sâmbătă, 2 martie 2019

Gargara cu pioneze a vestitorilor apocalipsei

Hai să hai! Bine, nu o spun chiar așa, dar la așa ceva se ajunge. Cei din USR, acum alături de susținătorii +Plus, au reluat tipul de campanie din 2016, atacurile regulate la adresa PNL și a liderilor acestuia. Atunci, cu sprijinul larg al celor din presă, au împiedicat PNL să lupte cu PSD, mult, foarte mult timp fiind pierdut cu „scuzele și explicațiile” față de „tânăra” formațiune politică „formată din oameni valoroși din noua generație”, anti-PSD (deși ... ca să fiu sincer, a fost, indirect, pro-PSD iar rezultatele scrutinelor au confirmat adevărata intenție a USR - împiedicarea PNL să învingă PSD!). Ca tâmpenia să fie deplină, în PNL s-a recomandat să nu se răspundă atacurilor USR! De data asta, tăcerea nu a mai fost de aur, a fost de rahat. Unul care ne pute din 2016 și până acum, „victoria” USR împotriva PNL ne-a adus o dominare fără limite a coaliției PSD-ALDE căreia s-a alăturat, cum este obiceiul, UDMR. Dar, cine știe, poate că adevărata intenție a strategilor USR asta a fost!


Este al doilea exemplu de acțiune USR împotriva PNL și, ce să vezi, confirmă sprijinul „indirect” pentru PSD! Dar pentru că sunt specialiști în gargara cu pioneze nu și-au dat seama că gândind invers cad pe locul doi, trei sau care o fi el mai departe de poziția de frunte pe care o reclamă.

Las la o parte ce visează susținătorii USR-+Plus, scoruri la europarlamentare și parlamentare de peste 25%, ba chiar și peste 30%. Le las pentru că sunt „emoționale”, la o parte dintre ei, rațiunea nu are loc aici. Le las și pentru că promovarea unor astfel de scoruri are și rol de stimulare a electorilor să capete încredere în această alianță formată dintr-un partid parlamentar - USR -, și un partid nou, făcut pentru a satisface dorința lui Dacian Cioloș de a fi politician, șef de partid, lider maxim, un fel de guru al politicii progresiste (de sorginte socialistă) de pe malurile Dâmboviței. Le las și voi apela la cifrele reci și seci ale sondajelor de opinie făcute de diferite case de sondare. Mai credibile sau mai puțin credibile, după cum vrea să le considere fiecare. Dar există! Și sunt monitorizate nu doar în România ci și în spațiul european, cifrele date publicității fiind folosite la evaluările sociologice europene despre România. Voi folosi ultimele date publicate de Europa fm., de la IMAS, casa de sondare folosită de USR! Ca să nu avem vorbe!
Fac precizarea că nu am luat toate partidele în calcul. UDMR și PMP, de exemplu, nu ating procentul de acces de 5%. Nu este exclus ca amândouă sau una dintre ele să atingă procentul de calificare. Nu este exclus să rămână în afara Parlamentului European.

PMP a tot dat semnale că ar vrea să formeze cu PNL o alianță electorală așa cum au format cei din USR și +Plus. Nu au reușit. UDMR, după convorbirile de la Budapesta dintre Kelemen Hunor și prim-ministrul Viktor Orban a lansat invitația către alte formațiuni politice maghiare să formeze o alianță pentru a putea trimite proprii europarlamentari la Bruxelles pentru întărirea prezenței maghiarilor în Parlamentul European. UDMR nu are nici un interes să reprezinte la Bruxelles interesele cetățenilor României. Scopul lor, declarat oficial, este acela de a fi o anexă utilă a partidelor conducătoare de la Budapesta. Este neplăcut pentru mine să constat că UDMR folosește, fără rușine, resursele României (în acest caz posibilitatea ocupării locurilor rezervate României în Parlamentul European) pentru a promova interesele Ungariei. Dacă însă prezența la vot va fi mai mare, atunci UDMR nu va trece pragul de 5% pentru a putea trimite reprezentanți ai maghiarimii la Bruxelles care să fie folosiți de Viktor Orban!

Dar să revenim la gargara cu pioneze a USR și a noilor lor aliați de la +Plus.

În timp promotorii USR și +Plus scriu astfel de bălării pe rețelele de socializare, în timp ce membrii USR și +Plus fac în presă declarații ostile PNL, mai puțin la adresa PSD și mai deloc la adresa ALDE condus de Tăriceanu (!!!), la Iași, Barna și Cioloș fac declarații „de pace” la adresa PNL! Păi, să ne fie cu pardon, dar se pare că le-a ajuns cuțitul la os! Elanul propagandistic de mai înainte nu le-a adus „câștigul” prognozat, cel clamat de propagandiștii lor pe toate gardurile. Cu scorul lunar de sub 10% al USR, cu cel de 5% al +Plus, cu scăderile accentuate și creșterile firave de la o lună la alta, ei știu că lumea „i-a citit”. Au ajuns la limita capacității de a atrage, de a folosi resursele la dispoziție. Ba, chiar mai mult, resursa nefolosită la celelalte alegeri nu prea a fost mișcată din loc deși Cioloș și Barna tot clamează că ei se adresează cu predilecție celor care nu au mai fost la vot! Faptul că PSD, chiar în scădere, se menține la o cotă destul de ridicată, chiar fruntașă în unele luni ne arată că declarațiile lor din media română, chipurile ostile PSD, nu și-au atins scopul. Chiar dacă au ajuns să se laude cu rezultatele obținute de PNL în lupta contra coaliției nocive PSD-ALDE-UDMR! Au fost de râsul lumii când Cioloș și Barna au anunțat triumfători că demersurile lor la europarlamentarii europeni (scrisorile trimise de USR și Cioloș), au dus la victoriile Laurei Codruța Kovesi în cele două comisii ale Parlamentului European! Ei, care și-au declarat apartenența la viitoarea familie ALDE-Progresiști (macroniști), adversarii „de moarte” ai Partidului Popularilor Europeni (cei care au contribuit semnificativ la susținerea lui Kovesi), susțin sforăitor că au contribuit la determinarea conservatorilor să o sprijine pe Kovesi! Asta în condițiile în care PNL prin europarlamentarii săi au făcut gesturi reale de sprijin, criticate de presa aservită PSD și ALDE, criticate de Dragnea și acoliții săi, de Tăriceanu și acoliții săi dar observate și comunicate de alte organisme de presă.

Vor ca PNL să accepte candidaturi comune la alegerile locale din primăvara anului viitor. Mai ales în Marile orașe! Aici au ca țintă Bucureștiul, Aradul, Iașul ... alte localități din zonele în care USR este ceva mai prezent. Că dacă nu ... în 2020 când se vor termina alegerile parlamentare nu vor participa la o guvernare alături de PNL chiar dacă acum, după condiția participării cu candidați comuni la locale este posibilă o astfel de colaborare în viitor. Cred că suntem la taraba la care se vinde „pielea ursului din pădure” sau „cioara de pe gard”. Sunt prea multe „neclarități” ca să nu îți pui mari semne de întrebare cu privire la demersul lor.

În tabelul de mai sus, am împărțit partidele după familiile politice europene a căror politică o vor urma și pe plan intern! De aici apare primul semn de întrebare la inițiativa celor doi aliați: Barna și Cioloș.

La Madrid au avut loc două congrese. Congresul ALDE eu.  (noiembrie 2018)la care au participat ca viitori aliați semnatarii protocolului de formare în viitorul Parlament European (ce de după 26 mai 2019) a unui grup progresist sub conducerea lui Emmanuel Macron prin partidul „lui”, En Marche. Protocolul cu En Marche a fost semnat, din România, de către Dacian Cioloș, în numele fundației România Împreună (RO+) dar și a unui viitor partid pe care îl va forma și cu care va căuta să intre în PE. Din Italia a semnat Monzi, cu Partidul Democrat Italian (social-democrat), din Spania a semnat Partidul Cetățenilor (centrist, progresist apropiat de social-democrație), alte formațiuni mai mici din state europene. Scopul declarat la finalul congresului a fost acela de a stabili pentru toate formațiunile participante ca adversar politic Partidul Popularilor Europeni. Ca atare, Dacian Cioloș și Dan Barna, cu partidele lor, urmând a deveni membri ai noului grup europarlamentar al progresiștilor au ca adversar politic PNL, UDMR, PMP și alte formațiuni care se declară de dreapta (prea mici pentru a fi luate în calcul ca formațiuni politice dar cu membri care pot sprijini lupta PNL sau PMP cu acești „progresiști”). PES și partidele din grupul S&D condus de PES, Verzii sunt văzuți de ALDE eu și progresiștii lui Macron ca posibili aliați și nu ca adversari! Este bine să știm aceste lucruri! Pentru că viitorul nu este așa cum îl prezintă Cioloș și Barna, în mod mincinos! Pentru ei, în România, principalul adversar este PNL și nu altul!

Al doilea congres de la Madrid s-a terminat de curând. A fost al PES, partidul socialiștilor europeni. În final, au declarat ca adversar politic Partidul Popularilor Europeni și ca posibili aliați grupul ce urmează a se forma din ALDE și progresiștii macroniști. Macroniștii și ALDE-iștii au lăsat și ei, în noiembrie, să se înțeleagă că PSD și grupul pe care îl conduce le poate fi un aliat (cum de altfel le este și astăzi!). Ceea ce mă determină să gândesc că în viitor,  în România, va putea exista dacă nu o alianță un non-combat între PSD și ProRomânia pe de o parte cu ALDE, USR și +Plus pe partea cealaltă.

Problemele de astăzi „sunt rezolvabile”. Procesele în care sunt implicați unii dintre cei „mai urâți fii ai poporului” curg, infractorii vor fi condamnați iar PSD va deveni „vizitabil” sau „aliabil”. Zgomotul de fond cu plecarea PSD și ALDE din familiile lor politice europene va rămâne până când se schimbă starea nației pe malul Dâmboviței.

Dacă luăm în calcul aliații de astăzi, și nu uităm familiile politice europene din care fac parte cu obiectivele politice ale acestora, avem cam așa ceva:

PSD+ProRomânia = 23,6%
ALDE                    =   8,5%
Total                      =  32,1%

Să nu neglijăm refuzul categoric al PNL de a colabora cu Tăriceanu și echipa lui de personaje care s-au sustras de la controlul Justiției cu sprijinul Parlamentului dominat de PSD! În frunte cu Tăriceanu! Să nu neglijăm faptul că infractorul Liviu Dragnea urmează să dea socoteală în fața Justiției astfel că PSD va avea, în viitorul destul de apropiat, o nouă conducere! Cu 32,1%, cei de mai sus vor putea forma un viitor guvern pentru că alături de ei vor veni cei de la UDMR (în conflict deschis cu PNL!) dacă vor intra în Parlament. Minoritățile vor face ce știu mai bine: se aliază cu puterea, la fel ca UDMR. Iar dacă infractorul Dragnea pierde conducerea PSD, atunci PSD devine un partid frecventabil pentru Alianța 2020, la fel ca grupul PES/S&D din Parlamentul European.

PNL are doar 16,2%! Rămâne singur pe partea grupului popularilor europeni! UDMR duce politica Budapestei inclusiv în PE, iar PMP are slabe speranțe să mai prindă Parlamentul (după datele de astăzi!).

USR și +Plus au, împreună, 12,7%.

Prin absurd, dacă USR și +Plus ar veni alături de PNL, ar avea împreună 28,9%! Dar, ar fi un fel de USL 2.0. Pentru că progresiștii social-democrați de la USR și +Plus vor avea obligația să promoveze „liniile directoare” de la Paris iar PNL se va încăpățâna să susțină interesele naționale ale României, exclusiv!

Sunt prea multe semne de întrebare în urma mesajului dat de Barna și Cioloș la Iași. Păcat că unii dintre liberali s-au dus după fentă. Cred că au ceva probleme cu propria evoluție politică în PNL, nu mai au curaj pentru că nu știu cum să exploateze oportunitățile de dezvoltare a partidului pe plan local.

Știu că  la modă este zicerea „să scăpăm de PSD prin orice mijloace”. Depinde de calea pe care o alegi. Cea mai bună cale este să ai capacitatea să arăți alegătorilor că ești mai bun decât PSD-istul de lângă tine. Nu doar criticând ce face PSD-istul sau alt adversar politic ci arătând că știi să tratezi problemele politice la fel de performant ca în profesia ta, profesie în urma căreia ai din partea comunității respect, admirație, apreciere, laudă. Calea alianțelor nu te întărește! Este o cale înșelătoare. Mai ales când posibilii aliați simulează că sunt altceva, din punct de vedere politic. USR și +Plus au tot semnalizat „dreapta” dar au luat-o violent spre stânga. Viitorul lor este lângă „reformatul” PSD și ALDE al lui Tăriceanu și nu lângă PNL. Iar dacă PNL, prin liderii săi, vor duce partidul în capcana unei alianțe cu USR și +Plus nu ar trebui să ne mire că ideile liberale, conservatoare vor intra într-un concediu prelungit până va apare un partid care să le reprezinte și să le impună unei populații care, măcar declarativ, le îmbrățișează.

USR și +Plus anunță apocalipsa în România dacă PNL nu îi bagă în seamă! Alo, bre! Circul, scandalul, maimuțăreala, fake-news-ul țin, întotdeauna, puțin. Când omul ajunge acasă, se uită la ce pune pe masă, unde se culcă, dacă are sau nu cu ce îmbrăca, dacă poate asigura un viitor copiilor. Se va uita mai atent la cel care îl cheamă să fie o persoană liberă, independentă, competentă, profesionistă, capabilă să ofere siguranță și confort celor din jurul lui. PNL este cel care îi cheamă pe cetățeni să devină liberi. Nu există alt partid în România care este capabil să realizeze așa ceva. Noua Alianță 2020 este după tiparul organizațiilor politice social-democrate care oferă statului un rol de control asupra vieții private! Nu asigură libertatea individuală ci o impun în limitele lor ideologice. Ai voie asta, ai voie ailaltă, aia nu o poți face decât dacă statul îți dă voie, poți face producția asta dar pe asta nu ... socialism-democrație.

Niciun comentariu: