duminică, 22 iunie 2014

Colaboraționismul „balamalelor” politice. Tăriceanu și ai lui.

Cu o gândire politică îngustă, doritor de „funcții înalte”, Călin Popescu Tăriceanu a luat-o serios pe arătură, cum se spune. Împreună cu ceilalți, cu Chițoiu și Gerea, încă membri ai PNL, dar și cu cei din organizațiile locale care s-au grăbit, inițial, să îi țină isonul iar acum se vaită prin presă de „abuzuri” ale organizațiilor care îi demite din funcțiile de partid pe bandă rulantă cu majorități copleșitoare (cazul Prahova, aici).

Ținta Băsescu s-a prăbușit. În numele Grupului de inițiativă construit, Tăriceanu emite un comunicat de presă care îndeamnă liberalii din PNL să revină alături de PSD ! Acesta este înțelesul deplin al îndemnului, celelalte poziționări din comunicat (aici) sunt tâmpenii.

PNL a primit un mandat limpede de la electorat în 2012 și are obligația să-l ducă la bun sfârșit”.

Aici este esența mesajului dar și a altor intervenții media. În mandatul din 2012 era vorba despre lupta împotriva lui Traian Băsescu și a regimului lui sprijinit de PDL. Ca atare, fuziunea PNL cu PDL ar fi împotriva mandatului. Alianțele PNL, dacă vor fi, cu alte formațiuni de dreapta, ar fi împotriva mandatului. Lupta PNL împotriva PSD și a aliaților lui este împotriva mandatului, pentru că poporul votant a dat mandat celor două partide să fie împreună.

Esența este deja doar o formă, ca o cutie goală. Conținutul a fost aruncat de actualii aliați ai lui Tăriceanu. Cei din PSD în frunte cu Victor Ponta. Ponta care a afirmat, stupefiant, la un moment dat: „mai există liberali ?! Eu nu-i văd.”. Din punctul lui de vedere, Ponta credea că liberalii, din PNL, au fost absorbiți de USL astfel că întrebarea lui avea un dram de credibilitate. Înclin să cred că Ponta visa, încă de pe atunci, la transformarea USL într-un partid politic prin comasarea dintre PSD cu PNL și celelalte anexe politice ale PSD (UNPR și PC). Tăriceanu, liberal pe atunci cu acte, nu s-a simțit deranjat. Nu s-a simțit deranjat nici când PSD în frunte cu Victor Ponta au modificat, în forță, raportul de putere în USL, punând în inferioritate PNL sub toate aspectele: politic, administrativ, funcțional. Nu s-a simțit deranjat de faptul că PSD a început să golească contractul politic încheiat cu PNL transferând din „puterile administrative ale liberalilor” aliaților lui „actualizați”: UNPR și PC. Nu s-a simțit deranjat de asocierea la USL a UNPR, partid care făcea parte din „sistemul de putere” Băsescu ! Nu s-a simțit deranjat când Ponta a vrut să aducă la putere UDMR, alt partid din „sistemul de putere” Băsescu împotriva căruia s-a constituit USL ! Despre ce vorbim atunci ?!

Orgoliul, vanitatea și ranchiuna au pus stăpânire pe Călin Popescu Tăriceanu și toți aliații lui din PNL sau de aiurea. Adept al „partidului balama”, Tăriceanu se chinuie să împiedice creșterea PNL și devenirea acestuia ca principal partid politic al dreptei. Tăriceanu se opune evoluției politice normale a binomului stânga-dreapta din România. Prin acțiunile sale, Tăriceanu arată că își dorește ca PNL să devină un partid cu o orientare politică de centru-stânga. Să rămână un partid balama care să joace tontoroiul între PSD și o forță politică de dreapta, oricare ar fi ea. Nu își dorește ca PNL să fie de centru-dreapta, chiar dreapta în unele situații.

Tăriceanu și ai lui au devenit colaboraționiști ai stângii. În istoria politico-militară a lumii sunt consemnate persoane care au colaborat cu dușmanul participând activ la propaganda acestuia pentru demoralizarea propriilor națiuni, a propriilor armate. Asta face Tăriceanu acum. Participă activ la propaganda stângii preocupată de închegarea unei drepte politice semnificative. Participă activ la atingerea de către puterea politică de stânga a obiectivelor de denigrare a liderilor dreptei. Călin Popescu Tăriceanu este un trădător calificat. Calificat prin acțiunile practice derulate. La fel sunt toți cei care îl însoțesc și îi promovează inepțiile de colaboraționist cu dușmanul politic al PNL.


Un comentariu:

ADRIAN spunea...

"In mandatul din 2012 era vorba despre lupta împotriva lui Traian Băsescu și a regimului lui sprijinit de PDL. Ca atare, fuziunea PNL cu PDL ar fi împotriva mandatului."
Pai si nu e asa !? La ce mai stateati in iarna aia pe treptele de la Teatru National? Sa faceti o hora cu Blaga, Boc si Macovei ... ca sa nu-l uit pe tradatorul Ungureanu !?
Asta nu inseamna ca o cardasie cu PSD ar fi laudabila sau de cautat.
Un rahat prin noi insine cum ar veni ... Nu mai exista testicule pe corpuri verticale in tara asta ... PDL este o cloaca morala, PSD este o cloaca morala, PC si UNPR niste stransuri amorale, PNL nu e deloc departe desi se straduia sa mentina o minima aparenta. Dusa la canal intre timp ...