Se afișează postările cu eticheta harababură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta harababură. Afișați toate postările

marți, 28 noiembrie 2017

BNR răspunde, foarte civilizat, prim-ministrului Mihai Tudose

Când nu ai cunoștințele necesare, când nu citești legile, când nu ai suficientă educație pentru a înțelege ce citești, te comporți ca prim-ministrul Mihai Tudose. O dai în bară, în public și cu public la una dintre televiziunile specializate în dezinformare și manipulare. O numesc aici pe „Antena3”, păstorită de răspopitul Gâdea Mihai.

Pe subiectul „creșterea euro”, prim-ministrul Tudose declară: „Eu am o parte din explicații, pe de altă parte, vă recomand să vorbiți cu Banca Națională, care ar trebui să fie un pic atentă la aceste lucruri. Banca Națională poate și trebuie să intervină pe aceste lucruri, nu a făcut-o.Agerpres.

Și pentru a împlini o vorbă românească cu „destul și fudul”, Mihai Tudose se dă mare în fața unor telespectatori căzuți în admirație până la leșin.

Vorbim de separarea puterilor în stat, am tot tras semnale de alarmă cu ce se întâmplă în sistemul bancar. Eu cred că va trebui să avem și o discuție foarte serioasă cu Banca Națională despre ce se întâmplă și cam care ar trebui să fie rolul Băncii Naționale. Nu putem interveni ca Guvern peste Banca Națională. (...) Fiecare este în dreptul lui, va trebui să avem o discuție foarte serioasă.

Este tare omul, nu?!

Ei bine, a venit și invitația Consiliului de Administrație al BNR. Pe site-ul BNR există comunicatul de mai jos:
28.11.2017
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința din 27 noiembrie a.c., a luat act de declarațiile publice ale domnului Mihai Tudose, Prim-ministru al Guvernului României, în legătură cu activitatea Băncii Naționale.
În continuarea bunei colaborări instituționale existente, Consiliul de Administrație al BNR își exprimă dorința de a avea o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru discutarea evoluțiilor economice și financiare actuale.
BNR menționează că mandatul băncii centrale presupune informarea cu regularitate a Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului și a opiniei publice în legătură cu activitatea sa. În acest sens, BNR publică Raportul anual de activitate, Rapoarte trimestriale asupra inflației, Rapoarte semestriale de stabilitate financiară și Minute de politică monetară după fiecare decizie a C.A. al BNR, toate aceste documente prezentând în mod transparent activitatea băncii centrale, în corelație cu evoluțiile economice și financiare interne și internaționale.
BNR își îndeplinește obiectivele și atribuțiile pe baza prevederilor Legii 312/2004 și a articolului 130 din  Tratatul privind funcționarea Uniunii, care conferă independență instituțională și funcțională băncii centrale, pe fondul unui dialog permanent, devenit tradițional, cu Ministerul Finanțelor Publice și cu alte instituții ale statului.
Dialogul are în vedere echilibrarea mixului de politici macroeconomice, al cărui rol este esențial pentru menținerea stabilității financiare și pentru întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse.
Este destul de clar mesajul. Îl invită pe marele economist și finanțist de talie mondială, Mihai Tudose, la o discuție și, cum este elegant, îi arată și unde să citească pentru a putea înțelege, cât de cât, cu ce se ocupă Banca Națională a României.

Poate nu ar strica o lectură a celor de la PSD care îi cântă lui Tudose în strună a unor materiale de specialitate publicate fie într-o anumită parte a presei, fie în comunicatele de presă sau intervențiile politice ale unor specialiști ai opoziției. Ar putea observa, cu mare-mare ușurință, că autorul harababurii este el și politica pe care o face, nu BNR.

Sunt curios ce va spune mai târziu.

marți, 22 februarie 2011

Harababură

Nici nu știu de care să mă leg și cu care să încep.

Guvernul paiațelor portocalii își angajează răspunderea pe Codul muncii clocit pe undeva pe la niște multinaționale și pus în brațele pedeliștilor de la Cotroceni care, după o anume prelucrare, l-au trimis spre executare, după mimarea dialogului cu sindicatele și patronatele, Guvernului Boc. Sindicatele au făcut propuneri, celelalte patronate (altele decât cele reprezentate de (Sp)Agathon) au făcut propuneri, opinia publică a evidențiat bulibășeala din noul Cod, presa a dezbătut aprins iar Guvernul a respins tot. Tot ce a venit peste voința cotroceniștilor portocalii. Aseară, la RTv, niște ăștia ai puterii mai că nu au sărit la bătaie contra celor care criticau „minunăția” care va afecta o întreagă țară. Iar noi adăugăm încă un act normativ care va suferi severe amputări după ce portocalii și udemeriștii vor fi debarcați de la putere cu, normal, daunele ce urmează a fi plătite de stat pentru cei care vor suferi din cauza voințelor băsesciene.

Fără a face un calcul, nu pot să îl fac pentru că este imposibil acum, constat că statul adaugă la datoria publică aproape cât a împrumutat de la FMI. Sunt daunele provocate românilor de săvârșirea abuzurilor guvernării băsesciene. Instanțele naționale dau hotărâri pe bandă rulantă în favoarea celor afectați de legile anti-naționale ale băsescienilor portocalii, instanțele europene au admis sau sunt pe cale să admită acțiunile românilor care reclamă încălcare Convenției Europene asupra Drepturilor Omului și a tratatelor europene la care România a devenit parte, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Statul este găsit vinovat, statul este pus să plătească daunele, inclusiv cele morale, iar noi suntem cei care în loc să beneficiem de folosirea chibzuită și eficientă social a banilor din bugetul național vom vedea cum acesta, ani și ani de zile, va avea ca primă obligație achitarea datoriilor acumulate cu inconștiență de guvernarea portocalie.

Statul este pus la plată însă refuză. Băsescu, pe de o parte, Isărescu pe de alta, Mungiu pe alături și tot felul de alți analiști cu aură portocalie acuză Justiția că prin hotărârile ce le ia afectează politica economică a statului condus de guvernarea portocalie. Critica induce o idee falsă. Este o continuare a unui concept potrivit căruia „economicul prevalează în fața juridicului”, concept expus în notele de fundamentare și expunerile de motive cu care actuala guvernare și-a susținut majoritatea actelor normative prin care au fost desființate drepturi ale cetățenilor și au fost modificate, substanțial, reguli după care societatea românească a funcționat de ani și ani de zile. Practic, prin conceptul promovat de Isărescu și Băsescu se desființează statul de drept și se introduce statul de „drepți”, „economicul” și interesele acestuia fiind stabilite la nivelul BNR și al partidului de guvernare iar juridicul, legile în vigoare, este supus schimbării funcție de cum reacționează Isărescu sau Băsescu la o stare sau o situație economică dată. O tâmpenie. Băsescu, Isărescu și restul de handicapați care participă la actuala guvernare acționează pentru distrugerea, din temelii, a statului român și doresc să îl reconstruiască, dacă pot spune așa, după niște modele preluate de aiurea pe considerentul că „schemele” folosite în alte state sunt mai bune ca ale noastre. Mai pe de-a dreptul, incapabili să participe la o construcție națională vor să ne cloneze, ca stat, după un model cotrocenist care folosește elemente disparate luate de la mai multe state. Iar modelele lor sunt azi, din informațiile pe care presa le pune la dispoziție, în situația în care își reanalizează organizarea statală, au loc consultări lungi cu populația prin intermediul presei locale și a întâlnirilor comunale, iau în considerare ca fiind obligatorie tradiția culturală locală și iau decizii abia după ce întreaga populație este convinsă că pasul „X” poate fi făcut fără a afecta substanțial drepturile și libertățile civile și ordinea de drept locală. Ce mai, altfel de țari, altfel de conducători.

Constat că nu există nici o diferență între comportamentul lui Bercea Mondial și Traian Băsescu. Din motivarea instanței la admiterea cererii procurorului pentru arestarea preventivă a acestuia rețin ideea că individul are o atitudine dominatoare față de cei din jur și că se folosește de relațiile pe care și le-a format în timp pentru a arăta că el este exonerat de răspunderea penală. Mă întorc la Traian Băsescu și constat că individul nu diferă, de loc, de tipul reprezentat de Bercea Mondial. Ca relații la care a apelat Băsescu pentru a arătat că are susținere (europeană și mondială) au fost pomenite de individ dar și de aliații lui „marele licurici” de peste ocean, Sarkozy, Merkel, Berlusconi și alte figuri politice ale momentului. Nu trebuie să îi uit pe vizibilii parlamentari europeni ai popularilor, indivizi excentrici, în mijlocul cărora evoluează EBA, fiica incultă a cotrocenistului șef, procuroarea stalinistă Monica Macovei, aiuritorul de cuvinte fără conținut Cristian Preda, aburitoarea „speranță” la guvernare Teodor Stolojan etc. Nu degeaba Băsescu a fost gratulat cu epitete semnificative de către majoritatea românilor: derbedeu, golan, javră ordinară etc.

În afara arestărilor din punctele de trecere a frontierei, arestări spectaculoase însă nelămuritoare pentru cineva care are cunoștințe de drept, cât de cât, se vehiculează în presă unele informații despre încercările cotrocenistului șef de a reface imaginea șifonată a PD-L în vederea obținerii unui scor bun la alegerile din 2012. Prioritatea o reprezintă schimbarea lui Boc din fruntea Guvernului, obstrucționarea grupării BVB de a pune mâna pe putere în partid, modificările legislative necesare pentru a da mai multă siguranță poziției de Președinte al României, în condițiile în care se prefigurează posibilitatea ca o majoritate parlamentară ostilă să poată dispune suspendarea lui Traian Băsescu iar aceasta să fie confirmată prin referendum. O astfel de acțiune este posibilă.

Schimbarea premierului nu este dorită de PD-L, UDMR și UNPR. Plus minoritățile. Caut un răspuns. Posibil ca un nou premier să aibă o altă abordare a problemelor. Să respecte cererile lui Băsescu însă să afecteze pe unii și alții aflați la guvernare. Premierul are o putere imensă în Guvern. Miniștrii nu pot promova sau vota ceva în ședința de Guvern dacă premierul nu este de acord. Mai mult, ministrul care nu joacă cum vrea premierul poate fi schimbat urgent. Dacă Băsescu nu joacă cum vrea premierul, acesta are la îndemână cel nai puternic argument: demisia. Iar demisia premierului poate duce la alegeri anticipate ceea ce nu este de dorit. Bașca faptul că premierul nou, tehnocrat să spunem, poate dispune ca folosirea fondurilor bugetare să aibă o altă abordare și, așa, să excludă de la „țâța vacii” profitorii portocalii. O eventuală analiză pe oportunitatea politicilor bugetare dă fiori portocaliilor guvernanți și parlamentari. Există pericolul ca sălile de sport, patinoarele, parcurile comunale cocoțate în vârf de munte, telegondolele și alte aiureli promovate de puterea portocalie ca „programe de investiții” să fie stopate iar multe dintre ele desființate. Să vedem cine va câștiga. Băsescu sau partidul ? Nu mai spun de faptul că UDMR așteaptă și el anumite pomeni politice, pomeni ce pot fi înlăturate de un nou premier. UNPR are, la rândul lui, alte așteptări. Un tehnocrat în funcția de premier cu sprijinul lui Băsescu este un mare pericol pentru întreaga suflare verde-portocalie.

Trag concluzia că PSD lucrează la fragilizarea USL. Acordurile locale între organizațiile PSD și cele ale PRM fac rău alianței. UDMR dă semnale clare că nu poate veni alături de cei care colaborează cu PRM. În aceste condiții, obiectivul alianței de dărâmare a guvernului în acest an pică. PRM nu are reprezentare parlamentară și nici nu cred că sondajele îl vor duce în Parlament. PRM în vecinătatea alianței poate însă fragiliza PNL. Iar PNL trebuie să aibă o poziție. Asocierea, chiar conjuncturală, a PNL cu PRM este de neacceptat. Se poate păstra alianța abia încropită cu o declarație comună a conducerii USL că alianțele politice locale ale PSD cu PRM nu aduc PRM în cadrul alianței USL.

PSD a mai jucat murdar și anul trecut. Unele moțiuni de cenzură au picat iar unele legi au trecut din cauza lui Ponta și a parlamentarilor PSD care simpatizează cu PD-L și Traian Băsescu. Acum PSD joacă iar murdar. Păcat. Lacomi, pesediștii au șansa să distrugă USL. Posibil că o vor face dacă analizele le spun că împreună cu PRM obțin o majoritate relativă în viitorul Parlament.

PNL tace și nu este bine. Sunt probleme la care trebuie reacționat cu fermitate. Voi urmări să văd cum decurg treburile.