PDL în „chinurile refacerii”. Mișcarea Populară intră în comă.

După ce PNL a exclus „cârtița” băsesciano-mereuistă numită Andrei Chiliman hop, de unde-de neunde, PDL anunță și el excluderi. Nume grele, băsescieni puri și duri, „voci critice” în stil Macovei (dementa de la Bruxelles), apropiate dementei, demenți și ei, cu stil de papagali politici. Niște copy-paste după lideri aiuriți de mai peste tot mapamondul.

Încearcă aburitorul Chiliman să țină pasul, să se bage și el în cărțile istoriei ca victimă a abuzurilor „Moscovei”, să aibă plăcerea de a vedea poporul plângându-i de milă, să vadă cum sare „de fund în sus„ cu adâncă stupoare clasa politică popular europeană pentru abuzurile ce i se fac aici, în țărișoara lui dar ... pauză. Lumea nu îl știe. Lumea de prin București măcar, darămite lumea „incultă” din provincie. Nu mai poate. PDL îi va lua fața. Fără menajamente. Păi ce, se compară el cu deja celebrul distrugător al învățământului românesc Funeriu (funebru personaj cu pretenții de intelectual). Sau cu Baconschi cel iubitor, „năprasnic”, de nuri feminini pe bani publici. Sau cu „eminentul” politolog de doi bani bucata Cristian Preda europarlamentar „degeaba” pentru România ? Nu, nu se compară. Nici cu Teodor Paleologu, jucăușul.

Propunerea pentru excluderea „cârcotașilor” vine de la „vest”. Alin Popoviciu, vice cu „vestul” la PDL. Poporul din vest, de acolo de la el, îi vrea afară pe cei care se chinuie să încropească din nimic, dar de fapt din resursele PDL, partidul iubit al lui Băsescu: Partidul Mișcarea Populară. Cică a depus „cererea” corespunzătoare la partid. A ieșit și Cezar Preda anunțând „cumplite” fapte săvârșite de pedeleii care au rămas, în fapt, pedelepre. Cică, știe el de la colegii liberali, că respectivii tot dau târcoale pe la ușile liberalilor, ba pe la centru, ba pe la periferie poate-poate sunt primiți și „binecuvântați” de liberali cu ceva acolo, chiar mărunțiș de e, pentru a trece aceste vremuri grele. În fapt, cam toți cei chitiți a fi dați afară sunt mai mereu cu ochiul și timpanul la ușa Mișcării Populare a lui Băsescu. Ar vrea ei la Băsescu însă nu prea pot acum, nu de alta, dar de poame bune ce sunt nici acolo nu pot intra așa ușor. Au ei ceva bube în cap de li se face selecție. Ca la intrarea în bandele infracționale sau organizațiile teroriste.

Normal că s-a iscat vervă. Presa băsistă este în derută. Cu cine să țină ? Care va fi învingătorul ? Nu mai au repere. Băsescu este pe ducă iar înființarea Partidului Mișcării Populare este doar o intenție. Prea mulți entuziaști care să îl „nască” (cum spun eu, „fete” cum spune un prieten) nu sunt. Mișcarea din PDL, dacă se va produce, tulbură cumplit zisa „naștere”. De aia a sărit în sus coana Nutzi, spaima Constituției. Lumea este tulburată. Dacă Blaga și echipa lui chiar ajung să facă treabă, atunci pedeleii au de ales. Rămân pedelei și mănâncă atât cât au sau trec în altă tabără și mănâncă de sub unghii.

Pe zi ce trece se prefigurează o despărțire din ce în ce mai clară de Băsescu. Acum, la rând, sunt oamenii lui. Oameni care pierd, în urma „curățeniei”, popularitatea. Oamenii din țară vor face socoteli. Nu este mare distanța de la „cel mai bun” la „o hahaleră”. Despărțirea de PDL cu scandal duce la despărțirea și de lumea politică activă. Oamenii lui Băsescu nu au „față” la membrii USL, UDMR nu lucrează cu „mărunțișuri”, minoritățile parlamentare merg doar cu puterea. Iar mărunțișurile vor fi, de se va „făta” și partidul lui Băsescu, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Forța Civică, Partidul Național-Țărănesc Pavelescu, Partidul Noua Republică și ... ce o mai fi. Mărunțișuri născute să împiedice pe alții, mărunțișuri ce se vor mânca între ele.

Eu mă întreb. Va fi capabil PDL să renască ? Va avea suficient „sânge în instalație” Blaga să refacă PD ? Dacă nu, se va alătura la masa „canibalilor” politici de „dreapta”, se va hăitui cu ei și va dispare la coșul de gunoi al istoriei.

Moțiunea de cenzură pe educație

Netrebnicul premier al României, Emil Boc, a angajat răspunderea Guvernului pe Legea educației. Nimic nou. Doar că ... este o premieră politică, situația fiind complicată.

Legea educației este la comisii în Senat. În „Expunerea de motive” a legii ce însoțește angajarea răspunderii Guvernului se acuză faptul că „...Este evident faptul că în contextul în care adoptarea Legii Educației Naționale aflată în procedură parlamentară în Senatul României nu mai este posibilă, deoarece structura politică a comisiei de specialitate nu mai permite acest lucru...” astfel că s-a ajuns la ”...modalitatea asumării este unica posibilitate de adoptare a acestei legi”.

În textul Expunerii de motive se aduc acuzații Parlamentului, în particular Senatului, că nu au dezbătut și adoptat legea „într-un termen rezonabil”. Se mai vorbește de proiecția bugetară necesară implementării sistemului educațional prognozat începând cu anul de învățământ 2011-2012. Se face, pe 24 de pagini gargară cu pioneze pedelepriste.

De fapt, suntem în fața altui abuz al unui partid neo-fascist. PD-L. De data asta, va avea alături UDMR, cu „cățel și purcel”, pentru așa-numitele „realizări” ale legii, mult lăudate de unii și alții. Dar finalitatea nu este cea așteptată de agresorii democrației. Și această lege, alături de alte legi care au afectat grav ființa națională, va suferi severe modificări după ce Guvernul Boc XXX fie va pica, fie își va înceta mandatul.

Orice act normativ crează raporturi juridice noi între cetățeni. Dacă cetățenii, prin diferite manifestări, refuză aceste raporturi juridice, legea respectivă fie este abrogată, de conducători cu mintea întreagă, fie devine caducă prin refuzul cetățenilor de a o aplica.

În această lege există prevederi care forțează „sentimentul național”. În Transilvania sunt mii și mii de familii care moștenesc deznaționalizarea practicată de unguri pe timpul ocupației dar și tratamentul aplicat de conducătorii maghiari ai unor instituții românilor din zonă pe timpul comunismului. Să privim realitatea în față. Când românii au fost tratați ca oameni de categoria a III-a, ani și ani de zile, generații întregi, cum se poate crede că azi, când avem o brumă de democrație, când românii majoritari se pot îndrepta către partidele ce le pot apăra interesele, vor fi de acord ca prin lege, minoritarii maghiari să revină la practicile din timpul ocupației hortiste sau la practicile din timpul comunismului ?! Pentru că asta simt eu, probabil că așa cum simt eu simt mulți alți români. Iar anii de după 1989 nu ne-au dovedit faptul că ungurii s-au schimbat. Acțiunile lui Laszlo Tokes și a aliaților lui confirmă. Dar nu toti sunt așa. Unii au rămas pe aceeași poziție, alții însă au acceptat că românii de lângă ei le sunt „egali”. De aceea eu cred, în contra demonstrației de aseară a lui Valentin Stan, că în România problema trebuie tratată cu mai multă atenție din partea politicienilor, cu mai multă aplecare față de sensibilitatea cetățenilor români în relațiile cu maghiarii. Nu cu brutalitate, așa cum procedează pedeleprele băsesciene. Mai ales atunci când măsurile politice au dus la sărăcirea populației, la desființarea clasei de mijloc și la pierderea încrederii în viitorul apropiat. Acutizarea problemelor personale ale cetățenilor va duce, pe lângă creșterea exponențială a criminalității la ultranaționalism. Ungurii, mare parte dintre ei oameni de treabă, oameni normali, oameni de nădejde, vor suporta iresponsabilitatea politică a aleșilor lor și a guvernanților portocalii. Este nedrept. Într-o României a progresului, problemele învățământului în limba maternă a tuturor minoritarilor nu ar mai fi fost o problemă. Bunăstarea duce la bunăvoință, conclucrarea pentru bunăstare duce la iertare și uitare.

Pe lângă sentimentul național afectat, această lege aduce grave atingeri corpului profesional al dascălilor români. Cei mai în măsură să arate cum îi afectează legea sunt profesorii, dascălii de la orice nivel didactic. Talmeș-balmeșul din capul orgoliosului, vanitosului și incompetentului ministru al educației, Funeriu, decredibilizează profesia de dascăl, o duce în zona „comercială” a vieții noastre iar sistemul de învățământ devine o mare întreprindere care va lucra pe principiile pieții, ale câștigului și pierderii. Deja, în toată țara, fără lege, Funeriu și gașca de incompetenți ce îl acompaniază în minister și la inspectoratele județene, aplică aceste „principii”. Învățământul nu mai este, cel puțin în prima parte a tinereții copiilor noștri, „o obligație socială” a statului care urmărește pregătirea lor pentru viață ci „un serviciu” prestat de stat funcție de posibilitățile financiare pe care un Guvern le are de a asigura funcționarea școlilor și plata dascălilor. La asta se adaugă „gluma” potrivit căreia învățământul trebuie să confere „competențe”, o invenție a unor creere bolnave care nu pot pricepe că învățământul nu poate oferi competențe ci, cel mult, un minim de cunoștințe. Competențele apar după ani de practică, după ce se completează bruma de cunoștințe acumulate în școală cu noi cunoștințe impuse de activitatea profesională de la locul de muncă.

Pe lângă cele de mai sus, mai sunt și alte „minuni” care obligă la opoziție față de această făcătură legislativă funeriană. De aceea este obligatorie moțiunea de cenzură.

Pe lângă „minunile” din lege, suntem în fața unei „fente legislative” tipică băsescienilor. Fără a verifica dacă proiectul de lege pe care a angajat răspunderea Guvernului este cel adoptat în Camera Deputaților, măcar acolo, Boc a făcut pasul. Iar pasul este făcut pe un alt proiect de lege ! Bănuiesc că este prima formă a legii, cea clocită de Funeriu și consilierii lui, lege care are, se spune, multe prevederi neconstituționale.

Cum se va vota ? Iată o întrebare. Se pare că pedeleprele și aliații lor vor folosi forma prezenței în plen însă fără a exercita votul. Aici este de discutat. Voi pleca de la o expunere a lui Emil Boc pe timpul lucrărilor Constituantei, cu referire la situația în care se ajunge prin „moțiunea provocată”. Cu aproape 10 ani în urmă, Boc și PD (pe atunci în opoziție), susțineau următoarele, propunând o altă formulare a art. 114 alin. (2) din prezent:

Actuala formulare este: „(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113”.

Formularea propusă de Boc și PD sună așa: „(2) După ce Guvernul vine și-și angajează răspunderea , Guvernul este demis dacă programul, proiectul de lege sau declarația de politică generală nu a fost adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Pe atunci, Boc și PD propuneau ca parlamentarii puterii să își demonstreze fidelitatea față de Guvern prin exprimarea votului și nu prin fuga de vot. Așa se vorbea atunci. Azi, pedeleprele și aliații au ales calea fugii de vot pentru că, nu este așa, „fuga este rușinoasă însă este sănătoasă”. Pentru că de acceptă votul, atunci nu este exclus ca proprii parlamentari să voteze moțiunea.

Votul nedat, din varii motive, se consideră, tradițional, în favoarea Guvernului. Față de moțiunea de cenzură politică, unde pot încăpea tot felul de speculații, unele aiurea, moțiunea asta este specială. Vom vedea care sunt politicienii care doresc sau acceptă distrugerea învățământului românesc. Îi putem pune la panou pe cei care doresc sau acceptă distrugerea ființei naționale pentru interesele lor meschine. Iar un „vot” împotriva națiunii, pentru că acesta este mesajul politic, împune o contramăsură corespunzătoare. Lustrația civilă și politică. Cu deputații pedeleprelor, ai UDMR, UNPR și cei ai minorităților naționale care vor face ca această lege să treacă de Parlament, indiferent de ce va spune Curtea Constituțională, nu mai trebuie să se ajungă, în viitor, la colaborare. Civilă, politică sau de oricare altă natură. Ei trebuie să devină „persoana non-grata” pentru majoritatea dintre noi. Pentru mine sunt.

Învățământul, eterna poveste.

Citesc în „Adevărul” interviul 2+1 al redacției cu Andrei Marga. Foarte simplu în exprimare, foarte aplicat la temă, foarte interesant.

Ca unul care nu a făcut parte din sistemul de învățământ decât în calitate de beneficiar al acestuia, am, probabil la fel ca mai toată lumea care a trăit ani întregi în banca de elev/student, impresii pozitive dar și negative despre sistem în general și despre anumite „școli” în particular. Una peste alta, sunt produsul social al școlii românești, sunt mândru de asta iar legăturile pe care le-am avut cu colegi în ale profesiei, „produse” ale altor sisteme de învățământ din țări europene și nu numai, mi-au confirmat faptul că nu există diferențe majore între noi. Ba, mai mult, într-o discuție cu colegii germani am avut satisfacția de a fi comparați, românii participanți la o „convenție de înfrățire instituțională” cu Germania sub controlul Comisiei Europene, cu specialiștii lor proveniți din fosta R.D.G. considerați a fi extraordinar de bine pregătiți profesional, multidisciplinar, în comparație cu specialiștii vest-germani, orientați strict către un anume domeniu de activitate. Nu ne-am dat la o parte nici din fața francezilor, a austriecilor, a spaniolilor, danezilor sau olandezilor. Studiind activitatea lor, ajungând la esența cunoștințelor lor căpătate în zeci și sute de ani de activitate am constatat că valorile și principiile lor sunt asemănătoare cu ale noastre, diferențele dintre noi fiind doar sub aspectul resurselor folosite pentru a ajunge la rezultatul urmărit și la modul în care erau folosite aceste resurse. În plus, ei erau beneficiarii unor sisteme de evaluare a activității funcționarului statului mult superioare noua. În timp ce noi urmăream, de exemplu, să găsim un vinovat în rândurile funcționarilor noștri pentru un insucces sau o activitate neterminată în timp util ei căutau cauzele defecțiunii în lege, norme de aplicare, mediul social în care activitatea s-a desfășurat, situația de fapt care ar fi favorizat nerealizarea, resursele la dispoziția executanților, mijloacele folosite etc. și abia în final, dacă toate celelalte ar fi fost în regula se îndreptau către posibila vinovăție a funcționarului lor. Pentru că ei consideră funcționarul public ca fiind cea mai mare valoare a sistemului în care acesta funcționează pe când la noi ... ei bine, la noi se folosește, cu succes, sintagma „numai morții sunt de neînlocuit”. Așa se face că la valori profesionale comune avem diferențe majore în aprecierea omului care le întruchipează. Mai mult, în timp ce la ei se apreciază că normalitatea este o mare realizare, la noi este invers, cautăm realizări dincolo de normalitate, mai pe românește, „umblăm după cai verzi pe pereți să le luăm potcoavele”.

Dar să revin la Andrei Marga și interviul lui.









Ce concluzie a acestui interviu poate fi mai bună decât cea formulată de Andrei Marga și folosită de ziariști: „Democrația este înțeleasă greșit de cei care ar trebui să o protejeze”.

Moțiunea PNL pe educație

Profit de faptul ca moțiunea a fost pusă de Lilick pe blog să o adaug postării mele anterioare, pe temă.

Așa cum a arătat Andrei Marga, moțiunea tratează patru probleme mari. Poate părea subțire, ca volum, conținutul este însă consistent. Cine o lecturează va observa cât de grave sunt problemele tratate.

Având majoritate, PD-L va reuși să o pice. La fel cum au picat și raportul Comisiei speciale pe Justiție, cel care ar fi încheiat, în mod democratic, procesul de separare a puterilor în stat, proces denaturat de Traian Băsescu și PD-L de când au ajuns la putere. Justiția a fost sever afectată de măsurile luate în 2005 de sinistra Monica Macovei. Învățământul are, la rândul său, călăul pedelist: Daniel Funeriu.

motiune (1)