Se afișează postările cu eticheta militari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta militari. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Ministerul Public își face treaba

Laurențiu Cazan, Chirică Mihai Dan, Cucoș Gheorghe Sebastian, Sindile Ionuț-Cătălin

Ministerul Public este transparent. A publicat situația în cazul jandarmilor dar și a altor persoane (deocamdată!) asupra cărora s-a început urmărirea penală. Nu pot să nu constat că sub controlul infractorului Dragnea, prin Carmen Dan, MAI a ajuns de râsul lumii. Mai mare rușine nu cred că există. Iar Carmen Dan nu își dă demisia. Mai grav, ieri infractorul Liviu Dragnea a acuzat procurorii care lucrează la caz că fac abuzuri declanșând urmărirea penală împotriva celor de mai sus!






                    Ministerul Public



Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare au dispus, în ziua de 20 septembrie 2018, în cauza privind evenimentele violente din zilele de 10 și 11 august 2018 produse cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecții:

- maior Cazan Laurenţiu Valentin, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals;

- comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;

- colonel Cucoș Gheorghe Sebastian, în prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată;

- colonel Sindile Ionuț-Cătălin, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată;

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea situație de fapt:

Maiorul Cazan Laurențiu Valentin, în data de 10.08.2018, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice în cadrul manifestaţiei desfăşurate în Piaţa Victoriei, a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ordinul de intervenţie pentru evacurea pieţei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a art. 33, 34, 36 şi 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.

În noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei și ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă.
Comisarul șef de poliție Chirică Mihai Dan, în noaptea de 10/11.08.2018, a uzat de autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe maior Cazan Laurenţiu să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât și ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forțelor de ordine, cauzându-se astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Aparența de legalitate creată a permis forţelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Române să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind una graduală, uzând de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.

Colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin, în noaptea de 10/11.08.2018, în lipsa unui ordin sau dispoziții fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurențiu, prin ordinele date direct forțelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.

Suspecților susmenționați li s-au adus la cunoștință, în cursul zilei de 21 septembrie 2018, atât calitatea procesuală cât și acuzațiile.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

duminică, 25 septembrie 2016

Alina Gorghiu, reacție la declarația lui Daniel Barbu, senator al ALDE


4 soldați români au fost răniți în Afganistan, sper să se însănătoșească cât mai repede și să se întoarcă cu bine la familiile lor. Mă întreb însă dacă liderii ALDE au bunul simț să își ceară scuze și să se delimiteze de colegul lor. Dacă li se pare normal să își compare activitatea politică cu cea a unui militar din teatrele de operațiuni înseamnă că sunt pur și simplu complet rupți de realitate - a scris Alina Gorghiu pe pagina ei de Facebook. Agerpres.

Ca militar apreciez intervenția. Ce a făcut acest senator ALDE este abominabil. O lipsă de respect față de cei care reprezintă însă esența unei națiuni inexplicabilă. Citind un articol al lui Pleșu, în care își descrie experiența cu Daniel Barbu am rămas cu un gust amar. Pleșu fiind cel care l-a introdus pe Daniel Barbu în „lumea bună”. Și-a primit și plata. Barbu la reclamat pe prim-ministrul de atunci, Petre Roman, că Pleșu se opune modernizării !

Dacă cei de la ALDE nu cer scuze corpului militarilor dar și celorlalți cetățeni care au militari în familie, atunci ALDE nu mai merită să existe ca partid politic. Cu o astfel de mentalitate în cadrul partidului politic ALDE, partid care reclamă voința de a conduce statul, România poate dispare ca stat.

duminică, 2 martie 2014

Un militar trădează în Ucraina ! Oribil gest.

Amiralul Denis Berezovski, comandantul Forțelor Navale Ucrainene, a anunțat că se supune ordinelor autorităților pro-ruse din Crimeea.

Este un act de înaltă trădare. Este oribil. Bănuiesc că amiralul este rus. Este fost militar rus care a rămas în Crimeea, în componența Ucrainei la fel ca mulți alți ruși care nu au dorit sau nu au avut unde să plece. În condițiile agresiunii rusești asupra Ucrainei, amiralul a trecut de partea rușilor. ce este mai grav, este faptul că el s-a supus unei autorități nerecunoscute de puterea centrală a Ucrainei.

Situația asta mă duce iar cu gândul la noi, la prevederile Constituției României care impune cetățenia română pentru cei care ocupă funcții și demnități publice. Nu poți fi fidel unei țări din moment ce ești cetățean și al altei țări. Cum avem situația parlamentarilor UDMR care sunt și cetățeni ai Ungariei. Probabil că mai sunt cetățeni români în funcții publice care au și cetățenia altor state.

Exemplul sinistru din Ucraina va trebui să ne trezească la realitate. Nu poți pune supusul unei alte țări în funcții și demnități din propria țară. Nu poți pentru că istoria ne arată că aceștia vor putea trăda la cel mai profitabil moment. Mai mult, punând în funcții și demnități publice cetățenii altei țări nu este exclus ca aceștia să servească interesele țării care i-a acordat cealaltă cetățenie. Iar cu privire la UDMR este evident că mă gândesc la distrugerea sistemului sanitar sub guvernarea Boc prin închiderea spitalelor astfel că informația ulterioară potrivit căreia niște ong-uri maghiare racolează medici și asistente din România pentru sistemul de sănătate din Ungaria capătă o altă însemnătate. Și mai sunt bănuieli care se chinuie să se afirme sau infirme.

sâmbătă, 1 martie 2014

Ucraina a devenit o țintă și va continua să țină un timp prima pagină.

Am citit prea multe considerații definitive cu privire la Ucraina. Și de o parte și de alta. Observ că SUA au adoptat o atitudine prudentă. Uniunea Europeană face declarații politice cu privire la drepturile omului. Noi ne înscriem în limitele UE. Rusia face declarații prudente și acționează ferm. Poate că toți „războinicii netului” ar trebui să fie mai atenți la nuanțe și mai prudenți în declarațiile belicoase.

Ucraina a fost un stat tampon între spațiul slav controlat de Rusia și Europa. Chiar dacă și alte popoare europene aparțin de popoarele slave, au o altă cultură, o cultură și aspirații de factură europeană. Ele nu mai pot fi revendicate de Rusia. Nu este recunoscută ca țară suverană. Alte state europene însă, au o anume sensibilitate la Rusia, iar aici mă refer la Bulgaria și Serbia.

Este complicat pentru Uniunea Europeană să aibă o poziție belicoasă din moment ce ea este o piață comună. Ar fi și culmea ca o piață, o formă comună de comerț, să se opună unei intervenții militare. Pentru partea de apărare și securitate, Uniunea Europeană este asistată de NATO. Toate sau aproape toate statele membre ale UE sunt membre ale NATO. De aceea este foarte important ca NATO să se exprime. Nu o face până nu are o poziție a ONU. Iar ONU va face recomandări pentru intensificarea dialogului, deoarece Rusia are drept de veto asupra deciziilor ONU așa că nu se poate adopta o decizie „beligerantă”. Decizia de invitare la dialog a ONU va permite NATO să ia măsuri asiguratorii. Conflictul aflat în faza incipientă din Ucraina permite statelor membre NATO să crească măsurile de asigurare a propriului teritoriu cu asistența NATO. Astfel că, întreg blocul NATO se va mișca, nu foarte mult pe față însă intens în fundamentul alianței. În timp ce statele de la frontiera cu Rusia și aliații acesteia (Belarus) își vor intensifica măsurile de siguranță, alte state ale NATO vor participa la pregătirea forțelor de intervenție rapidă și asigurarea logistică pentru o posibilă intervenție. Statele membre NATO de pe primul aliniament vor primi cele necesare pentru a se putea opune unor tulburări militare de va fi nevoie. Întâi din resurse proprii iar apoi din resursele NATO.

Rusia a fost pusă în dificultate de revolta ucrainenilor. O foarte mare dificultate. Rușii nu mai au controlul statului tampon. O Ucraină devenită membră a UE va fi și membră a NATO. De fapt, Ucraina este, deja, membră a PfP. A parteneriatului pentru pace. O Ucraină membră a NATO ar exclude orice parteneriat cu Rusia, astfel că baza rusească de la Sevastopol ar deveni captivă în spațiul NATO dacă nu ar fi retrasă de Rusia. Și unde să o ducă ? Ce rost politico-militar ar mai avea ea ? Pentru că această bază asigură un control al Mării Negre pentru Rusia în ideea că Ucraina este aliatul Rusiei, trecerea Ucrainei de partea NATO ar însemna un eveniment dezastruos similar cu destrămarea URSS. O Ucraină membră a UE și NATO ar însemna anularea tuturor anilor de expansiune ai Rusiei pentru controlul Mării Negre și a Balcanilor. O Ucraină membră a UE ar face derizorie ofensiva investițională a Rusiei în Ungaria, Serbia și Bulgaria, Balcanii urmând a trece în istorie pentru hegemonia rusă în regiune. Rusia luptă, cu disperare, împotriva excluderii ei din Europa sau a pierderii „drepturilor sale europene”.

Rusia nu va atenta la independența Ucrainei. Nu are cum. Sancțiunile internaționale care ar putea fi adoptate ar fi prea severe pentru Rusia. În primul rând, statele membre ale UE, SUA, China și alte state asociate lor ar bloca investițiile rusești pe teritoriul lor, ar bloca comerțul cu Rusia, schimburile culturale, științifice etc. Rusia ar fi obligată să producă doar pentru sine fără a exista un stat care să poată interveni în ajutorul lor. Blocada ar distruge Rusia în câțiva ani. Iar Putin știe acest lucru. Știe că nu poate declanșa un război, știe că va trebui să se retragă din Ucraina, știe că deja a pierdut Ucraina. A jucat dur și va pierde. Putin speră să ajungă la negocieri cu celelalte state garante ale independenței Ucrainei pentru ca Ucraina să nu facă pașii decisivi imediat. Putin știe că vecinii Ucrainei sunt foarte deciși să „urască Rusia”. Polonezii, românii, cetățenii statelor baltice, finlandezii. Toți au ceva de cerut Rusiei și toți vor fi dispuși la sacrificii dacă Rusia va întinde coarda prea mult. Alături de aceste popoare victime ale agresiunii ruse de-a lungul timpului vor sta toate celelalte. Chiar și Germania care are interese particulare cu Rusia.

Fără a scoate din ecuație o posibilă acțiune dementă a conducerii ruse, cum ar fi declanșarea unui nou război mondial, cred că acțiunile de forță din Crimea ale rușilor sunt doar pentru cei sensibili. Au și rușii dorința cumplită de a fi cunoscuți ca putere mondială. Rușii consumă în Crimeea resurse pentru a arăta că au forță. Cui ? Doar țărilor vecine. Marile puteri nu sunt sensibile la astfel de maimuțăreli.

miercuri, 2 martie 2011

Ieri am fost manipulat

Ieri am fost alături de rezerviștii SCMD. Am mers cu ei de la Academie până în piața Victoriei. Am profitat de moment și am parcurs întreaga coloană pentru a descoperi prietenii, cunoscuții ... Am făcut bine. Așa am găsit în coloană foști colegi din Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc promoția 1969, mi-am regăsit foștii colegi grăniceri de la Trupele de Grăniceri și foști polițiști de frontieră. M-am regăsit cu o parte dintre colegii din minister, domni și doamne, ajunși pensionari, unii forțați din motive de reorganizare băsesciană. Oameni pentru care am o mare apreciere.

Când am ajuns acasă, la Tv, pe diferite posturi, niște derbedei de la PD-L susțineau că marșul și mitingul nostru erau o formă de manipulare politică. Vișan era la Realitatea. La Antena 3 era panarama aia de la Iași, Spânu, se pare că profesor de matematică, individ care începe să îmi provoace din ce în ce mai mult o scârbă imensă.

Panaramele astea din PD-L nu mai au limite. Au obligat prin comportament o mare parte dintre cetățenii acestei țări ce respectau regula abținerii, după ieșirea din viața publică, ca normă de comportament în interes național la ieșirea în spațiul public pentru apărarea unor valori ce fac parte din însăși ființa unui stat. Așa s-a ajuns ca oameni de mare valoare să ajungă, la emisiuni Tv, față în față cu nulitățile PD-L. Astfel că zi de zi avem dovada celor afirmate de prof. Marga: PD-L este format și a promovat în funcții de demnitate publică oameni incompetenți, oameni de slabă calitate.

Sunt vocali, au informație însă asta nu înseamnă că au și calitate.

joi, 13 ianuarie 2011

De la un militar. Rezervist.

Orice Armată îşi merită poporul !

Habar nu am de ce, dintr-o dată, toţi militarii pe care-i cunosc (şi Slavă Domnului că-i cunosc şi mă cunosc destul de mulţi) adoptă practica lamentărilor. Ca şi mine de altfel! O fi o caracteristică a educaţiei primite? Sau o fi un impuls al subconştientului nostru militar? Să ne plângem fricos-anonim şi să strigăm cu gura închisă ?


De fapt care e problema dragi colegi? Problema este că noi nu vrem să pricepem ceea ce Mugur Isărescu spunea (chiar ieri în ziarul Gândul) „franc” în faţă, ceea ce ăla pe care noi îl poreclim comandant suprem n-are „cohones” să ne spună: „Militarii au dreptate când spun că nu trebuie sacrificaţi, însă aritmetica bugetară este cinică şi nu ascultă de motivaţiile sociale”, spunea guvernatorul BNR. Tot referitor la acest subiect Mugur Isărescu dădea exemplul pensionarilor militari, “care au ieşit la pensie datorită reformelor din sistemul armatei”. El însuşi povestea cum în anul 2000, când ocupa funcţia de premier, s-a dus la Bruxelles şi oficialii NATO i-au spus că România are o armată de tip estic, care trebuie redusă drastic, şi au întrebat dacă statul este pregătit să asigure pensiile persoanelor care ies din armată. Ghiciţi care a fost răspunsul? Ţineţi cont că pe vremea aia Traian Băsescu era ministru, doamna Udrea încă nu ştia ce e aia poşetă de piele, Raluca Turcan doar ce terminase facultatea la Moscova (?) iar premierul Boc abia visa sa intre în Parlament ca deputat !


De ce vă miraţi că “cinismul” bugetar împreunat cu propaganda şi prostirea populaţiei nu vă recunosc meritele? Aşa va fi întotdeauna. Cum spunea Latinul? Dolce et decorum est Pro Patria mori! (sau mai bine spus…dulce e sa mori pentru Patrie!). Mai e ceva nou în ecuaţia asumărilor guvernamentale răsturnate peste noapte? Ce mai tura-vura! Nu vedeţi reacţiile maselor zăpăcite de atâta propagandă băsesciană? Salarii nesimţite, pensii nesimţite etc! De când nu aţi mai simţit atâta ostilitate din partea “publicului larg”? De pe 21 decembrie 1989, aşa e?


V-au vopsit în culorile cele mai negre, v-au acuzat că sunteţi principala cauză a nesimţirilor bugetare (în timp ce ei făceau afaceri de milioane direct cu bugetul) v-au acuzat de securism (în timp ce ei aveau posturi babane înainte de 1989 pe la diverse reprezentanţe externe!) şi de toate relele acestei naţii (în timp ce propriii membri de partid încasau sume fabuloase doar din participarea prin AGA şi alte Consilii de Administraţie). Le-a fost frică de Rusia şi au vrut cu tot dinadinsul în NATO, ca să se mai plimbe şi ei pe la Bruxelles. Acuma vă scuipă şi vă înjură fiindcă le cereţi să-şi ţină cuvântul promis! Pentru ei se poate, pentru voi, nu!


V-au pus în genunchi şi v-au adus pe cap diverşi şefi care-aveau singura calitate că sunt colegi de facultate, veri, fraţi, cumetri sau parteneri de afaceri cu şeful statului ori cu diverşi miniştri. Căci, în ultimii ani, obedienţa a devenit principalul criteriu de promovare şi nu competenţa. Obedienţa scabroasă, uleioasă, pupăcioasă şi umilitoare. Aţi înghiţit zâmbind tot ce-au avut ei în “planul de afaceri”: retrocedări, avansări şi tăieri de bugete. Rânjind satisfăcut, i-aţi văzut pe toţi analfabeţii şi pe toate paraşutele dându-vă lecţii de morală creştină şi de onoare militară. Aţi înghiţit gândindu-vă la familii şi la cariere. Şi-acuma vă miraţi că bătaia de joc continuă?


De ce atuncea vă miraţi că un premier “de buzunar” nu are nici în clin nici în mânecă cu Armata sau că un josnic afacerist de Ilfov se laudă că ar fi Ministru al Apărării? Asta suntem şi asta merităm! Nici măcar clasă socială nu mai suntem ci un fel de Paria! Cu avansări fără noimă, generali de carton făcuţi peste noapte doar în conformitate cu hachiţele unui preşedinte incoerent, cu o debandadă generală chiar şi în structurile de forţă ale sistemului national de apărare, la ce vă aşteptaţi? Chiar vă puneţi speranţa în Gabriel Oprea? Sau în legile ţării? Greşiţi! Nu vedeţi? Primari de sector defilând în uniformă de general, primari de comune în uniforme de marină, partide făcute peste noapte pe lângă Cercurile Militare, hectare întregi de teren ale Armatei transferate către protipendada politică, afaceri de milioane de euro pe lângă contractele de înzestrare, un dispreţ profund faţă de toate acordurile încheiate de statul român cu NATO etc. Chiar credeţi că veţi fi ascultaţi? Sunteţi naivi!


Orice popor îşi merită, cu vârf şi îndesat conducătorii şi orice Armată îşi merită poporul. Dar parcă atâta bătaie de joc la adresa militarilor eu nu am mai văzut !


Cpt.cdor (rez) ing Ovidiu Mihalache
13 ianuarie 2011


Am primit-o de la un coleg de liceu militar. O dau mai departe, cum se spune.

joi, 26 august 2010

Omagiu adus „ilustrului” incompetent Gabriel Oprea

Iau de pe mail această „creație”. Este trist că oamenii au ajuns, deja, la convingerea că nu mai este nimic de făcut. Tristețea este împletită cu umorul negru. Metoda a fost „inventată” pe timpul comunismului, dictatura ceaușistă nelăsând loc manifestărilor libere. Peste tot unde dictatura este forma de guvernare se manifestă astfel de „creații”.

Eu mai cred că se poate reveni la normal. În ultimă instanță prin pierderea alegerilor parlamentare viitoare de către demenții neo-comuniști băsescieni și, cu ajutorul altei majorități parlamentare, să fie abrogate dementele acte normative emise de Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu și să se revină (târziu și pentru unii tardiv) la normalitate.
Eu merg mai departe pe acțiunea în contestare a aberantei legi 119/2010. Din lectura atentă a Deciziilor Curții Constituționale am observat că nu au fost analizate de către curte motivări specifice pensiilor de serviciu ale militarilor și polițiștilor (apropo: zisa lege le spune „pensii de stat” !). Contestația depusă de PSD a pus accentul pe „pensia de serviciu” a funcționarilor publici „civili”. Nu a fost prin curtea PSD nici un jurist militar ? Mă mir. În fine.

Dacă este să iau de bune concluziile CCR, ar însemna să accept că pensia de serviciu a polițiștilor și militarilor este un favor care se acordă acestor categorii profesionale și care diferă în cuantum după cum consideră o guvernare sau alta că poate „onora” acest favor. Voi posta mai încolo niște considerații pe această temă, acțiune pregătitoare din partea mea, pentru a justifica (motiva) acțiunea în contencios administrativ pe care o voi iniția și duce până la capăt chiar de va fi nevoie să ajung la CEDO.

Nu voi cere să mi se recalculeze, în minus, cuantumul pensiei. Ceea ce primesc este un drept prevăzut de lege, dreptul la pensia de serviciu pentru polițiști, drept care include, pe de o parte, prestația mea în folosul statului în timp și contraprestația statului pentru perioada de după ieșirea la pensie calculată în cuantumul înscris în decizia de pensionare. Respectiva decizie are puterea unui titlu de proprietate, eu devenind proprietarul pensiei de serviciu pentru că am îndeplinit condițiile imperative ale legii pentru a beneficia de acest drept. Neavând la bază contribuția mea la un fond de pensii și fiind finanțată integral de la bugetul de stat prin bungetul anual al ministerului din care am ieșit la pensie ea este o creanță a statului față de mine până la moarte. Eu am un drept de creanță asupra statului garantat de lege și introdus ca principiu în Constituție. Pentru considerentele de mai sus nu sunt de acord cu „considerațiile” Curții Constituționale de mai jos. O să fracționez textul pentru o mai ușoară înțelegere a ceea ce vreau să spun.

Pentru a răspunde acestor întrebări, Curtea începe prin a constata că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.

Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.

Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art.85 alin.(1) din Legea nr. 303/2004 sau art.1801 din Legea nr.19/2000].

Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr.164/2001).

De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensaţie parţială menţionată de Curte, pentru că diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.

În primul rând noi nu avem în pensia polițistului și a militarului partea „contributivă”. Mai apoi, pensia noastră nu este „un supliment” acordat din bunăvoință de către stat. Chiar dacă observă judecătorii Curții că militarii primesc pensia integral de la bugetul de stat, ei fac, voi sau nu, o măgărie: „... în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat.” Prin această formulare lasă să se înțeleagă că pensia militară are două componente, din care o parte specială plătită de la bugetul de stat ! Puteau formula corect astfel: „ ... în cazul pensiilor militare, acestea se plătesc de la bugetul de stat”.

Orice persoană de bună credință care va citi cu atenție și va face o simulare a respectivelor decizii ale CCR va observa, fără greșeală, caracterul politic al acestora, părtinitor și, mai ales, contributiv la politica promovată de Traian Băsescu și acoliții lui.

Îmi este greu să formulez acțiunea în contencios din cauza „jaloanelor” puse de această Curte Constituțională devenită odată cu ajungerea lui Zăgrean și compania la curte prin voturile fraudate de actuala putere. Sper că, încet-încet, voi ajunge la liman astfel încât să formulez acțiunea așa cum îmi doresc și, mai ales, chiar dacă nu voi avea succes în țară să îmi poată fi admisă acțiunea la CEDO.

Unii colegi se grăbesc. Inițiază, cu disperare uneori, acțiuni diverse. Nu au răbdarea să facă acele acțiuni care pot bloca aplicarea acestei aberante legi și, mai ales, a legii aflate în dezbatere parlamentară care are ca scop exact același lucru.

Eu voi contesta transformarea pensiilor de serviciu ale polițiștilor în pensii potrivit prevederilor legii comune și recalcularea lor. Mă bazez pe prevederile art. 15 - Universalitatea -, alin. (1) și (2), din Constituție și ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată -, alin. (1). De asemenea, pentru o mai bună explicitare, voi apela la Declarația Universală a Drepturilor Omului, în aplicarea prevederilor art. 20 din Constituție - Tratatele internaționale privind drepturile omului -, în special la art. 3 „Orice ființă umană are dreptul la viță, la libertate și la securitatea sa (acțiunea Guvernului este un atentat la securitatea mea), art. 8 „Orice persoană are dreptul să se adreseze efectiv instanțelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituție sau prin lege (pensia este un drept patrimonial, drept fundamental recunoscut prin constituție și lege), art. 17 „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociere cu alții. / 2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”, art. 22 „ Orice persoană, în calitate de membru al societății, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptățită să obțină satisfacerea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea și libera dezvoltare a personalității sale, prin efort național și cooperare internațională, ținându-se seama de resursele fiecărei țări”, art. 25 „Orice persoană are dreptul la un nivel de viață corespunzător asigurării sănătății sale, bunăstării proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență ca urmare a unor împrejurări independente de voința sa” și nu în ultimul rând, art. 28 „Orice persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social și internațional, de existența unei ordini care să permită ca drepturile și libertățile enunțate în prezenta Declarație să-și poată găsi o aplicare deplină”.

Nu închei fără a pune paragraful III din Preambulul Declarației:

Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul să nu fie constrâns, ca mijloc suprem, la revoltă împotriva tiraniei și a asupririi,

adăugând eu faptul că suntem într-o astfel de situație. Tirania comunistă a lui Ceaușescu a fost readusă în prim-planul vieții românești de Traian Băsescu și gașca de comunistoizi din PD-L.

vineri, 13 august 2010

Pensionarii militari - umilire

Sunt la Onești, Bacău. Revin la scris după mult, mult timp. De ce nu am mai scris ? Pentru că am fost confuz. Foarte iritat de deciziile Curții Constituționale cu privire la prevederile legii 119/2010 privind pensiile. Foarte iritat de panaramele băgate de partidul de lotri - PD-L - în această Curte, persoane cu pregătire juridică însă departe de nobila profesie de jurist. Ei nu sunt în slujba societății, rolul principal al Curții Constituționale ci în slujba unui stăpân, al unui partid politic, al unui grup privat înființat pentru a prădui, pentru a acumula averi prin spolierea bunăstării celorlalți.

Până voi pune punctul meu de vedere cu privire la interpretarea deciziilor CCR cu privire la pensii, la așa-zisa reformă a sistemului de pensii, postez, prin preluare de pe un mail, un „strigăt de protest” scris la Vâlcea, de un militar sau mai mulți.


„UMILIREA PENSIONARILOR MILITARI...

A apărut Hotărârea privind metodologia de calcul a pensiilor militare. Un document care umileşte fiecare militar în rezervă sau retragere. Plină de dispreţ. Mesajele de bază ale sale sunt două. Primul: "Noi vă tăiem pensiile aşa cum vrem noi, fără a avea nici un criteriu legal". Al doilea: "Ca să mai puteţi lua ceva bănuţi, va trebui să alergaţi după documente arhivate până la sfârşitul zilelor voastre. A acelora pe care le mai aveţi".



Pentru că, prin Hotărârea de guvern li se ia militarilor pensionari totul şi li se cere apoi, tuturor, să demonstreze cu documente din arhive că ei sunt ei. Asta ca să mai poată primi o parte din ceea ce li se cuvine. O mică parte!



Citind documentul care îşi zice "metodologie", dar care pluteşte în generalităţi, aproximări şi indicaţii imposibil de urmat, descoperi că fiecare pensionar militar trebuie să-şi justifice în faţa unor oganisme incert indicate fiecare zi de muncă şi fiecare salariu luat lună de lună într-o viaţă. Totul în lipsa unor documente clare care să-i contabilizeze activitatea. Cum ar fi Cartea de Muncă, existentă la toţi cei care se supun legii la care guvernanţii doresc să-i alinieze pe militari.



"Metodologia de calcul" nu spune care va fi vârsta de pensionare socotită legală în procesul de recalculare, ce se întâmplă cu drepturile primite ca urmare a ordinelor şi medaliilor militare (se anulează fiecare decret prezidenţial în parte?), de unde se vor obţine datele tuturor serviciilor de zi pe unitate (care ar trebui asimilate gărzilor medicilor), cum va fi recompensată munca nenormată a militarului, cine va da documente pentru lunile şi lunile trăite zi şi noapte în aplicaţii şi cum vor fi recunoscute ele de o lege care nu a avut în vedere aşa ceva ( L19/2000)? Şi alte sute de întrebări. Toate fără răspuns într-un document elaborat cu reavoinţă de amatori animaţi de un singur gând: să ia! Cu o singură pagină dactilografiată se anulează sute de mii de vieţi, munca de zeci de ani a apărătorilor în uniformă acestei ţări.



Realizează cei care au gândit documentul, "metodologia" cum au numit-o ei, câţi ani poate dura o obţinerea a sute de documente, câtă pierdere de timp şi de bani? Şi în vremea asta, în lipsa documentaţiei, toţi cei care mai supravieţuiesc vor fi plătiţi cu o pensie calculată la nivelul salariului mediu brut pe economie. Ca spălători de vase, ori vidanjori, ori cosaşi. Este nivelul la care sunt aduşi slujitorii sub drapel.

Sute de unităţi militare au fost desfiinţate. Aproape fiecare pensionar militar a lucrat în 10-12 garnizoane diferite, răspândite pe tot teritoriul ţării. Cui să se adreseze pentru a obţine datele necesare? Cine mai ştie unde se află statul de plată pe care a fost plătit acum cincizeci de ani? De unde să cunoască asta acum centrul militar? Cu oameni puţini şi el. Unde să poţi găsi hîrtiile serviciului financiar al unităţii militare care nu mai există de o jumătate de secol? Dar a zece asemenea unităţi?



Vor fi probabil zeci de mii de cereri concomitente care vor bloca arhivele. Se vor afla pe drumuri mii şi mii de bătrâni. Unii disperaţi că nu mai au cu ce să trăiască. Alţii bolnavi de bolile bătrâneţii. Se vor izbi de dispreţul funcţionarului de la ghişeu, de nepăsarea lucrătorului din nu ştiu care birou sau de infatuarea vreunui şefuţ deranjat de insistenţa moşului care simte că nu mai are suficiente zile ca să aştepte hârtia. Care ştie că aşteptarea poate dura ani!



Vă daţi seama la ce chinuri sunt supuşi militarii care se încăpăţânează să mai trăiască după ce au trecut în rezervă? Cât de grea le-a fost făcută bătrâneţea?



Acelaşi chin pentru văduvele militarilor, pentru urmaşii legali ai acestora.



O întreagă categorie socială condamnată. Şi, culmea ipocriziei, în numele "echităţii sociale"!!!



De unde poate izvorî atâta răutate? Din ce carne sunt plămădiţi aceşti guvernanţi? Pot fi numiţi oameni aceia care gândesc asemenea metode de tortură destinate sutelor de mii de bătrâni? Celor care au muncit cinstit decenii întregi, care au sacrificat liniştea lor şi a familiilor pentru liniştea ţării? Şi care au obţinut tot ceea ce au în strictă legalitate.



Cum va face faţă unui asemenea volum de muncă structura din minister care se ocupă cu pensiile? Micşorată an de an. Angajând specialişti, aşa cum sugerează "metodologia"? Este o glumă. De unde atâţia cunoscători în domeniu? De unde bani pentru plata acestora? Recalcularea pensiilor după schimbarea legii în 2001 nu s-a încheiat nici acum, după nouă ani. Cât va dura această nouă "recalculare"?



Promisiunea cu cei 3000 de lei sub care nu vor scădea pensiile militare? Din nou o minciună. A primului ministru, a ministrului apărării, a politicienilor puterii. În "metodologie" nici vorbă de aşa ceva! Vor fi tăiate toate pensiile militare de stat! Iar după asta vor fi impozitate, indiferent de cât de mici vor ajunge.



Pensionarii militari. Maiştri, subofiţeri, ofiţeri, generali şi amirali. Oameni ca voi. Bătrâni. Bunicii sau părinţii voştri. Vârstnici condamnaţi pentru simplul motiv că există. Că mai sunt încă în viaţă. Unii cu merite deosebite. Profesionişti cu deosebită calificare. Cu înalte studii civile şi militare. Unii diplomaţi militari. Alţii, eroi ai neamului. Toţi făcuţi o apă şi un pământ. Azi, prin bunăvoinţa aleşilor noştri, ei au devenit vinovaţii fără vină!


Sunt pensionari militari. Atât. Ce aveţi cu ei?



Pentru mine, mai există ceva la fel de înspăimântător. Liniştea. Tăcerea şi resemnarea cu care asemenea samavolnicii sunt acceptate. Nicăieri în lume, niciodată în istorie, nu a fost posibil ca statul să ia TOTUL unei întregi categorii sociale şi să îi spună: "De acum eşti un nimeni!". "Dacă tu crezi că ai făcut ceva în viaţa ta, demonstrează. Cu documente!". Asistăm netulburaţi la crearea unui precedent. Mâine, în locul militarilor pot fi magistraţii, profesorii, doctorii sau toţi funcţionarii publici.



Repet. Înspăimântătoare liniştea. De necrezut resemnarea.”

Această postare nu este pentru cei care au votat cu Băsescu și PD-L. Este peste puterea lor de înțelegere.

joi, 27 mai 2010

Eutanasierea românilor

Am citit proiectele de acte normative pe care sinistrul guvern portocaliu dorește să își angajeze răspunderea. Sunt sinistre. Mai mult, măsurile de tăiere a veniturilor populației au caracter permanent și sunt complementare la reglementările nocive din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Sunt complementare și proiectului noii legi a pensiilor pe care Băsescu și hienele portocalii încearcă să o introducă la pachet cu proiectul Legii privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Le-am citit inițial la ioșka, și mi-am zis să mai aștept pentru a le vedea în forma pusă de Guvern pe masa Parlamentului. Dar când am fost anunțat de Comisiile de specialitate ale PNL că sunt luate în calcul am hotărât să le pun și eu.

O primă observație. Al doilea proiect de lege, privind pensiile, nu are nici o treabă cu siguranța națională și ordinea publică invocată de Guvernul incompetenților portocalii ai PD-L și de Traian Băsescu, noul dictator al României, pentru a justifica măsurile antiromânești pe care au de gând să le ia. Mai mult, în proiectul de lege care „salvează” echilibrul bugetar se face referire la reducerea cu 15% a pensiilor și numai. Surprizele sunt multe. Tare multe.

Astfel, în legea „echilibrului bugetar” se face referire, în cadrul art. X la pensii.
Art. X – (1) Începând cu drepturile lunii iunie, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, se diminuează cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.
Textul are suficientă confuzie pentru mine. În plus cere și o anume clarificare.

În primul alineat se stabilește, imperativ, o scădere a cuantumului brut al pensiilor aflate în plată. Dar în al doilea alineat se arată că valoarea ce se va lua în calcul este de 622,9 lei. În plată, acum, valoarea punctului de pensie este de vreo 730 lei ! Deci, după cum au scris handicapații, întâi se va face calculul pe noua valoare a punctului de pensie și apoi se va aplica scăderea de 15% ! Ca atare, reducerea reală ar putea fi mai mare.

Și acum clarificarea. Este pentru militari, polițiști, funcționarii publici cu statut special ... La pachet cu acest proiect de lege se bagă proiectul de lege privind pensiile. Acolo, în art. 1 se prevede:
Art. 1- La data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale;
d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
g) pensiile deputaţilor şi senatorilor;
h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;
i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi;
Ca atare, pensia de stat și pensia de serviciu devin pensii obișnuite. Practic, Statul Dictatorial Băsescian desconsideră aceste categorii profesionale. Băsescu și gașca de mafioți care îl acompaniază nu vor să recunoască caracterul special al acestor profesii. Cu referire doar la militari însă valabilă pentru toate celelalte categorii profesionale speciale pun, preluând de pe blogul lui Mario Ovidiu Oprea o decizie a Curții Constituționale din anul 2000.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 20 din 02.02.2000:

Statutul special adoptat pentru aceasta categorie profesionala este mult mai sever, mai restrictiv, impunand militarilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au, astfel ca reglementarile referitoare la pensia de serviciu pentru militari, cu diferentele pe care aceasta pensie le prezinta fata de pensia comuna de asigurari sociale, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, principiu prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci reprezinta o recunoastere a interdictiilor severe si a riscurilor sporite la care aceasta categorie profesioanla este supusa”.
În aceeași situație sunt polițiștii, magistrații (procurori și judecători), alți funcționari publici cu statut special.

Introducerea la pachet pentru angajarea răspunderii Guvernului și a legii pensiilor are drept scop scăderea severă a pensiilor militarilor și polițiștilor, stabilirea pensiilor acestora pe baza punctului de pensie arătat în art. X din legea „echilibrului bugetar”. De ce, pentru că în proiectul de lege al pensiilor se prevede, în alte articole modul în care urmează a fi calculate aceste pensii:

Art. 3 –(1) Începând cu drepturile lunii iunie 2010, pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1) care au fost stabilite doar în baza legilor cu caracter special, pensia din sistemul public se determină, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1 care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4 (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art.1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare după cum urmează
a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la lain. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit a) şi b);
b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la alin. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit c) – i).
(2) Cuantumul pensiilor recalculate, conform prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat conform prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzută la lit a) sau b), după caz.

Art. 5 (1) Prevederile art.3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi pensiilor stabilite potrivit prevederilor Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru pensiile prevăzute la alin. (1) punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.
(3) La cuantumul pensiilor prevăzute la art.1. lit a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplică prevederile art.11 teza 3 din Legea nr.80 din 1995 privind cadrele militare.
(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
Atrag atenția colegilor mei de profesie, militari și polițiști, că pensiile lor nu vor suporta doar o scădere de 15% ci vor reduse sever, pe baza unui calcul fictiv, în temeiul principiului portocaliu băsescian al „egalității sociale”.

Anulând întregul sistem de pensii de stat, pentru militari și polițiști, se elimină și drepturile cuvenite nouă ca urmare a unor ordine și decorații și se pune în loc următoarea gogoriță:

Art. 11 – Beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii.
b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă potrivit legii.
Vă recomand să copiati de la ioșka proiectele de lege portocalii băsesciene și să vedeți ce vă așteaptă. Încălcarea Constituției și a principiilor de drept este evidentă. Iar presa, în special posturile Tv favorabile lui Băsescu și mafioților din PD-L ne este ostilă, foarte ostilă. Azi, la B1Tv, cei de la Ev.Z. l-au avut ca invitat pe Meleșcanu. Ei bine, nu am văzut de mult niște așa-ziși ziariști mai ostili nouă. Timpul nu este pierdut. Bănuiesc că va apare și Turcescu pe undeva sau alți handicapați.

Trebuie să ne pregătim pentru a da Guvernul în judecată. Trebuie să comunicăm mai bine pentru ca demersul nostru să aibă succes. Ar fi însă mult mai bine să reușim, chiar prin atenționarea propriilor noștri deputați și senatori să împiedicăm angajarea răspunderii Guvernului Băsescu-Boc-Udrea pe aceste proiecte de legi. Pentru noi, pensionarii, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în favoarea noastră poate veni după mulți ani, uneori prea târziu. În mod sigur vom câștiga procesele dar va fi prea târziu pentru unii dintre noi.

De acum înainte, voi încheia postările exprimându-mi disprețul pentru cei care prin votul lor m-au adus în această situație. Știu că unii se bucură. Pentru aceasta trebuie să facem tot ce este omenește posibil să excludem din viața noastră ciuma portocalie băsesciană.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Respect pentru Antena 3 și Valentin Stan

Colegul de liceu militar Victor Donea ne-a trimis un e-mail. Două înregistrări din emisiunea de la Antena 3 a lui Valentin Stan. Evaluare corecta a acestuia cu privire la militari și ... pensiile militarilor.

„Astept cu nerabdare maxima ca lingaii si pup-in-curistii prostocalii sa-mi spuna ca asta este propaganda mogulistica!
IM”




Și următoarea



Îl ajut pe măscăriciul ăsta de Boc și pun câteva imagini cu „nesimțiții” din promoția 1969 a Liceului militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Ne poate identifica. Nu pe toți, unii au murit înainte de a primi o pensie, unii în timpul serviciului, alții din cauza serviciului iar alții din cauza vieții. Dar tot au rămas. Se văd în fotografiile făcute la aniversarea a 40 de ani de la absolvirea liceului. Ce vârstă avea Boc pe atunci ? Chiar de sunt în civil, atrag atenția că cei din imagini sunt de arme diferite: infanteriști, artileriști, marinari, geniști, grăniceri (doar 2 din 11, al treilea este bolnav iar restul morți), transmisioniști, vânători de munte, intendență, finanțiști, cercetași, rachetiști, aviatori, topogeodezi etc. Unii au grade de generali (amirali), alții de colonel (comandor), alții au grade mai mici. Unii au fost în funcții înalte în cadrul Armatei Române și toți au făcut ceva pentru ca România să prospere. Militari fiind, unii dintre ei au participat la realizarea unor mari obiective de infrastructură în România, și-au adus contribuția la modernizarea Armatei și în domeniul cercetării tehnologice. Ce mai, niste nesimțiți cu pensii ocupaționale (pensia militarului este un angajament al statului și o obligație a acestuia față de militarul care își dedica întreaga existență apărării patriei).

Valentin Stan spune bine. Așa este.

Și acum pozele.

Promoție v-aliniați ! Onorul la drapel !


Raportul încheietorilor de companii.




Colonel în rezervă Gușu Gheorghe (87 de ani) fostul comandant al companiei întâi elevi

Nu pun mai multe, sunt suficiente. Încă o data, mulțumesc lui Valentin Stan pentru emisiune.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Apel militar.

Multumesc colegului si prietenului Ilie Matra pentru faptul ca ma tine la curent cu viata rezervistilor. Voi prelua si pune in pagina toate materialele pe care le voi primi de la el si de la alti colegi si prieteni pentru a ajuta pe cei care inca sunt in dubiu cu privire la actuala guvernare si la partidul-stat PD-L.

Mesajul este putin cam dur, dar pe merit.

Ca pensionar militar, la termen, sunt alaturi de cei care au ales, din tinerete, calea armelor. Sunt alaturi de cei care vor sa activeze social, care nu considera varsta un impediment in a ramane activi, de a contribui la bunastarea si siguranta altora.

Postarea aceasta nu se adreseaza doar cadrelor militare ci tuturor celor care vor sa o citeasca, din curiozitate sau din interes. Vor urma si altele.

APEL CĂTRE TOATE CATEGORIILE DE MILITARI ACTIVI, ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE

Doamnelor și domnilor ofițeri, subofițeri, maiștri militari și militari (nerecunoscuți dar ) angajați pe bază de contract,

V-ați făcut datoria față de națiune, fără să protestați, pe arsiță, furtuni și îngheț, fără duminici și fără zile de sărbătoare, la datorie 24 de ore din 24, în orice condiții de timp și de spațiu, ani sau decenii, sacrificându- vă sănătatea, familia, viața !

Nu ați avut nimic al vostru, pentru că nu aveați dreptul la proprietate, trăindu-vă viața între două trenuri, pentru că ați fost mutați la ordin, din garnizoană în garnizoană, din pichet în pichet, din post de poliție în post de poliție, pierzându-vă adesea, între două transferuri, familia care nu putea să vă urmeze !

V-ați ruinat sănătatea, în unele cazuri iremediabil, ați fost schilodiți sau v-ați văzut camarazii răniți și, nu de puține ori, căzând la datorie !

Ați ținut, cu grele sacrificii, economia Romaniei timp de decenii, în spate, înfruntând primitivismul tehnicii, minciuna oficială, mizeria, tifosul, în construcții, minerit, agricultură, etc., prin muncă la ordin, nenormată, muncă de sclav ! Sângele vostru a udat Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, Metroul, autostrăzile, Amenajarea Complexă a râului Dambovița, etc. !

Cu riscul vieții ați intervenit în timpul calamităților - cutremure, inundații, incendii- pentru a salva viața și bunurile altora !

V-ați lăsat vânați ca iepurii în Decembrie ’89, pentru că între voi și specialiștii OMON sau KEOD în diversiune se afla populația mancurtizată, păcălită să “apere cu pieptul gol” Televiziunea Română, nu “Liberă” ci cât se poate de “Ocupată” care televiziune putea fi amuțită printr-o simplă apăsare pe buton din punctul de comandă !

Ați îndurat fără să crâcniți mizeria în care spectrul politic (adică impostorii și agenții serviciilor străine) a aruncat Țara în ultimii 20 de ani, dovedindu-vă un exemplu de altruism și coloană vertebrală a coeziunii și unității naționale !

Ați îndurat batjocura avansărilor pe criterii politice sau “cu plată” și, voi care sunteți de drept, ca în toate democrațiile autentice, prin însăși natura meseriei, COLOANA VERTEBRALĂ A SOCIETĂȚII CIVILE, nemeritată insultă, lansată de agenți, impostori și ambuscați, a “controlului societății civile asupra armatei” !

Ați acceptat, de dragul integrării României în NICIUNDE și în NICĂIERI, să renunțați la împlinirea carierei militare, să predați, la 38, 40, 45, 50 de ani, “bastonul de mareșal” cu tot cu raniță, mulțumindu-vă cu pensii anticipate și penalizate, sau cu promisiunea pensiei la împlinirea vârstei, pentru a o lua de la capăt ca civili, în altă meserie, fiindcă așa au decis “Dumnezeii” zilei ! Și v-ați gândit că, luând pe lângă pensia de ”subzistență” un salariu de începător, vă veți întreține familiile și veți putea plăti datoriile împovărătoare la bănci, până când la 62-65 de ani, veți iesi la pensie și ca civili și din două caricaturi de pensie (una pentru 20 de ani lucrați ca militari și alta pentru 10, 12, 15, 20 de ani lucrați ca “civili”), vă veți ridica măcar la jumătatea pensiei pe care v-ați fi asigurat-o ca militari, dacă v-ați fi încheiat în mod normal cariera !

Ați acceptat să vi se rețină ilegal din pensii, impozite, ilegal pentru că pensiile nu sunt venituri ci RESTITUIRI ! Și tot ilegal ați acceptat să vi se rețină din pensii și salarii, contribuții pentru sănătate, ilegal pentru că Dvs. aveți asistența medicală gratuită, având medici și spitale militare, prin lege organică. Mai nou, sunteți pe cale de a accepta altă aberație, altă ilegalitate- sistemul “coplății” !

Ați acceptat invadarea structurilor militare de decidenți politici, de la șefi de direcții, la miniștri, decidenți care sunt reprezentanții unor partide și care au năvălit în haită, făcând politica acelor partide și spoliind armata, internele, serviciile, în interes privat sau de grup politic.

Vi se cere astăzi Dvs., fie activi, fie în rezervă, să acceptați anularea Drepturilor omului în Romania (O.G. 137/2000, reactivată la 23.12.2008) să acceptați limitarea prin lege a dreptului la muncă și a dreptului la proprietate (soldă sau pensie) și să aplaudați, eventual, NAȚIONALIZAREA GRADELOR MILITARE. Mai mult, după scoaterea Dvs. ca “balast” din viața socială, vi se cere să acceptați și diminuarea cu 40-60% a unui drept câștigat- pensia, în cuantumul stabilit pentru fiecare promoție, prin legi organice.

Iar Dvs., celor mințiți că faceți parte din ARMATA NOUĂ, DE PROFESIONIȘTI, ori vi se diminuează ilegal soldele și vi se pregătește o pensie simbolică, dacă sunteți activi, ori, dacă sunteți militari angajați pe bază de contract, vi se cere să acceptați nerecunoașterea statutului de militar și a pregătirii militare în sistem NATO, spre a fi aruncați pe piața muncii, la 35-40 de ani, ca muncitori necalificați. Cu alte cuvinte, nu contează că ați sângerat, că v-ați văzut camarazii uciși în Angola, Irak, Afganistan, nu aveți niciun drept ! VOI, minunați soldați profesioniști tip NATO, conform legii impostorilor, nici măcar nu sunteți considerați militari.

Ce sunteți și ce suntem, doamnelor și domnilor ?

Este limpede ! Suntem niște “nesimțiți” ! Ne-au spus-o raspicat șeful statului, premierul și cățeii lor de presă, cu sau fără barbă, cu tupeul înlocuindu-le inteligența și cultura, cu veninul sâsâindu-le șerpește printre colții galbeni, ori divele media cu fusta până la gingii și creierul în tanga ! Și au asmuțit gloatele și mai disperate decât în ’89, pentru că atunci li se furau doar bucatele de pe masă, astăzi li se “fură” viața și ca prezent și ca viitor !

Acceptați insulta ?

Acceptați înfrângerea fără luptă ?

Vă atragem atenția asupra faptului că România are toate caracteristicile unei țări învinse și ocupate :
- industria ne-a fost făcută praf, agricultura la fel, pământul nemaifiind al nostru ;
- băncile sunt în mâinile străinilor, la fel bogățiile solului și subsolului, ca și toate domeniile strategice ;
- statul trăiește exclusiv din taxe și se autodistruge, Guvernul dând sub ochii noștri, ultimele lovituri infrastructurii (în administrația publică, transporturi, sănătate, învățământ, etc.)
- drepturile omului au fost anulate, dreptul la muncă limitat, ca și dreptul la proprietate, salariile, pensiile, gradele noastre au fost naționalizate ;
- s-a înființat poliția politică “CNSAS” și grupurile de acțiune pentru lichidarea patrioților prin “lustrare” (imbecilii neștiind că “lustrația” înseamnă “căutarea” oastei de către domn “la beleag” spre a fi sigur că e aptă de luptă). Totul sub controlul fiilor și nepoților vechilor kominterniști educați la Moscova (ei, fiii și nepoții), în tabere speciale și a slugilor lor;
- s-a proclamat principiul retroactivității legilor. Constituția României a fost anulată prin încălcarea Art.41, privind nelimitarea dreptului la muncă și încălcarea întregului Titlu VII (Art.150-152) cu ocazia organizării ilegale a unui pseudo-referendum, în beneficiul unei singure persoane. Or asta nu se poate întâmpla decât în situația unei lovituri de stat !

Da, doamnelor și domnilor camarazi, în România, aflată pe marginea abisului, se derulează o lovitură de stat de tip stalinist ! Am numit-o, datorită legilor anticonstituționale “în cascadă”- PROIECTUL KATIUȘA ! Statul “de drept” nu mai există! Democrația înseamnă bunul plac al unui grup restrâns de foști activiști ai Kominternului sau de odrasle și învățăcei ai lor, din ordinul Cavalerilor Patului Rotund de la Comana !

Nu numai că se urmărește distrugerea României ca stat, obiectiv, practic, realizat. Se urmărește aruncarea națiunii române în abisul Istoriei !

Le veți face jocul, participând la circul învrăjbirii românilor pe criterii socio-profesionale ?

Veți aștepta pasivi, Ignatul, cu palmele lipite de vipușcă, înclinați la 90º, în speranța pomenii care picură din mâna impostorilor și trădătorilor ? Sau vă veți face datoria ?
În decembrie 1989 ne-am pierdut și onoarea și patria ! De două decenii asistăm pasivi la distrugerea statului. Acum a început distrugerea națiunii ! Chiar vrem să intrăm în Istorie ca ultima generație de români ?

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate s-a înființat, după 2 ani de pregătiri, la 18 august 2009, ca “ultimă linie de rezistență a națiunii române”, în speranța că NOI, “cripto-“, “neo-“, “expirații”, “dinozaurii”, etc., vom rezista suficient de mult până când actuala generație de tineri, imună la intoxicarea exercitată de mai bine de 2 decenii prin media, învățământ, cultură, va fi suficient de puternică și hotărâtă să salveze prin luptă statul și națiunea. Datoria noastră este să-i asigurăm, pe lângă transferul de experiență și profesionalism, răgazul necesar ! S-o învățăm apărându-ne, cum să-și apere drepturile fundamentale, drepturile profesionale, dreptul la existență și afirmare românească. Chestiunea salariilor, a pensiilor, a impozitelor, etc., a apărut pe parcurs și i-am făcut față “din mers”. Obiectivele noastre sunt însă majore și acțiunea noastră de durată ! Am dovedit că putem, răsturnând în 6 zile situația în favoarea d-lui Radu Stroe, la alegerile pentru Colegiul 1, Sector 1, Capitală. Să dovedim peste 3 ani, din perspectiva a peste 1 milion de voturi, că nu UDMR-ul face jocurile în ceea ce privește majoritatea parlamentară și guvernul ci NOI !

Cu alte cuvinte să ne redobândim prestanța socială și politică pierdute atunci când, nemaiavând soldați, nu s-au mai organizat secții de votare în unități !

Să punem capăt războiului psihologic și de imagine declanșat de mutanți împotriva noastră! Salvându-ne pe NOI înșine să salvăm națiunea și ȚARA !

Dacă obiectivele noastre în câmp tactic (salarii, pensii, asistență medicală gratuită, recuperarea bunurilor armatei, etc.) ne atrag mulți “tovarăși de drum”, din interes conjunctural, de moment, cele strategice impun strângerea în rândurile noastre a ultimilor luptători adevărați ai nației, pe care nu vrem să-i convingem ! Așteptăm să se convingă singuri și să ni se alăture ! Nu avem nevoie de Napoleoni, că la dat sfaturi tot românul e un geniu, ci de oameni capabili să-și asume riscuri și să ducă până la capăt ceea ce propun ei înșiși ! Ne-am pierdut în decembrie `89 și onoarea și patria ? A venit timpul să le recuperăm ! Și onoarea militară și patria ! Metru cu metru si piatră cu piatră ! În interesul românilor, al democrației reale, europene și al NATO !
Nu ne interesează gloria, care nu ține nici de foame nici de patrie și nici poveștile vânătorești despre presupuse merite trecute ! Pentru că, dacă unul singur dintre noi ar fi făcut în trecut ceva durabil nu ajungeam în situația în care suntem ! Ne interesează exclusiv prezentul nostru și viitorul copiilor noștri !

Îi așteptăm prin urmare pe toți aceia din rândurile Dvs., capabili să-și suflece mânecile și să treacă la treabă potrivit profesiei noastre comune și specializării fiecăruia, alături de NOI. Să demonstrăm lumii că în România, debarasându-se de NOI, impostorii au renunțat la tot ceea ce înseamnă valoare și profesionalism autentic ! Iar impostorii nu sunt “mulți și proști”. Din fericire sunt puțini și proști și, pe deasupra, fuduli !

Vă așteptăm, așadar, fraților, la adevărata Adunare a Norodului, cu răul să ii pedepsim pe cei răi, ca să îi fie Țării, bine !

Honor et patria. Vae victis !

Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate,
Col. (r) dr. Mircea Dogaru

joi, 19 noiembrie 2009

Stenograma. Aburirea militarilor de catre Basescu.

Mai multe "evenimente" ma determina sa pun aceasta postare.

Primul dintre ele s-a petrecut cu ceva timp in urma, dupa ce Basescu a reusit sa aiba propriul Guvern si a crezut ca poate face si drege in tara asta "asa cum vrea muschii lui". A distrus ce a putut dar are si "esecuri". Esecurile sunt insa in favoarea populatiei.

A gasit niste pensii exceptionale si niste salarii exceptionale, cazuri cu totul si cu totul izolate. Nu ii satisfacea scenariul de a deveni salvatorul patriei asa ca a trecut la generalizari in loc sa actioneze punctual. Asa au ajuns militarii, politistii, magistratii, functionarii publici si unii de pe la deconcentrate "criminalii care mananca bugetul statului".

Magistratii nu s-au lasat calcati in picioare. Au ripostat prin intermediul asociatiilor profesionale. Nici nu aveau cum altfel. Basescu a vazut, pentru prima oara, ca nu are controlul asupra judecatorilor. Alaturi de judecatori s-au postat procurorii. Nu toti. La fel ca la judecatori. Dar suficienti incat sa dea un semnal populatiei ca nu toti procurorii formeaza politia politica basesciana. Cazul Nastasiu si Ciurea, cei doi procurori expulzati din sistem pentru ca erau rebeli, ridica o cortina si permite altora sa vada ce nu era de aratat: SRI supraveghea cercetari penale, direct, pe fata ... Va amintiti de scandalul de la Piatra Neamt cand s-au plans judecatorii ca SRI isi incalca atributiile si ca sunt supusi unui cotrol de politie politica ? Atunci, o sereista, a cerut date "in interes national" de la o judecatorie ! Angela Ciurea confirma acum ca fostul adjunct SRI, Coldea, era prezent la sedintele de lucru in dosarul fugii lui Haissan ! Cititi articolul "Supra-justitia SRI" din Cotidianul.

Militarii si politistii nu au reactionat, pe fata. Au aparut reactii insa in cadrul formelor de asociere a rezervistilor, acuzati de PD-L si sustinatorii acestuia, unii cu cas la gura, ca au fost beneficiarii unor avantaje de pe timpul comunismului si pana acum, in aceste zile, cand Traian Basescu si Guvernul Boc au avut curajul sa puna ordine in dezmatul lor ! Unii din cei care acuza duc doar vorba din punctajele PD-L pentru presa. Saraci cu duhul.

Tot in Cotidianul are un articol Nistorescu. Titlul este sugestiv: "M-am saturat !". Si eu m-am saturat. De aceea voi aduce in fata voastra un mail, primit de la fosti colegi de liceu, o stenograma:



Traian Basesc se milogeste, de fapt, de militari. Geoana le-a trimis o scrisoare rezervistilor in care le arata ca el ii respecta. Basescu contra-ataca si le promite si el marea cu sarea. Jigodism.

De fapt, Basescu este autorul tuturor tulburarilor de azi. Din orgoliu si prostie. Jigodismul lui nu are limite. I-a pierdut pe cei care i-au dat votul in 2004. Pe majoritatea. Inaltarea in grad a nulitatilor militare Oprea, Iordanescu si Ontanu a pus capac. Basescu a atentat, grav, la una din valorile supreme ale militarilor: onoarea. Pentru asta va plati. Si el si acolitii lui adunati sub "stindardul" portocaliu a populismului desantat.