Agerpres preia de pe blogul mogului „marea realizare”. Liderii USL, lideri ai PSD și PNL au ajuns la reconciliere. Vinovatul pentru neînțelegerile dintre ei este ... Traian Băsescu. Să îi fie rușine, nemernicului !
"Dorința revanșardă de a face rău românilor care l-au demis și care îl detestă, ambiția fără miză a lui Traian Băsescu sunt clinice și au, de 9 ani, efecte nocive pentru cetățeni și pentru economie. În spatele unui deziderat populist se ascunde lașitatea și neputința unui președinte care a pierdut tot și a cărui ultimă șansă de a fi băgat în seamă e să producă conflict total între PSD și PNL, Guvern și presedinte, președinte și Parlament. Felicit liderii Uniunii Social Liberale pentru că au dat dovadă, și de această dată, de echilibru și responsabilitate și au înțeles că ducerea la îndeplinire a speranțelor românilor este mai importantă decât orice ambiție politică".
Delirium tremens ? Parcă - parcă. Eu sunt pur și simplu devastat. Am probleme cu memoria. Nu uit. La naiba. Nu este bine. Dacă uitam, ca tot omul care se respectă, nu îmi veneau în minte declarațiile lui Voiculescu contra lui Crin Antonescu și a PNL din lunile ce trecură, nu îmi veneau în minte declarațiile acide ale lui Constantin și Ciucă și nici devastatoarele emisiuni de la Antena 3 unde liberalii în frunte cu Antonescu sunt arătați cum înșeală speranțele poporului iubitor de progres, Ponta și varan.
Acum, ca să fiu sincer, trebuie sau „trebe” (cum ar spune clasicul în viață Stolojan), să analizez mai atent agitata declarație. Varanul mogul are talente ascunse. Iar eu nu am puteri supra-naturale ca ale lui Nostradamus să știu ce se ascund în spatele cuvintelor lui Voiculescu. Pentru că nu îl pot acuza de „cinste și sinceritate”, gândesc ca omul că este ceva ascuns. Apoi, nu prea înțeleg ce caută Traian Băsescu în ecuație. Dacă este să mă iau după jurnaliștii Antena 3, se pare că Traian Băsescu ar fi în spatele lui Crin Antonescu și a liberalilor pentru ruperea USL. La asta se referă Voiculescu ?
A făcut o cerere de vizită lui Antonescu și a fost primit. Crin Antonescu a spus jurnaliștilor că au discutat despre relațiile pe ducă din USL. Ce a mai făcut Voiculescu nu spune nimeni. Nici înainte și nici după vizita la Antonescu și PNL. Eu nu cred că a stat pe margine, ca mine. A vorbit cu noii lui colegi din PSD înainte ? A convenit cu ei realizarea unui armistițiu cu liberalii până vor avea majorități depline în Parlament ? Sau chiar a ajuns la concluzia că ruperea USL îl va afecta și pe el, iremediabil și cea mai convenabilă acțiune este de a merge mai departe împreună ?!
Antecedentele lui Voiculescu și emisiunile Antena 3 mă fac foarte precaut atunci când citesc o apreciere favorabilă, cumva, liberalilor. Nu mai suntem indolenți și criminali ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu