Piața Victoriei se umple. Protestul este împotriva corupției. A corupției care ucide.
Nu am fost în stradă din cauze ... obiective. Nu mai rezistă organismul la astfel de efort. M-am bucurat să văd o pancardă pe care protestatarul, un tânăr, își revendica răspunderea pentru schimbare. Bunicii la război, părinții la revoluție, azi este timpul lui. Al tânărului, pentru că ziua de mâine este a lui și a copiilor lui. Are perfectă dreptate. Îl susțin. Cum își așterne, așa va dormi. Astăzi, tinerii mulți, enorm de mulți care au ieșit să protesteze sunt cei chemați să aștearnă țara pe un făgaș bun.
Marea majoritate au fost cei bine intenționați. La fel ca la protestele de la finalul anului 2011 și începutul anului 2012, la care am participat, au apărut cei care au încercat să confiște protestele, să le dea o anume culoare politică sau o tentă anti-statală, anarhică. În timp ce noi, cei care am participat de la început protestam împotriva lui Băsescu și a Guvernului Boc/PDL+UNPR+UDMR, unii indivizi au apărut în piață și au îndemnat la proteste împotriva întregii clase politice, împotriva statului de drept. Antena 3 a început să îi facă „eroi” deși indivizii au apărut după zile întregi de proteste. Au apărut și acum. Chiar aceleași personaje. Iar în spatele lor nu m-ar mira să fie ... Traian Băsescu, Nicușor Dan, Monica Macovei, Dan Voiculescu etc.
Am văzut la o televiziune că iar îl declară pe Claudiu Crăciun lider al protestelor. Iar am ajuns la manipularea protestului. Ca și în 2012 manipularea a început din timpul protestelor.
La fel ca atunci, protestatarii au avut obiecții diferite. S-a pornit de la dorința de sancționare a lui Victor Ponta, a vice-prim-ministrului Gabriel Oprea și a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone și s-a ajuns în platourile Tv la altceva. Asta este deturnare mârșavă a scopului unei manifestații. Nu este exclus să îi văd pe unii încercând să iasă în față, ca râia, să spună că ei au fost organizatorii. Sau că au fost printre organizatori. Să ceară să li se recunoască merite politice. Un Nicușor Dan care să ceară primăria capitalei, un Băsescu care să ceară înlocuirea clasei politice în beneficiul Mișcării Populare pe care o conduce, o Monica Macovei care să ceară ca ea să conducă țara etc. Nu este exclus.
Un partid politic este însă ținta protestelor azi. A fost și în 2012. Partidul lui Gabriel Oprea, izmenarul, UNPR. În 2012 am protestat și împotriva lui, pentru contribuția deosebită adusă de UNPR la promovarea și aplicarea abuzurilor lui Traian Băsescu. Azi, UNPR este ținta protestelor prin doi lideri: abuzivul Gabriel Oprea, ministru de interne care nu poate circula decât cu coloană oficială și primarul Sectorului 4 București, Piedone, care are pe conștiință morții și celelalte victime din bomba „Colectiv”. Oprea îl are pe conștiință, dacă o avea, pe polițistul de la rutieră care îi deschidea drumul pe ploaie și mâzgă să ajungă Oprea „repede” acasă. Și în 2012 UNPR „asigura stabilitatea guvernării” PDL așa cum astăzi se laudă că asigură „stabilitatea guvernării” PSD. Oameni serioși, ce naiba ! De fapt, UNPR a asigurat, până astăzi, stabilitatea corupției administrației publice centrale și locale.
Să vedem ce va fi. Dacă voi fi mai bine, poate voi merge și eu în Piața Universității. Sper să nu aibă câștig de cauză manipulatorii. Nu de haos avem nevoie, ci de ordine, de legalitate. Așa cum au cerut majoritatea celor care au participat la protest. Corupția trebuie sever sancționată. Acest Guvern, la fel ca Guvernul Boc din 2012, este un campion al corupției. O corupție care ucide. Din fericire, dacă se poate spune așa, la Cotroceni nu mai este Traian Băsescu, tatăl corupților.
Trebuie să vedem lucrurile și de jos, de la firul ierbii și de sus, ca să cuprindem tot ansamblul. Crima din bomba „Colectiv” trebuie privită ca limita maximă a corupției și impune eradicarea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu