trimitere din proiectul Legii privind aplicarea in anul 2011 a legii cadrul privind salarizarea unitara este eludata decizia mentionata, intrucat aceasta se raporteaza la veniturile diminuate din luna decembrie 2010 si nu la cele din luna iunie 2010.

Pun acest punct din hotărâre pentru că se clarifică astfel intențiile mârșave ale guvernanților portocalii-verzi-și de alte culori mișelești cu privire la viitorul oamenilor.

Da, este mai bine că s-au desfășurat acțiuni de protest punctuale. Este foarte bine căp au avut loc manifestații în țară, în fața primăriilor portocalii sau a prefecturilor - prefecții fiind reprezentanții Guvernului în teritoriu. Bine, sunt de acord și că o manifestare de mai mare amploare, ca o încununare a tuturor protestelor însă este mult mai bine ca protestele „pe bresle” să continue până când Guvernul porno portocaliu va pleca, până când se va ajunge la alegeri anticipate pentru ca ciuma portocalie să nu mai ajungă la putere.

Nu pot încheia fără a preciza că detest un eventual dialog al liberalilor cu pedeleii. Nu îmi pot imagina un dialog cu Boc, Videanu, Berceanu, Udrea, Roberta Anastase, Tinel, Popoviciu și alte ființe portocalii sau portocalizate. Îmi crează o stare de vomă numai gândul că se poate ajunge la așa ceva.

Învățământul, eterna poveste.

Citesc în „Adevărul” interviul 2+1 al redacției cu Andrei Marga. Foarte simplu în exprimare, foarte aplicat la temă, foarte interesant.

Ca unul care nu a făcut parte din sistemul de învățământ decât în calitate de beneficiar al acestuia, am, probabil la fel ca mai toată lumea care a trăit ani întregi în banca de elev/student, impresii pozitive dar și negative despre sistem în general și despre anumite „școli” în particular. Una peste alta, sunt produsul social al școlii românești, sunt mândru de asta iar legăturile pe care le-am avut cu colegi în ale profesiei, „produse” ale altor sisteme de învățământ din țări europene și nu numai, mi-au confirmat faptul că nu există diferențe majore între noi. Ba, mai mult, într-o discuție cu colegii germani am avut satisfacția de a fi comparați, românii participanți la o „convenție de înfrățire instituțională” cu Germania sub controlul Comisiei Europene, cu specialiștii lor proveniți din fosta R.D.G. considerați a fi extraordinar de bine pregătiți profesional, multidisciplinar, în comparație cu specialiștii vest-germani, orientați strict către un anume domeniu de activitate. Nu ne-am dat la o parte nici din fața francezilor, a austriecilor, a spaniolilor, danezilor sau olandezilor. Studiind activitatea lor, ajungând la esența cunoștințelor lor căpătate în zeci și sute de ani de activitate am constatat că valorile și principiile lor sunt asemănătoare cu ale noastre, diferențele dintre noi fiind doar sub aspectul resurselor folosite pentru a ajunge la rezultatul urmărit și la modul în care erau folosite aceste resurse. În plus, ei erau beneficiarii unor sisteme de evaluare a activității funcționarului statului mult superioare noua. În timp ce noi urmăream, de exemplu, să găsim un vinovat în rândurile funcționarilor noștri pentru un insucces sau o activitate neterminată în timp util ei căutau cauzele defecțiunii în lege, norme de aplicare, mediul social în care activitatea s-a desfășurat, situația de fapt care ar fi favorizat nerealizarea, resursele la dispoziția executanților, mijloacele folosite etc. și abia în final, dacă toate celelalte ar fi fost în regula se îndreptau către posibila vinovăție a funcționarului lor. Pentru că ei consideră funcționarul public ca fiind cea mai mare valoare a sistemului în care acesta funcționează pe când la noi ... ei bine, la noi se folosește, cu succes, sintagma „numai morții sunt de neînlocuit”. Așa se face că la valori profesionale comune avem diferențe majore în aprecierea omului care le întruchipează. Mai mult, în timp ce la ei se apreciază că normalitatea este o mare realizare, la noi este invers, cautăm realizări dincolo de normalitate, mai pe românește, „umblăm după cai verzi pe pereți să le luăm potcoavele”.

Dar să revin la Andrei Marga și interviul lui.









Ce concluzie a acestui interviu poate fi mai bună decât cea formulată de Andrei Marga și folosită de ziariști: „Democrația este înțeleasă greșit de cei care ar trebui să o protejeze”.