Am văzut la Tv imagini de la „greva generală” din Grecia. M-am uitat apoi la imagini puse pe net. Polițiști în flăcări. Aflu că guvernul lui Alexis Tsipras este de acord cu revendicările ... străzii ! Bine, bine, strada înțeleg că este împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern, așa este în general, în Grecia este altfel.
Grecii dau foc polițiștilor greci protestând, cu sprijinul guvernului propriu, împotriva măsurilor de austeritate propuse de guvernul grec și aprobate de creditorii externi pentru ca aceștia să dea niște bani Greciei necesari ieșirii din criză.
Simplificat, grecii dau foc polițiștilor lor (greci și ăștia !) pentru că străinii haini nu dau bani degeaba Greciei. Să nu îți pui mâinile în cap ?
Părea mea. Probabil nu doar a mea. Grecia devine, pe zi ce trece, un stat eșuat.
Socialiștii și social-democrații ar trebui să facă un pas înapoi.
Tot socialiștii sunt și „sursa” tâmpeniilor cu imigrația agresivă dinspre Asia. Sigmar Gabriel din Germania (vice-cancelar și ministru al economiei, șeful socialiștilor germani), Hollande în Franța și alte personalități care au încurajat imigrația și au impus un comportament politic care încalcă, flagrant, reglementările europene.
Cu o guvernare absolut incompetentă, la putere cu un partid care a provocat grava criză din Grecia, cu valul de imigranți în țară, Grecia nu mai are șanse de revenire. Dacă o guvernare este să devină modelul lui „așa nu”, atunci în Grecia se poate manifesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu