Apără Bucureștiul

Campania este în derulare. Ieri am fost la întâlnirea seniorilor liberali din Sectorul 3 unde am discutat despre campanie și nu numai.

Normal că voi participa, atât cât mă pricep, la campanie. Mi-am luat un formular pe care îl voi multiplica. 10 - 20 de copii. Voi da celor care doresc să fie voluntari câte un exemplar pentru a aduna semnături de la membrii de familie, în principal, apoi de la rude, cunoscuți, prieteni, colegi ... Familia mea va semna pe tabelul meu. Eu am semnat pe tabelul lui Tudoroiu Lucrețiu, ieri, alături de liberalii prezenți la întâlnire.

Campania pentru București are doar rolul de a semnala Primăriei Generale care este părerea bucureștenilor despre intențiile matracuței portocalii Elena Udrea. Este posibil ca scorpia portocalie să nu țină cont de faptul că bucureștenii nu sunt de acord să se întoarcă în evul mediu și să continue acțiunea legislativă în Guvern și mai apoi în Parlament unde are majoritate. Părerea bucureștenilor acum va fi un motiv suficient de puternic pentru ca imediat ce portocalii vor da colțul de la guvernare, o altă majoritate parlamentară să readucă capitala la starea de normalitate.

Starea de normalitate este descentralizarea administrativă. Descentralizare la care s-a ajuns, pentru prima oară, în anul 1925, 14 iunie, sub guvernarea liberală, prin Legea pentru unificarea administrativă. Informațiile pe care le pun aici au ca sursă, imediată, studiul lui Lucrețiu Tudoroiu iar pentru doritori blogul acestuia unde au aceleași informații.

Prin legea amintită mai sus s-au pus bazele, pentru prima dată în România, principiilor descentralizării administrative așa cum au fost formulate de Ion I.C. Brătianu, primul ministru al țării, cu ocazia dării de seamă în parlament intitulată „Activitatea corpurilor legiuitoare și a guvernului, de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1926”. Cu referire strict la legea în discuție, este o expunere de motive modernă, modernă și pentru zilele noastre:

„La alcătuirea legii de unificare administrativă s-a ținut seama de principiile cele mai democratice. În acest scop s-a căutat să se asigure:

a) libertatea dezvoltării vieții locale, singura capabilă să contribuie la armonizarea completă a sforțărilor tuturor factorilor administrativi, dintr-un oraș sau județ;

b) o descentralizare cuminte, sănătoasă, care să nu slăbească unitatea statului;

c) participarea la administrarea locală, a unui număr cât mai mare de cetățeni, reprezentanți autorizați ai tuturor ramurilor principale de activitate: învățământ, muncă, agricultură, comerț, industrie etc.;

d) executarea unui riguros control cetățenesc în aplicarea legilor;

e) alegerea consiliilor comunale și județene pe un termen mai lung, care să garanteze desăvârșirea unui program serios de muncă, întocmit de gospodarii cu adevărat pricepuți;

f) independența consiliilor comunale și județene, sustrăgându-le de la orice influență politică;

g) asigurarea resurselor financiare, prin modificarea sistemului de impozite în favoarea organizațiilor județene și comunale.”

După aproape 100 de ani suntem încă departe de a împlini principiile expuse mai sus. Fiecare dintre cei care citesc poate să vadă, fără nici o greutate, că acestea nu sunt realizabile azi, mai ales sub guvernarea portocalie băsesciană.

Legea lui Udrea vrea să desființeze, pentru București, democrația locală. Democrație care a fost stabilită prin Legea pentru Organizarea Administrației comunale a orașului București, din 7 februarie 1926. Pe atunci, Bucureștiul avea o populație peste 300.000 locuitori (!). Împărțirea pe sectoare cu personalitate juridică, cu buget propriu, care percepeau taxe, impozite și contribuții locale în beneficiul sectorului și care rezolvau problemele cu care comunitatea locală se confruntau. Ce face Udrea ? La un București de peste 7 ori mai mare duce decizia la nivel central, desființează bugetele locale și lasă la latitudinea unui consiliu municipal politizat până în prăsele dreptul de a hotărî, de exemplu, dacă cei din marginile Bucureștiului au nevoie de drumuri, canalizare, gaze, apă potabilă, infrastructură de telefonie și informatică etc.

Să apărăm Bucureștiul de cea mai cumplită „reformă” portocalie. Pentru că apărând capitala apărăm, în fapt, toate comunitățile locale. Pentru că nevoia descentralizării administrative se impune nu doar în București, ci în toate orașele mari din țară care au populație crescută și care vor mai crește datorită condițiilor naturale de dezvoltare. Constanța, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași ... vor trebui descentralizate și ele, împărțirea lor pe sectoare sau cum se vor numi descentralizările respective fiind imeprative. Dau ca exemplu Constanța. Ce treabă are Poarta 6 sau Km 5 cu investițiile imense făcute doar în Mamaia ? Sau Palas, Brătianu, Anadalchioi etc. Sunt zone în Constanța pe care le știu de aproape 40 de ani fără să văd vreo schimbare. Nici la stradă, nici la trotuare, nici la utilități. Iar cei care cunosc bine alte orașe mari din țară pot aduce exemple concrete din acele localități.

Eu cred că acțiunea pentru apărarea Bucureștiului ar trebui să aibă ca susținători, măcar on-line, și pe cei din alte localități care gândesc modern la starea țării. Distrugerea administrației descentralizate a Bucureștiului este, probabil, cireașa de pe „tortul” distrugerii naționale făcută de cel mai incompetent președinte român, Traian Băsescu, și cele mai aservite formațiuni politice intereselor clientelei politice reprezentate de guverne și investitori străini. PD-L și UDMR. La care se adaugă „patrioții” din UNPR !

Convulsii

Pământul se mișcă. Din ce în ce mai mult. Undeva, în adâncuri, s-a adunat magma și caută locuri pe unde să iasă, altele decât cele cunoscute de noi, oamenii, în scurta perioadă istorică în care am devenit „evoluați”. Pământul face ce a făcut de la nașterea lui din praful stelar primordial. Se mișcă și se răcește. Luna se depărtează anual, centimetru cu centimetru, astfel că, undeva, în timp, mișcarea de rotație a pământului se va încetini la rândul ei și planeta va deveni o planetă oarecare. Fără viața pe care noi o vedem acum. Asta înainte de a fi devorat de Soare, la apusul vieții acestuia.

Perioada de „liniște” a Pământului se apropie de sfârșit. Unii spun că suntem în întârziere cu glaciațiunea. Am depășit suta de mii de ani de la ultima glaciațiune. Londra este încă locuibilă și nu este acoperită de gheață. Ba, mai mult, pe termen scurt se prevede o încălzire a planetei. Cei care promovează apocalipsa încălzirii o pun pe seama oamenilor. Greșit, după mine. Vulcanii Islandei au aruncat în atmosferă cenușă și gaz toxic într-un an mai mult decât toată industria mondială într-o sută de ani. Suntem mici însă suntem „cocoși”. Iar pe lângă vulcanii de suprafață beneficiem și de activitatea seismică suboceanică. Sumatra, acum Japonia, mâine ?

Pământul își vede de ale lui. Intensificarea activității pământului se măsoară mereu și ne spune că vor urma mișcări mai severe. Cataclisme, așa cum le numim noi, vor apare ici și colo. Vom sări în ajutor. Dar și noi provocăm cataclisme. Adăugăm la ce ne aduce natura propriile noastre ambiții și orgolii.

În lumea arabă se văd roadele „importului” cultural din alte țări. Internetul, drepturile și libertățile civile, mașinile, aparatura, mâncarea ... Arabii vor mai multă libertate. Tradiționalismul impus de liderii arabi se fisurează. Arabii au plecat din țările lor și au devenit cetățeni ai statelor care le permit să se manifeste și altfel decât societățile din care provin. Au dat de libertate. O duc „acasă” cu fiecare ocazie în care merg la rude sau atunci când vorbesc la telefon cu rudele. La arabi „acasă” au venit să lucreze străinii. Altă cultură, altă educație, altă informație. A apărut șansa schimbărilor iar tinerii arabi nu o refuză. Mișcările sociale din lumea arabă sunt rezultatul schimbului cultural cu „occidentul”.

Libia era, alături de Egipt, o țară considerată „sigură”. Regimul autoritar al lui Gaddafi nu arăta că poate fi slab. Este. Înțelepții spun că acolo unde este puterea este și slăbiciunea. Gaddafi va sfârși cumplit. Cei care îl vor „executa” sunt cei din apropierea lui. Aceia au văzut că pot lua puterea. Gaddafi este bătrân iar „occidentul” are nevoie de un alt „conducător” care să aibă controlul asupra petrolului libian. De aceea s-a apelat la occidentali pentru a da un ajutor armat mișcării libiene care dorește schimbarea. Iar occidentalii cu interese în zonă se mișcă. Repede. Chiar foarte repede. Franța este mai interesată. Italia ar vrea dar nu prea poate. Germania știe că nu este treaba ei și va acționa pe latura economică, blocând, o perioadă, relațiile cu Libia. SUA vin și ele pentru că nu vor să lase Franța să ia tot caimacul. Rusia și China nu îl mai creditează pe Gaddafi, spre dezamăgirea acestuia. România are o poziție ... aiurea.

România arată încă o dată că are o politică externă catastrofală. Da, România este o catastrofă în politica externă. România a părăsit interesul național pentru a promova interesul particular al unui mic dictator est-european. Traian Băsescu. Asemănarea între Băsescu și Gaddafi este din ce în ce mai evidentă. În Libia, Gaddafi vorbește despre el și bunăstarea lui ca o condiție a bunăstării poporului. În România, Băsescu cere bunăstare pentru el pentru a avea și poporul. Gaddafi se folosește de mercenari pentru a lovi în propriul popor. Băsescu are și el mercenarii lui, pedeliștii, femeiștii, bancherii ... De aceea cred că România este, cumva, pe lista țărilor în care vor avea loc convulsii sociale severe. Va exploda mămăliga. Iar ajutorul va veni tot de la „occidentali”. Poate Franța ?

Ideatic au loc convulsii severe. Nostalgicii politicilor de „mână forte”, chipurile „de dreapta”, promovează, isteric, sfârșitul „statului social”. Mă întreb, ca omul, ce înțeleg ei prin „statul social” ? Din câte înțeleg eu din lectura materialelor lor ei doresc ca statul să nu îi mai protejeze pe cei care din cauza sistemului de stat ajung în situații dificile. Vor astfel înghețarea unor statute sociale. Unii, cei care au ajuns acum stăpâni să fie protejați prin pârghiile statului să rămână stăpâni. Cei care nu au ajuns stăpâni să rămână slugi. Iar astea sunt măsuri de dreapta ! Oribil. Iar pentru asta promovează atacuri asupra „comuniștilor” sindicaliști, politici, sociali etc.

Lumea a intrat din nou într-o eră de convulsii severe. Pe de o parte Pământul se convulsionează, așa cum îi stă lui bine, pe de alta noi oamenii. Unii vor câștiga. Alții vor pierde. Este o luptă de supraviețuire. Evoluția omenirii către statele sociale, o condiție a existenței statelor ca formațiuni politico-sociale, are o sincopă. Demența așa-ziselor mișcări de dreapta. La conducerea lor este marea finanță internațională. Sincopa va produce pierderi umane majore. Dar va duce și la reașezarea marii finanțe pe alte scheme de funcționare. Societățile vor sancționa marea finanță și îi vor arăta că locul ei este doar în sfera prestatorilor de servicii și nu de conducere a omenirii. Drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor nu mai pot fi călcate în picioare de niște oarecare.

Eu văd că în Libia are loc o luptă în trei. Pe de o parte Gaddafi care s-a dorit partener al marii finanțe internaționale de pe poziția de forță a unui șef de stat. De altă parte sunt interesele marii finanțe exprimată de occidentalii care intervin cu forțe armate. Ultimii, încă idealiști, libienii care vor libertate. Deși sunt mai slab înarmați ei vor câștiga. Vor câștiga pentru că fără ei, libienii producători și consumatori de bunuri și servicii nu pot exista nici dictatorii de stat și nici marea finanță.

Mișcările sociale mari cu care ne gratulează acest început de secol se aseamănă cu mișcările scoarței pământului. Se încalecă „plăcile culturale”. Au loc cutremure. Se pierd vieți. Se produc distrugeri de bunuri și chiar de state. Jugoslavia este un exemplu. Și mai sunt.

Am o detașare privind la ele. Dar trebuie să mă poziționez, atât timp cât trăiesc, de o parte sau alta. Eu aleg poziția celor care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ca obligație socială a fiecărui membru al societății și ca obligație primordială a statului în care trăiesc.

Mitingul din 16 martie

Am fost la miting. I-am văzut venind, pe lângă parcul Izvor. Grupuri-grupuri. Unii mai gălăgioși, alții mai tăcuți. În piață erau câteva mii. Nu sunt de acord cu cifrele date pe la televiziuni. Pentru că în afara celor din piață, pe Unirii, de o parte și de alta, din piață până la metrou erau grupuri de manifestanți. Oamenii căutau umbra. Nu mai spun de cei din spatele blocurilor, de o parte și de alta a bulevardului. Din spate, spre Curtea de Apel, de la un chioșcar de bloc mi-am luat o cafea și o Coca-Cola. Pentru că atunci când am fost eu piața era plină cam trei-sferturi, am calculat că cei ce erau mitingiști dar nu stăteau la soare erau cel puțin la jumătatea celor din piață. Unii erau bucureșteni. Puțini, dar erau. Trei îi vedeți în poze. Eu, Vasi și Cristina. Marius-Rizea era și el pe acolo, sigur cu aparatul de fotografiat.

Îndemnurile erau cele la modă. De la „Jos Guvernul Boc”, „Ieși afară javră ordinară”, „Nu vă fie frică și Băsescu pică” la apeluri insistente pentru greva generală. Cineva, alături de noi, ne explica că la el, în localitate, au ieșit în stradă sindicaliștii care au rămas acasă. Nu am prea văzut la televiziuni imagini cu manifestările din fața prefecturilor la reședințele de județ. S-a făcut astfel un deserviciu mișcării sindicale. Nu doar în București sunt români nemulțumiți și nu doar în București trebuie ca ei să își manifeste nemulțumirea față de guvernul dezastrului național. Ci în țară, acolo unde de fapt nu mai sunt locurile de muncă, acolo unde de fapt se produc cele mai mari și mai multe abuzuri ale administrației portocalii. În București se trăiește cel mai bine. Am mers spre metrou (spatele ... !) și am văzut bucureștenii. Unii treceau grăbiți și dădeau din cap a acord. Alții se uitau spre Parlament și se strâmbau a dezgust. Precis erau pedeliști. Mulți, foarte mulți erau tineri. Elevi, studenți, pierde-vară. Ei nu aveau treabă cu Codul muncii. Alții, vârstnicii, nici-atât. Abia își cărau bătrânețele, cu o sacoșă în mână, cu ochii miopi își duceau pașii undeva, aiurea. Comercianții de stradă nu aveau treabă cu guvernul. Nici cumpărătorii lor. O lume care nu are nimic cu viața cetății.

Acțiunea a fost bună. Eu o apreciez.

Am ajuns acasă. Doream să văd discuțiile în Parlament. Minute bune „am plimbat” canalele. TVR 1-2-3-i etc. nu avea nimic despre miting. Culcer și gata. Antena 1 avea film. ProTv avea film. Prima la fel. OTV ancheta niște crime. Doar Antena 3 și RTv erau în direct. Azi am văzut ratingul din 16. Antena 1, ProTv, Prima, OTV, TVR au adunat aproape 2 milioane de telespectatori. Cele două televiziuni de știri au adunat abia spre 200-300 de mii de spectatori. Păi, cum Doamne iartă să ai participare la acțiuni sociale cu oteviști și telenoveliști ?!

Dintre spectatorii fideli ai celor de la A3 și RTv deduc că sunt și zecile de mii de funcționari publici și demnitari (inclusiv Băsescu) care aveau televizoarele de prin birouri fixate pe aceste două canale. Dacă îi scadem pe aceștia din masa de telespectatori ai zilei ajungem la concluzia că manifestația nu a ajuns la marea masă a românilor. Iar eu fac aici o mare vină și TVR și A1 și ProTv. Dar, pentru că TVR și ProTv sunt portocalii, atunci acțiunea are justificare. La fel cum are și absența de la vot a parlamentarilor puterii.

Codul muncii

Boc și gașca au angajat răspunderea Guvernului pe modificările la Codul muncii. Opoziția, USL, a depus o moțiune de cenzură și un proiect „propriu” de lege pentru modificarea Codului muncii, de fapt varianta compromisului patronate-sindicate. De aici, discuții și bârfe.

Boc și PD-L au primit „miruirea” de la Dinu Patriciu, motiv pentru care propagandiștii PD-L afirmă pe unde pot că PNL ar fi de acord cu modificările lor. Crin Antonescu are o replică ce arată un anume disconfort. Totuși, după părerea mea, este o replică bună. La fel, Dinu Patriciu, are o replică pe măsură. Eu văd, totuși, în replicile celor doi un punct de vedere comun. Piața muncii trebuie reglementată având la bază, deocamdată, acordul între angajator și angajați, statul fiind doar arbitru între cele două părți și nu dirijor. Așa cum de fapt se întâmplă acum.

Până la a comenta despre disputa, dacă pot spune așa deși este cam exagerat spus, dintre cei doi să vedem ce este cu acest Cod al muncii și filosofia lui, așa cum o văd eu. Normal, eu am alt punct de vedere.

Actualul cod al muncii pleacă de la filosofia potrivit căruia omul, ajuns la maturitate, trebuie să se angajeze la o instituție publică sau o societate privată, persoană juridică sau nu, pentru a avea un venit ce ar constitui o sursă de venituri pentru bugetul de stat, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat ... Deci, omul trebuie să devină o sursă de venituri pentru bugetul de stat. Concepție simplistă, primitivă, comunistoidă.

Nu această abordare deranjează pe protestatari ci alte alea. De exemplu faptul că sunt atinse interesele controlului sindical în spațiul privat. Dacă privatul nu va dori să rețină la sursă cotizația sindicală se duce dracului sindicatul. Dinu Patriciu are și el această observație într-un comentariu în Adevărul. Este, pentru sindicate, cea mai neplăcută dereglementare. Apoi, sunt exagerate perioadele de probă. Indiferent cât ar fi de lungi, perioadele de probă băgate în lege sunt o sursă de abuz. Un abuz cumplit al statului asupra sorții celor care doresc să se angajeze. La ce dracu îți trebuie perioadă de probă pentru oricare persoană pe care tu o soliciți să se angajeze la tine ? În construcții ai perioade de muncă limitate la obiectivul de construit și la anotimp. Angajezi un om pentru 60 de zile, chipurile în probe, iar lucrarea ta se termină. Aut. Gata. Nu ai trecut proba. În cazul celor pe funcții de conducere te duci la 90 de zile. În agricultură, diferitele campanii nu durează mai mult de trei (3) luni. Dar sunt alte și alte situații care provoacă confuzie în cazul în care omul dorește să se angajeze pentru a avea un venit sigur o perioadă mai lungă de timp. Disfuncțiile în relațiile de muncă pe care pedeleprele bocciste doresc să le impună cu titlul de „liberalizare a pieței muncii” sunt multe. Nu am de gând să ocup spațiul cu tâmpeniile lui Boc și Botiș.

Eu cred că modificările la Codul muncii ne întorc în timp. Din dorința idioată de a avea controlul absolut al statului asupra tuturor aspectelor economico-sociale ale țării ne pricopsim cu o întoarcere în timp, la o epocă a începutului industrializării, în condițiile în care lumea a evoluat, oamenii nu mai pot fi „servitori”, „slugi”, „scalvi”.

În loc să se emită o lege prin care să se asigure trecerea de la relațiile dintre angajatori-angajați la relații parteneriale între un antrepenor/investitor și persoanele cu o anume calitate lucrativă, să marcăm astfel trecerea la etapa postindustrială, la etapa informațională, noi ne întoacem în timp. Iar Boțiș, acest idiot portocaliu se mai și vede în calitate de Mesia, la HotNews:

"Ca sa ma exprim crestineste, noul Cod al Muncii spune in felul urmator: ridicati-va voi cei care ati lenevit si munciti, caci rasplata voastra va fi bunastarea. Asta spun ca sa dau o traducere crestineasca Codului. E mesajul pe care il transmit tuturor. Acesti oameni care au loc de munca, muncesc, ei tin societatea asta in spate. Eu spun ca noul Cod al Muncii pe cei lenesi trebuie sa-i aduca la munca si asta va face", a declarat Botis.

Mai clar de atât nu se poate. Gândirea etatistă a pedeleprelor este mai mult decât evidentă. Iar aici, nu pot să nu îl aduc în prim plan pe Dinu Patriciu cu ultima lui intervenție în Adevărul. Doar că nu sunt de cord cu el întru-totul. El vede, pe undeva, relațiile de muncă din perspectiva angajatorului, a corporatistului așa cum se exprimă. Eu le văd din perspectiva libertăților individuale și a disponibilității omului de a lucra undeva sau nu, o perioadă mai mare sau mai mică de timp, de a presta o anume activitate profesională sau alta, de a fi lucrător independent sau angajat etc. Totuși, Patriciu face și pasul înapoi, după intervenția lui Antonescu. Îi gratulează pe pedelești chiar dacă are „cuvinte frumoase” și despre alte persoane.

Hai să le evidențiez, pe unele le consider, totuși, nedrepte:

Andreea Vass - „Puterea, specialista în jumătăţi de măsură împotmolite în mlaştina crizei, se ascunde în faldurile unei teleconsiliere, statuie a libertăţii înveşmântată în statistici. Ştie că pierde oricum”.

La individa asta nu a greșit.

Mariana Câmpeanu - „Opoziţia se înregimentează cuminte, în spatele unei bunicuţe fără minte, pe care liderii au pus-o să recite de la tribuna Parlamentului o moţiune sub care îşi ascunde goliciunea sfrijită, fostă cândva marxistă. Chestie de imagine!”.

Aici este efectul relației cu Antonescu.

Mugur Isărescu - „Puterea e obsedată de teoriile prăfuite ale unui bătrânel duelist cu inflaţia, care a acceptat, acceptă şi va accepta robia FMI-ului. Nu înţelege altfel”.

Just.

Boc și Botiș - „Ne batem de muşte în lozinci staliniste „munciţi, munciţi, munciţi", în loc să lăsăm dezechilibrele să funcţioneze, să stimulăm consumul, investiţiile şi capitalul să se acumuleze”.

Eiii !

Pentru a îi da lui Patriciu ce este al lui, trebuie să pun conceptul exprimat de el: „De fapt, este vorba de o treabă simplă. Cu cât statul intervine mai puţin în relaţia firească de parteneriat între angajat şi angajator, cu atât aceasta poate fi mai profitabilă pentru amândoi. În lumea postindustrială, relaţia între individ şi corporaţie, fie ea companie sau comunitate, devine mai personală şi mai directă”.

Statul trebuie să intervină mai puțin între angajat și angajator. De aceea consider că acțiunea USL de a pune pe masa Parlamentului odată cu moțiunea de cenzură proiectul de lege de modificare a Codului muncii asupra căruia au căzut de acord patronatele (mai puțin cei reprezentați de Agathon - și Patriciu este reprezentat de individ !) și sindicatele reprezentative este singura acțiune logică și normală la acest moment. Mai târziu este posibil să fie modificat și în sensul acordării omului ce vrea să își câștige existența, cumva, mai multă libertate de mișcare.

De aceea voi merge la mitingul din 16 martie, la Parlament. Eu protestez pentru metoda pumnului în gură aplicată de băsescieni și pentru respectarea compromisului patronat-sindicate de către guvernanți. Doar nu ne întoarcem la comunismul ceaușist. Numai ăia știau mai bine ca noi ce avem nevoie.

Verdict pentru Voiculescu

ICCJ a menținut acuzația de fost colaborator al fostei securități în cazul lui Dan Voiculescu.

Clar. A fost colaborator, mai mult sau mai puțin, al fostei securități. Cazul este finalizat. Chiar dacă Voiculescu amenință cu un proces la CEDO (sunt totuși curios cum va apăra), pentru opinia publică decizia este clară. Nu'l mai spală toată Dunărea.

Lumea politică românească nu are ce face și se scarpină „în fund”. Preocuparea majoră a pedeleilor este reacția PNL. De parcă Dan Voiculescu este membru al PNL. Sulfina Barbu nu scapă ocazia iar Adriana Săftoiu îi calcă pe urme și cer PNL să îl judece pe Dan Voiculescu după modelul Mona Muscă. Ușurel fetelor. Ușurel că doar nu dau turcii.

În cazul Mona Muscă era membră a PNL iar „judecata” ei avea ca fundament principiile PNL. Principii la care au aderat membrii partidului. Mona Muscă a fost judecată de colegi ei, nu de alții. Cererea acestor fete, una de la PD-L și cealaltă liberală, este absurdă. Voiculescu Dan nu este membru al PNL și nu poate fi judecat de către liberali. Singurii în măsură să îl judece, dacă vor să o facă, sunt cei din PC.

Problema este însă în altă parte. La Senat unde Dan Voiculescu este vice-președinte. Mulți așteaptă ca PNL să cadă bara-bara cu PC în sensul susținerii lui Dan Voiculescu, la cererea expresă a PC în caz contrar urmând ca ACD să își înceteze existența. Așa o fi scenariul ? Nu cred. Dan Voiculescu va trebui să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al Senatului. Iar PNL trebuie să susțină o astfel de rezolvare a problemei. Mai cred că și PC va susține o astfel de soluție, chiar dacă vor avea inima grea. Unii dintre ei. Alții ... alții vor aduce mulțumiri cuiva alături de o lumânare aprinsă.

Acum vreau să fiu echidistant. Voiculescu a devenit vice-președinte al Senatului prin votul majorității copleșitoare a PD-L+PSD (inclus PC) ! Procesul lui Voiculescu era pe rol. Băsescu îl bârfea pe „Felix” ori de câte ori avea ocazia. Mă întreb, așa, ca omul, doamna Sulfina Barbu nu era în Parlament ? Aaaa. Era deputată. Păi atunci, colegii ei, senatorii, nu erau cu mâna sus votând „tovărășește” alegerea lui Dan Voiculescu în funcția de vice ? Ba da. Iar acum se dă în stambă.

Poziția corectă a PNL a fost explicată de Crin Antonescu - "Dan Voiculescu nu este membru al PNL, iar alianta noastra este incheiata pe cateva obiective politice care nu au de-a face cu trecutul lui Dan Voiculescu. Traim cu aceste optiuni si alegeri de rau mai mic. Dincolo de acest aspect, am facut o alianta cu PC si nu cu Voiculescu personal". Corect, cei de la Hotnews au pus această poziție în pagină.

Este adevărat că unii dintre liberali, așa cum este Adriana, au ceva off-uri la inimă și caută să profite de situație însă este la fel de adevărat că a face jocul propagandei portocalii pe această temă este ca o frecție la un picior de lemn. Fac și ei „răutăcisme”. Alții însă, portocalii, fac spume. Este o diferență.

Voința lui Băsescu

Băsescu are voință. Este un om puternic, din acest punct de vedere, însă nu are putință. Nu are nici idei. Nu are principii la care să se raporteze cineva atunci când ar dori să îl caracterizeze.

O simplă trecere în revistă a evenimentelor petrecute de când Băsescu are calitatea de Președinte al României, nu merg mai înapoi pentru că nu mai are sens, ne arată că Băsescu nu a avut nici o idee proprie. Nici nu avea de unde scoate, în tărtăcuța lui fiind un pustiu viscolit de tornade.

A adunat, în timp, în jurul lui tot felul de oameni. Unii mai calificați, alții mai puțin pricepuți, alții complet aiuriți. Unii au plecat. Motivele au fost, aproape de fiecare dată, subiective. Lui Pleșu nu îi plăcea „mâncarea” de la Cotroceni, Weber a constatat că nu poate lucra în haos, Săftoiu a văzut că nurii alteia sunt mai la preț decât serviciul credincios. Stolojan a ales PE, unde poate petrece liniștit ani buni. Alții au rămas, alții s-au grăbit să ocupe locul rămas liber iar pentru alții s-au înființat posturi. La Administrația Președințială s-a format un fel de dublură a Guvernului.

Tot haosul din țară are la origine dorința unora de a deveni eterni prin exploatarea la sânge a posibilităților oferite de puterea administrativă a lui Băsescu. Chiar dacă Băsescu vine, uneori, în fața presei pentru a arăta că el este „conducătorul”, pe cei avizați nu poate să îi înșele. Nu este EL autorul. Nu are cum să fie. El este incompetent. Dar are voință.

Am încercat să înțeleg ce se întâmplă. Cât timp la guvernare a fost Cabinetul Tăriceanu, cererile lui Băsescu au avut succes doar dacă, din întâmplare, în programul de guvernare liberal erau prevederi care ar fi putut include conținutul acestora. După un timp, Băsescu vorbea iar Tăriceanu făcea. Nu ce vorbea Băsescu ci doar ce îl obliga programul de guvernare sau înțelegerile cu PSD, în limitele programului de guvernare. PSD susținea PNL la guvernare pentru că nu dorea alegeri anticipate. Pe atunci PSD era mic. Mic de tot. Abia după venirea la putere a PD-L împreună cu PSD a putut Băsescu să impună ideile clocite la Cotroceni de fidelii săi. Rezultatele sunt dezastruoase, soluțiile alese fiind, de fapt, un colaj între ideile cotroceniste, pedeliste și pesediste. După plecarea PSD și venirea în barca puterii a celor de la UDMR și UNPR s-a menținut modul de lucru. Tot haos.

S-a observat, de către cei capabili să vadă, că această guvernare nu are un obiectiv politic. Viața de zi cu zi ne confirmă acest lucru. Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-UDMR schimbă tot, înlocuieșete toate legile importante cu legi în care apar unele idei noi fără însă a aduce ceva nou. Ba mai mult, cum este cazul noului Cod al muncii, duce România în timp, înapoi, cu zeci sau sute de ani. Nu doar la muncă. Acum văd că vor să ducă în pana procurorului reținerea peste 24 de ore. Asta am aflat-o de la Alina. Faptul că Băsescu este un ratat politic cu gură mare și idei puține este confirmat, pe deplin, de ratarea, categorică, a obiectivului național de aderare la spațiul Schengen. Iar pe țeavă este alt obiectiv ce va fi ratat. Aderarea la moneda comună europeană. Pe termen mediu și scurt aceste două obiective politice majore ale țării ar fi trebuit să fie prioritare. Nu mai spun de obiectivul dezvoltării economiei și comerțului românesc pentru a putea fi utili uniunii economice în care am intrat în 2007. Ajungerea la guvernare a băsescienilor a adus și prima lovitură cumplită aplicată mediului economic. Forfetarul. Au urmat altele. Unele dintre cele ce au urmat sunt motivate de economiști, dar sunt motive ce se sprijină pe scheme economice și nu pe realități economico-sociale. Iar schemele economice fluturate de indivizii în cauză sunt construite prin observarea unor economii dezvoltate din lumea largă. Iar România nu este, nici pe departe, o astfel de economie. Ar fi putut deveni dacă Băsescu și ai lui nu ar fi pus mâna pe putere. Era programul liberal prezentat de Tăriceanu ! Iar această abordare împarte țara în două. De o parte o economie protejată politic, economie care contribuie la campaniile electorale ale PD-L și o economie de subzistență, nevăzută de analiștii respectivi, economie care privește restul de peste 90% dintre cetățenii țării.

Băsescu vrea să rămână în istorie ca Președintele care a reformat România. Va rămâne ca Președintele care a distrus România. Are voința de a rămâne în istorie. Dar nu are putința de a rămâne cum vrea el. Aiureala din capul lui Băsescu l-a dus acolo unde de fapt îi este locul. Un bișnițar ajuns Președinte de țară.

Băsescu este în prim plan pentru că există un Boc și niște pedelei cu interese financiare asupra bugetului de stat. Ultimele dezvăluiri despre Udrea, Videanu, Băsescu fratele și alții confirmă faptul că „marele” Președinte Băsescu este, de fapt, doar un paravan ce ascunde contribuabililor români tâlhăriile mafioților din PD-L și potenților din așa-zisa economie românească lăsată să producă prin „sprijinul” pedeleilor cocoțați în funcții publice.

Băsescu are voință. Se exprimă public, își expune „ideile”, luate din cărți, la fel ca pupilul Cristian Preda, dar nu are putință. Voința lui nu are rezultatele exprimate. Rezultatele sunt altele. Rezultatele exprimă voința celor din jurul lui. Jaful din banul public este voința celor care îl înconjoară și care îl prezintă în fața publicului pe Băsescu ca pe un mare lider politic. Faimă contra bani. Aceasta este esența relațiilor dintre Băsescu și mafioții care îl înconjoară.

Ziua femeilor

Astăzi este Ziua femeii. Tradițional urăm femeilor toate cele bune. Respect tradiția și o fac din suflet. La mulția ani ! Tuturor femeilor. Mame, soții, prietene, fiice sau nepoate.


Și nu se poate să nu aduc în prim-plan pe trubadurul nepereche al României de azi: Tudor Gheorghe

Atacul lui Pleșu

Elegant, cu stil și cu multă bunăvoință față de cei în cauză, oferind la final soluția, Andrei Pleșu atacă folosirea sintagmei „dictatura lui Băsescu”. În Adevărul, în articolul „Proprietatea termenilor”.

Nu îi atacă pe cei de rând, prostimea incultă, postacii care îl înjură pe net, niște nimeni care ajung să vorbească pe la microfoanele televiziunilor. Nu. Îi atacă direct pe cei care au o anume notorietate, care sunt confirmați ca valori intelectuale. Nu îi numește, cu nume și prenume dar dă exemple suficient de lămuritoare, în special pentru cei care sunt la curent cu informația publică.

În urma atacului se desprinde concluzia că cei care folosesc sintagma sunt vinovați de abuz lingvistic, de o rea-credință grosolană, de jignire adusă victimelor reale ale dictaturilor de prin lume, de sprijinire, în final, a lui Băsescu prin victimizarea acestuia.

Mișcarea este inteligentă. Ia un adevăr care nu poate fi ascuns, îl pune în lumina reflectoarelor, face o combinație între analiza gramaticală și politică a termenilor folosiți, nu neagă lui Băsescu vinovăția însă transferă rezultatele guvernării băsesciene în cârca criticilor acestuia. În final rezultă că destructurarea democrației în România este vina exclusivă a criticilor lui Băsescu.

Andrei Pleșu exagerează, chiar dacă tonul și limbajul articolului vrea să fie un semnal de alarmă asupra limbajului folosit cu privire la Băsescu. Exagerează prin aceea că neagă conținutul real al termenului „dictatură”. Duce rezultatul către forma extremă constatată în timp acolo unde dictatura politică a devenit violentă. Neagă dictatura non-violentă, cum este de exemplu, încă, dictatura băsesciană.

Iau de pe wikipedia definiția:

Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.

Spre deosebire de democrație, în dictaturi nu există alegeri libere, nici opoziție recunoscută de către putere.

Andrei Pleșu nu vrea să vadă esența noțiunii de dictatură: regimul politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică. Iar aici avem exemple, suficiente.

Băsescu, din postura de Președinte al României, interpretează Constituția nu la limita ei ci în contra spiritului ei. Desemnarea premierului, formarea unei majorități artificiale în Parlament pentru a aduce și menține la putere o anume formațiune politică, mimarea consultărilor politice cu partidele de opoziție, intervenția în viața de partid a PD-L și recomandările date opozanților politici de a nu își numi lideri pe care el, Traian Băsescu, nu îi agrează etc.

Băsescu, în calitatea informală de ”șef al executivului” rescrie mereu programul de guvernare și stabilește, cu echipele de consilieri de la Cotroceni, prioritățile momentului. Impune adoptarea unor acte normative în formele pe care el le agrează (aici nu este vorba despre priceperea lui în materiile normate ci despre obligațiile pe care și le asumă față de terți - împreună cu Mugur Isărescu !). Rezultatul ? Cel cunoscut. Învățământul, sănătatea, munca, ordinea publică, justiția sunt schimbate din temelii. Primele acțiuni au fost de destructurare a acestor sisteme ca mai apoi să le modifice după cum crede el de cuviință.

Iar societatea care se opune acestor manevre brutale, inumane, nu are nici un control asupra puterii politice construite prin fraudă electorală. Legea privind pensiile unice a fost adoptată prin fraudă evidentă. Roberta Anastase este autoarea. Forța politică a PD-L, prin Guvernul Boc fără număr, abuzează de ordonanțe și ordonanțe de urgență aducând țara în situație excepțională, în starea de urgență, în starea în care dialogul între societate și puterea politică nu mai poate avea loc. Mai rămâne să fie instaurată legea marțială.

Cu ultimele alegeri fraudate grosolan, cu instituții publice de forță subordonate politicului - Curtea Constituțională, Ministerul Public, serviciile de informații, MAI, ANAF - confirmăm definiția „dictaturii” întru-totul.

Dictaturile nu țin cont de drepturile omului. Tăierea pensiilor și salariilor bugetarilor și desființarea pensiilor ocupaționale sunt un exemplu mai mult decât elocvent. Refuzul Guvernului de a executa hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile este un alt exemplu semnificativ.

În concluzie, tot în fața unei dictaturi suntem. Da, este adevărat, armata nu a fost scoasă pe străzi, poliția și jandarmeria nu trage în manifestanți, oamenii nu ajung după gratii pentru un cuvânt ostil lui Băsescu. Dar, nici pe timpul lui Ceaușescu nu se întâmplau astfel de lucruri mereu. Eu sunt unul dintre cei pățiți și pot confirma faptul că am dat declarații la „organele de specialitate” timp de trei luni, am cam stat pe loc profesional, dar nu am ajuns după gratii. Asta până pe 19 decembrie 1989. Atunci am stat cu soldatul la ușă trei zile, împușcarea lui Ceaușescu fiind actul meu de eliberare. În fine, nici pe timpul lui Ceaușescu cei care spuneau de rău despre dictator nu ajungeau mereu după gratii.

Andrei Pleșu aduce ca exemple de dictatură momentele de final ale acesteia, când starea conflictuală devine extremă și nu starea de zi cu zi. La noi încă se merge pe varianta soft a dictaturii. Procurorii aserviți puterii inventează dosare penale adversarilor politici. Pleșu nu le vede. Nu vede bine ?

Nu sunt dintre cei care cad pe spate când aude de nume sonore în societate. Apreciez pe omul de cultură Pleșu însă am oroare de ceea ce face omul Pleșu atunci când își apără sinecurile.

Prin referirile lui exacte, Pleșu atacă în special pe Andrei Marga. Marga este cel care compară regimul băsescian și pe Băsescu cu hitlerismul și Hitler. Semnificativ, nu ?!

Corupția extremă

Zilele acestea se vorbește despre corupție. La nivel înalt în statul Român. S-a vorbit și pe timpul lui Năstase însă ce iese din mocirla umană în aceste zile depășește orice imaginație.

Vămile. Vămile au fost, se pare, un obiectiv major al pedeliștilor. De acolo au luat bani negri pentru campanii electorale murdare. Toate. Fie că au fost locale, fie că au fost parlamentare, fie că au fost campaniile pentru alegerea celui mai murdar Președinte din istoria României. Pentru că alesul cu bani murdari este la fel de murdar ca banii care l-au făcut demnitar.

Cotidianul are o anchetă care oferă posibilitatea să „deschidem ușa” buncărului corupției din PD-L. La Ploiești. La vama din Ploiești. Iar lectura articolului ne lămurește și de ce Roberta Anastase a ajuns Președinta Camerei Deputaților, de ce este o persoană atât de „iubită” în PD-L, de ce au câștigat alegerile PD-L mai peste tot unde a fost nevoie de mită electorală ... și multe altele.

Vorba autorului. O fi un procuror care să îndrăznească să ducă până la capăt cercetarea. Că dosare sunt. Procuror aservit puterii este. Dar procuror al țării, o fi ?

Radicalism inutil

Tânărul istoric liberal Marius Oprea se radicalizează inutil. În interviul dat HotNews.ro, oficina on-line portocalie plătită din bani publici de Udrea Elenea prin MDRT (potrivit lui Ioșka), Marius Oprea este radical împotriva ACD și USL. Și denigrator la adresa liberalilor care au convenit că aceste alianțe sunt o soluție acum. Spune el că cei din conducerea PNL care au semnat alianțele ar trebui să își dea demisia.

Are dreptul la opinie. Așa este în PNL. Nu văd cum PNL ar demite un simplu membru pentru o opinie critică la adresa conducerii. Și eu am o opinie, diferită de a lui, eu consider că aceste alianțe sunt utile acum și nu mai târziu. Cu privire la cei aflați la conducere cred că sunt obligați să caute acele căi prin care PNL să ajungă la putere. Iar căile să fie rezonabile.

Până la un punct îi dau dreptate lui Marius Oprea. PC are o problemă serioasă cu Voiculescu. Este fondatorul partidului, este susținătorul acestuia iar membrii PC îi sunt recunoscători. Dar este vorba, până la urmă, de un om în relațiile cu alți oameni. Faptele lui Voiculescu de pe timpul comunismului, criticabile pentru colaborarea acestuia cu securitatea, nu au cum să fie imputate tuturor membrilor PC. Nici celor care lucrează, sub o formă sau alta, la firmele familiei. Ideea de răspundere colectivă a celor care sunt, într-o formă sau alta, în relații cu Dan Voiculescu, este una din cele mai mari prostii pe care un om de anvergura lui Marius Oprea o poate face. El care scoate la lumină prin efortul propriu crimele regimului comunist știe cel mai bine că cei care sunt vinovați de crime sunt cei de la conducerea regimului și nu cei care au avut calitatea de membri ai partidului comunist. PC va trebui, totuși, după recursul lui Voiculescu, în caz că rămâne definitivă acuzația de colaborare cu securitatea, să aibă o poziție clară față de președintele lor de onoare.

Dar de la a condamna pe omul Voiculescu până la a condamna pe cei care fac parte din PC este cale lungă.

La fel trebuie tratate și luările lui de poziție față de alianța cu PSD.

Colaborarea cu PD-L ar fi la fel de nocivă. Băsescu este dovedit, faptic, nu juridic, ca fiind colaborator al securității. CNSAS a dat soluție de colaboratori ai securității pentru unii membri ai PD-L parlamentari, în ultima perioadă de timp. Ca atare, după logica lui Marius Oprea, orice colaborare trecută sau viitoare a PNL cu PD-L ar constitui o colaborare cu securitatea regimului comunist. Este cam mult.

Un răspuns decent îi dă Varujan Vosganian. Subscriu. Mai ales că Varujan Vosganian a fost împotriva celor două alianțe. Însă este un „soldat disciplinat” al partidului și acționează acum în calitate de reprezentant al PNL în relațiile cu cele două formațiuni politice așa cum a fost stabilit la nivelul organelor reprezentative de decizie ale PNL.

Sunt dintre cei care au rezerve cu privire la acțiunile viitoare ale lui Voiculescu în relația PC cu PNL. Nu am încredere în acest om, sub aspectul acțiunilor lui politice. Și-a plimbat partidul de la stânga la dreapta fără nici o rușine. Cred însă că la nivelul actual de conducere al PC sunt oameni cu simțul măsurii care știu ce vor și au onoare. La fel cum cred că membrii simpli ai PC sunt oameni de ispravă. Din acest motiv nu sunt influențat de părerea mea despre Voiculescu atunci când mă raportez la PC.

În PSD nu am încredere. Mi-am expus părerea în mai multe rânduri. Sunt încă neîncrezător în seriozitatea PSD de a respecta angajamentele asumate. Iar informațiile, unele de can-can, sunt pe toate „gardurile”. Totuși, când pleci la un drum cu cineva trebuie să pleci de la prezumția de bună credință. Chiar dacă îți iei măsurile de siguranță necesare pentru ca o eventuală disfuncție să nu producă pagube iremediabile.

Nu îmi place radicalismul lui Marius Oprea. Cu această abordare a problemei a devenit partenerul lui Tismăneanu, a lui Cristian Preda, a Elenei Udrea, a lui Sever Voinescu s.a. În fapt, Marius Oprea a făcut, prin acest interviu, un act de colaborare cu Băsescu pentru discreditarea PNL. Păcat.

Protocol criminal

Ieri au semnat protocolul de guvernare. Scopul lui imediat este evitarea moțiunilor de cenzură de către Boc și gașca portocalie/verde/roșie care îl asistă. Cu tot spectacolul mediatic la semnare, valoarea juridică a acestui protocol este nulă. Fără înregistrarea lui la Tribunal, are doar valoarea unui moratoriu între criminalii pedelști, cei udemeriști și gașca de trădătorii de strâsură din așa numitul UNPR. La care se adaugă, constat cu surprindere, deputații reprezentând minoritățile naționale, altele decât cea maghiară.

Denumirea de protocol este un exces. Denumirea lui corectă este moratoriu. O înșiruire de intenții pentru toți actorii semnatari în vederea unor acțiuni comune. Culmea ipocriziei, documentul nu are în conținut nimic spectaculos. Ideile cuprinse în protocol sunt vehiculate și în programul de guvernare, sunt în rezoluția UDMR de zilele trecute, sunt în declarațiile politice ale parlamentarilor semnatari dar sunt degeaba.

Diana Tușa spune bine. Au reîncălzit o ciorbă stricată. Pentru că ce au făcut până în prezent anulează, aproape în totalitate, declarațiile de bune intenții din acest document. Ar însemna, pe undeva, abrogarea unor tâmpenii făcute până acum, ceea ce nu se va întâmpla. Nu mai dezvolt eu ce a dezvoltat Diana.

Cu semnăturile puse pe acest așa-zis protocol cei din UDMR au finalizat mesajul către restul țării. Vor continua alături de PD-L în scopul ajungerii la îndeplinirea obiectivelor lor politice legate de enclavizarea țării pe baze etnice. Vom deveni, în timp, un stat federal ?

Ieri am fost manipulat

Ieri am fost alături de rezerviștii SCMD. Am mers cu ei de la Academie până în piața Victoriei. Am profitat de moment și am parcurs întreaga coloană pentru a descoperi prietenii, cunoscuții ... Am făcut bine. Așa am găsit în coloană foști colegi din Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc promoția 1969, mi-am regăsit foștii colegi grăniceri de la Trupele de Grăniceri și foști polițiști de frontieră. M-am regăsit cu o parte dintre colegii din minister, domni și doamne, ajunși pensionari, unii forțați din motive de reorganizare băsesciană. Oameni pentru care am o mare apreciere.

Când am ajuns acasă, la Tv, pe diferite posturi, niște derbedei de la PD-L susțineau că marșul și mitingul nostru erau o formă de manipulare politică. Vișan era la Realitatea. La Antena 3 era panarama aia de la Iași, Spânu, se pare că profesor de matematică, individ care începe să îmi provoace din ce în ce mai mult o scârbă imensă.

Panaramele astea din PD-L nu mai au limite. Au obligat prin comportament o mare parte dintre cetățenii acestei țări ce respectau regula abținerii, după ieșirea din viața publică, ca normă de comportament în interes național la ieșirea în spațiul public pentru apărarea unor valori ce fac parte din însăși ființa unui stat. Așa s-a ajuns ca oameni de mare valoare să ajungă, la emisiuni Tv, față în față cu nulitățile PD-L. Astfel că zi de zi avem dovada celor afirmate de prof. Marga: PD-L este format și a promovat în funcții de demnitate publică oameni incompetenți, oameni de slabă calitate.

Sunt vocali, au informație însă asta nu înseamnă că au și calitate.