Liviu Dragnea la Potlogi (aici). Politizare până la capăt. Liberalii să plece din toate funcțiile ocupate ca urmare a alianței USL. Ba, dacă nu își „fac datoria”, vor fi dați afară și cei care au ocupat funcții prin concurs. Evaluatorul este, de la sine înțeles, pesedistul sau aliatul politic al PSD numit pe criterii politice.
„Nu e vorba că e necesar. Ei au spus tot timpul că sunt oameni de onoare. Au hotărât să iasă din USL și să intre în opoziție, au hotărât să facă alianța pro Băsescu cu PDL-ul. Acum trebuie să se hotărască: dacă au zis că sunt în opoziție, păi atunci să intre în opoziție în mod serios, ca niște oameni onorabili, și să părăsească toate funcțiile pe care le-au ocupat datorită intrării la guvernare a USL-ului”.
Păi, să lămurim treaba.
PNL nu a trecut în opoziție că a vrut ci pentru că a fost forțat de voi, cei din PSD, să o facă. Voi, cei din PSD sunteți cei care v-ați opus nominalizărilor de miniștri ai PNL deși acordul politic al alianței USL spunea altceva. Voi, cei din PSD a-ți format în cadrul USL o altă alianță politică și ați cerut ca deciziile alianței să se ia cu majoritate de voturi, nu prin negociere între PSD și PNL de pe poziții de egalitate, prin consens. Iar majoritatea de voturi era, evident, de partea noii alianțe (USD) formate de voi cu UNPR și PC. Practic, PNL nu mai avea cum să ia parte la adoptarea deciziilor în USL, cel mult lua la cunoștință de deciziile voastre, ale celor din PSD, pentru că raportul de forțe era mereu și mereu de 3/1.
Nu mai spun despre „deciziile” voastre, ale celor din PSD, de a guverna ca pe vremea lui Năstase cu folosirea tuturor oportunităților oferite de guvernările lui Băsescu - care a reușit performanța incredibilă de a duce la extrem politizarea instituțiilor publice, cu mult peste ce reușise Năstase să facă -, astfel încât s-a ajuns ca PNL să acționeze de multe ori ca partid de opoziție, împotriva inițiativelor voastre „private”: Ordonanța cu Roșia Montană, legea privind grațierea infractorilor politici (pentru că ăsta era de fapt scopul ei), descentralizarea, portul Constanța etc.
Dacă tot vorbim despre onoare și USL, atunci să vedem că și voi, în frunte cu Ponta, nu mai aveți dreptul la funcții publice. După câștigarea alegerilor din toamna lui 2012, PSD luat ca partid plus UNPR și PC nu ar fi avut peste 50% voturi în Parlament. Nu puteați forma guvernul. Nici Ponta nu mai era premier și nici tu nu mai erai vice-premier. Bașca toate neamurile voastre socialiste nu mai erau pe funcții. Nici pe cele politice și nici pe cele care se ocupă prin concurs.
„Deci, dacă au spus că nu își retrag, asta arată ce caracter au și câtă onorabilitate au acești oameni care vor să fie și la putere, iar la televizor să spună că sunt în opoziție. O să vedem care sunt funcțiile politice, sigur că o să fie schimbați. Funcțiile obținute prin concurs, dacă sunt funcționari publici, nu-i scoate nimeni de acolo, numai dacă, Doamne ferește, nu au probleme în desfășurarea activității. Vorbeam aici de onorabilitate și de sinceritatea discursului pe care îl au cei de la PNL care acum au refăcut alianța cu cei împotriva cărora au ținut foarte multe mitinguri când erau împreună cu noi, cu cei care au tăiat pensiile, salariile, cu Boc, cu Macovei, probabil că o să se unească și cu Udrea”.
Liviu Dragnea ești un porc. Ca unul care a „gustat” pe timpul vieții de „slujbaș la stat” din binefacerile politicii de personal a PSD observ că prin acest tip de discurs ai dat liber la demiteri în toate instituțiile publice și ai dat și soluția pentru cazurile în care pesediștii tăi incompetenți pot demite din funcții pe dușmanii lor. Fie că sunt cunoscuți ca liberali fie că sunt bănuiți. Ai dreptate. Dacă nu mai pot aștepta până la sfârșitul anului, pesediștii aflați în funcții de conducere pot constata că liberalii care ocupă funcții publice „au probleme în îndeplinirea atribuțiilor funcționale”. O cercetare administrativă rapidă cu o motivare a propunerii de eliberare din funcția publică oarecare și treaba este făcută. Este imposibil, practic, ca un funcționar public să fie scos basma curată în urma unei astfel de cercetări. Chiar dacă omul și-a făcut treaba după lege, poate fi acuzat că nu au fost realizate obiectivele instituției publice pe domeniul lui de activitate din cauza lui pentru că ... și pot urma explicații de la timpul de soluționare a cererii la modul de soluționare, la imaginea publică a instituției etc.
Până acum, cei din PSD ne-au înnebunit cu „obiectivul” lor de a continua cu angajamentele asumate de USL la alegerile locale și parlamentare. Nu doar acesta, dar și alte intervenții publice ale liderilor PSD plus acțiunile politice și administrative au contrazis declarațiile politice anterioare. Unele au scăpat neobservate de presă - aservită în mare parte PSD -, altora nu li s-a acordat suficientă atenție. Prin această declarație, Liviu Dragnea pune punct angajamentelor USL. Nu mai există. Au fost minciuni din partea PSD. Și-au încălcat angajamentele contractuale față de partenerul politic, la un moment dat, nu este o problemă pentru PSD să încalce orice alt angajament politic. Lipsitul de onoare Liviu Dragnea cere onoare altora. Poate că Dragnea nu mai știe ce înseamnă onoarea. Nu ar strica să se uite în dicționar: Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. Când nu le ai, nu le poți înțelege. Îți sunt străine.
M-a enervat individul. Deși pentru unii discursul lui Dragnea poate părea în limitele discursurilor politice, ca șef al administrației publice, Dragnea depășește cadrul politic. Intră cu picioarele în viața a mii de oameni, le amenință existența și cariera profesională, le amenință viitorul. Este brutal și nedrept. Vina oamenilor vizați de această „dispoziție ministerială” este aceea că nu sunt „pesediști”. Ca pe timpul comunismului.
După ce PSD va fi dat jos de la putere, ceilalți își vor aminti aceste fapte și sub presiunea celor care au suferit în urma guvernării PSD vor face la fel. Vor distruge la rândul lor viitorul altora, a celor care au fost și mai sunt în PSD, UNPR, PC, UDMR etc.
Credeam că Liviu Dragnea are minte. Nu are. S-a prostit, de va fi fost cândva deștept. Este radical. Brutal și nedrept. Este un om fără onoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu