Fondul problemei este în Codul penal construit aiurea în anii anteriori sub coordonarea lui Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiției, ținut în funcție și de PDL/Băsescu tocmai pentru că avea ca proiect ministerial finalizarea codurilor. Faptul că au făcut treabă de mântuială și că au comis excese de reglementare pentru a face pe plac unor politicieni sau demenți cu influență se vede din reacțiile celor care mai au capul pe umeri din punctul de vedere al științei dreptului.
Azi avem o problemă cu unele modificări ale Codului penal comise de un grup de parlamentari, din PSD și UNPR, care se comportă la fel ca cei care au scris reglementările codului până acum. După ureche și cu multe accente personale și personalizate. O treabă de mântuială și contrară scopului reglementării la nivelul codurilor. Au dorit ei să intre în istoria dreptului ca „părinți” ai dreptului penal. Azi sunt la zidul infamiei. Le stă bine.
Zbuciumul din aceste zile obligă partidele politice la luări de poziție care evidențiază doctrinele respectivelor partide. Iar aici avem a distinge, clar, care partid are o doctrină ce promovează democrația și care partid are o doctrină care promovează orice altă formă de conducere a statului.
PDL se opune modificărilor. Se opune pentru că PDL este cel care timp de peste 4 ani a dirijat construcția Codului Penal după cum a vrut mușchii lui, după cum a dictat madam Macovei de la Bruxelles, după cum au recomandat consilierii lui Băsescu de la Cotroceni, după cum au concluzionat că se poate satisface moftul lui Băsescu diferiți juriști din instituțiile superioare de învățământ, după cum au acceptat (după ce și-au băgat la sistemul probatoriu și la proceduri tot felul de tâmpenii) procurorii lui Morar și Kovesi.
PNL se opune pentru că modificările nu sunt superioare reglementărilor anterioare. Marile nedreptăți din Codul penal asumat în Parlament de Emil Boc, premierul de tristă amintire, sunt înlocuite de alte mari nedreptăți care satisfac pretențiile unor membri ai PSD și UNPR. Mie însă nu mi-a plăcut faptul că s-a repetat un fenomen îngrijorător. Juriștii PNL aflați în comisiile juridice dar și ceilalți nu au sesizat aiurelile din textele modificate. Înseamnă că nu s-au implicat în elaborarea acestor texte, înseamnă că le-au lăsat la voia juriștilor PSD care, probabil, au cerut ca aceste modificări să fie creația lor. Îmi amintește de neimplicarea PNL în activitatea Monicăi Macovei la Ministerul Justiției în 2005-2006, când procuroarea teroristă a impus supremația procurorilor în înfăptuirea justiției, cu efecte sinistre până în zilele noastre. Reacția lui Crin Antonescu și a BPN al PNL de repoziționare a PNL față de subiect, în sensul opoziției față de aceste modificări în situația în care drepturile și libertățile fundamentale nu sunt respectate, în situația în care sunt persoane care pot fi excluse de la aplicarea legii pentru fapte de condamnat la restul populației, îmi dă o senzație de bine. Sper ca PNL să se opună tuturor tâmpeniilor comise de parlamentarii PSD care își exagerează rolul și importanța având ca stimulent numărul mare de parlamentari în fiecare din Camerele Parlamentului.
PSD este în dilemă. Probabil că o parte dintre parlamentarii PSD, oameni de bună credință, sunt la fel de deranjați de tâmpeniile promovate de colegii lor la fel ca ceilalți oameni de bună credință. Victor Ponta a văzut reacțiile, destul de violente, ale societății românești și ale partenerilor străini alarmați de semnalele extrem de exagerate ale unor organizații de propagandă băsesciană și înclină către acele corecturi care să permită realizarea unor modificări corespunzătoare. Să vedem ce va ieși pentru că sunt, până la urmă, necesare modificări ale Codului penal în substanța lui. Excluderea interceptărilor ca mijloace de probă în orice condiții este o necesitate.
Situația de azi acutizează și relațiile partidelor din USL. De o parte, părtași la porcăria modificărilor, sunt cei din PSD, UNPR și PC. De cealaltă parte sunt liberalii. Va fi greu în viitor. În USL se poate produce o ruptură majoră înainte de alegerile europarlamentare și datorită faptului că prin achiziții parlamentare se modifică ponderea partidelor în Parlament. PC și UNPR au absorbit mare parte dintre parlamentarii PP-DD astfel încât PSD cu UNPR și PC au, deja, la Camera Deputaților, o majoritate iar la Senat se apropie de o majoritate.
Vom asista la un război al orgoliilor. PSD și aliații săi contra restului lumii. Îmi amintește de perioada guvernării Năstase. Trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu