12:25 | 16 Martie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 16 martie a.c., la Romexpo, o alocuțiune în cadrul Summitului liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European.
„Dragii mei,
Mă bucur nespus de mult și sunt emoționat să vă revăd în număr așa de mare și așa de entuziaști!
Dragi prieteni europeni,
Bine ați venit în rândul nostru! Sunteți într-o țară europeană, sunteți într-o țară pro-europeană, și ne bucurăm că sunteți alături de noi! O atmosferă excelentă, oameni hotărâți, cu prieteni buni. Ce ne trebuie mai mult?
Ne trebuie votul românilor și îl vom avea!
Această întâlnire de astăzi este una foarte specială, fiindcă ne pregătim de alegeri europarlamentare și, în această ecuație, recunosc că sunt foarte bucuros să îl avem alături de noi, împreună cu foarte mulți prieteni europeni, pe candidatul Partidului Popular European, prietenul meu, Manfred Weber. Manfred, bine ai venit, îți doresc mult succes!
Lupta pentru «O Europă mai bună» este lupta noastră, a tuturor celor pentru care Europa este sinonimă cu pacea, prosperitatea și libertatea tuturor cetățenilor țărilor noastre, din Uniunea Europeană!
Anul acesta, în care au loc alegeri pentru Parlamentul European, este unul simbolic. Se împlinesc 30 de ani de când regimurile totalitare din estul Europei au dispărut, în sfârșit.
Sunt 30 de ani de democrație, sunt 30 de ani de când ne-am recâștigat libertatea, libertatea de a ne putea întoarce, după îndelungi suferințe, în marea familie europeană din care facem parte.
Noi încă ne mai amintim ce înseamnă tirania, ce înseamnă dictatura mediocrității, care ține la putere un grup de privilegiați ai momentului, în timp ce cetățenii onești își pierd libertatea și dreptul nu la bunăstare, dreptul la un trai decent. Dramele acelor ani negri nu se vor mai repeta! Nu în Europa, nu atât timp cât depinde de noi să împiedicăm asta!
Dragi prieteni,
Alegerile pentru Parlamentul European din acest an sunt, de aceea, mult mai importante decât anii trecuți.
Europa nu se poate întoarce în timp! Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să dăm startul unei noi ere de prosperitate și siguranță.
Îmi doresc ca Summitul de la Sibiu din 9 mai să reprezinte un reper în proiecția unui astfel de viitor mai bun pentru cetățenii noștri.
Partidul Popular European are capacitatea de a juca în continuare rolul de principală forță politică vizionară la nivelul instituțiilor europene.
Și pentru ca România să conteze în luarea celor mai bune decizii, care să îmbunătățească viața de zi cu zi a oamenilor, este vital să avem o puternică reprezentare în cea mai puternică familie europeană, Partidul Popular European.
Partidul Național Liberal are o vocație europeană și are tradiția apărării democrației românești încă de la înființarea sa, și așa va rămâne!
Dragi liberali, nu uitați niciun moment prețioasa moștenire pe care ați primit-o de la cei care au plătit de multe ori cu viața dragostea lor pentru România!
Acest moment crucial în care ne aflăm este mult prea important pentru viitorul Uniunii Europene și pentru viitorul țării noastre pentru a nu vă dedica toată energia în direcția apărării destinului occidental al națiunii.
Dacă veți fi hotărâți, dacă veți fi mereu de partea principiilor fundamentale ale democrației și statului de drept, dacă veți explica oamenilor cât de multe beneficii europene li se refuză din cauza eșecului actualei guvernări, fiți siguri că românii vă vor fi alături!
Pentru ca viața cetățenilor europeni să fie una mai bună este nevoie ca deciziile de la nivelul Parlamentului European să fie luate de oameni competenți, oameni cu experiență și cărora nu le lipsesc curajul și determinarea să impună schimbările necesare.
Văd în oferta pe care o propune Partidul Național Liberal tocmai aceste persoane capabile să își asume și să ducă la bun sfârșit o astfel de misiune, parteneri loiali ai Popularilor europeni în efortul de a revitaliza cel mai însemnat proiect democratic din care suntem parte: Uniunea Europeană.
Dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,
Ne mai despart două luni de momentul scrutinului pentru alegerea eurodeputaților.
Din păcate, aceste alegeri sunt percepute adesea ca fiind mai puțin relevante pentru impactul pe care îl au în viața de zi cu zi a oamenilor.
Este o evaluare complet eronată, pentru că uneori, din cauza formei adesea excesiv de birocratice în care lucrează instituțiile europene, omitem esențialul: oamenii sunt cei care se află în centrul construcției europene, iar instituțiile au misiunea de a fi în slujba oamenilor.
Din această perspectivă, a modului în care cei care merg să ne reprezinte la Bruxelles sau Strasbourg reușesc să asigure un nivel de trai crescut, o viață sigură și prosperă pentru toți cetățenii europeni, scrutinul din 26 mai capătă o importanță deosebită.
Este, totuși, și un moment cu o profundă valență civică, pentru că viitorul Europei trebuie decis de voința oamenilor, nu de neimplicarea lor. Absenteismul înseamnă să le permitem altora să hotărască în locul nostru.
Voi, lideri regionali și locali, sunteți interfața directă cu oamenii și vă îndemn să le transmiteți aceste lucruri cetățenilor din comunitățile pe care le păstoriți.
Votul este, în definitiv, cea mai bună formă de răspuns și sancțiune la discursul populist, eurosceptic și demagogic care a devenit virulent în ultima vreme și în Europa, dar și în România.
Observăm că unele partide politice de la noi, și mă refer în primul rând la PSD, au îmbrăcat haina falsului patriotism, al naționalismului de fațadă și, folosindu-se de o retorică anti-europeană, încearcă să câștige capital electoral inducând oamenilor teama și lipsa de încredere în proiectul și valorile Uniunii. Este modul pesedist cinic și iresponsabil de a face politică.
Dovada maximei ipocrizii este să negi chiar principiile pe baza cărora a fost întemeiată Uniunea Europeană, să ataci instituțiile europene care îți critică derapajele antidemocratice și, în același timp, să ceri votul oamenilor pentru a trimite reprezentanții partidului tău să facă parte tocmai din aceste instituții.
Dragii mei,
A fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxellesul.
Dimpotrivă, România este Europa și Europa este România!
România noastră, România europeană, înseamnă bunăstare, prosperitate, justiție independentă și stat de drept!
Acesta este motivul pentru care românii au ales în 2007 calea unei țări moderne, cu legi corecte, cu oameni liberi, egali în drepturi cu ceilalți europeni. Este calea pe care românii își doresc să continue și sunt convins că vor respinge populismul și vor rămâne atașați valorilor care pot asigura dezvoltarea țării, prosperitate și siguranță, valori care se regăsesc doar în interiorul Uniunii Europene.
Tocmai de aceea voi, cei care vă aflați în această sală, aveți responsabilitatea de a fundamenta politicile cu care veți veni în fața cetățenilor pe aceste principii care stau la baza proiectului european. Principii care încurajează integritatea, și nu divizarea, toleranța, și nu ura, respectul pentru demnitatea umană, și nu discriminarea.
Dragii mei,
Chiar dacă nu este perfect, proiectul european ne-a oferit cea mai lungă perioadă de prosperitate și pace în Europa.
Și, din responsabilitate față de generațiile viitoare, trebuie să ne mobilizăm și să punem laolaltă toate resursele de credință, de inteligență și de energie de care dispunem pentru a-l duce mai departe.
Aceasta nu este o sarcină pe care să o îndeplinească doar aleșii sau reprezentanții noștri, nu este nici datoria exclusivă a șefilor de stat și de guvern, ci este poate cea mai importantă probă de solidaritate pe care suntem datori să o dăm cu toții – cetățeni și politicieni – zi de zi. Și asta vom face!
Vă doresc succes!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu