Recunosc că am o aplecare către oamenii de valoare. Nu valoare obținută prin șmecherii polticianiste, nu valoare obținută prin susținerea deșănțată a unor organe de presă sau a unor politicieni gen Traian Băsescu. Mă atrage valoarea unor oameni obținută prin practicarea profesiei și dedicația față de om. Un exemplu pentru mine este Raed Arafat. Iar Nistorescu mi-a adus prin intermediul Cotidianului un alt exemplu. Dr. Bende Barna Gavril, un ungur care nu mai operează și nu mai repară astfel oasele hunedorenilor însă vrea să continue să fie util comunității în care trăiește. Ca viitor primar al Hunedoarei. Să fie !
Cornel Nistorescu își prezintă propria imagine despre acest mare om într-un articol: „De ce îl admir pe Bende Barna Gavril”. O poveste și simplă și complicată, în același timp. O poveste care se poate multiplica la fiecare dintre noi dacă ar fi să vorbim începând cu experiențele trecutului nostru la care să adaugăm prezentul. Sunt oameni pentru care avem, chiar în contra unor păreri contrare vehement exprimate, sentimente de adâncă prețuire, sentimente ce se întăresc cu trecerea timpului.
Într-o lume plină de politicieni de carton apar astfel de excepții care întăresc regula potrivit căreia politica ar trebui să fie făcută de cei care au capacitatea de a face ceva pentru comunitatea în care trăiesc și care au susținerea membrilor colectivității. Indiferent de etnie. La Hunedoara va câștiga, probabil, sper, dr. Bende Barna Gavril, etnic maghiar, la Sibiu un alt exemplu pozitiv este Klaus Johannis, etnic german, în acest an a explodat, în popularitatea căpătată în rândul etnicilor români, Raed Arafat, etnic palestinian iar exemplele pot continua. Am un sentiment de mândrie că noi, românii, avem capacitatea de a aprecia valoarea acolo unde ea se arată, că nu suferim de naționalismul păgubos cu care vor să ne infesteze unele personaje politice ale momentului, indiferent de etnia lor.
Îmi place articolul lui Nistorescu. Mult.
Se afișează postările cu eticheta Cornel Nistorescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cornel Nistorescu. Afișați toate postările
duminică, 6 mai 2012
marți, 24 aprilie 2012
Îmi sări țandăra.
Cotidianul, al lui Nistorescu, sub semnătura unui anume Vlad Dumitraș, despre care a scris și Adrian Năstase, normal, la bășcălie, are un atac dur la Ludovic Orban care a participat la un dialog cu cei de la Evenimentul Zilei.
Vlad Dumitraș acesta ia pe cont propriu o decizie: excluderea lui Ludovic Orban din PNL pentru interviul din Evenimentul Zilei.
Ce spune hahalera: „Prima grijă a lui Orban - ca a oricărei cozi de topor băsiste - a fost să dea verdicte cu privire la iminenta rupere a Uniunii Social-Liberale imediat după alegeri”.
Ludovic Orban „coadă de topor băsistă” ! Individul nu este sănătos la cap. Iar dacă citesc într-o anumită cheie tot articolul, cred că individul este dus rău de tot cu pluta. De fapt, încep să nu mă mai mir. Nistorescu pe unde apare o ia și el pe ulei. Iar dacă ziarul face politica personală a lui Nistorescu, un fel de dictator în media, atunci ziarul ăsta nu mai are nici o valoare.
Îmi sări țandăra. Îmi vine să înjur, să spurc pe cei de la Cotidianul, mai ales acum după ce citii și la Adevărul niște aiureli semnate Cartianu, bașca la amândoi am citit și comentariile cititorilor lor. Nu, cele două ziare nu mai sunt ca pe timpuri. Au alți cititori, mai portocalizați sau mai aplecați către nimicuri mărunte.
Să nu uit. Tot în Cotidianul, în zilele din urmă, când cu deciziile BPC la București, noi, bloggerii liberali, eram făcuți praf și pulbere, sinecuriști în solda lui Chiliman sau DC Popescu, cu mese asigurate de cei doi pentru a trăi și noi puțin mai bine. Nu știu, nu mai caut, dacă nu cumva tot idiotul ăsta era autorul.
Vlad Dumitraș acesta ia pe cont propriu o decizie: excluderea lui Ludovic Orban din PNL pentru interviul din Evenimentul Zilei.
Ce spune hahalera: „Prima grijă a lui Orban - ca a oricărei cozi de topor băsiste - a fost să dea verdicte cu privire la iminenta rupere a Uniunii Social-Liberale imediat după alegeri”.
Ludovic Orban „coadă de topor băsistă” ! Individul nu este sănătos la cap. Iar dacă citesc într-o anumită cheie tot articolul, cred că individul este dus rău de tot cu pluta. De fapt, încep să nu mă mai mir. Nistorescu pe unde apare o ia și el pe ulei. Iar dacă ziarul face politica personală a lui Nistorescu, un fel de dictator în media, atunci ziarul ăsta nu mai are nici o valoare.
Îmi sări țandăra. Îmi vine să înjur, să spurc pe cei de la Cotidianul, mai ales acum după ce citii și la Adevărul niște aiureli semnate Cartianu, bașca la amândoi am citit și comentariile cititorilor lor. Nu, cele două ziare nu mai sunt ca pe timpuri. Au alți cititori, mai portocalizați sau mai aplecați către nimicuri mărunte.
Să nu uit. Tot în Cotidianul, în zilele din urmă, când cu deciziile BPC la București, noi, bloggerii liberali, eram făcuți praf și pulbere, sinecuriști în solda lui Chiliman sau DC Popescu, cu mese asigurate de cei doi pentru a trăi și noi puțin mai bine. Nu știu, nu mai caut, dacă nu cumva tot idiotul ăsta era autorul.
miercuri, 12 ianuarie 2011
Un sondaj
Pe lângă curiozitatea, devenită cotidiană, cine și cum mai stă în sondaje, s-a măsurat și o primă impresie cu privire la alianța PNL cu PC. O primă impresie. Dar de aici se pleacă mai departe, în zilele, săptămânile și lunile următoare.În sondajul CCSB de acum 3 zile, alianța dintre PNL și PC, are încrederea a 56% dintre intervievați, alți 23% fiind împotrivă. Marja de eroare anunțată de Turambar este de +/- 3,4 %. Cu toate scăderile și adunările de rigoare, peste 50% dintre cei intervievați sunt de acord cu această alianță. Acum. Dar mâine ?
Iau imaginile de la Ioșka.

Părerea bună nu presupune și votul. În fine, rămâne în sarcina liberalilor și conservatorilor ca, prin mijloacele la dispoziție (și ce mijloace !), să convingă pe cei mai mulți dintre cei care au o părere bună dar și dintre cei 21% care nu știu ce să spună sau care nu au vrut să răspundă că această alianță le va fi mai folositoare în Parlament decât PD-L și gașca de mafioți care îl înconjoară.
Sondajul s-a dus și către posibila alianță între PSD și PNL+PC.

Aici, sondorii au vrut să vadă „acordul” și nu impresia. Posibil ca intervievații să facă confuzii între impresie și acord, iar rezultatul pozitiv de 62% să fie un amalgam care, la fel ca mai sus, să nu garanteze și votul la parlamentare sau locale. Totuși este un semnal pozitiv. Foarte pozitiv.
Următoarea imagine este, spun eu, tardivă. Vorbește despre un „prezent” deja depășit. PNL și PC semnau, la data sondajului, actele iar azi sunt înregistrate la Tribunal. Din acest motiv evaluarea pentru PNL și PC, luate separat, forțează la o adunare care nu mai este reală.

Nu poți să aduni 27% ai PNL cu 3% ai PC pentru a concluziona că cele două ar avea 30% ! Întrebarea și rezultatul ei reprezintă doar impresia de acum, cele două partide fiind luate separat în evaluare.
Sondajele sunt crezute de unii, ignorate de alții și privite critic de către cei care își mănâncă pâinea din cârcoteala politică.
Turambar, sondorul CCSB cu analiza pe blog, ne prezintă evoluția partidelor noastre în imaginea alăturată. Înainte și după apocalipsa măsurilor băsesciene.

Imaginea spune ce a fost și unde s-a ajuns. Prăbușirea PD-L este mai mult decât evidentă. Totuși, pentru a fi corecți trebuie să observăm că PD-L s-a stabilizat, cumva, de prin luna noiembrie 2010, la 15% și peste. PNL cochetează cu pragul de 25%, în aceeași perioadă de timp, fără a fi legat, indubitabil, de el, iar PSD scade. După luna iulie 2010 când a ajuns aproape la 40%, PSD este într-o scădere continuă. Se pare că linia de 35% ar fi o ancoră pentru social-democrați.
Eu consider că nici una dintre formațiunile evidențiate nu trebuie să se încreadă în pragul la care a ajuns acum. Este doar o impresie de moment a repondenților la întrebările sondorilor. De la impresie la vot este cale lungă.
Mă gândesc, de exemplu, la românii sindicalizați care au votat, în draci, pe Băsescu și PD-L. Aici sunt, la loc de cinste, cei din învățământ. Apoi mă gândesc la cei din administrația publică, funcționărime care a votat cu Băsescu și PD-L pentru „avantajele” promise de aceștia în campaniile electorale. Nu trebuie excluși de aici militarii, polițiștii, medicii etc. La care se adaugă magistrații. Acum, după ce și-au pierdut salariile, pensiile, alte drepturi bănești meritate potrivit specificului locului de muncă, nu este exclus ca aceștia și familiile lor să aibă o altă opțiune la vot.
Eu cred că noua alianță de centru-dreapta, PNL/PC, trebuie să îi oferteze pe aceștia. Unii nu agrează PSD, alții nu agrează PNL sau PC. Sigur însă nu vor vota PD-L sau UNPR. Despre votanții PPR nu spun nimic. Nu știu ce să spun așa că mă abțin. Chiar dacă sondorii i-au găsit cu un start fulminant la înființare, o prăbușire la fel de fulminantă iar acum o revenire la fel. Înclin să cred că OTV nu a avut suficienți morți în perioada de prăbușire iar acum i-a găsit.
UNPR, partid la guvernare, format din „oastea de strânsură” a lui Băsescu, va rămâne, probabil, în amintirea populară ca un meteorit băsescian. Contactul cu atmosfera politică îl consumă. Arde. Pe pământ va ajunge doar nucleul dur capabil să ocupe cele 54 de locuri dintr-un autobuz.
Sondajul pune pe gânduri UDMR. Cred eu. Chiar dacă este doar un sondaj de început, pentru PNL+PC, UDMR se gândește, intens, la perioada post-băsesciană. Dar, mai ales, la proprii alegători care ar putea alege pe concurenții din secuime. Așa că udemeriștii lui Marko stau pe marginea prăpastiei și se gândesc: coborâm sau nu ? Dacă vor coborâ, alături de PD-L, nu este exclus să nu mai urce. Să rămână acolo, în groapa de gunoi a istoriei. Asta le doresc eu, acum și în viitor, ei fiind dușmanii mei alături de băsescieni.
Sondajul nu este singurul. Un sondaj CSCI, pe care l-am citit la ziare.com, are date apropiate de sondajul CCSB.
Hai să spunem că „semne bune anul are”. Da, dar cu foarte multe întrebări la care atât eu cât și mulți alții așteaptă răspunsuri.
Pentru a fi cât mai rău cu putință invit cititorii la editorialul lui Cornel Nistorescu, în Cotidianul, intitulat „Coaliții și bande”. Este interesant. Mai apoi, este bine să citim și ce a scris Varujan Vosganian pe blogul lui, unde iar sunt o mulțime de întrebări. Amândoi au îndoieli asupra viitorului pe baza lui „dacă” și „parcă”. Totuși, este mai bine să avem capacitatea de a identifica toate riscurile posibile în relația PNL cu PC și mai apoi a celor două cu PSD decât să ne lăfăim comozi în „cuibușorul de nebunii politice” construit cu atâta repeziciune. Dacă Varujan leagă viitorul PNL de acțiunea guvernamentală, Nistorescu se gândește, cu deplin temei, la actul de guvernare. Nu de alta dar exemplele date de el și altele cunoscute de noi cu privire la membrii partidelor ce se aliază, nu ne dau garanția că urmează a înlocui o bandă cu alta. Iar aici se cuvine a da dreptate lui Nistorescu care întreabă „În ce fel vor face altă politică cei din PSD, din PNL şi din PC ?”. Chiar așa ? Pentru că alianțele se fac dar despre cum vor face politica nu s-a convenit. Sunt unele vorbe spuse pe la emisiunile TV însă nu este ceva clar, așa cum a fost exprimată opțiunea pe timpul campaniei prezidențialelor din 2009.
Vom mai vorbi despre aceste mișcări politice dâmbovițene, mai ales că, dinspre partea PSD se aud unele mârâieli. Nu mai spun de mârâielile din PNL. Totuși, timpul le va rezolva pe toate.
Și, pentru a fi complet, se cuvine a arăta că pedeleprele sunt tare dezamăgite. Au înțeles că vor intra în opoziție, că anul 2011 nu le va aduce nimic bun ci, dimpotrivă, doar rău. Și zău că merită. La cât rău au făcut, merită să le fie întors.
joi, 19 noiembrie 2009
Stenograma. Aburirea militarilor de catre Basescu.
Mai multe "evenimente" ma determina sa pun aceasta postare.Primul dintre ele s-a petrecut cu ceva timp in urma, dupa ce Basescu a reusit sa aiba propriul Guvern si a crezut ca poate face si drege in tara asta "asa cum vrea muschii lui". A distrus ce a putut dar are si "esecuri". Esecurile sunt insa in favoarea populatiei.
A gasit niste pensii exceptionale si niste salarii exceptionale, cazuri cu totul si cu totul izolate. Nu ii satisfacea scenariul de a deveni salvatorul patriei asa ca a trecut la generalizari in loc sa actioneze punctual. Asa au ajuns militarii, politistii, magistratii, functionarii publici si unii de pe la deconcentrate "criminalii care mananca bugetul statului".
Magistratii nu s-au lasat calcati in picioare. Au ripostat prin intermediul asociatiilor profesionale. Nici nu aveau cum altfel. Basescu a vazut, pentru prima oara, ca nu are controlul asupra judecatorilor. Alaturi de judecatori s-au postat procurorii. Nu toti. La fel ca la judecatori. Dar suficienti incat sa dea un semnal populatiei ca nu toti procurorii formeaza politia politica basesciana. Cazul Nastasiu si Ciurea, cei doi procurori expulzati din sistem pentru ca erau rebeli, ridica o cortina si permite altora sa vada ce nu era de aratat: SRI supraveghea cercetari penale, direct, pe fata ... Va amintiti de scandalul de la Piatra Neamt cand s-au plans judecatorii ca SRI isi incalca atributiile si ca sunt supusi unui cotrol de politie politica ? Atunci, o sereista, a cerut date "in interes national" de la o judecatorie ! Angela Ciurea confirma acum ca fostul adjunct SRI, Coldea, era prezent la sedintele de lucru in dosarul fugii lui Haissan ! Cititi articolul "Supra-justitia SRI" din Cotidianul.
Militarii si politistii nu au reactionat, pe fata. Au aparut reactii insa in cadrul formelor de asociere a rezervistilor, acuzati de PD-L si sustinatorii acestuia, unii cu cas la gura, ca au fost beneficiarii unor avantaje de pe timpul comunismului si pana acum, in aceste zile, cand Traian Basescu si Guvernul Boc au avut curajul sa puna ordine in dezmatul lor ! Unii din cei care acuza duc doar vorba din punctajele PD-L pentru presa. Saraci cu duhul.
Tot in Cotidianul are un articol Nistorescu. Titlul este sugestiv: "M-am saturat !". Si eu m-am saturat. De aceea voi aduce in fata voastra un mail, primit de la fosti colegi de liceu, o stenograma:

Traian Basesc se milogeste, de fapt, de militari. Geoana le-a trimis o scrisoare rezervistilor in care le arata ca el ii respecta. Basescu contra-ataca si le promite si el marea cu sarea. Jigodism.
De fapt, Basescu este autorul tuturor tulburarilor de azi. Din orgoliu si prostie. Jigodismul lui nu are limite. I-a pierdut pe cei care i-au dat votul in 2004. Pe majoritatea. Inaltarea in grad a nulitatilor militare Oprea, Iordanescu si Ontanu a pus capac. Basescu a atentat, grav, la una din valorile supreme ale militarilor: onoarea. Pentru asta va plati. Si el si acolitii lui adunati sub "stindardul" portocaliu a populismului desantat.
luni, 31 august 2009
SPP este serviciul secret basescian !
Umbland eu pe net, fara prea mult chef, asa, de plictiseala, dau peste Cotidianul. Si peste Cornel cu al sau comentariu. Un mic zvac ma indeamna sa il citesc. Ma uit unde ma trimite el, in actele normative insirate ca margelele pe ata si ajung, relativ repede, la concluzia ca are dreptate. SPP este alceva decat ar trebui sa fie. Si pentru ca este asa, avem si o problema de securitate nationala. Un serviciu de informatii in beneficiul unei singure persoane, chiar daca acea persoana este Presedintele Romaniei in functie, este un mare pericol pentru noi, ceilalti, cetatenii.In Constitutia Romaniei exista un articol incalcat grosolan prin aceasta facatura basesciana. Art. 2 alin. (2) din Constitutie prevede ca "Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu". Iar aici vorbim de suveranitate nationala incalcata de o persoana in nume propriu. Iar persoana respectiva se numeste Traian Basescu.
Trebuie sa lamurim lucrurile. Nu se mai poate asa.
La acest articol, la alin. (1), se prevede ca "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum". De aici, trebuie sa mergem sa vedem care sunt acele "organe reprezentative" si mai ales, unde sunt ele reprezentative. Care le sunt puterile de reprezentativitate.
In primul rand Parlamentul. Este organul reprezentativ suprem al poporului. Are drept de control asupra tuturor celorlalte institutii ale statului, inclusiv asupra Presedintelui.
Presedintele Romaniei reprezinta statul roman in relatiile cu alte state sau cu organizatiile de state la care Romania este parte. El nu are reprezentare interna. Doar externa.
Guvernul Romaniei nu are reprezentare ci este mandatat sa indeplineasca atributii executive, de administrare.
Parlamentul Romaniei are controlul asupra tuturor institutiilor statului care indeplinesc functii specifice sigurantei si securitatii nationale, materializate in culegerea, prelucrarea si valorificarea informatiilor, inclusiv despre persoane. Dupa cum vedem din informarea lui Cornel Nistorescu, SPP a depasit propriile atributii de protectie si paza a demnitarilor si a intrat in zona serviciilor de informatii. Dar legea lor nu prevede ca SPP este controlat de Parlament. Nici nu avea cum sa controleze Parlamentul un serviciu platit de la buget pentru paza demnitarilor. Ne faceam de tot rasul pe tot mapamondul. Dar acum treaba este serioasa. Foarte serioasa. O unitate militara a fost preluata de un politician si este folosita pentru culegerea informatiilor confidentiale despre ceilalti politicieni carora le asigura protectia dar care culege informatii si despre politicienii adversi care nu au dreptul la protectie ! Grav. Foarte grav.
In aceasta idee si renuntarea de catre Crin Antonescu la demnitatea de vicepresedinte al Senatului pe timpul campaniei electorale are o noua conotatie. SPP-istii care ii asigurau protectia ar fi turnat la Basescu toate informatiile la care ar fi avut acces.
Pun mai jos comentariul lui Cornel din Cotidianul. Este nu doar interesant ci si util.Ochii pe SPP!
30 Aug 2009 Cornel Nistorescu
În ultimele zile, numele SPP-ului a fost pronunţat din ce în ce mai des. Şi de fiecare dată în legătură cu înregistrările de la Comisia parlamentară sau cu alte chestiuni ce ţin de libertăţile cetăţeneşti.
Şi totuşi, partidele politice şi societatea civilă nici măcar nu au clipit, în ciuda faptului că informaţiile despre năzbâtiile SPP sunt mai vechi. O simplă privire pe bugetul anului 2009 ne arată un număr de 3.334 de angajaţi, plătiţi în acest an cu 24 de milioane de euro (plus taxele către bugetul de stat), premiaţi cu încă unul şi având alocate pentru activităţile legate de siguranţa naţională încă 34,5 milioane de euro. Nu discut despre bugetul pentru construirea noului sediu şi despre preţul bisericii incluse în proiect (SPP-iştii nu pot apăra şi nici urmări dacă nu se roagă!). Spre sfârşitul guvernului Adrian Năstase, la CSAT fusese depus un proiect de lege care prevedea aproximativ 650 de oameni.
În 5 ani, SPP-ul a crescut de aproape 5 ori. Are meserii de toate felurile (croitori, bucătari, ospătari, frizeri), are buget pentru plasarea ofiţerilor prin cârciumi pentru că se presupune, dar nu se ştie pe unde poposeşte seara şi noaptea Traian Băsescu.
În conformitate cu Legea 191/1998, completată cu OUG 103/2002 şi aprobată cu modificări şi completări de Legea 67/11 martie 2009, SPP-ul nu este serviciu de informaţii. Este doar „un organ de stat” „specializat în protecţia demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limita competenţelor legale”. Serviciul se subordonează preşedintelui României. În mandatul lui Traian Băsescu nu avem ştiri despre un control parlamentar temeinic asupra acestui serviciu. Dimpotrivă, pare a fi singurul serviciu care se supune necondiţionat şi raportează doar preşedintelui României, executând toate ordinele acestuia, indiferent de natura lor. De altfel, directorul SPP Lucian-Silvan Pahonţu s-a afirmat doar ca un executant super-supus. În anul 2006, la SPP a mai fost adus generalul-locotenent Alexandru Burian. Acesta a lucrat şi în informaţiile militare, dar mai ales în DGIPI (fostul 0215 de la Interne şi Administraţie).
Din informaţiile noastre, de la venirea sa la SPP a început dezvoltarea activităţii de serviciu secret, de urmărire de persoane, înregistrări de convorbiri, analiză şi interpretare de date, deşi Legea 191/1998 prevede: „Operaţiunile tehnice pentru efectuarea acestor activităţi se execută de către Serviciul Român de Informaţii” (art. 14. lit. e). SPP-ul cooperează cu celelalte servicii de informaţii şi „poate efectua cu respectarea Legii 51 din 1991 verificări prin solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la alte instituţii”. „Solicită procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală autorizarea efectuării unor activităţi potrivit Legii 51/1991 în scopul culegerii de informaţii pentru îndeplinirea misiunilor specifice.” Deci SPP-ul era un serviciu de pază şi însoţire, dar s-a transformat pe nesimţite într-unul de urmărire, ascultare, prelucrare şi stocare de informaţii. Şi atunci întrebarea este ce fac cei 3.334 de angajaţi, mai ales că paza ambasadelor este efectuată cu soldaţi de la unităţile de jandarmi? Pe cine urmăresc acoperiţii de la UM 0163 şi dacă au aceştia mandate semnate de procurori? Şi dacă au, mandatele privesc persoane periculoase pentru siguranţa demnitarilor sau privesc urmărirea unor politicieni, jurnalişti şi adversari politici ai preşedintelui?
Ce face SPP? Înregistrează telefoanele din Parlament, urmăreşte adversari politici şi cheltuieşte fonduri exorbitante de la buget, asta doar pentru ca preşedintele României să deţină un instrument informativ suplimentar pe care nu-l verifică nimeni?
Un control parlamentar minuţios se impune mult mai repede decât ne-am putea imagina!
Se impune un control parlamentar minutios. De ce nu si o desfiintare a SPP si externalizarea serviciilor acestuia sau limitarea atributiilor acestuia doar la Presedintele Romaniei. Restul demnitarilor, pentru propria protectie, ar trebui sa foloseasca servicii externalizate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
