joi, 24 octombrie 2013

„Arta” de a te băga în seamă sau cum să fii ca musca în c...l calului

Urmează să se desfășoare Consiliul European. Problemele sunt foarte, dar foarte tehnice. Despre IT și agenda digitală până în 2020. Treabă pur administrativă, obligație a Guvernului în cadrul politicilor generale de dezvoltare a unor industrii și oferirea de beneficii societății.

Agerpres. Băsescu se deplasează la Bruxelles pentru două evenimente. Consiliul European și, nota bene, Summitul Partidului Popular European !

Eu rețin la această acțiune a lui Băsescu două gafe monumentale. Prima, se bagă ca musca în c...l calului în probleme ce aparțin exclusiv de agenda Guvernului. Mai mult, agenda lui „strategică” nu este aceeași ca a formațiunilor aflate la guvernare, formațiuni unite sub sigla USL. Cum merge Băsescu să susțină „agenda” USL ? Doar dacă el merge la Consiliul European să prezinte „proiecția” pe problema IT și agenda digitală a lui Tomac și Preda de la Mișcarea Populară. Nu spun prostii. Pentru că tot individul ăsta merge să facă o a doua gafă prin participarea la Summitul Partidului Popular European. În calitate de ce ? Este el unul dintre liderii partidelor membre ale popularilor europeni ? Legal nu. Ilegal, așa cum se comportă Băsescu de când se știe, da. Este fostul lider informal al PDL - Vasile Blaga l-a „dat în gât” cu afirmația că de un an de zile la PDL nu se mai iau decizii pe baza „unui telefon de sus” -, a încercat să fie lider al tuturor formațiunilor zise de dreapta create ca urmare a intervențiilor lui directe pe scena politică și a devenit, expresis verbis, liderul Mișcării Populare.

Ca de obicei, în stilul propriu, inconfundabil, Băsescu ține tare mult să „respecte” aparențele. El este, aparent, Președintele României - demis, real, la referendumul din vara trecută -, este, aparent, independent politic - așa cere Constituția, dar Constituția este doar o adunătură de vorbe pentru un individ dispus să încalce totul -, este, aparent, „șeful” statului - așa vrea el, chiar dacă Constituția nu prevede o astfel de funcție -, este „aparent” orice este aparent în lume asta numai ceea ce trebuie să fie nu este.

Regret, sincer, că voi fi de acord cu soluția ignorării „aparentului” Traian Băsescu din cauza complicațiilor generate de proasta comunicare a USL în perioadele anterioare. Iar prosta comunicare este o mare slăbiciune în epoca informatică.

2 comentarii:

Anonim spunea...

asi dori sa stiu daca aveti constinta daca sunte ti adevaratul cepeca

Crăciun Florin spunea...

Anonimul,

Este loc de detaliere. Pseudonimul „Cepeca” îl am de prin 2004, când scriam pe site la „Adevărul”. Mi-am păstrat pseudonimul și la „Cotidianul”. Știu că a mai apărut un „cepeca”, la Evenimentul Zilei, un individ care era în opoziție cu mine, o opoziție absolută. De ani buni nu mai comentez la ziare. Am acest blog.

Eu am detaliat. Vrei să detaliezi și tu ?